smartcasual.ro Web analytics

Tag: alergare

Out of office!

Out of office!

Gata, oficial sunt in vacanta. Nu mai critic, nu mai comentez si nici nu ma mai bag in seama dandu-mi cu parerea.

Pana in septembrie cand revin cu forte proaspete.

Pana atunci, imi vad de tendinita mea, si am grija sa nu-mi intre prea mult nisip printre degetele de la picioare. Probabil ne mai vedem prin IOR, dimineata pe racoare, la o tura de lac.

Asa ca, AHOY mateloti, sa ne vedem cu bine la toamna!

Ai gresit buzunaru` federatia mea!

Ai gresit buzunaru` federatia mea!

Am reusit, in sfarsit!

Munca sustinuta, presarata cu sacrificii, noptile nedormite, miile de km alergati si… 10 lei  🙂 intr-un final mi-au adus satisfactii nebanuite.

Astazi am devenit SPORTIV LICENTIAT. De fapt nu astazi ci incepand de sambata, de la ora 00:00.

Dar, la fel ca in basmul cu Cenusareasa, vraja se va stinge la miezul noptii si ma voi intoarce din visul frumos la viata mea stearsa, de zi de zi.

Si, pentru ca am fost crescut si educat sa nu iau ce nu-mi apartine, draga Federatie Romana de Triatlon, recunosc ca nu sunt sportiv si nu merit onoarea conferita de aceasta chitanta.

Recunosc ca, desi m-ai vazut alergand cu un tricou pe care scria Smartcasual Running Team, nu fac parte din niciun club cum ar trebui sa faca orice sportiv. E un club fictiv, o jucarie de copii batrani, daca vrei. O jucarie izvorata din dorinta de a-mi cumpara haine S si costume “slim fit” pentru ca, spre deosebire de un sportiv, “uniforma” mea de lucru nu este compusa din colanti de compresie sau tricouri respirante ci din costume si camasi albe inchise pana sus. Iar tricoul ala e “personalizat” cu 18 lei la Decathon.

Recunosc ca pentru mine, inainte de un concurs, carbo loading inseamna doua Efes, la draft ca e mai gustoasa. Recunosc ca am potential si sunt talentat in zona asta. Pot sa recunosc Efes-ul cu ochii inchisi si cateodata fara sa-l gust. Planul meu de nutritie trece prin bucataria de la Vivo si incepe cu burger Goodfather si cartofi Cheesy 🙂

Recunosc ca “planul” de antrenament variaza in functie de ce chef am sa ies sau nu in IOR sau Tineretului. Recunosc ca singura mea legatura cu sportul intr-un mod organizat a fost in clasa a patra cand, inainte de a ma opera de apendicita, am facut 2 saptamani handbal. N-am niciun antrenor, nici macar MyAsics. Nu ma sponsorizeaza nimeni, ca pe orice sportiv serios. Asa ca hashtag-urile mele de pe facebook si instagram sunt fix irelevante.

 

Am facut intro-ul de mai sus pentru a face legatura cu subiectul pe care il voi relua astazi. S-a tot discutat pe marginea lui insa nimeni, din cadrul federatiei, nu a reusit sa argumenteze de ce este nevoie sa platim aceasta taxa de licentiere de o zi. Si aici ma refer la amatori. La cei care sunt majoritari intr-un astfel de concurs de triatlon/duatlon. Nu stiu daca sunteti la curent dar, FRTRI percepe fiecarui participant la concursurile, aflate sub umbrela ei, o taxa de licentiere de o zi. Explicatia doamnei, care te alearga cu chitantierul in mana cand iti ridici pachetul de start, este ca “asa e regulamentul federatiei“. Sau, mai frumos “duceti-va afara sa concurati sa vedeti ca si acolo e asa“. Sunt convins ca nu acesta e punctul de vedere oficial al federatiei. “Ca asa e si afara

Iar formularea de “sportiv amator licentiat” este total anapoda. Exista o contradictie intre amator si licentiat. Nu pot fi puse impreuna. Este o incompatibilitate intre cei doi termeni. E ca si cum un presedinte de club ar fi in conducerea federatiei, conducere care acorda licente cluburilor. Pai ar fi ok? 🙂

Ma enerveaza la culme taxa asta si nu inteleg de ce noi, amatorii, bautorii de Efes (poate asa intelege FRTRI ca nu sunt profesionist), trebuie sa ne licentiem. Pai daca m-ai licentiat, nu trebuie sa fac parte si dintr-un club? Sunt asa…sportivul strazii? 🙂

FRTRI-ul asta e un fel de Fane Spoitoru` al vremurilor noastre. Pentru ca, daca imi iei o taxa care nu se numeste  “de participare” dar care imi conditioneaza prezenta la concurs, taxa se numeste “de protectie

Pentru ca si organizatorii platesc o taxa pentru fiecare concurs. Ar fi excelent sa iasa un organizator si sa spuna:

Dom`le,  platesc aceasta taxa si vreau sa fac parte din calendarul Federatiei pentru ca:

  • imi pun la dispozitie arbitrii
  • ma ajuta sa atrag sponsori
  • o platesc pentru ca ma ameninta….. 🙂
  • platesc pentru ca asa e si afara si noua ne place sa copiem

Ceva! Nimeni nu spune nimic, organizatorii tac malc si federatia incaseaza.

La fel, cineva din Federatie, sa explice ce e cu taxa asta. Care e logica? Daca este vorba despre a sprijini programele federatiei sa o spuna. Si o numim donatie nu licentiere.

Am mai primit o explicatie cum ca, daca esti licentiat si participi la concursurile aflate in calendarul FRTRI, castigi puncte si apari in nu stiu ce clasament. WTF!!! Ce clasament si unde e? Si ce ma intereseaza pe mine, ca amator, aceste puncte?!?

 

Asa ca, draga FRTRI, ne poti lumina cu un raspuns?

Pentru ca desi nu incurajez cersetoria, o prefer hotiei. Prefer sa dau eu 10 lei decat sa-mi bage cineva mana in buzunar dupa ei. Intelegi?

 

 

JUR…episodul 2

JUR…episodul 2

Bucharest International 10k a inceput prost dar, intr-un final, a fost un eveniment care s-a dovedit a fi ok. Cel putin pentru mine. Probabil ca sunteti la curent cu discutiile, din ultima perioada, despre medalii sau mai bine zis despre lipsa lor, sau despre celebra declaratie in care eram pusi sa juram ca nu vom avea nicio pretentie in caz ca se intampla ceva.

Din punct de vedere organizare, la acest nivel, e greu sa gresesti flagrant in timpul evenimentului asa ca nu prea am ce sa scriu. Faptul ca, pe caldura asta, poate era nevoie de inca un punct de alimentare sau ca, la start, au fost doar 6 toalete ecologice la un numar de aproximativ 1000 de participanti, nu pot fi catalogate ca si carente de organizare. Poate mai multa atentie la aceste detalii, pe viitor, nu ar strica.

Eu am primit medalie 🙂

Dupa cele 47 minute, cat a durat cursa mea, mai erau medalii. Sper ca au ajuns pentru toti.

Si nu, nu e vorba despre o tinichea ci este vorba despre respect si principii.

Ma rog, nu vreau sa deschid iar subiectul asta.

 

JUR… episodul 2

 

Cum articolul referitor la declaratia de participare a avut un real succes, inregistrand cateva mii de vizualizari, in primele zile de la publicare, am considerat ca este un subiect de interes pentru participantii la acest tip de competitii.

Si, m-am gandit sa fac si continuarea, intr-o maniera haioasa, care sa demonstreze faptul ca noi, participantii, nu citim declaratiile dar nici reprezentantii organizatorilor nu sunt departe. Este irelevant ce hartie depui.

Profitand de faptul ca am primit aceasta declaratie in format Word, am modificat-o pe ici pe colo, in punctele esentiale, 🙂 pentru a vedea daca cineva observa. Aveti mai jos o captura de ecran cu modificarile evidentiate. Bineinteles ca in declaratia depusa am scos culoarea si bold-ul, pentru a trece neobservata.

In cazul in care vreti sa va delectati cu toate modificarile, puteti vedea intreaga declaratie, mai jos  🙂

declaratie_participant_BI10K_editia_22_Aprilie_2018

 

Ce a iesit?

 

By the way, referitor la tricou, am inteles ca fetele au avut ceva probleme cu masurile. Mie mi se pare un tricou ”ok-ish” si parca ceva mai frumos decat cele de la Adidas.

 

Sa aveti spor la antrenamente si ochii in patru la ce semnati 🙂

Slow living

Slow living

In ultimul timp tot dau peste omuletele asta mic care ne invata ca a alerga usor este cheia succesului.

Acum, in toata galagia asta de informatii de pe net, nu mai stii ce sa iei de bun. Numele omuletelui este Hiroaki Tanaka. Tanaka, exact ca in Karate Kid 🙂

El spune ca, alergand niko niko pacete ajuta sa pierzi in greutate si te fereste de accidentari. Acum, nah, e normal ca daca alergi ca melcul sa minimizezi riscul sa suprasoliciti musculatura si incheieturile.

De asemenea, noi p-aici prin IOR, spunem ca daca alergi incet faci fat burning. Mit sau adevar?

Las mai jos un filmulet cu batranelul simpatic care explica cum e cu slow jogging. Poate ca, la un moment dat, e mai bine sa o lasi mai moale.

Slow jogging, slow food, slow living…

In era vitezei am uitat sa ne bucuram de alergare. Alergam dupa recorduri, alergam cu ochii in ceas, conteaza timpul scos pe 10 km, 21 sau maraton. Vrem sa alergam mai bine decat cel de langa noi, sa ne laudam cu performantele sa fim admirati pe facebook. Si aici ma refer la noi, astia amatorii. Oricum nu ajungem niciodata pe podium si parca nu de asta alergam.

Have fun & have a ”slow” Easter!

 

 

Raman somer!

Raman somer!

 

In ritmul asta raman fara material de lucru, ceea ce nu este neaparat rau, in situatia data. Inseamna ca tot ce fac eu pe aici contribuie, intr-o oarecare masura, la imbunatatirea conditiilor de organizare pentru diferite concursuri.

Bine, ce ar putea sa mai fie foarte neplacut la un concurs organizat de ABRC in Bucuresti? Ar fi rusinos ca, dupa atat amar de timp, sa o mai dea in bara grav.

Si aici ma refer la Bucharest 10 k & Family Run, concurs care s-a desfasurat in weekend-ul ce tocmai a trecut, in Bucuresti.

Deja ne-am obisnuit cu faptul ca taxa este mare si cred ca nu are rost sa ne mai consumam energia comentand la nesfarsit  acest aspect.

Cursa copiilor, dupa tot tam-tam-ul facut, inclusiv aici , a devenit necompetitiva si este mult mai cuminte, fara incidente. Exact cum trebuie sa fie. Vrei sa o faci competitiva? Pai atunci acorda o importanta sporita organizarii si lucrurile nu vor scapa de sub control. Tratau cu superficialitate spiritul de competitie al copiilor si dorinta nestavilita a parintilor de a-si baga in fata propria odrasla, incat evenimentul devenise aproape grotesc.

Astept momentul in care o sa apara si o cursa competitiva pentru copii, organizata in consecinta, avand in vedere promisiunile federatiilor de specialitate (atletism si triatlon) care promit programe dedicate pentru dezvoltarea si promovarea sportului in randul copiilor. Vom vedea!

Mi-a placut, in schimb, de Horatiu de la WorldClass, care a facut o incalzire extraordinara. Omul asta trebuie sa-si faca o scoala la care sa predea incalzirea 🙂

Ce m-a uimit, dar poate asa a fost si in celalti (doi) ani, a fost numarul mic de participanti la cursa de 10 k, cursa considerata principala. Fac comparatie cu semimaratonul Petrom, acum Volkswagen, organizat tot de ABRC, cursa de 10 km.

La Uniqa au fost aproximativ 1000 persoane. Mi s-au parut putini, mai ales ca, teoretic, e cam inceputul sezonului de sosea si, avand in vedere avantul luat de alergare in randul bucurestenilor…

Dar nah, poate taxa i-a speriat 🙂

Totusi as mentiona faptul ca a fost primul concurs la care Oana Nastase nu a condus operatiunile de organizare. In comunicatele oficiale apare ca, noul “boss” de la organizare, este Paolo Ottone, care va avea ca principala strategie, imbunatatirea experientei alergatorilor.

Avand in vedere ca toate anunturile referitoare la ridicarea kit-urilor specificau ca acestea se afla in Piata Constitutiei cand de fapt se aflau la Izvor (rectificare facuta intr-un tarziu pe facebook), zic ca nu prea a inceput cu dreptul. Iar faptul ca la final, dupa ce terminai cursa, trebuia sa te duci pana la zona de Sport expo, aflata in mijlocul parcului Izvor, pentru a bea o gura de apa, zic, la fel, ca la capitolul “imbunatatirea experientei participantilor” mai are de lucru 🙂

Sunt curios daca a mai deranjat pe cineva amplasarea punctului cu apa de la final!

Ce ar mai fi de mentionat la capitolul puncte slabe, este kit-ul de participare. Macar sa puna un saculet mai mic 🙂

E deprimant sa primesti un sac imens pentru 3 firfirele inauntru.

Tricoul, ca de obicei, de proasta calitate iar pliantele si revistele respective, in 90% dintre cazuri, ajung la cosul de gunoi.

 

Hai ca, daca ma mai gandesc si imi mai aduc aminte pot sa incropesc o lista destul de mare de elemente care pot fi imbunatatite. Se pare ca nu-mi pierd, totusi, materialul de lucru prea curand 🙂

Dar probabil, niciodata nu va fi perfect, asa ca, nu punem prea tare la suflet pentru ca am pierde bucuria alergarii in mod organizat

Personal, sunt foarte multumit de performanta mea. Am facut sub 50 minute ceea ce, pentru mine, e foarte bine. Din entuziasm, m-am inscris si la Bucharest 10k, unde am platit si acolo 25 euro 🙂

Urmatorul video review va fi No Stress Duatlon Mogosoaia unde voi participa la primul meu duatlon

 

Sa aveti spor la antrenamente!

Maraton Sevilla 2018

Maraton Sevilla 2018

 

Cum, pe 24 februarie, din intamplare, am adaugat, in minunatul buchet al vietii, trandafirul cu numarul 40, (sa notez undeva asta cu buchetul) :), am zis sa marchez evenimentul cum se cuvine. Si, cum ramasesem fara carbuni, am renuntat la gratar.

Am primit cadou de la cealalta jumatate (mai buna) a familiei o participare, pe 25 februarie, la Maratonul de la Sevilla.

Eu cred ca auzise ca sunt ceva reduceri si ca, spre deosebire de Bucurestiul inghetat, acolo sunt vreo 23 grade, asa ca,  mi-a impachetat frumos excursia asta 🙂

So, pentru cine vrea sa imbine utilul cu placutul recomand o alergare in capitala Andaluciei. Din pacate, sau din fericire, exista o singura categorie, maraton.

Blue Air zboara pana in Malaga, un oras superb de coasta, cu o plaja lata si foarte frumoasa, si apoi inca 2 ore cu trenul pana in Sevilla. Maratonul este clasificat ca si Gold si se pare ca este cel mai plat din Europa. Premise perfecte pentru un PB 🙂 (not!)

Am ajuns cu cateva zile mai devreme si am profitat de soarele coastei de sud a Spaniei si de berea, ma scuzati, mancarea extraordinara. Tapas, San Miguel si paella. Toate de-a valma sub pretextul de carbo loading 🙂

Tot ca o premiera, pe langa prima mea participare la un maraton international de avergura, am incercat sa surprind, video, cursa astfel incat sa ilustrez cat mai bine experienta mea acolo.

Am zis sa scriu de bine ca poate, cine stie, ma fac oamenii aia partener media si ma umplu de bani like-uri.

Aveti indulgenta fata de un biet incepator in acest domeniu, cu promisiunea ca voi incerca sa ma perfectionez in arta filmarii si a montajului. 🙂

M-am imprietenit cu Carlos, un alergator din Madrid, care, pe langa faptul ca mi-a facut o descriere amanuntita a fiecarui obiectiv turistic, m-a ajutat sa ma descurc si in hatisul de la inceputul cursei, unde, daca nu stii spaniola, e cam nasol 🙂

So, gracias Carlos!

Va las, mai jos, filmuletul cu pricina.

 

Spor la alergat!

“Succes is not a destination, it`s a journey”

“Succes is not a destination, it`s a journey”

 

Stiu cat de mult iti place sportul si cat de mult muncesti si, de asemenea, stiu ca iti doresti ca, la un moment dat, un intreg stadion sa-ti strige numele si sa asculti imnul Romaniei, cantat pentru tine.

Stiu, pentru ca mi-ai spus de nenumarate ori acest lucru.

Stiu ca ai fost in stare sa renunti la telefonul mobil pentru bilete la meciul cu Lazio. Stiu ca, desi ai doar 10 ani, te pregatesti centralizat de 5 si stiu ca 5 zile din 7, cate are saptamana, mergi la antrenamente.

Stiu ca, nici nu ai clipit, când antrenorul te-a rugat sa joci pentru o grupa mai mare de varsta. A venit ca o confirmare a muncii tale.

In acelasi timp nu ai neglijat nici grupa ta de varsta si, timp de doi ani, in fiecare sambata si duminica, din sezon, ai fost la meciuri, jucând pentru ambele grupe de varsta.

Stiu cat de mult ti-ai dorit sa ajungi la o academie de portari (nici nu stiam ca exista asa ceva) pentru ca ai vrut sa te pregatesti pentru a deveni cel mai bun dintre portarii de varsta ta si stiu ca rupi Youtube in doua uitandu-te la clipuri cu antrenamente de portari.

Stiu cat de trist ai fost când nu ai reusit sa-ti intalnesti idolul si stiu cat de suparat erai, la inceput, când nu castigati nici macar un meci.

Dar nu te-ai lasat si acum nimeni nu castiga in fata voastra. Lacrimile de infrangere s-au transformat in tipete de bucurie si in “lantul victoriei” Stiu ca, indiferent de cat timp petreci pe terenul de fotbal, la final, ai un zambet larg si alergi sa-mi spui cat de tare a fost. Si, in acelasi timp, stiu ca joci fotbal pe ploaie, noroi, zapada sau praf cu acelasi entuziasm. Cu o minge buna pe gazon artificial sau cu una, vai de ea, in fata portii, cu baietii.

STIU!

 

Si eu te incurajez sa faci ceea ce iti place si iti confirm ca acesta este drumul spre a realiza ceea ce ti-ai propus. Si iti repet de fiecare data sa te bucuri de fiecare minut petrecut pe teren, la antrenament si in cantonament. Pentru ca nimic nu este mai important decat sa iti ocupti timpul facand ceea ce iti produce placere.

Iti confirm, in acelasi timp, ca, fara efort si fara sacrificiu, nu poti excela in nici un domeniu. Nicaieri!

Nu poti, peste noapte, sa te transformi intr-un sportiv desavarsit. Pentru ca niciodata nu te vei fi antrenat suficient.

Te sprijin si merg cu tine la fiecare meci si te incurajez, din spatele portii, sa te ridici dupa fiecare gol incasat. Pentru ca esecul e bun. Pentru ca esecul te invata cum sa te ridici si cum sa o iei de la capat mai bine, iar si iar.

Sufar langa tine pentru fiecare minge pierduta si topai in tribune, ca un descreierat, la fiecare plonjon reusit. Te incurajez sa mergi pe drumul care iti place chiar daca, la inceput, nu mi-a placut ca ai vrut sa stai in poarta.(deh, reminiscente din copilarie când, in poarta, il bagam pe cel mai slab) 🙂

 

Si, in acelasi timp, stiu ca nu pot sa te feresc de povestile frumoase de pe Facebook.

Povesti ale vedetelor de carton aparute peste noapte. “Vedete” care nu au facut nici 10% din munca depusa de un sportiv adevarat. Care, atunci când, la 10 ani, unii isi rupeau adidasii pe pistele de alergare, nu aveau nicio treaba cu sportul. Care, atunci când un sportiv se culca devreme pentru ca a doua zi avea concurs, ei mergeau la club si se distrau ca orice alt tanar de varsta lor. Fara sacrificii, fara mustrari de constiinta.

Vezi ca, sportivi amatori, reprezinta Romania fara a avea nici o baza in afara de o poveste frumoasa tesuta pe Facebook, asta in timp ce sportivii profesionisti sunt lasati pe margine. Pentru ca, poate astazi, povestea de pe retelele sociale si din presa, poate parea mai importanta decat munca de ani si ani. Stiu ca pare nedrept sa muncesti si sa te pregatesti ani de zile, in timp ce unii duc o viata plina de infractiuni, pentru ca apoi sa acapareze lumina reflectoarelor cu o poveste inimaginabila.

Stiu ca pare nedrept sa-ti construiesti tehnica in ore, zile si saptamani in sala, pe pista, pe teren, in timp ce unii isi fac “selfie” si construiesc doar povesti ambalate frumos, pentru ca apoi sa reprezinte Romania in diverse competitii.

Stiu ca pare frustrant ca, in timp ce unii se distreaza la concerte, “socializand” cu admiratoare prin camere de hotel, turnând gaz pe foc, altii  isi rup pantalonii in genunchi de la atatea sarituri si plonjoane si sprinturi. Si, dupa toate acestea, primii sa scrie carti, sa tina discursuri motivationale despre ridicatul de pe canapea si sa dea lectii despre sport si miscare.

 

Tot ce pot sa-ti spun este ca drumul ales de tine este cel corect, chiar daca acum nu pare. Iti spun ca nu conteaza destinatia ci drumul pana acolo.

 

Iti spun ca fiecare zi petrecuta la antrenament este mult mai valoroasa decat fiecare like cersit cu atata infrigurare. Iti spun ca zambetul unei victorii muncite nu poate fi detronat de un zambet, intr-un selfie, cu un ceas Polar, zambet venit doar din indicatia sponsorului si nu din suflet.

Iti spun ca, lacrima unei infrangeri, când iei in ultimul minut un gol, nu are aceeasi putere de a te ridica de jos, ca o grimasa, facuta pentru o fotografie care, postata pe Facebook va genera mii de like-uri si ii va face, inclusiv pe oamenii din fruntea tarii, sa felicite “performanta”

Pentru ca, dupa ce iei un gol, te ridici, la propriu de la pamant, cu mult mai multa incredere in tine decat dupa un gest teatral de a te ridica din genunchi, gest facut in fata unui fotograf, pe un drum plin de zapada.

Pentru ca nu e loc de teatru la tine. In “cursa” ta nu te poti opri, la un moment dat, pentru o sedinta foto.

Pentru ca tu nu stii sa trisezi. Tu nu stii sa pacalesti sportul si pentru ca tu ai fost crescut altfel. Ai fost crescut sa nu iei nimic din ceea ce nu iti apartine (atat la propriu cat si la figurat).

Pentru ca tu te antrenezi cu mingea la picior, pe teren, si nu pentru a te perfectiona cum sa furi sau sa jefuiesti. Tu lupti pentru a-ti imbunatatii tehnica si nu pentru a creste expunerea paginii tale de Facebook. O lasi sa creasca natural. Pentru ca nu ai timp sa-ti share-uiesti propriile postari in care sa te lauzi ca alergi marton sub 3 ore, performanta care, pentru tatal tau poate fi remarcabila dar care, pentru un sportiv profesionist poate fi hilara.

Iti spun ca toate experientele, acumulate pe acest drum, vor valora de un milion de ori mai mult decat un “program de coaching” menit sa te invete in 4 luni cum sa ajungi un sportiv. Luni da, nu ani, nu zeci de ani. Luni!

Pentru ca nu va fi nevoie sa scrie cineva pentru tine o carte lacrimogena pentru a fi bagat in seama. Pentru ca nu vei avea nevoie de un PR care sa-ti cosmetizeze neîmplinirile si esecurile.

Pentru ca nu vei avea nevoie sa iti motivezi înfrângerile sau DNF-urile. Nu va fi nevoie sa mestesugesti o poveste care sa spuna ca “dumnezeu nu a fost roman azi” sau ca “vremea nu a tinut cu mine” sau ca…

Pentru ca atunci când esti invins, primul lucru nu este sa faci un selfie, cu gura pana la urechi, pe facebook. Pentru ca daca te mandresti ca reprezinti Romania trebuie sa-ti asumi si rusinea faptului ca ai vrut o palarie prea mare care ti-a picat pe ochi la prima purtare.

 

Pentru ca ei pot ramane fara povesti si PR iar tu nu. Nimeni nu iti va putea lua “drumul” parcurs si constiinta curata.

Pentru ca tu traiesti in realitate, alaturi de oameni reali si nu ai ajuns un personaj in povestile tale. Ai prieteni, antrenori, sustinatori reali si nu imaginari, inventati doar pentru a da culoare povestii.

Iar daca vei reprezenta Romania, la un moment dat, te vei putea uita cu mandrie in ochii fiecaruia avand de partea ta încrederea ca “drumul” tau a fost cel corect.

Iar daca nu, vei ramane mereu cu  “drumul” Cu experiente pe care nu ti le va putea contesta sau confisca nimeni.

 

Textul de mai sus nu este un pamflet. Personajele sunt cat se poate de reale iar situatiile descrise nu sunt ipotetice.

Din pacate!

 

P.S. Stiti oare cati sportivi de performanta si-ar fi dorit sa reprezinte Romania in diverse competitii, dar nu o pot face din cauza “vedetelor”?

Stiti oare cati ultramaratonisti pot merge sute de km dar nu au zeci de mii de euro pentru a se inscrie la competitii exotice?

Stiti oare cati profesori de sport si antrenori ar putea sa “predea” alergarea dar nu au loc de coach, mentori si traineri motivationali?

Si, mai important, stiti oare cati copii talentati se pierd pe drum datorita faptului ca federatiile de specialitate, in loc sa-i sprijine, se ocupa doar de actiuni de PR total paguboase?!?

La final de an

La final de an

Alergam astazi cu un prieten si, in gluma, mi-a spus ca poate in 2018 transform smartcasual.ro intr-un blog cu informatii pozitive. Si asta mi-a dat de gandit.

 

Poate ca ar fi bine ca, in 2018, sa schimb la 180 grade directia blog-ului, sa il populez cu bannere de pe la concursuri, sa dau comunicate de presa, sa fac “race review”, sa devin “partener media” si uite asa poate ma aleg cu participari gratuite si cu bidonase de apa de la diversi sponsori.

Voi primi si eu diplome de la diverse companii si, eventual, un pachetel frumos pentru sprijinul pe care l-am acordat in timpul anului.

Unde mai pui ca, daca ma apuc si de review pentru diverse produse, poate mai scapa si pe la mine cate un ceas, o maslina, o gutuie, o scobitoare straina.

Apoi diverse magazine si brand-uri vor pune cate un banner, eu le cer 50-100 euro si toata lumea e fericita. Spamez toate grupurile de alergare de pe facebook, platesc reclama pentru a ajunge in cat mai multe news feed-uri si apoi ma mandresc cu accesari. Accesari pe care le folosesc atunci cand negociez cat costa un banner la mine pe site.

Voi participa si eu la diverse lansari, conferinte de presa, purtand mandru, un ecuson pe piept. Voi pune umarul la actiunea de PR a diverselor concursuri si voi fi multumit ca am contribuit si eu la dezvoltarea alergarii in Romania. Ma mai recunoaste lumea pe la concursuri, ma mai saluta altii pe traseu si, in felul asta, imi va creste ego-ul direct proportional cu numarul de like-uri de pe facebook. Poate, cu putin noroc, peste cativa ani ma cheama si pe mine cineva, la un eveniment, intr-un panel de vorbitori sa-mi dau si eu cu parerea despre influenta social media in sport.

Si voi rupe facebook si instagram cu 14 randuri de hastaguri cand postez o poza in timp ce ma uit la o pista de alergare, ganditor si profund.

Suna bine, nu? Sounds like a plan, a good plan 🙂

 

Dar nu si nu. Eu Batman, Batman!

Ma incapatanez sa raman in zona mea. Scopul declarat al acestui blog, in 2018, va fi unul clar. Am ajuns la o varsta la care imi permit sa nu fac compromisuri (adica 30 de ani pentru cine nu ma cunoaste)  😉

Vreau ca smartcasual.ro sa ajunga o platforma unde, in momentul in care vrei sa participi la un concurs, si vrei sa afli, pe bune, cum e traseul, cum e organizarea, ce primesti si ce trebuie sa dai, sa gasesti toate aceste informatii. 

Voi incerca sa fiu mai ponderat cu micile rautati, dar nu promit 🙂

Poate voi mai condimenta, pe ici pe colo, in partile esentiale cu cate un comentariu ironic. 🙂

Cam asta imi doresc eu de la smartcasual.ro, blogul pe care il voi pastra doar pentru a-mi alimenta pasiunea pentru miscare. Voi incerca sa ilustrez articolele mele cu imagini astfel incat sa transmit un mesaj cat mai clar si corect.

Asa ca, in 2018, tot ca inainte ca inainte era mai bine 🙂

 

Si daca tot suntem in plina perioada de vacanta si sarbatori, va doresc ca Sf Alergarie sa va aduca un 2018 mai bun ca 2017 dar mai prost ca 2019 🙂

 

Sa aveti spor!

 

 

 

…si de acum voi fi si mai critic! S24H Timisoara

…si de acum voi fi si mai critic! S24H Timisoara

Am asteptat sa-mi treaca febra musculara, capatata cu ocazia S24H, pentru a putea misca degetele 🙂

Glumesc, dar cu toate acestea, concursul asta te impinge pana la limita si iti arata cat de tare esti, atat fizic cat si mental. Am avut febra la niste muschi pe care nu stiam ca ii am 🙂

12, 24 sau 48 ore te invarti pe o bucla de 1 km si un pic. Chiar daca la 6 ore schimbi sensul, ajungi sa inveti fiecare groapa de pe traseu si ajungi sa dai cate un nume fiecarui copac si sa te intrebi daca ii mai recunosti peste 5 ture 🙂

Nu o sa insist pe trairile mele din timpul celor 12 ore de efort pentru ca, nu-i asa, aici nu facem “race review” 🙂

O sa insist pe organizare si pe faptul ca, daca mai aveam vreo urma de indoiala, concursul asta m-a convins ca nu sunt absolut deloc hater. M-a convins ca se poate, ca organizator, sa construiesti, nu un concurs de alergare ci o intreaga experienta. Stiti fix-ul meu cu taxele de participare?  Eee, de data asta nici macar nu stiu cat am platit insa stiu ca a existat acel “return of investment”. Cu varf si indesat!

Ceea ce vreau sa spun este ca, de cand particip eu la astfel de evenimente, nu m-am simtit nicaieri mai bine. Si nu ma refer strict la amanunte logistice.

Organizatorii concursului construiesc o atmosfera de familie in care participantii, voluntarii, organizatorii si sustinatorii formeaza un tot unitar. Am vazut emotie si am vazut ca, in centrul universului acestui concurs, ne aflam noi, alergatorii. Am vazut preocupare continua de a rezolva fiecare solicitare si am vazut disponibilitate, lacrimi de emotie si zambete de bucurie.

 

Si, pentru a termina cu partea emotionala, am vazut un kit de participare mai mult decat decent, transfer de la aeroport pentru participanti (WTF!!!), pasta party intr-un mediu excelent (nu caserole sleite cu paste, stropite cu sos dubios), sedinta tehnica folositoare, traseu impecabil, voluntari dedicati si nu plictisiti, incurajari permanente, spatii de odihna…si pot continua cu inca doua pagini de lucruri frumoase.

Insa, asa trebuie sa arate normalitatea si nu exceptia. Nu trebuie sa ne miram cand un organizator creioneaza o astfel de experienta si sa nu mai contenim cu laudele, cum se intampla la acest concurs, pentru ca, apropos, nu am vazut niciun feedback negativ.

Din acest motiv spun ca m-am convins pe mine, daca mai  era nevoie, ca nu sunt hater. M-am convins ca trebuie sa fiu din ce in ce mai critic pentru ca exista organizare excelenta. Pentru ca exista grija fata de participanti.

Si cred, cu tarie, ca tine doar de noi, participantii, sa “impingem” organizatorii sa fie mai buni in ceea ce fac.

Doar ca, la majoritatea concursurilor, organizatorii se pun in prim plan pe ei. Pun banii inaintea pasiunii si devin refractari si agresivi cand cineva comenteaza.

Esti admonestat “cu ce drept vorbesti bah?” neintelegand ca, fiind platitorul si beneficiarul serviciului prestat, am tot dreptul. Si ca, pe termen lung, concursurile “arogante” se vor evapora.

Mi-am creat un sistem de evaluare bazat pe experienta de la S24 si sper ca, din ce in ce mai multe evenimente de acest tip, sa ofere aceeasi experienta.

Va recomand, total dezinteresat, acest concurs. Si il recomand si organizatorilor.

Cred ca, la fel ca si in alte domenii, schimbul de experienta trebuie sa fie la ordinea zilei.

La fel cum Federatia Internationala de Atletism pune cate o “eticheta” fiecarui concurs (bronze, silver, gold, etc) asa si noi, alergatorii, ar trebui sa certificam concursurile la care participam, in functie de experienta avuta.

“Recomandat de alergatori” poate reprezenta o recunoastere suplimentara pentru concursurile care au grija de noi.

Felicitari Diana! Sper sa nu se schimbe nimic 🙂

 

Am asa un sentiment ca tot vibe-ul asta pozitiv se va duce pe apa Dambovitei, dupa MIB 🙂

 

Hai sa fim sanatosi si sa ne vedem cu bine pe la concursuri!

 

 

 

%d bloggers like this: