Pe 8 iunie va avea loc Maratonul Vinului .
Personal mi se pare cam cel mai bine organizat maraton MTB.
Am participat la toate editiile de pana acum si va pot spune ca traseul este exceptional.
Trebuie doar sa-ti cunosti limitele si sa te “inrolezi” la traseul potrivit acestora.

Optiunile cursei:
• 1 tura(18km) – amatori, fara cronometrare, recomandat începatorilor
• 2 ture (36km) – amatori, cu cronometrare, nivel intermediar
• 3 ture (54km) – amatori, cu cronometrare, nivel avansat
• 3 ture (54km) – elite, cu cronometrare, pentru ciclistii legitimati la FRC

Categoriile:
• 1 tura (18 km) – amatori: M + F Open
• 2 ture (36 km) – amatori: M 14-19, 20-29, 30-39, 40-49, 50+ ?i F 14-29, 30+
• 3 ture (54 km) – amatori: M 18-29, 30-39, 40-49, 50+ si F Open

Iata cateva cuvinte despre MARVIN 2014:

Maratonul Vinului, maraton caritabil de mountain bike se desfasoara pe dealurile de la Urlati, judetul Prahova, la 80 km de Bucuresti. Aflat la cea de-a patra editie, evenimentul urmareste sa aduca la start 600 de participanti, în patru variante de cursa.

Anul acesta, pentru prima data în istoria sa, maratonul are o componenta non-competitiva, necronometrata, sub forma unei ture de 18 km, pentru toti cei ce au debutat recent în mountain bike si doresc sa-si testeze abilitatile si anduranta fara sa fie nevoie sa concureze cu timpul sau sa parcurga distante pentru care înca nu sunt pregatiti.

În varianta competitiva cursa este de tip XCO cu optiuni de 36 km si 54 km, respectiv 2 sau 3 ture de 18 km, fiecare tura având o diferenta de nivel de 400 m si 2 zone de alimentare. Vârsta minima pentru participare este de 14 ani, participantii cu vârsta între 14 si 17 ani, la data concursului, putând participa doar cu acordul scris al parintilor sau tutorilor.

Traseul are startul si sosirea în fata Primariei din centrul orasului Urlati. Are urcari si coborari, pe drum de pietris si iarba, cel mai mai înalt punct al traseului fiind situat la o altitudine de aproape 400 m. Pantele au o înclinatie medie de 5-7%, ajungând pe unele portiuni la 15%.

În paralel cu circuitul principal exista si optiunea Family Tour, un traseu separat, destinat copiilor, parintilor si tuturor celor ce isi doresc sa se bucure de o plimbare usoara de 10 km prin împrejurimile încântatoare ale orasului Urlati.

Înca de prima editie, Maratonul Vinului a dorit sa îmbine organizarea unei curse cicliste si încurajarea ciclismului în aer liber cu sustinerea celor aflati în dificultate, donând profitul obtinut unor organizatii locale din Urlati. Anul acesta sprijina Fundatia Bucuria Ajutorului si centrul sau de zi unde beneficiari sunt copii din Urlati provenind din familii dezavantajate.

Evenimentul este organizat de Quintus Foundation, este sustinut de Primaria Urlati si are ca parteneri principali P&G Urlati, Accu-Chek si CoilProfil.

Puteti sa va inscrieti pe pagina evenimentului.

Sa aveti spor la pedalat!

Si cateva imagini de la editiile trecute:

In timp ce alergam aseara, neavand muzica, ma gandeam la diverse, in ideea de a nu fi concentrat la oboseala.
Si am ajuns la concluzia ca noi, cei din generatia 30-40 ani, suntem extrem de norocosi.
Am prins vremurile trecute, dar si vremurile noi.
In ceea ce priveste sportul mi-am dat seama de adaptabilitatea noastra si in acelasi timp de “fitele” capatate odata cu avansul tehnologic.

Cand eram copii faceam sport imbracati in tricoul de bumbac al fratelui mai mare iar acum iesim la alergat doar cu tricouri tehnice, eventual cu “clima cool”.

Concuram cu vecinii de la cealalta scara iar rasplata dupa castigarea cursei era reprezentata de admiratia celorlalti copii.
In prezent ne inscriem la maratoane, semi-maratoane, triatloane etc si trebuie neaparat sa primim macar o medalie de “finisher”.

Jucam fotbal, tenis si ne plimbam pe bicicleta incaltati in tenesi “Dragasani”.
Acum ne luam adidasi pentru iarba sintetica sau pentru sala. Mergem pe biciclete incaltati cu pantofi compatibili cu pedale SPD.

Reperul pentru distanta alergata era tura de parc. Nu ne masuram performantele cu “Endomondo” “Runtastic” sau alte aplicatii.
Nu monitorizam pulsul si nu aveam ceasuri cu gps si centuri cardiace.

Ne chemam prietenii, afara la sport, printr-un strigat in fata balconului.
Acum trebuie creat un ” event” pe facebook si dat “invite”.

Ne povesteam intamplarile si performantele in fata scarii sau prin oracole. Astazi scriem pe blog si dam “share” pe twitter.

Si comparatiile pot continua la nesfarsit.

Eu unul m-am simtit bine si atunci si ma simt bine si acum.
Faptul ca le-am trait pe amandoua imi da un sentiment de fericire pentru ca am fost contemporan cu doua lumi total diferite.

Voi ce credeti?

De patru ani obisnuiesc sa particip la competitii MTB la nivel de amatori.
Imi place spiritul de competitie, ma motiveaza sa ies pe bicicleta si sa imi imbunatatesc timpul an de an.

Am inceput pe o bicicleta B Twin, de la Decathlon si am ajuns la un Scott cu frane hidraulice, cu o echipare peste medie si un pret pe masura 🙂 .
Am investit in echipament si accesorii (spre disperarea Irinei) destul de mult.
Am participat la peste 30 de competitii de diferite feluri (xc, pe plat, cu diferente de nivel, in paduri, in camp deschis, pe noroi, pe asfalt, etc)

Am facut aceasta introducere pentru a va da seama ca am trecut de stadiul de neinitiat si incepator in sportul asta.

Dar aventura mea la Prima Evadare 2014 mi-a intrecut orice asteptare si va ramane un concurs de referinta pentru mine.

Sa incepem cu inceputul, zic! 🙂

Avand in vedere cele de mai sus, plus faptul ca eram la a patra participare la Prima Evadare, mi-am setat ca si tel sa termin in prima mie de finisheri.

Dimineata pregatit, rucsacul cu apa in spate, am luat startul. Spre deosebire de ceilalti ani, in prima parte a traseului, portiunea pana la centura a fost doar pe carari largi, fapt ce m-a facut sa ma simt in largul meu si sa merg bine.

Am uitat sa zic ca de mai bine de trei saptamani, din motive de burta cam mare :-), tin o semi dieta. Adica adio zahar si carbohidrati. Exact ce aveam nevoie la concurs.

In prima faza totul a fost ok si chiar ma gandeam: uite mai! Sunt legende astea ca daca nu consumi carbohidrati esti praf. Eu merg bine!

Va dati seama ca pana la urma am fost praf. :-). Dar sa nu anticipam!

La Ghika eram bine. Dupa cum arata punctul de alimentate care inca nu fusese “jefuit”, dupa entuziasmul localnicilor si al voluntarilor si dupa timpul scurt parcurs de la start, mi-am dat seama ca sunt bine pozitionat.

Am bagat rapid 2 felii de portocala, 1 banana si mi-am facut refill la apa din rucsac.
Dupa max 3 minute am sarit pe bicicleta manat fiind de entuziasmul locului in pluton.

Eeeeeee! Si acum incepe partea haioasa!!!! 🙂

Dupa 2 km i-am spus colegului cu care mersesem pana acolo impreuna:
– Du-te ca m-au luat picioarele!

Brusc muschii mi s-au intarit si nu am mai putut misca.

“Nu-i bai” mi-am zis in gand pentru ca nu era prima data cand pateam asa ceva.
Am baut apa multa, m-am masat pe muschi, m-am odihnit, fizic, pt ca mental…..ma durea sufletul cand vedeam cum trec grupuri, grupuri pe langa mine :-(.

Am pornit si dupa 2 km am patit acelasi lucru.
Si cam asta a fost ritmul pana la final. Din 2 in 2 km ma opream sa-mi revin si muschii sa se relaxeze.

De doua ori am fost extrem de aproape sa abandonez dar datorita unor voluntari de pe traseu (tin sa le multumesc) care m-au incurajat si ajutat nu am facut-o.

Si iata cum obiectivul meu, acela de a termina in prima mie……s-a transformat in acela de a termina macar cursa :-).

Intr-un final, dupa “n” pauze si 6 ore am terminat pe 1938.

Faptul ca am terminat asa greu i-a facut pe insotitorii si pe colega ce venise sa ne ia, sa se grabeasca. Asa ca am luat medalia, tricoul si m-am suit in masina (bicicletele pe suportul de pe hayon) cu gandul ca ma odihnesc pe bancheta din spate.

Dar cum legile lui Murphy functioneaza din plin, aventura abia statea sa inceapa :-).

In cateva cuvinte, suportul de biciclete s-a rupt in timp ce rulam cu viteza pe autostrada si cele trei biciclete s-au imprastiat pe jos.

La ce obosit eram, nu ma gandeam ca s-a stricat bicicleta ci la cum ajung eu acasa de la kilometrul 25 de pe A3.

Dupa o verificare sumara, bicicleta mea era functionala. Arata ceva mai bine decat a prietenilor mei care ramasesera fara jumatati de sa sau cu furcile in pioneze. 🙂

Am luat-o usor pe banda de urgenta spre Bucuresti si logic, ca altfel nu se putea la cat ghinion avusesem, ne opreste Politia sa ne amendeze.
Erau super mirati de faptul ca au vazut trei “terminati” pe biciclete plimbandu-se pe autoastrada avand in spate un paravan format de masina de pe care cazusera bicicletele. 🙂

Dupa discutii lungi ce au durat 30 de secunde :-), ne-au intors inapoi pana la prima iesire de pe autostrada.
Astfel am mai facut inca aproximativ 30 km de pe la Moara Vlasiei pana la Bucuresti.

Cu ocazia asta am descoperit ca frica este un factor motivational extrem de puternic.
Pedalam de zor pe foaia mare (doar ea mai functiona) gandindu-ma ca daca nu ajung acasa si ma opresc, ma mananca lupii cainii pe campurile alea pustii 🙂

Si uite asa…..am facut aproape 100 km la Prima Evadare 2014.

De concurs in sine…..ce sa zic.
Deja ne-am obisnuit sa fie foarte bine organizat.

Urmeaza primul meu concurs de alergare: Bucharest Half Marathon cursa de 10,5 km.

Abia astept sa vad ce se mai intampla! :-))))))