smartcasual.ro Web analytics

Category: General

(P) Chiar avem nevoie de ele?

(P) Chiar avem nevoie de ele?

Acesta este un articol  publicitar.

M-am ferit cat am putut de mult de articole publicitare dar, pana la urma, m-am convins ca nu poti rezista in online fara sponsori puternici care sa te sustina.

Am avut zilele acestea un long run. Si, pentru a-mi tine minte ocupata, ma gandesc la toate tampeniile din lume si la ce articol as mai putea scrie. Si, il scriu, in gand 🙂

Asadar, alergam, mergem pe bicicleta, ne antrenam pentru concursuri, facem long run-uri si petrecem ore in bazin pentru a ne perfectiona tehnica de inot. Facem intervale pentru a fi mai rapizi in curse si fat burning pentru a mai da jos din colacelul ala enervant de grasime.

Din cand in cand ne bagam si la sala “pentru ca masa musculara” si “pentru ca vara” si pentru ca parca n-ai vrea sa arati ca un subnutrit cand te dezbraci pe la vreo piscina de fite.

Si e greu. E greu pentru ca noi, amatorii, noi cei care avem un job full time de 8 – 10 ore, care poate mai avem si niste omuleti acasa care au nevoie de timp cu noi, de atentie, etc. trebuie sa gasim timp pentru tot ce am scris mai sus. Si e greu pentru ca, poate, nu toata viata am fost sportivi. Pentru ca multi dintre noi au descoperit alergarea, ciclismul, triatlonul dupa prima tinerete. Dupa tineretea aia in care ai pierdut nopti pe la Dumars si Maxx si, singurul record la care tinteai, facea referire la numarul paharelor de cuba libre. Dupa tineretea in care viata adevarata incepea in Regie, dupa 12 noaptea.

Si, uite-asa, pe ocolite, ajung la subiectul articolului de astazi.

In ultima perioada am observat o ofensiva, pe social media, foarte puternica, a producatorilor de diverse suplimente. Si stau si ma intreb, vazand centurile si buzunarele, pline de geluri, ale alergatorilor de pe la concursuri:

Chiar avem nevoie de toate isostarurile, geneceurile si pauarbarurile astea? 🙂

(sper sa nu se prinda nimeni despre cine vorbesc) 🙂

Ok, stiu ca acum, cu ocazia asta, mi-am anulat sansele sa primesc si eu un bidonas, un prosopel, un pachet de pastile minune dar compensez, pe cealalta parte, de la sponsorii acestui articol.

Adica pentru noi, astia de la locul 600 in jos, conteaza un baton sau un prafulete din asta? Oare daca, in mod normal, eram pe locul 806, cu o doza minune ies pe 798. Si merita cele 8 pozitii riscul de a baga in mine toate cacaturile astea?

Daaaa, stiu, sunt naturale. Culese din pom si bagate direct  in pliculetele alea frumos colorate, iar micul deranjament in zona digestiva, de fiecare data cand iau geluri, nu reprezinta o mare problema.  🙂

Deja Imodium a devenit nelipsit de la o cursa de maraton. E normal? Nu stiu. Spuneti voi. Vad din ce in ce mai des, la competitii de alergare, la cursele de  10 km, centuri pline de geluri si alte nebunii.

Adica, daca in saptamana premergatoare concursului bag doar 6 ore de somn,  pentra ca ala micu are colici si, la pranz,  bag o pizza, uitand bineinteles sa mai beau si apa suficient, ma ajuta in cursa o chestie care imi spune ca ma hidrateaza instant? Un baton din asta compenseaza lipsa de somn?

Adica, de ce n-am face carbo loading cu o supa crema de linte sau dovlecei?

De ce nu ne-am hidrata si nu ne-am lua electrolitii din apa cu lamaie, miere si putin ghimbir?

De ce nu ne-am lua proteinele dintr-un ou mancat la micul dejun inainte de cursa?

Credeti ca praful minune de hidratare este mai smecher? Sau boost-ul de energie dat de shot-ul  energizant e mai tare decat o manuta de stafide invelite intr-un staniol?

Eu nu cred.

Nu ma acuzati ca sunt impotriva progresului. Pentru ca, eu sunt cel mai bun exemplu de om care face cumparaturi emotionale. Am un ceas care are niste functii, pe care probabil nu le voi folosi niciodata. Folosesc trei lulele din resursele unui laptop, varf de gama, si asa mai departe. Dar stiti ceva? Astea nu imi afecteaza sanatatatea.

E ilogic sa adopti un stil de viata sanataos alimentat de prafuri si geluri, care mai de care chimice.

Pentru ca, cel putin eu, din acest motiv m-am apucat sa alerg. Sa adopt un stil de viata sanatos. Cat mai natural si nu ambalat intr-un tubulet frumos colorat.

Am renuntat la a mai folosi astfel de suplimente de ceva timp. Si am alergat 12 ore folosind doar apa cu lamaie si ghimbir. Si paine cu cascaval si sunca. Ok, am facut 87 km. Poate ca, folosind suplimentele lui peste prajit, faceam 100. Merita?

Sunt convins ca pentru cei care traiesc din sport, fiecare minut in plus sau in minus conteaza, dar nu la ei ma refer. Ma refer la noi, marea majoritate a celor care compun plutonul.

Ati avut curiozitatea sa aruncati un ochi, la maratonul Bucuresti, la sectorul dedicat elitelor? Ii numeri pe degete. In rest, pana la cateva mii, pentru ca asa anunta organizatorii, suntem noi.

Noi cei care nu avem nevoie de prafuri. Noi cei care ne-am schimbat viata si am vrut sa adoptam un stil de viata sanatos. Noi cei care citim de fiecare data eticheta de pe produse, dar inghitim fara niciun regret tot continutul dintr-un plic pentru ca am vazut un instastory cu X-uleasca care, la o alergare banala de 5 km in padurea Baneasa ne zgarie retina cu poze cu  j-de mii de geluri, bidoane, prafuri si pastile. Sarate, dulci, cu gust de corcoduse sau prune culese de o fata balaie dupa asfintit. Ne lasam manipulati de povestea frumoasa.

Argumentul suprem este acela ca sunt la indemana. Te duci la supermarket si bagi in cos. Va zic ca, oricat de corporatisti am fi, la mall gasim supa de linte iar de la baietii aia care fac saorma puteti cere una la farfurie, cu carne de vita, orez si salata de varza.

Hai ca poate imi iese de o lipie gratis de la Taksim 🙂

Sfatul meu NU este sa renuntati la aceste produse, asa cum am facut-o eu. Sfatul meu este sa va intrebati daca merita. Daca nu e pacat de tot eforul pe care il faceti, cand iesiti la alergat, dupa 10 seara cand adoarme copilul.

Va las mai jos un articol:

http://www.sfatulmedicului.ro/Suplimente-nutritive/adevarul-despre-suplimentele-nutritive-pentru-sportivi_12975

din care citez:

“Daca eficacitatea suplimentelor nutritive pentru sportivi este discutabila, nu acelasi lucru se poate spune despre pericolele asociate cu acestea, acestea fiind cat se poate de reale. Industria suplimentelor alimentare este inca insuficient controlata de autoritati, astfel ca produsele de acest tip pot sa nu contina doar ce se poate citi pe eticheta acestora…

 

Specialistii sunt de parere ca persoanele care fac efort fizic regulat isi pot prelua fara probleme proteinele si aminoacizii dintr-o dieta echilibrata. Pana si un sportiv de 90 de kg are nevoie de 150 de grame de proteine zilnic, usor de preluat din alimente. Nutritionistul sportiv Dave Ellis, care a lucrat cu numerosi atleti olimpici renumiti la nivel mondial, spune ca suplimentele pentru sportivi ar trebui sa fie utilizate doar in situatii izolate, in cazuri de epuizare sau alte vulnerabilitati fizice importante…

 

Specialistii spun ca respectarea unui regim alimentar corect si odihna suficienta sunt strategii mult mai eficiente si sigure, decat administrarea suplimentelor nutritive pentru sportivi cu efecte indoielnice.”

 

Asa ca, data viitoare cand luati startul intr-o cursa, intrebati-va daca aveti nevoie, cu adevarat, de chimicale

 

Articolul de mai sus face parte dintr-un parteneriat platit cu sera de rosii a lui var-miu George de la Dragalina, gradina de legume  din Sarulesti-Sat, plantata si udata de socra-miu si de taraba cu dovlecei si ghimbir din piata Obor. De asemenea a beneficiat de consultanta de specialitate in domeniul nutritiei de doamna cu care impart plata ratelor la banca si cresterea celor doi mostenitori ai imperiului media smartcasual.ro

 

 

 

 

 

Out of office!

Out of office!

Gata, oficial sunt in vacanta. Nu mai critic, nu mai comentez si nici nu ma mai bag in seama dandu-mi cu parerea.

Pana in septembrie cand revin cu forte proaspete.

Pana atunci, imi vad de tendinita mea, si am grija sa nu-mi intre prea mult nisip printre degetele de la picioare. Probabil ne mai vedem prin IOR, dimineata pe racoare, la o tura de lac.

Asa ca, AHOY mateloti, sa ne vedem cu bine la toamna!

Ai gresit buzunaru` federatia mea!

Ai gresit buzunaru` federatia mea!

Am reusit, in sfarsit!

Munca sustinuta, presarata cu sacrificii, noptile nedormite, miile de km alergati si… 10 lei  🙂 intr-un final mi-au adus satisfactii nebanuite.

Astazi am devenit SPORTIV LICENTIAT. De fapt nu astazi ci incepand de sambata, de la ora 00:00.

Dar, la fel ca in basmul cu Cenusareasa, vraja se va stinge la miezul noptii si ma voi intoarce din visul frumos la viata mea stearsa, de zi de zi.

Si, pentru ca am fost crescut si educat sa nu iau ce nu-mi apartine, draga Federatie Romana de Triatlon, recunosc ca nu sunt sportiv si nu merit onoarea conferita de aceasta chitanta.

Recunosc ca, desi m-ai vazut alergand cu un tricou pe care scria Smartcasual Running Team, nu fac parte din niciun club cum ar trebui sa faca orice sportiv. E un club fictiv, o jucarie de copii batrani, daca vrei. O jucarie izvorata din dorinta de a-mi cumpara haine S si costume “slim fit” pentru ca, spre deosebire de un sportiv, “uniforma” mea de lucru nu este compusa din colanti de compresie sau tricouri respirante ci din costume si camasi albe inchise pana sus. Iar tricoul ala e “personalizat” cu 18 lei la Decathon.

Recunosc ca pentru mine, inainte de un concurs, carbo loading inseamna doua Efes, la draft ca e mai gustoasa. Recunosc ca am potential si sunt talentat in zona asta. Pot sa recunosc Efes-ul cu ochii inchisi si cateodata fara sa-l gust. Planul meu de nutritie trece prin bucataria de la Vivo si incepe cu burger Goodfather si cartofi Cheesy 🙂

Recunosc ca “planul” de antrenament variaza in functie de ce chef am sa ies sau nu in IOR sau Tineretului. Recunosc ca singura mea legatura cu sportul intr-un mod organizat a fost in clasa a patra cand, inainte de a ma opera de apendicita, am facut 2 saptamani handbal. N-am niciun antrenor, nici macar MyAsics. Nu ma sponsorizeaza nimeni, ca pe orice sportiv serios. Asa ca hashtag-urile mele de pe facebook si instagram sunt fix irelevante.

 

Am facut intro-ul de mai sus pentru a face legatura cu subiectul pe care il voi relua astazi. S-a tot discutat pe marginea lui insa nimeni, din cadrul federatiei, nu a reusit sa argumenteze de ce este nevoie sa platim aceasta taxa de licentiere de o zi. Si aici ma refer la amatori. La cei care sunt majoritari intr-un astfel de concurs de triatlon/duatlon. Nu stiu daca sunteti la curent dar, FRTRI percepe fiecarui participant la concursurile, aflate sub umbrela ei, o taxa de licentiere de o zi. Explicatia doamnei, care te alearga cu chitantierul in mana cand iti ridici pachetul de start, este ca “asa e regulamentul federatiei“. Sau, mai frumos “duceti-va afara sa concurati sa vedeti ca si acolo e asa“. Sunt convins ca nu acesta e punctul de vedere oficial al federatiei. “Ca asa e si afara

Iar formularea de “sportiv amator licentiat” este total anapoda. Exista o contradictie intre amator si licentiat. Nu pot fi puse impreuna. Este o incompatibilitate intre cei doi termeni. E ca si cum un presedinte de club ar fi in conducerea federatiei, conducere care acorda licente cluburilor. Pai ar fi ok? 🙂

Ma enerveaza la culme taxa asta si nu inteleg de ce noi, amatorii, bautorii de Efes (poate asa intelege FRTRI ca nu sunt profesionist), trebuie sa ne licentiem. Pai daca m-ai licentiat, nu trebuie sa fac parte si dintr-un club? Sunt asa…sportivul strazii? 🙂

FRTRI-ul asta e un fel de Fane Spoitoru` al vremurilor noastre. Pentru ca, daca imi iei o taxa care nu se numeste  “de participare” dar care imi conditioneaza prezenta la concurs, taxa se numeste “de protectie

Pentru ca si organizatorii platesc o taxa pentru fiecare concurs. Ar fi excelent sa iasa un organizator si sa spuna:

Dom`le,  platesc aceasta taxa si vreau sa fac parte din calendarul Federatiei pentru ca:

  • imi pun la dispozitie arbitrii
  • ma ajuta sa atrag sponsori
  • o platesc pentru ca ma ameninta….. 🙂
  • platesc pentru ca asa e si afara si noua ne place sa copiem

Ceva! Nimeni nu spune nimic, organizatorii tac malc si federatia incaseaza.

La fel, cineva din Federatie, sa explice ce e cu taxa asta. Care e logica? Daca este vorba despre a sprijini programele federatiei sa o spuna. Si o numim donatie nu licentiere.

Am mai primit o explicatie cum ca, daca esti licentiat si participi la concursurile aflate in calendarul FRTRI, castigi puncte si apari in nu stiu ce clasament. WTF!!! Ce clasament si unde e? Si ce ma intereseaza pe mine, ca amator, aceste puncte?!?

 

Asa ca, draga FRTRI, ne poti lumina cu un raspuns?

Pentru ca desi nu incurajez cersetoria, o prefer hotiei. Prefer sa dau eu 10 lei decat sa-mi bage cineva mana in buzunar dupa ei. Intelegi?

 

 

Semimaratonul Bucuresti. Bun, rau…e al nostru

Semimaratonul Bucuresti. Bun, rau…e al nostru

Bun! Acu`ca au fost postate toate articolele cu multumiri si aprecieri la adresa organizatorilor, antrenorilor, familiei, verisorilor din strainatate, divinitatii, nutritionistilor, kinetoterapeutilor si lui Iron Man, putem sa facem un pas in spate si, cu mintea limpede, eliberata de euforia momentului, sa privim obiectiv evenimentul cu pricina.

 

Si cum am luat nota 10 la ora de corporatism, vom schimba putin tonul si, in loc de elemente care nu ne-au placut, vom discuta despre elemente care pot fi imbunatatite. Nu vom critica ci vom oferi un feedback, nu vom fi distructivi ci vom propune solutii.

Pentru ca schimbarea incepe cu noi! Pentru ca inainte de a cere schimbarea de la cineva trebuie sa ne intrebam daca noi am facut tot ce se putea face pentru a fi bine.

Yeah, right! 🙂

 

Booon, daca am stabilit asta, hai sa vedem!

 

Ridicarea kit-urilor de start

 

Babaiatule”, m-am simtit ca in anii 80, cand eram trimis de parinti sa stau la coada la carne (da, da…asa batran sunt, chiar daca nu par, multumesc frumos) 😀

Dar sa fim constructivi si sa vedem partea buna. Era un sir indian asaaaa frumos ! 🙂

In plus, avem ocazia sa ne imprietenim, sa socializam intre noi, etc. Ce Instagram/Facebook/ Tinder…uups!

Bun, serios acum. Ce a generat nebunia?

Pai trebuie sa ne uitam putin peste ceea ce s-a intamplat in trecut. Daca veneai sa ridici kit-ul sambata, riscai sa nu mai gasesti tricou marimea S.

Si cum toti alergatorii sunt slim fit, super extra mother fucker double slim, toti s-au ingramadit la cortul de nunta (ma scuzati, expo sport) vineri.

Care cort (aoleu !) zona expo, pana acum se deschidea la ora 13. Sa plece corporatistul in pauza de masa, sa-si ia un «take away» in loc sa manance la Promenada si sa poata sa ridice desaga cu bunatati.

Acu` au deschis la 15.

Prima coada unde credeti ca era? In zona de unde trebuia sa ridici plicul cu numarul.

Anul acesta au introdus o chestie foarte misto. Ne-am digitalizat si am semnat declaratia online.

Bravo ma! Salvam copaci, ne miscam mai repede, uite Costea, hater ochelarist ce esti, ca se fac si lucruri bune!

Dar, cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din cort targ, Caragiale joac-o p-asta! 🙂

Pe sistemul ”declaratia online se depune la ghiseul 3”

Aveti declaratia la dvs?

Pai nu, ca am semnat online. Semnez online pentru a nu fi nevoit sa o printez

Si dai si lupta cu demonstrarea evidentei. Daca e online ramane acolo. S-a imbunat duduia pana la urma, dar ca orice domnisoara greu de cucerit, nu a cedat:

Macar salvata pe telefon o aveti?

Nu don`soara ca nu scria ca tre` sa arhivez. Dar de ce?

Pai, sa introduc in sistem numarul de concurs.

Pai daca introduceti numele nu se poate? 

Intre timp, a apelat la superiorul ierarhic, care, cu o mina serioasa rezolva situatia:

Aaaaa, ba da!

EVRIKA ! Dupa 15 minute am reusit. Si am inteles atunci de ce era coada asa mare. Pai 5 berbeci din astia, ca mine, si uite cum trece ora.

Si acum hai sa fim sinceri! Apreciez faptul ca voluntarii fac munca asta fara a avea niciun interes si ca trebuie sa le fim recunoscatori. Dar totusi. Puneti si voi niste sprintenei la impartit saculeti. Sunt convins ca domnii care imparteau sacoselele puteau fi mai eficienti in alta parte, daca ma intelegeti 🙂

Ia punga, desfa siretul, cauta sub masa cutiuta cu lapte de soia, ia cate un pliant din fiecare teanc pus pe masa. Aaaaa, stai sa nu uit revista Alerg. Sa fie alergatoru` informat.

Si asta la fiecare punguta. Pai dupa ce faci de 3000 ori asa cred ca, acasa, iti ies sandvis-urile ca la master chef 🙂

Tricoul

Ma rog, dupa 45 minute am reusit. Am inteles ca altii au fost mai ghinionisti. Oricum se pierdea timp si la ridicarea tricoului cu toate discutiile referitoare la marime :

Eu am rezervat S!

Da dom`le e S, doar ca scrie M pe el.

Mah, voi vreti sa ma ardeti. Ia sa probez!

Si da-i cu tricoul peste camasa sa verifici daca M, in limba spaniola (sic) insemna S. Ca nimeni nu a auzit de 42km astia si poate na, in lumea buna s-au schimbat literele intre ele 🙂

Tricoul e ca o carte de vizita a competitiei. Cel putin eu, de fiecare data cand alerg in alt oras sau chiar si in concediu in alta tara, port un tricou cu evenimentele din Bucuresti.

Eee, duda asta, credeti-ma ca nu o s-o port. Asa lucios, rozaliu si largut eu nu port! Pai sa zica lumea ca am sutit din recamier camasa de noapte a matusii… 🙂

Glumesc. E o chestiune de gusturi. Nu inseamna ca e nasol daca mie nu imi place. Bai, dar, daca tot a venit vorba, ce s-o fi intamplat de a divortat Adidas? Nimeni? Nu stie nimeni de ce si-a luat jucariile?

Caldura si startul

Glumesc, aici nu e vina cuiva. Sau poate ora nu e cea mai potrivita? Dar atunci cum gestionam aglomeratia de la start daca toata lumea pleaca la 8?

Grea intrebare. Oricum mie nu mi se pare o idee prea isteata sa pui startul in curba. La cursa de 10 km, plutonul din spate a cam facut slow jogging. Niki, niko pace  🙂

Fotografiile

Unde esti tu Radu Cristi? Tu care ne pozai si ne scoteai mai frumosi si mai sportivi decat suntem. Unde sunt vremurile in care eram cel mai tare alergator, de la mine de pe scara, cand aparea poza facuta de el?

Bine, aici suntem si noi de vina de nebunia de poze anapoda de pe facebook. Pai exista o optiune pe aplicatia minune. Daca iti este lene sa te cauti si vrei doar sa introduci numarul de concurs, macar bifeaza « only me » la vizibilitate.

In felul acesta va scutiti prietenii sa vada o poza cu cotul, genunchiul sau jumatate de cap,  6 poze cu multimea de la start si vreo 3 cu personaje total diferite de tine. Pentru ca na, aplicatia e si ea om si mai greseste.

Referitor la calitatea lor, cred ca trebuie sa sterga putin lentila camerei VGA de la Siemens-ul A101 🙂

Cine ma recunoaste in poza de mai jos primeste de la mine o bere. La sticla de 0,5 ca nu ma uit la bani!

Si hai sa aveti totusi o sansa la bere incercati mai jos:

 

Traseul

In mare traseul e misto. As face o singura remarca. Urcarea spre Berzei e inghesuita si plina de noxe (Bucharest city of joy, city of run).

De ce nu se poate devia traficul pe cele doua benzi de pe sensul opus?

Ma gandesc ca ar fi mai aerisit. Dar hai ca nu e o problema asa mare. Mi-a placut atmosfera de pe traseu.

Am avut parte de entertaiment fain si chiar daca harpa aceea de pe victoriei nu prea m-a energizat, am apreciat efortul 😀

 

Ca o concluzie, exact cum spuneam si cu alte ocazii, e greu ca la acest nivel sa o dai in bara grav cu organizarea.

Sunt detalii care ne pot face viata mai frumoasa, daca sunt luate in considerare si daca exista deschidere pentru schimbare. In principal exista aceasta deschidere si drept dovada iata ca, dupa multe critici aduse cursei copiilor, aceasta a devenit necompetitiva si implicit mai frumoasa.

Doar ca, mai exista personaje, precum coordonatorul fotografilor, care, intr-o discutie pe “Alergare” ne invita sa devenim noi fotografi daca nu ne convin fotografiile oficiale.

Pe sistemul: Fa ba tu altele daca nu-ti convin! Eeee cu atitudinea asta nu sunt de acord.

Uita-te bre la poze! Hai sa nu ne dam dupa cires. Da-o-n palaria mea de treaba! Pozele sunt vai de steaua lor!

Sustinand ca sunt ok si ca nu se puteau face mai bine indiferent de aparat… reusesti doar sa te acoperi de penibil si iti faci multi prieteni.

 

Si aici nu mai inteleg eu ceva. Voluntarii fac asta din pasiune si nu sunt platiti, fotografii fac si ei ce pot, fiind manati doar de pasiunea pentru fotografie, pacer-ii ne ajuta sa atingem un timp dorit doar din dorinta de a ajuta la dezvoltarea comunitatii, apa, bananele si ce mai au ei pe masutele alea vin de la sponsori si daca se termina nu trebuie sa ne suparam ca au facut si ei cat au putut, kit-ul de start are 3 pliante si un burete ca nu despre asta e alergarea.

Dar taxa aia pe care o platim pentru ce, pusca mea,  e?!?

Si sa ma scuteasca deontologii care imi spun ca nu alergam pentru tricou, kit, puncte alimentare, poze etc. Ca atunci cand taxa va fi optionala, o sa pot spune si eu ca nu alerg pentru cele enumerate mai sus. Pentru ca daca am bifat tricou S, vreau sa primesc S. Pentru ca daca mi-ai spus ca in taxa intra poze, vreau poze cu mine!

Ca eu nu am dat bani rupti cand am platit taxa 🙂 sau mai putini spunandu-le ”hai ma, ca doar nu pentru bani organizati evenimentul! Ati scris voi 150 lei dar eu am doar 100. Luna asta am avut niste cheltuieli neprevazute”

 

Si pentru a ramane in nota relatarilor despre eveniment, pentru cei care au deschis televizoarele mai tarziu, va pot spune despre mine ca n-am facut niciun ”personal best”, ca m-am ”taiat” pe la km 13, ca am suferit de caldura si m-am deshidratat pentru ca ca n-am baut suficienta apa, ca n-am fost in stare sa ma tin de pace-rii de 1:45, ca m-au depasit si aia de 1:50, ca pentru prima data la o cursa de semi, m-am oprit si am mers, ca am facut bataturi de la papucii mei, portocalii abia cumparati si ca m-am certat cu nevasta ca nu mi-a facut si mie un meniu specific, nutritionist fiind.

Si m-a luat si cu ameteli si dureri de burta a doua zi.  Ceea ce nu va doresc dvs si telespectatorilor dvs.

Asa ca multumesc Barbosului Suprem ca s-a oprit doar la atat si nu mi-a facut viata si mai grea 🙂

 

In rest, ce sa zic, sanatosi sa fim pentru ca de alergat, slava domnului, avem unde si cu cine.

 

 

 

 

JUR…episodul 2

JUR…episodul 2

Bucharest International 10k a inceput prost dar, intr-un final, a fost un eveniment care s-a dovedit a fi ok. Cel putin pentru mine. Probabil ca sunteti la curent cu discutiile, din ultima perioada, despre medalii sau mai bine zis despre lipsa lor, sau despre celebra declaratie in care eram pusi sa juram ca nu vom avea nicio pretentie in caz ca se intampla ceva.

Din punct de vedere organizare, la acest nivel, e greu sa gresesti flagrant in timpul evenimentului asa ca nu prea am ce sa scriu. Faptul ca, pe caldura asta, poate era nevoie de inca un punct de alimentare sau ca, la start, au fost doar 6 toalete ecologice la un numar de aproximativ 1000 de participanti, nu pot fi catalogate ca si carente de organizare. Poate mai multa atentie la aceste detalii, pe viitor, nu ar strica.

Eu am primit medalie 🙂

Dupa cele 47 minute, cat a durat cursa mea, mai erau medalii. Sper ca au ajuns pentru toti.

Si nu, nu e vorba despre o tinichea ci este vorba despre respect si principii.

Ma rog, nu vreau sa deschid iar subiectul asta.

 

JUR… episodul 2

 

Cum articolul referitor la declaratia de participare a avut un real succes, inregistrand cateva mii de vizualizari, in primele zile de la publicare, am considerat ca este un subiect de interes pentru participantii la acest tip de competitii.

Si, m-am gandit sa fac si continuarea, intr-o maniera haioasa, care sa demonstreze faptul ca noi, participantii, nu citim declaratiile dar nici reprezentantii organizatorilor nu sunt departe. Este irelevant ce hartie depui.

Profitand de faptul ca am primit aceasta declaratie in format Word, am modificat-o pe ici pe colo, in punctele esentiale, 🙂 pentru a vedea daca cineva observa. Aveti mai jos o captura de ecran cu modificarile evidentiate. Bineinteles ca in declaratia depusa am scos culoarea si bold-ul, pentru a trece neobservata.

In cazul in care vreti sa va delectati cu toate modificarile, puteti vedea intreaga declaratie, mai jos  🙂

declaratie_participant_BI10K_editia_22_Aprilie_2018

 

Ce a iesit?

 

By the way, referitor la tricou, am inteles ca fetele au avut ceva probleme cu masurile. Mie mi se pare un tricou ”ok-ish” si parca ceva mai frumos decat cele de la Adidas.

 

Sa aveti spor la antrenamente si ochii in patru la ce semnati 🙂

Jur…

Jur…

In cazul in care participati duminica la Bucharest International 10k si nu ati citit declaratia de participare, aflati ca tocmai ce v-ati vandut sufletul diavolului alergatorilor 🙂

Pentru a ilustra mai bine aceasta “tranzactie” am disecat putin declaratia si am facut o mica analiza pe text. Lasand la o parte greselile de tehnoredactare, aflam ca:

“ACEST ACORD INCLUDE O EXONERARE DE RASPUNDERE SI RENUNTARE LA DREPTURI LEGALE SI VA PRIVEAZA DE DREPTUL DE A ACTIONA IN JUDECATA ORGANIZATORII BUCHAREST INTERNATIONAL 10K SI ALTE PARTI TERTE”

Asa incepe acest document care, va zic sincer, pe mine m-a lasat fara nicio reactie. Tonul asta asa ferm, formularea avocateasca iti cam da fiori pe spinare. Inca de la inceput.

Documentul continua cu:

Subsemnatul, si in numele meu, al sotului/sotiei, mostenitorilor, rude primare, orice reprezentanti juridici si personali, succesorilor si cesionarilor, prin prezenta sunt de acord cu, si fac urmatoarele atestari contractuale in conformitate cu aceast Acord de Exonerare de raspundere…”

 

Cu alte cuvinte, renuntarea nu este doar a ta ci a urmasilor urmasilor tai, amin! 🙂

Mai mult de atat, ne dam acordul ca, in cazul in care exista o coliziune, cu un vehicul de exemplu, chiar daca acesta se afla acolo dintr-o organizare inadecvata, renunt la dreptul meu de a cere despagubiri.

Inteleg ca aceste riscuri pot fi cauzate in totalitate sau partial de propriile mele actiuni sau inactiuni, actiunile sau inactiunile altor participanti la eveniment sau la divertisment, inactiunii sau neglijentei Partilor exonerate definite mai jos, si eu prin prezenta in mod voluntar si de buna voie imi asum toate aceste Riscuri si orice alte daune, raspundere, pierderi sau cheltuieli personale sau bunuri personale rezultate ca urmare a participarii mele la Eveniment”

Cu alte cuvinte, daca nu au marcat traseul si nu l-au delimitat corespunzator si vor circula masini pe traseu, care te-au tavalit, ei n-au mancat usturoi si nici gura nu miroase.

EXONERAREA DE RASPUNDERE: prin prezenta Exonerez, Renunt la pretentii, si Jur sa nu dau in judecata: Organizatorii (…)cu privire la orice raspundere, ptretentii, cereri, cauza(cu) de actiune, daune, pierderi sau cheltuieli (inclusiv cheltuieli de judecata si onorarii rezonabile) de orice fel sau natura (“Raspundere”) de utilizare a, prezenta la sau participarea la eveniment, care pot aparea din, rezulta din sau fi legate de neglijena Partilor exonerate”

Asta cu “JUR” pe mine m-a lasat fara reactie 🙂

 

In cazul in care tot acest document, care arata mai dubios decat un contract de credit de la banca, pentru care iti vinzi viata pe 30 ani, nu era suficient de agresiv, la final, vine decisiva:

“Taxele de inscriere nu se restituie, schimba sau transfera (…) Evenimentul poate fi modificat, amanat sau anulat pentru orice motiv, inclusiv dar fara a se limita la: vreme rea, cause naturale, actiuni ale Politiei, acte/amenintari de terorism sau alte motive dincolo de controlul rezonabil al partilor implicate. Daca evenimentul este anulat sau modificat din motivele descrise mai sus, nu vor fi permise restituiri, credite sau transferuri pentru taxele de inscriere

 

Deci, daca nu se mai tine evenimentul, si nu neaparat din motive de forta majora sau altceva serios (si-au lasat portita cu folosirea expresiei “fara a se limita la…) poti considera banii de taxa pierduti. Really?!?

 

Si daca, totusi, vreodata, cineva, normal la cap va declara acest document ilegal, pentru a pastra banutii de taxa, in cazul in care nu se mai tine evenimentul, baietii isi mai baga o ancora:

Daca orice prevedere a acestui acord este determinata a fi ilegala, nula, sau pentru orice motiv, inaplicabila, aceasta prevedere se considera separabila de acest acord si nu va afecta valabilitatea si aplicabilitatea celorlalte prevederi”

 

Draga Constantina Dita, ma adresez doamnei pentru ca de la dansa am primit email-ul cu declaratia, nu doriti dumneavostra sa va virez tot salariul meu lunar, sa veniti sa dormiti la mine in casa si sa-mi mancati din frigider sau sa ma scoateti din dus pentru a nu va deranja zgomotul apei cand va uitati la televizorul pentru care v-am semnat ca renunt?

Iar in cazul in care ma supar si va bat obrazul ca nu e frumos sa nu ma lasati si pe mine sa-mi mananc omleta facuta la aragazul meu, din ouale cumparate de mine, promit ca renunt la dreptul de a da in judecata baietii pe care o sa-i puneti sa ma bata! JUR!

Stiu ca e decizia mea sa nu semnez si sa nu particip, dar totusi, dupa ce am dat 25 euro…

 

In cazul in care doriti sa va delectati cu intreaga declaratie, o puteti gasi aici.

 

 

 

 

 

 

Slow living

Slow living

In ultimul timp tot dau peste omuletele asta mic care ne invata ca a alerga usor este cheia succesului.

Acum, in toata galagia asta de informatii de pe net, nu mai stii ce sa iei de bun. Numele omuletelui este Hiroaki Tanaka. Tanaka, exact ca in Karate Kid 🙂

El spune ca, alergand niko niko pacete ajuta sa pierzi in greutate si te fereste de accidentari. Acum, nah, e normal ca daca alergi ca melcul sa minimizezi riscul sa suprasoliciti musculatura si incheieturile.

De asemenea, noi p-aici prin IOR, spunem ca daca alergi incet faci fat burning. Mit sau adevar?

Las mai jos un filmulet cu batranelul simpatic care explica cum e cu slow jogging. Poate ca, la un moment dat, e mai bine sa o lasi mai moale.

Slow jogging, slow food, slow living…

In era vitezei am uitat sa ne bucuram de alergare. Alergam dupa recorduri, alergam cu ochii in ceas, conteaza timpul scos pe 10 km, 21 sau maraton. Vrem sa alergam mai bine decat cel de langa noi, sa ne laudam cu performantele sa fim admirati pe facebook. Si aici ma refer la noi, astia amatorii. Oricum nu ajungem niciodata pe podium si parca nu de asta alergam.

Have fun & have a ”slow” Easter!

 

 

Raman somer!

Raman somer!

 

In ritmul asta raman fara material de lucru, ceea ce nu este neaparat rau, in situatia data. Inseamna ca tot ce fac eu pe aici contribuie, intr-o oarecare masura, la imbunatatirea conditiilor de organizare pentru diferite concursuri.

Bine, ce ar putea sa mai fie foarte neplacut la un concurs organizat de ABRC in Bucuresti? Ar fi rusinos ca, dupa atat amar de timp, sa o mai dea in bara grav.

Si aici ma refer la Bucharest 10 k & Family Run, concurs care s-a desfasurat in weekend-ul ce tocmai a trecut, in Bucuresti.

Deja ne-am obisnuit cu faptul ca taxa este mare si cred ca nu are rost sa ne mai consumam energia comentand la nesfarsit  acest aspect.

Cursa copiilor, dupa tot tam-tam-ul facut, inclusiv aici , a devenit necompetitiva si este mult mai cuminte, fara incidente. Exact cum trebuie sa fie. Vrei sa o faci competitiva? Pai atunci acorda o importanta sporita organizarii si lucrurile nu vor scapa de sub control. Tratau cu superficialitate spiritul de competitie al copiilor si dorinta nestavilita a parintilor de a-si baga in fata propria odrasla, incat evenimentul devenise aproape grotesc.

Astept momentul in care o sa apara si o cursa competitiva pentru copii, organizata in consecinta, avand in vedere promisiunile federatiilor de specialitate (atletism si triatlon) care promit programe dedicate pentru dezvoltarea si promovarea sportului in randul copiilor. Vom vedea!

Mi-a placut, in schimb, de Horatiu de la WorldClass, care a facut o incalzire extraordinara. Omul asta trebuie sa-si faca o scoala la care sa predea incalzirea 🙂

Ce m-a uimit, dar poate asa a fost si in celalti (doi) ani, a fost numarul mic de participanti la cursa de 10 k, cursa considerata principala. Fac comparatie cu semimaratonul Petrom, acum Volkswagen, organizat tot de ABRC, cursa de 10 km.

La Uniqa au fost aproximativ 1000 persoane. Mi s-au parut putini, mai ales ca, teoretic, e cam inceputul sezonului de sosea si, avand in vedere avantul luat de alergare in randul bucurestenilor…

Dar nah, poate taxa i-a speriat 🙂

Totusi as mentiona faptul ca a fost primul concurs la care Oana Nastase nu a condus operatiunile de organizare. In comunicatele oficiale apare ca, noul “boss” de la organizare, este Paolo Ottone, care va avea ca principala strategie, imbunatatirea experientei alergatorilor.

Avand in vedere ca toate anunturile referitoare la ridicarea kit-urilor specificau ca acestea se afla in Piata Constitutiei cand de fapt se aflau la Izvor (rectificare facuta intr-un tarziu pe facebook), zic ca nu prea a inceput cu dreptul. Iar faptul ca la final, dupa ce terminai cursa, trebuia sa te duci pana la zona de Sport expo, aflata in mijlocul parcului Izvor, pentru a bea o gura de apa, zic, la fel, ca la capitolul “imbunatatirea experientei participantilor” mai are de lucru 🙂

Sunt curios daca a mai deranjat pe cineva amplasarea punctului cu apa de la final!

Ce ar mai fi de mentionat la capitolul puncte slabe, este kit-ul de participare. Macar sa puna un saculet mai mic 🙂

E deprimant sa primesti un sac imens pentru 3 firfirele inauntru.

Tricoul, ca de obicei, de proasta calitate iar pliantele si revistele respective, in 90% dintre cazuri, ajung la cosul de gunoi.

 

Hai ca, daca ma mai gandesc si imi mai aduc aminte pot sa incropesc o lista destul de mare de elemente care pot fi imbunatatite. Se pare ca nu-mi pierd, totusi, materialul de lucru prea curand 🙂

Dar probabil, niciodata nu va fi perfect, asa ca, nu punem prea tare la suflet pentru ca am pierde bucuria alergarii in mod organizat

Personal, sunt foarte multumit de performanta mea. Am facut sub 50 minute ceea ce, pentru mine, e foarte bine. Din entuziasm, m-am inscris si la Bucharest 10k, unde am platit si acolo 25 euro 🙂

Urmatorul video review va fi No Stress Duatlon Mogosoaia unde voi participa la primul meu duatlon

 

Sa aveti spor la antrenamente!

Maraton Sevilla 2018

Maraton Sevilla 2018

 

Cum, pe 24 februarie, din intamplare, am adaugat, in minunatul buchet al vietii, trandafirul cu numarul 40, (sa notez undeva asta cu buchetul) :), am zis sa marchez evenimentul cum se cuvine. Si, cum ramasesem fara carbuni, am renuntat la gratar.

Am primit cadou de la cealalta jumatate (mai buna) a familiei o participare, pe 25 februarie, la Maratonul de la Sevilla.

Eu cred ca auzise ca sunt ceva reduceri si ca, spre deosebire de Bucurestiul inghetat, acolo sunt vreo 23 grade, asa ca,  mi-a impachetat frumos excursia asta 🙂

So, pentru cine vrea sa imbine utilul cu placutul recomand o alergare in capitala Andaluciei. Din pacate, sau din fericire, exista o singura categorie, maraton.

Blue Air zboara pana in Malaga, un oras superb de coasta, cu o plaja lata si foarte frumoasa, si apoi inca 2 ore cu trenul pana in Sevilla. Maratonul este clasificat ca si Gold si se pare ca este cel mai plat din Europa. Premise perfecte pentru un PB 🙂 (not!)

Am ajuns cu cateva zile mai devreme si am profitat de soarele coastei de sud a Spaniei si de berea, ma scuzati, mancarea extraordinara. Tapas, San Miguel si paella. Toate de-a valma sub pretextul de carbo loading 🙂

Tot ca o premiera, pe langa prima mea participare la un maraton international de avergura, am incercat sa surprind, video, cursa astfel incat sa ilustrez cat mai bine experienta mea acolo.

Am zis sa scriu de bine ca poate, cine stie, ma fac oamenii aia partener media si ma umplu de bani like-uri.

Aveti indulgenta fata de un biet incepator in acest domeniu, cu promisiunea ca voi incerca sa ma perfectionez in arta filmarii si a montajului. 🙂

M-am imprietenit cu Carlos, un alergator din Madrid, care, pe langa faptul ca mi-a facut o descriere amanuntita a fiecarui obiectiv turistic, m-a ajutat sa ma descurc si in hatisul de la inceputul cursei, unde, daca nu stii spaniola, e cam nasol 🙂

So, gracias Carlos!

Va las, mai jos, filmuletul cu pricina.

 

Spor la alergat!

“Succes is not a destination, it`s a journey”

“Succes is not a destination, it`s a journey”

 

Stiu cat de mult iti place sportul si cat de mult muncesti si, de asemenea, stiu ca iti doresti ca, la un moment dat, un intreg stadion sa-ti strige numele si sa asculti imnul Romaniei, cantat pentru tine.

Stiu, pentru ca mi-ai spus de nenumarate ori acest lucru.

Stiu ca ai fost in stare sa renunti la telefonul mobil pentru bilete la meciul cu Lazio. Stiu ca, desi ai doar 10 ani, te pregatesti centralizat de 5 si stiu ca 5 zile din 7, cate are saptamana, mergi la antrenamente.

Stiu ca, nici nu ai clipit, când antrenorul te-a rugat sa joci pentru o grupa mai mare de varsta. A venit ca o confirmare a muncii tale.

In acelasi timp nu ai neglijat nici grupa ta de varsta si, timp de doi ani, in fiecare sambata si duminica, din sezon, ai fost la meciuri, jucând pentru ambele grupe de varsta.

Stiu cat de mult ti-ai dorit sa ajungi la o academie de portari (nici nu stiam ca exista asa ceva) pentru ca ai vrut sa te pregatesti pentru a deveni cel mai bun dintre portarii de varsta ta si stiu ca rupi Youtube in doua uitandu-te la clipuri cu antrenamente de portari.

Stiu cat de trist ai fost când nu ai reusit sa-ti intalnesti idolul si stiu cat de suparat erai, la inceput, când nu castigati nici macar un meci.

Dar nu te-ai lasat si acum nimeni nu castiga in fata voastra. Lacrimile de infrangere s-au transformat in tipete de bucurie si in “lantul victoriei” Stiu ca, indiferent de cat timp petreci pe terenul de fotbal, la final, ai un zambet larg si alergi sa-mi spui cat de tare a fost. Si, in acelasi timp, stiu ca joci fotbal pe ploaie, noroi, zapada sau praf cu acelasi entuziasm. Cu o minge buna pe gazon artificial sau cu una, vai de ea, in fata portii, cu baietii.

STIU!

 

Si eu te incurajez sa faci ceea ce iti place si iti confirm ca acesta este drumul spre a realiza ceea ce ti-ai propus. Si iti repet de fiecare data sa te bucuri de fiecare minut petrecut pe teren, la antrenament si in cantonament. Pentru ca nimic nu este mai important decat sa iti ocupti timpul facand ceea ce iti produce placere.

Iti confirm, in acelasi timp, ca, fara efort si fara sacrificiu, nu poti excela in nici un domeniu. Nicaieri!

Nu poti, peste noapte, sa te transformi intr-un sportiv desavarsit. Pentru ca niciodata nu te vei fi antrenat suficient.

Te sprijin si merg cu tine la fiecare meci si te incurajez, din spatele portii, sa te ridici dupa fiecare gol incasat. Pentru ca esecul e bun. Pentru ca esecul te invata cum sa te ridici si cum sa o iei de la capat mai bine, iar si iar.

Sufar langa tine pentru fiecare minge pierduta si topai in tribune, ca un descreierat, la fiecare plonjon reusit. Te incurajez sa mergi pe drumul care iti place chiar daca, la inceput, nu mi-a placut ca ai vrut sa stai in poarta.(deh, reminiscente din copilarie când, in poarta, il bagam pe cel mai slab) 🙂

 

Si, in acelasi timp, stiu ca nu pot sa te feresc de povestile frumoase de pe Facebook.

Povesti ale vedetelor de carton aparute peste noapte. “Vedete” care nu au facut nici 10% din munca depusa de un sportiv adevarat. Care, atunci când, la 10 ani, unii isi rupeau adidasii pe pistele de alergare, nu aveau nicio treaba cu sportul. Care, atunci când un sportiv se culca devreme pentru ca a doua zi avea concurs, ei mergeau la club si se distrau ca orice alt tanar de varsta lor. Fara sacrificii, fara mustrari de constiinta.

Vezi ca, sportivi amatori, reprezinta Romania fara a avea nici o baza in afara de o poveste frumoasa tesuta pe Facebook, asta in timp ce sportivii profesionisti sunt lasati pe margine. Pentru ca, poate astazi, povestea de pe retelele sociale si din presa, poate parea mai importanta decat munca de ani si ani. Stiu ca pare nedrept sa muncesti si sa te pregatesti ani de zile, in timp ce unii duc o viata plina de infractiuni, pentru ca apoi sa acapareze lumina reflectoarelor cu o poveste inimaginabila.

Stiu ca pare nedrept sa-ti construiesti tehnica in ore, zile si saptamani in sala, pe pista, pe teren, in timp ce unii isi fac “selfie” si construiesc doar povesti ambalate frumos, pentru ca apoi sa reprezinte Romania in diverse competitii.

Stiu ca pare frustrant ca, in timp ce unii se distreaza la concerte, “socializand” cu admiratoare prin camere de hotel, turnând gaz pe foc, altii  isi rup pantalonii in genunchi de la atatea sarituri si plonjoane si sprinturi. Si, dupa toate acestea, primii sa scrie carti, sa tina discursuri motivationale despre ridicatul de pe canapea si sa dea lectii despre sport si miscare.

 

Tot ce pot sa-ti spun este ca drumul ales de tine este cel corect, chiar daca acum nu pare. Iti spun ca nu conteaza destinatia ci drumul pana acolo.

 

Iti spun ca fiecare zi petrecuta la antrenament este mult mai valoroasa decat fiecare like cersit cu atata infrigurare. Iti spun ca zambetul unei victorii muncite nu poate fi detronat de un zambet, intr-un selfie, cu un ceas Polar, zambet venit doar din indicatia sponsorului si nu din suflet.

Iti spun ca, lacrima unei infrangeri, când iei in ultimul minut un gol, nu are aceeasi putere de a te ridica de jos, ca o grimasa, facuta pentru o fotografie care, postata pe Facebook va genera mii de like-uri si ii va face, inclusiv pe oamenii din fruntea tarii, sa felicite “performanta”

Pentru ca, dupa ce iei un gol, te ridici, la propriu de la pamant, cu mult mai multa incredere in tine decat dupa un gest teatral de a te ridica din genunchi, gest facut in fata unui fotograf, pe un drum plin de zapada.

Pentru ca nu e loc de teatru la tine. In “cursa” ta nu te poti opri, la un moment dat, pentru o sedinta foto.

Pentru ca tu nu stii sa trisezi. Tu nu stii sa pacalesti sportul si pentru ca tu ai fost crescut altfel. Ai fost crescut sa nu iei nimic din ceea ce nu iti apartine (atat la propriu cat si la figurat).

Pentru ca tu te antrenezi cu mingea la picior, pe teren, si nu pentru a te perfectiona cum sa furi sau sa jefuiesti. Tu lupti pentru a-ti imbunatatii tehnica si nu pentru a creste expunerea paginii tale de Facebook. O lasi sa creasca natural. Pentru ca nu ai timp sa-ti share-uiesti propriile postari in care sa te lauzi ca alergi marton sub 3 ore, performanta care, pentru tatal tau poate fi remarcabila dar care, pentru un sportiv profesionist poate fi hilara.

Iti spun ca toate experientele, acumulate pe acest drum, vor valora de un milion de ori mai mult decat un “program de coaching” menit sa te invete in 4 luni cum sa ajungi un sportiv. Luni da, nu ani, nu zeci de ani. Luni!

Pentru ca nu va fi nevoie sa scrie cineva pentru tine o carte lacrimogena pentru a fi bagat in seama. Pentru ca nu vei avea nevoie de un PR care sa-ti cosmetizeze neîmplinirile si esecurile.

Pentru ca nu vei avea nevoie sa iti motivezi înfrângerile sau DNF-urile. Nu va fi nevoie sa mestesugesti o poveste care sa spuna ca “dumnezeu nu a fost roman azi” sau ca “vremea nu a tinut cu mine” sau ca…

Pentru ca atunci când esti invins, primul lucru nu este sa faci un selfie, cu gura pana la urechi, pe facebook. Pentru ca daca te mandresti ca reprezinti Romania trebuie sa-ti asumi si rusinea faptului ca ai vrut o palarie prea mare care ti-a picat pe ochi la prima purtare.

 

Pentru ca ei pot ramane fara povesti si PR iar tu nu. Nimeni nu iti va putea lua “drumul” parcurs si constiinta curata.

Pentru ca tu traiesti in realitate, alaturi de oameni reali si nu ai ajuns un personaj in povestile tale. Ai prieteni, antrenori, sustinatori reali si nu imaginari, inventati doar pentru a da culoare povestii.

Iar daca vei reprezenta Romania, la un moment dat, te vei putea uita cu mandrie in ochii fiecaruia avand de partea ta încrederea ca “drumul” tau a fost cel corect.

Iar daca nu, vei ramane mereu cu  “drumul” Cu experiente pe care nu ti le va putea contesta sau confisca nimeni.

 

Textul de mai sus nu este un pamflet. Personajele sunt cat se poate de reale iar situatiile descrise nu sunt ipotetice.

Din pacate!

 

P.S. Stiti oare cati sportivi de performanta si-ar fi dorit sa reprezinte Romania in diverse competitii, dar nu o pot face din cauza “vedetelor”?

Stiti oare cati ultramaratonisti pot merge sute de km dar nu au zeci de mii de euro pentru a se inscrie la competitii exotice?

Stiti oare cati profesori de sport si antrenori ar putea sa “predea” alergarea dar nu au loc de coach, mentori si traineri motivationali?

Si, mai important, stiti oare cati copii talentati se pierd pe drum datorita faptului ca federatiile de specialitate, in loc sa-i sprijine, se ocupa doar de actiuni de PR total paguboase?!?

%d bloggers like this: