May 25

Semimaraton Petrom 2016. N-am ce sa scriu despre….

image

Chiar daca a trecut ceva timp de cand a fost evenimentul, in online, ecourile inca sunt prezente.

Din pacate, pentru mine, 🙂  nu prea am ce sa scriu. N-am de criticat pe nimeni, n-am nimic de comentat, nu sunt nemultumit 🙂

Cursa Copiilor, acest calcai al lui Achile, care de obicei ridica cele mai mari probleme de organizare si implicit nemultumiri, de data aceasta, a mers ceas.

Mi-a placut accesul, care a fost facut pe mai multe porti, astfel incat sa se evite imbulzeala. De asemenea modalitatea de aranjare la start si startul propriu zis au fost gandite si nu a existat nicio problema.

Referitor la cursele de duminica, ce pot spune? In nota obisnuita.

Vedeti? De asta spun ca nu am ce sa scriu 🙂

Articole in care fiecare isi povesteste trairile de la km 12, euforia finalului si selfie cu medalia sunt puzderie.

Serios acum! Felicitari organizatorilor si daca vor micsora si taxa, acest eveniment va fi in topul preferintelor mele 🙂

 

 

 

 

May 10

Prima Evadare 2016. Pareri de pe margine

227292_200730109963968_6243773_n

Mare scandal mare cu Prima Evadare de anul acesta. Concurenti nemultumiti de traseu, de organizare, de comunicare etc. De cealalta parte a “baricadei” organizatori defensivi, elite vocale si multi, multi priceputi care mai de care se intrec sa dea sfaturi despre cum ar fi trebuit sa te prezinti. Cauciucuri speciale, antrenamente si echipament specific, biciclete OZN…..etc

Freerider, partenerul media al evenimentului merge pana la a-i face “boi” pe cei care se plang. Indraznet, n-am ce zice 🙂

 

Prima Evadare este un concurs extrem de bine organizat in general. Am mai scris despre asta. O desfasurare impresionanta de forte. Mii de participanti, zeci de fotografi, drone, elicoptere, sponsori generosi…..fac din Prima Evadare un eveniment de anvergura.

Nu prea am ratat nicio editie iar anul trecut am participat la Family impreuna cu pustiul meu de 7 ani. A fost o experienta frumoasa chiar daca ne-a rupt noroiul.

Ne-am inscris si anul acesta, tot la Family, insa vazand vremea de afara si avand experienta celorlalti ani am decis sa renuntam.

Standard comunicarea organizatorilor este: “traseul este ciclabil, cu putin noroi, dar tocmai asta este fun-ul”. Fun poate pentru primii 500. Dupa ce trec 3000 de oameni noroiul devine cleios si poti sa ai mama cauciucurilor ca ramai impotmolit.

Deci,  daca la “traseu ciclabil” in ceilalti ani ma luptam din greu cu noroiul, faptul ca anul acesta organizatorii au schimbat de cateva ori traseul iar declaratiile erau putin rezervate…..m-a convins ca e de stat acasa anul acesta. Si bine am facut, auzind povestirile cunoscutilor, care au participat.

Motivul pentru care scriu acest articol este sa transmit o critica, constructiva sper, catre organizatori.

Cand a fost de laudat, am facut-o. Dar anul acesta cred ca au gresit in abordare.

Din punct de vedere tehnic au perfecta dreptate. Au spus ca e noroi. Participantii sunt majori si trebuiau sa se pregateasca cu cauciucuri speciale, echipament si provizii. Au anuntat timpul limita de la CP-uri.

Corect. Dar moral nu au dreptate. Moral au gresit. Si sa va zic de ce.

Prima evadare este un concurs de masa. Un concurs, pe care chiar organizatorii il numesc, prietenos. Un concurs adresat amatorilor. Exact acesta este motivul pentru care participa 3000 de oameni.  In afara de mana de “elite” evenimentul are asemenea amploare datorita amatorilor si “nepregatitilor” Asta este publicul tinta. Care nu tine seama de regulamente UCI, de cauciucuri speciale (pentru ca nici nu au) de antrenamente specifice (pentru ca de aia sunt amatori). Care se supara cand il lasi in padure ca nu a “zburat” peste noroi pentru a se incadra in timp. Sunt convins ca cei care nu s-au incadrat, nu au stat sa culeaga panselute sau la picnic ci au inaintat greu prin namol.

Ca si exercitiu ar trebui ca “elitele”, primii 500, intr-un an cu un traseu plin de noroi, sa plece dupa “amatori”. Sa vedem ce timp scot pe un traseu “calcat” de 3000 de oameni inainte lor.

Spuneam anul trecut ca in spatele plutonului este alta lume. De care trebuie sa se tina seama.

Evenimentul trebuie sa tina cont de amatori, de plangaciosi si de nepregatiti. Pentru ca ei sunt cei mai importanti. Daca devine mult prea tehnic evenimentul se va adresa unui grup mai mic. Si in loc de “cel mai mare eveniment din Europa de Est” va deveni o simpla etapa din Riders Club la care vor participa 400 oameni si unicul sponsor va fi Ursus care va da cate o bere participantilor. Yuuuhuuu!

Dupa namolelala de anul trecut numarul participantilor a scazut. Nimeni nu a reprosat nimic organizatorilor.

Anul acesta, pe langa namoleala, au aparut foarte multe critici. Nu trebuie sa te numesti Nostradamus sa-ti dai seama ca anul viitor vor fi mai putini participanti.

Dupa cum spuneam si in alte articole, un astfel de concurs este un business si e normal sa fie asa.

Prietenii mei din echipa de organizare trebuie sa schimbe ceva. “Clientul” principal, cel care formeaza masa de mii de oameni, e nemultumit. Asa nepregatit, amator, cu cauciucuri inadecvate, neantrenat si iresponsabil, e nemultumit.

Si un client nemultumit te va taxa. Cum? Va decide ca anul viitor sa-si petreaca duminica altfel. Sa “cheltuiasca” timpul si banii in alta parte.

Si fara acesti “clienti” concursul va deveni neinteresant pentru sponsori, autoritati, media etc. si toti vor avea de pierdut.

O vorba veche in vanzari spune asa: “pune-te in pantofii clientului”. Pentru a intelege exact cum se simte “clientul” toata echipa de organizare, toti cei care au incercat traseul in saptamana premergatoare concursului, ar fi trebuit sa se urce pe biciclete dupa concurs si sa parcurga “traseul ciclabil” dupa ce a fost “calcat de 1000 de oameni. Si nu pe bicicletele lor de carbon echipate cu ultima tehnologie. Ci cu o bicicleta medie, cum au majoritatea celor care participa.

Atunci ai fi putut intelege ce simte concurentul si ce experienta are. Atunci ti-ai fi dat seama ce ar trebui sa schimbi la anul si cum sa cresti evenimentul.

E doar parerea mea.

Insa, anul viitor ma voi inscrie iar. Daca vremea e decenta va fi o experienta de neuitat. Sper doar ca interesul pentru acest eveniment sa nu dispara.

 

April 22

Taxa pe euforie!

image

Uitandu-ma aiurea pe facebook am vazut la Emilian ca s-au descris inscrierile la Pegas Triatlon Buftea. De curiozitate am deschis articolul, chiar daca o participare la un triatlon, oricat ar fi de tentanta, pare practic imposibila, pentru mine, datorita faptului ca nu stiu sa inot aproape deloc 🙂
Si citind eu asa, fara sa-mi dau seama 🙂 ma duc la rubrica taxe participare.
Au asa, o atractie inexplicabila taxele astea incat mi-e practic imposibil sa nu le despic in patru. 🙂
Nu o sa comentez valoarea taxei. Nu am participat niciodata la un triatlon si nu stiu ce implica. Altceva mi-a atras atentia.
Pentru a participa trebuie sa-ti “cumperi” o licenta de o zi de la Federatia Romana De Triatlon. Adica dai 50 lei esti sportiv licentiat, nu dai, nu esti licentiat.
Eu stiam ca, pentru a fi sportiv licentiat, trebuie sa ai alte atribute in afara de o hartie cu Vlaicu in buzunar.

Mie imi suna a taxa de protectie sau “ce sa inventam sa mai scoatem un ban ca doar ne-am strans si noi 15 baieti si ne-am facut federatie”

Pai hai sa facem si noi Federatia Romana a Participantilor  la Concursuri! :-).

Si sa cerem 30 lei organizatorilor sa ne prezentam. 🙂

Bun! Nu am reusit, poate nu am gasit eu si exista, sa inteleg de ce trebuie sa fiu “sportiv amator licentiat” pentru o zi.
Si cum naiba astazi sunt licentiat si maine nu mai sunt?!?
Adica, concret, care este diferenta intre Pegas Triatlon 2015 (fara taxa de licentiere a lu’ peste prajit) si Pegas Triatlon 2016?!?

Intrebarea e valabila pentru orice alt concurs. Intamplarea face sa mentionez de Triatlonul Pegas de la Buftea.
Ce primesc in plus daca sunt “licentiat”? De ce m-as “licentia”?!?
Pe acelasi model, o sa apara, pe langa taxa de participare si taxa de licentiere, eventual si taxa pe bucuria de la finalul concursului.

Taxa pe euforie!  ;-).

Hai ca suna bine.

Iar exprimarea de “sportiv amator licentiat” …..ma lasa fara cuvinte.
Asa ca, poate imi explica si mie cineva.


Ma intreb de asemenea, si poate organizatorii pot preciza, de ce un concurs ar accepta sa impuna proprilor participanti o asemenea taxa. Concursul trebuie sa fie neaparat sub egida Federatie de Triatlon? De ce? Cu ce scop? Cum anul trecut sau acum doi ani, nefiind sub umbrela Federatiei lumea a venit si s-a simtit bine? De ce tre’ sa fiu “licentiat” sa fac miscare si sa ma bucur de asta?

Recunosc ca nu ma pricep la triatlon si poate imi scapa mie ceva si nu inteleg.

Repet! Nu am nimic cu organizatorii. Doar ca nu vad logica.

 

Later edit:

Am discutat cu organizatorul concursului despre care am vorbit in articol.

Emiterea autorizatiei de la autoritati este conditionata de plata acestor taxe. Si de catre participant si de catre organizator.

Deci Federatia asta e un fel de fisc. Impoziteaza si participantul si organizatorul si au reusit sa gaseasca parghia (impreuna cu autoritatile) sa te oblige.

P.S. Taxa pe zi e 10 lei. Pe un an e 50. M-a luat valul dar principiul ramane acelasi

 

 

April 20

Chisinau si Bucuresti, doua inimi romanesti!

image

Asa cantau niste baieti imbracati in tricouri cu Romania mare pe piept, la o terasa in centrul Chisinaului si este imaginea cu care am ramas dupa participarea la Maratonul International Chisinau.

Ne-am decis sa participam la Maraton International Chisinau pentru a schimba peisajul.

image

La momentul inscrierii, Maratonul de la Cluj era fix in aceeasi zi si am renuntat la el cu gandul ca la Chisinau va fi mai “exotic”
S-a dovedit ca am luat decizia buna si experienta de la Chisinau a fost una pe care, la anul, cu siguranta o vom repeta.
Cand am ajuns in Chisinau, pentru prima data, am avut un sentiment de deja-vu.
M-am intors in timp pentru ca am vazut  Bucurestiul acum 15 ani. Identic 🙂
Nu este un lucru neaparat rau pentru ca “emanciparea” asta a Bucurestiului a adus viteza, stres, nebunie, graba si lipsa timpului de calitate. Suntem prinsi in corporatii, afaceri, intalniri si uitam sa ne bucuram de lucrurile simple si de valoare.
La Chisinau viata este mai simpla, mai ieftina insa si mai linistita sau cel putin asta am simtit eu in cele trei zile petrecute acolo.
Evenimentul in sine a fost bine organizat insa au existat momente in care am simtit “stangacia” inerenta unui concurs aflat abia la a doua editie. O sa fiu foarte succint in a descrie ce mi-a placut si ce nu:

 

Ce mi-a placut:


– atmosfera de sarbatoare. A fost un eveniment important pentru oras si asta s-a vazut;

– preturile. Berea, pizza, “zeama” de pui, “caciula lui guguta”, apa gazata…..ieftine;

– incurajarile de pe margine. Voluntari, trecatori, sustinatori. Nimeni nu s-a suparat ca am blocat orasul. Niciun claxon, nicio injuratura scapata printre dinti. Oamenii de pe margine iti zambeau si parca iti multumeau ca ai venit in orasul lor si ai contribuit la realizarea unui eveniment de asemenea anvergura.

– puncte de alimentare suficiente, apa din belsug astfel incat sa-ti pui si in cap (la propriu) 🙂

– kit-ul de participare. Decent, cu tot ce aveai nevoie pentru cursa;

– taxa de participare. In jur de 85-90 lei pentru Maraton;

– traseu frumos care a strabatut tot centrul orasului;

– spalatoria auto care a scos stropitorile pe traseu. Tunelul de apa a fost incredibil. Mai ales pe final.
Ce nu mi-a placut:

 

– caldura mare si urcarea care te macina 🙂

– cozile de la ridicarea pachetelor de start. Era o procedura greoaie care dura. Pana te gaseau pe lista, pana incropeau kit-ul, pansa se facea asigurarea……iti pierdeai toata rabdarea si coada din spatele tau crestea vazand cu ochii;

– faptul ca la inregistrare/ridicare kit-uri erau voluntari care vorbeau exclusiv limba rusa. Nu aveam pretentia sa stie romana (cu toate ca este limba oficiala a tarii) dar macar o boaba de engleza 🙂

– startul. Au ratat total momentul si ne-au tinut 20 minute intr-un soare nemilos. Daca te asezi la start cu 15 minute mai devreme si apoi mai astepti inca 20 peste ora stabilita, nivelul entuziasmului scade dramatic. Mai ales daca la ora stabilita mai faci si numaratoarea inversa si te opresti la 3 anuntand ca mai dureaza 2 minute. Si apoi inca 3. Si inca 5. Si hai sa mai ridicam o data mainile in aer. Si sa va mai spunem sponsorii. Dar mainile le-ati ridicat? Si in cazul in care nu stiati va anuntam sponsorii. Dar voi sunteti gata? …….Mainileeee suuuuusss!

– traseul in a doua jumatate a cursei. Pentru maratonistii de peste 4 ore parcurgerea zonei centrale, la ultima tura, a fost dificila. Foarte putini voluntari iar traseul se transformase intr-o veritabila promenada unde trebuia sa faci slalom printre tineri care se tineau de mana, mamici cu carucioare, biciclisti, copii care jucau fotbal.
E mai usor sa alergi in IOR la ora de varf.

– lipsa posibilitatii de a te hidrata corespunzator la final. Nu a existat nicun punct cu apa sau altceva la finish. Primeai de la o fata o punguta cu o apa, o banana si o portocala. La un moment dat s-au terminat fructele si primeai doar o apa. Asta daca nu o ratai pe fata respectiva si ramaneai cu buzele arse si uscate. De asemenea, dupa 3 ore 45 minute au disparut mesele de masaj.

– declaratiile organizatorilor referitoare la numarul participantilor. Cand am auzit ca vor fi 15.000 de participanti (mai multi ca la Bucuresti) si cand am vazut spatiul mic am crezut ca o sa ne calcam in picioare.
Daca la cursele competitive au fost 2000 de participanti (conform rezultatelor oficiale) la cursa populara au fost 13.000 de oameni?!?
Cred ca au numarat si voluntarii si familiile acestora si locuitorii cartierelor de pe traseu 🙂

– materialul din care era facut numarul pentru ca nu am reusit sa il pun pe centura si l-am prins cu ace (hai ca sunt hater). Glumesc 🙂

Nu am reusit sa vad cursa copiilor pentru a face o comparatie obiectiva cu competitiile bucurestene.
Chiar daca, citind cele de mai sus pare ca au fost multe scapari, experienta totala a fost una placuta. Scaparile organizatorice au fost compensate de entuziasm si atitudine pozitiva. Zambetul pe buze a fost la ordinea zilei.

Ne vom intoarce si la anul pentru lucrurile frumoase si pentru a ne bucura de acest eveniment important pentru oras.
Ii felicit pe organizatori si bravo lor ca au reusit sa transforme Chisinaul.

April 3

Bucharest 10k Family Run, impresii la cald!

Hypocrisy Concept

….sau cum unii sunt mai egali decat altii.

Cam asa am vrut initial sa pun titlul articolului insa n-am dorit ca o intamplare, izolata, pe care o voi relata putin mai tarziu, sa strice o duminica insorita plina de miscare alaturi de familie.
Vorbesc aici despre Bucharest 10k Family Run, prima editie de acest fel.
Over all e un eveniment frumos si extrem de util in promovarea miscarii.
Putea foarte bine sa se numeasca ” Bucharest Rich Family Run” in conditiile in care, o familie cu doi copii, pentru a participa la toate cursele, a trebuit sa scoata din buzunar undeva la 300 lei (aproximativ). 🙂
N-are rost sa ma iau de calitatea tricoului tehnic (Bucharest Running Club ne-a obisnuit cu Adidas) de la Hervis.
Sau ca acest tricou jalnic era singurul obiect dintr-un pachet de start uimitor de sarac (participarea a fost aprox 20 euro).
Chipul de cronometrare a fost din acela, ieftin, lipit de spatele numarului. Asa ca, niciun gand de gross time sau net time. Cred.

Later edit: Radu Milea zice ca cipul nu e ieftin si ca stie sa faca multe si o sa avem si gross time si net time.

Later edit 2: Cipul lipit pe spatele numarului, in cazul stafetei, a fost extrem de neinspirat. A trebuit sa schimbi numarul si alergatorul numarul 2 sa alerge cu numarul (si numele celuilalt) pe tricou. Schimbul s-a efectuat cu dificultate. In cazul unui cip de picior era mai simplu.

 

Cursa regina a evenimentului, 10 km, s-a desfasurat in nota obisnuita a alergarilor pe acest traseu, alergari organizate de Bucharest Running Club.
Traseu frumos, aerisit, activitati multiple in piata, puncte de alimentare generoase si entertaiment pe traseu (mi-a placut taraful de la Unirii)

Nu sunt prea multe de spus despre aceasta cursa. Eu am venit dupa 3 saptamani de pauza, generata de probleme de sanatate, si in plin tratament cu antibiotic.
Dar, cred ca, pauza si “foamea” de alergare au fost mai puternice decat efectul epuizant al antibioticelor si am facut “Personal Best”. 48:59 minute.

Revenind la ce spuneam la inceputul articolului mi-a ramas asa, undeva in coltul gurii, un gust putin amar. Ma refer aici la partea sensibila a unui astfel de concurs.
La “Calcaiul lui Achile” numit Cursa Copiilor.

Am decis tarziu sa participam in grup la eveniment, asa ca l-am inscris pe Andy, dimineata la 8, inaintea curselor.
Senzatia a fost ca eram primul care se inscrie.
Nimeni nu stia ce trebuie sa semnez, la ce masa trebuie sa ma inscriu, cum sa incaseze banii si ce trebuie sa primesc.

Doua numere identice….nuuuu, stai, doua numere la rand. Aoleu, nu mai avem tricouri. Semnati aici…stati, ca nu trebuie sa completati asta, ba da trebuie…aaaaaa hai sa completam atunci sa fim siguri.

image

Emilian radea in spatele meu si imi facea poze gandindu-se ca o sa scriu de brambureala de la inscriere. Dupa 15 minute (ce ne faceam daca era coada si fiecare ar fi stat atat? ) am reusit sa iesim la aer curat sa ne incalzim la soare.

Fac o mica paranteza intorcandu-ma la cursa de adulti. La garderoba au schimbat sistemul.
Nu mai lasai sacul legat pe standul acela de fier. Il predai voluntarilor, care le asezau la rand, si care iti promiteau ca este spre binele tau, ca va fi mai simplu la ridicare.
Rezultatul:

Am petrecut mai mult timp la coada pentru recuperarea sacului decat in cursa de 10k.

Booon! Sa ne intoarcem la pitici. Mi-a placut ideea cu parintii care alergau pe un culoar, separat, pe langa micii sportivi.
Mi-a placut startul in mini valuri, copiii fiind asezati pe mai multe randuri.
Mi-au placut, de asemenea, “atelierele” de joaca pentru copii.
Inclusiv cursa cu obstacole organizata de Smartatletic (vezi Bogdan Antohe ca imi si plac lucruri si nu doar critic?) 🙂

Nu mi-a placut spatiul meschin pentru acces.
Cand ai la dispozitie toata Piata Constitutiei, sa faci accesul parintilor si copiilor pe un culoar de maxim 2 metri, ma face sa cred ca esti un nostalgic comunist caruia ii placeau cozile si imbulzeala.
Nimeni nu informa pe nimeni astfel incat copii de toate varstele, cu parintii din dotare, se inghesiuiau de parca se dadea ceva gratis.
In poza de mai jos se vede imbulzeala infernala din zona de intrare.

image

 

A trebuit sa stau cu Maya (5 ani) in brate deoarece se sufoca acolo jos.

Aici puteti vedea cat de lata era iesirea.

image

Si daca sunteti mai atenti (am ajuns la motivul supararii mele) il veti vedea pe “eroul national” Andrei Rosu. Care nu statea in multime. Avea statul privilegiat ca nah! Sa nu se murdareasca atingandu-se de oamenii de rand.
In cazul in care nu stiti, e baiatul ala care a alergat 500 si ceva de km la Polul Nord, iesind pe locul trei (sa nu mai spuneti la nimeni dar alergarea a fost mai mult mers, Polul Nord era la vreo 2500 km distanta si, daca privesti din alta perspectiva, a terminat ultimul cursa).
Ma rog, rezumand, este cel are face o poveste lacrimogena din orice alergare, somn pe balcon sau program de “CIA” si “incaseaza” bani vanzand vise ambalate frumos.

Deci il stiti.

Daca va uitati mai atent o sa vedeti un baietel in verde, sprijinit de stalpul de la intrare, care este primul.
Care sta in fata si, respectand blazonul familiei, nu are acelasi regim ca muritorii de rand.
Este “mai egal” decat ceilalti copii.
Cei care aveti copii, care participa la astfel de evenimente, stiti probabil ca la distanta asta mica, 800m, conteaza enorm de unde pleci. Pleci primul si te pricepi putin la alergare, ai sanse. Pleci din pluton, din spate, pentru ca taica-tu e un anonim, n-ai nicio sansa.
La varsta asta sunt foarte competitivi si “toata lumea castiga” sau “important e sa faci miscare” nu prea mai tin.

Sa nu fiu inteles gresit. Am toata admiratia pentru acest pusti care, pentru varsta lui, alearga foarte bine. Mult si bine si cu o postura pe care nu o au multi atleti.

Bravo lui!

Dar sa te puna tati in fata, ocolind toata zona aia, doar pentru a demonstra ca familia Rosu e o familie de super eroi care, ridicandu-se de pe canapea (by the way: oare cat o sa mai treaca pana o sa ceara bani pentru a vizita si atinge celebra canapea), au devenit un fel de “Cei patru fantastici” ai alergarii, e cam mult!
Si nu ma numiti “hater”. Numiti-ma frustrat. Pentru ca asta sunt. Un frustrat care e scandalizat de ipocrizie. Si scarbit ca, pentru scopuri de marketing si PR, unii isi folosesc copiii.
Bravo inca o data pustiului mai ales pentru sprintul final.
Rusine lui Andrei Rosu ca isi invata copilul sa triseze. Pentru ca a ocoli toata coada si a intra in fata, doar pentru ca ii cunosti pe organizatori, se numeste ca ai trisat. Sunt curios cum o sa sune povestea cursei.

Restul nu mai conteaza. Nu mai conteaza ca pustiul care era primul la categoria 7-9 ani a fost indrumat sa faca dreapta, spre Unirii, cand mai avea 50 m pana la finish.
Tare sunt curios cum a scos camasa Gabi Solomon. Era cam fioros parintele respectiv si sincer, la cata violenta emana……. 🙂
Exagera dupa parerea mea dar, un strop de dreptate avea.
Voluntarii aia specialisti pe care ii vedem prin bugete, au fost inexistenti.

Dincolo de sentimentul de lehaminte lasat de imaginea zugravita mai sus, a fost un eveniment frumos la care copiii mei s-au simtit excelent.
Andy a iesit pe locul 9 in conditiile in care a plecat din penultimul rand.
Chiar daca nu a castigat nimic eu l-am premiat.
Pentru ca la noi in casa se premiaza ambitia si nu aparentele. Determinarea si nu povestile frumoase. Dorinta de reusita si nu dorinta de a da bine in poza.

 

 

February 27

100 FOR CHILDREN. Alergam pentru normalitate!

image

Dimineata!

E frig, bate vantul si nici tipenie de om prin preajma. Stropii reci de ploaie biciuie fara mila obrazul iar noroiul parca tine cu dintii de cizmulitele care se incapataneaza sa faca pas dupa pas.
Inca nu s-a facut lumina dar micul grup de copii, zgribuliti de frig, o ia incet, incet spre scoala. Nu le pasa ca au de mers mult, poate mult prea mult pentru puterile lor, pana sa intre in clasa
.

 

Nu este niciun exercitiu de imaginatie si niciun citat dintr-o opera literara.
Este pur si simplu realitatea in care traiesc niste copii pe care viata grea ii maturizeaza mult prea devreme.
Sunt tata si am doi copii care au avut norocul sa se nasca intr-o familie care ii iubeste si care ii rasfata. Pentru ca asa e normal cand esti copil. Sa nu ai nicio grija si sa stii ca cineva vegheaza sa-ti fie bine. Sa te duca cu masina pana la scoala daca ploua, sa iti cumpere o geaca calduroasa si sa mearga cu tine in parc la joaca. Sa te protejeze si sa te inveleasca in fiecare seara.

Insa sunt copii care nu au parte de normalitatea asta si nu e deloc drept. Nu au absolut nicio vina, pentru ca nu ei au ales sa fie asa.

Copiii din Tabara de la Valea Plopului merg, pe jos, in fiecare zi, 13 km pentru a ajunge la scoala. Dupa scoala, in loc sa-i astepte o farfurie cu mancare calda, ii asteapta inca 13 km de mers pana in tabara.
Parintele Tanase, cel care a initiat acest proiect unic, acest sat al copiilor abandonati, nu se da batut. A inceput constructia unui centru chiar in Valenii de Munte, aproape de scoala. Astfel copiii vor fi mai aproape de educatie si vor avea parte de o masa calda dupa scoala.
Vor dormi poate o ora in plus. Vor sta in frig mai putin si nu vor ajunge la scoala inghetati iarna.
Aveti mai jos un film cu poveste acestui sat minunat:


Ultramaratonul 100 FOR CHILDREN ii ajuta sa fie mai aprope de scoala. Sa aduca mai aproape de ei normalitatea de care au parte copiii nostri.
Noi, cei care participam, alergam pentru ei si incercam sa convingem cat mai multi oameni sa ne sprijine in demersul nostru de a strange o suma de bani (mica in comparatie cu cat au nevoie) care sa ajute la constructia centrului.
Sa alergam 100 km (2×50) poate sa para greu. Dar cred ca e al naibii de usor in comparatie cu greutatile pe care le suporta cei mici.

Voi participa la stafeta (2×50 km) impreuna cu prietenul meu Vali.

image

Ne puteti  sprijini in demersul nostru, “alergand” alaturi de noi. Fiecare leu pe care il veti dona ne va motiva pe parcursul celor 100 km.

Este foarte simplu sa donati. Accesati link-urile iar Galantom face toata treaba.

Toate sumele donate vor merge exclusiv in sprijinul acestui proiect.

Pe 4 iunie vom alerga, poate, cea mai grea cursa din mica noastra “cariera” de alergatori amatori.
Dar abia astept sa ma intalnesc cu curajosii din Valea Plopului sa le strang mana si sa le spun ca ii admir pentru curajul cu care infrunta greutatile.

Ei sunt adevaratii eroi!

 

 

February 18

Mai dati-o in pasiunea noastra!

20130728-000439.jpg

 

De vreo doua zile se discuta despre Alba Iulia City Race.
Nu am participat la nicio editie insa am auzit cuvinte frumoase despre acest concurs.
Iulia din Alba Iulia ii interpeleaza pe organizatori cu privire la decizia de a nu mai organiza concursul anul acesta. Puteti citi articolul aici.
Pe de alta parte, organizatorii ii raspund pe facebook.
Va lasam pe voi sa decideti cine are dreptate.

Noi avem alta problema si ii multumim Iuliei din Alba Iulia ca ne-a deschis ochii asupra faptului ca autoritatile locale sprijina, financiar, aceste evenimente. Foarte bine si laudam aceasta initiativa.
Insa noi, cei de la smartcasual.ro, vrem sa transmitem un mesaj organizatorilor (tuturor, nu doar celor de la Alba):

Dragi organizatori,

Avem rugamintea sa fiti verticali si sa admiteti ca organizarea de concursuri sportive este un business. Este un business ca la carte cu un business plan bine gandit in spate, cu investitii, cheltuieli si cu profit.
Nu este rusinos sa admiteti asta, din contra.
Insa, cand primesti 70.000 lei de la stat, 25.000 ron din taxe de participare (aici ne referim strict la concursul de la Alba) si alte cateva mii de lei de la sponsori, pare deplasata “incadrarea” concursurilor voastre.
Explicatia “o facem din pasiune si nu castigam nimic” are darul de a ne jigni inteligenta.
Nu ne aruncati in fata faptul ca evenimentele sunt organizate de asociatii non profit!
Stim foarte bine cum se pot scoate bani dintr-o organizatie astfel incat, in acte, sa nu existe profit. Nu este locul si nici momentul sa detaliem.
Ganditi-va ca “o faceti din pasiune” pe banii nostri. In primul rand pentru ca va platim o taxa si in al doilea rand pentru ca banii primariei sunt tot ai nostri.
Admiteti ca aveti un “produs” pe care il vindeti si ca este decizia voastra cu ce “pret” il vindeti.
Si ca alegerea este la noi daca il cumparam sau nu.
Simplu.
In conditiile in care “o faceti din pasiune” si va mai da si primaria bani…..parca nu ne place sa va sponsorizam pasiunea.
Lasati sa functioneze economia de piata cu toate parghiile ei si nu o mai ardeti pe “caritate”.
Nu mai pozati in “bunii samariteni” care isi rup din timpul personal si care, eventual, aduc si bani de acasa, pentru a avea satisfactia ca noi ne simtim bine la un concurs.
V-am admira daca ati fi niste oameni de afaceri onesti si nu niste “pasionati” inchipuiti.

Cu siguranta ca trebuie sa puneti pasiune in ceea ce faceti pentru a iesi bine. Dar pasiunea pe burta goala nu merge.

Nu vrem gratuitati si nici munca patriotica.
Vrem un produs comercial, corect si transparent.
Si vrem parteneri (a se citi organizatori) sinceri. Nu va ascundeti in spatele “pasiunii”.
Pe termen lung nu este sanatos.
Iar cand “avem curajul” sa comentam si sa cerem explicatii, nu ne faceti “hateri” si nu ne acuzati ca “daramam” ceea ce voi construiti.
Nu ne aratati cu degetul!
Cum voi aveti dreptul sa puneti ce pret vreti si sa ne cheltuiti banii (taxa o platim de buna voie dar banii de la primarie ne sunt luati fara sa fim intrebati) asa si noi avem dreptul sa comentam si sa taxam ceea ce nu ne convine la “produsul” vostru.

Asa ca “mai dati-o in pasiunea noastra” de treaba si fiti seriosi!”

Echipa smartcasual.ro

 

 

February 2

Despre Prima Evadare

20140518-222134-80494875.jpg

M-am tot gandit cum sa fac sa fiu mai bine inteles. Si am zis sa ma “leg” de Prima Evadare pentru a zugravi mai bine tabloul asta cu concursurile sportive.

Articolul meu de ieri, desi a fost extrem de sarac in detalii, a starnit iar un val de controverse. Nu intru in detalii pentru ca pana si eu 🙂 m-am saturat de subiectul asta cu taxele.

Insa despre ceea ce vreau sa scriu astazi are o legatura directa cu subiectul in cauza.
Pentru a ma face mai bine inteles am ales sa schimb registrul si sa fiu pozitiv.

Asa ca o sa vorbesc despre…..Prima Evadare pentru ca tot se apropie data concursului.

De la inceput precizez ca ii cunosc pe baietii (si fetele) de la NoMad si nu exista niciun interes in a scrie de bine despre ei si concursul lor. Ba, chiar de cateva ori, pe facebook, Doina mi-a dat cateva replici taioase. 🙂 Nu platesc banner la noi si nici nu suntem “parteneri media” 🙂

Dar sunt un exemplu de “asa da”.

Taxa la concurs este la fel. Undeva in jurul la 100-150 lei si de data asta, eu cred ca este mica in comparatie cu ceea ce ofera.
La ce desfasurare de forte (la start, la finish si pe traseu) exista…eu imi scot palaria in fata lor pentru ca reusesc sa faca acest lucru cu 150 lei/participant. Avand in vedere ca se blocheaza circulatia, se opresc masini pe centura, politie, ATV-uri si motociclete pe traseu, salvari, elicopter si complexul Astoria inchiriat…..ma iertati dar alergarea pe aleile parcului pare “pistol cu apa”.

Multe puncte de alimentare, o armata de voluntari, transport cu autobuze pentru participanti si camioane pentru biciclete sunt doar cateva dintre beneficiile, oferite participantilor, care cu siguranta costa.

Drone, pachet de start ok, paste, tricou, medalii si premii consistente. Nu mai vorbesc despre traseul in sine.
L-as pune pe Daniel Sardan sa le tina un seminar despre cum se organizeaza un concurs si cum se obtin sponsorizari.

Ceea ce imi ofera acest concurs nu pot replica eu cu forte proprii, cum as face, de exemplu, la un concurs in jurul lacului din IOR. Si atunci simt ca merita din plin sa platesc taxa.
Asta am vrut sa zic cu toate articolele mele. La asta ma refer cand spun ca 120 lei/participant e mult pentru o alergare in parc.

Nu am cerut liste de cheltuieli si justificari.
Insa ceea ce ma bucura este ca economia de piata functioneaza si cu siguranta zona asta a concursurilor pentru amatori se va cerne. Cum concursurile de tip Prima Evadare cresc de la an la an, avand din ce in ce mai multi participanti, iar concursurile din parcuri cu taxe supraevaluate au din ce in ce mai putini concurenti (iata ca anul asta nu s-au mai batut concurentii pe locuri la Gerar) cred ca mergem in directia buna.

Chiar daca unii dintre cei implicati in organizare la Prima Evadare imi sunt prieteni si probabil as putea sa fiu invitat si sa nu platesc taxa, nu o voi face.

Vreau sa sprijin un astfel de business si sa pun umarul pentru ca astfel de concursuri sa creasca si sa reziste. Vreau sa “cumpar” acest tip de produs pentru ca eu cred in el.

Si apropos de strans trafic cu articole in care critic. Cel mai citit articol de pe smartcasual.ro este acesta.

 

 

February 2

Am fost si la Gerar!

IMG_8884.JPG

Jur ca nu stiu ce sa scriu! Motivul principal pentru care am participat la Gerar si pentru care am platit cei 120 lei taxa a fost sa vad ce este asa special la acest concurs de se calca lumea in picioare sa prinda loc.
Faptul ca anul acesta au ramas locuri libere pana aproape de ziua cursei mi-a dat raspunsul.
Dar cum deja platisem si echipa era facuta…..am zis sa ma duc sa ma bucur de alergare alaturi de prieteni pentru ca pana la urma la asta se rezuma acest concurs. Sa alergi in echipa, sa te sincronizezi cu colegii tai, sa tragi tare sa poti tine pasul cu ei sau sa incetinesti cand unul nu mai poate.

image

Hai sa spunem ca am platit pentru a avea aceasta experienta!

A fost o alergare normala pe aleile unui parc. Nimic special, nimic deosebit, sa spunem, de Maratonul Reintregirii Neamului din IOR sau de Crosul Padurii din Tineretului.

IDENTIC!
Insa, raman la parerea mea ca pentru o alergare in parc este suficienta o taxa de maxim 50 lei.
Nu ma intereseaza ca am avut in pachet o caciula care costa 100 lei. Poate nu vreau sa dau 100 lei pe o caciula. Mi se pare foarte mult si nu cred ca e asa speciala.
De asemenea nu cred ca este eficient sa ai un tricou in pachetul de concurs. Imi cumpar singur echipamentul, nu am nevoie de tricourile de calitate foarte slaba din pachetele majoritatii concursurilor.
Asa ca….over all a fost o experienta placuta si cu siguranta merg si la anul daca taxa va fi de maxim 50 lei.

Deci stau acasa sau “bandit runner” 🙂

P.S. Nu scriu despre cursa, organizare si alte chestii din astea. Veti gasi cu siguranta review-uri de cursa gramezi scrise de blogarasii de casa pe genul “feeling great @Gerar”

January 16

Ma duc sa vad minunea!!!

IMG_8832.JPG

Gerar! Prima competitie din 2016. Sper sa nu se supere Gabi Solomon pe mine (iar) pentru ca scriu (iar) de o competitie in care e implicat ca organizator.
Dar nu prea mai sunt competitii in care sa nu fie. 😀
De doi ani tot am auzit de nebunia generata de deschiderea inscrierilor la Gerar. Soarele nu mai stralucea, pamantul nu se mai invartea, Dunarea seca si Maruta ramanea fara subiecte….cand se anunta startul inscrierilor. Se inscriau in valuri, se facea scandal….ca eu am fost primul, ba nu…eu, da’ n-a mers serverul…..articole pe net, grupurile de alergare pline de “frustrati” care nu reusisera sa se inscrie la “must have-ul” alergarii.

Ecourile tineau tot anul iar “norocosii” purtau “trofeul” la fiecare alergare. Mai ca iti venea sa iti bagi capul in pamant cand vedeai cate unul, mandru, cu buff-ul albastru de la Gerar 🙂
Am si scris despre asta de vreo doua ori si nu am reusit sa inteleg care e faza cu Gerar. Care e chestia care produce atata nebunie pentru o alergare in parc.
Anul acesta am decis sa incerc pe propria piele. Sa nu mai fiu “hater” de pe margine si sa vad “minunea” cu ochii mei.
Asa ca am dat o “galagie” de bani 🙂 (inca nu imi plac taxele mari) si m-am inscris alaturi de Emilian si Vlad in echipa Biciclistul.ro

Sa nu mai zica nimeni ca nu scriu documentat.

Bine….asta nu inseamna ca ma voi inscrie si la CIA sa simt pe pielea mea cum cresc cu 10% 🙂
Abia astept sa alerg si sa scriu despre experienta traita. Poate dupa concurs voi fi un alt om. Ma voi lumina si voi deveni un om mai bun, un om care se caieste ca a fost neintelegator. 🙂
Sau voi intelege care a fost faza cu Gerar. Marketing pur, facut foarte bine si pentru care ma inclin si imi scot palaria.
Vedem la finalul lunii.

P.S. Faptul ca in ceilalti ani se calcau in picioare alergatorii sa participe si inscrierile se vindeau pe OLX (locurile se epuizau in primele ore de la deschidere) iar anul acesta, cu doua saptamani inainte de concurs mai sunt locuri disponibile….imi da asa o vaga senzatie ca stiu despre ce voi scrie 😀