smartcasual.ro Web analytics

Category: Running

Vrei sa mergi la a doua editie a Semimaratonului Buftea?

Vrei sa mergi la a doua editie a Semimaratonului Buftea?

Later Edit:

Avem un castigator. Felicitari! Voi transmite pe email codul pentru inscrierea gratuita. De asemenea, pentru primele cinci comentarii, voi transmite un cod cu ajutorul caruia veti beneficia de o reducere la taxa de inscriere.

Spor la antrenamente!

 

Daca vrei sa iti dai semana daca merita sa mergi si la a doua editie, smartcasual.ro, impreuna cu organizatorii semimaratonului Buftea, Asociatia Pegas Triatlon Club, iti ofera posibilitatea sa « testezi » gratuit prima editie.

Insa, inainte de a-ti spune cum poti intra in posesia unei invitatii gratuite, la ce proba vrei tu, iti citez o chestie inedita despre acest concurs:

 

Avem o dubla premiera. Ne face placere sa anuntam nu doar ca Buftea gazduieste pentru prima oara un semimaraton, dar si ca, în acest an, sportivii participanti la probele de 21 si, respectiv, de 14 kilometri vor puncta în clasamentele probelor inferioare. Astfel, un sportiv bine pregatit, înscris la cursa de 21 de kilometri, are sansa sa îsi demonstreze nu doar rezistenta, ci si viteza, regulamentul nostru permitându-i sa puncteze si la probele de 7 si 14 kilometri, de fiecare data când parcurge bucla de 7 kilometri”, a declarat Cosmin Rogoveanu, reprezentantul Asociatiei Pegas Triatlon Club.

 

Te sfatuiesc sa accesezi www.buftea21km.ro pentru a afla toate detaliile.

 

Intorcandu-ne la inscrierea gratuita, pentru ca tot se discuta despre taxe de inscriere, te invit sa postezi un comentariu, pe site, la acest articol in care sa-mi spui parerea ta despre nivelul acceptabil al taxelor de participare la concursuri de alergare.

Cat crezi tu ca, o astfel de taxa, ar fi decenta.

Cel care posteaza cea mai mica suma va fi declarat castigator. 🙂 🙂 🙂

Si cum nu se poate desemna castigatorul asa, el va fi desemnat in urma unei trageri la sorti cu ajutorul random.org, pe data de 20 septembrie.

Va rog sa folositi o adresa valida de email pentru a putea contacta castigatorul.

 

In felul acesta « centralizam » si parerea alergatorilor cu privire la acest subiect. Si poate ajutam organizatorii sa se inspire de aici 🙂

 

Si ca tot vorbim de taxe, la Buftea, ele se prezinta astfel :

 

Proba Vârsta minim? 1-15 septembrie 16-28 septembrie 30 septembrie – 1 octombrie
7 km 14 ani 60 lei 80 lei 100 lei
14 km 16 ani 80 lei 100 lei 120 lei
21 km 18 ani 100 lei 120 lei 140 lei

 

 

In plus, astazi 11.09.2017 si maine, elevii intre 14 si 18 ani au reducere 50% din taxa de participare pentru orice proba aleg. Asta asa, sa le mai treaca din supararea generata de inceperea scolii 🙂

 

P.S. Primele 5 raspunsuri primesc automat cate un premiu de consolare (in cazul in care nu castiga participarea gratuita)

 

 

Spor la antrenamente!

Did Not Finish

Did Not Finish

Athletes try very hard to avoid receiving a DNF, and many associate it with a negative stigma

Wikipedia

 

Cu siguranta o sa-mi atrag multe cuvinte «frumoase» dupa acest articol. Dar, dupa o vara linistita, in care am lasat blog-ul sa respire, revin cu un subiect care pare a fi de actualitate.

In ultimul timp, si aici vorbesc despre postarile in social media,  vad o multime de DNF-uri.

Pentru cine nu stie ce inseamna DNF, il invit sa dea un click aici pentru definitia «fenomenului»

Ultrabalaton, campionate mondiale de atletism, ultramaratoane celebre sau simple competitii internationale.

 

Cu gandirea mea, de alergator amator, nu pot sa inteleg de unde vine valul asta de abandonuri. Si nu sunt deloc intamplatoare, avand in vedere frecventa lor. Si bineinteles ca la scuze toti suntem campioni:

 

M-am simtit rau, vremea a fost capricioasa, arbitrul a tinut cu adversarul sau Dumnezeu, astazi, nu a fost roman.

 

Si, anticipand reactia unora, va scutesc sa postati astfel de comentarii:

 

«e usor sa comentezi de pe margine», «e o performanta imensa sa faci chiar si jumatate din cursa aia infernala», «tu ai idee cat se pregatesc oamenii aia», «as vrea sa te vad pe tine acolo, daca macar poti»   etc.

 

De ce nu isi au locul? Pentru ca nu sunt alergator profesionist si nu am pretentia ca altii sa ma urmeze. Nu dau sfaturi si nici nu ii invat pe altii cum sa alerge. Nu am pretentia sa fiu sponsorizat de diverse brand-uri. Nu ma erijez, pe facebook, in reprezentantul tarii mele.

 

Adica, concret, nu asta e «serviciul» meu!

 

Am vazut comentarii ale unor oameni, pe care ii respect, care sincer m-au mirat. Nu conteaza cine. Nu e ok ca, in cazul in care cineva are curajul sa nu felicite “performanta” de a nu termina cursa si de a considera DNF-ul un esec, sa fie admonestati.

Nu e ok sa faceti comparatii de acest fel.

 

Nu e ok ca singurul argument sa fie : «ia sa te vad pe tine cum alergi».

 

S-ar putea ca nici voi, alergatorii profesionisti sa nu faceti fata in domeniile noastre principale de activitate. Asa ca, la «job-ul»  vostru, daca vreti sa fiti modele si formatori de activitati sportive, trebuie sa excelati.

 

Asa functioneaza lucrurile.

 

La mine, in corporatie, daca as abandona proiectele pe banda rulanta, m-ar da afara. Si nu m-as lauda cu asta pe facebook. Si nu as avea pretentia sa ma laude altii si sa aprecieze doar participarea.

 

“Dom`le, n-am fost in stare sa-mi indeplinesc task-urile, dar, ma mandresc cu faptul ca am lucrat in Floreasca, am avut un badge de gat, masina de serviciu si am fost intr-un team building. Stiti la cate interviuri am fost pana m-au acceptat? Asa ca, nu mai comentati ca n-am fost in stare sa fac ce aveam de facut. Sa va vad pe voi daca faceati fata»

 

 

Indiferent ca vrei sa fii un sportiv sponsorizat, cu mii de like-uri pe fb, laudat si admirat de toata lumea, «reprezentantul» Romaniei la diverse competii sau daca  vrei sa se inscrie lumea la scoala ta de alergare si la cursurile tale,  crede-ma ca DNF-urile nu ajuta. Si nu ajuta nici sa te superi cand nu esti laudat doar pentru prezenta la concursuri.

 

Oameni ca mine se pot  lauda cu participarea. Eu pot sa particip la concursuri doar dintr-un capriciu. Eu imi permit sa nu termin. Dar pe extrasul de cont, o data pe luna, banii vin din alta activitate. Dintr-o activitate in care nu  abandonez «curse»

Dintr-o activitate in care termin “bataliile” cu succes.

 

Spun asta, fara niciun pic de rautate. Nu mi-as alege ca antrenor un tip care nu termina curse. Nu mi-as alege ca model un alergator care nu stie sa-si evalueze corect fortele. Nu as urma sfaturile unui alergator care isi alege gresit “bataliile”

 

Poate ca rezultatele slabe pe plan international si mai nou, pe plan local, se datoreaza lipsei unor lideri in aceasta zona. Formatori de opinie si sportivi care pot “educa” aceasta “industrie”. Oameni care sa se implice, de la cel mai jos nivel, de la copii, in formarea pepinierei de viitori sportivi. Oameni cu viziune care sa nu caute succesul peste noapte si notorietate instanta. Stele care sa lumineze “noaptea” din atletismul romanesc si nu doar stele cazatoare care stralucesc o ora. Bloggeri corecti, care nu “mint” fenomenul si care scriu fara niciun interes financiar. Alergatori amatori care sa “traga” dupa ei comunitatea de alergatori de ocazie si care sa dezvolte fenomenul, nu doar “postaci” de poze cu ceasuri de alergare si laude artificiale, care dispar brusc la prima accidentare pentru ca alearga ca disperatii imbatati de sutele de like-uri venite peste noapte.

 

Si cu siguranta nu o sa mai vedem DNF-uri in viitorul apropiat.

 

 

 

Si cu asta, declar deschis  sezonul de toamna pe www.smartcasual.ro 🙂

 

Alergatori vs. biciclisti

Alergatori vs. biciclisti


Eu credeam ca sunt prieteni. Mai ales ca exista un sport, foarte la moda, care are pana si o Federatie (oare), care le aduce sub acelasi acoperis. Triatlonul.

N-am mai alergat de mult prin IOR iar aseara am avut un soc. Stiam ca datorita caldurii, la ora 21.00, parcul va fi intesat de oameni dar mi-am asumat acest lucru avand in vedere kilogramele de “all inclusive” puse in ultima saptamana  🙂

Bai baiatule, dar atata ura intre biciclistii de parc si alergatori n-am vazut. Bicilistii zburau cu o viteza mult prea mare pe pista din parc si daca aveai indrazneala sa pui un picior pe pista urlau mai tare decat Floricica dansatoare in fata la Cotroceni. Unde mai pui ca unii bagau la pedale ca descreieratii, doar ca in sens invers. 🙂

In acelasi timp, nici ai mei alergatori nu se lasau mai prejos. Era suficient ca unul sa depaseasca spatiul dintre cele doua linii si se protapeau in fata lor, ca niste cocosi gata de lupta, cu pieptul inainte: pai ce ba, Contador, n-ai pista?

Si in tot razboiul asta isi faceau cu greu loc mamici cu carucioare, pustoaice cu vata de zahar sau plimbatori de catei cu lese de 5 m.

Bun si acum sa revenim la scandal. Pai ce? E ca in liceu cand eram eu tanar (pe vremea lui Decebal) 🙂  cand existau scantei de fiecare data cand raperii cu blugi Piramide, bufanti, se intalneau cu rockerii cu geci scrise cu pixul?

Mi se pare firesc ca tu, ca alergator, sa faci un pas in stanga sau in dreapta, ca e mai usor. In acelasi timp, toti biciclistii astia de parc, care se cred in Turul Frantei, sa o lase mai moale.

Cum am alergat eu ca bezmeticul, doua ore, pentru a-mi ocupa timpul, am incercat sa observ diverse tipare. Si ce am vazut?

Marlania biciclistilor este invers proportionala cu valoarea bicicletei. Cu cat toacla era mai nenorocita cu atat pedalau mai indarjiti si tipau ca nebunii sa faci loc. Asa si la alergatori. Cu cat tricoul Adidas era de la o editie mai noua a Petrom sau Raiffeisen Marathon, cu atat erau mai deranjati de incalcarea teritoriului de catre bestiile cu doua roti.

Acu, nah! Daca ne uitam la modele cred ca ciclismul e mai violent decat alergarea. Ce s-a intamplat intre Sagan si Cavendish nu o sa vezi niciodata intre doi alergatori de maraton.

 

Asa ca fratii mei albi! Chill ca viata e scurta si sunt probleme mai mari in lume decat PB-ul vostru sau Cubele colorat ca bradul de craciun.

Daca tu, ca alergator vrei sa darami recorduri, du-te pe pista si alerga ca nebunul iar bai sagan wanna be, pista din parc nu e facuta sa pedalezi ca descreieratul. Ia-o spre mare pe drumul vechi si pedaleaza acolo pana vomiti. Lasati parcul pentru relaxare. Nu sunteti doar voi acolo. Viata nu se invarte in jurul alergarii sau biciclitului. Nu sunteti voi buricul pamantului pentru ca faceti sport si participati la Petrom sau la Prima Evadare.

Eu experimentez si cealalta parte. Cand ies cu copiii in parc de multe ori am asa o tentatie sa-i fut un picior la spite unui bezmetic de asta care pedaleaza ca nebunu` sa cada direct in lac. La fel ca si atunci cand am citit pareri ale “specialistilor” deveniti guru ai alergarii peste noapte, ca ar fi utila o sonerie cand alergi, sa-ti fac lumea loc prin parc. Bleah!!!

Chiar daca imi face o deosebita placere sa vad cat mai multa lume facand sport, sper sa treaca moda asta si sa se rarefieze lumea asta a sportului amator. Sa ramana placerea alergarii si a biciclitului fara indarjirea artificiala creata de modelele aparute peste noapte pe FB care isi posteaza poze care mai de care mai “artistice” si de zecile de “antrenori” care iti promit ca te duc de la KFC la terminarea unui maraton.

Acu`sper sa nu ma calce vreun mic Contador data viitoare cand alerg in IOR sau sa ma bata vreun purtator de ciorapi de compresie.

 

Aaa si ca tot a venit vorba: daca abia te-ai apucat de alergat si biciclit si ai cu 30 kg mai mult de cat e normal, ai, te rog, simtul penibilului la tine!

Nu te imbraca in colanti sau tricouri mulate de echipa. Sigla Sky nu da bine pe burta. Da jos papucii cu prindere SPD ca se vede ca mai rau te incurca cand treci pe langa Insula Ratelor, iar jambierele de compresie o sa te straga de o sa-ti iasa ochii din cap pe aia 2,4 km alergati 🙂

 

Hai sa fim sanatosi!

 

sursa foto: www.iberobike.com

#faraceas

#faraceas

Chiar asa? Cand ati alergat ultima oara fara ceas? Fara sa verificati ce viteza aveti, ce ritm, ce puls?

Fara stresul ca alergati mai incet ca de obicei? Fara sa masurati distanta?

Mie mi s-a intamplat zilele trecute. Dupa cum marturiseam si in articolul acesta sunt dependent de astfel de gadget-uri. Care masoara diverse chestii, majoritatea inutile pentru nivelul la care ma aflu. Mi-am cumparat un ceas ale carui functii ma indoiesc ca le voi folosi in totalitate. Ca sa va dati seama despre ce vorbesc, am dat o caruta de bani pe un Fenix care imi da informatii despre sporturi precum golf (n-am jucat in viata mea) sau inot (dupa 3 metri de dat din maini trebuie sa ma opresc). Un Garmin Forerunner 10 ma ajuta la fel de mult precum Fenix 3. Si Saphire edition 🙂  Recunosc ca fac cumparaturi emotionale si ca nu am pic de ratiune cateodata.

Asa ca nu sunt deloc in masura sa dau astfel de sfaturi

Dar totusi…totusi, dintr-o intamplare nefericita, am ajuns sa alerg fara ceas.

Am avut senzatia ca am descoperit ceva nou. Un nou tip de alergare. O alergare in care esti doar tu cu tine, cu gandurile tale fara sa calculezi nimic si fara sa acorzi atentie la detalii de tipul celor enumerate mai sus.

N-am masurat distanta si am alergat liber intr-un ritm comfortabil astfel incat cred ca a fost cea mai placuta alergare de ceva timp.

Am vorbit cu mine si mi-am pus ordine in ganduri asa ca am plecat extrem de odihnit mental din parc. Cand m-am oprit sa beau apa nu a trebuit sa ma grabesc pentru a nu-mi strica ritmul. Am baut linistit astfel incat sa pot sa revin in alergare cu setea astamparata.

 

Fiti siguri ca nu-mi arunc ceasul maine si nu o sa-mi sterg contul de pe Endomondo, dar cel putin, o data la 3 luni, voi alerga fara ceas si fara niciun aparat care sa-mi masoare ceva.

Am alergat pentru mine si nu pentru clasamentul de pe Endomondo sau cu grija postarii pe Facebook a antrenamentului. De ceva timp am intrat, instictiv, in malaxorul asta al alergatorilor. Ceasuri, PB-uri, antrenamente, intervale, HR zone si tinte pentru urmatorul concurs.

#faraceas am redescoperit placerea alergarii si bucuria miscarii. Cum sa pui un pas in fata celuilalt fara stres si fara chin.

 

Si acum gata. Ma duc sa-mi pun Garmin-ul la incarcat ca nu voi face mare branza la S12 la Timisoara doar cu “bucuria alergarii” 🙂

 

 

 

 

Maratonul International Brasov. Din ce in ce mai bine intr-un oras neprietenos!

Maratonul International Brasov. Din ce in ce mai bine intr-un oras neprietenos!

Am tot scris in anii ce au trecut, cu un ochi extrem de critic, despre acest concurs, aflat la cea de-a treia editie. Am participat la toate si pot spune ca anul acesta a fost bine.

Daca anii trecuti traseul a fost acela care ne-a facut pe multi sa strambam din nas si sa-i criticam pe organizatori, anul acesta lucrurile s-au schimbat. Mi-a placut traseul care a strabatut orasul si a urcat spre Poiana Brasov astfel incat a transformat concursul dintr-unul de plat intr-unul cu diferenta de nivel si aer tare 🙂

Nu o sa insist prea tare pe experienta si performanta mea la aceasta cursa deoarece nu cred ca e foarte relevant, atat timp cat sunt un alergator amator, de mijlocul clasamentului 🙂

Ce ma frapeaza insa, este lipsa de prietenie a Brasovului. Ma frapeaza cum un oras asa frumos este atat de neprietenos cu un astfel e eveniment. In afara de Piata Sfatului, nimic.

Senzatia pe care am avut-o pe la km 4, când grupul de alergatori era destul de compact, mi-a dat fiori

Se marsaluia intr-o liniste totala de parca o armata de zombi atacasera cetatea si noi trebuia sa evacuam.  Capul plecat, panta care te macina, zgomotul pantofilor care loveau ritmic asfaltul erau desprinse dintr-un film cu zombi.

 

In afara de punctele de alimentare, unde voluntarii incercau sa transmita energie, nimic. Liniste totala. Oamenii de pe strada priveau impasibili, cei din masini erau incruntati iar unde nu erau masini aveai parte de priviri curioase ascunse in spatele perdelelor.

De ce oare alte orase sunt mai primitoare si Brasovul nu? Mai ales ca e un oras turistic si sunt obisnuiti cu vizitatori.

Anyway, de data asta m-am simtit bine si nu prea am ce sa le reprosez organizatorilor. Doar poate ca ar fi trebuit o incalzire facuta de un profesionist.

Asa ca nu prea o sa faca trafic articolul asta 🙂

De asemenea copiii s-au simtit excelent la cursa dedicata lor.

Singura parere de rau este ca a picat in aceeasi zi cu Prima Evadare 🙂

 

 

 

A venit primavara si au aparut maimutele!

A venit primavara si au aparut maimutele!

N-am mai scris de ceva vreme pentru ca nu mi s-a parut ca am ceva interesant de spus. De asemenea, faptul ca nu traiesc si nu scot nici macar un leu din acest blog, imi permite luxul acesta pe care altii nu il au. Trebuie sa arunce continut in online. Bun, rau, interesant sau nu trebuie sa apara acest continut. Asa e si normal pana la urma. Tine de noi sa-l filtram si sa selectam doar ce ne intereseaza.

N-am comentat nici despre Uniqa Family 10 k  si nici de Cursa Copiilor din cadrul aceluiasi eveniment. Am ales sa nu inscriu copiii anul acesta datorita erorilor de organizare si datorita pericolelor iminente la care erau expusi , pericole generate in primul rand de incapatanarea organizatorilor de a recunoaste ca au probleme si ca trebuie sa faca ceva.

Se pare ca am avut dreptate si, in urma unor incidente destul de grave, organizatorii au decis ca pe viitor sa schimbe formatul. Chiar as fi curios sa aud acum parerile celor care sustineau ca organizarea este buna.

Voluntari zelosi, reprezentanti ai organizatorilor si alti apropiati ai concursului. Va stiti voi! Cum e?

Ma rog, nu neaparat despre asta voiam sa scriu.

Am cateva nelamuriri referitoare la modul cum trebuie sa ne comportam fata de ceilalti alergatori. Fata de cei cu care impartasim aceeasi pasiune cand alergam intr-un spatiu public cum ar fi o pista de atletism sau un parc. Poate sunt eu defazat si vad lucrurile diferit.

De unde aceste nelamuriri?

Am alergat pe Dinamo, zilele trecute si, de cateva ori, mi-a venit sa ma opresc si sa incep un dialog nu tocmai ortodox 🙂

Glumesc insa nivelul de revolta era aproape de cote maxime.

M-a mirat si mi s-a parut extrem de deplasat ca un antrenor cred, care avea un fluier in mana si un caietel, trecut de primele sapte doua tinereti, tipa la toata lumea sa lase liber culoarul 1, unde alergau baietii lui. Baieti care daca ar fi fost profesionisti si ii incurcam as fi inteles dorinta lui Mos Ion Roata. Pe un ton autoritar, dadea la o parte inclusiv copiii care faceau antrenamente. Si nu, nu alergau ca fulgerul invataceii batranelului. Faceau  si ture in care alergau chiar ma incet decat mine 🙂

Ce performante incercau sa atinga de nu puteau sa ocoleasca 30 cm? Pe bune? Poate si ceilalti isi incercau PB-ul lor. Este un spatiu public si fiecare are dreptul sa ocupe ce culoar vrea. Asa gândesc eu.

Sau daca ai nevoie sa faci ceva special, rogi frumos alergatorii sa te ajute si sa lase liber culoarul. Nu strigi, ca pe maidan, ca si cum ar fi pista lù mama ta, arogant, sa se dea toata lumea la o parte.

Este un loc public, deschis pentru publicul larg. Faptul ca ai un batranel cu un cronometru de gat langa tine, caruia ii dai 100 lei sa te invete sa pui dreptul in fata stangului si faci maratonul in 3 ore nu iti da mai multe drepturi. Nu esti mai alergator decat ala care face maratonul in 5 ore.

Nu exista nicio ierarhie bazata pe timpii de la maraton, decat daca esti sportiv profesionist. Si daca esti sportiv profesionist nu ai fite din astea, crede-ma!

Si, daca initial am crezut ca o fi o chestie cu culoarul 1, iata ca, in timp ce alergam cu ochii la batranelul fantastic încercând sa fiu decent si sa nu comentez, un alt voinic, care nu arata nici pe departe a alergator profesionist, cu acelasi aer de superioritate, venind din sens opus mi-a strigat: Culoarul 10 liber!!!. De ce, intreb eu. O sa vezi tu!

Si m-au apucat toate transpiratiile, pe langa alea generate de alergare. Cercopitecul facea niste intervale si probabil 10 era numarul lui norocos. De 10 minute ii dadea pe toti la o parte si isi elibera culoarul. Majoritatea lasau nesimtitul in pace insa de data asta n-am vrut sa las bunul simt sa fie calcat in picioare de arogantele tampitilor. Mi-am continuat alergarea pe culoarul 10 si credeti-ma ca babuinul a avut acelasi performante, la intervale, si pe alt culoar. Si nu l-am vazut tusind ca a alergat pe culoarul 9.

Inteleg ca e la moda sa alergi, sa faci selfie pe pista, sa ai un antrenor, sa iubesti sportul si sa bagi o tona de poze neinteresante cu ceasul tau…dar asta e prea de tot.

Mi se pare normal sa ne respectam. Astia cu eliberatul culoarelor fac parte din aceeasi specie de maimute din parc, carora li se pare cool sa ai o sonerie pe deget sa se dea lumea la o parte când alergi tu.

Ba nu. Eu nu ma dau la o parte. Si daca alergi mai tare ca mine sunt convins ca poti sa ma ocolesti fara efort. Cum eu nu te stresez pe tine, lasa-ma si tu in pace. Sunt convins ca poti sa-ti faci intervalele pe culoarul 9 si cred ca baietii lui nea` batranelu` pot face ceea ce faceau ei si pe culoarul 2.

Asta in cazul in care nu va pregatiti pentru Tokio. Ca va promit ca, nu doar ma dau la o parte, ci va aduc si apa si matur culoarul de pietricele.

Ca daca doar faceti pe interesantii si pe sportivii inchipuiti la 35 ani pentru ca toata copilaria parintii v-au tinut in casa, la teme suplimentare, in timp ce noi bateam mingea toata vacanta in curtea scolii, mi se rupe (adidasul) 🙂 de antrenamentul vostru.

Aaa…si by the way, tarane! Când executi gestul de inalta educatie si scuipi pe pista, chiar daca nu te poti abtine, asigura-te ca atunci când o faci nu vine nimeni din spate.

 

Cine e de vina si ce putem face?

Scriam si acum ceva timp despre bloggeri din jurul acestui fenomen. Cred ca printre articole publicitare, copy/paste din comunicate de presa si selfie in parc cu noul ceas, au obligatia sa educe. Rolul lor este sa dezvolte frumos comunitatea. Din pacate atitudinea lor este extrem de refractara.

Cum critici cum sunt pusi pe harta. Cum dai un feedback negativ cum esti facut hater, distructiv, in foame dupa trafic si acuzat. Au ochelari de cal si vad doar trafic, like-uri si bani. Au transformat alergarea dintr-o pasiune in ceva rece care se masoara cu Google analytics. Sunt ambasadori de competitii dar rolul lor e meschin si tine doar de a atrage cat mai multi platitori.

In conditiile astea sa nu ne miram ca avem maimute in parcuri si pe pistele de alergare.

#respect

 

Iubesc sportul cand apare adrenalina!

Iubesc sportul cand apare adrenalina!

Asemanarea cu persoane reale este pur intamplatoare iar titlul este doar e enumerare de cuvinte fara niciun sens 🙂 .

In ultimul timp, pe grupul Alergare, unde sunt peste 8000 de iubitori ai acestui sport, apar din ce in ce mai des articole, care au drept scop narcisismul si eventual cresterea traficului pe site-urile respective.

Aflam ca pentru a fi sanatosi trebuie sa mancam sanatos si pentru a fi in forma trebuie sa facem miscare.
Aflam ca s-a tinut o conferinta de presa care sa anunte datele unor evenimente, la care inscrierile s-au deschis in urma cu mai mult de o luna iar ziua startului era hotarata si comunicata inca de anul trecut.
Aflam povesti de succes si vedem tone de selfie-uri insotite de pozele ceasurilor care hranesc ego-uri cat casa.
Aflam ca apa e uda si ca noaptea e intuneric.

Nu vreau sa vorbesc in numele tuturor, dar, cel putin eu, astept altceva de la “bloggerii de specialitate”.
Nu caut modele (ne ajunge unul care ne povesteste cum s-a ridicat de pe canapea) asa ca n-am nevoie sa va admir ceasurile si pozele, in oglinda, de la sala.
As aprecia informatii utile, povestiri (reale) despre concursuri si competitii, noutati in domeniu, idei de antrenamente etc.

Insa, in primul rand, simt lipsa obiectivitatii. Simt multa ipocrizie si ma simt manipulat.
Scriem articole doar de dragul de a scrie, in care vorbim vorbe si le postam pe grupuri cu audienta, pentru trafic. Aratam grafice de trafic pentru comenzi de bannere si articole “partinitoare”.

Pe termen lung nu e sanatos. Dupa ce va trece euforia asta cu alergarea ce facem? Dupa ce se vor cerne concursurile, si vor ramane doar cele cu adevarat serioase, vom vedea cat de artificiale sunt aceste bloguri.

Pentru ca vedeti voi?

Nu e de porc (sau de goji ca asa mananca sportivii) sa te invite la masa o doamna si, dupa, sa scrii nasol de concursul ei?
Nu esti fara obraz ca dupa o conferinta de presa “intre prieteni” si dupa ce primesti participare gratuita, plus cateva invitatii pentru a le folosi la concursuri care sa-ti creasca traficul, sa faci un review in care sa vezi si partile mai putin bune?
Nu e lipsa de respect pentru un sponsor al concursului, care are banner pe site-ul tau, sa spui ca traseul acestuia a fost praf?
Si uite asa, cei care citesc, isi seteaza anumite asteptari de la niste concursuri si sunt total dezamagiti cand participa.

Cate articole ati vazut in care cineva sa zica ca, de doi ani, traseul de la Maratonul International Brasov e groaznic?
Unde ati citit ca la Izvorani a fost bataie de joc traseul de bicla?
Cine a scris ca in IOR, la MRNR, s-au dat geluri expirate?

Doar articole “publicitare” cu poze frumoase si povestiri de cat de minunat a fost.
Si stiti care e faza tare? Ce de multe ori autorii nici nu participa.

 

Isi fac articolele cu copy/paste din comunicatele de presa si gata.

 

Pentru un banner de la sponsori si niste banuti inchideti ochii si va prefaceti ca totul e bine. Va orbeste propria imagine de antreprenori “wanna be” si de asa zisi formatori de opinie.
Faptul ca apari la tv si prin presa nu inseamna ca ai ales drumul corect catre succes.
Si Floricica Dansatoarea apare la tv.

Toata lumea e fericita, va pupati pe la conferinte de presa inutile si uitati ca existati doar datorita cititorilor. Ei va aduc traficul mult dorit.
Faceti “gale” in care va premiati intre voi si nu suflati o vorba despre faptul ca FRA este inexistenta si invizibila.

Insa, la un moment dat, se vor satura sa citeasca articole artificiale si fara niciun subiect concret.
V-ati creat o lume a voastra in care alergatorul amator nu exista.
Daca nu ai antrenor si nu faci sub 4 pe mie, esti nimeni.
Daca nu iesi in fiecare zi la antrenamente nu existi.
Daca nu te-ai alaturat unei “trupe”, “gasti”, “grup” esti un proscris si nu ai ce comenta.

Iar daca cineva “indrazneste” sa va contrazica adoptati o atitudine refractara.
Asa ca , hai sa lasam ipocrizia si sa scriem doar cand avem ceva important de spus, da?

…si nu considerati cele de mai sus un atac ci un feedback, chiar daca in industria asta, feedback-ul nu prea se regaseste in vocabularul de specialitate.

 

 

2017

2017

“Sa fim mai buni”, “sa ne bucuram de sarbatori”, “lumina sa ne inunde sufletele” si alte astfel de urari m-au facut sa nu mai scriu nimic in luna ce tocmai a trecut, decembrie.

Cum smartcasual.ro nu este despre cat de minunate sunt evenimentele la care particip si cat de profesionisti, atenti la detalii si receptivi la feedback sunt organizatorii, nu prea am avut un subiect care sa-mi “inunde sufletul de bucurie” 🙂

Nu am scris nici macar de experienta de “bandit runner” de la Maratonul Reintregirii Neamului din IOR.

Bine, impropriu spus “bandit runner” deoarece banditi erau toti ceilalti alergatori din parc, si erau destui.

Destui cei care nu au inteles de ce trebuie sa plateasca aproximativ 100 lei sa alerge in jurul lacului, asa cum o fac in fiecare saptamana poate, avand insa o arcada gonflabila si un numar agatat de tricou. Sa mai zic ca s-au incurcat tricourile si masurile? Sau despre gelurile din pachet care erau aproape expirate (gen “best before 12.2016)?

Stiuuuu, o sa vina specialistii in merceologie sa ma convinga ca “before 12.2016” inseamna de fapt toata luna decembrie. Ma rog. Nu mai conteaza. Sa fim mai buni si sa avem sufletele inundate de bucurie 🙂

De asemenea am luat asa, o mica pauza, si in urma unei discutii cu un om deosebit, organizator al unor competitii cunoscute in Bucuresti, si nu numai, care, destul de direct, mi-a spus ca, dupa cate probleme sunt in organizarea unui eveniment, mai vin si eu dupa, cu evidentierea punctelor slabe… Sunt de acord doar partial dar, nah, sa fim mai buni si cu lumina in suflet. 🙂

Macar in decembrie. Mai ales ca imi este simpatic, imi place de el si stiu ca se implica 🙂

Dar, ca doar nu stingeam lumina aici pe smartcasual.ro, decembrie s-a terminat si incepe un an plin de concursuri. Zilele acestea imi fac un calendar de competitii la care voi alerga si despre care voi scrie cu siguranta. Fara lumina in suflet si fara bunatate artificiala 🙂

Acum serios. Sper ca fiecare critica adusa de mine sa fie preluata la modul constructiv si fiecare feedback sa fie luat ca atare si nu personal.

Si sper ca in 2017 sa avem parte de mai multe interventii si discutii libere, dupa un concurs, din partea organizatorilor.

Prea l-au lasat pe Gabi Solomon singur 🙂 El e singurul care se lupta cu toti nemultumitii. El raspunde, e acid si cateodata mai rautacios decat noi, contestatarii, dar, in acelasi timp, daca nu mai apare alta voce din partea organizatorilor, incepe sa-mi devina simpatic 🙂

Si nu mai pot fi obiectiv 🙂 🙂 🙂

 

Hai sa fim sanatosi si sa ne vedem pe la concursuri!

 

 

 

sursa foto: www.advancehappynewyear2017.com

Nu vreau sa fiu voluntar!

Nu vreau sa fiu voluntar!

De ce nu vreau sa fiu voluntar? Mi-am propus, de ceva timp, sa scriu un articol pe aceasta tema. Totul a pornit de la interpelarile unora, referitoare la articolele mele, in care critic organizatorii atunci cand gresesc.

Mi s-au pus, aproape obsesiv intrebarile:

  • tu ai organizat vreodata de iti permiti sa comentezi?
  • tu ai fost vreodata voluntar la cursa asta?

 

Voi raspunde la prima intrebare, cea cu organizarea, alta data. Acum o sa explic de ce nu am fost, si nici nu voi fi, voluntar la o astfel de cursa. Pentru ca, trebuie sa nuantez putin afirmatia din titlu, si sa nu generalizam.

Nu vreau sa fiu voluntar la un eveniment de tipul MIB.

Pentru cei mai hateri decat mine, vreau sa precizez de la inceput ca admir si respect munca acestor oameni. Contributia adusa fenomenului este extraordinara si cred ca e nevoie de cat mai multe astfel de organizatii care sa se implice si sa dezvolte sportul amator si de masa.

Dar, pentru ca exista si un dar, nu sunt de acord cu o componenta, extrem de importanta, a organizarii unor astfel de competitii. Asistenta si logistica asigurata de voluntari.

Este inteles total gresit voluntariatul in aceste situatii. A fi voluntar inseamna a pune umarul, total dezinteresat, pentru a sprijini o cauza. Ei bine, in acest context, cauza este profitul unei organizatii si unor persoane. Ca daca imi spune cineva ca Bucharest Running Club sau Smartatletic nu fac profit, dintr-un astfel de eveniment, il rog respectuos sa inchida pagina asta si sa acceseze  www.suntipocrit.ro  🙂

Si nu sariti cu chestii cum ca sunt organizatii non profit ca eu cand spun profit nu ma refer la declaratiile fiscale de la finalul anului, da?

Daca tot evenimentul ar fi caritabil si inclusiv persoanele care coordoneaza organizarea evenimentului ar fi voluntari, va garantez ca eu as fi cel mai zelos voluntar.

De ce unii muncesc gratis (pentru ca se munceste serios) iar altii nu? Nu sprijina toti aceeasi cauza? Nu promoveaza toti miscarea si sanatatea? De ce unii trebuie sa o faca gratis si altii pe bani.

Si nu intelegeti, iar, gresit. Sunt pentru si total de acord pentru munca platita. Sunt pentru si total de acord ca aceste evenimente sa genereze un profit pentru organizatori. Insa a te folosi de cauza pe care o sprijini, pentru a manipula niste tineri care sa munceasca, pentru tine si buzunarul tau, gratuit, mi se pare josnic.

Asta este motivul pentru care nu voi fi “voluntar” la astfel de evenimente. Are cineva nevoie de munca mea, bruta sau intelectuala? Ma poate folosi si ma pun la dispozitia lor cu mare placere. Dar nu gratis.

Credeti ca…… sau…….si nu vreau sa dau nume de persoane, nu primesc niciun ban pentru munca prestata? Hai sa ne interesem si sa vedem daca are cineva curaj sa ma contrazica.

 

Coordonatorul voluntarilor primeste bani pentru munca prestata? Adica cel mai voluntar nu e chiar voluntar? E platit? Hmmmm!!! Pai cum vine asta? El da si “subalternii” nu? 🙂

 

Insa nu ii pot acuza prea tare nici pe organizatori. Atat timp cat exista oameni dispusi sa munceasca gratuit pentru profitul altora de ce sa nu se profite de ei.

S-a perimat de tot ideea de voluntariat. Daca imi dati voie fac  o paralela cu bodyguard-ul caruia ii dai un baston si un spray paralizant si se crede Chuck Norris. Asa si cu “voluntarul” curselor de alergare. Atarna-i un badge de gat, da-i o vesta reflectorizanta sau un tricou pe care sa scrie “staff”, “organizator” sau “official” si se transforma in erou Marvel.

Iata, tendentios cum ma stiti, o dovada clara, a importantei functiei  🙂 🙂

img_2531Vasnicii voluntari tinand piept hoardelor dezlantuite de prichindei. Misiune: siguranta 🙂

Sursa foto: Facebook Bucharest Marathon

 

Asa ca hai sa ne calmam putin cu invitatiile la tipul asta de voluntariat.

Un astfel de eveniment, de o asemenea anvergura, are un plan, foarte bine stabilit si definit, in spate. Un business plan, cu bugete pe fiecare componenta. Doar ca, pentru “resurse umane”, remuneratia se opreste la un anumit nivel.

E ca si cum, intr-o organizatie, iau salariu doar managerii. Angajatii muncesc gratis pentru primii. Parca se numea “sclavie” in trecut, nu? 🙂

So…..

Ori suntem (toti) voluntari, ori nu mai suntem?  🙂

P.S. Acest articol nu are rolul de a denigra si de a minimiza rolul unui voluntar la aceste competitii. Sunt extraordinari. Doar ca trebuie sa fie platiti pentru aportul lor, daca concursul genereaza profit.

 

Gata euforia? Hai sa vedem ce n-a mers bine

Gata euforia? Hai sa vedem ce n-a mers bine

Acum ca s-au mai relaxat muschii dupa efortul de duminica si senzatia de euforie se risipeste usor – usor,  hai sa vedem si ce nu a mers bine la editia de anul acesta a Maratonului International Bucuresti.

Ca doar nu o sa scriu despre cat de bine m-am simtit, cat de bine m-am recuperat dupa si despre realizarea unui personal best la maraton. Nici despre vremea super (avand in vedere cum a fost sambata…) si nici despre cat de minunati au fost pace maker-ii. 🙂

O sa incep cu “calcaiul lui Achile”, Cursa Copiilor.

Chiar daca organizatorii au facut o super miscare de PR (jos palaria) cu acest articol in care ne descriu cat de minunat este sa nu fii competitiv si sa stai in spate in timp ce alti copii sunt impinsi de la spate de niste parinti frustrati de propriile neputinte, tot nu ma conving si nu imi sterg senzatia de nemultumire fata de cum e organizata cursa.
De la inceput organizatorii trebuie sa-si raspunda la o intrebare: este sau nu este competitiva cursa? Ca daca nu este competitiva si daca e pe principiul “hai ca important este sa faci miscare” nu trebuie sa existe podium si premii. Ca daca ai un castigator, il urci pe un podium si il premiezi inseamna ca e un concurs competitiv.
Sunt de acord ca unii parinti isi aduc copiii la un astfel de concurs pentru ca se simt vinovati pentru toate pranzurile servite la McDonald`s si pentru toate cutiile de Coca Cola deschise la micul dejun, dar ce ne facem cu copiii competitivi?
Ce ne facem cu cei care vor sa castige? Si nu vor sa castige pentru ca ii obliga cineva. Sau pentru ca ii impinge cineva de la spate. Vor sa castige pentru ca acesta este motivul pentru care s-au inscris la concurs. Miscare fac zilnic prin parcuri si pe la antrenamente.
Deja devine enervant Dan Codreanu cu schemele lui de aranjare la start si cu amenintarile de descalificare.

Daca as fi un copil m-as strecura pana langa el si i-as trage un sut in tibie sa ma tina minte toata viata  🙂

Al meu chiar l-a crezut si, baiat educat, s-a dus sa atinga gardul din spate. Si bineinteles ca a ajuns sa plece ulterior din spatele plutonului.
Trebuie sa intelegeti ca nu punga de pufuleti sau produsele sponsorilor il motiveaza sa castige. Nici pe el si nici pe mine.
Aleraga pentru ca ii place sa castige. Pentru asta se antreneaza si cred ca, pentru un sportiv, aceasta mentalitate de invingator este obligatorie.  De fiecare data cand pleaca din prima linie se claseaza pe podium. Cand pleaca din spate nu, si ma chinui toata ziua sa-i explic ca nu este el de vina.
Am incercat sa nu mai participam la aceasta cursa. Chiar am vrut anul acesta sa nu vin. Am profitat de faptul ca ploua si i-am spus ca nu vom merge. Nici nu a vrut sa auda. M-a intrebat: daca maine ploua tu nu mai participi la maraton? Si m-a inchis.
Ne povestesc, in articolul mentionat mai sus, de seninatatea copilei care a plecat din spatele plutonului. Sunt curios ce parere au de lacrimile baietelului plecat din spatele plutonului care dorea sa castige in cursa pentru care s-a antrenat tot anul. Si care nu a putut sa alerge pentru ca Dan Codreanu l-a trimis in spate si l-a amenintat ca il descalifica.
Chiar daca participa la multe alte concursuri, nu stiu de ce, dar aceasta cursa reprezinta pentru el incununarea unui an plin de antrenamente.
Fericirea de pe fata lui din ceilalti ani, cand reuseste sa plece din primul pluton, este “priceless”. Contrastul dintre acesta fericire si lacrimile de sambata nu imi dau voie sa nu fiu critic si o sa repet la nesfarsit faptul ca nu e ok modul de organizare.
Si, cum nu sunt doar hater ci si constructiv, vin si cu o propunere. Ce ziceti daca organizati la cursele copiilor o categorie de tip “elite”.  Cei care vor sa “faca miscare” sa plece dupa regulile lui Dan Codreanu, iar cei care vor sa concureze cu adevarat, sa plateasca o taxa de participare in care sa fie inclus si un cip de cronometrare.
Si in felul asta impacam pe toata lumea.

Pentru a spulbera impresia transmisa de unii organizatori cum ca parintii isi forteaza copiii sa fie competitivi si le strica placerea de a face sport voi face o mica paranteza. Sportivul meu suparacios are si o sora. Care ce credeti? A fost crescuta la fel fara sa facem nicio diferenta. Si care participa si ea la diverse concursuri. De ce alearga ea? Ea alerga pentru a i se face poze, pentru a se da in spectacol, zambeste tuturor de pe margine. In principiu pentru a fi in centrul atentiei, si pentru a primi o medalie. Este exact din categoria “hai ca important e sa faci putina miscare si sa te distrezi”
Nu toti copiii sunt la fel. Faptul ca uniformizam si incercam sa-i bagam in aceeasi oala nu face bine nimanui.

Ar mai fi multe de spus dar cred ca devin repetitiv. In fiecare an acelasi lucru. Stiu ca si Gabi Solomon s-a saturat de mine (Gabi, ai avut ocazia sa te razbuni la km 38 cand eram vulnerabil, dar tu ai ales sa ma incurajezi) 🙂 dar daca ar fi doar parerea mea…hai ca as fi spus ca sunt eu bezmetic.

Si nu Gabi! Parintii cu opinii “mai competitive” nu au devenit mai putini. Ci au obosit sa semnaleze in fiecare an acelasi lucru.

E pacat sa ajungem sa ne gandim cum sa ne convingem copiii sa nu mai participe.

A devenit o rusine ca esti competitiv si dorinta de a invinge este deja privita ca o lipsa de educatie. Esti un parinte “defect” si chinui copilul daca il incurajezi sa castige.

 

“Vrei sa castigi? La un concurs? Sa-ti fie rusine! Si tie si parintilor tai care te sprijina. Fii mediocru!”

Voi repeta de cate ori voi avea ocazia:

Transformati Cursa Copiilor in Alergarea Copiilor. Fara castigatori, fara podium, fara clasament.

Nu poti cere lipsa de competitivitate la un concurs la care faci un clasament si ai castigatori.

 

Revenind la cursa adultilor, am de semnalat un singur lucru. Predarea bagajelor la finalul concursului.
Bai baiatule ! Dupa patru ore de alergare (la maraton majoritatea termina intre 3.40-4.30) sa mai stai inca 40 minute sa astepti sa-ti dea cineva bagajul este crunt.
S-au zapacit, s-au incurcat si au fost depasiti de situatie. Si singura explicatie a fost ca, cel care coordoneaza voluntarii a decis sa-i ia pe cei ce au aranjat dimineata bagajele si sa-i trimita in alta parte.

Proasta miscare prietene!

Nu inteleg de ce au modificat o chestie care functiona bine. Intrai, te schimbai, iti puneai bagajul unde stiai tu si la final nu ieseai din cort daca nu corespundea numarul de concurs cu cel de pe tricou.

Simplu!
De data asta as fi putut sa iau orice geanta. Nu m-a intrebat nimeni nimic, nu m-a verificat nimeni. Au fost depasiti de situatie si dupa 30 minute nu au stiut ce sa faca decat sa lase pe toata lumea sa-si caute bagajele. Si s-a declansat jihadul. Fiecare arunca si intorcea pe toate partile sacii aceia galbeni de ziceai ca se dadeau ajutoare in Siria. Bineinteles ca unii au ramas fara bagaje. Unii alergatori, sau nu, mai binevoitori au plecat acasa cu alte genti.

As mai semnala o situatie cu care m-am confruntat eu. Toalete putine pe traseu. Poate au fost si nu le-am observat eu. Insa de pe soseaua Panduri si pana la Arena Nationala am cautat cu disperare una si nu am reusit sa gasesc.
Repet, poate nu le-am vazut eu, dar daca erau ar fi trebuit semnalizate mai bine.

E pacat sa rezolvi astfel de situatii prin boschetii de la marginea traseului.

 

In rest evenimentul este unul bine organizat. Sunt detalii si amanunte care pot fi imbunatatite.

Important este sa ai deschiderea de a considera si alte ideei in afara de ale tale.

 

Si acum, pentru ca am devenit deja prea seriosi si nu e bine, sa schimbam putin registrul.

An de an scriu ce nu merge bine si “pun contre” organizatorilor.

Uitandu-ma la pozele de pe traseu nu pot sa nu observ ca, la fel ca anul trecut, sunt urmarit de baietii in roz 🙂

Vreo conspiratie ceva a organizatorilor? Chiar asa mare coincidenta? 🙂 🙂 🙂

4f44731a-786a-4ae5-b236-1f1ca85088d9

Si acum gata! Ne auzim peste o luna cu pareri despre Pegas Duatlon.

 

 

 

 

 

%d bloggers like this: