smartcasual.ro Web analytics

Tag: alergare
De ce voi participa la Gerar 2019

De ce voi participa la Gerar 2019

By | | Comments 1 comment

Photo by Mikito Tateisi on Unsplash

 

Daca in urma cu ceva timp am scris cateva articole in care incercam sa imi dau seama de ce ar vrea cineva sa participe, cu bani, la o competitie de alergare intr-un parc (e suficient sa tastati Gerar in campul search), iata ca sunt in situatia in care, nu numai ca sunt convins sa particip, dar imi rapesc o ora din timp sa scriu acest indem si pentru altii.

Ce m-a facut sa-mi schimb radical opinia?

De fiecare data am fost de parere ca nu stim sa incurajam copiii sa faca sport. Si ca pe langa parinti si profesori de sport, organizatorii unor astfel de evenimente sunt responsabili de cresterea viitoarelor talente.

Eu insumi sunt parinte de copil, care face sport de performanta de peste 5 ani si vad, din interiorul fenomenului, cat de neglijati sunt.

Iata ca, incepand cu anul acesta Gerar va acorda, anual, o bursa pentru un tanar sportiv cu varsta intre 10 si 17 ani care practica, în mod constant si cu rezultate promitatoare, în ultimii 2 ani, una din disciplinele de atletism, alergare montana, triatlon, duatlon. 

Fondul bursei se va constitui din sustinerea participantilor si a altor donatori in cadrul evenimentului din urmatoarele surse:

  • Donatii realizate de concurenti în cadrul procesului de inscriere
  • Profitul inregistrat din vanzarea de diverse produse personalizate catre concurenti sau sustinatori
  • Sponsorizare acordata de catre organizatori si/sau partenerii acestora

Puteti gasi toate detaliile acestui program pe pagina dedicata evenimentului.

Asa ca, bravo domnule! Ce sa zic? Acum scot banii din buzunar cu placere.

Despre asta a fost vorba de fiecare data cand am comentat despre nivelul mare al taxelor. Mare in comparatie cu ce primeam sau cu ce se oferea de banii respectivi. Value for money, cum ar zice francezul

Faptul ca o parte din bani sunt redirectionati catre o astfel de bursa ma convinge de utilitatea evenimentului.

Sprijin si business-ul organizatorului mai cu drag cand stiu ca un tanar sportiv va avea parte de o astfel de bursa.

Tine doar de noi ca peste 5-6 ani sa avem sportivi bine pregatiti de la care putem sa luam sfaturi in ale alergarii, triatlonului etc si nu de la diversi vanatori de like-uri pe facebook, deveniti vedete si influenceri peste noapte, fara a avea nimic concret in spate, dar cu pretentii de a reprezenta tara in diverse competitii unde se fac de ras cu prima ocazie.

Dar hai, ca am zis ca termin cu ironiile aici, asa ca, atunci cand va inregistrati la Gerar, poate va scapa mana si pe butonul de donatii.

Evenimentul se desfasoara pe 26 ianuarie 2019 iar inscrierile se vor deschide pe 27 noiembrie, anul acesta.

 

Sanatosi sa fim!

 

P.S. In cazul in care cineva ar putea crede ca sunt direct interesat de aceasta bursa pentru fi-miu, precizez ca el nu se incadreaza in aceste criterii, practicand cu totul alt sport.

Cand mintea spune…STOP!

Cand mintea spune…STOP!

By | | Comments 0 Comment

Cand mintea spune STOP,

 

…si cu acest titlu incep un articol care trateaza aceeasi idee din doua perspective total diferite. Situatii in care mintea iti spune STOP si trebuie sa o asculti si situatii in care trebuie sa o ignori si mergi mai departe pe drumul tau, spre telul tau.

 

Sa incep cu inceputul. S24H. E un fel de eveniment care mie mi-a intrat la suflet. Se intampla pe final de speptembrie. Suntem aproape in noiembrie si abia acum mi-am facut curaj sa scriu despre ceea ce mi s-a intamplat acolo.

Anul trecut am reusit sa « alerg » 87 km fara sa stiu exact ce ma asteapta in cele 12 ore ale concursului, 12 ore petrecute pe o bucla de 1,2 km.

Un fel de « hamster run » uman. Am plecat in cursa cu un sandvis cu sunca si cascaval la mine si un tricou de schimb.

M-am simtit extraordinar de bine si experienta am relatat-o aici.

Anul acesta mi-am propus, ca obiectiv indraznet, sa trec de borna celor 100 km, iar ca obiectiv real mi-am propus sa fac, macar cu 1 km, mai mult decat anul trecut. Pentru ca despre asta este vorba. Despre a fi mai bun ca tine, cel de anul trecut.

M-am pregatit mai bine din punct de vedere fizic, m-am incaltat cu cei mai cei Hoka pe care i-am gasit, am avut logistica cu mine ca pentru 3 curse.

Pachetele etichetate cu orele la care trebuia sa le consum, sticlute cu apa, lamaie, ghimbir si miere umplute doar pe jumatate si tinute la rece in lada frigorifica, suc de portocale cu sare, 5 variante de echipament, 2 perechi de incaltari,  nevasta si copii prezenti pentru motivare….

Long story short, nu mi-am indeplinit obiectivul. Chiar daca fizic, la alte curse,  am experimentat dureri mai mari, de data asta mintea nu a vrut sa treaca peste. A spus STOP si nu am putut sa ma opun. Nu am reusit sa-mi iau gandul de la durere si sa ma gandesc la altceva.

M-am « ingropat » in neputinta si m-am « tarat » 85 km.

De ce? Pentru ca am uitat ce e mai important la o cursa de ultra. Sa-mi « antrenez » mintea. Sa-mi gasesc motivatia necesara a ajunge la obiectivul stabilit. Sa ii tragi doua palme rationalului si sa mergi mai departe, alergand cu inima.

Am esuat relaxandu-ma si bazandu-ma prea tare pe Hoka si pe lada frigorifica.

E clar ca e important antrenamentul fizic insa, fara cel mental, am fost « pa »

Nu sunt prea multe de spus pe subiect.

Dupa S24h am intrat intr-o zona destul de gri. Mi-am pierdut putin motivatia de a alerga si de a incerca diverse nebunii in acest sens.

Nu m-am mai crezut invincibil si super tare mental. Nu am mai considerat ca am ambitia necesara doborarii vreunui obstacol. Dar, dupa mai mult de o luna incep usor-usor sa revin “pe gazon”.

N-am mai scris nimic si am luat cateva decizii.

Bun, din punct de vedere organizare as avea cateva precizari. Lasarea serii a fost o provocare pentru alergatori si pentru “echipele de suport”. Bezna totala sau din loc in loc niste lumini chioare care abia licareau. Deranjant si poate anul viitor se va gasi o solutie decenta.

De asemenea alocarea unui cort pentru 4 persoane pare o idee buna daca alergi 12 ore. La 24 cred ca ar fi oportun 2/cort. Ai nevoie de un loc unde sa te odihnesti putin, unde sa-ti intinzi logistica etc.

Parerea mea!

In rest, mie imi place evenimentul si in ciuda faptului ca a crescut destul de brusc, pastreaza inca aerul acela de « familie » si ai un sentiment placut.

 

Si ca tot a venit vorba de feedback-ul vis-à-vis de organizarea unor concursuri, ajungem la cealalta situatia cand mintea spune STOP!

Si cand trebuie sa o asculti.

 

De prin 2014 fac asta. Imi spun parerea despre experientele mele ca si « client » al acestor concursuri.

Cateodata mai acid, cateodata mai rautacios dar de fiecare data, sper eu, obiectiv.

Din aces motiv mi-am facut multi “prieteni” care m-au etichetat cu diverse apelative, dintre care amintesc: hater, carcotas, capusa, distructiv, dornic de audienta falsa, parinte care da exemple proaste copiilor, frustrat….

Si dupa 5 ani, am decis sa fiu rational si sa ascult mintea care imi spune sa pun STOP acestui mod de a da feedback. Pentru ca nu merita. Pentru ca ma simt singur in toata comunitatea asta de « bloguri sportive ».

Pentru ca « review-urile de cursa », advertorialele, articolele publicitare mai pe fata sau nu, imi acopera vocea.

Pentru ca m-am saturat ca fatuci dornice de afirmare sa ma jigneasca ca la usa cortului.

Tocmai pentru acest lucru, am decis a spune STOP acestui mod de a transmite feedback. No more articole acide si ironice

Am simtit insa, in jurul meu, alergatori si sportivi amatori care au apreciat modul de a critica si de a scoate in evidenta si aspectele care nu functioneaza tocmai bine intr-o cursa. Cred in continuare ca este nevoie de feedback, de comunicare si de constientizarea aspectelor care nu merg bine. Cred ca noi, alergatorii, biciclistii, triatlonistii amatori, avem dreptul la respect si la servicii de calitate.

 

Voi continua sa ma “ocup” de aceasta zona de feedback referitor la organizarea concursurilor pentru sportivii amatori.

Intr-un alt fel, in alta parte, sub o alta forma si cu alte haine.

 

Asadar, pentru cei trei cititori fideli ai mei, 🙂 va anunt ca aventura mea aici, pe smartcasual.ro, se incheie.

Sanatosi sa fim. Ne auzim curand!

 

 
Vrem doar putin respect!

Vrem doar putin respect!

By | | Comments 6 comments

Acest articol se doreste a fi un indemn, adresat tuturor organizatorilor, si mai ales celor care organizeaza si curse pentru copii.

Suntem direct responsabili de educatia lor sportiva. Si cand spun « suntem » ma refer aici la parinti, antrenori si organizatori.

Vedem peste tot indemnuri ale organizatorilor la fair play si la respect.

Vedem de multe ori comportamente total nesportive ale unor concurenti.

De unde apar?

Dintr-o educatie sportiva inadecvata transmisa de antrenori. Dintr-un spirit competitiv cultivat incorect de parinti in copilarie. Si, nu in ultimul rand, dintr-o lipsa de respect si de interes din partea organizatorilor.

Chiar daca toate cele trei cauze sunt la fel de importante, dupa cum ma stiti, astazi vreau sa ne aplecam asupra celei de-a treia.

Nu poti pretinde respect daca tu nu il oferi. Nu poti pretinde unui concurent sa fie fair play daca tu, ca organizator, nu esti fair play.

Asa functioneaza lucrurile.

Si pentru a ilustra aceasta lipsa de fair play ma voi referi la Trikids 2018, competitie parte din evenimentul Trichallenge.

Istoric, la fiecare editie sunt probleme mari de organizare. De fapt nu pot fi numite probleme ci mai degraba o lipsa de interes. E suficient sa tastati TRIKIDS in campul de search si veti gasi articole scrise de mine pe acest subiect

Cu siguranta evenimentul in sine este unul extraordinar si motivele pentru care este un eveniment bun le puteti afla din toate articolele postate pe blogurile de specialitate.

Revenind la lipsa de fair play si la mesajul gresit pe care il transmitem copiilor.

Copii care maine vor fi concurentii probelor « regina » de la astfel de evenimente. Copii care, educati gresit, vor arata o crasa lipsa de fair play in viitor. O lipsa de fair play pe care organizatorii ne-o vor arunca in fata.

 

Trikids este un eveniment asteptat de majoritatea copiilor care practica un sport. Marea majoritate a participantilor este formata din copii familiarizati cu sportul si sunt destul de putini cei care vin la Aquatlon si Duatlon « pentru a face putina miscare »

In concluzie, copii care au un spirit competitiv.

Rog deontologii care spun ca nu este ok sa existe spirit competitiv la 9-10 ani sa ma scuteasca. Cultivat corect, este bun. In plus, competitie necompetitiva nu exista! Nici macar din punct de vedere gramatical.

 

Buun! Cu doua saptamani inainte de concurs apare informatia ca la categoria 9-10 ani nu exista clasament si nu va fi o cursa competitiva. Adica necronometrata. Se pare ca era o mica fraza care facea trimitere la un regulament international. Cu siguranta era greu de identificat informatia dar asta este o problema de comunicare care nu are nicio relevanta.

Ok. Respectam regulile pentru ca asa este fair play. Si chiar daca copilul vrea sa concureze cronomentrat (am platit si o taxa de concurs) il convingem ca « important este sa faca miscare » si ca trebuie sa fim disciplinati si sa respectam regulamente, chiar daca nu ne convine.

 

Cu o saptamana inainte apare informatia ca, la aceeasi categorie, chiar daca este necompetitiva cursa, nu ai voie cu biciclete de sosea sau cu roti mai mari de 26. Buun! Recapitulam. E o cursa necompetitiva, pentru fun, pe principiul « important este sa facem miscare » dar…restrictii referitoare la bicicleta.

Sesizez organizatorii, comentez acid, in stilul carateristic pe facebook, mi se da o replica ferma, ironica si o lectie de moralitate, aruncandu-mi in fata regulamentul federatiei vietii.

Chiar daca nu sunt confortabil cu asta, accept lectia de moralitate. Asa e corect!

Asta e regulamentul si, daca de mici ii invatam cu exceptii, viitorii sportivi vor cauta de fiecare data portite sa-l evite.

Personal, ma incurca maxim pentru ca tocmai ce am vandut bicla de 26 si i-am luat o cursiera pustiului. Imi ramane doar bicla mica de 24 el fiind o prajina de baiat. Mai mult, e greu cu logistica de transport. Demontez bicicleta, plin de vaselina, il conving ca trebuie sa mearga cu genunchii la piept pentru ca deh, asa e regulamentul si trebuie sa respectam.

Nu conteaza ca in fiecare an a castigat proba. Nu conteaza ca va avea un dezavantaj mergand pe o bicicleta mult prea mica. Astea sunt conditiile.

Nu putem cere respect daca noi nu il aratam.

 

Long story short. Ce gasim la concurs?

 

Cursiere la categoria 8-9 ani,  roti mai mari de 26 la aceeasi categorie, « scurtari » de traseu, lipsa punct de alimentare in conditiile in care se alearga km intregi.

 

Si toate cele de mai sus, tolerate de catre organizatori. Aceeasi organizatori care mi-au « dat cu regulamentul in cap »

Singura explicatie fiind o ridicare penibila din umeri si lamentari de tipul: erau bulgari aia cu biciclete de sosea si nu inteleg regulamentul, nu avem unde sa punem punctul de alimentare si…oricum e o cursa de copii, ce va agitati atat.

Iar privirea senina a lui Lucian, cel care insotea plutonul de mici sportivi la proba de bicicleta, care imi spunea ca el nu vede cursiere, exact in momentul in care, en fanfare, treceau pe langa el astfel de biciclete…m-a convins de respectul avut de organizatori fata de viitorii sportivi si fata de noi, fata de parinti.

Sunt poze, imagini, filmari si pareri, pe facebook si nu numai, care ilustreaza exact ceea ce am relatat. Nu e cazul sa aratam cu degetul catre copii. Ei nu au nicio vina.

Ma agit pentru ca, pe termen lung, indolenta si superficialitatea in organizarea curselor de copii contribuie din plin la modelarea gresita a caracterului unui sportiv. Alaturi de o competitivitate agresiva transmisa de unii parinti si alaturi de dorinta oarba de rezultate, cu orice prêt, a antrenorilor (pentru a justifica taxa de antrenament) aceste derapaje ale organizatorilor afecteaza spiritul de fair play al viitorilor sportivi si reprezentanti ai Romaniei.

Sa nu ne miram cand ne trezim cu « performante » indoielnice ale reprezentantilor loturilor nationale. Daca au ajuns acolo prin « portite » in regulament, asta este rezultatul.

Sa nu ne miram de scandalurile intre sportivi, antrenori, federatii. Acuze, cancan-uri etc. De ce?

Pentru ca asa am fost educati de mici. Sa nu avem respect fata de regulamente, colegi, adversari etc.

Asa ca dragi organizatori, in general, si draga Smartatletic in special. Evenimentele destinate copiilor au un mare rol in educatia viitorilor sportivi. Nu o dati in bara!  Fiti receptivi la feedback, nu refractari! Asumati-va rolul de formatori si de specialisti.

Nu ridicati din umeri! RESPECTATI CONCURENTII INDIFERENT DE VARSTA LOR!!!

 

P.S. De cursele adultilor, ce sa zic? Ca imi e jena de sistemul de cronometrare al celui mai mare triatlon din sud estul Europei? Ca imi este jena de faptul ca responsabilii sistemului de cronometraj negociau timpii cu participantii si intrebau cat le arata ceasul? Ca imi e jena ca la acest nivel nu exista un covor de citire a cipurilor in capetele curselor de alergare? Ca imi e jena ca evidenta se tinea cu pixul pe caiet? Ca imi e jena ca schimbul la stafete s-a facut intr-un spatiu cat o baie de apartament confort 2? Ca imi e jena ca niciun voluntar nu avea habar de ce se intampla acolo? Ca imi e jena ca in clasament am ocupat vreo 4 pozitii pana acum? Ca imi e jena ca inaintea mea in clasament apare o stafeta care a facut 1 ora la inot?

De aia nu zic nimic! Ca imi e jena.

 

 

 

 

 

 

 

 

 
Out of office!

Out of office!

By | | Comments 0 Comment

Gata, oficial sunt in vacanta. Nu mai critic, nu mai comentez si nici nu ma mai bag in seama dandu-mi cu parerea.

Pana in septembrie cand revin cu forte proaspete.

Pana atunci, imi vad de tendinita mea, si am grija sa nu-mi intre prea mult nisip printre degetele de la picioare. Probabil ne mai vedem prin IOR, dimineata pe racoare, la o tura de lac.

Asa ca, AHOY mateloti, sa ne vedem cu bine la toamna!
Ai gresit buzunaru` federatia mea!

Ai gresit buzunaru` federatia mea!

By | | Comments 7 comments

Am reusit, in sfarsit!

Munca sustinuta, presarata cu sacrificii, noptile nedormite, miile de km alergati si… 10 lei  🙂 intr-un final mi-au adus satisfactii nebanuite.

Astazi am devenit SPORTIV LICENTIAT. De fapt nu astazi ci incepand de sambata, de la ora 00:00.

Dar, la fel ca in basmul cu Cenusareasa, vraja se va stinge la miezul noptii si ma voi intoarce din visul frumos la viata mea stearsa, de zi de zi.

Si, pentru ca am fost crescut si educat sa nu iau ce nu-mi apartine, draga Federatie Romana de Triatlon, recunosc ca nu sunt sportiv si nu merit onoarea conferita de aceasta chitanta.

Recunosc ca, desi m-ai vazut alergand cu un tricou pe care scria Smartcasual Running Team, nu fac parte din niciun club cum ar trebui sa faca orice sportiv. E un club fictiv, o jucarie de copii batrani, daca vrei. O jucarie izvorata din dorinta de a-mi cumpara haine S si costume “slim fit” pentru ca, spre deosebire de un sportiv, “uniforma” mea de lucru nu este compusa din colanti de compresie sau tricouri respirante ci din costume si camasi albe inchise pana sus. Iar tricoul ala e “personalizat” cu 18 lei la Decathon.

Recunosc ca pentru mine, inainte de un concurs, carbo loading inseamna doua Efes, la draft ca e mai gustoasa. Recunosc ca am potential si sunt talentat in zona asta. Pot sa recunosc Efes-ul cu ochii inchisi si cateodata fara sa-l gust. Planul meu de nutritie trece prin bucataria de la Vivo si incepe cu burger Goodfather si cartofi Cheesy 🙂

Recunosc ca “planul” de antrenament variaza in functie de ce chef am sa ies sau nu in IOR sau Tineretului. Recunosc ca singura mea legatura cu sportul intr-un mod organizat a fost in clasa a patra cand, inainte de a ma opera de apendicita, am facut 2 saptamani handbal. N-am niciun antrenor, nici macar MyAsics. Nu ma sponsorizeaza nimeni, ca pe orice sportiv serios. Asa ca hashtag-urile mele de pe facebook si instagram sunt fix irelevante.

 

Am facut intro-ul de mai sus pentru a face legatura cu subiectul pe care il voi relua astazi. S-a tot discutat pe marginea lui insa nimeni, din cadrul federatiei, nu a reusit sa argumenteze de ce este nevoie sa platim aceasta taxa de licentiere de o zi. Si aici ma refer la amatori. La cei care sunt majoritari intr-un astfel de concurs de triatlon/duatlon. Nu stiu daca sunteti la curent dar, FRTRI percepe fiecarui participant la concursurile, aflate sub umbrela ei, o taxa de licentiere de o zi. Explicatia doamnei, care te alearga cu chitantierul in mana cand iti ridici pachetul de start, este ca “asa e regulamentul federatiei“. Sau, mai frumos “duceti-va afara sa concurati sa vedeti ca si acolo e asa“. Sunt convins ca nu acesta e punctul de vedere oficial al federatiei. “Ca asa e si afara”

Iar formularea de “sportiv amator licentiat” este total anapoda. Exista o contradictie intre amator si licentiat. Nu pot fi puse impreuna. Este o incompatibilitate intre cei doi termeni. E ca si cum un presedinte de club ar fi in conducerea federatiei, conducere care acorda licente cluburilor. Pai ar fi ok? 🙂

Ma enerveaza la culme taxa asta si nu inteleg de ce noi, amatorii, bautorii de Efes (poate asa intelege FRTRI ca nu sunt profesionist), trebuie sa ne licentiem. Pai daca m-ai licentiat, nu trebuie sa fac parte si dintr-un club? Sunt asa…sportivul strazii? 🙂

FRTRI-ul asta e un fel de Fane Spoitoru` al vremurilor noastre. Pentru ca, daca imi iei o taxa care nu se numeste  “de participare” dar care imi conditioneaza prezenta la concurs, taxa se numeste “de protectie”

Pentru ca si organizatorii platesc o taxa pentru fiecare concurs. Ar fi excelent sa iasa un organizator si sa spuna:

Dom`le,  platesc aceasta taxa si vreau sa fac parte din calendarul Federatiei pentru ca:

  • imi pun la dispozitie arbitrii
  • ma ajuta sa atrag sponsori
  • o platesc pentru ca ma ameninta….. 🙂
  • platesc pentru ca asa e si afara si noua ne place sa copiem

Ceva! Nimeni nu spune nimic, organizatorii tac malc si federatia incaseaza.

La fel, cineva din Federatie, sa explice ce e cu taxa asta. Care e logica? Daca este vorba despre a sprijini programele federatiei sa o spuna. Si o numim donatie nu licentiere.

Am mai primit o explicatie cum ca, daca esti licentiat si participi la concursurile aflate in calendarul FRTRI, castigi puncte si apari in nu stiu ce clasament. WTF!!! Ce clasament si unde e? Si ce ma intereseaza pe mine, ca amator, aceste puncte?!?

 

Asa ca, draga FRTRI, ne poti lumina cu un raspuns?

Pentru ca desi nu incurajez cersetoria, o prefer hotiei. Prefer sa dau eu 10 lei decat sa-mi bage cineva mana in buzunar dupa ei. Intelegi?

 

 
JUR…episodul 2

JUR…episodul 2

By | | Comments 0 Comment

Bucharest International 10k a inceput prost dar, intr-un final, a fost un eveniment care s-a dovedit a fi ok. Cel putin pentru mine. Probabil ca sunteti la curent cu discutiile, din ultima perioada, despre medalii sau mai bine zis despre lipsa lor, sau despre celebra declaratie in care eram pusi sa juram ca nu vom avea nicio pretentie in caz ca se intampla ceva.

Din punct de vedere organizare, la acest nivel, e greu sa gresesti flagrant in timpul evenimentului asa ca nu prea am ce sa scriu. Faptul ca, pe caldura asta, poate era nevoie de inca un punct de alimentare sau ca, la start, au fost doar 6 toalete ecologice la un numar de aproximativ 1000 de participanti, nu pot fi catalogate ca si carente de organizare. Poate mai multa atentie la aceste detalii, pe viitor, nu ar strica.

Eu am primit medalie 🙂

Dupa cele 47 minute, cat a durat cursa mea, mai erau medalii. Sper ca au ajuns pentru toti.

Si nu, nu e vorba despre o tinichea ci este vorba despre respect si principii.

Ma rog, nu vreau sa deschid iar subiectul asta.

 

JUR… episodul 2

 

Cum articolul referitor la declaratia de participare a avut un real succes, inregistrand cateva mii de vizualizari, in primele zile de la publicare, am considerat ca este un subiect de interes pentru participantii la acest tip de competitii.

Si, m-am gandit sa fac si continuarea, intr-o maniera haioasa, care sa demonstreze faptul ca noi, participantii, nu citim declaratiile dar nici reprezentantii organizatorilor nu sunt departe. Este irelevant ce hartie depui.

Profitand de faptul ca am primit aceasta declaratie in format Word, am modificat-o pe ici pe colo, in punctele esentiale, 🙂 pentru a vedea daca cineva observa. Aveti mai jos o captura de ecran cu modificarile evidentiate. Bineinteles ca in declaratia depusa am scos culoarea si bold-ul, pentru a trece neobservata.

In cazul in care vreti sa va delectati cu toate modificarile, puteti vedea intreaga declaratie, mai jos  🙂

declaratie_participant_BI10K_editia_22_Aprilie_2018

 

Ce a iesit?

 

By the way, referitor la tricou, am inteles ca fetele au avut ceva probleme cu masurile. Mie mi se pare un tricou ”ok-ish” si parca ceva mai frumos decat cele de la Adidas.

 

Sa aveti spor la antrenamente si ochii in patru la ce semnati 🙂
Slow living

Slow living

By | | Comments 0 Comment

In ultimul timp tot dau peste omuletele asta mic care ne invata ca a alerga usor este cheia succesului.

Acum, in toata galagia asta de informatii de pe net, nu mai stii ce sa iei de bun. Numele omuletelui este Hiroaki Tanaka. Tanaka, exact ca in Karate Kid 🙂

El spune ca, alergand niko niko pace, te ajuta sa pierzi in greutate si te fereste de accidentari. Acum, nah, e normal ca daca alergi ca melcul sa minimizezi riscul sa suprasoliciti musculatura si incheieturile.

De asemenea, noi p-aici prin IOR, spunem ca daca alergi incet faci fat burning. Mit sau adevar?

Las mai jos un filmulet cu batranelul simpatic care explica cum e cu slow jogging. Poate ca, la un moment dat, e mai bine sa o lasi mai moale.

Slow jogging, slow food, slow living…

In era vitezei am uitat sa ne bucuram de alergare. Alergam dupa recorduri, alergam cu ochii in ceas, conteaza timpul scos pe 10 km, 21 sau maraton. Vrem sa alergam mai bine decat cel de langa noi, sa ne laudam cu performantele sa fim admirati pe facebook. Si aici ma refer la noi, astia amatorii. Oricum nu ajungem niciodata pe podium si parca nu de asta alergam.

Have fun & have a ”slow” Easter!

 

 
Raman somer!

Raman somer!

By | | Comments 0 Comment

 

In ritmul asta raman fara material de lucru, ceea ce nu este neaparat rau, in situatia data. Inseamna ca tot ce fac eu pe aici contribuie, intr-o oarecare masura, la imbunatatirea conditiilor de organizare pentru diferite concursuri.

Bine, ce ar putea sa mai fie foarte neplacut la un concurs organizat de ABRC in Bucuresti? Ar fi rusinos ca, dupa atat amar de timp, sa o mai dea in bara grav.

Si aici ma refer la Bucharest 10 k & Family Run, concurs care s-a desfasurat in weekend-ul ce tocmai a trecut, in Bucuresti.

Deja ne-am obisnuit cu faptul ca taxa este mare si cred ca nu are rost sa ne mai consumam energia comentand la nesfarsit  acest aspect.

Cursa copiilor, dupa tot tam-tam-ul facut, inclusiv aici , a devenit necompetitiva si este mult mai cuminte, fara incidente. Exact cum trebuie sa fie. Vrei sa o faci competitiva? Pai atunci acorda o importanta sporita organizarii si lucrurile nu vor scapa de sub control. Tratau cu superficialitate spiritul de competitie al copiilor si dorinta nestavilita a parintilor de a-si baga in fata propria odrasla, incat evenimentul devenise aproape grotesc.

Astept momentul in care o sa apara si o cursa competitiva pentru copii, organizata in consecinta, avand in vedere promisiunile federatiilor de specialitate (atletism si triatlon) care promit programe dedicate pentru dezvoltarea si promovarea sportului in randul copiilor. Vom vedea!

Mi-a placut, in schimb, de Horatiu de la WorldClass, care a facut o incalzire extraordinara. Omul asta trebuie sa-si faca o scoala la care sa predea incalzirea 🙂

Ce m-a uimit, dar poate asa a fost si in celalti (doi) ani, a fost numarul mic de participanti la cursa de 10 k, cursa considerata principala. Fac comparatie cu semimaratonul Petrom, acum Volkswagen, organizat tot de ABRC, cursa de 10 km.

La Uniqa au fost aproximativ 1000 persoane. Mi s-au parut putini, mai ales ca, teoretic, e cam inceputul sezonului de sosea si, avand in vedere avantul luat de alergare in randul bucurestenilor…

Dar nah, poate taxa i-a speriat 🙂

Totusi as mentiona faptul ca a fost primul concurs la care Oana Nastase nu a condus operatiunile de organizare. In comunicatele oficiale apare ca, noul “boss” de la organizare, este Paolo Ottone, care va avea ca principala strategie, imbunatatirea experientei alergatorilor.

Avand in vedere ca toate anunturile referitoare la ridicarea kit-urilor specificau ca acestea se afla in Piata Constitutiei cand de fapt se aflau la Izvor (rectificare facuta intr-un tarziu pe facebook), zic ca nu prea a inceput cu dreptul. Iar faptul ca la final, dupa ce terminai cursa, trebuia sa te duci pana la zona de Sport expo, aflata in mijlocul parcului Izvor, pentru a bea o gura de apa, zic, la fel, ca la capitolul “imbunatatirea experientei participantilor” mai are de lucru 🙂

Sunt curios daca a mai deranjat pe cineva amplasarea punctului cu apa de la final!

Ce ar mai fi de mentionat la capitolul puncte slabe, este kit-ul de participare. Macar sa puna un saculet mai mic 🙂

E deprimant sa primesti un sac imens pentru 3 firfirele inauntru.

Tricoul, ca de obicei, de proasta calitate iar pliantele si revistele respective, in 90% dintre cazuri, ajung la cosul de gunoi.

 

Hai ca, daca ma mai gandesc si imi mai aduc aminte pot sa incropesc o lista destul de mare de elemente care pot fi imbunatatite. Se pare ca nu-mi pierd, totusi, materialul de lucru prea curand 🙂

Dar probabil, niciodata nu va fi perfect, asa ca, nu punem prea tare la suflet pentru ca am pierde bucuria alergarii in mod organizat

Personal, sunt foarte multumit de performanta mea. Am facut sub 50 minute ceea ce, pentru mine, e foarte bine. Din entuziasm, m-am inscris si la Bucharest 10k, unde am platit si acolo 25 euro 🙂

Urmatorul video review va fi No Stress Duatlon Mogosoaia unde voi participa la primul meu duatlon

 

Sa aveti spor la antrenamente!
Maraton Sevilla 2018

Maraton Sevilla 2018

By | | Comments 0 Comment

 

Cum, pe 24 februarie, din intamplare, am adaugat, in minunatul buchet al vietii, trandafirul cu numarul 40, (sa notez undeva asta cu buchetul) :), am zis sa marchez evenimentul cum se cuvine. Si, cum ramasesem fara carbuni, am renuntat la gratar.

Am primit cadou de la cealalta jumatate (mai buna) a familiei o participare, pe 25 februarie, la Maratonul de la Sevilla.

Eu cred ca auzise ca sunt ceva reduceri si ca, spre deosebire de Bucurestiul inghetat, acolo sunt vreo 23 grade, asa ca,  mi-a impachetat frumos excursia asta 🙂

So, pentru cine vrea sa imbine utilul cu placutul recomand o alergare in capitala Andaluciei. Din pacate, sau din fericire, exista o singura categorie, maraton.

Blue Air zboara pana in Malaga, un oras superb de coasta, cu o plaja lata si foarte frumoasa, si apoi inca 2 ore cu trenul pana in Sevilla. Maratonul este clasificat ca si Gold si se pare ca este cel mai plat din Europa. Premise perfecte pentru un PB 🙂 (not!)

Am ajuns cu cateva zile mai devreme si am profitat de soarele coastei de sud a Spaniei si de berea, ma scuzati, mancarea extraordinara. Tapas, San Miguel si paella. Toate de-a valma sub pretextul de carbo loading 🙂

Tot ca o premiera, pe langa prima mea participare la un maraton international de avergura, am incercat sa surprind, video, cursa astfel incat sa ilustrez cat mai bine experienta mea acolo.

Am zis sa scriu de bine ca poate, cine stie, ma fac oamenii aia partener media si ma umplu de bani like-uri.

Aveti indulgenta fata de un biet incepator in acest domeniu, cu promisiunea ca voi incerca sa ma perfectionez in arta filmarii si a montajului. 🙂

M-am imprietenit cu Carlos, un alergator din Madrid, care, pe langa faptul ca mi-a facut o descriere amanuntita a fiecarui obiectiv turistic, m-a ajutat sa ma descurc si in hatisul de la inceputul cursei, unde, daca nu stii spaniola, e cam nasol 🙂

So, gracias Carlos!

Va las, mai jos, filmuletul cu pricina.

 

Spor la alergat!
“Succes is not a destination, it`s a journey”

“Succes is not a destination, it`s a journey”

By | | Comments 4 comments

 

Stiu cat de mult iti place sportul si cat de mult muncesti si, de asemenea, stiu ca iti doresti ca, la un moment dat, un intreg stadion sa-ti strige numele si sa asculti imnul Romaniei, cantat pentru tine.

Stiu, pentru ca mi-ai spus de nenumarate ori acest lucru.

Stiu ca ai fost in stare sa renunti la telefonul mobil pentru bilete la meciul cu Lazio. Stiu ca, desi ai doar 10 ani, te pregatesti centralizat de 5 si stiu ca 5 zile din 7, cate are saptamana, mergi la antrenamente.

Stiu ca, nici nu ai clipit, când antrenorul te-a rugat sa joci pentru o grupa mai mare de varsta. A venit ca o confirmare a muncii tale.

In acelasi timp nu ai neglijat nici grupa ta de varsta si, timp de doi ani, in fiecare sambata si duminica, din sezon, ai fost la meciuri, jucând pentru ambele grupe de varsta.

Stiu cat de mult ti-ai dorit sa ajungi la o academie de portari (nici nu stiam ca exista asa ceva) pentru ca ai vrut sa te pregatesti pentru a deveni cel mai bun dintre portarii de varsta ta si stiu ca rupi Youtube in doua uitandu-te la clipuri cu antrenamente de portari.

Stiu cat de trist ai fost când nu ai reusit sa-ti intalnesti idolul si stiu cat de suparat erai, la inceput, când nu castigati nici macar un meci.

Dar nu te-ai lasat si acum nimeni nu castiga in fata voastra. Lacrimile de infrangere s-au transformat in tipete de bucurie si in “lantul victoriei” Stiu ca, indiferent de cat timp petreci pe terenul de fotbal, la final, ai un zambet larg si alergi sa-mi spui cat de tare a fost. Si, in acelasi timp, stiu ca joci fotbal pe ploaie, noroi, zapada sau praf cu acelasi entuziasm. Cu o minge buna pe gazon artificial sau cu una, vai de ea, in fata portii, cu baietii.

STIU!

 

Si eu te incurajez sa faci ceea ce iti place si iti confirm ca acesta este drumul spre a realiza ceea ce ti-ai propus. Si iti repet de fiecare data sa te bucuri de fiecare minut petrecut pe teren, la antrenament si in cantonament. Pentru ca nimic nu este mai important decat sa iti ocupti timpul facand ceea ce iti produce placere.

Iti confirm, in acelasi timp, ca, fara efort si fara sacrificiu, nu poti excela in nici un domeniu. Nicaieri!

Nu poti, peste noapte, sa te transformi intr-un sportiv desavarsit. Pentru ca niciodata nu te vei fi antrenat suficient.

Te sprijin si merg cu tine la fiecare meci si te incurajez, din spatele portii, sa te ridici dupa fiecare gol incasat. Pentru ca esecul e bun. Pentru ca esecul te invata cum sa te ridici si cum sa o iei de la capat mai bine, iar si iar.

Sufar langa tine pentru fiecare minge pierduta si topai in tribune, ca un descreierat, la fiecare plonjon reusit. Te incurajez sa mergi pe drumul care iti place chiar daca, la inceput, nu mi-a placut ca ai vrut sa stai in poarta.(deh, reminiscente din copilarie când, in poarta, il bagam pe cel mai slab) 🙂

 

Si, in acelasi timp, stiu ca nu pot sa te feresc de povestile frumoase de pe Facebook.

Povesti ale vedetelor de carton aparute peste noapte. “Vedete” care nu au facut nici 10% din munca depusa de un sportiv adevarat. Care, atunci când, la 10 ani, unii isi rupeau adidasii pe pistele de alergare, nu aveau nicio treaba cu sportul. Care, atunci când un sportiv se culca devreme pentru ca a doua zi avea concurs, ei mergeau la club si se distrau ca orice alt tanar de varsta lor. Fara sacrificii, fara mustrari de constiinta.

Vezi ca, sportivi amatori, reprezinta Romania fara a avea nici o baza in afara de o poveste frumoasa tesuta pe Facebook, asta in timp ce sportivii profesionisti sunt lasati pe margine. Pentru ca, poate astazi, povestea de pe retelele sociale si din presa, poate parea mai importanta decat munca de ani si ani. Stiu ca pare nedrept sa muncesti si sa te pregatesti ani de zile, in timp ce unii duc o viata plina de infractiuni, pentru ca apoi sa acapareze lumina reflectoarelor cu o poveste inimaginabila.

Stiu ca pare nedrept sa-ti construiesti tehnica in ore, zile si saptamani in sala, pe pista, pe teren, in timp ce unii isi fac “selfie” si construiesc doar povesti ambalate frumos, pentru ca apoi sa reprezinte Romania in diverse competitii.

Stiu ca pare frustrant ca, in timp ce unii se distreaza la concerte, “socializand” cu admiratoare prin camere de hotel, turnând gaz pe foc, altii  isi rup pantalonii in genunchi de la atatea sarituri si plonjoane si sprinturi. Si, dupa toate acestea, primii sa scrie carti, sa tina discursuri motivationale despre ridicatul de pe canapea si sa dea lectii despre sport si miscare.

 

Tot ce pot sa-ti spun este ca drumul ales de tine este cel corect, chiar daca acum nu pare. Iti spun ca nu conteaza destinatia ci drumul pana acolo.

 

Iti spun ca fiecare zi petrecuta la antrenament este mult mai valoroasa decat fiecare like cersit cu atata infrigurare. Iti spun ca zambetul unei victorii muncite nu poate fi detronat de un zambet, intr-un selfie, cu un ceas Polar, zambet venit doar din indicatia sponsorului si nu din suflet.

Iti spun ca, lacrima unei infrangeri, când iei in ultimul minut un gol, nu are aceeasi putere de a te ridica de jos, ca o grimasa, facuta pentru o fotografie care, postata pe Facebook va genera mii de like-uri si ii va face, inclusiv pe oamenii din fruntea tarii, sa felicite “performanta”

Pentru ca, dupa ce iei un gol, te ridici, la propriu de la pamant, cu mult mai multa incredere in tine decat dupa un gest teatral de a te ridica din genunchi, gest facut in fata unui fotograf, pe un drum plin de zapada.

Pentru ca nu e loc de teatru la tine. In “cursa” ta nu te poti opri, la un moment dat, pentru o sedinta foto.

Pentru ca tu nu stii sa trisezi. Tu nu stii sa pacalesti sportul si pentru ca tu ai fost crescut altfel. Ai fost crescut sa nu iei nimic din ceea ce nu iti apartine (atat la propriu cat si la figurat).

Pentru ca tu te antrenezi cu mingea la picior, pe teren, si nu pentru a te perfectiona cum sa furi sau sa jefuiesti. Tu lupti pentru a-ti imbunatatii tehnica si nu pentru a creste expunerea paginii tale de Facebook. O lasi sa creasca natural. Pentru ca nu ai timp sa-ti share-uiesti propriile postari in care sa te lauzi ca alergi marton sub 3 ore, performanta care, pentru tatal tau poate fi remarcabila dar care, pentru un sportiv profesionist poate fi hilara.

Iti spun ca toate experientele, acumulate pe acest drum, vor valora de un milion de ori mai mult decat un “program de coaching” menit sa te invete in 4 luni cum sa ajungi un sportiv. Luni da, nu ani, nu zeci de ani. Luni!

Pentru ca nu va fi nevoie sa scrie cineva pentru tine o carte lacrimogena pentru a fi bagat in seama. Pentru ca nu vei avea nevoie de un PR care sa-ti cosmetizeze neîmplinirile si esecurile.

Pentru ca nu vei avea nevoie sa iti motivezi înfrângerile sau DNF-urile. Nu va fi nevoie sa mestesugesti o poveste care sa spuna ca “dumnezeu nu a fost roman azi” sau ca “vremea nu a tinut cu mine” sau ca…

Pentru ca atunci când esti invins, primul lucru nu este sa faci un selfie, cu gura pana la urechi, pe facebook. Pentru ca daca te mandresti ca reprezinti Romania trebuie sa-ti asumi si rusinea faptului ca ai vrut o palarie prea mare care ti-a picat pe ochi la prima purtare.

 

Pentru ca ei pot ramane fara povesti si PR iar tu nu. Nimeni nu iti va putea lua “drumul” parcurs si constiinta curata.

Pentru ca tu traiesti in realitate, alaturi de oameni reali si nu ai ajuns un personaj in povestile tale. Ai prieteni, antrenori, sustinatori reali si nu imaginari, inventati doar pentru a da culoare povestii.

Iar daca vei reprezenta Romania, la un moment dat, te vei putea uita cu mandrie in ochii fiecaruia avand de partea ta încrederea ca “drumul” tau a fost cel corect.

Iar daca nu, vei ramane mereu cu  “drumul” Cu experiente pe care nu ti le va putea contesta sau confisca nimeni.

 

Textul de mai sus nu este un pamflet. Personajele sunt cat se poate de reale iar situatiile descrise nu sunt ipotetice.

Din pacate!

 

P.S. Stiti oare cati sportivi de performanta si-ar fi dorit sa reprezinte Romania in diverse competitii, dar nu o pot face din cauza “vedetelor”?

Stiti oare cati ultramaratonisti pot merge sute de km dar nu au zeci de mii de euro pentru a se inscrie la competitii exotice?

Stiti oare cati profesori de sport si antrenori ar putea sa “predea” alergarea dar nu au loc de coach, mentori si traineri motivationali?

Si, mai important, stiti oare cati copii talentati se pierd pe drum datorita faptului ca federatiile de specialitate, in loc sa-i sprijine, se ocupa doar de actiuni de PR total paguboase?!?

Blogroll

%d bloggers like this: