smartcasual.ro Web analytics

Month: April 2016

Taxa pe euforie!

Taxa pe euforie!

Uitandu-ma aiurea pe facebook am vazut la Emilian ca s-au descris inscrierile la Pegas Triatlon Buftea. De curiozitate am deschis articolul, chiar daca o participare la un triatlon, oricat ar fi de tentanta, pare practic imposibila, pentru mine, datorita faptului ca nu stiu sa inot aproape deloc 🙂
Si citind eu asa, fara sa-mi dau seama 🙂 ma duc la rubrica taxe participare.
Au asa, o atractie inexplicabila taxele astea incat mi-e practic imposibil sa nu le despic in patru. 🙂
Nu o sa comentez valoarea taxei. Nu am participat niciodata la un triatlon si nu stiu ce implica. Altceva mi-a atras atentia.
Pentru a participa trebuie sa-ti “cumperi” o licenta de o zi de la Federatia Romana De Triatlon. Adica dai 50 lei esti sportiv licentiat, nu dai, nu esti licentiat.
Eu stiam ca, pentru a fi sportiv licentiat, trebuie sa ai alte atribute in afara de o hartie cu Vlaicu in buzunar.

Mie imi suna a taxa de protectie sau “ce sa inventam sa mai scoatem un ban ca doar ne-am strans si noi 15 baieti si ne-am facut federatie”

Pai hai sa facem si noi Federatia Romana a Participantilor  la Concursuri! :-).

Si sa cerem 30 lei organizatorilor sa ne prezentam. 🙂

Bun! Nu am reusit, poate nu am gasit eu si exista, sa inteleg de ce trebuie sa fiu “sportiv amator licentiat” pentru o zi.
Si cum naiba astazi sunt licentiat si maine nu mai sunt?!?
Adica, concret, care este diferenta intre Pegas Triatlon 2015 (fara taxa de licentiere a lu’ peste prajit) si Pegas Triatlon 2016?!?

Intrebarea e valabila pentru orice alt concurs. Intamplarea face sa mentionez de Triatlonul Pegas de la Buftea.
Ce primesc in plus daca sunt “licentiat”? De ce m-as “licentia”?!?
Pe acelasi model, o sa apara, pe langa taxa de participare si taxa de licentiere, eventual si taxa pe bucuria de la finalul concursului.

Taxa pe euforie!  ;-).

Hai ca suna bine.

Iar exprimarea de “sportiv amator licentiat” …..ma lasa fara cuvinte.
Asa ca, poate imi explica si mie cineva.


Ma intreb de asemenea, si poate organizatorii pot preciza, de ce un concurs ar accepta sa impuna proprilor participanti o asemenea taxa. Concursul trebuie sa fie neaparat sub egida Federatie de Triatlon? De ce? Cu ce scop? Cum anul trecut sau acum doi ani, nefiind sub umbrela Federatiei lumea a venit si s-a simtit bine? De ce tre’ sa fiu “licentiat” sa fac miscare si sa ma bucur de asta?

Recunosc ca nu ma pricep la triatlon si poate imi scapa mie ceva si nu inteleg.

Repet! Nu am nimic cu organizatorii. Doar ca nu vad logica.

 

Later edit:

Am discutat cu organizatorul concursului despre care am vorbit in articol.

Emiterea autorizatiei de la autoritati este conditionata de plata acestor taxe. Si de catre participant si de catre organizator.

Deci Federatia asta e un fel de fisc. Impoziteaza si participantul si organizatorul si au reusit sa gaseasca parghia (impreuna cu autoritatile) sa te oblige.

P.S. Taxa pe zi e 10 lei. Pe un an e 50. M-a luat valul dar principiul ramane acelasi

 

 

Chisinau si Bucuresti, doua inimi romanesti!

Chisinau si Bucuresti, doua inimi romanesti!

Asa cantau niste baieti imbracati in tricouri cu Romania mare pe piept, la o terasa in centrul Chisinaului si este imaginea cu care am ramas dupa participarea la Maratonul International Chisinau.

Ne-am decis sa participam la Maraton International Chisinau pentru a schimba peisajul.

image

La momentul inscrierii, Maratonul de la Cluj era fix in aceeasi zi si am renuntat la el cu gandul ca la Chisinau va fi mai “exotic”
S-a dovedit ca am luat decizia buna si experienta de la Chisinau a fost una pe care, la anul, cu siguranta o vom repeta.
Cand am ajuns in Chisinau, pentru prima data, am avut un sentiment de deja-vu.
M-am intors in timp pentru ca am vazut  Bucurestiul acum 15 ani. Identic 🙂
Nu este un lucru neaparat rau pentru ca “emanciparea” asta a Bucurestiului a adus viteza, stres, nebunie, graba si lipsa timpului de calitate. Suntem prinsi in corporatii, afaceri, intalniri si uitam sa ne bucuram de lucrurile simple si de valoare.
La Chisinau viata este mai simpla, mai ieftina insa si mai linistita sau cel putin asta am simtit eu in cele trei zile petrecute acolo.
Evenimentul in sine a fost bine organizat insa au existat momente in care am simtit “stangacia” inerenta unui concurs aflat abia la a doua editie. O sa fiu foarte succint in a descrie ce mi-a placut si ce nu:

 

Ce mi-a placut:


– atmosfera de sarbatoare. A fost un eveniment important pentru oras si asta s-a vazut;

– preturile. Berea, pizza, “zeama” de pui, “caciula lui guguta”, apa gazata…..ieftine;

– incurajarile de pe margine. Voluntari, trecatori, sustinatori. Nimeni nu s-a suparat ca am blocat orasul. Niciun claxon, nicio injuratura scapata printre dinti. Oamenii de pe margine iti zambeau si parca iti multumeau ca ai venit in orasul lor si ai contribuit la realizarea unui eveniment de asemenea anvergura.

– puncte de alimentare suficiente, apa din belsug astfel incat sa-ti pui si in cap (la propriu) 🙂

– kit-ul de participare. Decent, cu tot ce aveai nevoie pentru cursa;

– taxa de participare. In jur de 85-90 lei pentru Maraton;

– traseu frumos care a strabatut tot centrul orasului;

– spalatoria auto care a scos stropitorile pe traseu. Tunelul de apa a fost incredibil. Mai ales pe final.
Ce nu mi-a placut:

 

– caldura mare si urcarea care te macina 🙂

– cozile de la ridicarea pachetelor de start. Era o procedura greoaie care dura. Pana te gaseau pe lista, pana incropeau kit-ul, pansa se facea asigurarea……iti pierdeai toata rabdarea si coada din spatele tau crestea vazand cu ochii;

– faptul ca la inregistrare/ridicare kit-uri erau voluntari care vorbeau exclusiv limba rusa. Nu aveam pretentia sa stie romana (cu toate ca este limba oficiala a tarii) dar macar o boaba de engleza 🙂

– startul. Au ratat total momentul si ne-au tinut 20 minute intr-un soare nemilos. Daca te asezi la start cu 15 minute mai devreme si apoi mai astepti inca 20 peste ora stabilita, nivelul entuziasmului scade dramatic. Mai ales daca la ora stabilita mai faci si numaratoarea inversa si te opresti la 3 anuntand ca mai dureaza 2 minute. Si apoi inca 3. Si inca 5. Si hai sa mai ridicam o data mainile in aer. Si sa va mai spunem sponsorii. Dar mainile le-ati ridicat? Si in cazul in care nu stiati va anuntam sponsorii. Dar voi sunteti gata? …….Mainileeee suuuuusss!

– traseul in a doua jumatate a cursei. Pentru maratonistii de peste 4 ore parcurgerea zonei centrale, la ultima tura, a fost dificila. Foarte putini voluntari iar traseul se transformase intr-o veritabila promenada unde trebuia sa faci slalom printre tineri care se tineau de mana, mamici cu carucioare, biciclisti, copii care jucau fotbal.
E mai usor sa alergi in IOR la ora de varf.

– lipsa posibilitatii de a te hidrata corespunzator la final. Nu a existat nicun punct cu apa sau altceva la finish. Primeai de la o fata o punguta cu o apa, o banana si o portocala. La un moment dat s-au terminat fructele si primeai doar o apa. Asta daca nu o ratai pe fata respectiva si ramaneai cu buzele arse si uscate. De asemenea, dupa 3 ore 45 minute au disparut mesele de masaj.

– declaratiile organizatorilor referitoare la numarul participantilor. Cand am auzit ca vor fi 15.000 de participanti (mai multi ca la Bucuresti) si cand am vazut spatiul mic am crezut ca o sa ne calcam in picioare.
Daca la cursele competitive au fost 2000 de participanti (conform rezultatelor oficiale) la cursa populara au fost 13.000 de oameni?!?
Cred ca au numarat si voluntarii si familiile acestora si locuitorii cartierelor de pe traseu 🙂

– materialul din care era facut numarul pentru ca nu am reusit sa il pun pe centura si l-am prins cu ace (hai ca sunt hater). Glumesc 🙂

Nu am reusit sa vad cursa copiilor pentru a face o comparatie obiectiva cu competitiile bucurestene.
Chiar daca, citind cele de mai sus pare ca au fost multe scapari, experienta totala a fost una placuta. Scaparile organizatorice au fost compensate de entuziasm si atitudine pozitiva. Zambetul pe buze a fost la ordinea zilei.

Ne vom intoarce si la anul pentru lucrurile frumoase si pentru a ne bucura de acest eveniment important pentru oras.
Ii felicit pe organizatori si bravo lor ca au reusit sa transforme Chisinaul.

Bucharest 10k Family Run, impresii la cald!

Bucharest 10k Family Run, impresii la cald!

….sau cum unii sunt mai egali decat altii.

Cam asa am vrut initial sa pun titlul articolului insa n-am dorit ca o intamplare, izolata, pe care o voi relata putin mai tarziu, sa strice o duminica insorita plina de miscare alaturi de familie.
Vorbesc aici despre Bucharest 10k Family Run, prima editie de acest fel.
Over all e un eveniment frumos si extrem de util in promovarea miscarii.
Putea foarte bine sa se numeasca ” Bucharest Rich Family Run” in conditiile in care, o familie cu doi copii, pentru a participa la toate cursele, a trebuit sa scoata din buzunar undeva la 300 lei (aproximativ). 🙂
N-are rost sa ma iau de calitatea tricoului tehnic (Bucharest Running Club ne-a obisnuit cu Adidas) de la Hervis.
Sau ca acest tricou jalnic era singurul obiect dintr-un pachet de start uimitor de sarac (participarea a fost aprox 20 euro).
Chipul de cronometrare a fost din acela, ieftin, lipit de spatele numarului. Asa ca, niciun gand de gross time sau net time. Cred.

Later edit: Radu Milea zice ca cipul nu e ieftin si ca stie sa faca multe si o sa avem si gross time si net time.

Later edit 2: Cipul lipit pe spatele numarului, in cazul stafetei, a fost extrem de neinspirat. A trebuit sa schimbi numarul si alergatorul numarul 2 sa alerge cu numarul (si numele celuilalt) pe tricou. Schimbul s-a efectuat cu dificultate. In cazul unui cip de picior era mai simplu.

 

Cursa regina a evenimentului, 10 km, s-a desfasurat in nota obisnuita a alergarilor pe acest traseu, alergari organizate de Bucharest Running Club.
Traseu frumos, aerisit, activitati multiple in piata, puncte de alimentare generoase si entertaiment pe traseu (mi-a placut taraful de la Unirii)

Nu sunt prea multe de spus despre aceasta cursa. Eu am venit dupa 3 saptamani de pauza, generata de probleme de sanatate, si in plin tratament cu antibiotic.
Dar, cred ca, pauza si “foamea” de alergare au fost mai puternice decat efectul epuizant al antibioticelor si am facut “Personal Best”. 48:59 minute.

Revenind la ce spuneam la inceputul articolului mi-a ramas asa, undeva in coltul gurii, un gust putin amar. Ma refer aici la partea sensibila a unui astfel de concurs.
La “Calcaiul lui Achile” numit Cursa Copiilor.

Am decis tarziu sa participam in grup la eveniment, asa ca l-am inscris pe Andy, dimineata la 8, inaintea curselor.
Senzatia a fost ca eram primul care se inscrie.
Nimeni nu stia ce trebuie sa semnez, la ce masa trebuie sa ma inscriu, cum sa incaseze banii si ce trebuie sa primesc.

Doua numere identice….nuuuu, stai, doua numere la rand. Aoleu, nu mai avem tricouri. Semnati aici…stati, ca nu trebuie sa completati asta, ba da trebuie…aaaaaa hai sa completam atunci sa fim siguri.

image

Emilian radea in spatele meu si imi facea poze gandindu-se ca o sa scriu de brambureala de la inscriere. Dupa 15 minute (ce ne faceam daca era coada si fiecare ar fi stat atat? ) am reusit sa iesim la aer curat sa ne incalzim la soare.

Fac o mica paranteza intorcandu-ma la cursa de adulti. La garderoba au schimbat sistemul.
Nu mai lasai sacul legat pe standul acela de fier. Il predai voluntarilor, care le asezau la rand, si care iti promiteau ca este spre binele tau, ca va fi mai simplu la ridicare.
Rezultatul:

Am petrecut mai mult timp la coada pentru recuperarea sacului decat in cursa de 10k.

Booon! Sa ne intoarcem la pitici. Mi-a placut ideea cu parintii care alergau pe un culoar, separat, pe langa micii sportivi.
Mi-a placut startul in mini valuri, copiii fiind asezati pe mai multe randuri.
Mi-au placut, de asemenea, “atelierele” de joaca pentru copii.
Inclusiv cursa cu obstacole organizata de Smartatletic (vezi Bogdan Antohe ca imi si plac lucruri si nu doar critic?) 🙂

Nu mi-a placut spatiul meschin pentru acces.
Cand ai la dispozitie toata Piata Constitutiei, sa faci accesul parintilor si copiilor pe un culoar de maxim 2 metri, ma face sa cred ca esti un nostalgic comunist caruia ii placeau cozile si imbulzeala.
Nimeni nu informa pe nimeni astfel incat copii de toate varstele, cu parintii din dotare, se inghesiuiau de parca se dadea ceva gratis.
In poza de mai jos se vede imbulzeala infernala din zona de intrare.

image

 

A trebuit sa stau cu Maya (5 ani) in brate deoarece se sufoca acolo jos.

Aici puteti vedea cat de lata era iesirea.

image

Si daca sunteti mai atenti (am ajuns la motivul supararii mele) il veti vedea pe “eroul national” Andrei Rosu. Care nu statea in multime. Avea statul privilegiat ca nah! Sa nu se murdareasca atingandu-se de oamenii de rand.
In cazul in care nu stiti, e baiatul ala care a alergat 500 si ceva de km la Polul Nord, iesind pe locul trei (sa nu mai spuneti la nimeni dar alergarea a fost mai mult mers, Polul Nord era la vreo 2500 km distanta si, daca privesti din alta perspectiva, a terminat ultimul cursa).
Ma rog, rezumand, este cel are face o poveste lacrimogena din orice alergare, somn pe balcon sau program de “CIA” si “incaseaza” bani vanzand vise ambalate frumos.

Deci il stiti.

Daca va uitati mai atent o sa vedeti un baietel in verde, sprijinit de stalpul de la intrare, care este primul.
Care sta in fata si, respectand blazonul familiei, nu are acelasi regim ca muritorii de rand.
Este “mai egal” decat ceilalti copii.
Cei care aveti copii, care participa la astfel de evenimente, stiti probabil ca la distanta asta mica, 800m, conteaza enorm de unde pleci. Pleci primul si te pricepi putin la alergare, ai sanse. Pleci din pluton, din spate, pentru ca taica-tu e un anonim, n-ai nicio sansa.
La varsta asta sunt foarte competitivi si “toata lumea castiga” sau “important e sa faci miscare” nu prea mai tin.

Sa nu fiu inteles gresit. Am toata admiratia pentru acest pusti care, pentru varsta lui, alearga foarte bine. Mult si bine si cu o postura pe care nu o au multi atleti.

Bravo lui!

Dar sa te puna tati in fata, ocolind toata zona aia, doar pentru a demonstra ca familia Rosu e o familie de super eroi care, ridicandu-se de pe canapea (by the way: oare cat o sa mai treaca pana o sa ceara bani pentru a vizita si atinge celebra canapea), au devenit un fel de “Cei patru fantastici” ai alergarii, e cam mult!
Si nu ma numiti “hater”. Numiti-ma frustrat. Pentru ca asta sunt. Un frustrat care e scandalizat de ipocrizie. Si scarbit ca, pentru scopuri de marketing si PR, unii isi folosesc copiii.
Bravo inca o data pustiului mai ales pentru sprintul final.
Rusine lui Andrei Rosu ca isi invata copilul sa triseze. Pentru ca a ocoli toata coada si a intra in fata, doar pentru ca ii cunosti pe organizatori, se numeste ca ai trisat. Sunt curios cum o sa sune povestea cursei.

Restul nu mai conteaza. Nu mai conteaza ca pustiul care era primul la categoria 7-9 ani a fost indrumat sa faca dreapta, spre Unirii, cand mai avea 50 m pana la finish.
Tare sunt curios cum a scos camasa Gabi Solomon. Era cam fioros parintele respectiv si sincer, la cata violenta emana……. 🙂
Exagera dupa parerea mea dar, un strop de dreptate avea.
Voluntarii aia specialisti pe care ii vedem prin bugete, au fost inexistenti.

Dincolo de sentimentul de lehaminte lasat de imaginea zugravita mai sus, a fost un eveniment frumos la care copiii mei s-au simtit excelent.
Andy a iesit pe locul 9 in conditiile in care a plecat din penultimul rand.
Chiar daca nu a castigat nimic eu l-am premiat.
Pentru ca la noi in casa se premiaza ambitia si nu aparentele. Determinarea si nu povestile frumoase. Dorinta de reusita si nu dorinta de a da bine in poza.

 

 

%d bloggers like this: