smartcasual.ro Web analytics

Tag: Andrei rosu

Cu cine ne antrenam? Trupe si echipe

Cu cine ne antrenam? Trupe si echipe

Din diverse motive te apuci de alergat si iti spui ca o vei face o data pe saptamana doar asa….sa faci miscare. Si apoi o sa vrei sa faci o tura de lac de 3km fara sa te opresti iar faptul ca 5  pare o cifra rotunda te convinge sa incerci sa atingi acest prag.

Dar, daca ai alergat 5 km poate, daca iesi de doua ori pe saptamana, reusesti sa participi la cursa de 10 km de la Petrom. Tricou, medalie….te simti si tu alergator.

Si vezi ca ti se modeleaza corpul, ca iti creste rezistenta si brusc semimaratonul pare un target realizabil. Si incepi sa citesti despre asta. Si afli ca iti poti monitoriza antrenamentele cu un ceas.

Si gata. Te-ai infestat 🙂

Ceasuri, pantofi de alergare, teste de pronatie, compresie, lycra, ochelari si speci speciale, geci si pantaloni pentru sezonul rece. Comenzi pe sportsdirect.com pentru ca Decathlon-ul pare pentru incepatori. Si fara sa-ti dai seama te pregatesti pentru primul tau maraton. Si stii ca nu se va termina aici. Exista si ultra 🙂 🙂 🙂

In mare, cam asta este povestea tuturor celor care au inceput sa alerge si care au transformat acest lucru intr-o pasiune.

Brusc apare nevoia de afiliere.

Vrei sa faci parte dintr-un grup iar informatiile gasite pe net sunt multe si contradictorii. Toti isi dau cu parerea si ai nevoie de o opinie avizata de la un profesionist. Si acum ajungem la subiectul articolului.

Cu cine alergam? Cui ne alaturam?

Am incercat sa fac un mic research si iata ce am gasit:

 

CIA – coaching in alergare sau 42kRosu

Sunt proiectele lui Andrei Rosu. Cei care citesc ceea ce scriu aici stiu ca nu sunt un mare fan al lui Andrei si al metodelor lui. Foloseste marketingul personal prea mult si, in spatele unei povesti frumoase si al unui ambalaj “sclipicios”, ascunde niste costuri nejustificat de mari. Dar…cu toate astea are clienti si acesta este motivul pentru care il mentionez aici. Asa ca, daca aveti bani disponibili si va incanta ca veti alerga si face un selfie cu Rosu, CIA e pentru voi. Aveti si un beneficiu. Calitatea de membru CIA te ajuta sa intri gratis pe Dinamo (2 lei/ora sau 4 lei/zi) 🙂

 

Team Run

Este proiectul in care sunt implicati Marius Ionescu si Radu Milea. Daca sunteti pasionati de alergare stiti cine sunt. Este mai ieftin ca la CIA dar, totusi, exista un cost pentru a va antrena cu ei. Sunt transparenti si au pretul pachetelor pe site.

Sper doar sa fie seriosi. Nu am participat niciodata la un antrenament de-al lor insa am fost la un antrenament de grup al celor de la Sportguru BCR Team la care au anuntat ca vin sa se antreneze cu amatori ca noi  si sa ne impartaseasca secretele lor, insa nu au aparut 🙁 . Nici macar nu au anuntat ca nu vin. Poate ca din cauza faptului ca era gratis  – sunt rau acum, stiu – 🙂 Asa ca….daca sunt seriosi eu zic ca merita. Probabil vei avea parte de sfaturi super profi.

 

Trupa lui Fane

Ii vad in IOR si pe la National Arena. Stefan Oprina, antrenor cu state vechi, si-a facut un grup de alergatori cu care se antreneaza. Banuiesc ca e cu plata insa nu am reusit sa gasesc nicio informatie in acest sens. Din cate am vazut antrenamentele sunt intense si foarte structurate. Insa sunt cam incrancenati asa  🙂 . Cred ca a disparut componenta de “alerg de placere” E si normal daca stam sa ne gandim ca ai trecut de faza asta si vrei un fel de performanta.

 

321 Sport

Este trupa lui Radu Restivan. Il stiti!  E baiatul acela galagios care alearga cu GoPro-ul dupa el. Il vezi pe la orice competitie in mijlocul unei trupe vesele si galagioase. Mereu vesel, mereu cu zambetul pe buze si cu texte in care face risipa de epitete. Fiecare copac este mirific, asfaltul pe care calci are o poveste, iar cladirile din jur sunt opere de arta. Pe stilul american 🙂

La el totul este zen, nimeni nu se supara, dar nici nu face performanta. Acolo chiar ca alergi de placere. Parerea mea e ca e un grup bun pentru cei care experimenteaza primii pasi in alergare. Din cate stiu este gratuit. Doar la alergarile de grup fiecare vine cu cate ceva pentru punctul de alimentare. Ca o familie fericita 🙂  Zen 🙂

 

Gasca lui Ben Ami

Cine e in grupul Alergare de pe facebook este imposibil sa nu-l stie pe Ben. Parerile lui acide si bine documentate ii deranjeaza pe multi. De multe ori exagereaza insa asta este farmecul lui. 🙂

Am participat la un antrenament pe Dinamo cu el si  pot spune ca, antrenamentul cu Ben, este combinatia intre Trupa lui Fane si 321 sport. Se face si performanta insa cu zambetul pe buze. Zambind si cu gluma la el, Ben te pune sa faci flotari pana iti cad mainile ca apoi sa te alerge 4 ture de pista fara sa bei apa 🙂

Ben lucreaza mai mult decat alergare. Toate grupele de muschi sunt puse la treaba. Ai aparte de fandari, mersul piticului, flotari, mers in patru labe (cu fata si cu spatele), roaba si ….preferatele lui: BURPEES 🙂

Este gratuit (sau cel putin mie nu mi-a cerut nimeni nimic 🙂 🙂 ) insa trebuie sa ai la tine 4 lei pentru a plati intrarea pe Dinamo si una alta pentru alimentarea dintre exercitii.

 

Nike+ Run Club

Ii vedeti in Herastrau. Sunt cei cu tricouri scumpe si frumoase. Sunt foarte atasati de brand-ul lor si par asa…o corporatie.  🙂  Cred ca au si sedinte saptamanale in care isi definesc obiectivele si masoara gradul lor de indeplinire. Foarte activi pe facebook insa mie mi se par foarte rigizi. Nu stiu daca trebuie platita vreo taxa insa cu siguranta trebuie sa ai un nivel ridicat al veniturilor pentru a te alinia cu ei, cel putin  din punct de vedere echipament. Pana si locul unde se antreneaza este elitist.  🙂  Cu siguranta punctul de alimentare este la Nuba sau la Fratelli pe lac 🙂 Glumesc.

 

TTR – Time trial running

Este un grup care combina antrenamentele cu competitia. Sunt cronometrate si coordonate de Florin Simion. Fiecare antrenament este de fapt un mini concurs ceea ce iti da un sentiment placut. Faci multe pante si de obicei ii gasim in Tineretului. Nici aici nu cred ca exista taxa dar…never say never 🙂

 

Eu cam atat am gasit la o cautare pe net si prin parcurile bucurestene

In afara de cele de mai sus exista o multime de alergari de grup, gratuite care insa nu beneficiaza de expertiza unui antrenor. Se poate alerga duminica in IOR la STR (Sunday Titan Run). In general sunt alergari tematice, costumate sau accesorizate ca atare. Exista si o tombola la sfarsit unde poti castiga participari gratuite pe la anumite concursuri.

Romniceanu Stairs Run, dupa cum ii spune si numele 🙂 te alearga pe scari. Asa ca daca vrei picioare puternice, Parcul Romniceanu este locul in care trebuie sa te antrenezi.

 

La o simpla cautare pe facebook ii gasim pe cei de mai sus asa ca e nevoie doar de dorinta de alergare. Echipe si grupuri sunt suficiente 🙂

 

Daca mai stiti si alte “scoli” de alergare as aprecia un comentariu in acest sens.

In rest….sa ne vedem cu bine la Maratonul International Bucuresti

 

 

 

 

 

 

Trichallenge si Trikids Mamaia – gust dulce amarui

Trichallenge si Trikids Mamaia – gust dulce amarui

Am participat in weekend la primul meu concurs de triatlon. Putin impropriu spus triatlon pentru ca am participat la proba de stafeta. 🙂  Am fost extrem de curios sa vad organizarea unui triatlon avand in vedere amploarea evenimentului. E ca si cum ai organiza trei concursuri, trei evenimente diferite dar care, in acelasi timp, sa se lege unul cu altul.

Sunt convins ca efortul de organizare este unul imens iar resursele alocate sunt importante.

In acelasi timp, micul meu campion, era inscris la Trikids, evenimentul dedicat copiilor. Ca de fiecare data, cursele copiilor necesita o atentie diferita, deoarece participantii au un profil diferit de cel al adultilor iar tu, ca organizator, ai de-a face, pe de o parte cu nerabdarea si inocenta concurentilor si pe de alta parte cu ambitiile parintilor care-si vad odraslele intr-o lumina, de multe ori, putin distorsionata si ii forteaza, de dragul celebritatii, transformand experienta micutilor intr-una putin neplacuta.

Nu e stilul meu sa relatez experientele traite cu ocazia concursului. Emilian se pricepe mai bine si a scris un articol in care a surprins foarte bine imaginea completa a evenimentului. Puteti citi aici articolul despre care vorbesc.

Eu o sa ma concentrez, fiind de profesie carcotas, pe aspectele care, cred eu, necesita o atentie sporita si care cred ca se puteau face mai bine.

Voi incepe cu concursul adultilor. Fiind la proba de ciclism a trebuit sa-mi astept colega, care a inotat, sa efectuam schimbul de stafeta. Locul in care s-a intamplat schimbul era un tarc cu o suprafata de aproximativ 10 mp. Inchipuiti-va ca stateam toti intr-un dormitor de apartament comfort 1 din Berceni. 🙂

Cand iti vedeai colegul trebuia sa dai din coate si sa inaintezi exact ca intr-un 335 la ora 8 dimineata. Pe viitor cred ca ar fi mult mai bine, ca zona de schimb stafeta, sa fie putin mai generoasa.

Ceea ce am scris mai sus e clar ca poate fi trecut cu vederea si poate intra in categoria “hai ca suntem prea perfectionisti” 🙂

Ceea ce m-a deranjat cel mai tare la concursul adultilor a fost stilul clasic, comunist, dambovitean in care conteaza cine e tata si ce pile ai pe la organizatori. Mi-a lasat un gust extrem de amar si o senzatie de lehamite si dezamagire ca la acest nivel se accepta asa ceva.

Concret, una dintre stafete a fost formata de familia Florea. Sper sa nu gresesc deoarece nu ii cunosc foarte bine insa din declaratiile celorlalti participanti l-am identificat pe Razvan Florea, medaliat olimpic si reprezentant al unui sponsor important al concursului.

Performantele de sportiv profesionist sunt incontestabile si merita aprecierea tuturor dar……….

Daca nu este el, imi cer scuze si voi rectifica. Cu toate ca nu cred ca ma insel.

Lasand la o parte faptul ca regulamentul prevedea o varsta minima pentru participantii la probele adultilor (in cazul de fata fiul lui Razvan a participat la proba de ciclism) si ca s-a facut o exceptie in situatia lui, m-a deranjat modul de desfasurare al concursului.

Astfel la proba de ciclism a participat fiul lui Razvan care nu cred ca are mai mult de 8 ani. Este foarte bine ca il incurajeaza sa faca sport si il expune unor competitii de acest gen. Dar, ca si in cazul lui Andrei Rosu, transmite un mesaj eronat copilului. Ce invatam? Ca unii sunt mai egali decat altii? Ca beneficiezi de conditii diferite pentru ca tati reprezinta un sponsor? Esti mai special deoarece parintele tau e prieten cu organizatorii?

Tot traseul de ciclism cel mic a fost insotit de o persoana care parea a fi din partea organizatorilor (avea o vesta cu “comisar”) care l-a protejat, l-a tinut in plasa si i-a carat bidonul cu apa, oferindu-i sfaturi si hidratare. Este excelent daca organizatorii s-au gandit la asta.

Intrebarile mele pentru organizatori sunt:

Daca toti cei 200 de copii de la Trikids ar fi dorit sa participe si la stafeta sprit de la triatlonul adultilor ar fi putut sa se inscrie?

Daca ar fi avut dreptul sa se inscrie, le-ar fi pus la dispozitie fiecaruia cate un insotitor?

Nu de alta dar sa stim si noi si anul viitor sa ne inscriem copiii. Sunt convins ca multi dintre ei si-ar dori sa faca traseul de 20 km insotiti de un comisar de cursa sau de ce nu, chiar de propriul parinte.

Chiar as aprecia un punct de vedere vis a vis de situatia de mai sus. Nu e vorba de cine castiga, de loc in clasament sau altceva. Este vorba strict de principiu.

Repet, am toata admiratia pentru cel mic si pentru ambitia de care a dat dovada prin participarea la acest concurs. Insa, e pacat, ca de mici copiii sa primeasca mesaje eronate.

Un alt aspect extrem de deranjant a fost la finalul concursului cand s-a deschis zona de tranzitie. Jur ca puteam sa plec cu ce bicicleta voiam eu. Nu m-a intrebat nimeni nimic. Nici macar nu mai eram imbracat in echipament. Eram imbracat de strada, la fel cum erau toti turistii din statiune. Cred ca a fost vorba doar de noroc ca nu a disparut nicio bicicleta. Si nu am fost singurul in aceasta situatie. Nu a fost o scapare de moment deoarece nu mi s-a intamplat doar mie.

Glumind, am scapat ocazia sa-mi fac un mare upgrade la bicla 🙂

Dupa amiaza s-a desfasurat concursul destinat copiilor de rand (copiii vip-urilor au participat dimineata la Traitlon) 🙂 – sunt rautacios iar, nu? 🙂

Chiar daca juniorul meu a castigat locul 1 la categoria lui de varsta, euforia nu m-a orbit astfel incat sa nu vad scaparile de organizare. Aceleasi an de an. Dar sunt perseverent si poate, la un moment dat, Gabi Solomon ma va surprinde intr-un mod placut si imi va inchide gura cu o organizare impecabila 🙂

Sa incepem cu inceputul, sedinta tehnica.

Toti parintii stateau la umbra, in zona de start, cand brusc aflam ca sedinta tehnica este in plina desfasurare in celalalt capat. Fugim cu catel, cu purcel in zona micului grup, in mijlocul caruia se afla Gabi Solomon si incercam sa prindem din mers informatiile. Eu personal l-am intrebat pe Gabi despre traseu. Ne-a explicat ca la alergare se va ocoli tranzitia. Dupa ce am facut simularea cu cei mici, le-am aratat traseul, i-am pus sa repete (noi am avut o experienta nefericita acum 2 ani cu niste voluntari bezmetici care au indrumat gresit copiii) pe unde credeti ca a fost traseul? Exact! Nu a ocolit tranzitia. A fost total diferit.

Fail Gabi, fail!

In al doilea rand startul copiilor de 7 ani (chiar si 6 ani jumatate avand in vedere modul in care se calculeaza varsta) impreuna cu cei de aproape 11 ani nu a fost o alegere inspirata. Diferentele sunt foarte mari si a existat pericolul de accidentare. La start chiar a cazut cineva iar la bicicleta a fost putin haos.

Fac o paranteza si intreb:

Astfel de concursuri pentru copii sunt de fun, de tipul “toti sunt castigatori si importanta e miscarea” sau au devenit ceva serios si cu un nivel de pregatire ridicat?

Pentru ca am vazut niste biciclete mai scumpe ca masina mea 🙂 . In cazul asta trebuie sa vezi organizarea ca fiind una pentru adulti si sa actionezi ca atare, sa dai sanse egale tuturor. Sa dai start diferit avand in vedere traseul ingust si diferentele de talie intre concurenti. Daca la adulti poti comasa categoriile, la copii nu o poti face. O diferenta de 4 ani este enorma din punct de vedere fizic. Ala micu` poate fi accidentat foarte usor.

Revenind la zona de tranzitie, aceeasi problema la fiecare editie. Bicicletele sunt puse sus, pe suport ceea ce le face extrem de greu accesibile copiilor. Cand am sesizat acest lucru am fost asigurati ca exista oameni care ii vor ajuta. La fel ca in ceilalti ani, cand a venit grupul mare de copii nu au facut fata. De parca era prima oara cand se confruntau cu asta. Ma enerveaza la culme aroganta afisata inainte de concurs: “stai dom`le linistit ca stim ce facem. Cum sa le lasam jos? Lasa ca ii ajutam noi sa le dea jos. Stim ce facem” Si apoi sa vezi disperarea de pe fata lor cand se impiedica si nu fac fata grupului de mici alergatori.

Natalia, o galusca de fata, despre care ati citit in articolul lui Emilian a trebuit sa-si de singura jos bicla. Si ca ea, la fel de multi copii.

Un alt aspect deranjant a fost modalitatea de intrare in tranzitie. Foarte multi dintre cei super echipati (membrii ai unor cluburi) au procedat identic, drept dovada ca au fost invatati sa faca asa. Chiar daca regula spunea ca, dupa covorul rosu, trebuiau sa coboare de pe bicla, intrau intr-o viteza mare in zona de tranitie fara ca nimeni sa le atraga atentia.

Rusine antrenorilor care isi invata elevii sa triseze si sa ciupeasca cateva secunde!

Pentru ce fac asta? Ca banuiesc ca nu pentru amaratii de pufuleti primiti drept premiu. Ca ajungem si la premii imediat 🙂

O alta problema a fost reprezentata de modalitatea de cronometrare. Rezultatele au venit foarte, foarte tarziu. Copiii, mai ales cei ai caror parinti au participat si dimineata la tratlon, erau acolo de dimineata. Obositi. In loc sa fi stat la plaja, sa se bucure de timpul liber au stat cu sufletul la gura sa vada pe ce loc au terminat.  Si primeau mesaje de tipul “inca 15 minute” si apoi “inca 15 minute“. Ca drept dovada, la unele categorii, castigatorii nici nu au mai fost prezenti la premire. Ce era atat de greu sa foloseasca din cipurile pentru adulti? De ce nu au urcat pe net rezultatele astfel incat sa fie mai simplu? Cred ca se poate imbunatatii acest aspect.

Premierea s-a facut tarziu, cand deja era intuneric pe o scena fara podium. Cine are copii intelege  stralucirea si bucuria unui copil care se urca pe un podium.

Si acum sa revenim la premii. Sunt convins ca cei care au participat nu au facut-o pentru cele cateva articole promotionale (unele dintre ele defecte 🙂 ) pe care le-au primit ca premiu.

Am o propunere pentru minunata Federatie de Triatlon si pentru sponsori.

Dupa cum stiti federatia “taxeaza” fiecare sportiv amator cu taxa de licenta pentru o zi (o mare tampenie). Adica dai 10 lei si esti sportiv licentiat. Pentru o zi :).

Nu ar fi mai ok ca Federatia de Triatlon sa sprijine talentele? Astfel, din banii de taxa de licentiere si impreuna cu sponsorii, sa ofere casigatorilor burse de pregatire. Cu ocazia asta isi indeplinesc menirea de a sprijini acesta ramura sportiva si in acelasi timp isi formeaza o pepiniera din care pot iesi sportivi cu performante.

Nu ma incalzeste cu nimic ca Federatia trece acest concurs in calendar. Asa si? Sau ca isi trimite arbitrii si comisari (am vazut mai sus ce fac comisarii) 🙂

Sau ca Solaris da o punga de pufuleti si Intersport o casca fara bretele si de o calitate foarte proasta.

E clar ca exista copii talentati care, daca ar beneficia de un sprijin, ar reprezenta noul val al acestui sport. Ajutandu-i doar cu “nimic” ii pierzi. Nu au nevoie de pufuleti si pliante ci de un sprijin real al acestei federatii care, fie vorba intre noi, nu prea inteleg cu ce se ocupa.

 

Cam asta a fost, pe scurt,  🙂 experienta noastra la Trichallenge si Trikids.

Dupa cum spuneam, si la inceput, este practic imposibil, ca organizator, sa multumesti pe toata lumea. Sper ca cele de mai sus sa fie percepute ca o critica constructiva. In acelasi timp un ochi critic si carcotas ca al meu 🙂 sa reprezinte un sprijin pentru organizatori astfel incat sa “repare”ce e de reparat,  iar editiile viitoare sa fie din ce in ce mai bune.

 

Urmeaza Maratonul International Bucuresti si Cursa copiilor  🙂 🙂 🙂

 

 

 

 

Vanzatorii de iluzii. Partea a doua… sau cum sa ajungi de pe canapea la spital!

Vanzatorii de iluzii. Partea a doua… sau cum sa ajungi de pe canapea la spital!

 

Scriam, acum ceva vreme, un articol, despre Andrei Rosu si despre programul lui de 500 euro, care te ajuta sa alergi cu 10% mai bine.

Articolul a impartit lumea alergatorilor amatori, si nu numai, in doua tabere. Pe de o parte, grupul latent anti Rosu, a devenit extrem de vocal iar de cealalta parte, “locotenentii” CIA, au sarit in apararea “mentorului” numindu-ma hater, distrugator, invidios, etc

Iata ca dupa cateva luni, insufletit probabil de “succesul” nebun al programului respectiv de 500 euro, a lansat altul. Puteti gasi informatii aici.

In acest program de 4 luni, care costa 200 euro/luna  (dar daca va inscrieti acum platiti doar 20 euro 🙂 ) va veti ridica de pe canapea (mi se face greata de cate ori aud de canapeaua asta) si veti parcurge un maraton de 42 km.

Veti gasi pe site si un filmulet care l-ar face invidios si pe cel mai mare regizor de teleshoping, difuzat pe OTV.

Il felicit totusi ca nu a pus pretul de 19,99 euro. 🙂

Lasand la o parte modalitatea invechita si extrem de penibila de a vinde acest produs (ma asteptam la mai mult de la un corporatist specialist in comunicare) si dincolo de micile rautati pe care le lansam aici, cred ca asistam la o chestiune extrem de grava.

Dorinta unora de a deveni peste noapte maratonisti si de a posta pe facebook poze cu tricoul oficial al Maratonului International Bucuresti, pot genera adevarate drame.

Daca cititi cu atentie programul, veti observa ca nu se face absolut nicio referire la starea de sanatate a “participantului” la program. Nu conteaza daca ai 168 de kg sau daca ai probleme cu inima. Nu conteaza daca ai genunchii praf sau probleme articulare. Urmezi sfaturile primite prin email si gata!

Alergi maratonul dupa 4 luni. Trebuie doar sa te asiguri ca ai banii necesari. Este singura conditie.

Stiu ca este la moda sa alergi.  Sa-ti postezi pe facebook alergarile cu Strava, Endomondo etc. Stiu ca toti vrem sa aratam fit si sa ne cumparam tricouri de compresie. Dar de aici pana la a-ti pune in pericol sanatatea este drum lung.  Niste sfaturi venite pe email, fara o evaluare medicala de specialitate, fara a fi evaluat din punct de vedere sportiv, nutritional etc.  nu te pot aduce in punctul in care vrei sa ajungi.

Alergarea trebuie sa te faca sa te simti bine. Nu sa te chinuie si nici sa-ti puna sanatatea in pericol.

Domnul fost cantaret, transformat  in speaker motivational, coach, ultramaratonist, ultrainotator, ultranavigator, ultra-mega-super om, se adreseaza in principal corporatistilor. Aici a gandit el ca poate gasi “ucenici” care sa-si permita sa plateasca cateva sute de euro pe niste iluzii. De aceea bombardeaza departamentele de HR ale corporatiilor cu diverse astfel de programe. Si, ascuns in spatele declaratiei “nu functioneaza programul primesti banii inapoi”, crede ca poate atrage multi doritori de transformari peste noapte.

Si cum demonstrezi ca nu a functionat programul din cauza lui?!?

Dar daca totusi va doriti sa accesati programul, nu-i nimic. Va dau eu un sfat. GRATUIT. Astazi si numai astazi va spun eu cum sa urmati programul lui Rosu fara sa platiti nici macar cei 80 euro.

ATENTIE!!!

Pe site-ul lui veti gasi desfasuratorul acestui program. Pe saptamani.

Va sfatuiesc sa luati fiecare fraza sa o introduceti in campul de cautare de pe google si veti gasi cate un articol cu informatii detaliate.

De fapt asta face. Sintetizeaza informatii de tipul: cum sa nu te accidentezi, postura corecta in alergare, strategii de incalzire, alergare pe calcai vs. alergare pe varfuri etc si vi le pune pe un email contra sumei de 800 euro (dar daca va abonati cat mai repede veti beneficia de 90% reducere 🙂 🙂 🙂 )

Dar sa nu mai spuneti la nimeni. Sfatul asta a fost oferit GRATUIT doar pentru voi. Cititorii smartcasual.ro

 

In rest…toate bune. Voi pleca in concediu si o sa fac o mica pauza. Asta daca nu-mi pica in mana un subiect “controversat” pentru ca banuiesc ca sunteti satui de articole  despre ce evenimente urmeaza, despre cine a mai fost depistat pozitiv sau despre cum sa te transformi peste noapte in Marius Ionescu ;). By the way! Aruncati un ochi pe site-ul lui si o sa vedeti de cate munca este nevoie.

 

Hai sa aveti o vara productiva!

 

 

 

 

Ecouri si concluzii!

Ecouri si concluzii!

Bun! Am lasat putin timpul sa treaca, astfel incat sa se mai “usuce” cerneala pe articolul intitulat “Vanzatorii de iluzii” referitor la Andrei Rosu si la programul “minune”.
Sincer nu ma asteptam la atatea reactii si mi-am dat seama ca era un subiect care “mocnea” si ca a fost nevoie de cineva care doar sa dea scanteia si flacara s-a aprins instantaneu.
Ambele tabere au pornit ostilitatile si am asistat la un “razboi” al declaratiilor de multe ori chiar agresiv. Am primit multe reactii pe facebook, site si prin intermediul mesajelor private.
Inclusiv Andrei Rosu a transmis, asa cu “manta” 🙂 cateva “sageti”. 🙂

Am “fost pus la zid” inclusiv de prieteni.

In acelasi timp am observat o “miscare” anti AR, care zacea latenta si care a devenit extrem de vocala.

Simt nevoia, ca acum, cand sper ca apele s-au mai linistit, sa fac cateva precizari asupra articolului, care a creat atat de multe controverse si care a separat lumea asta frumoasa a alergatorilor in doua tabere.

Nu a existat niciun motiv ascuns si nicio dorinta de a-i clatina imaginea lui AR. Nu il cunosc personal si tot ce stiu despre el este ceea ce apare in spatiul public (tv, presa scrisa, internet).
Recunosc ca il admir pentru ambitia de care da dovada, pe plan sportiv, si m-am simtit mandru cand a terminat Arch to Arch.

Eu personal nu sunt o autoritate in domeniu. Alerg de aproape doi ani si abia acum voi face primul meu maraton.
Tot ce stiu si ce fac este strict legat de experiente personale. Deci sunt “zero” pe plan sportiv versus AR.

Articolul nu a avut nicio tenta tendentioasa la adresa realizarilor sportive. Ulterior au aparut oameni, care se pricep mai bine ca mine, si care i-au pus sub semnul intrebarii realizarile sportive. Ei stiu mai bine de ce si cu ce intentii au facut aceste afirmatii.

“Supararea” mea a fost cauzata strict de modalitatea de prezentare a unui serviciu. De felul in care a “ambalat” un beneficiu banal. De  balanta inegala intre ceea ce oferi si ceea ce pretinzi in schimb. De faptul ca stia foarte clar ca produsul se adreseaza incepatorilor, celor care, pe buna dreptate, nu se pricep si nu inteleg exact ce inseamna 10%.

Si aici ma pricep. Sunt corporatist (dar din acela adevarat, nu doar cu numele ca AR) care se duce la job in fiecare zi de la 9 la 6 si care de peste 15 ani lucreaza in sales. Am facut o facultate de marketing si destule programe de pregatire in zona asta. Am pretentia ca ma pricep si ca pot sa-mi dau cu parerea pe subiect.
A fost vorba strict de business si nu de sport.
Am simtit o mica revolta si m-am erijat, daca-mi dati voie, intr-un fel de aparator al incepatorilor, al celor ca mine.

Nu am incercat programul. Si da, pot sa emit o parere chiar daca nu am platit cei peste 500 euro. Pentru ca eu nu am contestat rezultatul programului. Sunt convins ca are rezultat si ca, intr-adevar, orice incepator il acceseaza va alerga cu 10% mai bine.
Si ei sunt convinsi de acest lucru si de aceea garanteaza reusita. Insa acest lucru va veni natural daca iesi de 2 ori pe saptamana la alergat si daca pornesti de “jos”, de la un nivel precar de pregatire (ca de altfel orice incepator).

Daca nu se adreseaza doar incepatorilor (si atunci cresterea performantei nu va veni natural ci datorita know how-ului antrenorilor) as lansa o provocare cu care cred ca multi ar fi de acord.

Daca Marius Ionescu sau Radu Milea sau Ciprian Balanescu sau alti alergatori experimentati acceseaza programul, AR le va creste performanta cu 10%?

In caz afirmativ imi voi face “mea culpa” in mod public si promit ca voi alerga de acum incolo cu un tricou cu poza lui AR imprimata pe el.
De asemenea promit ca voi pune un banner pe prima pagina a site-ului cu trimitere catre CIA.

Daca nu, probabil ca ar trebui modificat putin, doar foarte putin pliantul. 🙂

Iar pozele cu citate despre “hateri” inlocuite cu citate despre ipocrizie 😉

 

Un alt aspect pe care vreau sa-l lamuresc este legat de traficul pe site.
Am fi ipocriti sa spunem ca nu ne dorim trafic.

Ne dorim ca doar de asta am pornit acest proiect. Insa, dupa cum observati, nu exista niciun banner din care sa facem bani, nu exista articole publicitare si nici macar review-uri la produse. Nu trebuie sa demonstram si sa aratam nimanui rapoarte de trafic.
Avem cu totii job-uri din care ne castigam existenta si smartcasual.ro e pura pasiune. Fiecare vizita pe site ne-am castigat-o natural fara a “cumpara” like-uri si fara a folosi diverse “carlige” de a agata vizitatori.
Asa ca nu am scris cu gandul la a genera trafic si bani, cum am fost acuzat.
Scriem ce simtim si ce vrem si va promit eu ca smartcasual.ro nu va fi un blog subiectiv, care sa scrie sau care sa ocoleasca anumite subiecte de “dragul” unor interese mai mult sau mai putin ascunse.

Si “by the way”: nu “ne-am scos” cu articolul asta. Exista articole pe site care au generat mult mai mult trafic.

Si acum gata! Sper ca am lamurit subiectul si ne putem concentra pe MIB.

Avem treaba in saptamanile ce urmeaza. Voi privi cu un ochi critic Cursa Copiilor, unde in fiecare an au fost probleme si de asemenea abordarea si gestionarea traseului incalcit de la maraton.

Cu siguranta vom avea ce scrie 🙂

Si nu in ultimul rand, personal, vreau sa va multumesc pentru ca, acum, sunteti aici si cititi smartcasual.ro!

Fie ca va place, va intriga sau sunteti in dezacord, incurajam opiniile diferite.

Ele sunt cheia progresului.

Vanzatorii de iluzii!

Vanzatorii de iluzii!

M-am intors din concediu cu un chef “nebun” de carcoteala 🙂

Dupa ultimul articol, referitor la traseul Maratonului International Bucuresti, care a starnit destule controverse si dupa care am fost numit hater, carcotas, cu chef de scandal etc. iata ca un alt subiect mi-a cazut in mana.

Se pare ca “zeul” carcotasilor ma iubeste si imi serveste cate o astfel de tema 🙂

Mi-a cazut astazi, din intamplare, in mana un pliant. Cel din poza de mai sus.
Mi l-a adus o colega crezand ca este de interes pentru mine si, fiind la curent cu pasiunea mea pentru alergare, a crezut ca ma intereseaza un astfel de program.
Mirosea a cerneala proaspata si ii fusese oferit colegei mele in cadrul unei sedinte corporatiste.

Incredibil cum vor unii sa faca bani vanzand “aer”, vanzand iluzii si pielea ursului din padure.
PR-ul vinde, imaginea vinde. Nu e nevoie de un produs sau serviciu concret. Un “ambalaj” frumos, o strategie buna de PR si uite cum faci bani din nimic. Si culmea e ca tine 🙂

Pe Andrei Rosu il cunoaste toata lumea. Performantele sale sunt incontestabile si exemplul pe care il da unei tari intregi chiar este demn de urmat.

Insa de aici pana la a cere peste 500 de euro promitand ca vei alerga cu 10% mai bine, e cale lunga.

Stiti ce inseamna “cu 10% mai rapid”? Daca alergi un semimaraton in 2 ore, dupa ce dai 500 de euro si vei afla “secretul”,  vei face semi in 1 h si 48 min.

Really?!?!?!?!
Programul consta in “sedinte” de alergare de 2 ori pe saptamana.

Oamenii astia chiar au clienti pentru asa ceva?!?!?!

Pai haideti cu mine in IOR si va promit ca veti avea aceleasi performante. Poate chiar mai mult. Si gratis.
Odata ce iesi saptamanal la alergat, corpul tau se va adapta si va alerga din ce in ce mai bine. E natural. Nu trebuie sa te invete nimeni sa pui un picior in fata celuilalt.

Pentru ca despre asta este alergarea.

Nu trebuie sa dai 500 de euro. Nici macar 10. Corpul tau se va adapta si va progresa singur. Fara ajutorul “gurului” Andrei Rosu.

Ce ma mai distreaza intriga este faptul ca in cadrul cursului, ca si membru CIA, ca doar dai 500 euro 🙂  ai ca si facilitate accesul gratuit, pentru sedintele de pregatire (care dureaza cam 1 ora) , la pista de la Dinamo sau similar.
Mai jos aveti o poza cu tarifele. Pentru o ora la Dinamo, clubul percepe ca si taxa fabuloasa suma de 2 lei/ora :-))))))

image

La Lia Manoliu e chiar gratis. Fara a fi membru CIA sau FBI, Interpol si alte agentii 🙂

Ceea ce vreau sa va zic este sa nu va lasati imbatati cu apa rece. Cu pliante frumoase si declaratii gen “banii inapoi daca nu alergi cu 10% mai repede”

Am intalnit in comunitatea alergatorilor oameni care il considera pe Andrei Rosu un guru in alergare, nutritie, diete etc.
E un fel de Dalai Lama care iti schimba viata si care detine secretul tineretii fara batranete 🙂

Daca cititi fiecare “sfat” de pe site-ul lui, acordati, va rog, inca 2 secunde si mergeti pana in josul paginii. Veti vedea ca toate sunt traduceri si preluari de pe diverse site-uri.

Nimic personal, nimic din experienta proprie. Doar copy/paste cu mentionarea sursei. Doar un site care genereaza trafic datorita numelui si nu continutului. Doar ca e “cool” sa-l citesti pe Andrei Rosu.

Bineinteles ca voi fi numit invidios, hater sau in cautarea de trafic cu articole ce ataca persoane.

Nu acesta este scopul articolului. Scopul este sa invatam sa ne ascultam corpul si nu pe “vanzatorii de iluzii”. Care transforma realizarile sportive in produse meschine de a face niste bani de pe urma credulilor, care speculeaza noul trend in randul corporatistilor. Sa fie fit, sa faca selfie la Maraton si teste de pronatie la Sportguru 🙂

Pentru a “pune un picior in fata celuilalt” avem nevoie de ambitie, dorinta, rabdare si perseverenta. Lucrurile astea le gasim in interior nu in “programe” descrise in pliante frumos colorate.

La prima alergare, in parc, alergam 400 m. Si ma opream stors de energie si cu pulsul la cer. Dupa sase luni am alergat 21.000 m. Dupa 1 an si 6 luni voi alerga 42.000 m. Faceti voi socoteala in procente ce inseamna cresterea asta 🙂
Si nu am intrat in nicio organizatie de “agenti” 🙂  Si nici nu am alergat dupa sfaturile unui “invatator”. Si cel mai important: de 500 de euro am fost cu familia intr-o vacanta 😉

%d bloggers like this: