smartcasual.ro Web analytics

Category: Running

Raman somer!

Raman somer!

 

In ritmul asta raman fara material de lucru, ceea ce nu este neaparat rau, in situatia data. Inseamna ca tot ce fac eu pe aici contribuie, intr-o oarecare masura, la imbunatatirea conditiilor de organizare pentru diferite concursuri.

Bine, ce ar putea sa mai fie foarte neplacut la un concurs organizat de ABRC in Bucuresti? Ar fi rusinos ca, dupa atat amar de timp, sa o mai dea in bara grav.

Si aici ma refer la Bucharest 10 k & Family Run, concurs care s-a desfasurat in weekend-ul ce tocmai a trecut, in Bucuresti.

Deja ne-am obisnuit cu faptul ca taxa este mare si cred ca nu are rost sa ne mai consumam energia comentand la nesfarsit  acest aspect.

Cursa copiilor, dupa tot tam-tam-ul facut, inclusiv aici , a devenit necompetitiva si este mult mai cuminte, fara incidente. Exact cum trebuie sa fie. Vrei sa o faci competitiva? Pai atunci acorda o importanta sporita organizarii si lucrurile nu vor scapa de sub control. Tratau cu superficialitate spiritul de competitie al copiilor si dorinta nestavilita a parintilor de a-si baga in fata propria odrasla, incat evenimentul devenise aproape grotesc.

Astept momentul in care o sa apara si o cursa competitiva pentru copii, organizata in consecinta, avand in vedere promisiunile federatiilor de specialitate (atletism si triatlon) care promit programe dedicate pentru dezvoltarea si promovarea sportului in randul copiilor. Vom vedea!

Mi-a placut, in schimb, de Horatiu de la WorldClass, care a facut o incalzire extraordinara. Omul asta trebuie sa-si faca o scoala la care sa predea incalzirea 🙂

Ce m-a uimit, dar poate asa a fost si in celalti (doi) ani, a fost numarul mic de participanti la cursa de 10 k, cursa considerata principala. Fac comparatie cu semimaratonul Petrom, acum Volkswagen, organizat tot de ABRC, cursa de 10 km.

La Uniqa au fost aproximativ 1000 persoane. Mi s-au parut putini, mai ales ca, teoretic, e cam inceputul sezonului de sosea si, avand in vedere avantul luat de alergare in randul bucurestenilor…

Dar nah, poate taxa i-a speriat 🙂

Totusi as mentiona faptul ca a fost primul concurs la care Oana Nastase nu a condus operatiunile de organizare. In comunicatele oficiale apare ca, noul “boss” de la organizare, este Paolo Ottone, care va avea ca principala strategie, imbunatatirea experientei alergatorilor.

Avand in vedere ca toate anunturile referitoare la ridicarea kit-urilor specificau ca acestea se afla in Piata Constitutiei cand de fapt se aflau la Izvor (rectificare facuta intr-un tarziu pe facebook), zic ca nu prea a inceput cu dreptul. Iar faptul ca la final, dupa ce terminai cursa, trebuia sa te duci pana la zona de Sport expo, aflata in mijlocul parcului Izvor, pentru a bea o gura de apa, zic, la fel, ca la capitolul “imbunatatirea experientei participantilor” mai are de lucru 🙂

Sunt curios daca a mai deranjat pe cineva amplasarea punctului cu apa de la final!

Ce ar mai fi de mentionat la capitolul puncte slabe, este kit-ul de participare. Macar sa puna un saculet mai mic 🙂

E deprimant sa primesti un sac imens pentru 3 firfirele inauntru.

Tricoul, ca de obicei, de proasta calitate iar pliantele si revistele respective, in 90% dintre cazuri, ajung la cosul de gunoi.

 

Hai ca, daca ma mai gandesc si imi mai aduc aminte pot sa incropesc o lista destul de mare de elemente care pot fi imbunatatite. Se pare ca nu-mi pierd, totusi, materialul de lucru prea curand 🙂

Dar probabil, niciodata nu va fi perfect, asa ca, nu punem prea tare la suflet pentru ca am pierde bucuria alergarii in mod organizat

Personal, sunt foarte multumit de performanta mea. Am facut sub 50 minute ceea ce, pentru mine, e foarte bine. Din entuziasm, m-am inscris si la Bucharest 10k, unde am platit si acolo 25 euro 🙂

Urmatorul video review va fi No Stress Duatlon Mogosoaia unde voi participa la primul meu duatlon

 

Sa aveti spor la antrenamente!

Maraton Sevilla 2018

Maraton Sevilla 2018

 

Cum, pe 24 februarie, din intamplare, am adaugat, in minunatul buchet al vietii, trandafirul cu numarul 40, (sa notez undeva asta cu buchetul) :), am zis sa marchez evenimentul cum se cuvine. Si, cum ramasesem fara carbuni, am renuntat la gratar.

Am primit cadou de la cealalta jumatate (mai buna) a familiei o participare, pe 25 februarie, la Maratonul de la Sevilla.

Eu cred ca auzise ca sunt ceva reduceri si ca, spre deosebire de Bucurestiul inghetat, acolo sunt vreo 23 grade, asa ca,  mi-a impachetat frumos excursia asta 🙂

So, pentru cine vrea sa imbine utilul cu placutul recomand o alergare in capitala Andaluciei. Din pacate, sau din fericire, exista o singura categorie, maraton.

Blue Air zboara pana in Malaga, un oras superb de coasta, cu o plaja lata si foarte frumoasa, si apoi inca 2 ore cu trenul pana in Sevilla. Maratonul este clasificat ca si Gold si se pare ca este cel mai plat din Europa. Premise perfecte pentru un PB 🙂 (not!)

Am ajuns cu cateva zile mai devreme si am profitat de soarele coastei de sud a Spaniei si de berea, ma scuzati, mancarea extraordinara. Tapas, San Miguel si paella. Toate de-a valma sub pretextul de carbo loading 🙂

Tot ca o premiera, pe langa prima mea participare la un maraton international de avergura, am incercat sa surprind, video, cursa astfel incat sa ilustrez cat mai bine experienta mea acolo.

Am zis sa scriu de bine ca poate, cine stie, ma fac oamenii aia partener media si ma umplu de bani like-uri.

Aveti indulgenta fata de un biet incepator in acest domeniu, cu promisiunea ca voi incerca sa ma perfectionez in arta filmarii si a montajului. 🙂

M-am imprietenit cu Carlos, un alergator din Madrid, care, pe langa faptul ca mi-a facut o descriere amanuntita a fiecarui obiectiv turistic, m-a ajutat sa ma descurc si in hatisul de la inceputul cursei, unde, daca nu stii spaniola, e cam nasol 🙂

So, gracias Carlos!

Va las, mai jos, filmuletul cu pricina.

 

Spor la alergat!

“Succes is not a destination, it`s a journey”

“Succes is not a destination, it`s a journey”

 

Stiu cat de mult iti place sportul si cat de mult muncesti si, de asemenea, stiu ca iti doresti ca, la un moment dat, un intreg stadion sa-ti strige numele si sa asculti imnul Romaniei, cantat pentru tine.

Stiu, pentru ca mi-ai spus de nenumarate ori acest lucru.

Stiu ca ai fost in stare sa renunti la telefonul mobil pentru bilete la meciul cu Lazio. Stiu ca, desi ai doar 10 ani, te pregatesti centralizat de 5 si stiu ca 5 zile din 7, cate are saptamana, mergi la antrenamente.

Stiu ca, nici nu ai clipit, când antrenorul te-a rugat sa joci pentru o grupa mai mare de varsta. A venit ca o confirmare a muncii tale.

In acelasi timp nu ai neglijat nici grupa ta de varsta si, timp de doi ani, in fiecare sambata si duminica, din sezon, ai fost la meciuri, jucând pentru ambele grupe de varsta.

Stiu cat de mult ti-ai dorit sa ajungi la o academie de portari (nici nu stiam ca exista asa ceva) pentru ca ai vrut sa te pregatesti pentru a deveni cel mai bun dintre portarii de varsta ta si stiu ca rupi Youtube in doua uitandu-te la clipuri cu antrenamente de portari.

Stiu cat de trist ai fost când nu ai reusit sa-ti intalnesti idolul si stiu cat de suparat erai, la inceput, când nu castigati nici macar un meci.

Dar nu te-ai lasat si acum nimeni nu castiga in fata voastra. Lacrimile de infrangere s-au transformat in tipete de bucurie si in “lantul victoriei” Stiu ca, indiferent de cat timp petreci pe terenul de fotbal, la final, ai un zambet larg si alergi sa-mi spui cat de tare a fost. Si, in acelasi timp, stiu ca joci fotbal pe ploaie, noroi, zapada sau praf cu acelasi entuziasm. Cu o minge buna pe gazon artificial sau cu una, vai de ea, in fata portii, cu baietii.

STIU!

 

Si eu te incurajez sa faci ceea ce iti place si iti confirm ca acesta este drumul spre a realiza ceea ce ti-ai propus. Si iti repet de fiecare data sa te bucuri de fiecare minut petrecut pe teren, la antrenament si in cantonament. Pentru ca nimic nu este mai important decat sa iti ocupti timpul facand ceea ce iti produce placere.

Iti confirm, in acelasi timp, ca, fara efort si fara sacrificiu, nu poti excela in nici un domeniu. Nicaieri!

Nu poti, peste noapte, sa te transformi intr-un sportiv desavarsit. Pentru ca niciodata nu te vei fi antrenat suficient.

Te sprijin si merg cu tine la fiecare meci si te incurajez, din spatele portii, sa te ridici dupa fiecare gol incasat. Pentru ca esecul e bun. Pentru ca esecul te invata cum sa te ridici si cum sa o iei de la capat mai bine, iar si iar.

Sufar langa tine pentru fiecare minge pierduta si topai in tribune, ca un descreierat, la fiecare plonjon reusit. Te incurajez sa mergi pe drumul care iti place chiar daca, la inceput, nu mi-a placut ca ai vrut sa stai in poarta.(deh, reminiscente din copilarie când, in poarta, il bagam pe cel mai slab) 🙂

 

Si, in acelasi timp, stiu ca nu pot sa te feresc de povestile frumoase de pe Facebook.

Povesti ale vedetelor de carton aparute peste noapte. “Vedete” care nu au facut nici 10% din munca depusa de un sportiv adevarat. Care, atunci când, la 10 ani, unii isi rupeau adidasii pe pistele de alergare, nu aveau nicio treaba cu sportul. Care, atunci când un sportiv se culca devreme pentru ca a doua zi avea concurs, ei mergeau la club si se distrau ca orice alt tanar de varsta lor. Fara sacrificii, fara mustrari de constiinta.

Vezi ca, sportivi amatori, reprezinta Romania fara a avea nici o baza in afara de o poveste frumoasa tesuta pe Facebook, asta in timp ce sportivii profesionisti sunt lasati pe margine. Pentru ca, poate astazi, povestea de pe retelele sociale si din presa, poate parea mai importanta decat munca de ani si ani. Stiu ca pare nedrept sa muncesti si sa te pregatesti ani de zile, in timp ce unii duc o viata plina de infractiuni, pentru ca apoi sa acapareze lumina reflectoarelor cu o poveste inimaginabila.

Stiu ca pare nedrept sa-ti construiesti tehnica in ore, zile si saptamani in sala, pe pista, pe teren, in timp ce unii isi fac “selfie” si construiesc doar povesti ambalate frumos, pentru ca apoi sa reprezinte Romania in diverse competitii.

Stiu ca pare frustrant ca, in timp ce unii se distreaza la concerte, “socializand” cu admiratoare prin camere de hotel, turnând gaz pe foc, altii  isi rup pantalonii in genunchi de la atatea sarituri si plonjoane si sprinturi. Si, dupa toate acestea, primii sa scrie carti, sa tina discursuri motivationale despre ridicatul de pe canapea si sa dea lectii despre sport si miscare.

 

Tot ce pot sa-ti spun este ca drumul ales de tine este cel corect, chiar daca acum nu pare. Iti spun ca nu conteaza destinatia ci drumul pana acolo.

 

Iti spun ca fiecare zi petrecuta la antrenament este mult mai valoroasa decat fiecare like cersit cu atata infrigurare. Iti spun ca zambetul unei victorii muncite nu poate fi detronat de un zambet, intr-un selfie, cu un ceas Polar, zambet venit doar din indicatia sponsorului si nu din suflet.

Iti spun ca, lacrima unei infrangeri, când iei in ultimul minut un gol, nu are aceeasi putere de a te ridica de jos, ca o grimasa, facuta pentru o fotografie care, postata pe Facebook va genera mii de like-uri si ii va face, inclusiv pe oamenii din fruntea tarii, sa felicite “performanta”

Pentru ca, dupa ce iei un gol, te ridici, la propriu de la pamant, cu mult mai multa incredere in tine decat dupa un gest teatral de a te ridica din genunchi, gest facut in fata unui fotograf, pe un drum plin de zapada.

Pentru ca nu e loc de teatru la tine. In “cursa” ta nu te poti opri, la un moment dat, pentru o sedinta foto.

Pentru ca tu nu stii sa trisezi. Tu nu stii sa pacalesti sportul si pentru ca tu ai fost crescut altfel. Ai fost crescut sa nu iei nimic din ceea ce nu iti apartine (atat la propriu cat si la figurat).

Pentru ca tu te antrenezi cu mingea la picior, pe teren, si nu pentru a te perfectiona cum sa furi sau sa jefuiesti. Tu lupti pentru a-ti imbunatatii tehnica si nu pentru a creste expunerea paginii tale de Facebook. O lasi sa creasca natural. Pentru ca nu ai timp sa-ti share-uiesti propriile postari in care sa te lauzi ca alergi marton sub 3 ore, performanta care, pentru tatal tau poate fi remarcabila dar care, pentru un sportiv profesionist poate fi hilara.

Iti spun ca toate experientele, acumulate pe acest drum, vor valora de un milion de ori mai mult decat un “program de coaching” menit sa te invete in 4 luni cum sa ajungi un sportiv. Luni da, nu ani, nu zeci de ani. Luni!

Pentru ca nu va fi nevoie sa scrie cineva pentru tine o carte lacrimogena pentru a fi bagat in seama. Pentru ca nu vei avea nevoie de un PR care sa-ti cosmetizeze neîmplinirile si esecurile.

Pentru ca nu vei avea nevoie sa iti motivezi înfrângerile sau DNF-urile. Nu va fi nevoie sa mestesugesti o poveste care sa spuna ca “dumnezeu nu a fost roman azi” sau ca “vremea nu a tinut cu mine” sau ca…

Pentru ca atunci când esti invins, primul lucru nu este sa faci un selfie, cu gura pana la urechi, pe facebook. Pentru ca daca te mandresti ca reprezinti Romania trebuie sa-ti asumi si rusinea faptului ca ai vrut o palarie prea mare care ti-a picat pe ochi la prima purtare.

 

Pentru ca ei pot ramane fara povesti si PR iar tu nu. Nimeni nu iti va putea lua “drumul” parcurs si constiinta curata.

Pentru ca tu traiesti in realitate, alaturi de oameni reali si nu ai ajuns un personaj in povestile tale. Ai prieteni, antrenori, sustinatori reali si nu imaginari, inventati doar pentru a da culoare povestii.

Iar daca vei reprezenta Romania, la un moment dat, te vei putea uita cu mandrie in ochii fiecaruia avand de partea ta încrederea ca “drumul” tau a fost cel corect.

Iar daca nu, vei ramane mereu cu  “drumul” Cu experiente pe care nu ti le va putea contesta sau confisca nimeni.

 

Textul de mai sus nu este un pamflet. Personajele sunt cat se poate de reale iar situatiile descrise nu sunt ipotetice.

Din pacate!

 

P.S. Stiti oare cati sportivi de performanta si-ar fi dorit sa reprezinte Romania in diverse competitii, dar nu o pot face din cauza “vedetelor”?

Stiti oare cati ultramaratonisti pot merge sute de km dar nu au zeci de mii de euro pentru a se inscrie la competitii exotice?

Stiti oare cati profesori de sport si antrenori ar putea sa “predea” alergarea dar nu au loc de coach, mentori si traineri motivationali?

Si, mai important, stiti oare cati copii talentati se pierd pe drum datorita faptului ca federatiile de specialitate, in loc sa-i sprijine, se ocupa doar de actiuni de PR total paguboase?!?

Da ma, bine, sunt eu hater!

Da ma, bine, sunt eu hater!

Vorbeste lumea ca cica eu sunt hater si distructiv. Dar hai sa aruncam o privire atenta la ce se intampla, astazi, in lumea asta mica a sportivilor  amatori.

In lumea concursurilor « prietenoase » facute cu bani de acasa si din pasiune.

Sa ne uitam putin, atent, pe grupurile de pe facebook, unde se promoveaza diverse actiuni si produse si cum a fost transformata o pasiune intr-o lupta pentru imagine si bani.

 

Semimaratonul Bucuresti si-a schimbat sponsorul principal.

De ce? Pai nu se stie. In acelasi timp sponsorul tehnic a disparut. Cum?  Uite-asa! Acelasi sponsor tehnic a disparut si de la Maratonul Bucuresti.

Daca pentru a anunta orice rahatel se facea cate o conferinta de presa…acu` liniste totala. Mai mult de atat, Oana Nastase, cea care era pionul principal in organizarea competitiilor ABRC, nu mai apare pe site la sectiune « Echipa ».

A plecat si ea? Asa se pare. A plecat Adidas o data cu ea?  Pai cam asa cred. Vor fi tricouri Rollys la competitiile ABRC ? Vom vedea 🙂

Exact cum spuneam. Liniste totala si mers pe burta. Stau si ma intreb unde sunt « ambasadorii » si « promotorii » acestor evenimente care, pentru orice stire inutila, umpleau facebook-ul. Unde sunt bloggerii de specialitate care, contra participarii gratuite la concurs si contra aparitiei link-ului pe site-ul oficial, ne bombardau cu copy/paste-ul din comunicatele ABRC?

Nimeni nu sufla o vorba.

 

Concursul de trail din Baneasa.

 

Avem Baneasa Race si Baneasa Forest Run. Cam acelasi traseu, cam in aceeasi perioada. S-au despartit. De ce? In afara de declaratia de aici nu am inteles mare lucru. Asa e in business!

 

Runfest.

 

Dupa cativa ani in care s-au dezvoltat frumos, usor usor se sting. Doar 4 competitii, jumatate  necompetitive. Au disparut colaborarile cu Gabriela Szabo, Bucharest Fox Trail si After 9 Cross. De ce?  Pai nu se stie. Dintr-o reorientare de strategie, probabil.

 

Alergare pe Facebook.

 

Hatereala la greu. Sportivii se balacaresc intre ei. Alergatorii sponsorizati spameaza permanent cu produsele respective.

« Tibi Useriu nu ar face fata la un concurs adevarat », « Marius Ionescu nu mai doboara recorduri » si alte sageti transmise din toate partile

Unii sunt mai antrenori decat altii si «sfaturile » curg garla.

 

Federatia Romana de Triatlon mareste « taxa de protectie »

 

Asa cataloghez eu aceasta taxa inutila care nu se justifica in niciun fel. Vrei sa participi la un concurs din calendarul Federatiei? Platesti suplimentar fata de taxa de concurs. De ce? Naiba stie, ca nimeni nu spune nimic. Nimeni nu vine cu niste argumente pertinente. Noroc ca au aparut organizatori (vezi Fara Asfalt) care au iesit din acest calendar. Calendar care este total inutil pentru noi, sportivii amatori.

Toate astea, in conditiile in care Federatia, in 2018, va avea un buget cu 20% mai mare decat anul trecut. Adica din banii mei si ai tai. Dar, nah, cheltuieli importante si, citez de pe site-ul oficial al federatiei:

 

« Cheltuielile majore in 2018 vor fi competitii internationale, incluzand Campionatul Mondial de Wintertriathlon 2018: 406.000 lei , pregatire loturi nationale: 26.950 lei, competitii nationale 46.000 lei, activitati pentru dezvoltarea disciplinei /ramurii sportive: selectie, pregatire, organizare /participare la competitii pentru copii, juniori mici si persoane cu nevoi speciale 48.000 lei, salarii angajati FRTRI 123.000 lei etc »

 

Da, da!!! Ati  vazut bine. Pentru copii alocam 48.000 lei, bani care vor fi impartiti intre dezvoltarea sportului pentru viitorele talente si persoane cu nevoi special dar,  pentru salarii,  alocam 123.000 lei. Mi se pare corect. Si apoi ne plangem ca nu avem rezultate si ca nu apare niciun sportiv care sa ne reprezinte la nivel inalt.

Da-i incolo de copii! Sa se pregateasca singuri in spatele blocului si la Eforie Nord cand merg cu familia in concediu.

La fel de corect mi se pare si faptul ca unul dintre vicepresedintii federatiei este si presedintele unui club privat. Adica isi da singur licentele. Dar nu, nu este un conflict de interese. Sunt doar eu hater si am capul plin de intrigi si scenarii.

 

Ca sa ne dam seama ca pasiunea a fost ingropata de bani si de interese trebuie doar sa studiem cazul Ocean Lava Romania 

A aparut fulgerator, a intrat imediat in calendarul federatiei (pare-se ca  presedintele Smartatletic stia pe cineva la federatie 🙂 ) si a disparut inainte de a ne obisnui macar cu sigla.

Nu de alta dar nu mai stiai unde participi. Trichallenge, Ocean Lava, chiar daca alergai pe acelasi asfalt de la Mamaia.

La momentul aparitiei m-am intrebat ce plus aduce licenta Ocean Lava, in conditiile in care este practic acelasi concurs cu alta sigla. Pentru noi, marea masa a sportivilor amatori.

 

“Am decis sa luam licenta Ocean Lava Planet din dorinta de a crea un eveniment international de succes pe distanta semi lunga (half ironman) care, pe de o parte, sa ne permita sa ne pastram identitatea si cultura locala, iar pe de alta parte sa imbinam cresterea nivelului competitional la categoria amatori, dar si sa promovam statiunea Mamaia ca destinatie turistica sportiva. De cativa ani, am reusit asta, statiunea noastra fiind deja bine ancorata pe harta evenimentelor sportive de anvergura international”, declara Vlad Stoica, Presedinte Clubul Sportiv Smart Atletic

 

Exact 🙂 Totul foarte clar!  Drept dovada in 2018 nu mai avem Ocean Lava adica nu mai vrem sa « crestem nivelul competitional la categoria amatori » 🙂

 

Dar nu, sunt eu hater si imi place scandalul. Ca doar din asta traiesc. Din like-urile si din reclamele de aici de pe smartcasual.ro. Din articole defaimatoare la adresa pisicutelor nevinovate care aduc bani de acasa si care fac din pasiune toate cele de mai sus.

 

Really?!?

In acelasi timp, pe la mijlocul lunii februarie aparuse stirea ca TriChallenge Izvorani se va tine in 14 aprilie. Probe noi, duatlon…o nebunie de concurs!

Ulterior, brusc, o cumunicare seaca, ne anunta ca:

Dragi prieteni, din motive independente de noi, nu vom organiza in acest an TriChallenge Izvorani. Ne regrupam, cu forte proaspete, anul viitor. Va multumim pentru interes si pentru ca ne sunteti alaturi!”

 

Organizarea campionatului european de alergare 24 ore are déjà contestatari care reclama conflicte de interese. Dar, ma dor degetele sa dezvolt si subiectul asta, pentru ca as putea sa scriu pana maine si sa pun pe hartie un million de exemple concrete.

 

Cele de mai sus sunt doar cateva exemple, din Bucuresti. In tara sunt nenumarate concursuri, organizate mai bine sau mai putin bine.

Cu respect pentru participanti sau nu. Sa fim sanatosi si sa ne bucuram de lumea asta a noastra, oricat de meschina poate parea cateodata.

Noi suntem responsabili sa avem grija de comunitatea noastra. Spunand lucrurilor pe nume si indreptand ceea ce este stramb.

 

 

 

In rest toate bune. Am facut cateva investitii care sa ma ajute sa expun mai bine propriile pareri referitoare la concursurile la care particip.

Fara sponsorizari, fara alocari de fonduri si fara niciun interes. Asa ca o sa va rog sa fiti ingaduitori si sa iertati stangaciile tehnice.

Cu siguranta, in timp ma voi perfectiona. Accept feedback-ul si promit ca il voi lua constructiv fara nicio urma de agresivitate. 🙂

 

 

 

 

La final de an

La final de an

Alergam astazi cu un prieten si, in gluma, mi-a spus ca poate in 2018 transform smartcasual.ro intr-un blog cu informatii pozitive. Si asta mi-a dat de gandit.

 

Poate ca ar fi bine ca, in 2018, sa schimb la 180 grade directia blog-ului, sa il populez cu bannere de pe la concursuri, sa dau comunicate de presa, sa fac “race review”, sa devin “partener media” si uite asa poate ma aleg cu participari gratuite si cu bidonase de apa de la diversi sponsori.

Voi primi si eu diplome de la diverse companii si, eventual, un pachetel frumos pentru sprijinul pe care l-am acordat in timpul anului.

Unde mai pui ca, daca ma apuc si de review pentru diverse produse, poate mai scapa si pe la mine cate un ceas, o maslina, o gutuie, o scobitoare straina.

Apoi diverse magazine si brand-uri vor pune cate un banner, eu le cer 50-100 euro si toata lumea e fericita. Spamez toate grupurile de alergare de pe facebook, platesc reclama pentru a ajunge in cat mai multe news feed-uri si apoi ma mandresc cu accesari. Accesari pe care le folosesc atunci cand negociez cat costa un banner la mine pe site.

Voi participa si eu la diverse lansari, conferinte de presa, purtand mandru, un ecuson pe piept. Voi pune umarul la actiunea de PR a diverselor concursuri si voi fi multumit ca am contribuit si eu la dezvoltarea alergarii in Romania. Ma mai recunoaste lumea pe la concursuri, ma mai saluta altii pe traseu si, in felul asta, imi va creste ego-ul direct proportional cu numarul de like-uri de pe facebook. Poate, cu putin noroc, peste cativa ani ma cheama si pe mine cineva, la un eveniment, intr-un panel de vorbitori sa-mi dau si eu cu parerea despre influenta social media in sport.

Si voi rupe facebook si instagram cu 14 randuri de hastaguri cand postez o poza in timp ce ma uit la o pista de alergare, ganditor si profund.

Suna bine, nu? Sounds like a plan, a good plan 🙂

 

Dar nu si nu. Eu Batman, Batman!

Ma incapatanez sa raman in zona mea. Scopul declarat al acestui blog, in 2018, va fi unul clar. Am ajuns la o varsta la care imi permit sa nu fac compromisuri (adica 30 de ani pentru cine nu ma cunoaste)  😉

Vreau ca smartcasual.ro sa ajunga o platforma unde, in momentul in care vrei sa participi la un concurs, si vrei sa afli, pe bune, cum e traseul, cum e organizarea, ce primesti si ce trebuie sa dai, sa gasesti toate aceste informatii. 

Voi incerca sa fiu mai ponderat cu micile rautati, dar nu promit 🙂

Poate voi mai condimenta, pe ici pe colo, in partile esentiale cu cate un comentariu ironic. 🙂

Cam asta imi doresc eu de la smartcasual.ro, blogul pe care il voi pastra doar pentru a-mi alimenta pasiunea pentru miscare. Voi incerca sa ilustrez articolele mele cu imagini astfel incat sa transmit un mesaj cat mai clar si corect.

Asa ca, in 2018, tot ca inainte ca inainte era mai bine 🙂

 

Si daca tot suntem in plina perioada de vacanta si sarbatori, va doresc ca Sf Alergarie sa va aduca un 2018 mai bun ca 2017 dar mai prost ca 2019 🙂

 

Sa aveti spor!

 

 

 

MIB 2017, povestiri din spatele plutonului

MIB 2017, povestiri din spatele plutonului

Exista o alta realitate in spatele plutonului, o realitate putin mai dura pentru cei prezenti acolo.

 

Am asteptat sa treaca euforia MIB si mai ales nebunia albumelor postate pe facebook. Chiar vorbeam cu cineva si ne intrebam ce este in capul prietenilor alergatorilor de pe facebook 🙂

Este de ajuns sa ai trei, patru alergatori in lista astfel incat, in saptamana de dupa maraton, sa ti se acreasca de cele 498 de poze si 547 de albume foto. Poze in care vezi doar cotul prietenului tau sau ii sesizezi un genunchi intr-o mare de alergaciosi.

Oare cate :“bine ma, alergi tu, esti sportiv tu, nebunule” au fost spuse in gand 🙂

Va dau un sfat. Cand setati acordul, pentru ca aplicatia sa posteze pe peretele vostru, setati “only me” la privacy. In felul acesta vedeti doar voi pozele si ulterior le puteti publica pe cele in care apareti cu adevarat.

Dar nu despre asta este vorba in episodul de astazi. Pentru cine a deschis mai tarziu televizoarele, am participat si eu la MIB, la proba de maraton. Dupa cele 12 ore de la S24H mi-am pus in gand sa alerg incet si sa-mi insotesc un prieten, care ataca primul lui maraton. Ne-am setat ca si tinta  4 ore si jumatate, maxim 5. Bine, nici daca nu il insoteam nu eram departe de acest timp avand in vedere ca “recordul” meu la maraton este de 4:15 🙂  da, da, huaaa, sunt invidios ca nu alerg sub 3 ore si imi vars frustrarea pe facebook 🙂 🙂 🙂

Revenind la ale noastre, adica la titlul articolului, mi-am dat seama ca in spatele plutonului exista o alta realitate, pe care ceilalti alergatori, din fruntea sau mijlocul plutonului, nu o traiesc. Va spun sincer, celor care va laudati cu maratoane sub 3 ore, ca ati fi surprinsi de cat de greu v-ar fi sa faceti maratonul in 5 ore.

Paradoxal, nu?

Pai va zic eu de ce. Nu ai nici cea mai mica senzatie de concurs, dupa km 25-27. Alergatorii inceti sunt atat de rasfirati incat ai sentimentul ca alergi singur si ca s-a terminat cursa, ca s-au inchis tarabele si s-a plecat acasa. Si aici vreau sa taxez organizatorii si voi detalia putin.

 Ne-am simtit exact ca la intrarea in targul auto Vitan prin 2002

Sa incepem cu inceputul, adica cu startul. Voi realizati ca, cei care pleaca din ultimul sector, merg 2 km?

Mai ales anul acesta, cand startul a fost total nefericit. Pe o strada de 3m latime, au mai amplasat si poarta aceea cu Scholl. Ne-am simtit exact ca la intrarea in targul auto Vitan prin 2002. Ca la metrou la Aviatiei, la ora 18.00 cand ies corporatistii de Floreasca de la intreprinderi. Noroc ca era inceputul cursei si nu a trebuit sa stam cu nasul in tricouri transpirate. Ca si idee, primul km l-am facut cu un pace magnific de 10 minute/km. A fost foarte greu sa ajungem din urma pacerii de 4:30 si aproape ca am sprintat pentru a fi langa ei. Nu sunt eu antrenor, dar sprintul la inceput nu prea pica bine 🙂

Anul acesta traseul a fost foarte frumos, dar, din pacate, faptul ca pe multe portiuni am inspirat gaze de esapament, nu prea mi-a placut. Dar ma rog, sa spunem ca tura din Cismigiu mi-a curatat plamanii 🙂

Au uitat de zid.

Probabil organizatorii, fiind sportivi desavarsiti, au uitat cum e sa faci primul  maraton. Au uitat ca exista un zid pe la km 35-37 cand ai nevoie de sustinere sau cel putin de amarata de  apa. De la Piata Muncii, pana la iesirea din stadion nu am gasit nimic. Exact in portiunea cand alergatorii incepatori, din spate, au nevoie macar de apa. Foarte prost inspirata amplasarea punctelor de hidratare. Si atunci cand am dat de ele nu prea mai gaseam nimic. Doar cateva paharele de apa.

Oameni buni, astia din spate au platit aceeasi taxa (cam mare de altfel si o sa revin si la acest aspect). Nu e normal sa nu beneficiezi de ajutor din acest punct de vedere, avand doar vina ca esti la coada plutonului si totusi, incadrandu-te in limita de timp impusa. Rusinica, voi astia care nu stiti sa dimensionati cantitatea de produse de la fiecare punct de alimentare! Si ca tot suntem aici. In timpul curselor lungi eu nu suport chimicale din astea de genul Isostar, geluri, etc (da, stiu, nu o sa-mi trimita niciodata Isostar 3 geluri si un prosopel) 🙂 De fapt stomacul meu nu le suporta, asa ca ma “hranesc” cu apa si lamaie si cel mult glucoza. Mai apreciez cateodata si o napolitana. Acum nu stiu daca a fost asa ceva pe la puncte, dar cand am ajuns noi, in afara de apa si ceva resturi de banane si portocale…batea vantul. Nu tu o lamaie amarata, o glucoza, un biscuitel ceva. Nimic?!?!?!

Ok, am inteles ca platesc pentru experienta si pentru tricouri din ce in ce mai jalnice. Dar 50 euro si doar apa? Pai imi luam 20 lei la mine, alergam bandit si imi cumparam de la chioscurile de pe traseu din 10 km in 10 km cate o apa la 0.5. Si ma scoteam mai bine. Aaaaaa, platesc si pentru atmosfera. Da? In afara de fetele de la Unirii, care cantau de mama focului, pentru noi astia din spate voluntarii cam terminasera incurajarile si le impachetasera sa plece si ei acasa. Cam asta era senzatia. Cum am scris si mai sus, dupa km 30, trebuie sa ai un psihic de fier. Cred ca fac special organizatorii si te supun la un fel de test 🙂  Privelistea aia cu Bulevardul Unirii pustiu, cu mesele goale de la punctele de alimentare si cu oamenii de la curatenie cu sacii in maini care asteptau sa se termine sirul de “testoase rapide” era dezolanta ca naiba.  Pustiu, liniste, fara apa intre km 28 si 37, si cam atat.

“Si mana grebla se facu…”

Citeam acum ceva timp un articol de pe Biciclistul.ro.

Un articol in care am aflat, citez “Valeria Racila van Groningen, fondatoarea acestui eveniment,  a declarat ca bugetul evenimentului ajunge la peste 300.000 de euro, iar toti banii provin numai din parteneriate si sponsorizari din mediul privat.” Ma gandeam ca in afara de sponsorizari, care acopera acest buget, mai sunt banii proveniti din taxe. Facand o socoteala simpla, ca am ramas corigent la mate in clasa a noua, si considerand un numar de 10.000 de participanti platitori (nu numar si copiii si parintii copiilor si pe cei care trec pe langa Piata Constitutiei, pentru a ajunge la 15.000) la o taxa medie de 20 euro -sunt indulgent nu?-, pai aproape mai strangem o data bugetul. 🙂 Si ma opresc aici, pentru ca apar “oficialii” federatiilor fantoma care devin ironici in speranta ca vor compensa lipsa de profesionalism si conflictele de interese evidente. Dar deviez de la subiect si nu e cazul acum.

Ma uitam zilele trecute la cum a fost intampinata ultima alergatoare, la un maraton afara. Mai avem mult pana sa ajungem la nivelul la care sa intelegem ca trebuie sa tratam alergatorii la fel. De la kenyanul din frunte pana la cel care incheie plutonul.

Daca taxa ar fi mai mica pentru sectoarele E si F, as intelege. Asa nu.

Anul viitor, incepand cu semimaratonul Petrom, voi filma toata experienta. Ma gandesc ca ar fi placut sa ilustrez criticile mele si cu imagini. Asa ca, daca vedeti un nebun cu o camera in varful batului, care nu va deborda de entuziasmul specific bloggerilor parteneri si care nu va umple de epitete mirobolanta organizare, sa stiti ca sunt eu 🙂

 

In rest, sezonul s-a cam terminat, ne pregatim de Craciun ca doar nu o sa fiu nebun sa dau o suma cu trei cifre sa alerg in IOR de 1 decembrie. 🙂

Sanatosi sa fim ca de restul ne descurcam!

 

 

…si de acum voi fi si mai critic! S24H Timisoara

…si de acum voi fi si mai critic! S24H Timisoara

Am asteptat sa-mi treaca febra musculara, capatata cu ocazia S24H, pentru a putea misca degetele 🙂

Glumesc, dar cu toate acestea, concursul asta te impinge pana la limita si iti arata cat de tare esti, atat fizic cat si mental. Am avut febra la niste muschi pe care nu stiam ca ii am 🙂

12, 24 sau 48 ore te invarti pe o bucla de 1 km si un pic. Chiar daca la 6 ore schimbi sensul, ajungi sa inveti fiecare groapa de pe traseu si ajungi sa dai cate un nume fiecarui copac si sa te intrebi daca ii mai recunosti peste 5 ture 🙂

Nu o sa insist pe trairile mele din timpul celor 12 ore de efort pentru ca, nu-i asa, aici nu facem “race review” 🙂

O sa insist pe organizare si pe faptul ca, daca mai aveam vreo urma de indoiala, concursul asta m-a convins ca nu sunt absolut deloc hater. M-a convins ca se poate, ca organizator, sa construiesti, nu un concurs de alergare ci o intreaga experienta. Stiti fix-ul meu cu taxele de participare?  Eee, de data asta nici macar nu stiu cat am platit insa stiu ca a existat acel “return of investment”. Cu varf si indesat!

Ceea ce vreau sa spun este ca, de cand particip eu la astfel de evenimente, nu m-am simtit nicaieri mai bine. Si nu ma refer strict la amanunte logistice.

Organizatorii concursului construiesc o atmosfera de familie in care participantii, voluntarii, organizatorii si sustinatorii formeaza un tot unitar. Am vazut emotie si am vazut ca, in centrul universului acestui concurs, ne aflam noi, alergatorii. Am vazut preocupare continua de a rezolva fiecare solicitare si am vazut disponibilitate, lacrimi de emotie si zambete de bucurie.

 

Si, pentru a termina cu partea emotionala, am vazut un kit de participare mai mult decat decent, transfer de la aeroport pentru participanti (WTF!!!), pasta party intr-un mediu excelent (nu caserole sleite cu paste, stropite cu sos dubios), sedinta tehnica folositoare, traseu impecabil, voluntari dedicati si nu plictisiti, incurajari permanente, spatii de odihna…si pot continua cu inca doua pagini de lucruri frumoase.

Insa, asa trebuie sa arate normalitatea si nu exceptia. Nu trebuie sa ne miram cand un organizator creioneaza o astfel de experienta si sa nu mai contenim cu laudele, cum se intampla la acest concurs, pentru ca, apropos, nu am vazut niciun feedback negativ.

Din acest motiv spun ca m-am convins pe mine, daca mai  era nevoie, ca nu sunt hater. M-am convins ca trebuie sa fiu din ce in ce mai critic pentru ca exista organizare excelenta. Pentru ca exista grija fata de participanti.

Si cred, cu tarie, ca tine doar de noi, participantii, sa “impingem” organizatorii sa fie mai buni in ceea ce fac.

Doar ca, la majoritatea concursurilor, organizatorii se pun in prim plan pe ei. Pun banii inaintea pasiunii si devin refractari si agresivi cand cineva comenteaza.

Esti admonestat “cu ce drept vorbesti bah?” neintelegand ca, fiind platitorul si beneficiarul serviciului prestat, am tot dreptul. Si ca, pe termen lung, concursurile “arogante” se vor evapora.

Mi-am creat un sistem de evaluare bazat pe experienta de la S24 si sper ca, din ce in ce mai multe evenimente de acest tip, sa ofere aceeasi experienta.

Va recomand, total dezinteresat, acest concurs. Si il recomand si organizatorilor.

Cred ca, la fel ca si in alte domenii, schimbul de experienta trebuie sa fie la ordinea zilei.

La fel cum Federatia Internationala de Atletism pune cate o “eticheta” fiecarui concurs (bronze, silver, gold, etc) asa si noi, alergatorii, ar trebui sa certificam concursurile la care participam, in functie de experienta avuta.

“Recomandat de alergatori” poate reprezenta o recunoastere suplimentara pentru concursurile care au grija de noi.

Felicitari Diana! Sper sa nu se schimbe nimic 🙂

 

Am asa un sentiment ca tot vibe-ul asta pozitiv se va duce pe apa Dambovitei, dupa MIB 🙂

 

Hai sa fim sanatosi si sa ne vedem cu bine pe la concursuri!

 

 

 

Vrei sa mergi la a doua editie a Semimaratonului Buftea?

Vrei sa mergi la a doua editie a Semimaratonului Buftea?

Later Edit:

Avem un castigator. Felicitari! Voi transmite pe email codul pentru inscrierea gratuita. De asemenea, pentru primele cinci comentarii, voi transmite un cod cu ajutorul caruia veti beneficia de o reducere la taxa de inscriere.

Spor la antrenamente!

 

Daca vrei sa iti dai semana daca merita sa mergi si la a doua editie, smartcasual.ro, impreuna cu organizatorii semimaratonului Buftea, Asociatia Pegas Triatlon Club, iti ofera posibilitatea sa « testezi » gratuit prima editie.

Insa, inainte de a-ti spune cum poti intra in posesia unei invitatii gratuite, la ce proba vrei tu, iti citez o chestie inedita despre acest concurs:

 

Avem o dubla premiera. Ne face placere sa anuntam nu doar ca Buftea gazduieste pentru prima oara un semimaraton, dar si ca, în acest an, sportivii participanti la probele de 21 si, respectiv, de 14 kilometri vor puncta în clasamentele probelor inferioare. Astfel, un sportiv bine pregatit, înscris la cursa de 21 de kilometri, are sansa sa îsi demonstreze nu doar rezistenta, ci si viteza, regulamentul nostru permitându-i sa puncteze si la probele de 7 si 14 kilometri, de fiecare data când parcurge bucla de 7 kilometri”, a declarat Cosmin Rogoveanu, reprezentantul Asociatiei Pegas Triatlon Club.

 

Te sfatuiesc sa accesezi www.buftea21km.ro pentru a afla toate detaliile.

 

Intorcandu-ne la inscrierea gratuita, pentru ca tot se discuta despre taxe de inscriere, te invit sa postezi un comentariu, pe site, la acest articol in care sa-mi spui parerea ta despre nivelul acceptabil al taxelor de participare la concursuri de alergare.

Cat crezi tu ca, o astfel de taxa, ar fi decenta.

Cel care posteaza cea mai mica suma va fi declarat castigator. 🙂 🙂 🙂

Si cum nu se poate desemna castigatorul asa, el va fi desemnat in urma unei trageri la sorti cu ajutorul random.org, pe data de 20 septembrie.

Va rog sa folositi o adresa valida de email pentru a putea contacta castigatorul.

 

In felul acesta « centralizam » si parerea alergatorilor cu privire la acest subiect. Si poate ajutam organizatorii sa se inspire de aici 🙂

 

Si ca tot vorbim de taxe, la Buftea, ele se prezinta astfel :

 

Proba Vârsta minim? 1-15 septembrie 16-28 septembrie 30 septembrie – 1 octombrie
7 km 14 ani 60 lei 80 lei 100 lei
14 km 16 ani 80 lei 100 lei 120 lei
21 km 18 ani 100 lei 120 lei 140 lei

 

 

In plus, astazi 11.09.2017 si maine, elevii intre 14 si 18 ani au reducere 50% din taxa de participare pentru orice proba aleg. Asta asa, sa le mai treaca din supararea generata de inceperea scolii 🙂

 

P.S. Primele 5 raspunsuri primesc automat cate un premiu de consolare (in cazul in care nu castiga participarea gratuita)

 

 

Spor la antrenamente!

Did Not Finish

Did Not Finish

Athletes try very hard to avoid receiving a DNF, and many associate it with a negative stigma

Wikipedia

 

Cu siguranta o sa-mi atrag multe cuvinte «frumoase» dupa acest articol. Dar, dupa o vara linistita, in care am lasat blog-ul sa respire, revin cu un subiect care pare a fi de actualitate.

In ultimul timp, si aici vorbesc despre postarile in social media,  vad o multime de DNF-uri.

Pentru cine nu stie ce inseamna DNF, il invit sa dea un click aici pentru definitia «fenomenului»

Ultrabalaton, campionate mondiale de atletism, ultramaratoane celebre sau simple competitii internationale.

 

Cu gandirea mea, de alergator amator, nu pot sa inteleg de unde vine valul asta de abandonuri. Si nu sunt deloc intamplatoare, avand in vedere frecventa lor. Si bineinteles ca la scuze toti suntem campioni:

 

M-am simtit rau, vremea a fost capricioasa, arbitrul a tinut cu adversarul sau Dumnezeu, astazi, nu a fost roman.

 

Si, anticipand reactia unora, va scutesc sa postati astfel de comentarii:

 

«e usor sa comentezi de pe margine», «e o performanta imensa sa faci chiar si jumatate din cursa aia infernala», «tu ai idee cat se pregatesc oamenii aia», «as vrea sa te vad pe tine acolo, daca macar poti»   etc.

 

De ce nu isi au locul? Pentru ca nu sunt alergator profesionist si nu am pretentia ca altii sa ma urmeze. Nu dau sfaturi si nici nu ii invat pe altii cum sa alerge. Nu am pretentia sa fiu sponsorizat de diverse brand-uri. Nu ma erijez, pe facebook, in reprezentantul tarii mele.

 

Adica, concret, nu asta e «serviciul» meu!

 

Am vazut comentarii ale unor oameni, pe care ii respect, care sincer m-au mirat. Nu conteaza cine. Nu e ok ca, in cazul in care cineva are curajul sa nu felicite “performanta” de a nu termina cursa si de a considera DNF-ul un esec, sa fie admonestati.

Nu e ok sa faceti comparatii de acest fel.

 

Nu e ok ca singurul argument sa fie : «ia sa te vad pe tine cum alergi».

 

S-ar putea ca nici voi, alergatorii profesionisti sa nu faceti fata in domeniile noastre principale de activitate. Asa ca, la «job-ul»  vostru, daca vreti sa fiti modele si formatori de activitati sportive, trebuie sa excelati.

 

Asa functioneaza lucrurile.

 

La mine, in corporatie, daca as abandona proiectele pe banda rulanta, m-ar da afara. Si nu m-as lauda cu asta pe facebook. Si nu as avea pretentia sa ma laude altii si sa aprecieze doar participarea.

 

“Dom`le, n-am fost in stare sa-mi indeplinesc task-urile, dar, ma mandresc cu faptul ca am lucrat in Floreasca, am avut un badge de gat, masina de serviciu si am fost intr-un team building. Stiti la cate interviuri am fost pana m-au acceptat? Asa ca, nu mai comentati ca n-am fost in stare sa fac ce aveam de facut. Sa va vad pe voi daca faceati fata»

 

 

Indiferent ca vrei sa fii un sportiv sponsorizat, cu mii de like-uri pe fb, laudat si admirat de toata lumea, «reprezentantul» Romaniei la diverse competii sau daca  vrei sa se inscrie lumea la scoala ta de alergare si la cursurile tale,  crede-ma ca DNF-urile nu ajuta. Si nu ajuta nici sa te superi cand nu esti laudat doar pentru prezenta la concursuri.

 

Oameni ca mine se pot  lauda cu participarea. Eu pot sa particip la concursuri doar dintr-un capriciu. Eu imi permit sa nu termin. Dar pe extrasul de cont, o data pe luna, banii vin din alta activitate. Dintr-o activitate in care nu  abandonez «curse»

Dintr-o activitate in care termin “bataliile” cu succes.

 

Spun asta, fara niciun pic de rautate. Nu mi-as alege ca antrenor un tip care nu termina curse. Nu mi-as alege ca model un alergator care nu stie sa-si evalueze corect fortele. Nu as urma sfaturile unui alergator care isi alege gresit “bataliile”

 

Poate ca rezultatele slabe pe plan international si mai nou, pe plan local, se datoreaza lipsei unor lideri in aceasta zona. Formatori de opinie si sportivi care pot “educa” aceasta “industrie”. Oameni care sa se implice, de la cel mai jos nivel, de la copii, in formarea pepinierei de viitori sportivi. Oameni cu viziune care sa nu caute succesul peste noapte si notorietate instanta. Stele care sa lumineze “noaptea” din atletismul romanesc si nu doar stele cazatoare care stralucesc o ora. Bloggeri corecti, care nu “mint” fenomenul si care scriu fara niciun interes financiar. Alergatori amatori care sa “traga” dupa ei comunitatea de alergatori de ocazie si care sa dezvolte fenomenul, nu doar “postaci” de poze cu ceasuri de alergare si laude artificiale, care dispar brusc la prima accidentare pentru ca alearga ca disperatii imbatati de sutele de like-uri venite peste noapte.

 

Si cu siguranta nu o sa mai vedem DNF-uri in viitorul apropiat.

 

 

 

Si cu asta, declar deschis  sezonul de toamna pe www.smartcasual.ro 🙂

 

%d bloggers like this: