smartcasual.ro Web analytics

Tag: antrenament

“Succes is not a destination, it`s a journey”

“Succes is not a destination, it`s a journey”

 

Stiu cat de mult iti place sportul si cat de mult muncesti si, de asemenea, stiu ca iti doresti ca, la un moment dat, un intreg stadion sa-ti strige numele si sa asculti imnul Romaniei, cantat pentru tine.

Stiu, pentru ca mi-ai spus de nenumarate ori acest lucru.

Stiu ca ai fost in stare sa renunti la telefonul mobil pentru bilete la meciul cu Lazio. Stiu ca, desi ai doar 10 ani, te pregatesti centralizat de 5 si stiu ca 5 zile din 7, cate are saptamana, mergi la antrenamente.

Stiu ca, nici nu ai clipit, când antrenorul te-a rugat sa joci pentru o grupa mai mare de varsta. A venit ca o confirmare a muncii tale.

In acelasi timp nu ai neglijat nici grupa ta de varsta si, timp de doi ani, in fiecare sambata si duminica, din sezon, ai fost la meciuri, jucând pentru ambele grupe de varsta.

Stiu cat de mult ti-ai dorit sa ajungi la o academie de portari (nici nu stiam ca exista asa ceva) pentru ca ai vrut sa te pregatesti pentru a deveni cel mai bun dintre portarii de varsta ta si stiu ca rupi Youtube in doua uitandu-te la clipuri cu antrenamente de portari.

Stiu cat de trist ai fost când nu ai reusit sa-ti intalnesti idolul si stiu cat de suparat erai, la inceput, când nu castigati nici macar un meci.

Dar nu te-ai lasat si acum nimeni nu castiga in fata voastra. Lacrimile de infrangere s-au transformat in tipete de bucurie si in “lantul victoriei” Stiu ca, indiferent de cat timp petreci pe terenul de fotbal, la final, ai un zambet larg si alergi sa-mi spui cat de tare a fost. Si, in acelasi timp, stiu ca joci fotbal pe ploaie, noroi, zapada sau praf cu acelasi entuziasm. Cu o minge buna pe gazon artificial sau cu una, vai de ea, in fata portii, cu baietii.

STIU!

 

Si eu te incurajez sa faci ceea ce iti place si iti confirm ca acesta este drumul spre a realiza ceea ce ti-ai propus. Si iti repet de fiecare data sa te bucuri de fiecare minut petrecut pe teren, la antrenament si in cantonament. Pentru ca nimic nu este mai important decat sa iti ocupti timpul facand ceea ce iti produce placere.

Iti confirm, in acelasi timp, ca, fara efort si fara sacrificiu, nu poti excela in nici un domeniu. Nicaieri!

Nu poti, peste noapte, sa te transformi intr-un sportiv desavarsit. Pentru ca niciodata nu te vei fi antrenat suficient.

Te sprijin si merg cu tine la fiecare meci si te incurajez, din spatele portii, sa te ridici dupa fiecare gol incasat. Pentru ca esecul e bun. Pentru ca esecul te invata cum sa te ridici si cum sa o iei de la capat mai bine, iar si iar.

Sufar langa tine pentru fiecare minge pierduta si topai in tribune, ca un descreierat, la fiecare plonjon reusit. Te incurajez sa mergi pe drumul care iti place chiar daca, la inceput, nu mi-a placut ca ai vrut sa stai in poarta.(deh, reminiscente din copilarie când, in poarta, il bagam pe cel mai slab) 🙂

 

Si, in acelasi timp, stiu ca nu pot sa te feresc de povestile frumoase de pe Facebook.

Povesti ale vedetelor de carton aparute peste noapte. “Vedete” care nu au facut nici 10% din munca depusa de un sportiv adevarat. Care, atunci când, la 10 ani, unii isi rupeau adidasii pe pistele de alergare, nu aveau nicio treaba cu sportul. Care, atunci când un sportiv se culca devreme pentru ca a doua zi avea concurs, ei mergeau la club si se distrau ca orice alt tanar de varsta lor. Fara sacrificii, fara mustrari de constiinta.

Vezi ca, sportivi amatori, reprezinta Romania fara a avea nici o baza in afara de o poveste frumoasa tesuta pe Facebook, asta in timp ce sportivii profesionisti sunt lasati pe margine. Pentru ca, poate astazi, povestea de pe retelele sociale si din presa, poate parea mai importanta decat munca de ani si ani. Stiu ca pare nedrept sa muncesti si sa te pregatesti ani de zile, in timp ce unii duc o viata plina de infractiuni, pentru ca apoi sa acapareze lumina reflectoarelor cu o poveste inimaginabila.

Stiu ca pare nedrept sa-ti construiesti tehnica in ore, zile si saptamani in sala, pe pista, pe teren, in timp ce unii isi fac “selfie” si construiesc doar povesti ambalate frumos, pentru ca apoi sa reprezinte Romania in diverse competitii.

Stiu ca pare frustrant ca, in timp ce unii se distreaza la concerte, “socializand” cu admiratoare prin camere de hotel, turnând gaz pe foc, altii  isi rup pantalonii in genunchi de la atatea sarituri si plonjoane si sprinturi. Si, dupa toate acestea, primii sa scrie carti, sa tina discursuri motivationale despre ridicatul de pe canapea si sa dea lectii despre sport si miscare.

 

Tot ce pot sa-ti spun este ca drumul ales de tine este cel corect, chiar daca acum nu pare. Iti spun ca nu conteaza destinatia ci drumul pana acolo.

 

Iti spun ca fiecare zi petrecuta la antrenament este mult mai valoroasa decat fiecare like cersit cu atata infrigurare. Iti spun ca zambetul unei victorii muncite nu poate fi detronat de un zambet, intr-un selfie, cu un ceas Polar, zambet venit doar din indicatia sponsorului si nu din suflet.

Iti spun ca, lacrima unei infrangeri, când iei in ultimul minut un gol, nu are aceeasi putere de a te ridica de jos, ca o grimasa, facuta pentru o fotografie care, postata pe Facebook va genera mii de like-uri si ii va face, inclusiv pe oamenii din fruntea tarii, sa felicite “performanta”

Pentru ca, dupa ce iei un gol, te ridici, la propriu de la pamant, cu mult mai multa incredere in tine decat dupa un gest teatral de a te ridica din genunchi, gest facut in fata unui fotograf, pe un drum plin de zapada.

Pentru ca nu e loc de teatru la tine. In “cursa” ta nu te poti opri, la un moment dat, pentru o sedinta foto.

Pentru ca tu nu stii sa trisezi. Tu nu stii sa pacalesti sportul si pentru ca tu ai fost crescut altfel. Ai fost crescut sa nu iei nimic din ceea ce nu iti apartine (atat la propriu cat si la figurat).

Pentru ca tu te antrenezi cu mingea la picior, pe teren, si nu pentru a te perfectiona cum sa furi sau sa jefuiesti. Tu lupti pentru a-ti imbunatatii tehnica si nu pentru a creste expunerea paginii tale de Facebook. O lasi sa creasca natural. Pentru ca nu ai timp sa-ti share-uiesti propriile postari in care sa te lauzi ca alergi marton sub 3 ore, performanta care, pentru tatal tau poate fi remarcabila dar care, pentru un sportiv profesionist poate fi hilara.

Iti spun ca toate experientele, acumulate pe acest drum, vor valora de un milion de ori mai mult decat un “program de coaching” menit sa te invete in 4 luni cum sa ajungi un sportiv. Luni da, nu ani, nu zeci de ani. Luni!

Pentru ca nu va fi nevoie sa scrie cineva pentru tine o carte lacrimogena pentru a fi bagat in seama. Pentru ca nu vei avea nevoie de un PR care sa-ti cosmetizeze neîmplinirile si esecurile.

Pentru ca nu vei avea nevoie sa iti motivezi înfrângerile sau DNF-urile. Nu va fi nevoie sa mestesugesti o poveste care sa spuna ca “dumnezeu nu a fost roman azi” sau ca “vremea nu a tinut cu mine” sau ca…

Pentru ca atunci când esti invins, primul lucru nu este sa faci un selfie, cu gura pana la urechi, pe facebook. Pentru ca daca te mandresti ca reprezinti Romania trebuie sa-ti asumi si rusinea faptului ca ai vrut o palarie prea mare care ti-a picat pe ochi la prima purtare.

 

Pentru ca ei pot ramane fara povesti si PR iar tu nu. Nimeni nu iti va putea lua “drumul” parcurs si constiinta curata.

Pentru ca tu traiesti in realitate, alaturi de oameni reali si nu ai ajuns un personaj in povestile tale. Ai prieteni, antrenori, sustinatori reali si nu imaginari, inventati doar pentru a da culoare povestii.

Iar daca vei reprezenta Romania, la un moment dat, te vei putea uita cu mandrie in ochii fiecaruia avand de partea ta încrederea ca “drumul” tau a fost cel corect.

Iar daca nu, vei ramane mereu cu  “drumul” Cu experiente pe care nu ti le va putea contesta sau confisca nimeni.

 

Textul de mai sus nu este un pamflet. Personajele sunt cat se poate de reale iar situatiile descrise nu sunt ipotetice.

Din pacate!

 

P.S. Stiti oare cati sportivi de performanta si-ar fi dorit sa reprezinte Romania in diverse competitii, dar nu o pot face din cauza “vedetelor”?

Stiti oare cati ultramaratonisti pot merge sute de km dar nu au zeci de mii de euro pentru a se inscrie la competitii exotice?

Stiti oare cati profesori de sport si antrenori ar putea sa “predea” alergarea dar nu au loc de coach, mentori si traineri motivationali?

Si, mai important, stiti oare cati copii talentati se pierd pe drum datorita faptului ca federatiile de specialitate, in loc sa-i sprijine, se ocupa doar de actiuni de PR total paguboase?!?

A venit primavara si au aparut maimutele!

A venit primavara si au aparut maimutele!

N-am mai scris de ceva vreme pentru ca nu mi s-a parut ca am ceva interesant de spus. De asemenea, faptul ca nu traiesc si nu scot nici macar un leu din acest blog, imi permite luxul acesta pe care altii nu il au. Trebuie sa arunce continut in online. Bun, rau, interesant sau nu trebuie sa apara acest continut. Asa e si normal pana la urma. Tine de noi sa-l filtram si sa selectam doar ce ne intereseaza.

N-am comentat nici despre Uniqa Family 10 k  si nici de Cursa Copiilor din cadrul aceluiasi eveniment. Am ales sa nu inscriu copiii anul acesta datorita erorilor de organizare si datorita pericolelor iminente la care erau expusi , pericole generate in primul rand de incapatanarea organizatorilor de a recunoaste ca au probleme si ca trebuie sa faca ceva.

Se pare ca am avut dreptate si, in urma unor incidente destul de grave, organizatorii au decis ca pe viitor sa schimbe formatul. Chiar as fi curios sa aud acum parerile celor care sustineau ca organizarea este buna.

Voluntari zelosi, reprezentanti ai organizatorilor si alti apropiati ai concursului. Va stiti voi! Cum e?

Ma rog, nu neaparat despre asta voiam sa scriu.

Am cateva nelamuriri referitoare la modul cum trebuie sa ne comportam fata de ceilalti alergatori. Fata de cei cu care impartasim aceeasi pasiune cand alergam intr-un spatiu public cum ar fi o pista de atletism sau un parc. Poate sunt eu defazat si vad lucrurile diferit.

De unde aceste nelamuriri?

Am alergat pe Dinamo, zilele trecute si, de cateva ori, mi-a venit sa ma opresc si sa incep un dialog nu tocmai ortodox 🙂

Glumesc insa nivelul de revolta era aproape de cote maxime.

M-a mirat si mi s-a parut extrem de deplasat ca un antrenor cred, care avea un fluier in mana si un caietel, trecut de primele sapte doua tinereti, tipa la toata lumea sa lase liber culoarul 1, unde alergau baietii lui. Baieti care daca ar fi fost profesionisti si ii incurcam as fi inteles dorinta lui Mos Ion Roata. Pe un ton autoritar, dadea la o parte inclusiv copiii care faceau antrenamente. Si nu, nu alergau ca fulgerul invataceii batranelului. Faceau  si ture in care alergau chiar ma incet decat mine 🙂

Ce performante incercau sa atinga de nu puteau sa ocoleasca 30 cm? Pe bune? Poate si ceilalti isi incercau PB-ul lor. Este un spatiu public si fiecare are dreptul sa ocupe ce culoar vrea. Asa gândesc eu.

Sau daca ai nevoie sa faci ceva special, rogi frumos alergatorii sa te ajute si sa lase liber culoarul. Nu strigi, ca pe maidan, ca si cum ar fi pista lù mama ta, arogant, sa se dea toata lumea la o parte.

Este un loc public, deschis pentru publicul larg. Faptul ca ai un batranel cu un cronometru de gat langa tine, caruia ii dai 100 lei sa te invete sa pui dreptul in fata stangului si faci maratonul in 3 ore nu iti da mai multe drepturi. Nu esti mai alergator decat ala care face maratonul in 5 ore.

Nu exista nicio ierarhie bazata pe timpii de la maraton, decat daca esti sportiv profesionist. Si daca esti sportiv profesionist nu ai fite din astea, crede-ma!

Si, daca initial am crezut ca o fi o chestie cu culoarul 1, iata ca, in timp ce alergam cu ochii la batranelul fantastic încercând sa fiu decent si sa nu comentez, un alt voinic, care nu arata nici pe departe a alergator profesionist, cu acelasi aer de superioritate, venind din sens opus mi-a strigat: Culoarul 10 liber!!!. De ce, intreb eu. O sa vezi tu!

Si m-au apucat toate transpiratiile, pe langa alea generate de alergare. Cercopitecul facea niste intervale si probabil 10 era numarul lui norocos. De 10 minute ii dadea pe toti la o parte si isi elibera culoarul. Majoritatea lasau nesimtitul in pace insa de data asta n-am vrut sa las bunul simt sa fie calcat in picioare de arogantele tampitilor. Mi-am continuat alergarea pe culoarul 10 si credeti-ma ca babuinul a avut acelasi performante, la intervale, si pe alt culoar. Si nu l-am vazut tusind ca a alergat pe culoarul 9.

Inteleg ca e la moda sa alergi, sa faci selfie pe pista, sa ai un antrenor, sa iubesti sportul si sa bagi o tona de poze neinteresante cu ceasul tau…dar asta e prea de tot.

Mi se pare normal sa ne respectam. Astia cu eliberatul culoarelor fac parte din aceeasi specie de maimute din parc, carora li se pare cool sa ai o sonerie pe deget sa se dea lumea la o parte când alergi tu.

Ba nu. Eu nu ma dau la o parte. Si daca alergi mai tare ca mine sunt convins ca poti sa ma ocolesti fara efort. Cum eu nu te stresez pe tine, lasa-ma si tu in pace. Sunt convins ca poti sa-ti faci intervalele pe culoarul 9 si cred ca baietii lui nea` batranelu` pot face ceea ce faceau ei si pe culoarul 2.

Asta in cazul in care nu va pregatiti pentru Tokio. Ca va promit ca, nu doar ma dau la o parte, ci va aduc si apa si matur culoarul de pietricele.

Ca daca doar faceti pe interesantii si pe sportivii inchipuiti la 35 ani pentru ca toata copilaria parintii v-au tinut in casa, la teme suplimentare, in timp ce noi bateam mingea toata vacanta in curtea scolii, mi se rupe (adidasul) 🙂 de antrenamentul vostru.

Aaa…si by the way, tarane! Când executi gestul de inalta educatie si scuipi pe pista, chiar daca nu te poti abtine, asigura-te ca atunci când o faci nu vine nimeni din spate.

 

Cine e de vina si ce putem face?

Scriam si acum ceva timp despre bloggeri din jurul acestui fenomen. Cred ca printre articole publicitare, copy/paste din comunicate de presa si selfie in parc cu noul ceas, au obligatia sa educe. Rolul lor este sa dezvolte frumos comunitatea. Din pacate atitudinea lor este extrem de refractara.

Cum critici cum sunt pusi pe harta. Cum dai un feedback negativ cum esti facut hater, distructiv, in foame dupa trafic si acuzat. Au ochelari de cal si vad doar trafic, like-uri si bani. Au transformat alergarea dintr-o pasiune in ceva rece care se masoara cu Google analytics. Sunt ambasadori de competitii dar rolul lor e meschin si tine doar de a atrage cat mai multi platitori.

In conditiile astea sa nu ne miram ca avem maimute in parcuri si pe pistele de alergare.

#respect

 

Primul meu maraton!

Primul meu maraton!

Salut, sunt Sorin si vreau sa alerg 1 kilometru!

 

Asa incepea povestea mea in urma cu 2 ani. Pe masura ce timpul trecea acel kilometru s-a transformat in 3 apoi in 10. Pana la un semimaraton a fost un pas si iata ca am ajuns sa mai am trei luni pana la primul meu maraton. 🙂

Am inceput sa alerg in pantaloni de trening, adidasi low cost, tricouri de bumbac (a trebuit sa fac pneumonie sa inteleg de ce toti alearga in plastic) 🙂 muzica in urechi si Endomondo pe telefon.

Astazi, antrenamentul pentru maraton ma gaseste cu aproximativ 20 kg mai usor, Garrmin Forerunner 220 la mana, Asics Cumulus in picioare si Climacool pe umeri 🙂

Nu stiu cat de mult ma vor ajuta cele de mai sus, fizic, insa mental ma simt “inarmat” corespunzator.

 

Voi incepe long run-uri fara de care nu pot termina un maraton.

Am citit zeci de articole, multe din ele care se contrazic, despre cum sa te pregatesti pentru maraton.

Am primit sfaturi de la cei ce au trecut printr-o astfel de experienta.

Voi incerca sa-mi ascult corpul, sa vad cum reactioneaza la efort prelungit si sa-mi adaptez antrenamentul in functie de asta.

Vreau sa nu trec bariera celor 4 ore dar….vom vedea.

Va tin la curent cu aventura mea.

 

 

%d bloggers like this: