smartcasual.ro Web analytics

Tag: organizare maraton

MIB 2017, povestiri din spatele plutonului

MIB 2017, povestiri din spatele plutonului

Exista o alta realitate in spatele plutonului, o realitate putin mai dura pentru cei prezenti acolo.

 

Am asteptat sa treaca euforia MIB si mai ales nebunia albumelor postate pe facebook. Chiar vorbeam cu cineva si ne intrebam ce este in capul prietenilor alergatorilor de pe facebook 🙂

Este de ajuns sa ai trei, patru alergatori in lista astfel incat, in saptamana de dupa maraton, sa ti se acreasca de cele 498 de poze si 547 de albume foto. Poze in care vezi doar cotul prietenului tau sau ii sesizezi un genunchi intr-o mare de alergaciosi.

Oare cate :“bine ma, alergi tu, esti sportiv tu, nebunule” au fost spuse in gand 🙂

Va dau un sfat. Cand setati acordul, pentru ca aplicatia sa posteze pe peretele vostru, setati “only me” la privacy. In felul acesta vedeti doar voi pozele si ulterior le puteti publica pe cele in care apareti cu adevarat.

Dar nu despre asta este vorba in episodul de astazi. Pentru cine a deschis mai tarziu televizoarele, am participat si eu la MIB, la proba de maraton. Dupa cele 12 ore de la S24H mi-am pus in gand sa alerg incet si sa-mi insotesc un prieten, care ataca primul lui maraton. Ne-am setat ca si tinta  4 ore si jumatate, maxim 5. Bine, nici daca nu il insoteam nu eram departe de acest timp avand in vedere ca “recordul” meu la maraton este de 4:15 🙂  da, da, huaaa, sunt invidios ca nu alerg sub 3 ore si imi vars frustrarea pe facebook 🙂 🙂 🙂

Revenind la ale noastre, adica la titlul articolului, mi-am dat seama ca in spatele plutonului exista o alta realitate, pe care ceilalti alergatori, din fruntea sau mijlocul plutonului, nu o traiesc. Va spun sincer, celor care va laudati cu maratoane sub 3 ore, ca ati fi surprinsi de cat de greu v-ar fi sa faceti maratonul in 5 ore.

Paradoxal, nu?

Pai va zic eu de ce. Nu ai nici cea mai mica senzatie de concurs, dupa km 25-27. Alergatorii inceti sunt atat de rasfirati incat ai sentimentul ca alergi singur si ca s-a terminat cursa, ca s-au inchis tarabele si s-a plecat acasa. Si aici vreau sa taxez organizatorii si voi detalia putin.

 Ne-am simtit exact ca la intrarea in targul auto Vitan prin 2002

Sa incepem cu inceputul, adica cu startul. Voi realizati ca, cei care pleaca din ultimul sector, merg 2 km?

Mai ales anul acesta, cand startul a fost total nefericit. Pe o strada de 3m latime, au mai amplasat si poarta aceea cu Scholl. Ne-am simtit exact ca la intrarea in targul auto Vitan prin 2002. Ca la metrou la Aviatiei, la ora 18.00 cand ies corporatistii de Floreasca de la intreprinderi. Noroc ca era inceputul cursei si nu a trebuit sa stam cu nasul in tricouri transpirate. Ca si idee, primul km l-am facut cu un pace magnific de 10 minute/km. A fost foarte greu sa ajungem din urma pacerii de 4:30 si aproape ca am sprintat pentru a fi langa ei. Nu sunt eu antrenor, dar sprintul la inceput nu prea pica bine 🙂

Anul acesta traseul a fost foarte frumos, dar, din pacate, faptul ca pe multe portiuni am inspirat gaze de esapament, nu prea mi-a placut. Dar ma rog, sa spunem ca tura din Cismigiu mi-a curatat plamanii 🙂

Au uitat de zid.

Probabil organizatorii, fiind sportivi desavarsiti, au uitat cum e sa faci primul  maraton. Au uitat ca exista un zid pe la km 35-37 cand ai nevoie de sustinere sau cel putin de amarata de  apa. De la Piata Muncii, pana la iesirea din stadion nu am gasit nimic. Exact in portiunea cand alergatorii incepatori, din spate, au nevoie macar de apa. Foarte prost inspirata amplasarea punctelor de hidratare. Si atunci cand am dat de ele nu prea mai gaseam nimic. Doar cateva paharele de apa.

Oameni buni, astia din spate au platit aceeasi taxa (cam mare de altfel si o sa revin si la acest aspect). Nu e normal sa nu beneficiezi de ajutor din acest punct de vedere, avand doar vina ca esti la coada plutonului si totusi, incadrandu-te in limita de timp impusa. Rusinica, voi astia care nu stiti sa dimensionati cantitatea de produse de la fiecare punct de alimentare! Si ca tot suntem aici. In timpul curselor lungi eu nu suport chimicale din astea de genul Isostar, geluri, etc (da, stiu, nu o sa-mi trimita niciodata Isostar 3 geluri si un prosopel) 🙂 De fapt stomacul meu nu le suporta, asa ca ma “hranesc” cu apa si lamaie si cel mult glucoza. Mai apreciez cateodata si o napolitana. Acum nu stiu daca a fost asa ceva pe la puncte, dar cand am ajuns noi, in afara de apa si ceva resturi de banane si portocale…batea vantul. Nu tu o lamaie amarata, o glucoza, un biscuitel ceva. Nimic?!?!?!

Ok, am inteles ca platesc pentru experienta si pentru tricouri din ce in ce mai jalnice. Dar 50 euro si doar apa? Pai imi luam 20 lei la mine, alergam bandit si imi cumparam de la chioscurile de pe traseu din 10 km in 10 km cate o apa la 0.5. Si ma scoteam mai bine. Aaaaaa, platesc si pentru atmosfera. Da? In afara de fetele de la Unirii, care cantau de mama focului, pentru noi astia din spate voluntarii cam terminasera incurajarile si le impachetasera sa plece si ei acasa. Cam asta era senzatia. Cum am scris si mai sus, dupa km 30, trebuie sa ai un psihic de fier. Cred ca fac special organizatorii si te supun la un fel de test 🙂  Privelistea aia cu Bulevardul Unirii pustiu, cu mesele goale de la punctele de alimentare si cu oamenii de la curatenie cu sacii in maini care asteptau sa se termine sirul de “testoase rapide” era dezolanta ca naiba.  Pustiu, liniste, fara apa intre km 28 si 37, si cam atat.

“Si mana grebla se facu…”

Citeam acum ceva timp un articol de pe Biciclistul.ro.

Un articol in care am aflat, citez “Valeria Racila van Groningen, fondatoarea acestui eveniment,  a declarat ca bugetul evenimentului ajunge la peste 300.000 de euro, iar toti banii provin numai din parteneriate si sponsorizari din mediul privat.” Ma gandeam ca in afara de sponsorizari, care acopera acest buget, mai sunt banii proveniti din taxe. Facand o socoteala simpla, ca am ramas corigent la mate in clasa a noua, si considerand un numar de 10.000 de participanti platitori (nu numar si copiii si parintii copiilor si pe cei care trec pe langa Piata Constitutiei, pentru a ajunge la 15.000) la o taxa medie de 20 euro -sunt indulgent nu?-, pai aproape mai strangem o data bugetul. 🙂 Si ma opresc aici, pentru ca apar “oficialii” federatiilor fantoma care devin ironici in speranta ca vor compensa lipsa de profesionalism si conflictele de interese evidente. Dar deviez de la subiect si nu e cazul acum.

Ma uitam zilele trecute la cum a fost intampinata ultima alergatoare, la un maraton afara. Mai avem mult pana sa ajungem la nivelul la care sa intelegem ca trebuie sa tratam alergatorii la fel. De la kenyanul din frunte pana la cel care incheie plutonul.

Daca taxa ar fi mai mica pentru sectoarele E si F, as intelege. Asa nu.

Anul viitor, incepand cu semimaratonul Petrom, voi filma toata experienta. Ma gandesc ca ar fi placut sa ilustrez criticile mele si cu imagini. Asa ca, daca vedeti un nebun cu o camera in varful batului, care nu va deborda de entuziasmul specific bloggerilor parteneri si care nu va umple de epitete mirobolanta organizare, sa stiti ca sunt eu 🙂

 

In rest, sezonul s-a cam terminat, ne pregatim de Craciun ca doar nu o sa fiu nebun sa dau o suma cu trei cifre sa alerg in IOR de 1 decembrie. 🙂

Sanatosi sa fim ca de restul ne descurcam!

 

 

2017

2017

“Sa fim mai buni”, “sa ne bucuram de sarbatori”, “lumina sa ne inunde sufletele” si alte astfel de urari m-au facut sa nu mai scriu nimic in luna ce tocmai a trecut, decembrie.

Cum smartcasual.ro nu este despre cat de minunate sunt evenimentele la care particip si cat de profesionisti, atenti la detalii si receptivi la feedback sunt organizatorii, nu prea am avut un subiect care sa-mi “inunde sufletul de bucurie” 🙂

Nu am scris nici macar de experienta de “bandit runner” de la Maratonul Reintregirii Neamului din IOR.

Bine, impropriu spus “bandit runner” deoarece banditi erau toti ceilalti alergatori din parc, si erau destui.

Destui cei care nu au inteles de ce trebuie sa plateasca aproximativ 100 lei sa alerge in jurul lacului, asa cum o fac in fiecare saptamana poate, avand insa o arcada gonflabila si un numar agatat de tricou. Sa mai zic ca s-au incurcat tricourile si masurile? Sau despre gelurile din pachet care erau aproape expirate (gen “best before 12.2016)?

Stiuuuu, o sa vina specialistii in merceologie sa ma convinga ca “before 12.2016” inseamna de fapt toata luna decembrie. Ma rog. Nu mai conteaza. Sa fim mai buni si sa avem sufletele inundate de bucurie 🙂

De asemenea am luat asa, o mica pauza, si in urma unei discutii cu un om deosebit, organizator al unor competitii cunoscute in Bucuresti, si nu numai, care, destul de direct, mi-a spus ca, dupa cate probleme sunt in organizarea unui eveniment, mai vin si eu dupa, cu evidentierea punctelor slabe… Sunt de acord doar partial dar, nah, sa fim mai buni si cu lumina in suflet. 🙂

Macar in decembrie. Mai ales ca imi este simpatic, imi place de el si stiu ca se implica 🙂

Dar, ca doar nu stingeam lumina aici pe smartcasual.ro, decembrie s-a terminat si incepe un an plin de concursuri. Zilele acestea imi fac un calendar de competitii la care voi alerga si despre care voi scrie cu siguranta. Fara lumina in suflet si fara bunatate artificiala 🙂

Acum serios. Sper ca fiecare critica adusa de mine sa fie preluata la modul constructiv si fiecare feedback sa fie luat ca atare si nu personal.

Si sper ca in 2017 sa avem parte de mai multe interventii si discutii libere, dupa un concurs, din partea organizatorilor.

Prea l-au lasat pe Gabi Solomon singur 🙂 El e singurul care se lupta cu toti nemultumitii. El raspunde, e acid si cateodata mai rautacios decat noi, contestatarii, dar, in acelasi timp, daca nu mai apare alta voce din partea organizatorilor, incepe sa-mi devina simpatic 🙂

Si nu mai pot fi obiectiv 🙂 🙂 🙂

 

Hai sa fim sanatosi si sa ne vedem pe la concursuri!

 

 

 

sursa foto: www.advancehappynewyear2017.com

Nu vreau sa fiu voluntar!

Nu vreau sa fiu voluntar!

De ce nu vreau sa fiu voluntar? Mi-am propus, de ceva timp, sa scriu un articol pe aceasta tema. Totul a pornit de la interpelarile unora, referitoare la articolele mele, in care critic organizatorii atunci cand gresesc.

Mi s-au pus, aproape obsesiv intrebarile:

  • tu ai organizat vreodata de iti permiti sa comentezi?
  • tu ai fost vreodata voluntar la cursa asta?

 

Voi raspunde la prima intrebare, cea cu organizarea, alta data. Acum o sa explic de ce nu am fost, si nici nu voi fi, voluntar la o astfel de cursa. Pentru ca, trebuie sa nuantez putin afirmatia din titlu, si sa nu generalizam.

Nu vreau sa fiu voluntar la un eveniment de tipul MIB.

Pentru cei mai hateri decat mine, vreau sa precizez de la inceput ca admir si respect munca acestor oameni. Contributia adusa fenomenului este extraordinara si cred ca e nevoie de cat mai multe astfel de organizatii care sa se implice si sa dezvolte sportul amator si de masa.

Dar, pentru ca exista si un dar, nu sunt de acord cu o componenta, extrem de importanta, a organizarii unor astfel de competitii. Asistenta si logistica asigurata de voluntari.

Este inteles total gresit voluntariatul in aceste situatii. A fi voluntar inseamna a pune umarul, total dezinteresat, pentru a sprijini o cauza. Ei bine, in acest context, cauza este profitul unei organizatii si unor persoane. Ca daca imi spune cineva ca Bucharest Running Club sau Smartatletic nu fac profit, dintr-un astfel de eveniment, il rog respectuos sa inchida pagina asta si sa acceseze  www.suntipocrit.ro  🙂

Si nu sariti cu chestii cum ca sunt organizatii non profit ca eu cand spun profit nu ma refer la declaratiile fiscale de la finalul anului, da?

Daca tot evenimentul ar fi caritabil si inclusiv persoanele care coordoneaza organizarea evenimentului ar fi voluntari, va garantez ca eu as fi cel mai zelos voluntar.

De ce unii muncesc gratis (pentru ca se munceste serios) iar altii nu? Nu sprijina toti aceeasi cauza? Nu promoveaza toti miscarea si sanatatea? De ce unii trebuie sa o faca gratis si altii pe bani.

Si nu intelegeti, iar, gresit. Sunt pentru si total de acord pentru munca platita. Sunt pentru si total de acord ca aceste evenimente sa genereze un profit pentru organizatori. Insa a te folosi de cauza pe care o sprijini, pentru a manipula niste tineri care sa munceasca, pentru tine si buzunarul tau, gratuit, mi se pare josnic.

Asta este motivul pentru care nu voi fi “voluntar” la astfel de evenimente. Are cineva nevoie de munca mea, bruta sau intelectuala? Ma poate folosi si ma pun la dispozitia lor cu mare placere. Dar nu gratis.

Credeti ca…… sau…….si nu vreau sa dau nume de persoane, nu primesc niciun ban pentru munca prestata? Hai sa ne interesem si sa vedem daca are cineva curaj sa ma contrazica.

 

Coordonatorul voluntarilor primeste bani pentru munca prestata? Adica cel mai voluntar nu e chiar voluntar? E platit? Hmmmm!!! Pai cum vine asta? El da si “subalternii” nu? 🙂

 

Insa nu ii pot acuza prea tare nici pe organizatori. Atat timp cat exista oameni dispusi sa munceasca gratuit pentru profitul altora de ce sa nu se profite de ei.

S-a perimat de tot ideea de voluntariat. Daca imi dati voie fac  o paralela cu bodyguard-ul caruia ii dai un baston si un spray paralizant si se crede Chuck Norris. Asa si cu “voluntarul” curselor de alergare. Atarna-i un badge de gat, da-i o vesta reflectorizanta sau un tricou pe care sa scrie “staff”, “organizator” sau “official” si se transforma in erou Marvel.

Iata, tendentios cum ma stiti, o dovada clara, a importantei functiei  🙂 🙂

img_2531Vasnicii voluntari tinand piept hoardelor dezlantuite de prichindei. Misiune: siguranta 🙂

Sursa foto: Facebook Bucharest Marathon

 

Asa ca hai sa ne calmam putin cu invitatiile la tipul asta de voluntariat.

Un astfel de eveniment, de o asemenea anvergura, are un plan, foarte bine stabilit si definit, in spate. Un business plan, cu bugete pe fiecare componenta. Doar ca, pentru “resurse umane”, remuneratia se opreste la un anumit nivel.

E ca si cum, intr-o organizatie, iau salariu doar managerii. Angajatii muncesc gratis pentru primii. Parca se numea “sclavie” in trecut, nu? 🙂

So…..

Ori suntem (toti) voluntari, ori nu mai suntem?  🙂

P.S. Acest articol nu are rolul de a denigra si de a minimiza rolul unui voluntar la aceste competitii. Sunt extraordinari. Doar ca trebuie sa fie platiti pentru aportul lor, daca concursul genereaza profit.

 

Trichallenge si Trikids Mamaia – gust dulce amarui

Trichallenge si Trikids Mamaia – gust dulce amarui

Am participat in weekend la primul meu concurs de triatlon. Putin impropriu spus triatlon pentru ca am participat la proba de stafeta. 🙂  Am fost extrem de curios sa vad organizarea unui triatlon avand in vedere amploarea evenimentului. E ca si cum ai organiza trei concursuri, trei evenimente diferite dar care, in acelasi timp, sa se lege unul cu altul.

Sunt convins ca efortul de organizare este unul imens iar resursele alocate sunt importante.

In acelasi timp, micul meu campion, era inscris la Trikids, evenimentul dedicat copiilor. Ca de fiecare data, cursele copiilor necesita o atentie diferita, deoarece participantii au un profil diferit de cel al adultilor iar tu, ca organizator, ai de-a face, pe de o parte cu nerabdarea si inocenta concurentilor si pe de alta parte cu ambitiile parintilor care-si vad odraslele intr-o lumina, de multe ori, putin distorsionata si ii forteaza, de dragul celebritatii, transformand experienta micutilor intr-una putin neplacuta.

Nu e stilul meu sa relatez experientele traite cu ocazia concursului. Emilian se pricepe mai bine si a scris un articol in care a surprins foarte bine imaginea completa a evenimentului. Puteti citi aici articolul despre care vorbesc.

Eu o sa ma concentrez, fiind de profesie carcotas, pe aspectele care, cred eu, necesita o atentie sporita si care cred ca se puteau face mai bine.

Voi incepe cu concursul adultilor. Fiind la proba de ciclism a trebuit sa-mi astept colega, care a inotat, sa efectuam schimbul de stafeta. Locul in care s-a intamplat schimbul era un tarc cu o suprafata de aproximativ 10 mp. Inchipuiti-va ca stateam toti intr-un dormitor de apartament comfort 1 din Berceni. 🙂

Cand iti vedeai colegul trebuia sa dai din coate si sa inaintezi exact ca intr-un 335 la ora 8 dimineata. Pe viitor cred ca ar fi mult mai bine, ca zona de schimb stafeta, sa fie putin mai generoasa.

Ceea ce am scris mai sus e clar ca poate fi trecut cu vederea si poate intra in categoria “hai ca suntem prea perfectionisti” 🙂

Ceea ce m-a deranjat cel mai tare la concursul adultilor a fost stilul clasic, comunist, dambovitean in care conteaza cine e tata si ce pile ai pe la organizatori. Mi-a lasat un gust extrem de amar si o senzatie de lehamite si dezamagire ca la acest nivel se accepta asa ceva.

Concret, una dintre stafete a fost formata de familia Florea. Sper sa nu gresesc deoarece nu ii cunosc foarte bine insa din declaratiile celorlalti participanti l-am identificat pe Razvan Florea, medaliat olimpic si reprezentant al unui sponsor important al concursului.

Performantele de sportiv profesionist sunt incontestabile si merita aprecierea tuturor dar……….

Daca nu este el, imi cer scuze si voi rectifica. Cu toate ca nu cred ca ma insel.

Lasand la o parte faptul ca regulamentul prevedea o varsta minima pentru participantii la probele adultilor (in cazul de fata fiul lui Razvan a participat la proba de ciclism) si ca s-a facut o exceptie in situatia lui, m-a deranjat modul de desfasurare al concursului.

Astfel la proba de ciclism a participat fiul lui Razvan care nu cred ca are mai mult de 8 ani. Este foarte bine ca il incurajeaza sa faca sport si il expune unor competitii de acest gen. Dar, ca si in cazul lui Andrei Rosu, transmite un mesaj eronat copilului. Ce invatam? Ca unii sunt mai egali decat altii? Ca beneficiezi de conditii diferite pentru ca tati reprezinta un sponsor? Esti mai special deoarece parintele tau e prieten cu organizatorii?

Tot traseul de ciclism cel mic a fost insotit de o persoana care parea a fi din partea organizatorilor (avea o vesta cu “comisar”) care l-a protejat, l-a tinut in plasa si i-a carat bidonul cu apa, oferindu-i sfaturi si hidratare. Este excelent daca organizatorii s-au gandit la asta.

Intrebarile mele pentru organizatori sunt:

Daca toti cei 200 de copii de la Trikids ar fi dorit sa participe si la stafeta sprit de la triatlonul adultilor ar fi putut sa se inscrie?

Daca ar fi avut dreptul sa se inscrie, le-ar fi pus la dispozitie fiecaruia cate un insotitor?

Nu de alta dar sa stim si noi si anul viitor sa ne inscriem copiii. Sunt convins ca multi dintre ei si-ar dori sa faca traseul de 20 km insotiti de un comisar de cursa sau de ce nu, chiar de propriul parinte.

Chiar as aprecia un punct de vedere vis a vis de situatia de mai sus. Nu e vorba de cine castiga, de loc in clasament sau altceva. Este vorba strict de principiu.

Repet, am toata admiratia pentru cel mic si pentru ambitia de care a dat dovada prin participarea la acest concurs. Insa, e pacat, ca de mici copiii sa primeasca mesaje eronate.

Un alt aspect extrem de deranjant a fost la finalul concursului cand s-a deschis zona de tranzitie. Jur ca puteam sa plec cu ce bicicleta voiam eu. Nu m-a intrebat nimeni nimic. Nici macar nu mai eram imbracat in echipament. Eram imbracat de strada, la fel cum erau toti turistii din statiune. Cred ca a fost vorba doar de noroc ca nu a disparut nicio bicicleta. Si nu am fost singurul in aceasta situatie. Nu a fost o scapare de moment deoarece nu mi s-a intamplat doar mie.

Glumind, am scapat ocazia sa-mi fac un mare upgrade la bicla 🙂

Dupa amiaza s-a desfasurat concursul destinat copiilor de rand (copiii vip-urilor au participat dimineata la Traitlon) 🙂 – sunt rautacios iar, nu? 🙂

Chiar daca juniorul meu a castigat locul 1 la categoria lui de varsta, euforia nu m-a orbit astfel incat sa nu vad scaparile de organizare. Aceleasi an de an. Dar sunt perseverent si poate, la un moment dat, Gabi Solomon ma va surprinde intr-un mod placut si imi va inchide gura cu o organizare impecabila 🙂

Sa incepem cu inceputul, sedinta tehnica.

Toti parintii stateau la umbra, in zona de start, cand brusc aflam ca sedinta tehnica este in plina desfasurare in celalalt capat. Fugim cu catel, cu purcel in zona micului grup, in mijlocul caruia se afla Gabi Solomon si incercam sa prindem din mers informatiile. Eu personal l-am intrebat pe Gabi despre traseu. Ne-a explicat ca la alergare se va ocoli tranzitia. Dupa ce am facut simularea cu cei mici, le-am aratat traseul, i-am pus sa repete (noi am avut o experienta nefericita acum 2 ani cu niste voluntari bezmetici care au indrumat gresit copiii) pe unde credeti ca a fost traseul? Exact! Nu a ocolit tranzitia. A fost total diferit.

Fail Gabi, fail!

In al doilea rand startul copiilor de 7 ani (chiar si 6 ani jumatate avand in vedere modul in care se calculeaza varsta) impreuna cu cei de aproape 11 ani nu a fost o alegere inspirata. Diferentele sunt foarte mari si a existat pericolul de accidentare. La start chiar a cazut cineva iar la bicicleta a fost putin haos.

Fac o paranteza si intreb:

Astfel de concursuri pentru copii sunt de fun, de tipul “toti sunt castigatori si importanta e miscarea” sau au devenit ceva serios si cu un nivel de pregatire ridicat?

Pentru ca am vazut niste biciclete mai scumpe ca masina mea 🙂 . In cazul asta trebuie sa vezi organizarea ca fiind una pentru adulti si sa actionezi ca atare, sa dai sanse egale tuturor. Sa dai start diferit avand in vedere traseul ingust si diferentele de talie intre concurenti. Daca la adulti poti comasa categoriile, la copii nu o poti face. O diferenta de 4 ani este enorma din punct de vedere fizic. Ala micu` poate fi accidentat foarte usor.

Revenind la zona de tranzitie, aceeasi problema la fiecare editie. Bicicletele sunt puse sus, pe suport ceea ce le face extrem de greu accesibile copiilor. Cand am sesizat acest lucru am fost asigurati ca exista oameni care ii vor ajuta. La fel ca in ceilalti ani, cand a venit grupul mare de copii nu au facut fata. De parca era prima oara cand se confruntau cu asta. Ma enerveaza la culme aroganta afisata inainte de concurs: “stai dom`le linistit ca stim ce facem. Cum sa le lasam jos? Lasa ca ii ajutam noi sa le dea jos. Stim ce facem” Si apoi sa vezi disperarea de pe fata lor cand se impiedica si nu fac fata grupului de mici alergatori.

Natalia, o galusca de fata, despre care ati citit in articolul lui Emilian a trebuit sa-si de singura jos bicla. Si ca ea, la fel de multi copii.

Un alt aspect deranjant a fost modalitatea de intrare in tranzitie. Foarte multi dintre cei super echipati (membrii ai unor cluburi) au procedat identic, drept dovada ca au fost invatati sa faca asa. Chiar daca regula spunea ca, dupa covorul rosu, trebuiau sa coboare de pe bicla, intrau intr-o viteza mare in zona de tranitie fara ca nimeni sa le atraga atentia.

Rusine antrenorilor care isi invata elevii sa triseze si sa ciupeasca cateva secunde!

Pentru ce fac asta? Ca banuiesc ca nu pentru amaratii de pufuleti primiti drept premiu. Ca ajungem si la premii imediat 🙂

O alta problema a fost reprezentata de modalitatea de cronometrare. Rezultatele au venit foarte, foarte tarziu. Copiii, mai ales cei ai caror parinti au participat si dimineata la tratlon, erau acolo de dimineata. Obositi. In loc sa fi stat la plaja, sa se bucure de timpul liber au stat cu sufletul la gura sa vada pe ce loc au terminat.  Si primeau mesaje de tipul “inca 15 minute” si apoi “inca 15 minute“. Ca drept dovada, la unele categorii, castigatorii nici nu au mai fost prezenti la premire. Ce era atat de greu sa foloseasca din cipurile pentru adulti? De ce nu au urcat pe net rezultatele astfel incat sa fie mai simplu? Cred ca se poate imbunatatii acest aspect.

Premierea s-a facut tarziu, cand deja era intuneric pe o scena fara podium. Cine are copii intelege  stralucirea si bucuria unui copil care se urca pe un podium.

Si acum sa revenim la premii. Sunt convins ca cei care au participat nu au facut-o pentru cele cateva articole promotionale (unele dintre ele defecte 🙂 ) pe care le-au primit ca premiu.

Am o propunere pentru minunata Federatie de Triatlon si pentru sponsori.

Dupa cum stiti federatia “taxeaza” fiecare sportiv amator cu taxa de licenta pentru o zi (o mare tampenie). Adica dai 10 lei si esti sportiv licentiat. Pentru o zi :).

Nu ar fi mai ok ca Federatia de Triatlon sa sprijine talentele? Astfel, din banii de taxa de licentiere si impreuna cu sponsorii, sa ofere casigatorilor burse de pregatire. Cu ocazia asta isi indeplinesc menirea de a sprijini acesta ramura sportiva si in acelasi timp isi formeaza o pepiniera din care pot iesi sportivi cu performante.

Nu ma incalzeste cu nimic ca Federatia trece acest concurs in calendar. Asa si? Sau ca isi trimite arbitrii si comisari (am vazut mai sus ce fac comisarii) 🙂

Sau ca Solaris da o punga de pufuleti si Intersport o casca fara bretele si de o calitate foarte proasta.

E clar ca exista copii talentati care, daca ar beneficia de un sprijin, ar reprezenta noul val al acestui sport. Ajutandu-i doar cu “nimic” ii pierzi. Nu au nevoie de pufuleti si pliante ci de un sprijin real al acestei federatii care, fie vorba intre noi, nu prea inteleg cu ce se ocupa.

 

Cam asta a fost, pe scurt,  🙂 experienta noastra la Trichallenge si Trikids.

Dupa cum spuneam, si la inceput, este practic imposibil, ca organizator, sa multumesti pe toata lumea. Sper ca cele de mai sus sa fie percepute ca o critica constructiva. In acelasi timp un ochi critic si carcotas ca al meu 🙂 sa reprezinte un sprijin pentru organizatori astfel incat sa “repare”ce e de reparat,  iar editiile viitoare sa fie din ce in ce mai bune.

 

Urmeaza Maratonul International Bucuresti si Cursa copiilor  🙂 🙂 🙂

 

 

 

 

%d bloggers like this: