smartcasual.ro Web analytics

Tag: nomad merida

Prima Evadare 2015! Dragoste cu nabadai, episodul 7!

Prima Evadare 2015! Dragoste cu nabadai, episodul 7!

Prima Evadare.

S-au scris pagini intregi despre concurs, despre organizare, despre traseu, etc.

Intre mine si acest concurs exista o relatie pe care o pot descrie ca fiind ciudata. E un fel de dragoste cu nabadai 🙂

Ma chinuie dar in acelasi timp imi place. Imi provoaca suferinta dar abia astept sa particip.

Impreuna avem o istorie incarcata. E de ajuns sa aruncati un ochi peste aventura de anul trecut sa va dati seama de relatia tumultuasa pe care o avem.

An de an am avut cate o provocare: daca nu a fost noroi a fost praf si ghinion sau crampe si 6 ore infernale. O data m-a chinuit atat de tare incat m-a facut sa abandonez. Mi-a aratat cine este “the boss” in relatia noastra 🙂

Cu toate acestea, abia astept 10 Mai 2015 sa particip la editia din acest an. E perioada din an in care imi aduc aminte ca am o bicicleta si ca acum ceva timp eram calare pe ea mai tot timpul. E perioada in care imi pun in cui pantofii de alergare si scot bicicleta la inaintare.

Si cu toate astea am o teama fata de acest concurs……o teama care ma intriga si ma atrage in acelasi timp.

El este descris ca un concurs prietenos, pentru elite si biciclisti amatori. Ei bine, eu va spun ca nu e atat de prietenos. Cel putin cu mine nu a fost! 🙂

Iti trebuie ceva antrenament sa duci cei aproape 60 km pe drumuri accidentate. Si nu neaparat antrenament fizic. Ci si mental.

Dupa 40 km prin noroi, sau prin praf sau pur si simplu pe drum accidentat te chinuie absolut orice. Te enerveaza la culme saua bicicletei (biciclistii stiu de ce 🙂 ), parca pedalezi in gol, nu ai spor si simti ca nu mai ajungi la finish. Parca toate gropile sunt in drumul tau, parca tot noroiul din lume ti se lipeste de bicicleta, parca soarele arde doar deasupra ta si simti ca exista un complot universal menit sa te impiedice sa termini concursul.

Interesant este ca organizatorii stiu toate aceste aspecte si, habar nu am cum fac, dar in punctele in care simti ca cedezi, exista voluntari plini de entuziasm (cum reusesc sa fie in priza 6-7 ore nu inteleg 🙂 ), care te incurajeza, fac glume si te conving ca esti un invingator si ca tu esti vedeta concursului. Nu mai spun de punctele de alimentare care sunt adevarate oaze intr-un desert nesfarsit.

In acelasi timp iti este jena de fotografii care stau cu obiectivele atintite catre tine, de parca stiu ca urmeaza sa cedezi, si nu vor sa piarda cadrul care le va asigura un premiu la concursul foto.

Si te ridici in sa, iei o mina grava si preocupata si arati ca ai totul sub control 🙂

Si fara sa-ti dai seama depasesti momentul!

Nu am mai scos bicicleta de aproape un an. Mizez pe conditia fizica acumulata in orele si zilele in care am alergat sute de km.

Si totusi imi e teama 🙂

Dar abia astept sa ridic bicicleta sus, la start, pentru poza de grup, sa fac cu mana cameramenului din elicopter, sa ma bucur de apa si portocalele de la Palatul Ghika, sa savurez pastele de final, sa imi gadile orgoliul incurajarile voluntarilor si ale oamenilor de pe traseu si sa petrec ore intregi cautandu-ma printre miile de poze. 🙂

Dar spre deosebire de ceilalti ani, voi schimba foaia!

Auzi Prima Evadare!!! Anul asta te voi chinui eu pe tine!!!

O sa te fac sa-mi dai medalie metalica pentru ca voi fi in primii 500. O sa te oblig sa imi dai numar preferential in 2016!!!!!!

Sau nu! 🙂 🙂 🙂

 

Vedem pe 10 mai!

 

%d bloggers like this: