smartcasual.ro Web analytics

Tag: ciclism

Alergatori vs. biciclisti

Alergatori vs. biciclisti


Eu credeam ca sunt prieteni. Mai ales ca exista un sport, foarte la moda, care are pana si o Federatie (oare), care le aduce sub acelasi acoperis. Triatlonul.

N-am mai alergat de mult prin IOR iar aseara am avut un soc. Stiam ca datorita caldurii, la ora 21.00, parcul va fi intesat de oameni dar mi-am asumat acest lucru avand in vedere kilogramele de “all inclusive” puse in ultima saptamana  🙂

Bai baiatule, dar atata ura intre biciclistii de parc si alergatori n-am vazut. Bicilistii zburau cu o viteza mult prea mare pe pista din parc si daca aveai indrazneala sa pui un picior pe pista urlau mai tare decat Floricica dansatoare in fata la Cotroceni. Unde mai pui ca unii bagau la pedale ca descreieratii, doar ca in sens invers. 🙂

In acelasi timp, nici ai mei alergatori nu se lasau mai prejos. Era suficient ca unul sa depaseasca spatiul dintre cele doua linii si se protapeau in fata lor, ca niste cocosi gata de lupta, cu pieptul inainte: pai ce ba, Contador, n-ai pista?

Si in tot razboiul asta isi faceau cu greu loc mamici cu carucioare, pustoaice cu vata de zahar sau plimbatori de catei cu lese de 5 m.

Bun si acum sa revenim la scandal. Pai ce? E ca in liceu cand eram eu tanar (pe vremea lui Decebal) 🙂  cand existau scantei de fiecare data cand raperii cu blugi Piramide, bufanti, se intalneau cu rockerii cu geci scrise cu pixul?

Mi se pare firesc ca tu, ca alergator, sa faci un pas in stanga sau in dreapta, ca e mai usor. In acelasi timp, toti biciclistii astia de parc, care se cred in Turul Frantei, sa o lase mai moale.

Cum am alergat eu ca bezmeticul, doua ore, pentru a-mi ocupa timpul, am incercat sa observ diverse tipare. Si ce am vazut?

Marlania biciclistilor este invers proportionala cu valoarea bicicletei. Cu cat toacla era mai nenorocita cu atat pedalau mai indarjiti si tipau ca nebunii sa faci loc. Asa si la alergatori. Cu cat tricoul Adidas era de la o editie mai noua a Petrom sau Raiffeisen Marathon, cu atat erau mai deranjati de incalcarea teritoriului de catre bestiile cu doua roti.

Acu, nah! Daca ne uitam la modele cred ca ciclismul e mai violent decat alergarea. Ce s-a intamplat intre Sagan si Cavendish nu o sa vezi niciodata intre doi alergatori de maraton.

 

Asa ca fratii mei albi! Chill ca viata e scurta si sunt probleme mai mari in lume decat PB-ul vostru sau Cubele colorat ca bradul de craciun.

Daca tu, ca alergator vrei sa darami recorduri, du-te pe pista si alerga ca nebunul iar bai sagan wanna be, pista din parc nu e facuta sa pedalezi ca descreieratul. Ia-o spre mare pe drumul vechi si pedaleaza acolo pana vomiti. Lasati parcul pentru relaxare. Nu sunteti doar voi acolo. Viata nu se invarte in jurul alergarii sau biciclitului. Nu sunteti voi buricul pamantului pentru ca faceti sport si participati la Petrom sau la Prima Evadare.

Eu experimentez si cealalta parte. Cand ies cu copiii in parc de multe ori am asa o tentatie sa-i fut un picior la spite unui bezmetic de asta care pedaleaza ca nebunu` sa cada direct in lac. La fel ca si atunci cand am citit pareri ale “specialistilor” deveniti guru ai alergarii peste noapte, ca ar fi utila o sonerie cand alergi, sa-ti fac lumea loc prin parc. Bleah!!!

Chiar daca imi face o deosebita placere sa vad cat mai multa lume facand sport, sper sa treaca moda asta si sa se rarefieze lumea asta a sportului amator. Sa ramana placerea alergarii si a biciclitului fara indarjirea artificiala creata de modelele aparute peste noapte pe FB care isi posteaza poze care mai de care mai “artistice” si de zecile de “antrenori” care iti promit ca te duc de la KFC la terminarea unui maraton.

Acu`sper sa nu ma calce vreun mic Contador data viitoare cand alerg in IOR sau sa ma bata vreun purtator de ciorapi de compresie.

 

Aaa si ca tot a venit vorba: daca abia te-ai apucat de alergat si biciclit si ai cu 30 kg mai mult de cat e normal, ai, te rog, simtul penibilului la tine!

Nu te imbraca in colanti sau tricouri mulate de echipa. Sigla Sky nu da bine pe burta. Da jos papucii cu prindere SPD ca se vede ca mai rau te incurca cand treci pe langa Insula Ratelor, iar jambierele de compresie o sa te straga de o sa-ti iasa ochii din cap pe aia 2,4 km alergati 🙂

 

Hai sa fim sanatosi!

 

sursa foto: www.iberobike.com

Trichallenge si Trikids Mamaia – gust dulce amarui

Trichallenge si Trikids Mamaia – gust dulce amarui

Am participat in weekend la primul meu concurs de triatlon. Putin impropriu spus triatlon pentru ca am participat la proba de stafeta. 🙂  Am fost extrem de curios sa vad organizarea unui triatlon avand in vedere amploarea evenimentului. E ca si cum ai organiza trei concursuri, trei evenimente diferite dar care, in acelasi timp, sa se lege unul cu altul.

Sunt convins ca efortul de organizare este unul imens iar resursele alocate sunt importante.

In acelasi timp, micul meu campion, era inscris la Trikids, evenimentul dedicat copiilor. Ca de fiecare data, cursele copiilor necesita o atentie diferita, deoarece participantii au un profil diferit de cel al adultilor iar tu, ca organizator, ai de-a face, pe de o parte cu nerabdarea si inocenta concurentilor si pe de alta parte cu ambitiile parintilor care-si vad odraslele intr-o lumina, de multe ori, putin distorsionata si ii forteaza, de dragul celebritatii, transformand experienta micutilor intr-una putin neplacuta.

Nu e stilul meu sa relatez experientele traite cu ocazia concursului. Emilian se pricepe mai bine si a scris un articol in care a surprins foarte bine imaginea completa a evenimentului. Puteti citi aici articolul despre care vorbesc.

Eu o sa ma concentrez, fiind de profesie carcotas, pe aspectele care, cred eu, necesita o atentie sporita si care cred ca se puteau face mai bine.

Voi incepe cu concursul adultilor. Fiind la proba de ciclism a trebuit sa-mi astept colega, care a inotat, sa efectuam schimbul de stafeta. Locul in care s-a intamplat schimbul era un tarc cu o suprafata de aproximativ 10 mp. Inchipuiti-va ca stateam toti intr-un dormitor de apartament comfort 1 din Berceni. 🙂

Cand iti vedeai colegul trebuia sa dai din coate si sa inaintezi exact ca intr-un 335 la ora 8 dimineata. Pe viitor cred ca ar fi mult mai bine, ca zona de schimb stafeta, sa fie putin mai generoasa.

Ceea ce am scris mai sus e clar ca poate fi trecut cu vederea si poate intra in categoria “hai ca suntem prea perfectionisti” 🙂

Ceea ce m-a deranjat cel mai tare la concursul adultilor a fost stilul clasic, comunist, dambovitean in care conteaza cine e tata si ce pile ai pe la organizatori. Mi-a lasat un gust extrem de amar si o senzatie de lehamite si dezamagire ca la acest nivel se accepta asa ceva.

Concret, una dintre stafete a fost formata de familia Florea. Sper sa nu gresesc deoarece nu ii cunosc foarte bine insa din declaratiile celorlalti participanti l-am identificat pe Razvan Florea, medaliat olimpic si reprezentant al unui sponsor important al concursului.

Performantele de sportiv profesionist sunt incontestabile si merita aprecierea tuturor dar……….

Daca nu este el, imi cer scuze si voi rectifica. Cu toate ca nu cred ca ma insel.

Lasand la o parte faptul ca regulamentul prevedea o varsta minima pentru participantii la probele adultilor (in cazul de fata fiul lui Razvan a participat la proba de ciclism) si ca s-a facut o exceptie in situatia lui, m-a deranjat modul de desfasurare al concursului.

Astfel la proba de ciclism a participat fiul lui Razvan care nu cred ca are mai mult de 8 ani. Este foarte bine ca il incurajeaza sa faca sport si il expune unor competitii de acest gen. Dar, ca si in cazul lui Andrei Rosu, transmite un mesaj eronat copilului. Ce invatam? Ca unii sunt mai egali decat altii? Ca beneficiezi de conditii diferite pentru ca tati reprezinta un sponsor? Esti mai special deoarece parintele tau e prieten cu organizatorii?

Tot traseul de ciclism cel mic a fost insotit de o persoana care parea a fi din partea organizatorilor (avea o vesta cu “comisar”) care l-a protejat, l-a tinut in plasa si i-a carat bidonul cu apa, oferindu-i sfaturi si hidratare. Este excelent daca organizatorii s-au gandit la asta.

Intrebarile mele pentru organizatori sunt:

Daca toti cei 200 de copii de la Trikids ar fi dorit sa participe si la stafeta sprit de la triatlonul adultilor ar fi putut sa se inscrie?

Daca ar fi avut dreptul sa se inscrie, le-ar fi pus la dispozitie fiecaruia cate un insotitor?

Nu de alta dar sa stim si noi si anul viitor sa ne inscriem copiii. Sunt convins ca multi dintre ei si-ar dori sa faca traseul de 20 km insotiti de un comisar de cursa sau de ce nu, chiar de propriul parinte.

Chiar as aprecia un punct de vedere vis a vis de situatia de mai sus. Nu e vorba de cine castiga, de loc in clasament sau altceva. Este vorba strict de principiu.

Repet, am toata admiratia pentru cel mic si pentru ambitia de care a dat dovada prin participarea la acest concurs. Insa, e pacat, ca de mici copiii sa primeasca mesaje eronate.

Un alt aspect extrem de deranjant a fost la finalul concursului cand s-a deschis zona de tranzitie. Jur ca puteam sa plec cu ce bicicleta voiam eu. Nu m-a intrebat nimeni nimic. Nici macar nu mai eram imbracat in echipament. Eram imbracat de strada, la fel cum erau toti turistii din statiune. Cred ca a fost vorba doar de noroc ca nu a disparut nicio bicicleta. Si nu am fost singurul in aceasta situatie. Nu a fost o scapare de moment deoarece nu mi s-a intamplat doar mie.

Glumind, am scapat ocazia sa-mi fac un mare upgrade la bicla 🙂

Dupa amiaza s-a desfasurat concursul destinat copiilor de rand (copiii vip-urilor au participat dimineata la Traitlon) 🙂 – sunt rautacios iar, nu? 🙂

Chiar daca juniorul meu a castigat locul 1 la categoria lui de varsta, euforia nu m-a orbit astfel incat sa nu vad scaparile de organizare. Aceleasi an de an. Dar sunt perseverent si poate, la un moment dat, Gabi Solomon ma va surprinde intr-un mod placut si imi va inchide gura cu o organizare impecabila 🙂

Sa incepem cu inceputul, sedinta tehnica.

Toti parintii stateau la umbra, in zona de start, cand brusc aflam ca sedinta tehnica este in plina desfasurare in celalalt capat. Fugim cu catel, cu purcel in zona micului grup, in mijlocul caruia se afla Gabi Solomon si incercam sa prindem din mers informatiile. Eu personal l-am intrebat pe Gabi despre traseu. Ne-a explicat ca la alergare se va ocoli tranzitia. Dupa ce am facut simularea cu cei mici, le-am aratat traseul, i-am pus sa repete (noi am avut o experienta nefericita acum 2 ani cu niste voluntari bezmetici care au indrumat gresit copiii) pe unde credeti ca a fost traseul? Exact! Nu a ocolit tranzitia. A fost total diferit.

Fail Gabi, fail!

In al doilea rand startul copiilor de 7 ani (chiar si 6 ani jumatate avand in vedere modul in care se calculeaza varsta) impreuna cu cei de aproape 11 ani nu a fost o alegere inspirata. Diferentele sunt foarte mari si a existat pericolul de accidentare. La start chiar a cazut cineva iar la bicicleta a fost putin haos.

Fac o paranteza si intreb:

Astfel de concursuri pentru copii sunt de fun, de tipul “toti sunt castigatori si importanta e miscarea” sau au devenit ceva serios si cu un nivel de pregatire ridicat?

Pentru ca am vazut niste biciclete mai scumpe ca masina mea 🙂 . In cazul asta trebuie sa vezi organizarea ca fiind una pentru adulti si sa actionezi ca atare, sa dai sanse egale tuturor. Sa dai start diferit avand in vedere traseul ingust si diferentele de talie intre concurenti. Daca la adulti poti comasa categoriile, la copii nu o poti face. O diferenta de 4 ani este enorma din punct de vedere fizic. Ala micu` poate fi accidentat foarte usor.

Revenind la zona de tranzitie, aceeasi problema la fiecare editie. Bicicletele sunt puse sus, pe suport ceea ce le face extrem de greu accesibile copiilor. Cand am sesizat acest lucru am fost asigurati ca exista oameni care ii vor ajuta. La fel ca in ceilalti ani, cand a venit grupul mare de copii nu au facut fata. De parca era prima oara cand se confruntau cu asta. Ma enerveaza la culme aroganta afisata inainte de concurs: “stai dom`le linistit ca stim ce facem. Cum sa le lasam jos? Lasa ca ii ajutam noi sa le dea jos. Stim ce facem” Si apoi sa vezi disperarea de pe fata lor cand se impiedica si nu fac fata grupului de mici alergatori.

Natalia, o galusca de fata, despre care ati citit in articolul lui Emilian a trebuit sa-si de singura jos bicla. Si ca ea, la fel de multi copii.

Un alt aspect deranjant a fost modalitatea de intrare in tranzitie. Foarte multi dintre cei super echipati (membrii ai unor cluburi) au procedat identic, drept dovada ca au fost invatati sa faca asa. Chiar daca regula spunea ca, dupa covorul rosu, trebuiau sa coboare de pe bicla, intrau intr-o viteza mare in zona de tranitie fara ca nimeni sa le atraga atentia.

Rusine antrenorilor care isi invata elevii sa triseze si sa ciupeasca cateva secunde!

Pentru ce fac asta? Ca banuiesc ca nu pentru amaratii de pufuleti primiti drept premiu. Ca ajungem si la premii imediat 🙂

O alta problema a fost reprezentata de modalitatea de cronometrare. Rezultatele au venit foarte, foarte tarziu. Copiii, mai ales cei ai caror parinti au participat si dimineata la tratlon, erau acolo de dimineata. Obositi. In loc sa fi stat la plaja, sa se bucure de timpul liber au stat cu sufletul la gura sa vada pe ce loc au terminat.  Si primeau mesaje de tipul “inca 15 minute” si apoi “inca 15 minute“. Ca drept dovada, la unele categorii, castigatorii nici nu au mai fost prezenti la premire. Ce era atat de greu sa foloseasca din cipurile pentru adulti? De ce nu au urcat pe net rezultatele astfel incat sa fie mai simplu? Cred ca se poate imbunatatii acest aspect.

Premierea s-a facut tarziu, cand deja era intuneric pe o scena fara podium. Cine are copii intelege  stralucirea si bucuria unui copil care se urca pe un podium.

Si acum sa revenim la premii. Sunt convins ca cei care au participat nu au facut-o pentru cele cateva articole promotionale (unele dintre ele defecte 🙂 ) pe care le-au primit ca premiu.

Am o propunere pentru minunata Federatie de Triatlon si pentru sponsori.

Dupa cum stiti federatia “taxeaza” fiecare sportiv amator cu taxa de licenta pentru o zi (o mare tampenie). Adica dai 10 lei si esti sportiv licentiat. Pentru o zi :).

Nu ar fi mai ok ca Federatia de Triatlon sa sprijine talentele? Astfel, din banii de taxa de licentiere si impreuna cu sponsorii, sa ofere casigatorilor burse de pregatire. Cu ocazia asta isi indeplinesc menirea de a sprijini acesta ramura sportiva si in acelasi timp isi formeaza o pepiniera din care pot iesi sportivi cu performante.

Nu ma incalzeste cu nimic ca Federatia trece acest concurs in calendar. Asa si? Sau ca isi trimite arbitrii si comisari (am vazut mai sus ce fac comisarii) 🙂

Sau ca Solaris da o punga de pufuleti si Intersport o casca fara bretele si de o calitate foarte proasta.

E clar ca exista copii talentati care, daca ar beneficia de un sprijin, ar reprezenta noul val al acestui sport. Ajutandu-i doar cu “nimic” ii pierzi. Nu au nevoie de pufuleti si pliante ci de un sprijin real al acestei federatii care, fie vorba intre noi, nu prea inteleg cu ce se ocupa.

 

Cam asta a fost, pe scurt,  🙂 experienta noastra la Trichallenge si Trikids.

Dupa cum spuneam, si la inceput, este practic imposibil, ca organizator, sa multumesti pe toata lumea. Sper ca cele de mai sus sa fie percepute ca o critica constructiva. In acelasi timp un ochi critic si carcotas ca al meu 🙂 sa reprezinte un sprijin pentru organizatori astfel incat sa “repare”ce e de reparat,  iar editiile viitoare sa fie din ce in ce mai bune.

 

Urmeaza Maratonul International Bucuresti si Cursa copiilor  🙂 🙂 🙂

 

 

 

 

Ciclism vs. Alergare!

Ciclism vs. Alergare!

image

 

De mult imi doream sa abordez acest subiect si sa pun pe foaie avantaje si dezavantajele fiecarei actiuni.

Poate si pentru faptul ca aproape 2 ani am fost un biciclist ce nu rata nicio competitie din calendarul MTB (sau aproape niciuna) si ma simt putin vinovat pentru ca in ultimul an bicicleta mea sta singura intr-o magazie, nemiscata.

Tin minte ca ma trezeam la 5 dimineata, in week-end, pentru a ajunge la Urlati la Maratonul Vinului sau imi pregateam de seara echipamentul pentru luptele din noroi de la Prima Evadare 🙂

In acelasi timp ma simt dator alergarii pentru ca m-a ajutat enorm in desavarsirea planului meu de a slabi si de a ma transforma intr-o persoana activa, sanatoasa si fara (prea multe 🙂 ) vicii.

 

Asadar, poate mai mult pentru confortul meu psihic, am alcatuit o comparatie. Cu siguranta veti observa o doza de subiectivism si de aceea va invit si pe voi sa alcatuiti propria comparatie sau sa va expuneti aici, sau pe facebook, parerea.

 

INVESTITIE

Teoretic nu ar trebui sa existe una prea mare deoarece, stim cu totii, ca in copilarie alergam in tenesi Dragasani si “calaream” biciclete Pegas.

Insa cum suntem niste copii mai mari, jucariile sunt mai scumpe acum, odata cu trecerea anilor 🙂

Din punct de vedere al echipamentului, preturile sunt similare. De multe ori chiar poti folosi tricourile de ciclism la alergare.

Insa pentru ciclism iti trebuie o bicicleta. Si aici incepe distractia. O sa vrei cu frane hidraulice pe disc, cu roata de 27,5 cu furca “nu stiu de care” cu cadru de carbon eventual 🙂

 

Asa ca din acest punct de vedere, 1-0 pentru alergare. E mai ieftin

 

ENTERTAINMENT

E clar ca e mult mai “fun” sa te dai pe bicicleta. Traseele montane, dealurile de la Urlati (Marvin) coborarile de la Azuga, coastele de la Padina, radacinile de copaci de la Predeal sau anduranta traseului de la Prima Evadare nu se compara cu Parcul IOR unde alerg sau cu strazile oraselor ce gazduiesc maratoane si semimaratoane.

Deci: 1-1 🙂

 

USURINTA

 

Unii ar considera ca e mult mai simplu sa sari in sa si sa incepi sa pedalezi unde vezi cu ochii fara sa te intereseze de altceva.

Altii ar spune ca e mai complicat deoarece, daca vrei sa mergi la munte, iti trebuie suport pentru bicla, spatiu in masina etc in vreme ce pentru alergare e nevoie doar de o pereche de pantofi sport.

Aici as declara egalitate 🙂 asa ca scorul devine 2-2.

 

CONDITIE FIZICA

 

Daca vrei sa slabesti cu siguranta alergarea te va ajuta mai mult. Cand alergi arzi mult mai multe calorii. Dar arzi si din masa musculara daca nu esti atent si alergi haotic.

Ciclismul nu exceleaza in aceasta zona, insa te ajuta la cresterea masei musculare si a rezistentei, asa ca declar egalitate si aici.

 

…….si comparatia poate continua cu argumente pro si contra pentru fiecare activitate.

 

Nu mi-am propus sa va conving prin acest articol ca un sport e mai bun decat celalalt ci ca, in primul rand, orice sport este util. Suntem mult prea sedentari si orice forma de miscare este excelenta si merita salutata si incurajata.

In functie de ceea ce ne dorim ni se potriveste o forma de miscare. Am vazut oameni “indragostiti” de ciclism ce nu tin cont de noroi, temperatura sau distanta si isi urmeaza pasiunea cu o perseverenta de invidiat.

In acelasi timp am vazut “ambitiosi” care, la inceput, dupa 400 metri alergati isi dadeau sufletul iar acum se pregatesc pentru a alerga maratoane. Doar cu ajutorul ambitiei si placerii de a alerga.

 

Asa ca, la finalul articolului, as transforma titlul in ” Ciclism, alergare, fotbal, squash, golf……ce sport vi  se potriveste?”

 

 

 

 

 

 

….si alerg!!!

….si alerg!!!

De ceva vreme tot alerg.
Am ajuns la performanta de a parcurge 10 km, legati, fara oprire, in 65 minute.
A inceput sa-mi placa mai mult decat ciclismul.
Anul acesta am alergat peste 100 km iar cu bicicleta nu am facut nimic. Nici macar 1 km.
In ritmul asta cred ca o vand 🙂 spre bucuria Irinei care isi pune mainile in cap cand vede cum arata balconul nostru.
Insa urmeaza Prima Evadare si apoi Maratonul Vinului si recuperez.

Intre timp, referitor la alergare, am observat un tipar in ceea ce ma priveste:

Primii 2 km mi se par cei mai grei iar pe la km 5 simt ca am un prag peste care trebuie sa trec.
Uneori nu reusesc si ma opresc. Ideea e ca daca il trec, urmatorii km intra ca unsi. 🙂

Luna mai este o luna plina din punct de vedere competitii la care particip.
Pe langa Prima Evadare, voi alerga la Halfmarathon Petrom la proba de 10 km si imi voi reprezenta “fabrica” la un turneu de tenis.

Asa ca……sanatosi sa fim!

20140427-155839.jpg

%d bloggers like this: