October 23

Nu vreau sa fiu voluntar!

img_2532

De ce nu vreau sa fiu voluntar? Mi-am propus, de ceva timp, sa scriu un articol pe aceasta tema. Totul a pornit de la interpelarile unora, referitoare la articolele mele, in care critic organizatorii atunci cand gresesc.

Mi s-au pus, aproape obsesiv intrebarile:

  • tu ai organizat vreodata de iti permiti sa comentezi?
  • tu ai fost vreodata voluntar la cursa asta?

 

Voi raspunde la prima intrebare, cea cu organizarea, alta data. Acum o sa explic de ce nu am fost, si nici nu voi fi, voluntar la o astfel de cursa. Pentru ca, trebuie sa nuantez putin afirmatia din titlu, si sa nu generalizam.

Nu vreau sa fiu voluntar la un eveniment de tipul MIB.

Pentru cei mai hateri decat mine, vreau sa precizez de la inceput ca admir si respect munca acestor oameni. Contributia adusa fenomenului este extraordinara si cred ca e nevoie de cat mai multe astfel de organizatii care sa se implice si sa dezvolte sportul amator si de masa.

Dar, pentru ca exista si un dar, nu sunt de acord cu o componenta, extrem de importanta, a organizarii unor astfel de competitii. Asistenta si logistica asigurata de voluntari.

Este inteles total gresit voluntariatul in aceste situatii. A fi voluntar inseamna a pune umarul, total dezinteresat, pentru a sprijini o cauza. Ei bine, in acest context, cauza este profitul unei organizatii si unor persoane. Ca daca imi spune cineva ca Bucharest Running Club sau Smartatletic nu fac profit, dintr-un astfel de eveniment, il rog respectuos sa inchida pagina asta si sa acceseze  www.suntipocrit.ro  🙂

Si nu sariti cu chestii cum ca sunt organizatii non profit ca eu cand spun profit nu ma refer la declaratiile fiscale de la finalul anului, da?

Daca tot evenimentul ar fi caritabil si inclusiv persoanele care coordoneaza organizarea evenimentului ar fi voluntari, va garantez ca eu as fi cel mai zelos voluntar.

De ce unii muncesc gratis (pentru ca se munceste serios) iar altii nu? Nu sprijina toti aceeasi cauza? Nu promoveaza toti miscarea si sanatatea? De ce unii trebuie sa o faca gratis si altii pe bani.

Si nu intelegeti, iar, gresit. Sunt pentru si total de acord pentru munca platita. Sunt pentru si total de acord ca aceste evenimente sa genereze un profit pentru organizatori. Insa a te folosi de cauza pe care o sprijini, pentru a manipula niste tineri care sa munceasca, pentru tine si buzunarul tau, gratuit, mi se pare josnic.

Asta este motivul pentru care nu voi fi “voluntar” la astfel de evenimente. Are cineva nevoie de munca mea, bruta sau intelectuala? Ma poate folosi si ma pun la dispozitia lor cu mare placere. Dar nu gratis.

Credeti ca…… sau…….si nu vreau sa dau nume de persoane, nu primesc niciun ban pentru munca prestata? Hai sa ne interesem si sa vedem daca are cineva curaj sa ma contrazica.

 

Coordonatorul voluntarilor primeste bani pentru munca prestata? Adica cel mai voluntar nu e chiar voluntar? E platit? Hmmmm!!! Pai cum vine asta? El da si “subalternii” nu? 🙂

 

Insa nu ii pot acuza prea tare nici pe organizatori. Atat timp cat exista oameni dispusi sa munceasca gratuit pentru profitul altora de ce sa nu se profite de ei.

S-a perimat de tot ideea de voluntariat. Daca imi dati voie fac  o paralela cu bodyguard-ul caruia ii dai un baston si un spray paralizant si se crede Chuck Norris. Asa si cu “voluntarul” curselor de alergare. Atarna-i un badge de gat, da-i o vesta reflectorizanta sau un tricou pe care sa scrie “staff”, “organizator” sau “official” si se transforma in erou Marvel.

Iata, tendentios cum ma stiti, o dovada clara, a importantei functiei  🙂 🙂

img_2531Vasnicii voluntari tinand piept hoardelor dezlantuite de prichindei. Misiune: siguranta 🙂

Sursa foto: Facebook Bucharest Marathon

 

Asa ca hai sa ne calmam putin cu invitatiile la tipul asta de voluntariat.

Un astfel de eveniment, de o asemenea anvergura, are un plan, foarte bine stabilit si definit, in spate. Un business plan, cu bugete pe fiecare componenta. Doar ca, pentru “resurse umane”, remuneratia se opreste la un anumit nivel.

E ca si cum, intr-o organizatie, iau salariu doar managerii. Angajatii muncesc gratis pentru primii. Parca se numea “sclavie” in trecut, nu? 🙂

So…..

Ori suntem (toti) voluntari, ori nu mai suntem?  🙂

P.S. Acest articol nu are rolul de a denigra si de a minimiza rolul unui voluntar la aceste competitii. Sunt extraordinari. Doar ca trebuie sa fie platiti pentru aportul lor, daca concursul genereaza profit.

 

October 13

Gata euforia? Hai sa vedem ce n-a mers bine

img_2510

Acum ca s-au mai relaxat muschii dupa efortul de duminica si senzatia de euforie se risipeste usor – usor,  hai sa vedem si ce nu a mers bine la editia de anul acesta a Maratonului International Bucuresti.

Ca doar nu o sa scriu despre cat de bine m-am simtit, cat de bine m-am recuperat dupa si despre realizarea unui personal best la maraton. Nici despre vremea super (avand in vedere cum a fost sambata…) si nici despre cat de minunati au fost pace maker-ii. 🙂

O sa incep cu “calcaiul lui Achile”, Cursa Copiilor.

Chiar daca organizatorii au facut o super miscare de PR (jos palaria) cu acest articol in care ne descriu cat de minunat este sa nu fii competitiv si sa stai in spate in timp ce alti copii sunt impinsi de la spate de niste parinti frustrati de propriile neputinte, tot nu ma conving si nu imi sterg senzatia de nemultumire fata de cum e organizata cursa.
De la inceput organizatorii trebuie sa-si raspunda la o intrebare: este sau nu este competitiva cursa? Ca daca nu este competitiva si daca e pe principiul “hai ca important este sa faci miscare” nu trebuie sa existe podium si premii. Ca daca ai un castigator, il urci pe un podium si il premiezi inseamna ca e un concurs competitiv.
Sunt de acord ca unii parinti isi aduc copiii la un astfel de concurs pentru ca se simt vinovati pentru toate pranzurile servite la McDonald`s si pentru toate cutiile de Coca Cola deschise la micul dejun, dar ce ne facem cu copiii competitivi?
Ce ne facem cu cei care vor sa castige? Si nu vor sa castige pentru ca ii obliga cineva. Sau pentru ca ii impinge cineva de la spate. Vor sa castige pentru ca acesta este motivul pentru care s-au inscris la concurs. Miscare fac zilnic prin parcuri si pe la antrenamente.
Deja devine enervant Dan Codreanu cu schemele lui de aranjare la start si cu amenintarile de descalificare.

Daca as fi un copil m-as strecura pana langa el si i-as trage un sut in tibie sa ma tina minte toata viata  🙂

Al meu chiar l-a crezut si, baiat educat, s-a dus sa atinga gardul din spate. Si bineinteles ca a ajuns sa plece ulterior din spatele plutonului.
Trebuie sa intelegeti ca nu punga de pufuleti sau produsele sponsorilor il motiveaza sa castige. Nici pe el si nici pe mine.
Aleraga pentru ca ii place sa castige. Pentru asta se antreneaza si cred ca, pentru un sportiv, aceasta mentalitate de invingator este obligatorie.  De fiecare data cand pleaca din prima linie se claseaza pe podium. Cand pleaca din spate nu, si ma chinui toata ziua sa-i explic ca nu este el de vina.
Am incercat sa nu mai participam la aceasta cursa. Chiar am vrut anul acesta sa nu vin. Am profitat de faptul ca ploua si i-am spus ca nu vom merge. Nici nu a vrut sa auda. M-a intrebat: daca maine ploua tu nu mai participi la maraton? Si m-a inchis.
Ne povestesc, in articolul mentionat mai sus, de seninatatea copilei care a plecat din spatele plutonului. Sunt curios ce parere au de lacrimile baietelului plecat din spatele plutonului care dorea sa castige in cursa pentru care s-a antrenat tot anul. Si care nu a putut sa alerge pentru ca Dan Codreanu l-a trimis in spate si l-a amenintat ca il descalifica.
Chiar daca participa la multe alte concursuri, nu stiu de ce, dar aceasta cursa reprezinta pentru el incununarea unui an plin de antrenamente.
Fericirea de pe fata lui din ceilalti ani, cand reuseste sa plece din primul pluton, este “priceless”. Contrastul dintre acesta fericire si lacrimile de sambata nu imi dau voie sa nu fiu critic si o sa repet la nesfarsit faptul ca nu e ok modul de organizare.
Si, cum nu sunt doar hater ci si constructiv, vin si cu o propunere. Ce ziceti daca organizati la cursele copiilor o categorie de tip “elite”.  Cei care vor sa “faca miscare” sa plece dupa regulile lui Dan Codreanu, iar cei care vor sa concureze cu adevarat, sa plateasca o taxa de participare in care sa fie inclus si un cip de cronometrare.
Si in felul asta impacam pe toata lumea.

Pentru a spulbera impresia transmisa de unii organizatori cum ca parintii isi forteaza copiii sa fie competitivi si le strica placerea de a face sport voi face o mica paranteza. Sportivul meu suparacios are si o sora. Care ce credeti? A fost crescuta la fel fara sa facem nicio diferenta. Si care participa si ea la diverse concursuri. De ce alearga ea? Ea alerga pentru a i se face poze, pentru a se da in spectacol, zambeste tuturor de pe margine. In principiu pentru a fi in centrul atentiei, si pentru a primi o medalie. Este exact din categoria “hai ca important e sa faci putina miscare si sa te distrezi”
Nu toti copiii sunt la fel. Faptul ca uniformizam si incercam sa-i bagam in aceeasi oala nu face bine nimanui.

Ar mai fi multe de spus dar cred ca devin repetitiv. In fiecare an acelasi lucru. Stiu ca si Gabi Solomon s-a saturat de mine (Gabi, ai avut ocazia sa te razbuni la km 38 cand eram vulnerabil, dar tu ai ales sa ma incurajezi) 🙂 dar daca ar fi doar parerea mea…hai ca as fi spus ca sunt eu bezmetic.

Si nu Gabi! Parintii cu opinii “mai competitive” nu au devenit mai putini. Ci au obosit sa semnaleze in fiecare an acelasi lucru.

E pacat sa ajungem sa ne gandim cum sa ne convingem copiii sa nu mai participe.

A devenit o rusine ca esti competitiv si dorinta de a invinge este deja privita ca o lipsa de educatie. Esti un parinte “defect” si chinui copilul daca il incurajezi sa castige.

 

“Vrei sa castigi? La un concurs? Sa-ti fie rusine! Si tie si parintilor tai care te sprijina. Fii mediocru!”

Voi repeta de cate ori voi avea ocazia:

Transformati Cursa Copiilor in Alergarea Copiilor. Fara castigatori, fara podium, fara clasament.

Nu poti cere lipsa de competitivitate la un concurs la care faci un clasament si ai castigatori.

 

Revenind la cursa adultilor, am de semnalat un singur lucru. Predarea bagajelor la finalul concursului.
Bai baiatule ! Dupa patru ore de alergare (la maraton majoritatea termina intre 3.40-4.30) sa mai stai inca 40 minute sa astepti sa-ti dea cineva bagajul este crunt.
S-au zapacit, s-au incurcat si au fost depasiti de situatie. Si singura explicatie a fost ca, cel care coordoneaza voluntarii a decis sa-i ia pe cei ce au aranjat dimineata bagajele si sa-i trimita in alta parte.

Proasta miscare prietene!

Nu inteleg de ce au modificat o chestie care functiona bine. Intrai, te schimbai, iti puneai bagajul unde stiai tu si la final nu ieseai din cort daca nu corespundea numarul de concurs cu cel de pe tricou.

Simplu!
De data asta as fi putut sa iau orice geanta. Nu m-a intrebat nimeni nimic, nu m-a verificat nimeni. Au fost depasiti de situatie si dupa 30 minute nu au stiut ce sa faca decat sa lase pe toata lumea sa-si caute bagajele. Si s-a declansat jihadul. Fiecare arunca si intorcea pe toate partile sacii aceia galbeni de ziceai ca se dadeau ajutoare in Siria. Bineinteles ca unii au ramas fara bagaje. Unii alergatori, sau nu, mai binevoitori au plecat acasa cu alte genti.

As mai semnala o situatie cu care m-am confruntat eu. Toalete putine pe traseu. Poate au fost si nu le-am observat eu. Insa de pe soseaua Panduri si pana la Arena Nationala am cautat cu disperare una si nu am reusit sa gasesc.
Repet, poate nu le-am vazut eu, dar daca erau ar fi trebuit semnalizate mai bine.

E pacat sa rezolvi astfel de situatii prin boschetii de la marginea traseului.

 

In rest evenimentul este unul bine organizat. Sunt detalii si amanunte care pot fi imbunatatite.

Important este sa ai deschiderea de a considera si alte ideei in afara de ale tale.

 

Si acum, pentru ca am devenit deja prea seriosi si nu e bine, sa schimbam putin registrul.

An de an scriu ce nu merge bine si “pun contre” organizatorilor.

Uitandu-ma la pozele de pe traseu nu pot sa nu observ ca, la fel ca anul trecut, sunt urmarit de baietii in roz 🙂

Vreo conspiratie ceva a organizatorilor? Chiar asa mare coincidenta? 🙂 🙂 🙂

4f44731a-786a-4ae5-b236-1f1ca85088d9

Si acum gata! Ne auzim peste o luna cu pareri despre Pegas Duatlon.

 

 

 

 

 

September 28

Cu cine ne antrenam? Trupe si echipe

image

Din diverse motive te apuci de alergat si iti spui ca o vei face o data pe saptamana doar asa….sa faci miscare. Si apoi o sa vrei sa faci o tura de lac de 3km fara sa te opresti iar faptul ca 5  pare o cifra rotunda te convinge sa incerci sa atingi acest prag.

Dar, daca ai alergat 5 km poate, daca iesi de doua ori pe saptamana, reusesti sa participi la cursa de 10 km de la Petrom. Tricou, medalie….te simti si tu alergator.

Si vezi ca ti se modeleaza corpul, ca iti creste rezistenta si brusc semimaratonul pare un target realizabil. Si incepi sa citesti despre asta. Si afli ca iti poti monitoriza antrenamentele cu un ceas.

Si gata. Te-ai infestat 🙂

Ceasuri, pantofi de alergare, teste de pronatie, compresie, lycra, ochelari si speci speciale, geci si pantaloni pentru sezonul rece. Comenzi pe sportsdirect.com pentru ca Decathlon-ul pare pentru incepatori. Si fara sa-ti dai seama te pregatesti pentru primul tau maraton. Si stii ca nu se va termina aici. Exista si ultra 🙂 🙂 🙂

In mare, cam asta este povestea tuturor celor care au inceput sa alerge si care au transformat acest lucru intr-o pasiune.

Brusc apare nevoia de afiliere.

Vrei sa faci parte dintr-un grup iar informatiile gasite pe net sunt multe si contradictorii. Toti isi dau cu parerea si ai nevoie de o opinie avizata de la un profesionist. Si acum ajungem la subiectul articolului.

Cu cine alergam? Cui ne alaturam?

Am incercat sa fac un mic research si iata ce am gasit:

 

CIA – coaching in alergare sau 42kRosu

Sunt proiectele lui Andrei Rosu. Cei care citesc ceea ce scriu aici stiu ca nu sunt un mare fan al lui Andrei si al metodelor lui. Foloseste marketingul personal prea mult si, in spatele unei povesti frumoase si al unui ambalaj “sclipicios”, ascunde niste costuri nejustificat de mari. Dar…cu toate astea are clienti si acesta este motivul pentru care il mentionez aici. Asa ca, daca aveti bani disponibili si va incanta ca veti alerga si face un selfie cu Rosu, CIA e pentru voi. Aveti si un beneficiu. Calitatea de membru CIA te ajuta sa intri gratis pe Dinamo (2 lei/ora sau 4 lei/zi) 🙂

 

Team Run

Este proiectul in care sunt implicati Marius Ionescu si Radu Milea. Daca sunteti pasionati de alergare stiti cine sunt. Este mai ieftin ca la CIA dar, totusi, exista un cost pentru a va antrena cu ei. Sunt transparenti si au pretul pachetelor pe site.

Sper doar sa fie seriosi. Nu am participat niciodata la un antrenament de-al lor insa am fost la un antrenament de grup al celor de la Sportguru BCR Team la care au anuntat ca vin sa se antreneze cu amatori ca noi  si sa ne impartaseasca secretele lor, insa nu au aparut 🙁 . Nici macar nu au anuntat ca nu vin. Poate ca din cauza faptului ca era gratis  – sunt rau acum, stiu – 🙂 Asa ca….daca sunt seriosi eu zic ca merita. Probabil vei avea parte de sfaturi super profi.

 

Trupa lui Fane

Ii vad in IOR si pe la National Arena. Stefan Oprina, antrenor cu state vechi, si-a facut un grup de alergatori cu care se antreneaza. Banuiesc ca e cu plata insa nu am reusit sa gasesc nicio informatie in acest sens. Din cate am vazut antrenamentele sunt intense si foarte structurate. Insa sunt cam incrancenati asa  🙂 . Cred ca a disparut componenta de “alerg de placere” E si normal daca stam sa ne gandim ca ai trecut de faza asta si vrei un fel de performanta.

 

321 Sport

Este trupa lui Radu Restivan. Il stiti!  E baiatul acela galagios care alearga cu GoPro-ul dupa el. Il vezi pe la orice competitie in mijlocul unei trupe vesele si galagioase. Mereu vesel, mereu cu zambetul pe buze si cu texte in care face risipa de epitete. Fiecare copac este mirific, asfaltul pe care calci are o poveste, iar cladirile din jur sunt opere de arta. Pe stilul american 🙂

La el totul este zen, nimeni nu se supara, dar nici nu face performanta. Acolo chiar ca alergi de placere. Parerea mea e ca e un grup bun pentru cei care experimenteaza primii pasi in alergare. Din cate stiu este gratuit. Doar la alergarile de grup fiecare vine cu cate ceva pentru punctul de alimentare. Ca o familie fericita 🙂  Zen 🙂

 

Gasca lui Ben Ami

Cine e in grupul Alergare de pe facebook este imposibil sa nu-l stie pe Ben. Parerile lui acide si bine documentate ii deranjeaza pe multi. De multe ori exagereaza insa asta este farmecul lui. 🙂

Am participat la un antrenament pe Dinamo cu el si  pot spune ca, antrenamentul cu Ben, este combinatia intre Trupa lui Fane si 321 sport. Se face si performanta insa cu zambetul pe buze. Zambind si cu gluma la el, Ben te pune sa faci flotari pana iti cad mainile ca apoi sa te alerge 4 ture de pista fara sa bei apa 🙂

Ben lucreaza mai mult decat alergare. Toate grupele de muschi sunt puse la treaba. Ai aparte de fandari, mersul piticului, flotari, mers in patru labe (cu fata si cu spatele), roaba si ….preferatele lui: BURPEES 🙂

Este gratuit (sau cel putin mie nu mi-a cerut nimeni nimic 🙂 🙂 ) insa trebuie sa ai la tine 4 lei pentru a plati intrarea pe Dinamo si una alta pentru alimentarea dintre exercitii.

 

Nike+ Run Club

Ii vedeti in Herastrau. Sunt cei cu tricouri scumpe si frumoase. Sunt foarte atasati de brand-ul lor si par asa…o corporatie.  🙂  Cred ca au si sedinte saptamanale in care isi definesc obiectivele si masoara gradul lor de indeplinire. Foarte activi pe facebook insa mie mi se par foarte rigizi. Nu stiu daca trebuie platita vreo taxa insa cu siguranta trebuie sa ai un nivel ridicat al veniturilor pentru a te alinia cu ei, cel putin  din punct de vedere echipament. Pana si locul unde se antreneaza este elitist.  🙂  Cu siguranta punctul de alimentare este la Nuba sau la Fratelli pe lac 🙂 Glumesc.

 

TTR – Time trial running

Este un grup care combina antrenamentele cu competitia. Sunt cronometrate si coordonate de Florin Simion. Fiecare antrenament este de fapt un mini concurs ceea ce iti da un sentiment placut. Faci multe pante si de obicei ii gasim in Tineretului. Nici aici nu cred ca exista taxa dar…never say never 🙂

 

Eu cam atat am gasit la o cautare pe net si prin parcurile bucurestene

In afara de cele de mai sus exista o multime de alergari de grup, gratuite care insa nu beneficiaza de expertiza unui antrenor. Se poate alerga duminica in IOR la STR (Sunday Titan Run). In general sunt alergari tematice, costumate sau accesorizate ca atare. Exista si o tombola la sfarsit unde poti castiga participari gratuite pe la anumite concursuri.

Romniceanu Stairs Run, dupa cum ii spune si numele 🙂 te alearga pe scari. Asa ca daca vrei picioare puternice, Parcul Romniceanu este locul in care trebuie sa te antrenezi.

 

La o simpla cautare pe facebook ii gasim pe cei de mai sus asa ca e nevoie doar de dorinta de alergare. Echipe si grupuri sunt suficiente 🙂

 

Daca mai stiti si alte “scoli” de alergare as aprecia un comentariu in acest sens.

In rest….sa ne vedem cu bine la Maratonul International Bucuresti

 

 

 

 

 

 

September 14

Trichallenge si Trikids Mamaia – gust dulce amarui

trichallenge-mamaia-pe-10-septembrie-la-mamaia-146332

Am participat in weekend la primul meu concurs de triatlon. Putin impropriu spus triatlon pentru ca am participat la proba de stafeta. 🙂  Am fost extrem de curios sa vad organizarea unui triatlon avand in vedere amploarea evenimentului. E ca si cum ai organiza trei concursuri, trei evenimente diferite dar care, in acelasi timp, sa se lege unul cu altul.

Sunt convins ca efortul de organizare este unul imens iar resursele alocate sunt importante.

In acelasi timp, micul meu campion, era inscris la Trikids, evenimentul dedicat copiilor. Ca de fiecare data, cursele copiilor necesita o atentie diferita, deoarece participantii au un profil diferit de cel al adultilor iar tu, ca organizator, ai de-a face, pe de o parte cu nerabdarea si inocenta concurentilor si pe de alta parte cu ambitiile parintilor care-si vad odraslele intr-o lumina, de multe ori, putin distorsionata si ii forteaza, de dragul celebritatii, transformand experienta micutilor intr-una putin neplacuta.

Nu e stilul meu sa relatez experientele traite cu ocazia concursului. Emilian se pricepe mai bine si a scris un articol in care a surprins foarte bine imaginea completa a evenimentului. Puteti citi aici articolul despre care vorbesc.

Eu o sa ma concentrez, fiind de profesie carcotas, pe aspectele care, cred eu, necesita o atentie sporita si care cred ca se puteau face mai bine.

Voi incepe cu concursul adultilor. Fiind la proba de ciclism a trebuit sa-mi astept colega, care a inotat, sa efectuam schimbul de stafeta. Locul in care s-a intamplat schimbul era un tarc cu o suprafata de aproximativ 10 mp. Inchipuiti-va ca stateam toti intr-un dormitor de apartament comfort 1 din Berceni. 🙂

Cand iti vedeai colegul trebuia sa dai din coate si sa inaintezi exact ca intr-un 335 la ora 8 dimineata. Pe viitor cred ca ar fi mult mai bine, ca zona de schimb stafeta, sa fie putin mai generoasa.

Ceea ce am scris mai sus e clar ca poate fi trecut cu vederea si poate intra in categoria “hai ca suntem prea perfectionisti” 🙂

Ceea ce m-a deranjat cel mai tare la concursul adultilor a fost stilul clasic, comunist, dambovitean in care conteaza cine e tata si ce pile ai pe la organizatori. Mi-a lasat un gust extrem de amar si o senzatie de lehamite si dezamagire ca la acest nivel se accepta asa ceva.

Concret, una dintre stafete a fost formata de familia Florea. Sper sa nu gresesc deoarece nu ii cunosc foarte bine insa din declaratiile celorlalti participanti l-am identificat pe Razvan Florea, medaliat olimpic si reprezentant al unui sponsor important al concursului.

Performantele de sportiv profesionist sunt incontestabile si merita aprecierea tuturor dar……….

Daca nu este el, imi cer scuze si voi rectifica. Cu toate ca nu cred ca ma insel.

Lasand la o parte faptul ca regulamentul prevedea o varsta minima pentru participantii la probele adultilor (in cazul de fata fiul lui Razvan a participat la proba de ciclism) si ca s-a facut o exceptie in situatia lui, m-a deranjat modul de desfasurare al concursului.

Astfel la proba de ciclism a participat fiul lui Razvan care nu cred ca are mai mult de 8 ani. Este foarte bine ca il incurajeaza sa faca sport si il expune unor competitii de acest gen. Dar, ca si in cazul lui Andrei Rosu, transmite un mesaj eronat copilului. Ce invatam? Ca unii sunt mai egali decat altii? Ca beneficiezi de conditii diferite pentru ca tati reprezinta un sponsor? Esti mai special deoarece parintele tau e prieten cu organizatorii?

Tot traseul de ciclism cel mic a fost insotit de o persoana care parea a fi din partea organizatorilor (avea o vesta cu “comisar”) care l-a protejat, l-a tinut in plasa si i-a carat bidonul cu apa, oferindu-i sfaturi si hidratare. Este excelent daca organizatorii s-au gandit la asta.

Intrebarile mele pentru organizatori sunt:

Daca toti cei 200 de copii de la Trikids ar fi dorit sa participe si la stafeta sprit de la triatlonul adultilor ar fi putut sa se inscrie?

Daca ar fi avut dreptul sa se inscrie, le-ar fi pus la dispozitie fiecaruia cate un insotitor?

Nu de alta dar sa stim si noi si anul viitor sa ne inscriem copiii. Sunt convins ca multi dintre ei si-ar dori sa faca traseul de 20 km insotiti de un comisar de cursa sau de ce nu, chiar de propriul parinte.

Chiar as aprecia un punct de vedere vis a vis de situatia de mai sus. Nu e vorba de cine castiga, de loc in clasament sau altceva. Este vorba strict de principiu.

Repet, am toata admiratia pentru cel mic si pentru ambitia de care a dat dovada prin participarea la acest concurs. Insa, e pacat, ca de mici copiii sa primeasca mesaje eronate.

Un alt aspect extrem de deranjant a fost la finalul concursului cand s-a deschis zona de tranzitie. Jur ca puteam sa plec cu ce bicicleta voiam eu. Nu m-a intrebat nimeni nimic. Nici macar nu mai eram imbracat in echipament. Eram imbracat de strada, la fel cum erau toti turistii din statiune. Cred ca a fost vorba doar de noroc ca nu a disparut nicio bicicleta. Si nu am fost singurul in aceasta situatie. Nu a fost o scapare de moment deoarece nu mi s-a intamplat doar mie.

Glumind, am scapat ocazia sa-mi fac un mare upgrade la bicla 🙂

Dupa amiaza s-a desfasurat concursul destinat copiilor de rand (copiii vip-urilor au participat dimineata la Traitlon) 🙂 – sunt rautacios iar, nu? 🙂

Chiar daca juniorul meu a castigat locul 1 la categoria lui de varsta, euforia nu m-a orbit astfel incat sa nu vad scaparile de organizare. Aceleasi an de an. Dar sunt perseverent si poate, la un moment dat, Gabi Solomon ma va surprinde intr-un mod placut si imi va inchide gura cu o organizare impecabila 🙂

Sa incepem cu inceputul, sedinta tehnica.

Toti parintii stateau la umbra, in zona de start, cand brusc aflam ca sedinta tehnica este in plina desfasurare in celalalt capat. Fugim cu catel, cu purcel in zona micului grup, in mijlocul caruia se afla Gabi Solomon si incercam sa prindem din mers informatiile. Eu personal l-am intrebat pe Gabi despre traseu. Ne-a explicat ca la alergare se va ocoli tranzitia. Dupa ce am facut simularea cu cei mici, le-am aratat traseul, i-am pus sa repete (noi am avut o experienta nefericita acum 2 ani cu niste voluntari bezmetici care au indrumat gresit copiii) pe unde credeti ca a fost traseul? Exact! Nu a ocolit tranzitia. A fost total diferit.

Fail Gabi, fail!

In al doilea rand startul copiilor de 7 ani (chiar si 6 ani jumatate avand in vedere modul in care se calculeaza varsta) impreuna cu cei de aproape 11 ani nu a fost o alegere inspirata. Diferentele sunt foarte mari si a existat pericolul de accidentare. La start chiar a cazut cineva iar la bicicleta a fost putin haos.

Fac o paranteza si intreb:

Astfel de concursuri pentru copii sunt de fun, de tipul “toti sunt castigatori si importanta e miscarea” sau au devenit ceva serios si cu un nivel de pregatire ridicat?

Pentru ca am vazut niste biciclete mai scumpe ca masina mea 🙂 . In cazul asta trebuie sa vezi organizarea ca fiind una pentru adulti si sa actionezi ca atare, sa dai sanse egale tuturor. Sa dai start diferit avand in vedere traseul ingust si diferentele de talie intre concurenti. Daca la adulti poti comasa categoriile, la copii nu o poti face. O diferenta de 4 ani este enorma din punct de vedere fizic. Ala micu` poate fi accidentat foarte usor.

Revenind la zona de tranzitie, aceeasi problema la fiecare editie. Bicicletele sunt puse sus, pe suport ceea ce le face extrem de greu accesibile copiilor. Cand am sesizat acest lucru am fost asigurati ca exista oameni care ii vor ajuta. La fel ca in ceilalti ani, cand a venit grupul mare de copii nu au facut fata. De parca era prima oara cand se confruntau cu asta. Ma enerveaza la culme aroganta afisata inainte de concurs: “stai dom`le linistit ca stim ce facem. Cum sa le lasam jos? Lasa ca ii ajutam noi sa le dea jos. Stim ce facem” Si apoi sa vezi disperarea de pe fata lor cand se impiedica si nu fac fata grupului de mici alergatori.

Natalia, o galusca de fata, despre care ati citit in articolul lui Emilian a trebuit sa-si de singura jos bicla. Si ca ea, la fel de multi copii.

Un alt aspect deranjant a fost modalitatea de intrare in tranzitie. Foarte multi dintre cei super echipati (membrii ai unor cluburi) au procedat identic, drept dovada ca au fost invatati sa faca asa. Chiar daca regula spunea ca, dupa covorul rosu, trebuiau sa coboare de pe bicla, intrau intr-o viteza mare in zona de tranitie fara ca nimeni sa le atraga atentia.

Rusine antrenorilor care isi invata elevii sa triseze si sa ciupeasca cateva secunde!

Pentru ce fac asta? Ca banuiesc ca nu pentru amaratii de pufuleti primiti drept premiu. Ca ajungem si la premii imediat 🙂

O alta problema a fost reprezentata de modalitatea de cronometrare. Rezultatele au venit foarte, foarte tarziu. Copiii, mai ales cei ai caror parinti au participat si dimineata la tratlon, erau acolo de dimineata. Obositi. In loc sa fi stat la plaja, sa se bucure de timpul liber au stat cu sufletul la gura sa vada pe ce loc au terminat.  Si primeau mesaje de tipul “inca 15 minute” si apoi “inca 15 minute“. Ca drept dovada, la unele categorii, castigatorii nici nu au mai fost prezenti la premire. Ce era atat de greu sa foloseasca din cipurile pentru adulti? De ce nu au urcat pe net rezultatele astfel incat sa fie mai simplu? Cred ca se poate imbunatatii acest aspect.

Premierea s-a facut tarziu, cand deja era intuneric pe o scena fara podium. Cine are copii intelege  stralucirea si bucuria unui copil care se urca pe un podium.

Si acum sa revenim la premii. Sunt convins ca cei care au participat nu au facut-o pentru cele cateva articole promotionale (unele dintre ele defecte 🙂 ) pe care le-au primit ca premiu.

Am o propunere pentru minunata Federatie de Triatlon si pentru sponsori.

Dupa cum stiti federatia “taxeaza” fiecare sportiv amator cu taxa de licenta pentru o zi (o mare tampenie). Adica dai 10 lei si esti sportiv licentiat. Pentru o zi :).

Nu ar fi mai ok ca Federatia de Triatlon sa sprijine talentele? Astfel, din banii de taxa de licentiere si impreuna cu sponsorii, sa ofere casigatorilor burse de pregatire. Cu ocazia asta isi indeplinesc menirea de a sprijini acesta ramura sportiva si in acelasi timp isi formeaza o pepiniera din care pot iesi sportivi cu performante.

Nu ma incalzeste cu nimic ca Federatia trece acest concurs in calendar. Asa si? Sau ca isi trimite arbitrii si comisari (am vazut mai sus ce fac comisarii) 🙂

Sau ca Solaris da o punga de pufuleti si Intersport o casca fara bretele si de o calitate foarte proasta.

E clar ca exista copii talentati care, daca ar beneficia de un sprijin, ar reprezenta noul val al acestui sport. Ajutandu-i doar cu “nimic” ii pierzi. Nu au nevoie de pufuleti si pliante ci de un sprijin real al acestei federatii care, fie vorba intre noi, nu prea inteleg cu ce se ocupa.

 

Cam asta a fost, pe scurt,  🙂 experienta noastra la Trichallenge si Trikids.

Dupa cum spuneam, si la inceput, este practic imposibil, ca organizator, sa multumesti pe toata lumea. Sper ca cele de mai sus sa fie percepute ca o critica constructiva. In acelasi timp un ochi critic si carcotas ca al meu 🙂 sa reprezinte un sprijin pentru organizatori astfel incat sa “repare”ce e de reparat,  iar editiile viitoare sa fie din ce in ce mai bune.

 

Urmeaza Maratonul International Bucuresti si Cursa copiilor  🙂 🙂 🙂

 

 

 

 

August 24

Mai avem Federatie de Ciclism? Si presedinte?

Federatia-romana-de-ciclism

In urma cu ceva timp, cand am decis sa “ma ridic de pe canapea” 🙂  si sa fac ceva sport, am cochetat cu ciclismul amator. Nu exista nicio competitie de mountain bike la care sa nu particip. Plecam cu noaptea in cap, agatam bicicleta de masina si mergeam sute de km pentru a participa la astfel de evenimente. Nu existau cip-uri de cronometrare la unele dintre ele si nici “pachete de start” doldora de produse de la sponsori.

Taxele erau decente si erai incurajat sa faci miscare in natura. Nu am simtit niciodata sprijinul unui for competent. Cum ar fi, de exemplu, Federatia Romana de Ciclism. Tot greul era pe umerii organizatorilor, persoane inimoase, pasionate de sport. Nici un ban, niciun sprijin, nici macar o mentiune pe un site extrem de saracacios. In plus federatia era condusa de niste batranei, cu aspect de membrii de partid din vremea comunismului, care, probabil, ultima oara cand se urcasera pe o bicicleta o facusera sa sarbatoreasca sfarsitul razboiului.

In acest context, numirea lui Eduard Novak la conducerea federatiei a aparut ca o raza de speranta care sa scoata din mizerie ciclismul romanesc.

Chiar daca numirea lui a coincis cu un scandal, tipc mioritic, cu acuzatii de furt, spaga, delapidare etc, evenimentul in sine m-a bucurat maxim.

Un baiat tanar, pasionat de ciclism, cu rezultate exceptionale in competitii, cunoscut in randul ciclistilor romani si nu numai.

In ultimul timp am iesit din zona asta a ciclismului si m-am “concentrat” pe alergare asa ca s-ar putea sa nu am imaginea completa si corecta a situatiei ciclismului romanesc.

Au trecut cativa ani de la inscaunarea lui Novak in fruntea ciclismului romanesc insa senzatie este ca am batut pasul pe loc. Exista cumva o un raport de activitate? Un bilant al perioadei petrecute in fruntea ciclismului romanesc? O lista de realizari? Ceva.

In euforia momentului, am dat like paginii lui Eduard Novak. In afara de “promovarea” Tusnad Cycling Team si a unor competitii gen “Turul Tinutului Secuiesc” nimic. Dar nimic. Tusnad Cycling si iar Tusnad Cycling.

Poate mi-a scapat mie, dar exista Turul Romaniei? Mi se pare penibil sa ne plangem ca nu avem rezultate in ciclism si ca sportivii romani au rezultate mediocre spre slabe cand scot capul la competitii internationale, in conditiile in care avem o federatie extrem de discreta (ca sa nu folosesc cuvinte grele).

Vad pe site-ul lor un “calendar” competitional. In acelasi timp au avut grija sa afiseze tarifele percepute. Vrei sa te autorizeze la o cursa? Cotizezi. Vrei alt tricou? Bani. Vrei sa te plimbi cu familia in padure? Bani. Exagerez evident.

In plus, a aparut si ineptia asta cu licentiarea sportivilor amatori.

Adica sa fiu ciclist amator licentiat  🙂 . Pai de aceea ma numesc amator pentru ca nu sunt licentiat. Un motiv inventat pentru a justifica…..o alta taxa.

Inteleg necesitatea unor taxe dar in acelasi timp vreau sa inteleg ce primesti in schimbul lor.

Ar fi interesant sa avem o parere a organizatorilor evenimentelor din aceasta zona. Ce primesc si ce plus vad din includerea in calendarul competitional. Ce primesc in schimbul taxelor.

Cu ce ajuta federatia un astfel de concurs amator? Cronometrare? Exista o multime de solutii in acesta privinta. Arbitrii? Pe bune?

Federatiile primesc bani si de la stat. Se autofinanteaza si din toate aceste taxe.

Cum se intorc acesti bani pentru a sprijini ciclismul? Pentru a atrage copiii spre acest sport?

In afara de a “pastori” si a autoriza aceste curse, ce programe desfasoara Federatia Romana de Ciclism?

Repet, poate nu am eu toate informatiile insa din postura de practicant amator si simpatizant al acestui sport nu simt nicio diferenta intre nea Selejan sau cum il chema pe batranelul “simpatic” si Eduard Novak.

Piata competitiilor de mtb s-a impartit intre “seniorii” de la NoMad, organizatorii Primei Evadari (sprijiniti puternic de o marca privata si nu de federatie) si cei de la Riders Club (cu comportament de multinationala, foarte procedurali si foarte comerciali. Orientati spre a exploata zona asta “glossy” a ciclismului. Zona sportivilor care apreciaza un selfie facut la un concurs cu lumini orbitoare, muzica antrenanta si o defilare impresionanta de sponsori)

Deci tot “resurse proprii” ale organizatorilor.

Poate doar eu m-am saturat de Tusnad Cycling Team si doresc ceva mai concret orientat spre a dezvolta cicismul romanesc. Cu un plan bine pus la punct, cu obiective masurabile si cu o comunicare continua a rezultatelor. Cu o prezenta mai puternica si cu o implicare activa in zona ciclismului amator si nu doar cu “autorizari”, “includeri in calendar oficial” si taxe.

In ritmul asta vom schimba numele in Federatia Romana de Tusnad Cycling Team.

 

Sursa foto:ciclism.ro

 

July 25

After9 Cross sau “Festivalul alergarii”

image

Scriam acum ceva timp ca voi participa la evenimentul organizat de cei de la MPG. Nu am avut asteptari foarte mari deoarece organizatorii sunt aceeasi care se ocupa si de Riders Club. Am participat in trecut, in calitate de biciclist 🙂 la cateva evenimente si am fost cam dezamagit. Nu are rost sa intram in detalii acum.

Am platit cateva zeci de lei sa alerg in parcul in care alerg in mod constant. M-am alaturat grupului de prieteni care participau la eveniment si am zis “hai sa vedem ce-o sa fie”

De data aceasta am folosit platforma Runfest. Identica cu cea de la Riders Club insa dedicata competitiilor de alergare.

In plus, faptul ca urma sa alerg vineri seara, la ora 21.30, pe aleile parcului IOR, alaturi de inca 600 de participanti m-a dus cu gandul la un fiasco.

Recunosc ca am vrut sa particip deoarece avem nevoie de un nou subiect, acum la intoarcerea din vacanta. Nu participasem niciodata la un concurs Runfest si am vrut sa incerc toata experienta. 🙂

De la inregistrarea pe platforma pana la medalia de la finalul concursului. Deci, aveam toate premisele sa am parte de un nou subiect controversat, de o noua cursa care sa genereze nemultumiri si de pareri pro si contra din toate taberele posibile. Organizatori rigizi si participanti pretentiosi. Reteta perfecta si potrivita pentru un articol, aici, pe smartcasual.ro.

In plus, cu cateva ore inainte de cursa, am primit niste mesaje private, putin ciudate le-as cataloga, de la cineva implicat in eveniment, referitoare la partea de organizare.

PERFECT, mi-am spus 🙂

Dar, dupa cum spune un proverb, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, planurile mi-au fost date peste cap si iata ca sunt nevoit sa scriu un articol in care sa laud organizatorii ……lucru putin neobisnuit pentru mine 🙂

Atmosfera generala a fost una de festival. Cu o ora inainte de inceperea cursei, m-am “plantat” la locul faptei pentru a “fotografia” tot ce se intampla.

Am gasit o atmosfera placuta, face painting, apa, isostar si o gramada de fructe, baieti care bateau ritmic in tobe si te faceau sa dansezi stand pe loc si un prezentator extrem de “catchy”. E prima data cand am vazut un “punct de alimentare” inainte de startul cursei.

Incalzirea a fost extrem de haioasa si antrenanta. Mi-a placut tipul care a prestat pe scena. A stiut sa tina in priza publicul.

Insa, partea spectaculoasa a inceput cand s-a lasat seara. Totul era fosforescent si paream ca o mare de licurici.

Ramanea provocarea traseului. Cum sa inghesui 600 de alergatori pe aleile, si asa aglomerate, din IOR?

De doi ani de cand alerg in IOR stiu ca in weekend, vara, pe la orele 20-21 este practic imposibil sa alergi. Faci slalom si te trezesti cu biciclete peste tine.

Am luat startul in valuri, cu convingerea ca voi alerga cei 9 km intr-o masa compacta de alergatori, avand parte de injuraturile biciclistilor si a pensionarilor iesiti la o gura de aer in IOR.

Am ramas surprins sa vad ca plutonul s-a lungit si am putut alerga liber dupa aprox 1 km. Nicio diferenta fata de un concurs cu startul in Piata Constitutiei. Faptul ca traseul a ocolit zonele aglomerate din jurul lacului, prin introducerea unor pante, a crescut gradul de dificultate si a transformat o alergare seaca, in jurul lacului, intr-una provocatoare.

Voluntarii au fost la inaltime. In intunericul noptii erau ca niste extraterestrii, plini de luminite si extremi de vocali. Nu aveai cum sa te ratacesti absolut deloc.

Inca un lucru foarte tare a fost ca am primit incurajari din partea oamenilor aflati in parc.

IOR-ul este unul dintre parcurile prietenoase cu alergatorii.

Spre deosebire de Brasov, de exemplu, oamenii chiar te aplauda si te incurajeaza cand alergi. M-am temut ca, fiind 600, vom “invada” parcul si vom crea un disconfort. Nu a fost deloc asa. Pe langa incurajarile voluntarilor am avut parte de aplauze si chiote de victorie din partea trecatorilor.

Atmosfera de la finish in aceeasi nota. Veselie, distractie, party.

Exact cum spuneam la inceput. Am gasit un festival. Un festival al alergarii.

Spre deosebire de alte concursuri am simtit ca am primit ceva in schimbul taxei de participare.

Poate, intr-un final, organizatorii vor realiza ca participantii nu platesc taxa pentru un pachet de start generos. Platesc experiente. Platesc senzatii. Nu cani, batoane sau tricouri. Experiente traduse in atmosfera excelenta, traseu frumos, voluntari plini de entuziasm si organizare exemplara.

Felicitari MPG!  Mi-am schimbat parerea si voi plati cu placere  taxele de la concursurile viitoare. Cu aceasta ocazie, eu cred,  ca a fost ridicata stacheta pentru concursurile organizate in parcuri. Aviz Gerar si Maratonul Reintregirii Neamului.

De asemenea am hotarat sa nu public mesajele primite din respect pentru organizatori. Evenimentul a fost excelent si e pacat sa nu ramana asa.

 

 

 

June 28

Vanzatorii de iluzii. Partea a doua… sau cum sa ajungi de pe canapea la spital!

maraton 42 rosu

 

Scriam, acum ceva vreme, un articol, despre Andrei Rosu si despre programul lui de 500 euro, care te ajuta sa alergi cu 10% mai bine.

Articolul a impartit lumea alergatorilor amatori, si nu numai, in doua tabere. Pe de o parte, grupul latent anti Rosu, a devenit extrem de vocal iar de cealalta parte, “locotenentii” CIA, au sarit in apararea “mentorului” numindu-ma hater, distrugator, invidios, etc

Iata ca dupa cateva luni, insufletit probabil de “succesul” nebun al programului respectiv de 500 euro, a lansat altul. Puteti gasi informatii aici.

In acest program de 4 luni, care costa 200 euro/luna  (dar daca va inscrieti acum platiti doar 20 euro 🙂 ) va veti ridica de pe canapea (mi se face greata de cate ori aud de canapeaua asta) si veti parcurge un maraton de 42 km.

Veti gasi pe site si un filmulet care l-ar face invidios si pe cel mai mare regizor de teleshoping, difuzat pe OTV.

Il felicit totusi ca nu a pus pretul de 19,99 euro. 🙂

Lasand la o parte modalitatea invechita si extrem de penibila de a vinde acest produs (ma asteptam la mai mult de la un corporatist specialist in comunicare) si dincolo de micile rautati pe care le lansam aici, cred ca asistam la o chestiune extrem de grava.

Dorinta unora de a deveni peste noapte maratonisti si de a posta pe facebook poze cu tricoul oficial al Maratonului International Bucuresti, pot genera adevarate drame.

Daca cititi cu atentie programul, veti observa ca nu se face absolut nicio referire la starea de sanatate a “participantului” la program. Nu conteaza daca ai 168 de kg sau daca ai probleme cu inima. Nu conteaza daca ai genunchii praf sau probleme articulare. Urmezi sfaturile primite prin email si gata!

Alergi maratonul dupa 4 luni. Trebuie doar sa te asiguri ca ai banii necesari. Este singura conditie.

Stiu ca este la moda sa alergi.  Sa-ti postezi pe facebook alergarile cu Strava, Endomondo etc. Stiu ca toti vrem sa aratam fit si sa ne cumparam tricouri de compresie. Dar de aici pana la a-ti pune in pericol sanatatea este drum lung.  Niste sfaturi venite pe email, fara o evaluare medicala de specialitate, fara a fi evaluat din punct de vedere sportiv, nutritional etc.  nu te pot aduce in punctul in care vrei sa ajungi.

Alergarea trebuie sa te faca sa te simti bine. Nu sa te chinuie si nici sa-ti puna sanatatea in pericol.

Domnul fost cantaret, transformat  in speaker motivational, coach, ultramaratonist, ultrainotator, ultranavigator, ultra-mega-super om, se adreseaza in principal corporatistilor. Aici a gandit el ca poate gasi “ucenici” care sa-si permita sa plateasca cateva sute de euro pe niste iluzii. De aceea bombardeaza departamentele de HR ale corporatiilor cu diverse astfel de programe. Si, ascuns in spatele declaratiei “nu functioneaza programul primesti banii inapoi”, crede ca poate atrage multi doritori de transformari peste noapte.

Si cum demonstrezi ca nu a functionat programul din cauza lui?!?

Dar daca totusi va doriti sa accesati programul, nu-i nimic. Va dau eu un sfat. GRATUIT. Astazi si numai astazi va spun eu cum sa urmati programul lui Rosu fara sa platiti nici macar cei 80 euro.

ATENTIE!!!

Pe site-ul lui veti gasi desfasuratorul acestui program. Pe saptamani.

Va sfatuiesc sa luati fiecare fraza sa o introduceti in campul de cautare de pe google si veti gasi cate un articol cu informatii detaliate.

De fapt asta face. Sintetizeaza informatii de tipul: cum sa nu te accidentezi, postura corecta in alergare, strategii de incalzire, alergare pe calcai vs. alergare pe varfuri etc si vi le pune pe un email contra sumei de 800 euro (dar daca va abonati cat mai repede veti beneficia de 90% reducere 🙂 🙂 🙂 )

Dar sa nu mai spuneti la nimeni. Sfatul asta a fost oferit GRATUIT doar pentru voi. Cititorii smartcasual.ro

 

In rest…toate bune. Voi pleca in concediu si o sa fac o mica pauza. Asta daca nu-mi pica in mana un subiect “controversat” pentru ca banuiesc ca sunteti satui de articole  despre ce evenimente urmeaza, despre cine a mai fost depistat pozitiv sau despre cum sa te transformi peste noapte in Marius Ionescu ;). By the way! Aruncati un ochi pe site-ul lui si o sa vedeti de cate munca este nevoie.

 

Hai sa aveti o vara productiva!

 

 

 

 

June 7

100 For Children, o competitie pentru suflet

100forchildren4

Am participat sambata la prima mea competitie de peste 42 km. Teoretic, alergand 50 km, treci de borna maratonului si poti spune ca esti ultramaratonist 🙂

Competitia in sine are o incarcatura emotionala aparte. Conditia pentru a participa la aceasta competitie este sa reusesti sa convingi cat mai multi oameni sa sprijine cauza fundatiei Provita care are in grija copiii de la Valea Plopului. Avand doi copii acasa, m-a emotionat maxim intalnirea cu copii de acolo. Efectiv iti dai seama ca fericirea inseamna altceva. In goana asta zilnica si stresul generat de serviciu, rate, bani etc, scapam din vedere ce conteaza cu adevarat.

Va las sa descoperiti mai multe despre acest proiect, vizitand site-ul oficial al competitiei.

Am participat, impreuna cu colegul meu Vali, la stafeta 2 x 50 km, avandu-l alaturi pe Bogdan, prietenul si colegul nostru din echipa fictiva de alergare “Smartcasual Running Team” 🙂

100forchildren10

100forchildren7

El s-a ocupat sa avem in permanenta apa rece, haine uscate si “izotropic” 🙂 A pierdut o zi intreaga asistandu-ne si pentru asta ii suntem recunoscatori.

20160604_194129

Dupa cum v-am obisnuit, vorbesc mai putin despre experientele traite in cadrul unui concurs si ma concentrez mai mult pe partea de organizare.

Chiar daca, din punct de vedere siguranta traseu, lucrurile nu au stat foarte bine la acest concurs, nu o sa insist. I-am promis lui Vali ca nu o sa scriu nimic negativ si ca voi da o nota pozitiva evenimentului. 🙂

100forchildren11

Este evident ca scopul acestui eveniment si eforturile facute de organizatorul lui, Daniel Mereuta, compenseaza din plin inerentele scapari de organizare.

Zambetul si bucuria lui Rafael, baiatul asistat de la Valea Plopului care a alergat cu Vali pe finalul cursei, m-a facut sa uit ca, pe DN1, cand treceau camioanele in viteza pe langa mine, aveam inima cat un purice si efectiv inghetam de frica.

100forchildren12

Avand in vedere ca anul acesta numarul participantilor a fost destul de mare, si cu siguranta la anul va creste, cred ca se impune o organizare de traseu, cel putin in zona DN1 si centura Ploiesti unde nu exista posibilitatea sa alergi pe trotuar ci direct pe carosabil.

100forchildren8

Dar cum spuneam, senzatia generala a fost de bine. Pachetul de start, pachetul de la final 🙂 , finish-ul, mancarea de dupa, experienta de pe traseu……extraordinare si extrem de motivante.

100forchildren3

Cu un antrenament adecvat si cu o strategie si organizare diferite vom incerca anul viitor sa participam la 100 km.

Vreau sa le multumesc, inca o data, celor care m-au sprijinit si au donat pentru a ajuta acest copii si pentru faptul ca mi-au dat posibilitatea sa particip la acest concurs. Sincer, daca ar fi sa fac un top al competitiilor la care am participat, Ultramaratonul 100 For Children, ar fi, cu siguranta, pe primul loc.

In acelasi timp am observat un lucru extraordinar. O legatura puternica intre participanti, o comunicare excelenta si sprijin reciproc. S-au legat prietenii si parca ne cunosteam de foarte mult timp. Este total diferit fata de o competitie de maraton sau semimaraton in oras. Te simti ca intr-o familie si ai senzatia ca te poti sprijini pe oricare dintre participanti.

Radu Cristi, fotograful oficial al fiecarui eveniment important 🙂 m-a surprins in cateva ipostaze extrem de interesante. E super tare.

100forchildren5100forchildren1

Asa ca, ne vedem anul viitor, cu donatii mai multe si cu 100 km alergati 🙂

 

May 30

Maratonul International Brasov sau cum sa nu organizezi un concurs!

image

 

Am participat, in weekend-ul ce tocmai a trecut, la Maratonul International Brasov. Dupa cum am scris si pe pagina de facebook am ramas neplacut surprins de organizare mai ales ca, acum, la a doua editie, ar fi trebuit sa fie corectate carentele primei editii.

Teoretic, din denumire, pare o competitie serioasa. Maratonul International Brasov.

As vrea sa contrazic organizatorii si sa le propun alt nume pentru acest concurs.

Iata mai jos cateva propuneri cu explicatiile de rigoare:

 

Maratonul “tristetii” Brasov

 

Cand am ajus dimineata in Piata Sfatului, am avut senzatia ca am gresit locatia si ca, bezmetic cum sunt, nu am citit ca s-a schimbat locul startului. Nicio muzica, niciun zgomot si toata lumea statea, asa, intr-o asteptare ciudata. Senzatia era ca Politia Locala ne-a interzis sa facem galagie astfel incat sa nu deranjam linistea, de duminica dimineata, a locuitorilor Brasovului.

Momentul a fost completat de faptul ca instalatia de sonorizare a dat rateu iar cei doi prezentatori au fost nevoiti sa coboare de pe scena (nu-i auzea nimeni acolo) si sa se urce pe doua cutii in mijlocul participantilor. Sper din tot sufletul ca organizatorii au oferit si Strepsils, pentru ca sunt convins ca o saptamana de acum incolo nu vor mai putea articula doua vorbe. Au incercat sa strige din toate puterile astfel incat informatia sa ajunga la toti.

Facem un salt in timp si ajungem in timpul desfasurarii concursului. Nici un pic de entertaiment pe traseu. Stim cu totii, de anul trecut, ca brasovenii inca nu sunt pregatiti sa primeasca un maraton. Asa ca nu te poti baza pe spiritul civic al acestora cand vine vorba de incurajarea participantilor. Maxim poti sa primesti o privire incruntata si o injuratura scapata printre dinti, pentru ca ai avut neobrazarea sa le blochezi orasul.

Asa ca, neputandu-te baza pe ei, tu, ca organizator, trebuie sa faci ceva. Sa pui o boxa cu un mp3 player. Doi baieti care sa bata in niste tobe intr-o intersectie, un grup de majorete care sa scuture niste pampoane, un taraf ardelenesc, o vuvuzela sau pur si simplu 3 pensionare care sa coasa un goblen in cinstea alergatorilor. Ceva!

In afara de zona de start/finish, care si aia era destul de trista, nimic. Dar nimic. O liniste totala. L-as trimite pe Gabi Solomon la Chisinau sa vada ce inseamna entertaiment pe traseu si care este atitudinea corecta a voluntarilor.

Dar stai! Cu siguranta, dupa cum am primit replica la un alt articol, “voluntarii nostri sunt profesionisti, adusi cu autocare, cazati la hotel si tot tacamul”. Sincer, profesionismul asta a lipsit cu desavarsire. Nu mai zic ca multi de la cursa de 10 km au gresit traseul si nu au intors la locul stabilit.

 

Maratonul “iubi vreau sa ma remarc si eu” Brasov

 

Acum o sa fiu rautacios dar nu ma pot abtine. Dupa ce ca la start atmosfera era trista, incalzirea ar fi trebuit sa energizeze participantii. Momentul a fost unul putin penibil, dupa parerea mea. Incalzirea a fost facuta de Oana Solomon. Nu inteleg de ce nu au adus un profesionist sa faca asta. Chiar nu exista in Brasov un antrenor de fitness? Niste miscari stangace, exersate de seara in oglinda, care nu au reusit sa energizeze sau sa incalzeasca pe nimeni. Poate ca a facut sport in copilarie, poate ca mai practica si acum dar se vede ca nu asta e meseria ei. Am surprins mai jos o parte din incalzire. Si credeti-ma este partea cea mai energizanta 🙂

Se vedea ca este crispata, ca nu se pricepe si ca avea niste miscari de robot, extrem de sacadate. Eu inteleg perfect ierarhiile intr-o familie. Stiu ce inseamna sa zica sotia “iubi, vreau ………………“.  Daca vrei sa ai liniste, ii faci pe plac. Dar daca vrei sa-i faci pe  plac, as fi preferat sa o faci in cadru privat si nu pe banii mei, in cadrul unui eveniment public.

 

Maratonul “vizitati parcarea Selgros si stalpii de tensiune” Brasov

 

Traseul unui maraton, dupa parerea mea este extrem de important. Cum la majoritatea maratoanelor de sosea din lume, organizate in diferite orase exista si o componenta turistica, Brasovul nu ar fi trebuit sa faca exceptie. Mai ales ca este un maraton international intr-un oras extrem de turistic. In orice oras, traseul strabate zone turistice, cu obiective importante. Dupa ce am trecut de Calea Bucuresti, am alergat prin parcarea centrelor comerciale si apoi pe camp. In soare, in liniste, pe sub liniile de tensiune care bazaiau amenintator. Cu siguranta daca aruncai un ou in sus, ajungea inapoi omleta iar daca aveai telefonul in buzunar sunt convins ca s-ar fi incarcat instant. Daca era mai lung traseul, sigur m-as fi trezit cu 6 degete la o mana sau cu o ureche in plus 🙂

Un peisaj dezolant, camp, praf si mizerie. Nici macar un caine care sa te latre. 🙂

Explicatii exista: nu putem inchide strazi, nu avem cum, nu exista, nu se poate, nu vrea nimeni, nu am primit autorizatie…..bla bla bla.

Nu poti, nu organizezi. Simplu.

Cum Bucurestiul poate, cum Clujul poate, cum Chisinaul poate (nu are rost sa ma raportez la orase  vest europene) sunt convins ca exista o solutie si pentru Brasov.

 

Maratonul “esapamentului” Brasov

 

Este o variatie pentru propunerea precedenta. Nu stiu daca vreunul dintre organizatori a alergat vreodata inhaland fum de esapament. Faptul ca se inchide doar o banda de circulatie iar pe celelalte doua circula masini, camioane, autobuze este inacceptabil. Sa alergi pe caldura si in plus sa inhalezi fum de esapament, este inuman. Pe langa asta, dupa cum spuneam mai sus, brasovenii nu sunt deloc prietenosi cu alergatorii. Injuraturi, critici, “du-te ba pe munte si alearga”, “v-a apucat astazi alergatu`”, “din cauza voastra nu putem circula” sunt la ordinea zilei pe bucata de pe Calea Bucuresti.

Abia mi-am convins nevasta sa renunte putin la pilates, yoga, stretching si alte chestii pe care nu le inteleg si sa vina la un maraton la munte, sa alerge intr-un oras cu aer curat. Si ce-am gasit? Esapament si promisiuni ca “eu nu mai merg niciodata la concursul asta”. Am vazut mai sus cat de important este sa-i faci pe plac sotiei :). Eu ce ma fac acum? Voi fi nevoit sa spun ca plec sa beau cu baietii, sa am pe sub blugi pantalonii de alergare si sa alerg pe sub ascuns in parc 🙂

 

Maratonul “mi-e sete dar nu gasesc apa” Brasov

 

Pe camp, intre stalpii de tensiune 🙂 , in soare si arsita ai nevoie de apa. Ai prognoza meteo, stii ca nu e pic de umbra si mai stii ca ai facut traseul la dracu`n balarii, pe camp.

Pune punctele de alimentare mai dese! Nu la 5 sau 7 km distanta intre ele. E o situatie speciala. Nu faci maraton in oras ci pe camp, adapteaza-te!

Si o sugestie pentru organizatori. La punctele de alimentare incercati sa folositi mai multe pahare si mai putine sticle de apa. Daca vrea cineva expres o sticla, sa alerge cu ea, o poate lua. Dar e pacat si aiurea sa iau o sticla sa beau o gura si sa o arunc. In oglinda, la finish, cand ma opresc as prefera sa am o sticla si nu pahare. Nu vreau sa culeg 15 pahare de apa si sa ma inghesui. Vreau sa iau o sticla si sa stau linistit pentru ca am timp. Detalii, detalii.

Cred ca au stiut ca sunt carcotas pentru ca la finish, pentru mine nu au avut o bere rece. Ori se terminase primul stoc, ori nu venise inca, cert este ca nu am gasit. Dupa doua ore, cand m-am intors in piata, toata lumea bea ciuc rece 🙂  Karma is a bitch! 🙂

 

Rezumand, aceasta a doua editie, a fost mai slaba decat prima, cand in mod normal ar fi trebuit sa fie invers. Dincolo de detalii organizatorice atmosfera generala a avut de suferit. Parca a fost facut din obligatie evenimentul si nu cu placere. A fost facut, asa….sa fie.

Nu are rost sa vorbim si de taxa. Nu e nici mare nici mica ci este la nivelul taxelor competitiilor din Cluj, Bucuresti, etc.

Pacat ca doar taxele se ridica la acest nivel 🙁

Si pentru ca am promis ca voi fi “hater” pana la capat, voi posta un filmulet care sa redea atmosfera generala a concursului. O sa va rog sa-l priviti ca pe un pamflet, cu toleranta si cu un simt al umorului activat la maxim 🙂 Recomand sa folositi sonorul 🙂

 

In rest, vorba colegului meu Vali, toate au fost ok 🙂

 

P.S. As vrea sa-i raspund lui Dragos Ciobanu care mi-a transmis urmatorul mesaj:

Nu vreau sa intru in polemici insa referitor la traseu presupun ca in


momentul in care te-ai inscris traseul era deja anuntat. De ce nu ai spus de atunci stop participarii?

Este foarte dificil sa inchizi strazi intr-un oras, e dificil sa inchizi o bucata de 2 km, nici nu vreau sa ma gandesc ce inseamna sa inchizi 10, 20 sau 42 de km. Poate ar trebui sa ne gandim putin la asta inainte de a arunca cu pietre in organizatori. Nu ne obliga nimeni sa ne inscriem, ar trebui sa facem asta dupa ce am parcurs regulamentul cursei si am luat aminte ca exista niste reguli si un traseu pe care organizatorii le-au stabilit

As vrea sa raspund printr-un exemplu:

Inchei un abonament la o companie de telefonie mobila. Semnezi, iti asumi suma si conditiile. Dupa ce le citesti bineinteles. Daca pe parcursul contractului, la un moment dat, esti nemultumit ca nu ai putut suna, pentru ca nu ai avut semnal, nu iti exprimi nemultumirea? Cum ai vedea un raspuns din partea lor de genul:

Nu te-a obligat nimeni sa semnezi contractul, de ce te plangi? Tu stii cat de greu este sa punem statii de semnal peste tot? De ce arunci cu pietre in companie?”

 

Faptul ca particip la un concurs si ca platesc o taxa de inscriere nu imi iau dreptul de a-mi exprima nemultumirile. Din contra!

Imi dau tot dreptul sa fiu critic.

De ce?

Pentru ca nu fac “race review”  contra participari gratuite.

In care sa spun ca totul a fost mirific si sa ma fac ca nu “observ” scaparile organizatorilor doar pentru a fi numit “partener media” sau pentru a fi postat link-ul articolului meu pe pagina evenimentului.

 

 

 

 

 

May 25

Semimaraton Petrom 2016. N-am ce sa scriu despre….

image

Chiar daca a trecut ceva timp de cand a fost evenimentul, in online, ecourile inca sunt prezente.

Din pacate, pentru mine, 🙂  nu prea am ce sa scriu. N-am de criticat pe nimeni, n-am nimic de comentat, nu sunt nemultumit 🙂

Cursa Copiilor, acest calcai al lui Achile, care de obicei ridica cele mai mari probleme de organizare si implicit nemultumiri, de data aceasta, a mers ceas.

Mi-a placut accesul, care a fost facut pe mai multe porti, astfel incat sa se evite imbulzeala. De asemenea modalitatea de aranjare la start si startul propriu zis au fost gandite si nu a existat nicio problema.

Referitor la cursele de duminica, ce pot spune? In nota obisnuita.

Vedeti? De asta spun ca nu am ce sa scriu 🙂

Articole in care fiecare isi povesteste trairile de la km 12, euforia finalului si selfie cu medalia sunt puzderie.

Serios acum! Felicitari organizatorilor si daca vor micsora si taxa, acest eveniment va fi in topul preferintelor mele 🙂