Vanzatorii de iluzii. Partea a doua… sau cum sa ajungi de pe canapea la spital!
Scriam, acum ceva vreme, un articol, despre Andrei Rosu si despre programul lui de 500 euro, care te ajuta sa alergi cu 10% mai bine.
Articolul a impartit lumea alergatorilor amatori, si nu numai, in doua tabere. Pe de o parte, grupul latent anti Rosu, a devenit extrem de vocal iar de cealalta parte, “locotenentii” CIA, au sarit in apararea “mentorului” numindu-ma hater, distrugator, invidios, etc
Iata ca dupa cateva luni, insufletit probabil de “succesul” nebun al programului respectiv de 500 euro, a lansat altul. Puteti gasi informatii aici.
In acest program de 4 luni, care costa 200 euro/luna (dar daca va inscrieti acum platiti doar 20 euro 🙂 ) va veti ridica de pe canapea (mi se face greata de cate ori aud de canapeaua asta) si veti parcurge un maraton de 42 km.
Veti gasi pe site si un filmulet care l-ar face invidios si pe cel mai mare regizor de teleshoping, difuzat pe OTV.
Il felicit totusi ca nu a pus pretul de 19,99 euro. 🙂
Lasand la o parte modalitatea invechita si extrem de penibila de a vinde acest produs (ma asteptam la mai mult de la un corporatist specialist in comunicare) si dincolo de micile rautati pe care le lansam aici, cred ca asistam la o chestiune extrem de grava.
Dorinta unora de a deveni peste noapte maratonisti si de a posta pe facebook poze cu tricoul oficial al Maratonului International Bucuresti, pot genera adevarate drame.
Daca cititi cu atentie programul, veti observa ca nu se face absolut nicio referire la starea de sanatate a “participantului” la program. Nu conteaza daca ai 168 de kg sau daca ai probleme cu inima. Nu conteaza daca ai genunchii praf sau probleme articulare. Urmezi sfaturile primite prin email si gata!
Alergi maratonul dupa 4 luni. Trebuie doar sa te asiguri ca ai banii necesari. Este singura conditie.
Stiu ca este la moda sa alergi. Sa-ti postezi pe facebook alergarile cu Strava, Endomondo etc. Stiu ca toti vrem sa aratam fit si sa ne cumparam tricouri de compresie. Dar de aici pana la a-ti pune in pericol sanatatea este drum lung. Niste sfaturi venite pe email, fara o evaluare medicala de specialitate, fara a fi evaluat din punct de vedere sportiv, nutritional etc. nu te pot aduce in punctul in care vrei sa ajungi.
Alergarea trebuie sa te faca sa te simti bine. Nu sa te chinuie si nici sa-ti puna sanatatea in pericol.
Domnul fost cantaret, transformat in speaker motivational, coach, ultramaratonist, ultrainotator, ultranavigator, ultra-mega-super om, se adreseaza in principal corporatistilor. Aici a gandit el ca poate gasi “ucenici” care sa-si permita sa plateasca cateva sute de euro pe niste iluzii. De aceea bombardeaza departamentele de HR ale corporatiilor cu diverse astfel de programe. Si, ascuns in spatele declaratiei “nu functioneaza programul primesti banii inapoi”, crede ca poate atrage multi doritori de transformari peste noapte.
Si cum demonstrezi ca nu a functionat programul din cauza lui?!?
Dar daca totusi va doriti sa accesati programul, nu-i nimic. Va dau eu un sfat. GRATUIT. Astazi si numai astazi va spun eu cum sa urmati programul lui Rosu fara sa platiti nici macar cei 80 euro.
ATENTIE!!!
Pe site-ul lui veti gasi desfasuratorul acestui program. Pe saptamani.
Va sfatuiesc sa luati fiecare fraza sa o introduceti in campul de cautare de pe google si veti gasi cate un articol cu informatii detaliate.
De fapt asta face. Sintetizeaza informatii de tipul: cum sa nu te accidentezi, postura corecta in alergare, strategii de incalzire, alergare pe calcai vs. alergare pe varfuri etc si vi le pune pe un email contra sumei de 800 euro (dar daca va abonati cat mai repede veti beneficia de 90% reducere 🙂 🙂 🙂 )
Dar sa nu mai spuneti la nimeni. Sfatul asta a fost oferit GRATUIT doar pentru voi. Cititorii smartcasual.ro
In rest…toate bune. Voi pleca in concediu si o sa fac o mica pauza. Asta daca nu-mi pica in mana un subiect “controversat” pentru ca banuiesc ca sunteti satui de articole despre ce evenimente urmeaza, despre cine a mai fost depistat pozitiv sau despre cum sa te transformi peste noapte in Marius Ionescu ;). By the way! Aruncati un ochi pe site-ul lui si o sa vedeti de cate munca este nevoie.
Hai sa aveti o vara productiva!