Am facut o mica pauza de scris, pauza pe care am folosit-o pentru a ne antrena pentru prima editie a Maratonului International Brasov, concurs de sosea in inima tarii.

Mica si inimoasa noastra echipa (acum suntem trei) avea ganduri mari pentru acest concurs.

Soseaua, diferenta, aparent mica, de nivel si aerul rece de munte ne-au facut sa credem ca ne vom bate recordurile personale. Insa, pentru a nu stiu cata oara, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Am venit cu o zi inainte de concurs pentru a ridica kit-ul de concurs in liniste si pentru a fi odihniti.

Ne-am prezentat la locul anuntat pentru ridicarea pachetelor si am gasit o zona aerisita si bine organizata in cel mai nou mall din Brasov, Coresi.

 

Singurul minus a fost reprezentat de continutul pachetului de start. Tricoul, cu un design frumos, tehnic ce-i drept, este unul low cost. Si in afara de un baton de la Herbalife punga roz de la Telekom cam “plangea”. Era mare si goala 🙂

Pentru o prima editie au existat nume sonore de sponsori. E adevarat ca nu s-a vazut acest lucru privind kit-ul de start, dar hai sa spunem ca au fost cheltuieli mari de organizare si componenta sociala a fost consistenta iar donatiile caritabile au fost substantiale.

Bine! Noi am ramas sub impresia pachetelor de start de la Maratonul international de la Cluj si BIHM care ne-au impresionat. Folosesc sacul de la Cluj de fiecare data cand ies la antrenament.

 

 

Dimineata, cu mic cu mare, ne-am prezentat in Piata Sfatului. Fetele au concurat la cursa de 5 km, iar noi, bravii sportivi tomnatici, ne-am incordat muschii pe traseul de 21 km.

Am plecat ca din pusca, iar dupa primii 5 km, eram convinsi ca vom scoate sub 1:45:00. Insa pe masura ce mergeam la vale, ne-am dat seama ca va fi din ce in ce  mai greu sa facem fata urcarilor.

Si iata ca de la kilometrul 7 a aparut! Un drum drept, cu o urcare usoara dar constanta. Genul acela de urcare care te macina, te uzeaza si te ispiteste sa te opresti din 200 in 200 metri. Si cum nu era suficient sa urcam, soarele ardea mai rau ca pe plaja din Mamaia la ora 12.

Nu s-a simtit absolut deloc aerul rece de munte. Ma uitam la padurile din jurul orasului, care pareau foarte aproape si nu-mi venea sa cred ca imi ardea asfaltul sub talpi si simteam soarele care imi dogorea fix in crestetul capului. Normal ca nu eram pregatit cu sapca. Alergam la munte, la 9 dimineata in iunie. Cat de cald putea sa fie? 🙂

Fac o mica paranteza si subliniez inca un aspect de care organizatorii ar trebui sa tina cont data viitoare. Circulatia nu a fost oprita pe traseul concursului. A fost inchisa doar o banda si pe langa caldura si aerul fierbinte care iti ardea plamanii trebuia sa suporti si fumul de esapament si nervii soferilor care iti accelerau in nas si isi exprimau nemultumirea in cele mai plastice moduri.

Ma gandesc ca daca la Bucuresti sau Cluj este posibil sa gasesti o varianta de a asigura exclusivitate pe traseu, se poate si la Brasov.

Revenind la concurs, va recunosc ca a fost primul concurs la care ne-am oprit de cateva ori sa ne recapatam fortele. Simteam ca nu mai avem energie sa inaintam iar caldura facea ca urcarile sa fie resimtite din plin. Organizatorii au “plantat” din loc in loc adevarate stropitori de apa sub care ne racoream. Punctele de hidratare au fost suficiente iar voluntarii bine pregatiti cu pahare de apa, isotonic si incurajari.

Eu am terminat in 1:52 si am ocupat locul 70 din 203 participanti la general si 26 din 72 la categoria mea de varsta (veterani, cum ii place lui Vali sa rada de noi).

Aruncand un ochi peste clasament nu am putut sa nu observ ca, nume cunoscute de alergatori, au scos timpi foarte slabi.

A fost cel mai greu concurs la care am participat. Cred ca dificultatea concursului a fost data in special de caldura nimicitoare si de lipsa vantului care sa racoreasca un pic atmosfera.

Am vazut persoane pe traseu care efectiv vomitau si la final un concurent a trebuit sa fie preluat de SMURD deoarece lesinase. Sper ca e bine!

Cursele copiilor, din dupa amiaza aceleasi zile, au fost organizate exemplar. Recunosc ca aveam ceva emotii deoarece am avut cateva experiente neplacute la concursurile organizate de Gabi Solomon. Nu detaliez, dar cu siguranta cei care ati citit aventurile noaste la Trikids stiu la ce ma refer. Imi fac mea culpa pentru prejudecati si il felicit pentru organizare.

Traseu safe, aerisit si implicare maxima astfel incat “piticii” sa se simta excelent.

Ai mei au fost super incantati si, luandu-ma dupa zambetul lor, experienta a fost una placuta.

Nu am vazut-o niciodata pe Maya atat de implicata si ambitioasa.

 

 

Una peste alta a fost o experienta inedita in care am invatat ca vremea poate fi un adversar de temut pe care nu trebuie sa-l neglijam.

Felicit organizatorii pentru eveniment si, cu siguranta, vom bifa si a doua editie.

In acelasi timp, cel de-al treilea membru al echipei noastre, Bogdan, cel supranumit si Gaman 🙂 a dat dovada de o ambitie iesita din comun si a terminat competitia cu un timp extraordinar de bun. Chiar daca ne-a marturisit, imediat dupa finish, ca nu va mai participa la niciun concurs – am mai auzit asta si la Vali cand a terminat primul maraton- 🙂 suntem convinsi ca la startul urmatorului concurs va fi alaturi de noi. 😉