smartcasual.ro Web analytics

Tag: trichallenge mamaia

Vrem doar putin respect!

Vrem doar putin respect!

Acest articol se doreste a fi un indemn, adresat tuturor organizatorilor, si mai ales celor care organizeaza si curse pentru copii.

Suntem direct responsabili de educatia lor sportiva. Si cand spun « suntem » ma refer aici la parinti, antrenori si organizatori.

Vedem peste tot indemnuri ale organizatorilor la fair play si la respect.

Vedem de multe ori comportamente total nesportive ale unor concurenti.

De unde apar?

Dintr-o educatie sportiva inadecvata transmisa de antrenori. Dintr-un spirit competitiv cultivat incorect de parinti in copilarie. Si, nu in ultimul rand, dintr-o lipsa de respect si de interes din partea organizatorilor.

Chiar daca toate cele trei cauze sunt la fel de importante, dupa cum ma stiti, astazi vreau sa ne aplecam asupra celei de-a treia.

Nu poti pretinde respect daca tu nu il oferi. Nu poti pretinde unui concurent sa fie fair play daca tu, ca organizator, nu esti fair play.

Asa functioneaza lucrurile.

Si pentru a ilustra aceasta lipsa de fair play ma voi referi la Trikids 2018, competitie parte din evenimentul Trichallenge.

Istoric, la fiecare editie sunt probleme mari de organizare. De fapt nu pot fi numite probleme ci mai degraba o lipsa de interes. E suficient sa tastati TRIKIDS in campul de search si veti gasi articole scrise de mine pe acest subiect

Cu siguranta evenimentul in sine este unul extraordinar si motivele pentru care este un eveniment bun le puteti afla din toate articolele postate pe blogurile de specialitate.

Revenind la lipsa de fair play si la mesajul gresit pe care il transmitem copiilor.

Copii care maine vor fi concurentii probelor « regina » de la astfel de evenimente. Copii care, educati gresit, vor arata o crasa lipsa de fair play in viitor. O lipsa de fair play pe care organizatorii ne-o vor arunca in fata.

 

Trikids este un eveniment asteptat de majoritatea copiilor care practica un sport. Marea majoritate a participantilor este formata din copii familiarizati cu sportul si sunt destul de putini cei care vin la Aquatlon si Duatlon « pentru a face putina miscare »

In concluzie, copii care au un spirit competitiv.

Rog deontologii care spun ca nu este ok sa existe spirit competitiv la 9-10 ani sa ma scuteasca. Cultivat corect, este bun. In plus, competitie necompetitiva nu exista! Nici macar din punct de vedere gramatical.

 

Buun! Cu doua saptamani inainte de concurs apare informatia ca la categoria 9-10 ani nu exista clasament si nu va fi o cursa competitiva. Adica necronometrata. Se pare ca era o mica fraza care facea trimitere la un regulament international. Cu siguranta era greu de identificat informatia dar asta este o problema de comunicare care nu are nicio relevanta.

Ok. Respectam regulile pentru ca asa este fair play. Si chiar daca copilul vrea sa concureze cronomentrat (am platit si o taxa de concurs) il convingem ca « important este sa faca miscare » si ca trebuie sa fim disciplinati si sa respectam regulamente, chiar daca nu ne convine.

 

Cu o saptamana inainte apare informatia ca, la aceeasi categorie, chiar daca este necompetitiva cursa, nu ai voie cu biciclete de sosea sau cu roti mai mari de 26. Buun! Recapitulam. E o cursa necompetitiva, pentru fun, pe principiul « important este sa facem miscare » dar…restrictii referitoare la bicicleta.

Sesizez organizatorii, comentez acid, in stilul carateristic pe facebook, mi se da o replica ferma, ironica si o lectie de moralitate, aruncandu-mi in fata regulamentul federatiei vietii.

Chiar daca nu sunt confortabil cu asta, accept lectia de moralitate. Asa e corect!

Asta e regulamentul si, daca de mici ii invatam cu exceptii, viitorii sportivi vor cauta de fiecare data portite sa-l evite.

Personal, ma incurca maxim pentru ca tocmai ce am vandut bicla de 26 si i-am luat o cursiera pustiului. Imi ramane doar bicla mica de 24 el fiind o prajina de baiat. Mai mult, e greu cu logistica de transport. Demontez bicicleta, plin de vaselina, il conving ca trebuie sa mearga cu genunchii la piept pentru ca deh, asa e regulamentul si trebuie sa respectam.

Nu conteaza ca in fiecare an a castigat proba. Nu conteaza ca va avea un dezavantaj mergand pe o bicicleta mult prea mica. Astea sunt conditiile.

Nu putem cere respect daca noi nu il aratam.

 

Long story short. Ce gasim la concurs?

 

Cursiere la categoria 8-9 ani,  roti mai mari de 26 la aceeasi categorie, « scurtari » de traseu, lipsa punct de alimentare in conditiile in care se alearga km intregi.

 

Si toate cele de mai sus, tolerate de catre organizatori. Aceeasi organizatori care mi-au « dat cu regulamentul in cap »

Singura explicatie fiind o ridicare penibila din umeri si lamentari de tipul: erau bulgari aia cu biciclete de sosea si nu inteleg regulamentul, nu avem unde sa punem punctul de alimentare si…oricum e o cursa de copii, ce va agitati atat.

Iar privirea senina a lui Lucian, cel care insotea plutonul de mici sportivi la proba de bicicleta, care imi spunea ca el nu vede cursiere, exact in momentul in care, en fanfare, treceau pe langa el astfel de biciclete…m-a convins de respectul avut de organizatori fata de viitorii sportivi si fata de noi, fata de parinti.

Sunt poze, imagini, filmari si pareri, pe facebook si nu numai, care ilustreaza exact ceea ce am relatat. Nu e cazul sa aratam cu degetul catre copii. Ei nu au nicio vina.

Ma agit pentru ca, pe termen lung, indolenta si superficialitatea in organizarea curselor de copii contribuie din plin la modelarea gresita a caracterului unui sportiv. Alaturi de o competitivitate agresiva transmisa de unii parinti si alaturi de dorinta oarba de rezultate, cu orice prêt, a antrenorilor (pentru a justifica taxa de antrenament) aceste derapaje ale organizatorilor afecteaza spiritul de fair play al viitorilor sportivi si reprezentanti ai Romaniei.

Sa nu ne miram cand ne trezim cu « performante » indoielnice ale reprezentantilor loturilor nationale. Daca au ajuns acolo prin « portite » in regulament, asta este rezultatul.

Sa nu ne miram de scandalurile intre sportivi, antrenori, federatii. Acuze, cancan-uri etc. De ce?

Pentru ca asa am fost educati de mici. Sa nu avem respect fata de regulamente, colegi, adversari etc.

Asa ca dragi organizatori, in general, si draga Smartatletic in special. Evenimentele destinate copiilor au un mare rol in educatia viitorilor sportivi. Nu o dati in bara!  Fiti receptivi la feedback, nu refractari! Asumati-va rolul de formatori si de specialisti.

Nu ridicati din umeri! RESPECTATI CONCURENTII INDIFERENT DE VARSTA LOR!!!

 

P.S. De cursele adultilor, ce sa zic? Ca imi e jena de sistemul de cronometrare al celui mai mare triatlon din sud estul Europei? Ca imi este jena de faptul ca responsabilii sistemului de cronometraj negociau timpii cu participantii si intrebau cat le arata ceasul? Ca imi e jena ca la acest nivel nu exista un covor de citire a cipurilor in capetele curselor de alergare? Ca imi e jena ca evidenta se tinea cu pixul pe caiet? Ca imi e jena ca schimbul la stafete s-a facut intr-un spatiu cat o baie de apartament confort 2? Ca imi e jena ca niciun voluntar nu avea habar de ce se intampla acolo? Ca imi e jena ca in clasament am ocupat vreo 4 pozitii pana acum? Ca imi e jena ca inaintea mea in clasament apare o stafeta care a facut 1 ora la inot?

De aia nu zic nimic! Ca imi e jena.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Trichallenge si Trikids Mamaia – gust dulce amarui

Trichallenge si Trikids Mamaia – gust dulce amarui

Am participat in weekend la primul meu concurs de triatlon. Putin impropriu spus triatlon pentru ca am participat la proba de stafeta. 🙂  Am fost extrem de curios sa vad organizarea unui triatlon avand in vedere amploarea evenimentului. E ca si cum ai organiza trei concursuri, trei evenimente diferite dar care, in acelasi timp, sa se lege unul cu altul.

Sunt convins ca efortul de organizare este unul imens iar resursele alocate sunt importante.

In acelasi timp, micul meu campion, era inscris la Trikids, evenimentul dedicat copiilor. Ca de fiecare data, cursele copiilor necesita o atentie diferita, deoarece participantii au un profil diferit de cel al adultilor iar tu, ca organizator, ai de-a face, pe de o parte cu nerabdarea si inocenta concurentilor si pe de alta parte cu ambitiile parintilor care-si vad odraslele intr-o lumina, de multe ori, putin distorsionata si ii forteaza, de dragul celebritatii, transformand experienta micutilor intr-una putin neplacuta.

Nu e stilul meu sa relatez experientele traite cu ocazia concursului. Emilian se pricepe mai bine si a scris un articol in care a surprins foarte bine imaginea completa a evenimentului. Puteti citi aici articolul despre care vorbesc.

Eu o sa ma concentrez, fiind de profesie carcotas, pe aspectele care, cred eu, necesita o atentie sporita si care cred ca se puteau face mai bine.

Voi incepe cu concursul adultilor. Fiind la proba de ciclism a trebuit sa-mi astept colega, care a inotat, sa efectuam schimbul de stafeta. Locul in care s-a intamplat schimbul era un tarc cu o suprafata de aproximativ 10 mp. Inchipuiti-va ca stateam toti intr-un dormitor de apartament comfort 1 din Berceni. 🙂

Cand iti vedeai colegul trebuia sa dai din coate si sa inaintezi exact ca intr-un 335 la ora 8 dimineata. Pe viitor cred ca ar fi mult mai bine, ca zona de schimb stafeta, sa fie putin mai generoasa.

Ceea ce am scris mai sus e clar ca poate fi trecut cu vederea si poate intra in categoria “hai ca suntem prea perfectionisti” 🙂

Ceea ce m-a deranjat cel mai tare la concursul adultilor a fost stilul clasic, comunist, dambovitean in care conteaza cine e tata si ce pile ai pe la organizatori. Mi-a lasat un gust extrem de amar si o senzatie de lehamite si dezamagire ca la acest nivel se accepta asa ceva.

Concret, una dintre stafete a fost formata de familia Florea. Sper sa nu gresesc deoarece nu ii cunosc foarte bine insa din declaratiile celorlalti participanti l-am identificat pe Razvan Florea, medaliat olimpic si reprezentant al unui sponsor important al concursului.

Performantele de sportiv profesionist sunt incontestabile si merita aprecierea tuturor dar……….

Daca nu este el, imi cer scuze si voi rectifica. Cu toate ca nu cred ca ma insel.

Lasand la o parte faptul ca regulamentul prevedea o varsta minima pentru participantii la probele adultilor (in cazul de fata fiul lui Razvan a participat la proba de ciclism) si ca s-a facut o exceptie in situatia lui, m-a deranjat modul de desfasurare al concursului.

Astfel la proba de ciclism a participat fiul lui Razvan care nu cred ca are mai mult de 8 ani. Este foarte bine ca il incurajeaza sa faca sport si il expune unor competitii de acest gen. Dar, ca si in cazul lui Andrei Rosu, transmite un mesaj eronat copilului. Ce invatam? Ca unii sunt mai egali decat altii? Ca beneficiezi de conditii diferite pentru ca tati reprezinta un sponsor? Esti mai special deoarece parintele tau e prieten cu organizatorii?

Tot traseul de ciclism cel mic a fost insotit de o persoana care parea a fi din partea organizatorilor (avea o vesta cu “comisar”) care l-a protejat, l-a tinut in plasa si i-a carat bidonul cu apa, oferindu-i sfaturi si hidratare. Este excelent daca organizatorii s-au gandit la asta.

Intrebarile mele pentru organizatori sunt:

Daca toti cei 200 de copii de la Trikids ar fi dorit sa participe si la stafeta sprit de la triatlonul adultilor ar fi putut sa se inscrie?

Daca ar fi avut dreptul sa se inscrie, le-ar fi pus la dispozitie fiecaruia cate un insotitor?

Nu de alta dar sa stim si noi si anul viitor sa ne inscriem copiii. Sunt convins ca multi dintre ei si-ar dori sa faca traseul de 20 km insotiti de un comisar de cursa sau de ce nu, chiar de propriul parinte.

Chiar as aprecia un punct de vedere vis a vis de situatia de mai sus. Nu e vorba de cine castiga, de loc in clasament sau altceva. Este vorba strict de principiu.

Repet, am toata admiratia pentru cel mic si pentru ambitia de care a dat dovada prin participarea la acest concurs. Insa, e pacat, ca de mici copiii sa primeasca mesaje eronate.

Un alt aspect extrem de deranjant a fost la finalul concursului cand s-a deschis zona de tranzitie. Jur ca puteam sa plec cu ce bicicleta voiam eu. Nu m-a intrebat nimeni nimic. Nici macar nu mai eram imbracat in echipament. Eram imbracat de strada, la fel cum erau toti turistii din statiune. Cred ca a fost vorba doar de noroc ca nu a disparut nicio bicicleta. Si nu am fost singurul in aceasta situatie. Nu a fost o scapare de moment deoarece nu mi s-a intamplat doar mie.

Glumind, am scapat ocazia sa-mi fac un mare upgrade la bicla 🙂

Dupa amiaza s-a desfasurat concursul destinat copiilor de rand (copiii vip-urilor au participat dimineata la Traitlon) 🙂 – sunt rautacios iar, nu? 🙂

Chiar daca juniorul meu a castigat locul 1 la categoria lui de varsta, euforia nu m-a orbit astfel incat sa nu vad scaparile de organizare. Aceleasi an de an. Dar sunt perseverent si poate, la un moment dat, Gabi Solomon ma va surprinde intr-un mod placut si imi va inchide gura cu o organizare impecabila 🙂

Sa incepem cu inceputul, sedinta tehnica.

Toti parintii stateau la umbra, in zona de start, cand brusc aflam ca sedinta tehnica este in plina desfasurare in celalalt capat. Fugim cu catel, cu purcel in zona micului grup, in mijlocul caruia se afla Gabi Solomon si incercam sa prindem din mers informatiile. Eu personal l-am intrebat pe Gabi despre traseu. Ne-a explicat ca la alergare se va ocoli tranzitia. Dupa ce am facut simularea cu cei mici, le-am aratat traseul, i-am pus sa repete (noi am avut o experienta nefericita acum 2 ani cu niste voluntari bezmetici care au indrumat gresit copiii) pe unde credeti ca a fost traseul? Exact! Nu a ocolit tranzitia. A fost total diferit.

Fail Gabi, fail!

In al doilea rand startul copiilor de 7 ani (chiar si 6 ani jumatate avand in vedere modul in care se calculeaza varsta) impreuna cu cei de aproape 11 ani nu a fost o alegere inspirata. Diferentele sunt foarte mari si a existat pericolul de accidentare. La start chiar a cazut cineva iar la bicicleta a fost putin haos.

Fac o paranteza si intreb:

Astfel de concursuri pentru copii sunt de fun, de tipul “toti sunt castigatori si importanta e miscarea” sau au devenit ceva serios si cu un nivel de pregatire ridicat?

Pentru ca am vazut niste biciclete mai scumpe ca masina mea 🙂 . In cazul asta trebuie sa vezi organizarea ca fiind una pentru adulti si sa actionezi ca atare, sa dai sanse egale tuturor. Sa dai start diferit avand in vedere traseul ingust si diferentele de talie intre concurenti. Daca la adulti poti comasa categoriile, la copii nu o poti face. O diferenta de 4 ani este enorma din punct de vedere fizic. Ala micu` poate fi accidentat foarte usor.

Revenind la zona de tranzitie, aceeasi problema la fiecare editie. Bicicletele sunt puse sus, pe suport ceea ce le face extrem de greu accesibile copiilor. Cand am sesizat acest lucru am fost asigurati ca exista oameni care ii vor ajuta. La fel ca in ceilalti ani, cand a venit grupul mare de copii nu au facut fata. De parca era prima oara cand se confruntau cu asta. Ma enerveaza la culme aroganta afisata inainte de concurs: “stai dom`le linistit ca stim ce facem. Cum sa le lasam jos? Lasa ca ii ajutam noi sa le dea jos. Stim ce facem” Si apoi sa vezi disperarea de pe fata lor cand se impiedica si nu fac fata grupului de mici alergatori.

