June 22

#faraceas

e9037357af0ab22c7cdc1884840c5755

Chiar asa? Cand ati alergat ultima oara fara ceas? Fara sa verificati ce viteza aveti, ce ritm, ce puls?

Fara stresul ca alergati mai incet ca de obicei? Fara sa masurati distanta?

Mie mi s-a intamplat zilele trecute. Dupa cum marturiseam si in articolul acesta sunt dependent de astfel de gadget-uri. Care masoara diverse chestii, majoritatea inutile pentru nivelul la care ma aflu. Mi-am cumparat un ceas ale carui functii ma indoiesc ca le voi folosi in totalitate. Ca sa va dati seama despre ce vorbesc, am dat o caruta de bani pe un Fenix care imi da informatii despre sporturi precum golf (n-am jucat in viata mea) sau inot (dupa 3 metri de dat din maini trebuie sa ma opresc). Un Garmin Forerunner 10 ma ajuta la fel de mult precum Fenix 3. Si Saphire edition 🙂  Recunosc ca fac cumparaturi emotionale si ca nu am pic de ratiune cateodata.

Asa ca nu sunt deloc in masura sa dau astfel de sfaturi

Dar totusi…totusi, dintr-o intamplare nefericita, am ajuns sa alerg fara ceas.

Am avut senzatia ca am descoperit ceva nou. Un nou tip de alergare. O alergare in care esti doar tu cu tine, cu gandurile tale fara sa calculezi nimic si fara sa acorzi atentie la detalii de tipul celor enumerate mai sus.

N-am masurat distanta si am alergat liber intr-un ritm comfortabil astfel incat cred ca a fost cea mai placuta alergare de ceva timp.

Am vorbit cu mine si mi-am pus ordine in ganduri asa ca am plecat extrem de odihnit mental din parc. Cand m-am oprit sa beau apa nu a trebuit sa ma grabesc pentru a nu-mi strica ritmul. Am baut linistit astfel incat sa pot sa revin in alergare cu setea astamparata.

 

Fiti siguri ca nu-mi arunc ceasul maine si nu o sa-mi sterg contul de pe Endomondo, dar cel putin, o data la 3 luni, voi alerga fara ceas si fara niciun aparat care sa-mi masoare ceva.

Am alergat pentru mine si nu pentru clasamentul de pe Endomondo sau cu grija postarii pe Facebook a antrenamentului. De ceva timp am intrat, instictiv, in malaxorul asta al alergatorilor. Ceasuri, PB-uri, antrenamente, intervale, HR zone si tinte pentru urmatorul concurs.

#faraceas am redescoperit placerea alergarii si bucuria miscarii. Cum sa pui un pas in fata celuilalt fara stres si fara chin.

 

Si acum gata. Ma duc sa-mi pun Garmin-ul la incarcat ca nu voi face mare branza la S12 la Timisoara doar cu “bucuria alergarii” 🙂

 

 

 

 

May 24

Maratonul International Brasov. Din ce in ce mai bine intr-un oras neprietenos!

image

Am tot scris in anii ce au trecut, cu un ochi extrem de critic, despre acest concurs, aflat la cea de-a treia editie. Am participat la toate si pot spune ca anul acesta a fost bine.

Daca anii trecuti traseul a fost acela care ne-a facut pe multi sa strambam din nas si sa-i criticam pe organizatori, anul acesta lucrurile s-au schimbat. Mi-a placut traseul care a strabatut orasul si a urcat spre Poiana Brasov astfel incat a transformat concursul dintr-unul de plat intr-unul cu diferenta de nivel si aer tare 🙂

Nu o sa insist prea tare pe experienta si performanta mea la aceasta cursa deoarece nu cred ca e foarte relevant, atat timp cat sunt un alergator amator, de mijlocul clasamentului 🙂

Ce ma frapeaza insa, este lipsa de prietenie a Brasovului. Ma frapeaza cum un oras asa frumos este atat de neprietenos cu un astfel e eveniment. In afara de Piata Sfatului, nimic.

Senzatia pe care am avut-o pe la km 4, când grupul de alergatori era destul de compact, mi-a dat fiori

Se marsaluia intr-o liniste totala de parca o armata de zombi atacasera cetatea si noi trebuia sa evacuam.  Capul plecat, panta care te macina, zgomotul pantofilor care loveau ritmic asfaltul erau desprinse dintr-un film cu zombi.

 

In afara de punctele de alimentare, unde voluntarii incercau sa transmita energie, nimic. Liniste totala. Oamenii de pe strada priveau impasibili, cei din masini erau incruntati iar unde nu erau masini aveai parte de priviri curioase ascunse in spatele perdelelor.

De ce oare alte orase sunt mai primitoare si Brasovul nu? Mai ales ca e un oras turistic si sunt obisnuiti cu vizitatori.

Anyway, de data asta m-am simtit bine si nu prea am ce sa le reprosez organizatorilor. Doar poate ca ar fi trebuit o incalzire facuta de un profesionist.

Asa ca nu prea o sa faca trafic articolul asta 🙂

De asemenea copiii s-au simtit excelent la cursa dedicata lor.

Singura parere de rau este ca a picat in aceeasi zi cu Prima Evadare 🙂

 

 

 

April 30

A venit primavara si au aparut maimutele!

respect

N-am mai scris de ceva vreme pentru ca nu mi s-a parut ca am ceva interesant de spus. De asemenea, faptul ca nu traiesc si nu scot nici macar un leu din acest blog, imi permite luxul acesta pe care altii nu il au. Trebuie sa arunce continut in online. Bun, rau, interesant sau nu trebuie sa apara acest continut. Asa e si normal pana la urma. Tine de noi sa-l filtram si sa selectam doar ce ne intereseaza.

N-am comentat nici despre Uniqa Family 10 k  si nici de Cursa Copiilor din cadrul aceluiasi eveniment. Am ales sa nu inscriu copiii anul acesta datorita erorilor de organizare si datorita pericolelor iminente la care erau expusi , pericole generate in primul rand de incapatanarea organizatorilor de a recunoaste ca au probleme si ca trebuie sa faca ceva.

Se pare ca am avut dreptate si, in urma unor incidente destul de grave, organizatorii au decis ca pe viitor sa schimbe formatul. Chiar as fi curios sa aud acum parerile celor care sustineau ca organizarea este buna.

Voluntari zelosi, reprezentanti ai organizatorilor si alti apropiati ai concursului. Va stiti voi! Cum e?

Ma rog, nu neaparat despre asta voiam sa scriu.

Am cateva nelamuriri referitoare la modul cum trebuie sa ne comportam fata de ceilalti alergatori. Fata de cei cu care impartasim aceeasi pasiune cand alergam intr-un spatiu public cum ar fi o pista de atletism sau un parc. Poate sunt eu defazat si vad lucrurile diferit.

De unde aceste nelamuriri?

Am alergat pe Dinamo, zilele trecute si, de cateva ori, mi-a venit sa ma opresc si sa incep un dialog nu tocmai ortodox 🙂

Glumesc insa nivelul de revolta era aproape de cote maxime.

M-a mirat si mi s-a parut extrem de deplasat ca un antrenor cred, care avea un fluier in mana si un caietel, trecut de primele sapte doua tinereti, tipa la toata lumea sa lase liber culoarul 1, unde alergau baietii lui. Baieti care daca ar fi fost profesionisti si ii incurcam as fi inteles dorinta lui Mos Ion Roata. Pe un ton autoritar, dadea la o parte inclusiv copiii care faceau antrenamente. Si nu, nu alergau ca fulgerul invataceii batranelului. Faceau  si ture in care alergau chiar ma incet decat mine 🙂

Ce performante incercau sa atinga de nu puteau sa ocoleasca 30 cm? Pe bune? Poate si ceilalti isi incercau PB-ul lor. Este un spatiu public si fiecare are dreptul sa ocupe ce culoar vrea. Asa gândesc eu.

Sau daca ai nevoie sa faci ceva special, rogi frumos alergatorii sa te ajute si sa lase liber culoarul. Nu strigi, ca pe maidan, ca si cum ar fi pista lù mama ta, arogant, sa se dea toata lumea la o parte.

Este un loc public, deschis pentru publicul larg. Faptul ca ai un batranel cu un cronometru de gat langa tine, caruia ii dai 100 lei sa te invete sa pui dreptul in fata stangului si faci maratonul in 3 ore nu iti da mai multe drepturi. Nu esti mai alergator decat ala care face maratonul in 5 ore.

Nu exista nicio ierarhie bazata pe timpii de la maraton, decat daca esti sportiv profesionist. Si daca esti sportiv profesionist nu ai fite din astea, crede-ma!

Si, daca initial am crezut ca o fi o chestie cu culoarul 1, iata ca, in timp ce alergam cu ochii la batranelul fantastic încercând sa fiu decent si sa nu comentez, un alt voinic, care nu arata nici pe departe a alergator profesionist, cu acelasi aer de superioritate, venind din sens opus mi-a strigat: Culoarul 10 liber!!!. De ce, intreb eu. O sa vezi tu!

Si m-au apucat toate transpiratiile, pe langa alea generate de alergare. Cercopitecul facea niste intervale si probabil 10 era numarul lui norocos. De 10 minute ii dadea pe toti la o parte si isi elibera culoarul. Majoritatea lasau nesimtitul in pace insa de data asta n-am vrut sa las bunul simt sa fie calcat in picioare de arogantele tampitilor. Mi-am continuat alergarea pe culoarul 10 si credeti-ma ca babuinul a avut acelasi performante, la intervale, si pe alt culoar. Si nu l-am vazut tusind ca a alergat pe culoarul 9.

Inteleg ca e la moda sa alergi, sa faci selfie pe pista, sa ai un antrenor, sa iubesti sportul si sa bagi o tona de poze neinteresante cu ceasul tau…dar asta e prea de tot.

Mi se pare normal sa ne respectam. Astia cu eliberatul culoarelor fac parte din aceeasi specie de maimute din parc, carora li se pare cool sa ai o sonerie pe deget sa se dea lumea la o parte când alergi tu.

Ba nu. Eu nu ma dau la o parte. Si daca alergi mai tare ca mine sunt convins ca poti sa ma ocolesti fara efort. Cum eu nu te stresez pe tine, lasa-ma si tu in pace. Sunt convins ca poti sa-ti faci intervalele pe culoarul 9 si cred ca baietii lui nea` batranelu` pot face ceea ce faceau ei si pe culoarul 2.

Asta in cazul in care nu va pregatiti pentru Tokio. Ca va promit ca, nu doar ma dau la o parte, ci va aduc si apa si matur culoarul de pietricele.

Ca daca doar faceti pe interesantii si pe sportivii inchipuiti la 35 ani pentru ca toata copilaria parintii v-au tinut in casa, la teme suplimentare, in timp ce noi bateam mingea toata vacanta in curtea scolii, mi se rupe (adidasul) 🙂 de antrenamentul vostru.

Aaa…si by the way, tarane! Când executi gestul de inalta educatie si scuipi pe pista, chiar daca nu te poti abtine, asigura-te ca atunci când o faci nu vine nimeni din spate.

 

Cine e de vina si ce putem face?

Scriam si acum ceva timp despre bloggeri din jurul acestui fenomen. Cred ca printre articole publicitare, copy/paste din comunicate de presa si selfie in parc cu noul ceas, au obligatia sa educe. Rolul lor este sa dezvolte frumos comunitatea. Din pacate atitudinea lor este extrem de refractara.

Cum critici cum sunt pusi pe harta. Cum dai un feedback negativ cum esti facut hater, distructiv, in foame dupa trafic si acuzat. Au ochelari de cal si vad doar trafic, like-uri si bani. Au transformat alergarea dintr-o pasiune in ceva rece care se masoara cu Google analytics. Sunt ambasadori de competitii dar rolul lor e meschin si tine doar de a atrage cat mai multi platitori.

In conditiile astea sa nu ne miram ca avem maimute in parcuri si pe pistele de alergare.

#respect

 

February 25

Iubesc sportul cand apare adrenalina!

Hypocrisy Concept

Asemanarea cu persoane reale este pur intamplatoare iar titlul este doar e enumerare de cuvinte fara niciun sens 🙂 .

In ultimul timp, pe grupul Alergare, unde sunt peste 8000 de iubitori ai acestui sport, apar din ce in ce mai des articole, care au drept scop narcisismul si eventual cresterea traficului pe site-urile respective.

Aflam ca pentru a fi sanatosi trebuie sa mancam sanatos si pentru a fi in forma trebuie sa facem miscare.
Aflam ca s-a tinut o conferinta de presa care sa anunte datele unor evenimente, la care inscrierile s-au deschis in urma cu mai mult de o luna iar ziua startului era hotarata si comunicata inca de anul trecut.
Aflam povesti de succes si vedem tone de selfie-uri insotite de pozele ceasurilor care hranesc ego-uri cat casa.
Aflam ca apa e uda si ca noaptea e intuneric.

Nu vreau sa vorbesc in numele tuturor, dar, cel putin eu, astept altceva de la “bloggerii de specialitate”.
Nu caut modele (ne ajunge unul care ne povesteste cum s-a ridicat de pe canapea) asa ca n-am nevoie sa va admir ceasurile si pozele, in oglinda, de la sala.
As aprecia informatii utile, povestiri (reale) despre concursuri si competitii, noutati in domeniu, idei de antrenamente etc.

Insa, in primul rand, simt lipsa obiectivitatii. Simt multa ipocrizie si ma simt manipulat.
Scriem articole doar de dragul de a scrie, in care vorbim vorbe si le postam pe grupuri cu audienta, pentru trafic. Aratam grafice de trafic pentru comenzi de bannere si articole “partinitoare”.

Pe termen lung nu e sanatos. Dupa ce va trece euforia asta cu alergarea ce facem? Dupa ce se vor cerne concursurile, si vor ramane doar cele cu adevarat serioase, vom vedea cat de artificiale sunt aceste bloguri.

Pentru ca vedeti voi?

Nu e de porc (sau de goji ca asa mananca sportivii) sa te invite la masa o doamna si, dupa, sa scrii nasol de concursul ei?
Nu esti fara obraz ca dupa o conferinta de presa “intre prieteni” si dupa ce primesti participare gratuita, plus cateva invitatii pentru a le folosi la concursuri care sa-ti creasca traficul, sa faci un review in care sa vezi si partile mai putin bune?
Nu e lipsa de respect pentru un sponsor al concursului, care are banner pe site-ul tau, sa spui ca traseul acestuia a fost praf?
Si uite asa, cei care citesc, isi seteaza anumite asteptari de la niste concursuri si sunt total dezamagiti cand participa.

Cate articole ati vazut in care cineva sa zica ca, de doi ani, traseul de la Maratonul International Brasov e groaznic?
Unde ati citit ca la Izvorani a fost bataie de joc traseul de bicla?
Cine a scris ca in IOR, la MRNR, s-au dat geluri expirate?

Doar articole “publicitare” cu poze frumoase si povestiri de cat de minunat a fost.
Si stiti care e faza tare? Ce de multe ori autorii nici nu participa.

 

Isi fac articolele cu copy/paste din comunicatele de presa si gata.

 

Pentru un banner de la sponsori si niste banuti inchideti ochii si va prefaceti ca totul e bine. Va orbeste propria imagine de antreprenori “wanna be” si de asa zisi formatori de opinie.
Faptul ca apari la tv si prin presa nu inseamna ca ai ales drumul corect catre succes.
Si Floricica Dansatoarea apare la tv.

Toata lumea e fericita, va pupati pe la conferinte de presa inutile si uitati ca existati doar datorita cititorilor. Ei va aduc traficul mult dorit.
Faceti “gale” in care va premiati intre voi si nu suflati o vorba despre faptul ca FRA este inexistenta si invizibila.

Insa, la un moment dat, se vor satura sa citeasca articole artificiale si fara niciun subiect concret.
V-ati creat o lume a voastra in care alergatorul amator nu exista.
Daca nu ai antrenor si nu faci sub 4 pe mie, esti nimeni.
Daca nu iesi in fiecare zi la antrenamente nu existi.
Daca nu te-ai alaturat unei “trupe”, “gasti”, “grup” esti un proscris si nu ai ce comenta.

Iar daca cineva “indrazneste” sa va contrazica adoptati o atitudine refractara.
Asa ca , hai sa lasam ipocrizia si sa scriem doar cand avem ceva important de spus, da?

…si nu considerati cele de mai sus un atac ci un feedback, chiar daca in industria asta, feedback-ul nu prea se regaseste in vocabularul de specialitate.

 

 

January 2

2017

image

“Sa fim mai buni”, “sa ne bucuram de sarbatori”, “lumina sa ne inunde sufletele” si alte astfel de urari m-au facut sa nu mai scriu nimic in luna ce tocmai a trecut, decembrie.

Cum smartcasual.ro nu este despre cat de minunate sunt evenimentele la care particip si cat de profesionisti, atenti la detalii si receptivi la feedback sunt organizatorii, nu prea am avut un subiect care sa-mi “inunde sufletul de bucurie” 🙂

Nu am scris nici macar de experienta de “bandit runner” de la Maratonul Reintregirii Neamului din IOR.

Bine, impropriu spus “bandit runner” deoarece banditi erau toti ceilalti alergatori din parc, si erau destui.

Destui cei care nu au inteles de ce trebuie sa plateasca aproximativ 100 lei sa alerge in jurul lacului, asa cum o fac in fiecare saptamana poate, avand insa o arcada gonflabila si un numar agatat de tricou. Sa mai zic ca s-au incurcat tricourile si masurile? Sau despre gelurile din pachet care erau aproape expirate (gen “best before 12.2016)?

Stiuuuu, o sa vina specialistii in merceologie sa ma convinga ca “before 12.2016” inseamna de fapt toata luna decembrie. Ma rog. Nu mai conteaza. Sa fim mai buni si sa avem sufletele inundate de bucurie 🙂

De asemenea am luat asa, o mica pauza, si in urma unei discutii cu un om deosebit, organizator al unor competitii cunoscute in Bucuresti, si nu numai, care, destul de direct, mi-a spus ca, dupa cate probleme sunt in organizarea unui eveniment, mai vin si eu dupa, cu evidentierea punctelor slabe… Sunt de acord doar partial dar, nah, sa fim mai buni si cu lumina in suflet. 🙂

Macar in decembrie. Mai ales ca imi este simpatic, imi place de el si stiu ca se implica 🙂

Dar, ca doar nu stingeam lumina aici pe smartcasual.ro, decembrie s-a terminat si incepe un an plin de concursuri. Zilele acestea imi fac un calendar de competitii la care voi alerga si despre care voi scrie cu siguranta. Fara lumina in suflet si fara bunatate artificiala 🙂

Acum serios. Sper ca fiecare critica adusa de mine sa fie preluata la modul constructiv si fiecare feedback sa fie luat ca atare si nu personal.

Si sper ca in 2017 sa avem parte de mai multe interventii si discutii libere, dupa un concurs, din partea organizatorilor.

Prea l-au lasat pe Gabi Solomon singur 🙂 El e singurul care se lupta cu toti nemultumitii. El raspunde, e acid si cateodata mai rautacios decat noi, contestatarii, dar, in acelasi timp, daca nu mai apare alta voce din partea organizatorilor, incepe sa-mi devina simpatic 🙂

Si nu mai pot fi obiectiv 🙂 🙂 🙂

 

Hai sa fim sanatosi si sa ne vedem pe la concursuri!

 

 

 

sursa foto: www.advancehappynewyear2017.com

October 23

Nu vreau sa fiu voluntar!

img_2532

De ce nu vreau sa fiu voluntar? Mi-am propus, de ceva timp, sa scriu un articol pe aceasta tema. Totul a pornit de la interpelarile unora, referitoare la articolele mele, in care critic organizatorii atunci cand gresesc.

Mi s-au pus, aproape obsesiv intrebarile:

  • tu ai organizat vreodata de iti permiti sa comentezi?
  • tu ai fost vreodata voluntar la cursa asta?

 

Voi raspunde la prima intrebare, cea cu organizarea, alta data. Acum o sa explic de ce nu am fost, si nici nu voi fi, voluntar la o astfel de cursa. Pentru ca, trebuie sa nuantez putin afirmatia din titlu, si sa nu generalizam.

Nu vreau sa fiu voluntar la un eveniment de tipul MIB.

Pentru cei mai hateri decat mine, vreau sa precizez de la inceput ca admir si respect munca acestor oameni. Contributia adusa fenomenului este extraordinara si cred ca e nevoie de cat mai multe astfel de organizatii care sa se implice si sa dezvolte sportul amator si de masa.

Dar, pentru ca exista si un dar, nu sunt de acord cu o componenta, extrem de importanta, a organizarii unor astfel de competitii. Asistenta si logistica asigurata de voluntari.

Este inteles total gresit voluntariatul in aceste situatii. A fi voluntar inseamna a pune umarul, total dezinteresat, pentru a sprijini o cauza. Ei bine, in acest context, cauza este profitul unei organizatii si unor persoane. Ca daca imi spune cineva ca Bucharest Running Club sau Smartatletic nu fac profit, dintr-un astfel de eveniment, il rog respectuos sa inchida pagina asta si sa acceseze  www.suntipocrit.ro  🙂

Si nu sariti cu chestii cum ca sunt organizatii non profit ca eu cand spun profit nu ma refer la declaratiile fiscale de la finalul anului, da?

Daca tot evenimentul ar fi caritabil si inclusiv persoanele care coordoneaza organizarea evenimentului ar fi voluntari, va garantez ca eu as fi cel mai zelos voluntar.

De ce unii muncesc gratis (pentru ca se munceste serios) iar altii nu? Nu sprijina toti aceeasi cauza? Nu promoveaza toti miscarea si sanatatea? De ce unii trebuie sa o faca gratis si altii pe bani.

Si nu intelegeti, iar, gresit. Sunt pentru si total de acord pentru munca platita. Sunt pentru si total de acord ca aceste evenimente sa genereze un profit pentru organizatori. Insa a te folosi de cauza pe care o sprijini, pentru a manipula niste tineri care sa munceasca, pentru tine si buzunarul tau, gratuit, mi se pare josnic.

Asta este motivul pentru care nu voi fi “voluntar” la astfel de evenimente. Are cineva nevoie de munca mea, bruta sau intelectuala? Ma poate folosi si ma pun la dispozitia lor cu mare placere. Dar nu gratis.

Credeti ca…… sau…….si nu vreau sa dau nume de persoane, nu primesc niciun ban pentru munca prestata? Hai sa ne interesem si sa vedem daca are cineva curaj sa ma contrazica.

 

Coordonatorul voluntarilor primeste bani pentru munca prestata? Adica cel mai voluntar nu e chiar voluntar? E platit? Hmmmm!!! Pai cum vine asta? El da si “subalternii” nu? 🙂

 

Insa nu ii pot acuza prea tare nici pe organizatori. Atat timp cat exista oameni dispusi sa munceasca gratuit pentru profitul altora de ce sa nu se profite de ei.

S-a perimat de tot ideea de voluntariat. Daca imi dati voie fac  o paralela cu bodyguard-ul caruia ii dai un baston si un spray paralizant si se crede Chuck Norris. Asa si cu “voluntarul” curselor de alergare. Atarna-i un badge de gat, da-i o vesta reflectorizanta sau un tricou pe care sa scrie “staff”, “organizator” sau “official” si se transforma in erou Marvel.

Iata, tendentios cum ma stiti, o dovada clara, a importantei functiei  🙂 🙂

img_2531Vasnicii voluntari tinand piept hoardelor dezlantuite de prichindei. Misiune: siguranta 🙂

Sursa foto: Facebook Bucharest Marathon

 

Asa ca hai sa ne calmam putin cu invitatiile la tipul asta de voluntariat.

Un astfel de eveniment, de o asemenea anvergura, are un plan, foarte bine stabilit si definit, in spate. Un business plan, cu bugete pe fiecare componenta. Doar ca, pentru “resurse umane”, remuneratia se opreste la un anumit nivel.

E ca si cum, intr-o organizatie, iau salariu doar managerii. Angajatii muncesc gratis pentru primii. Parca se numea “sclavie” in trecut, nu? 🙂

So…..

Ori suntem (toti) voluntari, ori nu mai suntem?  🙂

P.S. Acest articol nu are rolul de a denigra si de a minimiza rolul unui voluntar la aceste competitii. Sunt extraordinari. Doar ca trebuie sa fie platiti pentru aportul lor, daca concursul genereaza profit.

 

October 13

Gata euforia? Hai sa vedem ce n-a mers bine

img_2510

Acum ca s-au mai relaxat muschii dupa efortul de duminica si senzatia de euforie se risipeste usor – usor,  hai sa vedem si ce nu a mers bine la editia de anul acesta a Maratonului International Bucuresti.

Ca doar nu o sa scriu despre cat de bine m-am simtit, cat de bine m-am recuperat dupa si despre realizarea unui personal best la maraton. Nici despre vremea super (avand in vedere cum a fost sambata…) si nici despre cat de minunati au fost pace maker-ii. 🙂

O sa incep cu “calcaiul lui Achile”, Cursa Copiilor.

Chiar daca organizatorii au facut o super miscare de PR (jos palaria) cu acest articol in care ne descriu cat de minunat este sa nu fii competitiv si sa stai in spate in timp ce alti copii sunt impinsi de la spate de niste parinti frustrati de propriile neputinte, tot nu ma conving si nu imi sterg senzatia de nemultumire fata de cum e organizata cursa.
De la inceput organizatorii trebuie sa-si raspunda la o intrebare: este sau nu este competitiva cursa? Ca daca nu este competitiva si daca e pe principiul “hai ca important este sa faci miscare” nu trebuie sa existe podium si premii. Ca daca ai un castigator, il urci pe un podium si il premiezi inseamna ca e un concurs competitiv.
Sunt de acord ca unii parinti isi aduc copiii la un astfel de concurs pentru ca se simt vinovati pentru toate pranzurile servite la McDonald`s si pentru toate cutiile de Coca Cola deschise la micul dejun, dar ce ne facem cu copiii competitivi?
Ce ne facem cu cei care vor sa castige? Si nu vor sa castige pentru ca ii obliga cineva. Sau pentru ca ii impinge cineva de la spate. Vor sa castige pentru ca acesta este motivul pentru care s-au inscris la concurs. Miscare fac zilnic prin parcuri si pe la antrenamente.
Deja devine enervant Dan Codreanu cu schemele lui de aranjare la start si cu amenintarile de descalificare.

Daca as fi un copil m-as strecura pana langa el si i-as trage un sut in tibie sa ma tina minte toata viata  🙂

Al meu chiar l-a crezut si, baiat educat, s-a dus sa atinga gardul din spate. Si bineinteles ca a ajuns sa plece ulterior din spatele plutonului.
Trebuie sa intelegeti ca nu punga de pufuleti sau produsele sponsorilor il motiveaza sa castige. Nici pe el si nici pe mine.
Aleraga pentru ca ii place sa castige. Pentru asta se antreneaza si cred ca, pentru un sportiv, aceasta mentalitate de invingator este obligatorie.  De fiecare data cand pleaca din prima linie se claseaza pe podium. Cand pleaca din spate nu, si ma chinui toata ziua sa-i explic ca nu este el de vina.
Am incercat sa nu mai participam la aceasta cursa. Chiar am vrut anul acesta sa nu vin. Am profitat de faptul ca ploua si i-am spus ca nu vom merge. Nici nu a vrut sa auda. M-a intrebat: daca maine ploua tu nu mai participi la maraton? Si m-a inchis.
Ne povestesc, in articolul mentionat mai sus, de seninatatea copilei care a plecat din spatele plutonului. Sunt curios ce parere au de lacrimile baietelului plecat din spatele plutonului care dorea sa castige in cursa pentru care s-a antrenat tot anul. Si care nu a putut sa alerge pentru ca Dan Codreanu l-a trimis in spate si l-a amenintat ca il descalifica.
Chiar daca participa la multe alte concursuri, nu stiu de ce, dar aceasta cursa reprezinta pentru el incununarea unui an plin de antrenamente.
Fericirea de pe fata lui din ceilalti ani, cand reuseste sa plece din primul pluton, este “priceless”. Contrastul dintre acesta fericire si lacrimile de sambata nu imi dau voie sa nu fiu critic si o sa repet la nesfarsit faptul ca nu e ok modul de organizare.
Si, cum nu sunt doar hater ci si constructiv, vin si cu o propunere. Ce ziceti daca organizati la cursele copiilor o categorie de tip “elite”.  Cei care vor sa “faca miscare” sa plece dupa regulile lui Dan Codreanu, iar cei care vor sa concureze cu adevarat, sa plateasca o taxa de participare in care sa fie inclus si un cip de cronometrare.
Si in felul asta impacam pe toata lumea.

Pentru a spulbera impresia transmisa de unii organizatori cum ca parintii isi forteaza copiii sa fie competitivi si le strica placerea de a face sport voi face o mica paranteza. Sportivul meu suparacios are si o sora. Care ce credeti? A fost crescuta la fel fara sa facem nicio diferenta. Si care participa si ea la diverse concursuri. De ce alearga ea? Ea alerga pentru a i se face poze, pentru a se da in spectacol, zambeste tuturor de pe margine. In principiu pentru a fi in centrul atentiei, si pentru a primi o medalie. Este exact din categoria “hai ca important e sa faci putina miscare si sa te distrezi”
Nu toti copiii sunt la fel. Faptul ca uniformizam si incercam sa-i bagam in aceeasi oala nu face bine nimanui.

Ar mai fi multe de spus dar cred ca devin repetitiv. In fiecare an acelasi lucru. Stiu ca si Gabi Solomon s-a saturat de mine (Gabi, ai avut ocazia sa te razbuni la km 38 cand eram vulnerabil, dar tu ai ales sa ma incurajezi) 🙂 dar daca ar fi doar parerea mea…hai ca as fi spus ca sunt eu bezmetic.

Si nu Gabi! Parintii cu opinii “mai competitive” nu au devenit mai putini. Ci au obosit sa semnaleze in fiecare an acelasi lucru.

E pacat sa ajungem sa ne gandim cum sa ne convingem copiii sa nu mai participe.

A devenit o rusine ca esti competitiv si dorinta de a invinge este deja privita ca o lipsa de educatie. Esti un parinte “defect” si chinui copilul daca il incurajezi sa castige.

 

“Vrei sa castigi? La un concurs? Sa-ti fie rusine! Si tie si parintilor tai care te sprijina. Fii mediocru!”

Voi repeta de cate ori voi avea ocazia:

Transformati Cursa Copiilor in Alergarea Copiilor. Fara castigatori, fara podium, fara clasament.

Nu poti cere lipsa de competitivitate la un concurs la care faci un clasament si ai castigatori.

 

Revenind la cursa adultilor, am de semnalat un singur lucru. Predarea bagajelor la finalul concursului.
Bai baiatule ! Dupa patru ore de alergare (la maraton majoritatea termina intre 3.40-4.30) sa mai stai inca 40 minute sa astepti sa-ti dea cineva bagajul este crunt.
S-au zapacit, s-au incurcat si au fost depasiti de situatie. Si singura explicatie a fost ca, cel care coordoneaza voluntarii a decis sa-i ia pe cei ce au aranjat dimineata bagajele si sa-i trimita in alta parte.

Proasta miscare prietene!

Nu inteleg de ce au modificat o chestie care functiona bine. Intrai, te schimbai, iti puneai bagajul unde stiai tu si la final nu ieseai din cort daca nu corespundea numarul de concurs cu cel de pe tricou.

Simplu!
De data asta as fi putut sa iau orice geanta. Nu m-a intrebat nimeni nimic, nu m-a verificat nimeni. Au fost depasiti de situatie si dupa 30 minute nu au stiut ce sa faca decat sa lase pe toata lumea sa-si caute bagajele. Si s-a declansat jihadul. Fiecare arunca si intorcea pe toate partile sacii aceia galbeni de ziceai ca se dadeau ajutoare in Siria. Bineinteles ca unii au ramas fara bagaje. Unii alergatori, sau nu, mai binevoitori au plecat acasa cu alte genti.

As mai semnala o situatie cu care m-am confruntat eu. Toalete putine pe traseu. Poate au fost si nu le-am observat eu. Insa de pe soseaua Panduri si pana la Arena Nationala am cautat cu disperare una si nu am reusit sa gasesc.
Repet, poate nu le-am vazut eu, dar daca erau ar fi trebuit semnalizate mai bine.

E pacat sa rezolvi astfel de situatii prin boschetii de la marginea traseului.

 

In rest evenimentul este unul bine organizat. Sunt detalii si amanunte care pot fi imbunatatite.

Important este sa ai deschiderea de a considera si alte ideei in afara de ale tale.

 

Si acum, pentru ca am devenit deja prea seriosi si nu e bine, sa schimbam putin registrul.

An de an scriu ce nu merge bine si “pun contre” organizatorilor.

Uitandu-ma la pozele de pe traseu nu pot sa nu observ ca, la fel ca anul trecut, sunt urmarit de baietii in roz 🙂

Vreo conspiratie ceva a organizatorilor? Chiar asa mare coincidenta? 🙂 🙂 🙂

4f44731a-786a-4ae5-b236-1f1ca85088d9

Si acum gata! Ne auzim peste o luna cu pareri despre Pegas Duatlon.

 

 

 

 

 

September 28

Cu cine ne antrenam? Trupe si echipe

image

Din diverse motive te apuci de alergat si iti spui ca o vei face o data pe saptamana doar asa….sa faci miscare. Si apoi o sa vrei sa faci o tura de lac de 3km fara sa te opresti iar faptul ca 5  pare o cifra rotunda te convinge sa incerci sa atingi acest prag.

Dar, daca ai alergat 5 km poate, daca iesi de doua ori pe saptamana, reusesti sa participi la cursa de 10 km de la Petrom. Tricou, medalie….te simti si tu alergator.

Si vezi ca ti se modeleaza corpul, ca iti creste rezistenta si brusc semimaratonul pare un target realizabil. Si incepi sa citesti despre asta. Si afli ca iti poti monitoriza antrenamentele cu un ceas.

Si gata. Te-ai infestat 🙂

Ceasuri, pantofi de alergare, teste de pronatie, compresie, lycra, ochelari si speci speciale, geci si pantaloni pentru sezonul rece. Comenzi pe sportsdirect.com pentru ca Decathlon-ul pare pentru incepatori. Si fara sa-ti dai seama te pregatesti pentru primul tau maraton. Si stii ca nu se va termina aici. Exista si ultra 🙂 🙂 🙂

In mare, cam asta este povestea tuturor celor care au inceput sa alerge si care au transformat acest lucru intr-o pasiune.

Brusc apare nevoia de afiliere.

Vrei sa faci parte dintr-un grup iar informatiile gasite pe net sunt multe si contradictorii. Toti isi dau cu parerea si ai nevoie de o opinie avizata de la un profesionist. Si acum ajungem la subiectul articolului.

Cu cine alergam? Cui ne alaturam?

Am incercat sa fac un mic research si iata ce am gasit:

 

CIA – coaching in alergare sau 42kRosu

Sunt proiectele lui Andrei Rosu. Cei care citesc ceea ce scriu aici stiu ca nu sunt un mare fan al lui Andrei si al metodelor lui. Foloseste marketingul personal prea mult si, in spatele unei povesti frumoase si al unui ambalaj “sclipicios”, ascunde niste costuri nejustificat de mari. Dar…cu toate astea are clienti si acesta este motivul pentru care il mentionez aici. Asa ca, daca aveti bani disponibili si va incanta ca veti alerga si face un selfie cu Rosu, CIA e pentru voi. Aveti si un beneficiu. Calitatea de membru CIA te ajuta sa intri gratis pe Dinamo (2 lei/ora sau 4 lei/zi) 🙂

 

Team Run

Este proiectul in care sunt implicati Marius Ionescu si Radu Milea. Daca sunteti pasionati de alergare stiti cine sunt. Este mai ieftin ca la CIA dar, totusi, exista un cost pentru a va antrena cu ei. Sunt transparenti si au pretul pachetelor pe site.

Sper doar sa fie seriosi. Nu am participat niciodata la un antrenament de-al lor insa am fost la un antrenament de grup al celor de la Sportguru BCR Team la care au anuntat ca vin sa se antreneze cu amatori ca noi  si sa ne impartaseasca secretele lor, insa nu au aparut 🙁 . Nici macar nu au anuntat ca nu vin. Poate ca din cauza faptului ca era gratis  – sunt rau acum, stiu – 🙂 Asa ca….daca sunt seriosi eu zic ca merita. Probabil vei avea parte de sfaturi super profi.

 

Trupa lui Fane

Ii vad in IOR si pe la National Arena. Stefan Oprina, antrenor cu state vechi, si-a facut un grup de alergatori cu care se antreneaza. Banuiesc ca e cu plata insa nu am reusit sa gasesc nicio informatie in acest sens. Din cate am vazut antrenamentele sunt intense si foarte structurate. Insa sunt cam incrancenati asa  🙂 . Cred ca a disparut componenta de “alerg de placere” E si normal daca stam sa ne gandim ca ai trecut de faza asta si vrei un fel de performanta.

 

321 Sport

Este trupa lui Radu Restivan. Il stiti!  E baiatul acela galagios care alearga cu GoPro-ul dupa el. Il vezi pe la orice competitie in mijlocul unei trupe vesele si galagioase. Mereu vesel, mereu cu zambetul pe buze si cu texte in care face risipa de epitete. Fiecare copac este mirific, asfaltul pe care calci are o poveste, iar cladirile din jur sunt opere de arta. Pe stilul american 🙂

La el totul este zen, nimeni nu se supara, dar nici nu face performanta. Acolo chiar ca alergi de placere. Parerea mea e ca e un grup bun pentru cei care experimenteaza primii pasi in alergare. Din cate stiu este gratuit. Doar la alergarile de grup fiecare vine cu cate ceva pentru punctul de alimentare. Ca o familie fericita 🙂  Zen 🙂

 

Gasca lui Ben Ami

Cine e in grupul Alergare de pe facebook este imposibil sa nu-l stie pe Ben. Parerile lui acide si bine documentate ii deranjeaza pe multi. De multe ori exagereaza insa asta este farmecul lui. 🙂

Am participat la un antrenament pe Dinamo cu el si  pot spune ca, antrenamentul cu Ben, este combinatia intre Trupa lui Fane si 321 sport. Se face si performanta insa cu zambetul pe buze. Zambind si cu gluma la el, Ben te pune sa faci flotari pana iti cad mainile ca apoi sa te alerge 4 ture de pista fara sa bei apa 🙂

Ben lucreaza mai mult decat alergare. Toate grupele de muschi sunt puse la treaba. Ai aparte de fandari, mersul piticului, flotari, mers in patru labe (cu fata si cu spatele), roaba si ….preferatele lui: BURPEES 🙂

Este gratuit (sau cel putin mie nu mi-a cerut nimeni nimic 🙂 🙂 ) insa trebuie sa ai la tine 4 lei pentru a plati intrarea pe Dinamo si una alta pentru alimentarea dintre exercitii.

 

Nike+ Run Club

Ii vedeti in Herastrau. Sunt cei cu tricouri scumpe si frumoase. Sunt foarte atasati de brand-ul lor si par asa…o corporatie.  🙂  Cred ca au si sedinte saptamanale in care isi definesc obiectivele si masoara gradul lor de indeplinire. Foarte activi pe facebook insa mie mi se par foarte rigizi. Nu stiu daca trebuie platita vreo taxa insa cu siguranta trebuie sa ai un nivel ridicat al veniturilor pentru a te alinia cu ei, cel putin  din punct de vedere echipament. Pana si locul unde se antreneaza este elitist.  🙂  Cu siguranta punctul de alimentare este la Nuba sau la Fratelli pe lac 🙂 Glumesc.

 

TTR – Time trial running

Este un grup care combina antrenamentele cu competitia. Sunt cronometrate si coordonate de Florin Simion. Fiecare antrenament este de fapt un mini concurs ceea ce iti da un sentiment placut. Faci multe pante si de obicei ii gasim in Tineretului. Nici aici nu cred ca exista taxa dar…never say never 🙂

 

Eu cam atat am gasit la o cautare pe net si prin parcurile bucurestene

In afara de cele de mai sus exista o multime de alergari de grup, gratuite care insa nu beneficiaza de expertiza unui antrenor. Se poate alerga duminica in IOR la STR (Sunday Titan Run). In general sunt alergari tematice, costumate sau accesorizate ca atare. Exista si o tombola la sfarsit unde poti castiga participari gratuite pe la anumite concursuri.

Romniceanu Stairs Run, dupa cum ii spune si numele 🙂 te alearga pe scari. Asa ca daca vrei picioare puternice, Parcul Romniceanu este locul in care trebuie sa te antrenezi.

 

La o simpla cautare pe facebook ii gasim pe cei de mai sus asa ca e nevoie doar de dorinta de alergare. Echipe si grupuri sunt suficiente 🙂

 

Daca mai stiti si alte “scoli” de alergare as aprecia un comentariu in acest sens.

In rest….sa ne vedem cu bine la Maratonul International Bucuresti

 

 

 

 

 

 

September 14

Trichallenge si Trikids Mamaia – gust dulce amarui

trichallenge-mamaia-pe-10-septembrie-la-mamaia-146332

Am participat in weekend la primul meu concurs de triatlon. Putin impropriu spus triatlon pentru ca am participat la proba de stafeta. 🙂  Am fost extrem de curios sa vad organizarea unui triatlon avand in vedere amploarea evenimentului. E ca si cum ai organiza trei concursuri, trei evenimente diferite dar care, in acelasi timp, sa se lege unul cu altul.

Sunt convins ca efortul de organizare este unul imens iar resursele alocate sunt importante.

In acelasi timp, micul meu campion, era inscris la Trikids, evenimentul dedicat copiilor. Ca de fiecare data, cursele copiilor necesita o atentie diferita, deoarece participantii au un profil diferit de cel al adultilor iar tu, ca organizator, ai de-a face, pe de o parte cu nerabdarea si inocenta concurentilor si pe de alta parte cu ambitiile parintilor care-si vad odraslele intr-o lumina, de multe ori, putin distorsionata si ii forteaza, de dragul celebritatii, transformand experienta micutilor intr-una putin neplacuta.

Nu e stilul meu sa relatez experientele traite cu ocazia concursului. Emilian se pricepe mai bine si a scris un articol in care a surprins foarte bine imaginea completa a evenimentului. Puteti citi aici articolul despre care vorbesc.

Eu o sa ma concentrez, fiind de profesie carcotas, pe aspectele care, cred eu, necesita o atentie sporita si care cred ca se puteau face mai bine.

Voi incepe cu concursul adultilor. Fiind la proba de ciclism a trebuit sa-mi astept colega, care a inotat, sa efectuam schimbul de stafeta. Locul in care s-a intamplat schimbul era un tarc cu o suprafata de aproximativ 10 mp. Inchipuiti-va ca stateam toti intr-un dormitor de apartament comfort 1 din Berceni. 🙂

Cand iti vedeai colegul trebuia sa dai din coate si sa inaintezi exact ca intr-un 335 la ora 8 dimineata. Pe viitor cred ca ar fi mult mai bine, ca zona de schimb stafeta, sa fie putin mai generoasa.

Ceea ce am scris mai sus e clar ca poate fi trecut cu vederea si poate intra in categoria “hai ca suntem prea perfectionisti” 🙂

Ceea ce m-a deranjat cel mai tare la concursul adultilor a fost stilul clasic, comunist, dambovitean in care conteaza cine e tata si ce pile ai pe la organizatori. Mi-a lasat un gust extrem de amar si o senzatie de lehamite si dezamagire ca la acest nivel se accepta asa ceva.

Concret, una dintre stafete a fost formata de familia Florea. Sper sa nu gresesc deoarece nu ii cunosc foarte bine insa din declaratiile celorlalti participanti l-am identificat pe Razvan Florea, medaliat olimpic si reprezentant al unui sponsor important al concursului.

Performantele de sportiv profesionist sunt incontestabile si merita aprecierea tuturor dar……….

Daca nu este el, imi cer scuze si voi rectifica. Cu toate ca nu cred ca ma insel.

Lasand la o parte faptul ca regulamentul prevedea o varsta minima pentru participantii la probele adultilor (in cazul de fata fiul lui Razvan a participat la proba de ciclism) si ca s-a facut o exceptie in situatia lui, m-a deranjat modul de desfasurare al concursului.

Astfel la proba de ciclism a participat fiul lui Razvan care nu cred ca are mai mult de 8 ani. Este foarte bine ca il incurajeaza sa faca sport si il expune unor competitii de acest gen. Dar, ca si in cazul lui Andrei Rosu, transmite un mesaj eronat copilului. Ce invatam? Ca unii sunt mai egali decat altii? Ca beneficiezi de conditii diferite pentru ca tati reprezinta un sponsor? Esti mai special deoarece parintele tau e prieten cu organizatorii?

Tot traseul de ciclism cel mic a fost insotit de o persoana care parea a fi din partea organizatorilor (avea o vesta cu “comisar”) care l-a protejat, l-a tinut in plasa si i-a carat bidonul cu apa, oferindu-i sfaturi si hidratare. Este excelent daca organizatorii s-au gandit la asta.

Intrebarile mele pentru organizatori sunt:

Daca toti cei 200 de copii de la Trikids ar fi dorit sa participe si la stafeta sprit de la triatlonul adultilor ar fi putut sa se inscrie?

Daca ar fi avut dreptul sa se inscrie, le-ar fi pus la dispozitie fiecaruia cate un insotitor?

Nu de alta dar sa stim si noi si anul viitor sa ne inscriem copiii. Sunt convins ca multi dintre ei si-ar dori sa faca traseul de 20 km insotiti de un comisar de cursa sau de ce nu, chiar de propriul parinte.

Chiar as aprecia un punct de vedere vis a vis de situatia de mai sus. Nu e vorba de cine castiga, de loc in clasament sau altceva. Este vorba strict de principiu.

Repet, am toata admiratia pentru cel mic si pentru ambitia de care a dat dovada prin participarea la acest concurs. Insa, e pacat, ca de mici copiii sa primeasca mesaje eronate.

Un alt aspect extrem de deranjant a fost la finalul concursului cand s-a deschis zona de tranzitie. Jur ca puteam sa plec cu ce bicicleta voiam eu. Nu m-a intrebat nimeni nimic. Nici macar nu mai eram imbracat in echipament. Eram imbracat de strada, la fel cum erau toti turistii din statiune. Cred ca a fost vorba doar de noroc ca nu a disparut nicio bicicleta. Si nu am fost singurul in aceasta situatie. Nu a fost o scapare de moment deoarece nu mi s-a intamplat doar mie.

Glumind, am scapat ocazia sa-mi fac un mare upgrade la bicla 🙂

Dupa amiaza s-a desfasurat concursul destinat copiilor de rand (copiii vip-urilor au participat dimineata la Traitlon) 🙂 – sunt rautacios iar, nu? 🙂

Chiar daca juniorul meu a castigat locul 1 la categoria lui de varsta, euforia nu m-a orbit astfel incat sa nu vad scaparile de organizare. Aceleasi an de an. Dar sunt perseverent si poate, la un moment dat, Gabi Solomon ma va surprinde intr-un mod placut si imi va inchide gura cu o organizare impecabila 🙂

Sa incepem cu inceputul, sedinta tehnica.

Toti parintii stateau la umbra, in zona de start, cand brusc aflam ca sedinta tehnica este in plina desfasurare in celalalt capat. Fugim cu catel, cu purcel in zona micului grup, in mijlocul caruia se afla Gabi Solomon si incercam sa prindem din mers informatiile. Eu personal l-am intrebat pe Gabi despre traseu. Ne-a explicat ca la alergare se va ocoli tranzitia. Dupa ce am facut simularea cu cei mici, le-am aratat traseul, i-am pus sa repete (noi am avut o experienta nefericita acum 2 ani cu niste voluntari bezmetici care au indrumat gresit copiii) pe unde credeti ca a fost traseul? Exact! Nu a ocolit tranzitia. A fost total diferit.

Fail Gabi, fail!

In al doilea rand startul copiilor de 7 ani (chiar si 6 ani jumatate avand in vedere modul in care se calculeaza varsta) impreuna cu cei de aproape 11 ani nu a fost o alegere inspirata. Diferentele sunt foarte mari si a existat pericolul de accidentare. La start chiar a cazut cineva iar la bicicleta a fost putin haos.

Fac o paranteza si intreb:

Astfel de concursuri pentru copii sunt de fun, de tipul “toti sunt castigatori si importanta e miscarea” sau au devenit ceva serios si cu un nivel de pregatire ridicat?

Pentru ca am vazut niste biciclete mai scumpe ca masina mea 🙂 . In cazul asta trebuie sa vezi organizarea ca fiind una pentru adulti si sa actionezi ca atare, sa dai sanse egale tuturor. Sa dai start diferit avand in vedere traseul ingust si diferentele de talie intre concurenti. Daca la adulti poti comasa categoriile, la copii nu o poti face. O diferenta de 4 ani este enorma din punct de vedere fizic. Ala micu` poate fi accidentat foarte usor.

Revenind la zona de tranzitie, aceeasi problema la fiecare editie. Bicicletele sunt puse sus, pe suport ceea ce le face extrem de greu accesibile copiilor. Cand am sesizat acest lucru am fost asigurati ca exista oameni care ii vor ajuta. La fel ca in ceilalti ani, cand a venit grupul mare de copii nu au facut fata. De parca era prima oara cand se confruntau cu asta. Ma enerveaza la culme aroganta afisata inainte de concurs: “stai dom`le linistit ca stim ce facem. Cum sa le lasam jos? Lasa ca ii ajutam noi sa le dea jos. Stim ce facem” Si apoi sa vezi disperarea de pe fata lor cand se impiedica si nu fac fata grupului de mici alergatori.

Natalia, o galusca de fata, despre care ati citit in articolul lui Emilian a trebuit sa-si de singura jos bicla. Si ca ea, la fel de multi copii.

Un alt aspect deranjant a fost modalitatea de intrare in tranzitie. Foarte multi dintre cei super echipati (membrii ai unor cluburi) au procedat identic, drept dovada ca au fost invatati sa faca asa. Chiar daca regula spunea ca, dupa covorul rosu, trebuiau sa coboare de pe bicla, intrau intr-o viteza mare in zona de tranitie fara ca nimeni sa le atraga atentia.

Rusine antrenorilor care isi invata elevii sa triseze si sa ciupeasca cateva secunde!

Pentru ce fac asta? Ca banuiesc ca nu pentru amaratii de pufuleti primiti drept premiu. Ca ajungem si la premii imediat 🙂

O alta problema a fost reprezentata de modalitatea de cronometrare. Rezultatele au venit foarte, foarte tarziu. Copiii, mai ales cei ai caror parinti au participat si dimineata la tratlon, erau acolo de dimineata. Obositi. In loc sa fi stat la plaja, sa se bucure de timpul liber au stat cu sufletul la gura sa vada pe ce loc au terminat.  Si primeau mesaje de tipul “inca 15 minute” si apoi “inca 15 minute“. Ca drept dovada, la unele categorii, castigatorii nici nu au mai fost prezenti la premire. Ce era atat de greu sa foloseasca din cipurile pentru adulti? De ce nu au urcat pe net rezultatele astfel incat sa fie mai simplu? Cred ca se poate imbunatatii acest aspect.

Premierea s-a facut tarziu, cand deja era intuneric pe o scena fara podium. Cine are copii intelege  stralucirea si bucuria unui copil care se urca pe un podium.

Si acum sa revenim la premii. Sunt convins ca cei care au participat nu au facut-o pentru cele cateva articole promotionale (unele dintre ele defecte 🙂 ) pe care le-au primit ca premiu.

Am o propunere pentru minunata Federatie de Triatlon si pentru sponsori.

Dupa cum stiti federatia “taxeaza” fiecare sportiv amator cu taxa de licenta pentru o zi (o mare tampenie). Adica dai 10 lei si esti sportiv licentiat. Pentru o zi :).

Nu ar fi mai ok ca Federatia de Triatlon sa sprijine talentele? Astfel, din banii de taxa de licentiere si impreuna cu sponsorii, sa ofere casigatorilor burse de pregatire. Cu ocazia asta isi indeplinesc menirea de a sprijini acesta ramura sportiva si in acelasi timp isi formeaza o pepiniera din care pot iesi sportivi cu performante.

Nu ma incalzeste cu nimic ca Federatia trece acest concurs in calendar. Asa si? Sau ca isi trimite arbitrii si comisari (am vazut mai sus ce fac comisarii) 🙂

Sau ca Solaris da o punga de pufuleti si Intersport o casca fara bretele si de o calitate foarte proasta.

E clar ca exista copii talentati care, daca ar beneficia de un sprijin, ar reprezenta noul val al acestui sport. Ajutandu-i doar cu “nimic” ii pierzi. Nu au nevoie de pufuleti si pliante ci de un sprijin real al acestei federatii care, fie vorba intre noi, nu prea inteleg cu ce se ocupa.

 

Cam asta a fost, pe scurt,  🙂 experienta noastra la Trichallenge si Trikids.

Dupa cum spuneam, si la inceput, este practic imposibil, ca organizator, sa multumesti pe toata lumea. Sper ca cele de mai sus sa fie percepute ca o critica constructiva. In acelasi timp un ochi critic si carcotas ca al meu 🙂 sa reprezinte un sprijin pentru organizatori astfel incat sa “repare”ce e de reparat,  iar editiile viitoare sa fie din ce in ce mai bune.

 

Urmeaza Maratonul International Bucuresti si Cursa copiilor  🙂 🙂 🙂

 

 

 

 

August 24

Mai avem Federatie de Ciclism? Si presedinte?

Federatia-romana-de-ciclism

In urma cu ceva timp, cand am decis sa “ma ridic de pe canapea” 🙂  si sa fac ceva sport, am cochetat cu ciclismul amator. Nu exista nicio competitie de mountain bike la care sa nu particip. Plecam cu noaptea in cap, agatam bicicleta de masina si mergeam sute de km pentru a participa la astfel de evenimente. Nu existau cip-uri de cronometrare la unele dintre ele si nici “pachete de start” doldora de produse de la sponsori.

Taxele erau decente si erai incurajat sa faci miscare in natura. Nu am simtit niciodata sprijinul unui for competent. Cum ar fi, de exemplu, Federatia Romana de Ciclism. Tot greul era pe umerii organizatorilor, persoane inimoase, pasionate de sport. Nici un ban, niciun sprijin, nici macar o mentiune pe un site extrem de saracacios. In plus federatia era condusa de niste batranei, cu aspect de membrii de partid din vremea comunismului, care, probabil, ultima oara cand se urcasera pe o bicicleta o facusera sa sarbatoreasca sfarsitul razboiului.

In acest context, numirea lui Eduard Novak la conducerea federatiei a aparut ca o raza de speranta care sa scoata din mizerie ciclismul romanesc.

Chiar daca numirea lui a coincis cu un scandal, tipc mioritic, cu acuzatii de furt, spaga, delapidare etc, evenimentul in sine m-a bucurat maxim.

Un baiat tanar, pasionat de ciclism, cu rezultate exceptionale in competitii, cunoscut in randul ciclistilor romani si nu numai.

In ultimul timp am iesit din zona asta a ciclismului si m-am “concentrat” pe alergare asa ca s-ar putea sa nu am imaginea completa si corecta a situatiei ciclismului romanesc.

Au trecut cativa ani de la inscaunarea lui Novak in fruntea ciclismului romanesc insa senzatie este ca am batut pasul pe loc. Exista cumva o un raport de activitate? Un bilant al perioadei petrecute in fruntea ciclismului romanesc? O lista de realizari? Ceva.

In euforia momentului, am dat like paginii lui Eduard Novak. In afara de “promovarea” Tusnad Cycling Team si a unor competitii gen “Turul Tinutului Secuiesc” nimic. Dar nimic. Tusnad Cycling si iar Tusnad Cycling.

Poate mi-a scapat mie, dar exista Turul Romaniei? Mi se pare penibil sa ne plangem ca nu avem rezultate in ciclism si ca sportivii romani au rezultate mediocre spre slabe cand scot capul la competitii internationale, in conditiile in care avem o federatie extrem de discreta (ca sa nu folosesc cuvinte grele).

Vad pe site-ul lor un “calendar” competitional. In acelasi timp au avut grija sa afiseze tarifele percepute. Vrei sa te autorizeze la o cursa? Cotizezi. Vrei alt tricou? Bani. Vrei sa te plimbi cu familia in padure? Bani. Exagerez evident.

In plus, a aparut si ineptia asta cu licentiarea sportivilor amatori.

Adica sa fiu ciclist amator licentiat  🙂 . Pai de aceea ma numesc amator pentru ca nu sunt licentiat. Un motiv inventat pentru a justifica…..o alta taxa.

Inteleg necesitatea unor taxe dar in acelasi timp vreau sa inteleg ce primesti in schimbul lor.

Ar fi interesant sa avem o parere a organizatorilor evenimentelor din aceasta zona. Ce primesc si ce plus vad din includerea in calendarul competitional. Ce primesc in schimbul taxelor.

Cu ce ajuta federatia un astfel de concurs amator? Cronometrare? Exista o multime de solutii in acesta privinta. Arbitrii? Pe bune?

Federatiile primesc bani si de la stat. Se autofinanteaza si din toate aceste taxe.

Cum se intorc acesti bani pentru a sprijini ciclismul? Pentru a atrage copiii spre acest sport?

In afara de a “pastori” si a autoriza aceste curse, ce programe desfasoara Federatia Romana de Ciclism?

Repet, poate nu am eu toate informatiile insa din postura de practicant amator si simpatizant al acestui sport nu simt nicio diferenta intre nea Selejan sau cum il chema pe batranelul “simpatic” si Eduard Novak.

Piata competitiilor de mtb s-a impartit intre “seniorii” de la NoMad, organizatorii Primei Evadari (sprijiniti puternic de o marca privata si nu de federatie) si cei de la Riders Club (cu comportament de multinationala, foarte procedurali si foarte comerciali. Orientati spre a exploata zona asta “glossy” a ciclismului. Zona sportivilor care apreciaza un selfie facut la un concurs cu lumini orbitoare, muzica antrenanta si o defilare impresionanta de sponsori)

Deci tot “resurse proprii” ale organizatorilor.

Poate doar eu m-am saturat de Tusnad Cycling Team si doresc ceva mai concret orientat spre a dezvolta cicismul romanesc. Cu un plan bine pus la punct, cu obiective masurabile si cu o comunicare continua a rezultatelor. Cu o prezenta mai puternica si cu o implicare activa in zona ciclismului amator si nu doar cu “autorizari”, “includeri in calendar oficial” si taxe.

In ritmul asta vom schimba numele in Federatia Romana de Tusnad Cycling Team.

 

Sursa foto:ciclism.ro