Run4freedom! Prima mea cursa de alergare!
UPDATE:
Locul 28 din 103 π
Nu prea ma omor cu alergatul. De obicei particip la competitii cu bicicleta.
Dar astazi, am participat alaturi de 2 prieteni mai vechi si unul nou la stafeta Run4freedom
Adica am alergat impotriva traficului de persoane.
ECHIPA
Echipa Biciclistul.ro a fost formata din Emilian Nedelcu, Florin Manole (un sportiv amator bun, chiar foarte bun) si Marius Melinte (concurent, finisher si premiant la Ironman π ).
Evident ca eu, neantrenat si fara prea mult suflu, am fost veriga slaba a echipei.
Insa, mi-am pus in cap sa alerg cei 3,4 km in 20 min.
Am facut 19:30 iar colegii mei de echipa au alergat extraordinar si over all timpul a fost unul bun.
Se pare ca am iesit in prima jumatate.
Timpul bun scos de mine se datoreaza in mare masura lui Emilian.
A alergat in jurul meu si nu i-a stat gura deloc. A incercat sa ma motiveze permanent. Mi-a adus aminte de performantele piciului meu, mi-a aratat concurenti mai in varsta ca mine si mi-a spus ca daca ei pot, si eu pot, mi-a spus glume, ma tinea la curent cu distanta parcursa. π
Danke Emilian!
M-AM SIMTIT BINE
Chiar daca sunt mai mult biciclist decat alergator, mi-a placut experienta de azi.
Intr-o astfel de competitie senzatiile sunt altele. Esti mai aproape de public, totul este mai intens. In plus faptul ca a fost un concurs de stafeta, mi-a dat senzatia de echipa, de apartenenta la un grup, de efort comun.
Cu bicicleta esti singur, tu cu ea, nu ai cu cine sa impartasesti, nu depinzi de nimeni si nimeni nu depinde de tine.
PROMISIUNE
Sper ca evenimentul de azi sa reprezinte inceputul unei “cariere” in alergare. π
Mi-a placut si gandindu-ma ca am cam 8-9 kg peste cat ar trebui sa am, π cred ca in felul acesta pot sa rezolv doua lucruri dintr-o lovitura.
ORGANIZARE EXEMPLARA
De obicei comentez la capitolul organizare. Sunt cam carcotas π
De data asta nu am ce sa spun. Mi-a placut. Organizarea a fost ireprosabila.
Traseul a fost curat, startul la fix, am avut chip-uri de cronometrare, am primit medalii iar tricoul tehnic este unul frumos si de calitate.
La finish am avut apa din belsug, energizant, glucoza si lamai.
Si foarte important: nu a existat taxa de participare.
Gandindu-ma la faptul ca voi scrie despre cursa, am incercat sa gasesc “nod in papura”. Aveam nevoie de ceva “juicy” pentru articol. π
Sincer va spun, singurul lucru mai putin placut a fost ploaia si nu am cum sa ii invinuiesc pe organizatori pentru asta :-).
CONCLUZIA
Concluzia: organizare excelenta, traseu frumos, senzatii super si promisiunea ca o sa ma apuc serios de alergat. Nu de alta, dar colegii din echipa din care fac parte ma motiveaza sa ajung la nivelul lor.