August 24

Mai avem Federatie de Ciclism? Si presedinte?

Federatia-romana-de-ciclism

In urma cu ceva timp, cand am decis sa “ma ridic de pe canapea” 🙂  si sa fac ceva sport, am cochetat cu ciclismul amator. Nu exista nicio competitie de mountain bike la care sa nu particip. Plecam cu noaptea in cap, agatam bicicleta de masina si mergeam sute de km pentru a participa la astfel de evenimente. Nu existau cip-uri de cronometrare la unele dintre ele si nici “pachete de start” doldora de produse de la sponsori.

Taxele erau decente si erai incurajat sa faci miscare in natura. Nu am simtit niciodata sprijinul unui for competent. Cum ar fi, de exemplu, Federatia Romana de Ciclism. Tot greul era pe umerii organizatorilor, persoane inimoase, pasionate de sport. Nici un ban, niciun sprijin, nici macar o mentiune pe un site extrem de saracacios. In plus federatia era condusa de niste batranei, cu aspect de membrii de partid din vremea comunismului, care, probabil, ultima oara cand se urcasera pe o bicicleta o facusera sa sarbatoreasca sfarsitul razboiului.

In acest context, numirea lui Eduard Novak la conducerea federatiei a aparut ca o raza de speranta care sa scoata din mizerie ciclismul romanesc.

Chiar daca numirea lui a coincis cu un scandal, tipc mioritic, cu acuzatii de furt, spaga, delapidare etc, evenimentul in sine m-a bucurat maxim.

Un baiat tanar, pasionat de ciclism, cu rezultate exceptionale in competitii, cunoscut in randul ciclistilor romani si nu numai.

In ultimul timp am iesit din zona asta a ciclismului si m-am “concentrat” pe alergare asa ca s-ar putea sa nu am imaginea completa si corecta a situatiei ciclismului romanesc.

Au trecut cativa ani de la inscaunarea lui Novak in fruntea ciclismului romanesc insa senzatie este ca am batut pasul pe loc. Exista cumva o un raport de activitate? Un bilant al perioadei petrecute in fruntea ciclismului romanesc? O lista de realizari? Ceva.

In euforia momentului, am dat like paginii lui Eduard Novak. In afara de “promovarea” Tusnad Cycling Team si a unor competitii gen “Turul Tinutului Secuiesc” nimic. Dar nimic. Tusnad Cycling si iar Tusnad Cycling.

Poate mi-a scapat mie, dar exista Turul Romaniei? Mi se pare penibil sa ne plangem ca nu avem rezultate in ciclism si ca sportivii romani au rezultate mediocre spre slabe cand scot capul la competitii internationale, in conditiile in care avem o federatie extrem de discreta (ca sa nu folosesc cuvinte grele).

Vad pe site-ul lor un “calendar” competitional. In acelasi timp au avut grija sa afiseze tarifele percepute. Vrei sa te autorizeze la o cursa? Cotizezi. Vrei alt tricou? Bani. Vrei sa te plimbi cu familia in padure? Bani. Exagerez evident.

In plus, a aparut si ineptia asta cu licentiarea sportivilor amatori.

Adica sa fiu ciclist amator licentiat  🙂 . Pai de aceea ma numesc amator pentru ca nu sunt licentiat. Un motiv inventat pentru a justifica…..o alta taxa.

Inteleg necesitatea unor taxe dar in acelasi timp vreau sa inteleg ce primesti in schimbul lor.

Ar fi interesant sa avem o parere a organizatorilor evenimentelor din aceasta zona. Ce primesc si ce plus vad din includerea in calendarul competitional. Ce primesc in schimbul taxelor.

Cu ce ajuta federatia un astfel de concurs amator? Cronometrare? Exista o multime de solutii in acesta privinta. Arbitrii? Pe bune?

Federatiile primesc bani si de la stat. Se autofinanteaza si din toate aceste taxe.

Cum se intorc acesti bani pentru a sprijini ciclismul? Pentru a atrage copiii spre acest sport?

In afara de a “pastori” si a autoriza aceste curse, ce programe desfasoara Federatia Romana de Ciclism?

Repet, poate nu am eu toate informatiile insa din postura de practicant amator si simpatizant al acestui sport nu simt nicio diferenta intre nea Selejan sau cum il chema pe batranelul “simpatic” si Eduard Novak.

Piata competitiilor de mtb s-a impartit intre “seniorii” de la NoMad, organizatorii Primei Evadari (sprijiniti puternic de o marca privata si nu de federatie) si cei de la Riders Club (cu comportament de multinationala, foarte procedurali si foarte comerciali. Orientati spre a exploata zona asta “glossy” a ciclismului. Zona sportivilor care apreciaza un selfie facut la un concurs cu lumini orbitoare, muzica antrenanta si o defilare impresionanta de sponsori)

Deci tot “resurse proprii” ale organizatorilor.

Poate doar eu m-am saturat de Tusnad Cycling Team si doresc ceva mai concret orientat spre a dezvolta cicismul romanesc. Cu un plan bine pus la punct, cu obiective masurabile si cu o comunicare continua a rezultatelor. Cu o prezenta mai puternica si cu o implicare activa in zona ciclismului amator si nu doar cu “autorizari”, “includeri in calendar oficial” si taxe.

In ritmul asta vom schimba numele in Federatia Romana de Tusnad Cycling Team.

 

Sursa foto:ciclism.ro

 

July 25

After9 Cross sau “Festivalul alergarii”

image

Scriam acum ceva timp ca voi participa la evenimentul organizat de cei de la MPG. Nu am avut asteptari foarte mari deoarece organizatorii sunt aceeasi care se ocupa si de Riders Club. Am participat in trecut, in calitate de biciclist 🙂 la cateva evenimente si am fost cam dezamagit. Nu are rost sa intram in detalii acum.

Am platit cateva zeci de lei sa alerg in parcul in care alerg in mod constant. M-am alaturat grupului de prieteni care participau la eveniment si am zis “hai sa vedem ce-o sa fie”

De data aceasta am folosit platforma Runfest. Identica cu cea de la Riders Club insa dedicata competitiilor de alergare.

In plus, faptul ca urma sa alerg vineri seara, la ora 21.30, pe aleile parcului IOR, alaturi de inca 600 de participanti m-a dus cu gandul la un fiasco.

Recunosc ca am vrut sa particip deoarece avem nevoie de un nou subiect, acum la intoarcerea din vacanta. Nu participasem niciodata la un concurs Runfest si am vrut sa incerc toata experienta. 🙂

De la inregistrarea pe platforma pana la medalia de la finalul concursului. Deci, aveam toate premisele sa am parte de un nou subiect controversat, de o noua cursa care sa genereze nemultumiri si de pareri pro si contra din toate taberele posibile. Organizatori rigizi si participanti pretentiosi. Reteta perfecta si potrivita pentru un articol, aici, pe smartcasual.ro.

In plus, cu cateva ore inainte de cursa, am primit niste mesaje private, putin ciudate le-as cataloga, de la cineva implicat in eveniment, referitoare la partea de organizare.

PERFECT, mi-am spus 🙂

Dar, dupa cum spune un proverb, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, planurile mi-au fost date peste cap si iata ca sunt nevoit sa scriu un articol in care sa laud organizatorii ……lucru putin neobisnuit pentru mine 🙂

Atmosfera generala a fost una de festival. Cu o ora inainte de inceperea cursei, m-am “plantat” la locul faptei pentru a “fotografia” tot ce se intampla.

Am gasit o atmosfera placuta, face painting, apa, isostar si o gramada de fructe, baieti care bateau ritmic in tobe si te faceau sa dansezi stand pe loc si un prezentator extrem de “catchy”. E prima data cand am vazut un “punct de alimentare” inainte de startul cursei.

Incalzirea a fost extrem de haioasa si antrenanta. Mi-a placut tipul care a prestat pe scena. A stiut sa tina in priza publicul.

Insa, partea spectaculoasa a inceput cand s-a lasat seara. Totul era fosforescent si paream ca o mare de licurici.

Ramanea provocarea traseului. Cum sa inghesui 600 de alergatori pe aleile, si asa aglomerate, din IOR?

De doi ani de cand alerg in IOR stiu ca in weekend, vara, pe la orele 20-21 este practic imposibil sa alergi. Faci slalom si te trezesti cu biciclete peste tine.

Am luat startul in valuri, cu convingerea ca voi alerga cei 9 km intr-o masa compacta de alergatori, avand parte de injuraturile biciclistilor si a pensionarilor iesiti la o gura de aer in IOR.

Am ramas surprins sa vad ca plutonul s-a lungit si am putut alerga liber dupa aprox 1 km. Nicio diferenta fata de un concurs cu startul in Piata Constitutiei. Faptul ca traseul a ocolit zonele aglomerate din jurul lacului, prin introducerea unor pante, a crescut gradul de dificultate si a transformat o alergare seaca, in jurul lacului, intr-una provocatoare.

Voluntarii au fost la inaltime. In intunericul noptii erau ca niste extraterestrii, plini de luminite si extremi de vocali. Nu aveai cum sa te ratacesti absolut deloc.

Inca un lucru foarte tare a fost ca am primit incurajari din partea oamenilor aflati in parc.

IOR-ul este unul dintre parcurile prietenoase cu alergatorii.

Spre deosebire de Brasov, de exemplu, oamenii chiar te aplauda si te incurajeaza cand alergi. M-am temut ca, fiind 600, vom “invada” parcul si vom crea un disconfort. Nu a fost deloc asa. Pe langa incurajarile voluntarilor am avut parte de aplauze si chiote de victorie din partea trecatorilor.

Atmosfera de la finish in aceeasi nota. Veselie, distractie, party.

Exact cum spuneam la inceput. Am gasit un festival. Un festival al alergarii.

Spre deosebire de alte concursuri am simtit ca am primit ceva in schimbul taxei de participare.

Poate, intr-un final, organizatorii vor realiza ca participantii nu platesc taxa pentru un pachet de start generos. Platesc experiente. Platesc senzatii. Nu cani, batoane sau tricouri. Experiente traduse in atmosfera excelenta, traseu frumos, voluntari plini de entuziasm si organizare exemplara.

Felicitari MPG!  Mi-am schimbat parerea si voi plati cu placere  taxele de la concursurile viitoare. Cu aceasta ocazie, eu cred,  ca a fost ridicata stacheta pentru concursurile organizate in parcuri. Aviz Gerar si Maratonul Reintregirii Neamului.

De asemenea am hotarat sa nu public mesajele primite din respect pentru organizatori. Evenimentul a fost excelent si e pacat sa nu ramana asa.

 

 

 

June 28

Vanzatorii de iluzii. Partea a doua… sau cum sa ajungi de pe canapea la spital!

maraton 42 rosu

 

Scriam, acum ceva vreme, un articol, despre Andrei Rosu si despre programul lui de 500 euro, care te ajuta sa alergi cu 10% mai bine.

Articolul a impartit lumea alergatorilor amatori, si nu numai, in doua tabere. Pe de o parte, grupul latent anti Rosu, a devenit extrem de vocal iar de cealalta parte, “locotenentii” CIA, au sarit in apararea “mentorului” numindu-ma hater, distrugator, invidios, etc

Iata ca dupa cateva luni, insufletit probabil de “succesul” nebun al programului respectiv de 500 euro, a lansat altul. Puteti gasi informatii aici.

In acest program de 4 luni, care costa 200 euro/luna  (dar daca va inscrieti acum platiti doar 20 euro 🙂 ) va veti ridica de pe canapea (mi se face greata de cate ori aud de canapeaua asta) si veti parcurge un maraton de 42 km.

Veti gasi pe site si un filmulet care l-ar face invidios si pe cel mai mare regizor de teleshoping, difuzat pe OTV.

Il felicit totusi ca nu a pus pretul de 19,99 euro. 🙂

Lasand la o parte modalitatea invechita si extrem de penibila de a vinde acest produs (ma asteptam la mai mult de la un corporatist specialist in comunicare) si dincolo de micile rautati pe care le lansam aici, cred ca asistam la o chestiune extrem de grava.

Dorinta unora de a deveni peste noapte maratonisti si de a posta pe facebook poze cu tricoul oficial al Maratonului International Bucuresti, pot genera adevarate drame.

Daca cititi cu atentie programul, veti observa ca nu se face absolut nicio referire la starea de sanatate a “participantului” la program. Nu conteaza daca ai 168 de kg sau daca ai probleme cu inima. Nu conteaza daca ai genunchii praf sau probleme articulare. Urmezi sfaturile primite prin email si gata!

Alergi maratonul dupa 4 luni. Trebuie doar sa te asiguri ca ai banii necesari. Este singura conditie.

Stiu ca este la moda sa alergi.  Sa-ti postezi pe facebook alergarile cu Strava, Endomondo etc. Stiu ca toti vrem sa aratam fit si sa ne cumparam tricouri de compresie. Dar de aici pana la a-ti pune in pericol sanatatea este drum lung.  Niste sfaturi venite pe email, fara o evaluare medicala de specialitate, fara a fi evaluat din punct de vedere sportiv, nutritional etc.  nu te pot aduce in punctul in care vrei sa ajungi.

Alergarea trebuie sa te faca sa te simti bine. Nu sa te chinuie si nici sa-ti puna sanatatea in pericol.

Domnul fost cantaret, transformat  in speaker motivational, coach, ultramaratonist, ultrainotator, ultranavigator, ultra-mega-super om, se adreseaza in principal corporatistilor. Aici a gandit el ca poate gasi “ucenici” care sa-si permita sa plateasca cateva sute de euro pe niste iluzii. De aceea bombardeaza departamentele de HR ale corporatiilor cu diverse astfel de programe. Si, ascuns in spatele declaratiei “nu functioneaza programul primesti banii inapoi”, crede ca poate atrage multi doritori de transformari peste noapte.

Si cum demonstrezi ca nu a functionat programul din cauza lui?!?

Dar daca totusi va doriti sa accesati programul, nu-i nimic. Va dau eu un sfat. GRATUIT. Astazi si numai astazi va spun eu cum sa urmati programul lui Rosu fara sa platiti nici macar cei 80 euro.

ATENTIE!!!

Pe site-ul lui veti gasi desfasuratorul acestui program. Pe saptamani.

Va sfatuiesc sa luati fiecare fraza sa o introduceti in campul de cautare de pe google si veti gasi cate un articol cu informatii detaliate.

De fapt asta face. Sintetizeaza informatii de tipul: cum sa nu te accidentezi, postura corecta in alergare, strategii de incalzire, alergare pe calcai vs. alergare pe varfuri etc si vi le pune pe un email contra sumei de 800 euro (dar daca va abonati cat mai repede veti beneficia de 90% reducere 🙂 🙂 🙂 )

Dar sa nu mai spuneti la nimeni. Sfatul asta a fost oferit GRATUIT doar pentru voi. Cititorii smartcasual.ro

 

In rest…toate bune. Voi pleca in concediu si o sa fac o mica pauza. Asta daca nu-mi pica in mana un subiect “controversat” pentru ca banuiesc ca sunteti satui de articole  despre ce evenimente urmeaza, despre cine a mai fost depistat pozitiv sau despre cum sa te transformi peste noapte in Marius Ionescu ;). By the way! Aruncati un ochi pe site-ul lui si o sa vedeti de cate munca este nevoie.

 

Hai sa aveti o vara productiva!

 

 

 

 

June 7

100 For Children, o competitie pentru suflet

100forchildren4

Am participat sambata la prima mea competitie de peste 42 km. Teoretic, alergand 50 km, treci de borna maratonului si poti spune ca esti ultramaratonist 🙂

Competitia in sine are o incarcatura emotionala aparte. Conditia pentru a participa la aceasta competitie este sa reusesti sa convingi cat mai multi oameni sa sprijine cauza fundatiei Provita care are in grija copiii de la Valea Plopului. Avand doi copii acasa, m-a emotionat maxim intalnirea cu copii de acolo. Efectiv iti dai seama ca fericirea inseamna altceva. In goana asta zilnica si stresul generat de serviciu, rate, bani etc, scapam din vedere ce conteaza cu adevarat.

Va las sa descoperiti mai multe despre acest proiect, vizitand site-ul oficial al competitiei.

Am participat, impreuna cu colegul meu Vali, la stafeta 2 x 50 km, avandu-l alaturi pe Bogdan, prietenul si colegul nostru din echipa fictiva de alergare “Smartcasual Running Team” 🙂

100forchildren10

100forchildren7

El s-a ocupat sa avem in permanenta apa rece, haine uscate si “izotropic” 🙂 A pierdut o zi intreaga asistandu-ne si pentru asta ii suntem recunoscatori.

20160604_194129

Dupa cum v-am obisnuit, vorbesc mai putin despre experientele traite in cadrul unui concurs si ma concentrez mai mult pe partea de organizare.

Chiar daca, din punct de vedere siguranta traseu, lucrurile nu au stat foarte bine la acest concurs, nu o sa insist. I-am promis lui Vali ca nu o sa scriu nimic negativ si ca voi da o nota pozitiva evenimentului. 🙂

100forchildren11

Este evident ca scopul acestui eveniment si eforturile facute de organizatorul lui, Daniel Mereuta, compenseaza din plin inerentele scapari de organizare.

Zambetul si bucuria lui Rafael, baiatul asistat de la Valea Plopului care a alergat cu Vali pe finalul cursei, m-a facut sa uit ca, pe DN1, cand treceau camioanele in viteza pe langa mine, aveam inima cat un purice si efectiv inghetam de frica.

100forchildren12

Avand in vedere ca anul acesta numarul participantilor a fost destul de mare, si cu siguranta la anul va creste, cred ca se impune o organizare de traseu, cel putin in zona DN1 si centura Ploiesti unde nu exista posibilitatea sa alergi pe trotuar ci direct pe carosabil.

100forchildren8

Dar cum spuneam, senzatia generala a fost de bine. Pachetul de start, pachetul de la final 🙂 , finish-ul, mancarea de dupa, experienta de pe traseu……extraordinare si extrem de motivante.

100forchildren3

Cu un antrenament adecvat si cu o strategie si organizare diferite vom incerca anul viitor sa participam la 100 km.

Vreau sa le multumesc, inca o data, celor care m-au sprijinit si au donat pentru a ajuta acest copii si pentru faptul ca mi-au dat posibilitatea sa particip la acest concurs. Sincer, daca ar fi sa fac un top al competitiilor la care am participat, Ultramaratonul 100 For Children, ar fi, cu siguranta, pe primul loc.

In acelasi timp am observat un lucru extraordinar. O legatura puternica intre participanti, o comunicare excelenta si sprijin reciproc. S-au legat prietenii si parca ne cunosteam de foarte mult timp. Este total diferit fata de o competitie de maraton sau semimaraton in oras. Te simti ca intr-o familie si ai senzatia ca te poti sprijini pe oricare dintre participanti.

Radu Cristi, fotograful oficial al fiecarui eveniment important 🙂 m-a surprins in cateva ipostaze extrem de interesante. E super tare.

100forchildren5100forchildren1

Asa ca, ne vedem anul viitor, cu donatii mai multe si cu 100 km alergati 🙂

 

May 30

Maratonul International Brasov sau cum sa nu organizezi un concurs!

image

 

Am participat, in weekend-ul ce tocmai a trecut, la Maratonul International Brasov. Dupa cum am scris si pe pagina de facebook am ramas neplacut surprins de organizare mai ales ca, acum, la a doua editie, ar fi trebuit sa fie corectate carentele primei editii.

Teoretic, din denumire, pare o competitie serioasa. Maratonul International Brasov.

As vrea sa contrazic organizatorii si sa le propun alt nume pentru acest concurs.

Iata mai jos cateva propuneri cu explicatiile de rigoare:

 

Maratonul “tristetii” Brasov

 

Cand am ajus dimineata in Piata Sfatului, am avut senzatia ca am gresit locatia si ca, bezmetic cum sunt, nu am citit ca s-a schimbat locul startului. Nicio muzica, niciun zgomot si toata lumea statea, asa, intr-o asteptare ciudata. Senzatia era ca Politia Locala ne-a interzis sa facem galagie astfel incat sa nu deranjam linistea, de duminica dimineata, a locuitorilor Brasovului.

Momentul a fost completat de faptul ca instalatia de sonorizare a dat rateu iar cei doi prezentatori au fost nevoiti sa coboare de pe scena (nu-i auzea nimeni acolo) si sa se urce pe doua cutii in mijlocul participantilor. Sper din tot sufletul ca organizatorii au oferit si Strepsils, pentru ca sunt convins ca o saptamana de acum incolo nu vor mai putea articula doua vorbe. Au incercat sa strige din toate puterile astfel incat informatia sa ajunga la toti.

Facem un salt in timp si ajungem in timpul desfasurarii concursului. Nici un pic de entertaiment pe traseu. Stim cu totii, de anul trecut, ca brasovenii inca nu sunt pregatiti sa primeasca un maraton. Asa ca nu te poti baza pe spiritul civic al acestora cand vine vorba de incurajarea participantilor. Maxim poti sa primesti o privire incruntata si o injuratura scapata printre dinti, pentru ca ai avut neobrazarea sa le blochezi orasul.

Asa ca, neputandu-te baza pe ei, tu, ca organizator, trebuie sa faci ceva. Sa pui o boxa cu un mp3 player. Doi baieti care sa bata in niste tobe intr-o intersectie, un grup de majorete care sa scuture niste pampoane, un taraf ardelenesc, o vuvuzela sau pur si simplu 3 pensionare care sa coasa un goblen in cinstea alergatorilor. Ceva!

In afara de zona de start/finish, care si aia era destul de trista, nimic. Dar nimic. O liniste totala. L-as trimite pe Gabi Solomon la Chisinau sa vada ce inseamna entertaiment pe traseu si care este atitudinea corecta a voluntarilor.

Dar stai! Cu siguranta, dupa cum am primit replica la un alt articol, “voluntarii nostri sunt profesionisti, adusi cu autocare, cazati la hotel si tot tacamul”. Sincer, profesionismul asta a lipsit cu desavarsire. Nu mai zic ca multi de la cursa de 10 km au gresit traseul si nu au intors la locul stabilit.

 

Maratonul “iubi vreau sa ma remarc si eu” Brasov

 

Acum o sa fiu rautacios dar nu ma pot abtine. Dupa ce ca la start atmosfera era trista, incalzirea ar fi trebuit sa energizeze participantii. Momentul a fost unul putin penibil, dupa parerea mea. Incalzirea a fost facuta de Oana Solomon. Nu inteleg de ce nu au adus un profesionist sa faca asta. Chiar nu exista in Brasov un antrenor de fitness? Niste miscari stangace, exersate de seara in oglinda, care nu au reusit sa energizeze sau sa incalzeasca pe nimeni. Poate ca a facut sport in copilarie, poate ca mai practica si acum dar se vede ca nu asta e meseria ei. Am surprins mai jos o parte din incalzire. Si credeti-ma este partea cea mai energizanta 🙂

Se vedea ca este crispata, ca nu se pricepe si ca avea niste miscari de robot, extrem de sacadate. Eu inteleg perfect ierarhiile intr-o familie. Stiu ce inseamna sa zica sotia “iubi, vreau ………………“.  Daca vrei sa ai liniste, ii faci pe plac. Dar daca vrei sa-i faci pe  plac, as fi preferat sa o faci in cadru privat si nu pe banii mei, in cadrul unui eveniment public.

 

Maratonul “vizitati parcarea Selgros si stalpii de tensiune” Brasov

 

Traseul unui maraton, dupa parerea mea este extrem de important. Cum la majoritatea maratoanelor de sosea din lume, organizate in diferite orase exista si o componenta turistica, Brasovul nu ar fi trebuit sa faca exceptie. Mai ales ca este un maraton international intr-un oras extrem de turistic. In orice oras, traseul strabate zone turistice, cu obiective importante. Dupa ce am trecut de Calea Bucuresti, am alergat prin parcarea centrelor comerciale si apoi pe camp. In soare, in liniste, pe sub liniile de tensiune care bazaiau amenintator. Cu siguranta daca aruncai un ou in sus, ajungea inapoi omleta iar daca aveai telefonul in buzunar sunt convins ca s-ar fi incarcat instant. Daca era mai lung traseul, sigur m-as fi trezit cu 6 degete la o mana sau cu o ureche in plus 🙂

Un peisaj dezolant, camp, praf si mizerie. Nici macar un caine care sa te latre. 🙂

Explicatii exista: nu putem inchide strazi, nu avem cum, nu exista, nu se poate, nu vrea nimeni, nu am primit autorizatie…..bla bla bla.

Nu poti, nu organizezi. Simplu.

Cum Bucurestiul poate, cum Clujul poate, cum Chisinaul poate (nu are rost sa ma raportez la orase  vest europene) sunt convins ca exista o solutie si pentru Brasov.

 

Maratonul “esapamentului” Brasov

 

Este o variatie pentru propunerea precedenta. Nu stiu daca vreunul dintre organizatori a alergat vreodata inhaland fum de esapament. Faptul ca se inchide doar o banda de circulatie iar pe celelalte doua circula masini, camioane, autobuze este inacceptabil. Sa alergi pe caldura si in plus sa inhalezi fum de esapament, este inuman. Pe langa asta, dupa cum spuneam mai sus, brasovenii nu sunt deloc prietenosi cu alergatorii. Injuraturi, critici, “du-te ba pe munte si alearga”, “v-a apucat astazi alergatu`”, “din cauza voastra nu putem circula” sunt la ordinea zilei pe bucata de pe Calea Bucuresti.

Abia mi-am convins nevasta sa renunte putin la pilates, yoga, stretching si alte chestii pe care nu le inteleg si sa vina la un maraton la munte, sa alerge intr-un oras cu aer curat. Si ce-am gasit? Esapament si promisiuni ca “eu nu mai merg niciodata la concursul asta”. Am vazut mai sus cat de important este sa-i faci pe plac sotiei :). Eu ce ma fac acum? Voi fi nevoit sa spun ca plec sa beau cu baietii, sa am pe sub blugi pantalonii de alergare si sa alerg pe sub ascuns in parc 🙂

 

Maratonul “mi-e sete dar nu gasesc apa” Brasov

 

Pe camp, intre stalpii de tensiune 🙂 , in soare si arsita ai nevoie de apa. Ai prognoza meteo, stii ca nu e pic de umbra si mai stii ca ai facut traseul la dracu`n balarii, pe camp.

Pune punctele de alimentare mai dese! Nu la 5 sau 7 km distanta intre ele. E o situatie speciala. Nu faci maraton in oras ci pe camp, adapteaza-te!

Si o sugestie pentru organizatori. La punctele de alimentare incercati sa folositi mai multe pahare si mai putine sticle de apa. Daca vrea cineva expres o sticla, sa alerge cu ea, o poate lua. Dar e pacat si aiurea sa iau o sticla sa beau o gura si sa o arunc. In oglinda, la finish, cand ma opresc as prefera sa am o sticla si nu pahare. Nu vreau sa culeg 15 pahare de apa si sa ma inghesui. Vreau sa iau o sticla si sa stau linistit pentru ca am timp. Detalii, detalii.

Cred ca au stiut ca sunt carcotas pentru ca la finish, pentru mine nu au avut o bere rece. Ori se terminase primul stoc, ori nu venise inca, cert este ca nu am gasit. Dupa doua ore, cand m-am intors in piata, toata lumea bea ciuc rece 🙂  Karma is a bitch! 🙂

 

Rezumand, aceasta a doua editie, a fost mai slaba decat prima, cand in mod normal ar fi trebuit sa fie invers. Dincolo de detalii organizatorice atmosfera generala a avut de suferit. Parca a fost facut din obligatie evenimentul si nu cu placere. A fost facut, asa….sa fie.

Nu are rost sa vorbim si de taxa. Nu e nici mare nici mica ci este la nivelul taxelor competitiilor din Cluj, Bucuresti, etc.

Pacat ca doar taxele se ridica la acest nivel 🙁

Si pentru ca am promis ca voi fi “hater” pana la capat, voi posta un filmulet care sa redea atmosfera generala a concursului. O sa va rog sa-l priviti ca pe un pamflet, cu toleranta si cu un simt al umorului activat la maxim 🙂 Recomand sa folositi sonorul 🙂

 

In rest, vorba colegului meu Vali, toate au fost ok 🙂

 

P.S. As vrea sa-i raspund lui Dragos Ciobanu care mi-a transmis urmatorul mesaj:

Nu vreau sa intru in polemici insa referitor la traseu presupun ca in


momentul in care te-ai inscris traseul era deja anuntat. De ce nu ai spus de atunci stop participarii?

Este foarte dificil sa inchizi strazi intr-un oras, e dificil sa inchizi o bucata de 2 km, nici nu vreau sa ma gandesc ce inseamna sa inchizi 10, 20 sau 42 de km. Poate ar trebui sa ne gandim putin la asta inainte de a arunca cu pietre in organizatori. Nu ne obliga nimeni sa ne inscriem, ar trebui sa facem asta dupa ce am parcurs regulamentul cursei si am luat aminte ca exista niste reguli si un traseu pe care organizatorii le-au stabilit

As vrea sa raspund printr-un exemplu:

Inchei un abonament la o companie de telefonie mobila. Semnezi, iti asumi suma si conditiile. Dupa ce le citesti bineinteles. Daca pe parcursul contractului, la un moment dat, esti nemultumit ca nu ai putut suna, pentru ca nu ai avut semnal, nu iti exprimi nemultumirea? Cum ai vedea un raspuns din partea lor de genul:

Nu te-a obligat nimeni sa semnezi contractul, de ce te plangi? Tu stii cat de greu este sa punem statii de semnal peste tot? De ce arunci cu pietre in companie?”

 

Faptul ca particip la un concurs si ca platesc o taxa de inscriere nu imi iau dreptul de a-mi exprima nemultumirile. Din contra!

Imi dau tot dreptul sa fiu critic.

De ce?

Pentru ca nu fac “race review”  contra participari gratuite.

In care sa spun ca totul a fost mirific si sa ma fac ca nu “observ” scaparile organizatorilor doar pentru a fi numit “partener media” sau pentru a fi postat link-ul articolului meu pe pagina evenimentului.

 

 

 

 

 

May 25

Semimaraton Petrom 2016. N-am ce sa scriu despre….

image

Chiar daca a trecut ceva timp de cand a fost evenimentul, in online, ecourile inca sunt prezente.

Din pacate, pentru mine, 🙂  nu prea am ce sa scriu. N-am de criticat pe nimeni, n-am nimic de comentat, nu sunt nemultumit 🙂

Cursa Copiilor, acest calcai al lui Achile, care de obicei ridica cele mai mari probleme de organizare si implicit nemultumiri, de data aceasta, a mers ceas.

Mi-a placut accesul, care a fost facut pe mai multe porti, astfel incat sa se evite imbulzeala. De asemenea modalitatea de aranjare la start si startul propriu zis au fost gandite si nu a existat nicio problema.

Referitor la cursele de duminica, ce pot spune? In nota obisnuita.

Vedeti? De asta spun ca nu am ce sa scriu 🙂

Articole in care fiecare isi povesteste trairile de la km 12, euforia finalului si selfie cu medalia sunt puzderie.

Serios acum! Felicitari organizatorilor si daca vor micsora si taxa, acest eveniment va fi in topul preferintelor mele 🙂

 

 

 

 

May 10

Prima Evadare 2016. Pareri de pe margine

227292_200730109963968_6243773_n

Mare scandal mare cu Prima Evadare de anul acesta. Concurenti nemultumiti de traseu, de organizare, de comunicare etc. De cealalta parte a “baricadei” organizatori defensivi, elite vocale si multi, multi priceputi care mai de care se intrec sa dea sfaturi despre cum ar fi trebuit sa te prezinti. Cauciucuri speciale, antrenamente si echipament specific, biciclete OZN…..etc

Freerider, partenerul media al evenimentului merge pana la a-i face “boi” pe cei care se plang. Indraznet, n-am ce zice 🙂

 

Prima Evadare este un concurs extrem de bine organizat in general. Am mai scris despre asta. O desfasurare impresionanta de forte. Mii de participanti, zeci de fotografi, drone, elicoptere, sponsori generosi…..fac din Prima Evadare un eveniment de anvergura.

Nu prea am ratat nicio editie iar anul trecut am participat la Family impreuna cu pustiul meu de 7 ani. A fost o experienta frumoasa chiar daca ne-a rupt noroiul.

Ne-am inscris si anul acesta, tot la Family, insa vazand vremea de afara si avand experienta celorlalti ani am decis sa renuntam.

Standard comunicarea organizatorilor este: “traseul este ciclabil, cu putin noroi, dar tocmai asta este fun-ul”. Fun poate pentru primii 500. Dupa ce trec 3000 de oameni noroiul devine cleios si poti sa ai mama cauciucurilor ca ramai impotmolit.

Deci,  daca la “traseu ciclabil” in ceilalti ani ma luptam din greu cu noroiul, faptul ca anul acesta organizatorii au schimbat de cateva ori traseul iar declaratiile erau putin rezervate…..m-a convins ca e de stat acasa anul acesta. Si bine am facut, auzind povestirile cunoscutilor, care au participat.

Motivul pentru care scriu acest articol este sa transmit o critica, constructiva sper, catre organizatori.

Cand a fost de laudat, am facut-o. Dar anul acesta cred ca au gresit in abordare.

Din punct de vedere tehnic au perfecta dreptate. Au spus ca e noroi. Participantii sunt majori si trebuiau sa se pregateasca cu cauciucuri speciale, echipament si provizii. Au anuntat timpul limita de la CP-uri.

Corect. Dar moral nu au dreptate. Moral au gresit. Si sa va zic de ce.

Prima evadare este un concurs de masa. Un concurs, pe care chiar organizatorii il numesc, prietenos. Un concurs adresat amatorilor. Exact acesta este motivul pentru care participa 3000 de oameni.  In afara de mana de “elite” evenimentul are asemenea amploare datorita amatorilor si “nepregatitilor” Asta este publicul tinta. Care nu tine seama de regulamente UCI, de cauciucuri speciale (pentru ca nici nu au) de antrenamente specifice (pentru ca de aia sunt amatori). Care se supara cand il lasi in padure ca nu a “zburat” peste noroi pentru a se incadra in timp. Sunt convins ca cei care nu s-au incadrat, nu au stat sa culeaga panselute sau la picnic ci au inaintat greu prin namol.

Ca si exercitiu ar trebui ca “elitele”, primii 500, intr-un an cu un traseu plin de noroi, sa plece dupa “amatori”. Sa vedem ce timp scot pe un traseu “calcat” de 3000 de oameni inainte lor.

Spuneam anul trecut ca in spatele plutonului este alta lume. De care trebuie sa se tina seama.

Evenimentul trebuie sa tina cont de amatori, de plangaciosi si de nepregatiti. Pentru ca ei sunt cei mai importanti. Daca devine mult prea tehnic evenimentul se va adresa unui grup mai mic. Si in loc de “cel mai mare eveniment din Europa de Est” va deveni o simpla etapa din Riders Club la care vor participa 400 oameni si unicul sponsor va fi Ursus care va da cate o bere participantilor. Yuuuhuuu!

Dupa namolelala de anul trecut numarul participantilor a scazut. Nimeni nu a reprosat nimic organizatorilor.

Anul acesta, pe langa namoleala, au aparut foarte multe critici. Nu trebuie sa te numesti Nostradamus sa-ti dai seama ca anul viitor vor fi mai putini participanti.

Dupa cum spuneam si in alte articole, un astfel de concurs este un business si e normal sa fie asa.

Prietenii mei din echipa de organizare trebuie sa schimbe ceva. “Clientul” principal, cel care formeaza masa de mii de oameni, e nemultumit. Asa nepregatit, amator, cu cauciucuri inadecvate, neantrenat si iresponsabil, e nemultumit.

Si un client nemultumit te va taxa. Cum? Va decide ca anul viitor sa-si petreaca duminica altfel. Sa “cheltuiasca” timpul si banii in alta parte.

Si fara acesti “clienti” concursul va deveni neinteresant pentru sponsori, autoritati, media etc. si toti vor avea de pierdut.

O vorba veche in vanzari spune asa: “pune-te in pantofii clientului”. Pentru a intelege exact cum se simte “clientul” toata echipa de organizare, toti cei care au incercat traseul in saptamana premergatoare concursului, ar fi trebuit sa se urce pe biciclete dupa concurs si sa parcurga “traseul ciclabil” dupa ce a fost “calcat de 1000 de oameni. Si nu pe bicicletele lor de carbon echipate cu ultima tehnologie. Ci cu o bicicleta medie, cum au majoritatea celor care participa.

Atunci ai fi putut intelege ce simte concurentul si ce experienta are. Atunci ti-ai fi dat seama ce ar trebui sa schimbi la anul si cum sa cresti evenimentul.

E doar parerea mea.

Insa, anul viitor ma voi inscrie iar. Daca vremea e decenta va fi o experienta de neuitat. Sper doar ca interesul pentru acest eveniment sa nu dispara.

 

April 22

Taxa pe euforie!

image

Uitandu-ma aiurea pe facebook am vazut la Emilian ca s-au descris inscrierile la Pegas Triatlon Buftea. De curiozitate am deschis articolul, chiar daca o participare la un triatlon, oricat ar fi de tentanta, pare practic imposibila, pentru mine, datorita faptului ca nu stiu sa inot aproape deloc 🙂
Si citind eu asa, fara sa-mi dau seama 🙂 ma duc la rubrica taxe participare.
Au asa, o atractie inexplicabila taxele astea incat mi-e practic imposibil sa nu le despic in patru. 🙂
Nu o sa comentez valoarea taxei. Nu am participat niciodata la un triatlon si nu stiu ce implica. Altceva mi-a atras atentia.
Pentru a participa trebuie sa-ti “cumperi” o licenta de o zi de la Federatia Romana De Triatlon. Adica dai 50 lei esti sportiv licentiat, nu dai, nu esti licentiat.
Eu stiam ca, pentru a fi sportiv licentiat, trebuie sa ai alte atribute in afara de o hartie cu Vlaicu in buzunar.

Mie imi suna a taxa de protectie sau “ce sa inventam sa mai scoatem un ban ca doar ne-am strans si noi 15 baieti si ne-am facut federatie”

Pai hai sa facem si noi Federatia Romana a Participantilor  la Concursuri! :-).

Si sa cerem 30 lei organizatorilor sa ne prezentam. 🙂

Bun! Nu am reusit, poate nu am gasit eu si exista, sa inteleg de ce trebuie sa fiu “sportiv amator licentiat” pentru o zi.
Si cum naiba astazi sunt licentiat si maine nu mai sunt?!?
Adica, concret, care este diferenta intre Pegas Triatlon 2015 (fara taxa de licentiere a lu’ peste prajit) si Pegas Triatlon 2016?!?

Intrebarea e valabila pentru orice alt concurs. Intamplarea face sa mentionez de Triatlonul Pegas de la Buftea.
Ce primesc in plus daca sunt “licentiat”? De ce m-as “licentia”?!?
Pe acelasi model, o sa apara, pe langa taxa de participare si taxa de licentiere, eventual si taxa pe bucuria de la finalul concursului.

Taxa pe euforie!  ;-).

Hai ca suna bine.

Iar exprimarea de “sportiv amator licentiat” …..ma lasa fara cuvinte.
Asa ca, poate imi explica si mie cineva.


Ma intreb de asemenea, si poate organizatorii pot preciza, de ce un concurs ar accepta sa impuna proprilor participanti o asemenea taxa. Concursul trebuie sa fie neaparat sub egida Federatie de Triatlon? De ce? Cu ce scop? Cum anul trecut sau acum doi ani, nefiind sub umbrela Federatiei lumea a venit si s-a simtit bine? De ce tre’ sa fiu “licentiat” sa fac miscare si sa ma bucur de asta?

Recunosc ca nu ma pricep la triatlon si poate imi scapa mie ceva si nu inteleg.

Repet! Nu am nimic cu organizatorii. Doar ca nu vad logica.

 

Later edit:

Am discutat cu organizatorul concursului despre care am vorbit in articol.

Emiterea autorizatiei de la autoritati este conditionata de plata acestor taxe. Si de catre participant si de catre organizator.

Deci Federatia asta e un fel de fisc. Impoziteaza si participantul si organizatorul si au reusit sa gaseasca parghia (impreuna cu autoritatile) sa te oblige.

P.S. Taxa pe zi e 10 lei. Pe un an e 50. M-a luat valul dar principiul ramane acelasi

 

 

April 20

Chisinau si Bucuresti, doua inimi romanesti!

image

Asa cantau niste baieti imbracati in tricouri cu Romania mare pe piept, la o terasa in centrul Chisinaului si este imaginea cu care am ramas dupa participarea la Maratonul International Chisinau.

Ne-am decis sa participam la Maraton International Chisinau pentru a schimba peisajul.

image

La momentul inscrierii, Maratonul de la Cluj era fix in aceeasi zi si am renuntat la el cu gandul ca la Chisinau va fi mai “exotic”
S-a dovedit ca am luat decizia buna si experienta de la Chisinau a fost una pe care, la anul, cu siguranta o vom repeta.
Cand am ajuns in Chisinau, pentru prima data, am avut un sentiment de deja-vu.
M-am intors in timp pentru ca am vazut  Bucurestiul acum 15 ani. Identic 🙂
Nu este un lucru neaparat rau pentru ca “emanciparea” asta a Bucurestiului a adus viteza, stres, nebunie, graba si lipsa timpului de calitate. Suntem prinsi in corporatii, afaceri, intalniri si uitam sa ne bucuram de lucrurile simple si de valoare.
La Chisinau viata este mai simpla, mai ieftina insa si mai linistita sau cel putin asta am simtit eu in cele trei zile petrecute acolo.
Evenimentul in sine a fost bine organizat insa au existat momente in care am simtit “stangacia” inerenta unui concurs aflat abia la a doua editie. O sa fiu foarte succint in a descrie ce mi-a placut si ce nu:

 

Ce mi-a placut:


– atmosfera de sarbatoare. A fost un eveniment important pentru oras si asta s-a vazut;

– preturile. Berea, pizza, “zeama” de pui, “caciula lui guguta”, apa gazata…..ieftine;

– incurajarile de pe margine. Voluntari, trecatori, sustinatori. Nimeni nu s-a suparat ca am blocat orasul. Niciun claxon, nicio injuratura scapata printre dinti. Oamenii de pe margine iti zambeau si parca iti multumeau ca ai venit in orasul lor si ai contribuit la realizarea unui eveniment de asemenea anvergura.

– puncte de alimentare suficiente, apa din belsug astfel incat sa-ti pui si in cap (la propriu) 🙂

– kit-ul de participare. Decent, cu tot ce aveai nevoie pentru cursa;

– taxa de participare. In jur de 85-90 lei pentru Maraton;

– traseu frumos care a strabatut tot centrul orasului;

– spalatoria auto care a scos stropitorile pe traseu. Tunelul de apa a fost incredibil. Mai ales pe final.
Ce nu mi-a placut:

 

– caldura mare si urcarea care te macina 🙂

– cozile de la ridicarea pachetelor de start. Era o procedura greoaie care dura. Pana te gaseau pe lista, pana incropeau kit-ul, pansa se facea asigurarea……iti pierdeai toata rabdarea si coada din spatele tau crestea vazand cu ochii;

– faptul ca la inregistrare/ridicare kit-uri erau voluntari care vorbeau exclusiv limba rusa. Nu aveam pretentia sa stie romana (cu toate ca este limba oficiala a tarii) dar macar o boaba de engleza 🙂

– startul. Au ratat total momentul si ne-au tinut 20 minute intr-un soare nemilos. Daca te asezi la start cu 15 minute mai devreme si apoi mai astepti inca 20 peste ora stabilita, nivelul entuziasmului scade dramatic. Mai ales daca la ora stabilita mai faci si numaratoarea inversa si te opresti la 3 anuntand ca mai dureaza 2 minute. Si apoi inca 3. Si inca 5. Si hai sa mai ridicam o data mainile in aer. Si sa va mai spunem sponsorii. Dar mainile le-ati ridicat? Si in cazul in care nu stiati va anuntam sponsorii. Dar voi sunteti gata? …….Mainileeee suuuuusss!

– traseul in a doua jumatate a cursei. Pentru maratonistii de peste 4 ore parcurgerea zonei centrale, la ultima tura, a fost dificila. Foarte putini voluntari iar traseul se transformase intr-o veritabila promenada unde trebuia sa faci slalom printre tineri care se tineau de mana, mamici cu carucioare, biciclisti, copii care jucau fotbal.
E mai usor sa alergi in IOR la ora de varf.

– lipsa posibilitatii de a te hidrata corespunzator la final. Nu a existat nicun punct cu apa sau altceva la finish. Primeai de la o fata o punguta cu o apa, o banana si o portocala. La un moment dat s-au terminat fructele si primeai doar o apa. Asta daca nu o ratai pe fata respectiva si ramaneai cu buzele arse si uscate. De asemenea, dupa 3 ore 45 minute au disparut mesele de masaj.

– declaratiile organizatorilor referitoare la numarul participantilor. Cand am auzit ca vor fi 15.000 de participanti (mai multi ca la Bucuresti) si cand am vazut spatiul mic am crezut ca o sa ne calcam in picioare.
Daca la cursele competitive au fost 2000 de participanti (conform rezultatelor oficiale) la cursa populara au fost 13.000 de oameni?!?
Cred ca au numarat si voluntarii si familiile acestora si locuitorii cartierelor de pe traseu 🙂

– materialul din care era facut numarul pentru ca nu am reusit sa il pun pe centura si l-am prins cu ace (hai ca sunt hater). Glumesc 🙂

Nu am reusit sa vad cursa copiilor pentru a face o comparatie obiectiva cu competitiile bucurestene.
Chiar daca, citind cele de mai sus pare ca au fost multe scapari, experienta totala a fost una placuta. Scaparile organizatorice au fost compensate de entuziasm si atitudine pozitiva. Zambetul pe buze a fost la ordinea zilei.

Ne vom intoarce si la anul pentru lucrurile frumoase si pentru a ne bucura de acest eveniment important pentru oras.
Ii felicit pe organizatori si bravo lor ca au reusit sa transforme Chisinaul.

April 3

Bucharest 10k Family Run, impresii la cald!

Hypocrisy Concept

….sau cum unii sunt mai egali decat altii.

Cam asa am vrut initial sa pun titlul articolului insa n-am dorit ca o intamplare, izolata, pe care o voi relata putin mai tarziu, sa strice o duminica insorita plina de miscare alaturi de familie.
Vorbesc aici despre Bucharest 10k Family Run, prima editie de acest fel.
Over all e un eveniment frumos si extrem de util in promovarea miscarii.
Putea foarte bine sa se numeasca ” Bucharest Rich Family Run” in conditiile in care, o familie cu doi copii, pentru a participa la toate cursele, a trebuit sa scoata din buzunar undeva la 300 lei (aproximativ). 🙂
N-are rost sa ma iau de calitatea tricoului tehnic (Bucharest Running Club ne-a obisnuit cu Adidas) de la Hervis.
Sau ca acest tricou jalnic era singurul obiect dintr-un pachet de start uimitor de sarac (participarea a fost aprox 20 euro).
Chipul de cronometrare a fost din acela, ieftin, lipit de spatele numarului. Asa ca, niciun gand de gross time sau net time. Cred.

Later edit: Radu Milea zice ca cipul nu e ieftin si ca stie sa faca multe si o sa avem si gross time si net time.

Later edit 2: Cipul lipit pe spatele numarului, in cazul stafetei, a fost extrem de neinspirat. A trebuit sa schimbi numarul si alergatorul numarul 2 sa alerge cu numarul (si numele celuilalt) pe tricou. Schimbul s-a efectuat cu dificultate. In cazul unui cip de picior era mai simplu.

 

Cursa regina a evenimentului, 10 km, s-a desfasurat in nota obisnuita a alergarilor pe acest traseu, alergari organizate de Bucharest Running Club.
Traseu frumos, aerisit, activitati multiple in piata, puncte de alimentare generoase si entertaiment pe traseu (mi-a placut taraful de la Unirii)

Nu sunt prea multe de spus despre aceasta cursa. Eu am venit dupa 3 saptamani de pauza, generata de probleme de sanatate, si in plin tratament cu antibiotic.
Dar, cred ca, pauza si “foamea” de alergare au fost mai puternice decat efectul epuizant al antibioticelor si am facut “Personal Best”. 48:59 minute.

Revenind la ce spuneam la inceputul articolului mi-a ramas asa, undeva in coltul gurii, un gust putin amar. Ma refer aici la partea sensibila a unui astfel de concurs.
La “Calcaiul lui Achile” numit Cursa Copiilor.

Am decis tarziu sa participam in grup la eveniment, asa ca l-am inscris pe Andy, dimineata la 8, inaintea curselor.
Senzatia a fost ca eram primul care se inscrie.
Nimeni nu stia ce trebuie sa semnez, la ce masa trebuie sa ma inscriu, cum sa incaseze banii si ce trebuie sa primesc.

Doua numere identice….nuuuu, stai, doua numere la rand. Aoleu, nu mai avem tricouri. Semnati aici…stati, ca nu trebuie sa completati asta, ba da trebuie…aaaaaa hai sa completam atunci sa fim siguri.

image

Emilian radea in spatele meu si imi facea poze gandindu-se ca o sa scriu de brambureala de la inscriere. Dupa 15 minute (ce ne faceam daca era coada si fiecare ar fi stat atat? ) am reusit sa iesim la aer curat sa ne incalzim la soare.

Fac o mica paranteza intorcandu-ma la cursa de adulti. La garderoba au schimbat sistemul.
Nu mai lasai sacul legat pe standul acela de fier. Il predai voluntarilor, care le asezau la rand, si care iti promiteau ca este spre binele tau, ca va fi mai simplu la ridicare.
Rezultatul:

Am petrecut mai mult timp la coada pentru recuperarea sacului decat in cursa de 10k.

Booon! Sa ne intoarcem la pitici. Mi-a placut ideea cu parintii care alergau pe un culoar, separat, pe langa micii sportivi.
Mi-a placut startul in mini valuri, copiii fiind asezati pe mai multe randuri.
Mi-au placut, de asemenea, “atelierele” de joaca pentru copii.
Inclusiv cursa cu obstacole organizata de Smartatletic (vezi Bogdan Antohe ca imi si plac lucruri si nu doar critic?) 🙂

Nu mi-a placut spatiul meschin pentru acces.
Cand ai la dispozitie toata Piata Constitutiei, sa faci accesul parintilor si copiilor pe un culoar de maxim 2 metri, ma face sa cred ca esti un nostalgic comunist caruia ii placeau cozile si imbulzeala.
Nimeni nu informa pe nimeni astfel incat copii de toate varstele, cu parintii din dotare, se inghesiuiau de parca se dadea ceva gratis.
In poza de mai jos se vede imbulzeala infernala din zona de intrare.

image

 

A trebuit sa stau cu Maya (5 ani) in brate deoarece se sufoca acolo jos.

Aici puteti vedea cat de lata era iesirea.

image

Si daca sunteti mai atenti (am ajuns la motivul supararii mele) il veti vedea pe “eroul national” Andrei Rosu. Care nu statea in multime. Avea statul privilegiat ca nah! Sa nu se murdareasca atingandu-se de oamenii de rand.
In cazul in care nu stiti, e baiatul ala care a alergat 500 si ceva de km la Polul Nord, iesind pe locul trei (sa nu mai spuneti la nimeni dar alergarea a fost mai mult mers, Polul Nord era la vreo 2500 km distanta si, daca privesti din alta perspectiva, a terminat ultimul cursa).
Ma rog, rezumand, este cel are face o poveste lacrimogena din orice alergare, somn pe balcon sau program de “CIA” si “incaseaza” bani vanzand vise ambalate frumos.

Deci il stiti.

Daca va uitati mai atent o sa vedeti un baietel in verde, sprijinit de stalpul de la intrare, care este primul.
Care sta in fata si, respectand blazonul familiei, nu are acelasi regim ca muritorii de rand.
Este “mai egal” decat ceilalti copii.
Cei care aveti copii, care participa la astfel de evenimente, stiti probabil ca la distanta asta mica, 800m, conteaza enorm de unde pleci. Pleci primul si te pricepi putin la alergare, ai sanse. Pleci din pluton, din spate, pentru ca taica-tu e un anonim, n-ai nicio sansa.
La varsta asta sunt foarte competitivi si “toata lumea castiga” sau “important e sa faci miscare” nu prea mai tin.

Sa nu fiu inteles gresit. Am toata admiratia pentru acest pusti care, pentru varsta lui, alearga foarte bine. Mult si bine si cu o postura pe care nu o au multi atleti.

Bravo lui!

Dar sa te puna tati in fata, ocolind toata zona aia, doar pentru a demonstra ca familia Rosu e o familie de super eroi care, ridicandu-se de pe canapea (by the way: oare cat o sa mai treaca pana o sa ceara bani pentru a vizita si atinge celebra canapea), au devenit un fel de “Cei patru fantastici” ai alergarii, e cam mult!
Si nu ma numiti “hater”. Numiti-ma frustrat. Pentru ca asta sunt. Un frustrat care e scandalizat de ipocrizie. Si scarbit ca, pentru scopuri de marketing si PR, unii isi folosesc copiii.
Bravo inca o data pustiului mai ales pentru sprintul final.
Rusine lui Andrei Rosu ca isi invata copilul sa triseze. Pentru ca a ocoli toata coada si a intra in fata, doar pentru ca ii cunosti pe organizatori, se numeste ca ai trisat. Sunt curios cum o sa sune povestea cursei.

Restul nu mai conteaza. Nu mai conteaza ca pustiul care era primul la categoria 7-9 ani a fost indrumat sa faca dreapta, spre Unirii, cand mai avea 50 m pana la finish.
Tare sunt curios cum a scos camasa Gabi Solomon. Era cam fioros parintele respectiv si sincer, la cata violenta emana……. 🙂
Exagera dupa parerea mea dar, un strop de dreptate avea.
Voluntarii aia specialisti pe care ii vedem prin bugete, au fost inexistenti.

Dincolo de sentimentul de lehaminte lasat de imaginea zugravita mai sus, a fost un eveniment frumos la care copiii mei s-au simtit excelent.
Andy a iesit pe locul 9 in conditiile in care a plecat din penultimul rand.
Chiar daca nu a castigat nimic eu l-am premiat.
Pentru ca la noi in casa se premiaza ambitia si nu aparentele. Determinarea si nu povestile frumoase. Dorinta de reusita si nu dorinta de a da bine in poza.