Am tot scris in anii ce au trecut, cu un ochi extrem de critic, despre acest concurs, aflat la cea de-a treia editie. Am participat la toate si pot spune ca anul acesta a fost bine.

Daca anii trecuti traseul a fost acela care ne-a facut pe multi sa strambam din nas si sa-i criticam pe organizatori, anul acesta lucrurile s-au schimbat. Mi-a placut traseul care a strabatut orasul si a urcat spre Poiana Brasov astfel incat a transformat concursul dintr-unul de plat intr-unul cu diferenta de nivel si aer tare 🙂

Nu o sa insist prea tare pe experienta si performanta mea la aceasta cursa deoarece nu cred ca e foarte relevant, atat timp cat sunt un alergator amator, de mijlocul clasamentului 🙂

Ce ma frapeaza insa, este lipsa de prietenie a Brasovului. Ma frapeaza cum un oras asa frumos este atat de neprietenos cu un astfel e eveniment. In afara de Piata Sfatului, nimic.

Senzatia pe care am avut-o pe la km 4, când grupul de alergatori era destul de compact, mi-a dat fiori

Se marsaluia intr-o liniste totala de parca o armata de zombi atacasera cetatea si noi trebuia sa evacuam.  Capul plecat, panta care te macina, zgomotul pantofilor care loveau ritmic asfaltul erau desprinse dintr-un film cu zombi.

 

In afara de punctele de alimentare, unde voluntarii incercau sa transmita energie, nimic. Liniste totala. Oamenii de pe strada priveau impasibili, cei din masini erau incruntati iar unde nu erau masini aveai parte de priviri curioase ascunse in spatele perdelelor.

De ce oare alte orase sunt mai primitoare si Brasovul nu? Mai ales ca e un oras turistic si sunt obisnuiti cu vizitatori.

Anyway, de data asta m-am simtit bine si nu prea am ce sa le reprosez organizatorilor. Doar poate ca ar fi trebuit o incalzire facuta de un profesionist.

Asa ca nu prea o sa faca trafic articolul asta 🙂

De asemenea copiii s-au simtit excelent la cursa dedicata lor.

Singura parere de rau este ca a picat in aceeasi zi cu Prima Evadare 🙂