smartcasual.ro Web analytics

Tag: organizare concurs alergare

Cand mintea spune…STOP!

Cand mintea spune…STOP!

Cand mintea spune STOP,

 

…si cu acest titlu incep un articol care trateaza aceeasi idee din doua perspective total diferite. Situatii in care mintea iti spune STOP si trebuie sa o asculti si situatii in care trebuie sa o ignori si mergi mai departe pe drumul tau, spre telul tau.

 

Sa incep cu inceputul. S24H. E un fel de eveniment care mie mi-a intrat la suflet. Se intampla pe final de speptembrie. Suntem aproape in noiembrie si abia acum mi-am facut curaj sa scriu despre ceea ce mi s-a intamplat acolo.

Anul trecut am reusit sa « alerg » 87 km fara sa stiu exact ce ma asteapta in cele 12 ore ale concursului, 12 ore petrecute pe o bucla de 1,2 km.

Un fel de « hamster run » uman. Am plecat in cursa cu un sandvis cu sunca si cascaval la mine si un tricou de schimb.

M-am simtit extraordinar de bine si experienta am relatat-o aici.

Anul acesta mi-am propus, ca obiectiv indraznet, sa trec de borna celor 100 km, iar ca obiectiv real mi-am propus sa fac, macar cu 1 km, mai mult decat anul trecut. Pentru ca despre asta este vorba. Despre a fi mai bun ca tine, cel de anul trecut.

M-am pregatit mai bine din punct de vedere fizic, m-am incaltat cu cei mai cei Hoka pe care i-am gasit, am avut logistica cu mine ca pentru 3 curse.

Pachetele etichetate cu orele la care trebuia sa le consum, sticlute cu apa, lamaie, ghimbir si miere umplute doar pe jumatate si tinute la rece in lada frigorifica, suc de portocale cu sare, 5 variante de echipament, 2 perechi de incaltari,  nevasta si copii prezenti pentru motivare….

Long story short, nu mi-am indeplinit obiectivul. Chiar daca fizic, la alte curse,  am experimentat dureri mai mari, de data asta mintea nu a vrut sa treaca peste. A spus STOP si nu am putut sa ma opun. Nu am reusit sa-mi iau gandul de la durere si sa ma gandesc la altceva.

M-am « ingropat » in neputinta si m-am « tarat » 85 km.

De ce? Pentru ca am uitat ce e mai important la o cursa de ultra. Sa-mi « antrenez » mintea. Sa-mi gasesc motivatia necesara a ajunge la obiectivul stabilit. Sa ii tragi doua palme rationalului si sa mergi mai departe, alergand cu inima.

Am esuat relaxandu-ma si bazandu-ma prea tare pe Hoka si pe lada frigorifica.

E clar ca e important antrenamentul fizic insa, fara cel mental, am fost « pa »

Nu sunt prea multe de spus pe subiect.

Dupa S24h am intrat intr-o zona destul de gri. Mi-am pierdut putin motivatia de a alerga si de a incerca diverse nebunii in acest sens.

Nu m-am mai crezut invincibil si super tare mental. Nu am mai considerat ca am ambitia necesara doborarii vreunui obstacol. Dar, dupa mai mult de o luna incep usor-usor sa revin “pe gazon”.

N-am mai scris nimic si am luat cateva decizii.

Bun, din punct de vedere organizare as avea cateva precizari. Lasarea serii a fost o provocare pentru alergatori si pentru “echipele de suport”. Bezna totala sau din loc in loc niste lumini chioare care abia licareau. Deranjant si poate anul viitor se va gasi o solutie decenta.

De asemenea alocarea unui cort pentru 4 persoane pare o idee buna daca alergi 12 ore. La 24 cred ca ar fi oportun 2/cort. Ai nevoie de un loc unde sa te odihnesti putin, unde sa-ti intinzi logistica etc.

Parerea mea!

In rest, mie imi place evenimentul si in ciuda faptului ca a crescut destul de brusc, pastreaza inca aerul acela de « familie » si ai un sentiment placut.

 

Si ca tot a venit vorba de feedback-ul vis-à-vis de organizarea unor concursuri, ajungem la cealalta situatia cand mintea spune STOP!

Si cand trebuie sa o asculti.

 

De prin 2014 fac asta. Imi spun parerea despre experientele mele ca si « client » al acestor concursuri.

Cateodata mai acid, cateodata mai rautacios dar de fiecare data, sper eu, obiectiv.

Din aces motiv mi-am facut multi “prieteni” care m-au etichetat cu diverse apelative, dintre care amintesc: hater, carcotas, capusa, distructiv, dornic de audienta falsa, parinte care da exemple proaste copiilor, frustrat….

Si dupa 5 ani, am decis sa fiu rational si sa ascult mintea care imi spune sa pun STOP acestui mod de a da feedback. Pentru ca nu merita. Pentru ca ma simt singur in toata comunitatea asta de « bloguri sportive ».

Pentru ca « review-urile de cursa », advertorialele, articolele publicitare mai pe fata sau nu, imi acopera vocea.

Pentru ca m-am saturat ca fatuci dornice de afirmare sa ma jigneasca ca la usa cortului.

Tocmai pentru acest lucru, am decis a spune STOP acestui mod de a transmite feedback. No more articole acide si ironice

Am simtit insa, in jurul meu, alergatori si sportivi amatori care au apreciat modul de a critica si de a scoate in evidenta si aspectele care nu functioneaza tocmai bine intr-o cursa. Cred in continuare ca este nevoie de feedback, de comunicare si de constientizarea aspectelor care nu merg bine. Cred ca noi, alergatorii, biciclistii, triatlonistii amatori, avem dreptul la respect si la servicii de calitate.

 

Voi continua sa ma “ocup” de aceasta zona de feedback referitor la organizarea concursurilor pentru sportivii amatori.

Intr-un alt fel, in alta parte, sub o alta forma si cu alte haine.

 

Asadar, pentru cei trei cititori fideli ai mei, 🙂 va anunt ca aventura mea aici, pe smartcasual.ro, se incheie.

Sanatosi sa fim. Ne auzim curand!

 

 

…si de acum voi fi si mai critic! S24H Timisoara

…si de acum voi fi si mai critic! S24H Timisoara

Am asteptat sa-mi treaca febra musculara, capatata cu ocazia S24H, pentru a putea misca degetele 🙂

Glumesc, dar cu toate acestea, concursul asta te impinge pana la limita si iti arata cat de tare esti, atat fizic cat si mental. Am avut febra la niste muschi pe care nu stiam ca ii am 🙂

12, 24 sau 48 ore te invarti pe o bucla de 1 km si un pic. Chiar daca la 6 ore schimbi sensul, ajungi sa inveti fiecare groapa de pe traseu si ajungi sa dai cate un nume fiecarui copac si sa te intrebi daca ii mai recunosti peste 5 ture 🙂

Nu o sa insist pe trairile mele din timpul celor 12 ore de efort pentru ca, nu-i asa, aici nu facem “race review” 🙂

O sa insist pe organizare si pe faptul ca, daca mai aveam vreo urma de indoiala, concursul asta m-a convins ca nu sunt absolut deloc hater. M-a convins ca se poate, ca organizator, sa construiesti, nu un concurs de alergare ci o intreaga experienta. Stiti fix-ul meu cu taxele de participare?  Eee, de data asta nici macar nu stiu cat am platit insa stiu ca a existat acel “return of investment”. Cu varf si indesat!

Ceea ce vreau sa spun este ca, de cand particip eu la astfel de evenimente, nu m-am simtit nicaieri mai bine. Si nu ma refer strict la amanunte logistice.

Organizatorii concursului construiesc o atmosfera de familie in care participantii, voluntarii, organizatorii si sustinatorii formeaza un tot unitar. Am vazut emotie si am vazut ca, in centrul universului acestui concurs, ne aflam noi, alergatorii. Am vazut preocupare continua de a rezolva fiecare solicitare si am vazut disponibilitate, lacrimi de emotie si zambete de bucurie.

 

Si, pentru a termina cu partea emotionala, am vazut un kit de participare mai mult decat decent, transfer de la aeroport pentru participanti (WTF!!!), pasta party intr-un mediu excelent (nu caserole sleite cu paste, stropite cu sos dubios), sedinta tehnica folositoare, traseu impecabil, voluntari dedicati si nu plictisiti, incurajari permanente, spatii de odihna…si pot continua cu inca doua pagini de lucruri frumoase.

Insa, asa trebuie sa arate normalitatea si nu exceptia. Nu trebuie sa ne miram cand un organizator creioneaza o astfel de experienta si sa nu mai contenim cu laudele, cum se intampla la acest concurs, pentru ca, apropos, nu am vazut niciun feedback negativ.

Din acest motiv spun ca m-am convins pe mine, daca mai  era nevoie, ca nu sunt hater. M-am convins ca trebuie sa fiu din ce in ce mai critic pentru ca exista organizare excelenta. Pentru ca exista grija fata de participanti.

Si cred, cu tarie, ca tine doar de noi, participantii, sa “impingem” organizatorii sa fie mai buni in ceea ce fac.

Doar ca, la majoritatea concursurilor, organizatorii se pun in prim plan pe ei. Pun banii inaintea pasiunii si devin refractari si agresivi cand cineva comenteaza.

Esti admonestat “cu ce drept vorbesti bah?” neintelegand ca, fiind platitorul si beneficiarul serviciului prestat, am tot dreptul. Si ca, pe termen lung, concursurile “arogante” se vor evapora.

Mi-am creat un sistem de evaluare bazat pe experienta de la S24 si sper ca, din ce in ce mai multe evenimente de acest tip, sa ofere aceeasi experienta.

Va recomand, total dezinteresat, acest concurs. Si il recomand si organizatorilor.

Cred ca, la fel ca si in alte domenii, schimbul de experienta trebuie sa fie la ordinea zilei.

La fel cum Federatia Internationala de Atletism pune cate o “eticheta” fiecarui concurs (bronze, silver, gold, etc) asa si noi, alergatorii, ar trebui sa certificam concursurile la care participam, in functie de experienta avuta.

“Recomandat de alergatori” poate reprezenta o recunoastere suplimentara pentru concursurile care au grija de noi.

Felicitari Diana! Sper sa nu se schimbe nimic 🙂

 

Am asa un sentiment ca tot vibe-ul asta pozitiv se va duce pe apa Dambovitei, dupa MIB 🙂

 

Hai sa fim sanatosi si sa ne vedem cu bine pe la concursuri!

 

 

 

Maratonul International Brasov. Din ce in ce mai bine intr-un oras neprietenos!

Maratonul International Brasov. Din ce in ce mai bine intr-un oras neprietenos!

Am tot scris in anii ce au trecut, cu un ochi extrem de critic, despre acest concurs, aflat la cea de-a treia editie. Am participat la toate si pot spune ca anul acesta a fost bine.

Daca anii trecuti traseul a fost acela care ne-a facut pe multi sa strambam din nas si sa-i criticam pe organizatori, anul acesta lucrurile s-au schimbat. Mi-a placut traseul care a strabatut orasul si a urcat spre Poiana Brasov astfel incat a transformat concursul dintr-unul de plat intr-unul cu diferenta de nivel si aer tare 🙂

Nu o sa insist prea tare pe experienta si performanta mea la aceasta cursa deoarece nu cred ca e foarte relevant, atat timp cat sunt un alergator amator, de mijlocul clasamentului 🙂

Ce ma frapeaza insa, este lipsa de prietenie a Brasovului. Ma frapeaza cum un oras asa frumos este atat de neprietenos cu un astfel e eveniment. In afara de Piata Sfatului, nimic.

Senzatia pe care am avut-o pe la km 4, când grupul de alergatori era destul de compact, mi-a dat fiori

Se marsaluia intr-o liniste totala de parca o armata de zombi atacasera cetatea si noi trebuia sa evacuam.  Capul plecat, panta care te macina, zgomotul pantofilor care loveau ritmic asfaltul erau desprinse dintr-un film cu zombi.

 

In afara de punctele de alimentare, unde voluntarii incercau sa transmita energie, nimic. Liniste totala. Oamenii de pe strada priveau impasibili, cei din masini erau incruntati iar unde nu erau masini aveai parte de priviri curioase ascunse in spatele perdelelor.

De ce oare alte orase sunt mai primitoare si Brasovul nu? Mai ales ca e un oras turistic si sunt obisnuiti cu vizitatori.

Anyway, de data asta m-am simtit bine si nu prea am ce sa le reprosez organizatorilor. Doar poate ca ar fi trebuit o incalzire facuta de un profesionist.

Asa ca nu prea o sa faca trafic articolul asta 🙂

De asemenea copiii s-au simtit excelent la cursa dedicata lor.

Singura parere de rau este ca a picat in aceeasi zi cu Prima Evadare 🙂

 

 

 

%d bloggers like this: