Acum ca s-au mai relaxat muschii dupa efortul de duminica si senzatia de euforie se risipeste usor – usor,  hai sa vedem si ce nu a mers bine la editia de anul acesta a Maratonului International Bucuresti.

Ca doar nu o sa scriu despre cat de bine m-am simtit, cat de bine m-am recuperat dupa si despre realizarea unui personal best la maraton. Nici despre vremea super (avand in vedere cum a fost sambata…) si nici despre cat de minunati au fost pace maker-ii. 🙂

O sa incep cu “calcaiul lui Achile”, Cursa Copiilor.

Chiar daca organizatorii au facut o super miscare de PR (jos palaria) cu acest articol in care ne descriu cat de minunat este sa nu fii competitiv si sa stai in spate in timp ce alti copii sunt impinsi de la spate de niste parinti frustrati de propriile neputinte, tot nu ma conving si nu imi sterg senzatia de nemultumire fata de cum e organizata cursa.
De la inceput organizatorii trebuie sa-si raspunda la o intrebare: este sau nu este competitiva cursa? Ca daca nu este competitiva si daca e pe principiul “hai ca important este sa faci miscare” nu trebuie sa existe podium si premii. Ca daca ai un castigator, il urci pe un podium si il premiezi inseamna ca e un concurs competitiv.
Sunt de acord ca unii parinti isi aduc copiii la un astfel de concurs pentru ca se simt vinovati pentru toate pranzurile servite la McDonald`s si pentru toate cutiile de Coca Cola deschise la micul dejun, dar ce ne facem cu copiii competitivi?
Ce ne facem cu cei care vor sa castige? Si nu vor sa castige pentru ca ii obliga cineva. Sau pentru ca ii impinge cineva de la spate. Vor sa castige pentru ca acesta este motivul pentru care s-au inscris la concurs. Miscare fac zilnic prin parcuri si pe la antrenamente.
Deja devine enervant Dan Codreanu cu schemele lui de aranjare la start si cu amenintarile de descalificare.

Daca as fi un copil m-as strecura pana langa el si i-as trage un sut in tibie sa ma tina minte toata viata  🙂

Al meu chiar l-a crezut si, baiat educat, s-a dus sa atinga gardul din spate. Si bineinteles ca a ajuns sa plece ulterior din spatele plutonului.
Trebuie sa intelegeti ca nu punga de pufuleti sau produsele sponsorilor il motiveaza sa castige. Nici pe el si nici pe mine.
Aleraga pentru ca ii place sa castige. Pentru asta se antreneaza si cred ca, pentru un sportiv, aceasta mentalitate de invingator este obligatorie.  De fiecare data cand pleaca din prima linie se claseaza pe podium. Cand pleaca din spate nu, si ma chinui toata ziua sa-i explic ca nu este el de vina.
Am incercat sa nu mai participam la aceasta cursa. Chiar am vrut anul acesta sa nu vin. Am profitat de faptul ca ploua si i-am spus ca nu vom merge. Nici nu a vrut sa auda. M-a intrebat: daca maine ploua tu nu mai participi la maraton? Si m-a inchis.
Ne povestesc, in articolul mentionat mai sus, de seninatatea copilei care a plecat din spatele plutonului. Sunt curios ce parere au de lacrimile baietelului plecat din spatele plutonului care dorea sa castige in cursa pentru care s-a antrenat tot anul. Si care nu a putut sa alerge pentru ca Dan Codreanu l-a trimis in spate si l-a amenintat ca il descalifica.
Chiar daca participa la multe alte concursuri, nu stiu de ce, dar aceasta cursa reprezinta pentru el incununarea unui an plin de antrenamente.
Fericirea de pe fata lui din ceilalti ani, cand reuseste sa plece din primul pluton, este “priceless”. Contrastul dintre acesta fericire si lacrimile de sambata nu imi dau voie sa nu fiu critic si o sa repet la nesfarsit faptul ca nu e ok modul de organizare.
Si, cum nu sunt doar hater ci si constructiv, vin si cu o propunere. Ce ziceti daca organizati la cursele copiilor o categorie de tip “elite”.  Cei care vor sa “faca miscare” sa plece dupa regulile lui Dan Codreanu, iar cei care vor sa concureze cu adevarat, sa plateasca o taxa de participare in care sa fie inclus si un cip de cronometrare.
Si in felul asta impacam pe toata lumea.

Pentru a spulbera impresia transmisa de unii organizatori cum ca parintii isi forteaza copiii sa fie competitivi si le strica placerea de a face sport voi face o mica paranteza. Sportivul meu suparacios are si o sora. Care ce credeti? A fost crescuta la fel fara sa facem nicio diferenta. Si care participa si ea la diverse concursuri. De ce alearga ea? Ea alerga pentru a i se face poze, pentru a se da in spectacol, zambeste tuturor de pe margine. In principiu pentru a fi in centrul atentiei, si pentru a primi o medalie. Este exact din categoria “hai ca important e sa faci putina miscare si sa te distrezi”
Nu toti copiii sunt la fel. Faptul ca uniformizam si incercam sa-i bagam in aceeasi oala nu face bine nimanui.

Ar mai fi multe de spus dar cred ca devin repetitiv. In fiecare an acelasi lucru. Stiu ca si Gabi Solomon s-a saturat de mine (Gabi, ai avut ocazia sa te razbuni la km 38 cand eram vulnerabil, dar tu ai ales sa ma incurajezi) 🙂 dar daca ar fi doar parerea mea…hai ca as fi spus ca sunt eu bezmetic.

Si nu Gabi! Parintii cu opinii “mai competitive” nu au devenit mai putini. Ci au obosit sa semnaleze in fiecare an acelasi lucru.

E pacat sa ajungem sa ne gandim cum sa ne convingem copiii sa nu mai participe.

A devenit o rusine ca esti competitiv si dorinta de a invinge este deja privita ca o lipsa de educatie. Esti un parinte “defect” si chinui copilul daca il incurajezi sa castige.

 

“Vrei sa castigi? La un concurs? Sa-ti fie rusine! Si tie si parintilor tai care te sprijina. Fii mediocru!”

Voi repeta de cate ori voi avea ocazia:

Transformati Cursa Copiilor in Alergarea Copiilor. Fara castigatori, fara podium, fara clasament.

Nu poti cere lipsa de competitivitate la un concurs la care faci un clasament si ai castigatori.

 

Revenind la cursa adultilor, am de semnalat un singur lucru. Predarea bagajelor la finalul concursului.
Bai baiatule ! Dupa patru ore de alergare (la maraton majoritatea termina intre 3.40-4.30) sa mai stai inca 40 minute sa astepti sa-ti dea cineva bagajul este crunt.
S-au zapacit, s-au incurcat si au fost depasiti de situatie. Si singura explicatie a fost ca, cel care coordoneaza voluntarii a decis sa-i ia pe cei ce au aranjat dimineata bagajele si sa-i trimita in alta parte.

Proasta miscare prietene!

Nu inteleg de ce au modificat o chestie care functiona bine. Intrai, te schimbai, iti puneai bagajul unde stiai tu si la final nu ieseai din cort daca nu corespundea numarul de concurs cu cel de pe tricou.

Simplu!
De data asta as fi putut sa iau orice geanta. Nu m-a intrebat nimeni nimic, nu m-a verificat nimeni. Au fost depasiti de situatie si dupa 30 minute nu au stiut ce sa faca decat sa lase pe toata lumea sa-si caute bagajele. Si s-a declansat jihadul. Fiecare arunca si intorcea pe toate partile sacii aceia galbeni de ziceai ca se dadeau ajutoare in Siria. Bineinteles ca unii au ramas fara bagaje. Unii alergatori, sau nu, mai binevoitori au plecat acasa cu alte genti.

As mai semnala o situatie cu care m-am confruntat eu. Toalete putine pe traseu. Poate au fost si nu le-am observat eu. Insa de pe soseaua Panduri si pana la Arena Nationala am cautat cu disperare una si nu am reusit sa gasesc.
Repet, poate nu le-am vazut eu, dar daca erau ar fi trebuit semnalizate mai bine.

E pacat sa rezolvi astfel de situatii prin boschetii de la marginea traseului.

 

In rest evenimentul este unul bine organizat. Sunt detalii si amanunte care pot fi imbunatatite.

Important este sa ai deschiderea de a considera si alte ideei in afara de ale tale.

 

Si acum, pentru ca am devenit deja prea seriosi si nu e bine, sa schimbam putin registrul.

An de an scriu ce nu merge bine si “pun contre” organizatorilor.

Uitandu-ma la pozele de pe traseu nu pot sa nu observ ca, la fel ca anul trecut, sunt urmarit de baietii in roz 🙂

Vreo conspiratie ceva a organizatorilor? Chiar asa mare coincidenta? 🙂 🙂 🙂

Si acum gata! Ne auzim peste o luna cu pareri despre Pegas Duatlon.