“Succes is not a destination, it`s a journey”
Stiu cat de mult iti place sportul si cat de mult muncesti si, de asemenea, stiu ca iti doresti ca, la un moment dat, un intreg stadion sa-ti strige numele si sa asculti imnul Romaniei, cantat pentru tine.
Stiu, pentru ca mi-ai spus de nenumarate ori acest lucru.
Stiu ca ai fost in stare sa renunti la telefonul mobil pentru bilete la meciul cu Lazio. Stiu ca, desi ai doar 10 ani, te pregatesti centralizat de 5 si stiu ca 5 zile din 7, cate are saptamana, mergi la antrenamente.
Stiu ca, nici nu ai clipit, când antrenorul te-a rugat sa joci pentru o grupa mai mare de varsta. A venit ca o confirmare a muncii tale.
In acelasi timp nu ai neglijat nici grupa ta de varsta si, timp de doi ani, in fiecare sambata si duminica, din sezon, ai fost la meciuri, jucând pentru ambele grupe de varsta.
Stiu cat de mult ti-ai dorit sa ajungi la o academie de portari (nici nu stiam ca exista asa ceva) pentru ca ai vrut sa te pregatesti pentru a deveni cel mai bun dintre portarii de varsta ta si stiu ca rupi Youtube in doua uitandu-te la clipuri cu antrenamente de portari.
Stiu cat de trist ai fost când nu ai reusit sa-ti intalnesti idolul si stiu cat de suparat erai, la inceput, când nu castigati nici macar un meci.
Dar nu te-ai lasat si acum nimeni nu castiga in fata voastra. Lacrimile de infrangere s-au transformat in tipete de bucurie si in “lantul victoriei” Stiu ca, indiferent de cat timp petreci pe terenul de fotbal, la final, ai un zambet larg si alergi sa-mi spui cat de tare a fost. Si, in acelasi timp, stiu ca joci fotbal pe ploaie, noroi, zapada sau praf cu acelasi entuziasm. Cu o minge buna pe gazon artificial sau cu una, vai de ea, in fata portii, cu baietii.
STIU!
Si eu te incurajez sa faci ceea ce iti place si iti confirm ca acesta este drumul spre a realiza ceea ce ti-ai propus. Si iti repet de fiecare data sa te bucuri de fiecare minut petrecut pe teren, la antrenament si in cantonament. Pentru ca nimic nu este mai important decat sa iti ocupti timpul facand ceea ce iti produce placere.
Iti confirm, in acelasi timp, ca, fara efort si fara sacrificiu, nu poti excela in nici un domeniu. Nicaieri!
Nu poti, peste noapte, sa te transformi intr-un sportiv desavarsit. Pentru ca niciodata nu te vei fi antrenat suficient.
Te sprijin si merg cu tine la fiecare meci si te incurajez, din spatele portii, sa te ridici dupa fiecare gol incasat. Pentru ca esecul e bun. Pentru ca esecul te invata cum sa te ridici si cum sa o iei de la capat mai bine, iar si iar.
Sufar langa tine pentru fiecare minge pierduta si topai in tribune, ca un descreierat, la fiecare plonjon reusit. Te incurajez sa mergi pe drumul care iti place chiar daca, la inceput, nu mi-a placut ca ai vrut sa stai in poarta.(deh, reminiscente din copilarie când, in poarta, il bagam pe cel mai slab) 🙂
Si, in acelasi timp, stiu ca nu pot sa te feresc de povestile frumoase de pe Facebook.
Povesti ale vedetelor de carton aparute peste noapte. “Vedete” care nu au facut nici 10% din munca depusa de un sportiv adevarat. Care, atunci când, la 10 ani, unii isi rupeau adidasii pe pistele de alergare, nu aveau nicio treaba cu sportul. Care, atunci când un sportiv se culca devreme pentru ca a doua zi avea concurs, ei mergeau la club si se distrau ca orice alt tanar de varsta lor. Fara sacrificii, fara mustrari de constiinta.
Vezi ca, sportivi amatori, reprezinta Romania fara a avea nici o baza in afara de o poveste frumoasa tesuta pe Facebook, asta in timp ce sportivii profesionisti sunt lasati pe margine. Pentru ca, poate astazi, povestea de pe retelele sociale si din presa, poate parea mai importanta decat munca de ani si ani. Stiu ca pare nedrept sa muncesti si sa te pregatesti ani de zile, in timp ce unii duc o viata plina de infractiuni, pentru ca apoi sa acapareze lumina reflectoarelor cu o poveste inimaginabila.
Stiu ca pare nedrept sa-ti construiesti tehnica in ore, zile si saptamani in sala, pe pista, pe teren, in timp ce unii isi fac “selfie” si construiesc doar povesti ambalate frumos, pentru ca apoi sa reprezinte Romania in diverse competitii.
Stiu ca pare frustrant ca, in timp ce unii se distreaza la concerte, “socializand” cu admiratoare prin camere de hotel, turnând gaz pe foc, altii isi rup pantalonii in genunchi de la atatea sarituri si plonjoane si sprinturi. Si, dupa toate acestea, primii sa scrie carti, sa tina discursuri motivationale despre ridicatul de pe canapea si sa dea lectii despre sport si miscare.
Tot ce pot sa-ti spun este ca drumul ales de tine este cel corect, chiar daca acum nu pare. Iti spun ca nu conteaza destinatia ci drumul pana acolo.
Iti spun ca fiecare zi petrecuta la antrenament este mult mai valoroasa decat fiecare like cersit cu atata infrigurare. Iti spun ca zambetul unei victorii muncite nu poate fi detronat de un zambet, intr-un selfie, cu un ceas Polar, zambet venit doar din indicatia sponsorului si nu din suflet.
Iti spun ca, lacrima unei infrangeri, când iei in ultimul minut un gol, nu are aceeasi putere de a te ridica de jos, ca o grimasa, facuta pentru o fotografie care, postata pe Facebook va genera mii de like-uri si ii va face, inclusiv pe oamenii din fruntea tarii, sa felicite “performanta”
Pentru ca, dupa ce iei un gol, te ridici, la propriu de la pamant, cu mult mai multa incredere in tine decat dupa un gest teatral de a te ridica din genunchi, gest facut in fata unui fotograf, pe un drum plin de zapada.
Pentru ca nu e loc de teatru la tine. In “cursa” ta nu te poti opri, la un moment dat, pentru o sedinta foto.
Pentru ca tu nu stii sa trisezi. Tu nu stii sa pacalesti sportul si pentru ca tu ai fost crescut altfel. Ai fost crescut sa nu iei nimic din ceea ce nu iti apartine (atat la propriu cat si la figurat).
Pentru ca tu te antrenezi cu mingea la picior, pe teren, si nu pentru a te perfectiona cum sa furi sau sa jefuiesti. Tu lupti pentru a-ti imbunatatii tehnica si nu pentru a creste expunerea paginii tale de Facebook. O lasi sa creasca natural. Pentru ca nu ai timp sa-ti share-uiesti propriile postari in care sa te lauzi ca alergi marton sub 3 ore, performanta care, pentru tatal tau poate fi remarcabila dar care, pentru un sportiv profesionist poate fi hilara.
Iti spun ca toate experientele, acumulate pe acest drum, vor valora de un milion de ori mai mult decat un “program de coaching” menit sa te invete in 4 luni cum sa ajungi un sportiv. Luni da, nu ani, nu zeci de ani. Luni!
Pentru ca nu va fi nevoie sa scrie cineva pentru tine o carte lacrimogena pentru a fi bagat in seama. Pentru ca nu vei avea nevoie de un PR care sa-ti cosmetizeze neîmplinirile si esecurile.
Pentru ca nu vei avea nevoie sa iti motivezi înfrângerile sau DNF-urile. Nu va fi nevoie sa mestesugesti o poveste care sa spuna ca “dumnezeu nu a fost roman azi” sau ca “vremea nu a tinut cu mine” sau ca…
Pentru ca atunci când esti invins, primul lucru nu este sa faci un selfie, cu gura pana la urechi, pe facebook. Pentru ca daca te mandresti ca reprezinti Romania trebuie sa-ti asumi si rusinea faptului ca ai vrut o palarie prea mare care ti-a picat pe ochi la prima purtare.
Pentru ca ei pot ramane fara povesti si PR iar tu nu. Nimeni nu iti va putea lua “drumul” parcurs si constiinta curata.
Pentru ca tu traiesti in realitate, alaturi de oameni reali si nu ai ajuns un personaj in povestile tale. Ai prieteni, antrenori, sustinatori reali si nu imaginari, inventati doar pentru a da culoare povestii.
Iar daca vei reprezenta Romania, la un moment dat, te vei putea uita cu mandrie in ochii fiecaruia avand de partea ta încrederea ca “drumul” tau a fost cel corect.
Iar daca nu, vei ramane mereu cu “drumul” Cu experiente pe care nu ti le va putea contesta sau confisca nimeni.
Textul de mai sus nu este un pamflet. Personajele sunt cat se poate de reale iar situatiile descrise nu sunt ipotetice.
Din pacate!
P.S. Stiti oare cati sportivi de performanta si-ar fi dorit sa reprezinte Romania in diverse competitii, dar nu o pot face din cauza “vedetelor”?
Stiti oare cati ultramaratonisti pot merge sute de km dar nu au zeci de mii de euro pentru a se inscrie la competitii exotice?
Stiti oare cati profesori de sport si antrenori ar putea sa “predea” alergarea dar nu au loc de coach, mentori si traineri motivationali?
Si, mai important, stiti oare cati copii talentati se pierd pe drum datorita faptului ca federatiile de specialitate, in loc sa-i sprijine, se ocupa doar de actiuni de PR total paguboase?!?