Natalia, o galusca de fata, despre care ati citit in articolul lui Emilian a trebuit sa-si de singura jos bicla. Si ca ea, la fel de multi copii.

Un alt aspect deranjant a fost modalitatea de intrare in tranzitie. Foarte multi dintre cei super echipati (membrii ai unor cluburi) au procedat identic, drept dovada ca au fost invatati sa faca asa. Chiar daca regula spunea ca, dupa covorul rosu, trebuiau sa coboare de pe bicla, intrau intr-o viteza mare in zona de tranitie fara ca nimeni sa le atraga atentia.

Rusine antrenorilor care isi invata elevii sa triseze si sa ciupeasca cateva secunde!

Pentru ce fac asta? Ca banuiesc ca nu pentru amaratii de pufuleti primiti drept premiu. Ca ajungem si la premii imediat 🙂

O alta problema a fost reprezentata de modalitatea de cronometrare. Rezultatele au venit foarte, foarte tarziu. Copiii, mai ales cei ai caror parinti au participat si dimineata la tratlon, erau acolo de dimineata. Obositi. In loc sa fi stat la plaja, sa se bucure de timpul liber au stat cu sufletul la gura sa vada pe ce loc au terminat.  Si primeau mesaje de tipul “inca 15 minute” si apoi “inca 15 minute“. Ca drept dovada, la unele categorii, castigatorii nici nu au mai fost prezenti la premire. Ce era atat de greu sa foloseasca din cipurile pentru adulti? De ce nu au urcat pe net rezultatele astfel incat sa fie mai simplu? Cred ca se poate imbunatatii acest aspect.

Premierea s-a facut tarziu, cand deja era intuneric pe o scena fara podium. Cine are copii intelege  stralucirea si bucuria unui copil care se urca pe un podium.

Si acum sa revenim la premii. Sunt convins ca cei care au participat nu au facut-o pentru cele cateva articole promotionale (unele dintre ele defecte 🙂 ) pe care le-au primit ca premiu.

Am o propunere pentru minunata Federatie de Triatlon si pentru sponsori.

Dupa cum stiti federatia “taxeaza” fiecare sportiv amator cu taxa de licenta pentru o zi (o mare tampenie). Adica dai 10 lei si esti sportiv licentiat. Pentru o zi :).

Nu ar fi mai ok ca Federatia de Triatlon sa sprijine talentele? Astfel, din banii de taxa de licentiere si impreuna cu sponsorii, sa ofere casigatorilor burse de pregatire. Cu ocazia asta isi indeplinesc menirea de a sprijini acesta ramura sportiva si in acelasi timp isi formeaza o pepiniera din care pot iesi sportivi cu performante.

Nu ma incalzeste cu nimic ca Federatia trece acest concurs in calendar. Asa si? Sau ca isi trimite arbitrii si comisari (am vazut mai sus ce fac comisarii) 🙂

Sau ca Solaris da o punga de pufuleti si Intersport o casca fara bretele si de o calitate foarte proasta.

E clar ca exista copii talentati care, daca ar beneficia de un sprijin, ar reprezenta noul val al acestui sport. Ajutandu-i doar cu “nimic” ii pierzi. Nu au nevoie de pufuleti si pliante ci de un sprijin real al acestei federatii care, fie vorba intre noi, nu prea inteleg cu ce se ocupa.

 

Cam asta a fost, pe scurt,  🙂 experienta noastra la Trichallenge si Trikids.

Dupa cum spuneam, si la inceput, este practic imposibil, ca organizator, sa multumesti pe toata lumea. Sper ca cele de mai sus sa fie percepute ca o critica constructiva. In acelasi timp un ochi critic si carcotas ca al meu 🙂 sa reprezinte un sprijin pentru organizatori astfel incat sa “repare”ce e de reparat,  iar editiile viitoare sa fie din ce in ce mai bune.

 

Urmeaza Maratonul International Bucuresti si Cursa copiilor  🙂 🙂 🙂

 

 

 

 

%d bloggers like this: