smartcasual.ro Web analytics

Author: Valentin Vasile

Motivationalul saptamanii 30.03-05.04

Motivationalul saptamanii 30.03-05.04

 

Plecand de la una din principalele teme ale cartii “Born to Run”, al carei review a starnit ceva controverse pe facebook saptamana asta, alergarea cu sau fara pantofi, va prezentam saptamana aceasta povestea lui Abebe Bikila, multiplu campion olimpic de origine etiopiana. La olimpiada din 1960 de la Roma, sportivul in varsta de 28 de ani, a uimit o lume intreaga castigand medalia de aur la maraton, alergand descult. A facut asta nu neaparat din convingere ci pentru ca sponsorul competitiei, Adidas, i-a pus la dispozitie o pereche de pantofi in care nu s-a simtit confortabil, luand decizia de a alerga descult cu cateva ore inainte de competitie. Bikila a castigat medalia de aur si la urmatoarea editie a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, dar de data asta alergand cu pantofi de alergat.

Va uram o saptamana buna, cu multi kilometri alergati! Cu sau fara incaltari 🙂

Motivationalul saptamanii 23-29.03.2015

Motivationalul saptamanii 23-29.03.2015

Motivationalul acestei saptamani este un clasic si poate multi din voi l-au vazut deja.  Este povestea cursei lui Derek Redmond din semifinala probei de 400 de m de la Olimpiada de la Barcelona 1992, devenit subiectul principal al campaniei “Celebrate Humanity”, desfasurata de Comitetul Olimpic International si un important simbol al spiritului olimpic.

“When you don’t give up, you can not fail!”

Enjoy and have a great week!

 

 

Motivationalul saptamanii

Motivationalul saptamanii

Inauguram in aceasta saptamana o rubrica noua – “Motivationalul saptamanii”. Astfel, vom incerca sa selectam si sa postam in fiecare duminica un filmulet motivational din lumea sportului, care sa ne ofere noua si cititorilor nostri un plus de inspiratie si un boost de energie pentru saptamana ce urmeaza sa inceapa.

Motivationalul acestei saptamani este despre dragoste, sacrificiu si devotament. Detalii despre protagonisti gasiti aici. Enjoy and have a great week!

Alergatorul gras: mit sau realitate?

Alergatorul gras: mit sau realitate?

image

In procesul de pregatire al primului meu maraton, pe care il am programat in prima jumatate a anului viitor, pe langa pregatirea fizica, in ultima vreme am inceput sa urmaresc la tv si concursurile importante desfasurate in lume(maratoanele de la Berlin, New York). Cum e si normal, mare parte din imaginile difuzate sunt cele cu liderii cursei, care de obicei, nu mai este o surpriza pentru nimeni, sunt reprezentantii tarilor africane, in special kenyeni. Atleti impresionanti, supli, aproape nepamanteni, care parca nu alearga, pur si simplu plutesc. In tot acest spectacol, pe langa atletii profesionisti, alergatorii obisnuiti, mai este si o alta categorie pe care am observat-o, cea a competitorilor supraponderali, un termen chiar destul de bland pentru unii din ei. Daca stau bine si ma gandesc, am observat alergatori de cursa lunga cu o greutate peste medie si la putinele competitii la care am participat pana acum.

Curios din fire, am investigat putin subiectul si am gasit cateva explicatii ce ar putea sta in picioare:

1. E o diferenta intre a termina un maraton si a alerga un maraton. Mai concret, maratonul il poti termina si in 6-7 ore, combinand alergatul cu mersul, astfel incat si cei care nu sunt foarte pregatiti din punct de vedere fizic pot trece linia de finish. Totusi, chiar si asa, distanta de 42+ km nu poate fi chiar la indemana oricui, indiferent de viteza de deplasare. Imi aduc aminte ca in urma cu doar un an si cateva luni in urma, cand aveam cu peste 20 de kg mai mult ca in momentul de fata, chiar si o tura de parc de IOR mi se parea o provocare supraomeneasca iar la partidele de fotbal cu prietenii eram renumit pentru rapiditatea cu care ma ofeream voluntar in poarta 🙂

2. Fiecare individ este diferit si exista posibilitatea ca un alergator supraponderal sa aiba, prin prisma unor gene mai bune, ingrediente superioare unui alergator mai bine proportionat fizic

3. Pentru a scadea in greutate, alergatul este un element important, dar nu o conditie suficienta. Mai exact, degeaba pierdem calorii prin alergat, daca punem mai multe la loc, printr-o dieta necontrolata. Astfel, prin antrenament sustinut, un alergator poate dezvolta rezistenta necesara alergarii unui maraton, fara sa renunte la tentatii culinare si implicit fara sa aiba o alura de kenyan. Ar fi totusi de mentionat ca recuperarea post cursa a unui alergator supraponderal este de obicei mai mare, spun specialistii, ca urmare a presiunii mai mari la care sunt supuse articulatiile in timpul alergarii.

Voi ce parere aveti? Putem avea o conditie fizica buna chiar daca la prima vedere am putea fi etichetati drept participanti la concursuri de infulecat viteza in loc de alergatori de cursa lunga?

Photo credit: http://www.worldrecordacademy.com

 

 

Batalia de la Baneasa – 14.12.2014

Batalia de la Baneasa – 14.12.2014

Chiar daca titlul ne poate duce cu gandul la o povestire de Dumitru Almas(cei trecuti de 30 de ani cu siguranta au devorat in copilarie ale sale “Povestiri istorice”), duminica la Baneasa nu a fost nimeni ranit, nu a fost folosita munitie de razboi si nu a existat un singur castigator. Castigatori au fost toti participantii la Baneasa Trail Race, care, uniti sub sloganul “Respira sanatate”, nu s-au speriat de gerul teribil de afara sau de traseul ales de organizatori, in care noroiul a fost ingredientul principal si au raspuns cu entuziasm provocarii lansate de Asociatia “Traiesc sanatos”.

Luand-o cu inceputul, ridicarea kit-ului s-a facut cu o zi inainte, sambata, intr-un cadru foarte bine organizat, in Baneasa Shopping City.

image

 

De remarcat si continutul generos al kitului:bluza alergare maneca lunga, cana filtranta Aqua Optima, pachet Power Bar, pedometru.

Chiar daca sambata soarele isi facuse timid aparitia, in dimineata cursei acesta s-a dovedit si mai timid, lasand ceata si frigul sa fie actorii principali. Ajuns cu o ora inainte de startul probei de semimaraton, am avut timp suficient sa ma incalzesc. Chiar inainte de startul cursei, cei de la World Class au facilitat si o incalzire de grup. La ora 10:30 s-a dat startul cursei, dupa ce in prealabil participantii s-au pozitionat la start in functie de timpul estimat de finalizare a cursei. Eu am plecat din al doilea sector, aferent intervalului 1:40-2:00. Startul a fost destul de rapid, parand ca toata lumea constientiza ca e important sa profite la maxim de cele cateva sute de metri de asfalt de la inceputul cursei. La intrarea in padure, lucrurile au inceput sa se schimbe, cu toate eforturile organzatorilor existand sectoare greu practicabile. Pentru mine a fost cu atat mai dificil cu cat incaltarile mele nu erau speciale pentru trail. Primele ture au fost destul de rapide, strategia aleasa pe loc fiind aceea de a-mi fixa un alergator cu un ritm bun pe care sa-l “folosesc” pe post de pacemaker. Strategia a functionat, pragul de o ora fiind atins la borna km 11. Acesta a fost si locul unde m-am despartit de “pacemakerul de ocazie”, care dadea semne de oboseala. Pe la km 14 am reusit ma lipesc de doi alergatori, un domn care incerca din rasputeri sa tina pasul cu o doamna care parea sa-si doreasca un loc pe podium. Totusi, pe la km 16, atat eu cat si domnul in cauza ne-am recunoscut inferioritatea, lidera grupului sprintand in continuare. A fost si momentul in care pentru prima data in scurta mea cariera de alergator m-am gandit la abandon. Conditiile de traseu din ce in ce mai grele, oboseala dar si o durere de spate aparuta pe parcurs, nu imi dadeau pace. In plus, vedeam din ce in ce mai multi concurenti care nu mai alergau, mergeau agale in speranta ca finish-ul e aproape, aspect care nu era deloc motivant. De altfel, trairile mele de la km 16-17 mi-au inspirat titlul articolului. Am reusit sa trec peste moment si cu resursele de energie pe care le mai aveam am trecut linia de sosire in sprint, timpul final fiind 1:51:08.  Timp bun pentru mine, tinand cont de conditii dar nu trebuie omis faptul ca traseul nu a avut 21 de km ci maxim 20.

La final, medalii, felicitari, pasta & sarmale party la restaurant Casa Alba. Toate bine meritate, luand in considerare eforturile depuse, in conditii nu foarte prietenoase. Cam asa arata echipamentul de alergare la finalul cursei:

image

 

Una peste alta, chiar daca prefer in continuare asfaltul, experienta  a fost una interesanta, prin prisma organizarii bune, a atmosferei placute si a elementului de noutate pentru mine.

%d bloggers like this: