smartcasual.ro Web analytics

Category: Running
De ce voi participa la Gerar 2019

De ce voi participa la Gerar 2019

By | | Comments 1 comment

Photo by Mikito Tateisi on Unsplash

 

Daca in urma cu ceva timp am scris cateva articole in care incercam sa imi dau seama de ce ar vrea cineva sa participe, cu bani, la o competitie de alergare intr-un parc (e suficient sa tastati Gerar in campul search), iata ca sunt in situatia in care, nu numai ca sunt convins sa particip, dar imi rapesc o ora din timp sa scriu acest indem si pentru altii.

Ce m-a facut sa-mi schimb radical opinia?

De fiecare data am fost de parere ca nu stim sa incurajam copiii sa faca sport. Si ca pe langa parinti si profesori de sport, organizatorii unor astfel de evenimente sunt responsabili de cresterea viitoarelor talente.

Eu insumi sunt parinte de copil, care face sport de performanta de peste 5 ani si vad, din interiorul fenomenului, cat de neglijati sunt.

Iata ca, incepand cu anul acesta Gerar va acorda, anual, o bursa pentru un tanar sportiv cu varsta intre 10 si 17 ani care practica, în mod constant si cu rezultate promitatoare, în ultimii 2 ani, una din disciplinele de atletism, alergare montana, triatlon, duatlon. 

Fondul bursei se va constitui din sustinerea participantilor si a altor donatori in cadrul evenimentului din urmatoarele surse:

  • Donatii realizate de concurenti în cadrul procesului de inscriere
  • Profitul inregistrat din vanzarea de diverse produse personalizate catre concurenti sau sustinatori
  • Sponsorizare acordata de catre organizatori si/sau partenerii acestora

Puteti gasi toate detaliile acestui program pe pagina dedicata evenimentului.

Asa ca, bravo domnule! Ce sa zic? Acum scot banii din buzunar cu placere.

Despre asta a fost vorba de fiecare data cand am comentat despre nivelul mare al taxelor. Mare in comparatie cu ce primeam sau cu ce se oferea de banii respectivi. Value for money, cum ar zice francezul

Faptul ca o parte din bani sunt redirectionati catre o astfel de bursa ma convinge de utilitatea evenimentului.

Sprijin si business-ul organizatorului mai cu drag cand stiu ca un tanar sportiv va avea parte de o astfel de bursa.

Tine doar de noi ca peste 5-6 ani sa avem sportivi bine pregatiti de la care putem sa luam sfaturi in ale alergarii, triatlonului etc si nu de la diversi vanatori de like-uri pe facebook, deveniti vedete si influenceri peste noapte, fara a avea nimic concret in spate, dar cu pretentii de a reprezenta tara in diverse competitii unde se fac de ras cu prima ocazie.

Dar hai, ca am zis ca termin cu ironiile aici, asa ca, atunci cand va inregistrati la Gerar, poate va scapa mana si pe butonul de donatii.

Evenimentul se desfasoara pe 26 ianuarie 2019 iar inscrierile se vor deschide pe 27 noiembrie, anul acesta.

 

Sanatosi sa fim!

 

P.S. In cazul in care cineva ar putea crede ca sunt direct interesat de aceasta bursa pentru fi-miu, precizez ca el nu se incadreaza in aceste criterii, practicand cu totul alt sport.

Cand mintea spune…STOP!

Cand mintea spune…STOP!

By | | Comments 0 Comment

Cand mintea spune STOP,

 

…si cu acest titlu incep un articol care trateaza aceeasi idee din doua perspective total diferite. Situatii in care mintea iti spune STOP si trebuie sa o asculti si situatii in care trebuie sa o ignori si mergi mai departe pe drumul tau, spre telul tau.

 

Sa incep cu inceputul. S24H. E un fel de eveniment care mie mi-a intrat la suflet. Se intampla pe final de speptembrie. Suntem aproape in noiembrie si abia acum mi-am facut curaj sa scriu despre ceea ce mi s-a intamplat acolo.

Anul trecut am reusit sa « alerg » 87 km fara sa stiu exact ce ma asteapta in cele 12 ore ale concursului, 12 ore petrecute pe o bucla de 1,2 km.

Un fel de « hamster run » uman. Am plecat in cursa cu un sandvis cu sunca si cascaval la mine si un tricou de schimb.

M-am simtit extraordinar de bine si experienta am relatat-o aici.

Anul acesta mi-am propus, ca obiectiv indraznet, sa trec de borna celor 100 km, iar ca obiectiv real mi-am propus sa fac, macar cu 1 km, mai mult decat anul trecut. Pentru ca despre asta este vorba. Despre a fi mai bun ca tine, cel de anul trecut.

M-am pregatit mai bine din punct de vedere fizic, m-am incaltat cu cei mai cei Hoka pe care i-am gasit, am avut logistica cu mine ca pentru 3 curse.

Pachetele etichetate cu orele la care trebuia sa le consum, sticlute cu apa, lamaie, ghimbir si miere umplute doar pe jumatate si tinute la rece in lada frigorifica, suc de portocale cu sare, 5 variante de echipament, 2 perechi de incaltari,  nevasta si copii prezenti pentru motivare….

Long story short, nu mi-am indeplinit obiectivul. Chiar daca fizic, la alte curse,  am experimentat dureri mai mari, de data asta mintea nu a vrut sa treaca peste. A spus STOP si nu am putut sa ma opun. Nu am reusit sa-mi iau gandul de la durere si sa ma gandesc la altceva.

M-am « ingropat » in neputinta si m-am « tarat » 85 km.

De ce? Pentru ca am uitat ce e mai important la o cursa de ultra. Sa-mi « antrenez » mintea. Sa-mi gasesc motivatia necesara a ajunge la obiectivul stabilit. Sa ii tragi doua palme rationalului si sa mergi mai departe, alergand cu inima.

Am esuat relaxandu-ma si bazandu-ma prea tare pe Hoka si pe lada frigorifica.

E clar ca e important antrenamentul fizic insa, fara cel mental, am fost « pa »

Nu sunt prea multe de spus pe subiect.

Dupa S24h am intrat intr-o zona destul de gri. Mi-am pierdut putin motivatia de a alerga si de a incerca diverse nebunii in acest sens.

Nu m-am mai crezut invincibil si super tare mental. Nu am mai considerat ca am ambitia necesara doborarii vreunui obstacol. Dar, dupa mai mult de o luna incep usor-usor sa revin “pe gazon”.

N-am mai scris nimic si am luat cateva decizii.

Bun, din punct de vedere organizare as avea cateva precizari. Lasarea serii a fost o provocare pentru alergatori si pentru “echipele de suport”. Bezna totala sau din loc in loc niste lumini chioare care abia licareau. Deranjant si poate anul viitor se va gasi o solutie decenta.

De asemenea alocarea unui cort pentru 4 persoane pare o idee buna daca alergi 12 ore. La 24 cred ca ar fi oportun 2/cort. Ai nevoie de un loc unde sa te odihnesti putin, unde sa-ti intinzi logistica etc.

Parerea mea!

In rest, mie imi place evenimentul si in ciuda faptului ca a crescut destul de brusc, pastreaza inca aerul acela de « familie » si ai un sentiment placut.

 

Si ca tot a venit vorba de feedback-ul vis-à-vis de organizarea unor concursuri, ajungem la cealalta situatia cand mintea spune STOP!

Si cand trebuie sa o asculti.

 

De prin 2014 fac asta. Imi spun parerea despre experientele mele ca si « client » al acestor concursuri.

Cateodata mai acid, cateodata mai rautacios dar de fiecare data, sper eu, obiectiv.

Din aces motiv mi-am facut multi “prieteni” care m-au etichetat cu diverse apelative, dintre care amintesc: hater, carcotas, capusa, distructiv, dornic de audienta falsa, parinte care da exemple proaste copiilor, frustrat….

Si dupa 5 ani, am decis sa fiu rational si sa ascult mintea care imi spune sa pun STOP acestui mod de a da feedback. Pentru ca nu merita. Pentru ca ma simt singur in toata comunitatea asta de « bloguri sportive ».

Pentru ca « review-urile de cursa », advertorialele, articolele publicitare mai pe fata sau nu, imi acopera vocea.

Pentru ca m-am saturat ca fatuci dornice de afirmare sa ma jigneasca ca la usa cortului.

Tocmai pentru acest lucru, am decis a spune STOP acestui mod de a transmite feedback. No more articole acide si ironice

Am simtit insa, in jurul meu, alergatori si sportivi amatori care au apreciat modul de a critica si de a scoate in evidenta si aspectele care nu functioneaza tocmai bine intr-o cursa. Cred in continuare ca este nevoie de feedback, de comunicare si de constientizarea aspectelor care nu merg bine. Cred ca noi, alergatorii, biciclistii, triatlonistii amatori, avem dreptul la respect si la servicii de calitate.

 

Voi continua sa ma “ocup” de aceasta zona de feedback referitor la organizarea concursurilor pentru sportivii amatori.

Intr-un alt fel, in alta parte, sub o alta forma si cu alte haine.

 

Asadar, pentru cei trei cititori fideli ai mei, 🙂 va anunt ca aventura mea aici, pe smartcasual.ro, se incheie.

Sanatosi sa fim. Ne auzim curand!

 

 
Vrem doar putin respect!

Vrem doar putin respect!

By | | Comments 6 comments

Acest articol se doreste a fi un indemn, adresat tuturor organizatorilor, si mai ales celor care organizeaza si curse pentru copii.

Suntem direct responsabili de educatia lor sportiva. Si cand spun « suntem » ma refer aici la parinti, antrenori si organizatori.

Vedem peste tot indemnuri ale organizatorilor la fair play si la respect.

Vedem de multe ori comportamente total nesportive ale unor concurenti.

De unde apar?

Dintr-o educatie sportiva inadecvata transmisa de antrenori. Dintr-un spirit competitiv cultivat incorect de parinti in copilarie. Si, nu in ultimul rand, dintr-o lipsa de respect si de interes din partea organizatorilor.

Chiar daca toate cele trei cauze sunt la fel de importante, dupa cum ma stiti, astazi vreau sa ne aplecam asupra celei de-a treia.

Nu poti pretinde respect daca tu nu il oferi. Nu poti pretinde unui concurent sa fie fair play daca tu, ca organizator, nu esti fair play.

Asa functioneaza lucrurile.

Si pentru a ilustra aceasta lipsa de fair play ma voi referi la Trikids 2018, competitie parte din evenimentul Trichallenge.

Istoric, la fiecare editie sunt probleme mari de organizare. De fapt nu pot fi numite probleme ci mai degraba o lipsa de interes. E suficient sa tastati TRIKIDS in campul de search si veti gasi articole scrise de mine pe acest subiect

Cu siguranta evenimentul in sine este unul extraordinar si motivele pentru care este un eveniment bun le puteti afla din toate articolele postate pe blogurile de specialitate.

Revenind la lipsa de fair play si la mesajul gresit pe care il transmitem copiilor.

Copii care maine vor fi concurentii probelor « regina » de la astfel de evenimente. Copii care, educati gresit, vor arata o crasa lipsa de fair play in viitor. O lipsa de fair play pe care organizatorii ne-o vor arunca in fata.

 

Trikids este un eveniment asteptat de majoritatea copiilor care practica un sport. Marea majoritate a participantilor este formata din copii familiarizati cu sportul si sunt destul de putini cei care vin la Aquatlon si Duatlon « pentru a face putina miscare »

In concluzie, copii care au un spirit competitiv.

Rog deontologii care spun ca nu este ok sa existe spirit competitiv la 9-10 ani sa ma scuteasca. Cultivat corect, este bun. In plus, competitie necompetitiva nu exista! Nici macar din punct de vedere gramatical.

 

Buun! Cu doua saptamani inainte de concurs apare informatia ca la categoria 9-10 ani nu exista clasament si nu va fi o cursa competitiva. Adica necronometrata. Se pare ca era o mica fraza care facea trimitere la un regulament international. Cu siguranta era greu de identificat informatia dar asta este o problema de comunicare care nu are nicio relevanta.

Ok. Respectam regulile pentru ca asa este fair play. Si chiar daca copilul vrea sa concureze cronomentrat (am platit si o taxa de concurs) il convingem ca « important este sa faca miscare » si ca trebuie sa fim disciplinati si sa respectam regulamente, chiar daca nu ne convine.

 

Cu o saptamana inainte apare informatia ca, la aceeasi categorie, chiar daca este necompetitiva cursa, nu ai voie cu biciclete de sosea sau cu roti mai mari de 26. Buun! Recapitulam. E o cursa necompetitiva, pentru fun, pe principiul « important este sa facem miscare » dar…restrictii referitoare la bicicleta.

Sesizez organizatorii, comentez acid, in stilul carateristic pe facebook, mi se da o replica ferma, ironica si o lectie de moralitate, aruncandu-mi in fata regulamentul federatiei vietii.

Chiar daca nu sunt confortabil cu asta, accept lectia de moralitate. Asa e corect!

Asta e regulamentul si, daca de mici ii invatam cu exceptii, viitorii sportivi vor cauta de fiecare data portite sa-l evite.

Personal, ma incurca maxim pentru ca tocmai ce am vandut bicla de 26 si i-am luat o cursiera pustiului. Imi ramane doar bicla mica de 24 el fiind o prajina de baiat. Mai mult, e greu cu logistica de transport. Demontez bicicleta, plin de vaselina, il conving ca trebuie sa mearga cu genunchii la piept pentru ca deh, asa e regulamentul si trebuie sa respectam.

Nu conteaza ca in fiecare an a castigat proba. Nu conteaza ca va avea un dezavantaj mergand pe o bicicleta mult prea mica. Astea sunt conditiile.

Nu putem cere respect daca noi nu il aratam.

 

Long story short. Ce gasim la concurs?

 

Cursiere la categoria 8-9 ani,  roti mai mari de 26 la aceeasi categorie, « scurtari » de traseu, lipsa punct de alimentare in conditiile in care se alearga km intregi.

 

Si toate cele de mai sus, tolerate de catre organizatori. Aceeasi organizatori care mi-au « dat cu regulamentul in cap »

Singura explicatie fiind o ridicare penibila din umeri si lamentari de tipul: erau bulgari aia cu biciclete de sosea si nu inteleg regulamentul, nu avem unde sa punem punctul de alimentare si…oricum e o cursa de copii, ce va agitati atat.

Iar privirea senina a lui Lucian, cel care insotea plutonul de mici sportivi la proba de bicicleta, care imi spunea ca el nu vede cursiere, exact in momentul in care, en fanfare, treceau pe langa el astfel de biciclete…m-a convins de respectul avut de organizatori fata de viitorii sportivi si fata de noi, fata de parinti.

Sunt poze, imagini, filmari si pareri, pe facebook si nu numai, care ilustreaza exact ceea ce am relatat. Nu e cazul sa aratam cu degetul catre copii. Ei nu au nicio vina.

Ma agit pentru ca, pe termen lung, indolenta si superficialitatea in organizarea curselor de copii contribuie din plin la modelarea gresita a caracterului unui sportiv. Alaturi de o competitivitate agresiva transmisa de unii parinti si alaturi de dorinta oarba de rezultate, cu orice prêt, a antrenorilor (pentru a justifica taxa de antrenament) aceste derapaje ale organizatorilor afecteaza spiritul de fair play al viitorilor sportivi si reprezentanti ai Romaniei.

Sa nu ne miram cand ne trezim cu « performante » indoielnice ale reprezentantilor loturilor nationale. Daca au ajuns acolo prin « portite » in regulament, asta este rezultatul.

Sa nu ne miram de scandalurile intre sportivi, antrenori, federatii. Acuze, cancan-uri etc. De ce?

Pentru ca asa am fost educati de mici. Sa nu avem respect fata de regulamente, colegi, adversari etc.

Asa ca dragi organizatori, in general, si draga Smartatletic in special. Evenimentele destinate copiilor au un mare rol in educatia viitorilor sportivi. Nu o dati in bara!  Fiti receptivi la feedback, nu refractari! Asumati-va rolul de formatori si de specialisti.

Nu ridicati din umeri! RESPECTATI CONCURENTII INDIFERENT DE VARSTA LOR!!!

 

P.S. De cursele adultilor, ce sa zic? Ca imi e jena de sistemul de cronometrare al celui mai mare triatlon din sud estul Europei? Ca imi este jena de faptul ca responsabilii sistemului de cronometraj negociau timpii cu participantii si intrebau cat le arata ceasul? Ca imi e jena ca la acest nivel nu exista un covor de citire a cipurilor in capetele curselor de alergare? Ca imi e jena ca evidenta se tinea cu pixul pe caiet? Ca imi e jena ca schimbul la stafete s-a facut intr-un spatiu cat o baie de apartament confort 2? Ca imi e jena ca niciun voluntar nu avea habar de ce se intampla acolo? Ca imi e jena ca in clasament am ocupat vreo 4 pozitii pana acum? Ca imi e jena ca inaintea mea in clasament apare o stafeta care a facut 1 ora la inot?

De aia nu zic nimic! Ca imi e jena.

 

 

 

 

 

 

 

 

 
(P) Chiar avem nevoie de ele?

(P) Chiar avem nevoie de ele?

By | | Comments 3 comments

Acesta este un articol  publicitar.

M-am ferit cat am putut de mult de articole publicitare dar, pana la urma, m-am convins ca nu poti rezista in online fara sponsori puternici care sa te sustina.

Am avut zilele acestea un long run. Si, pentru a-mi tine minte ocupata, ma gandesc la toate tampeniile din lume si la ce articol as mai putea scrie. Si, il scriu, in gand 🙂

Asadar, alergam, mergem pe bicicleta, ne antrenam pentru concursuri, facem long run-uri si petrecem ore in bazin pentru a ne perfectiona tehnica de inot. Facem intervale pentru a fi mai rapizi in curse si fat burning pentru a mai da jos din colacelul ala enervant de grasime.

Din cand in cand ne bagam si la sala “pentru ca masa musculara” si “pentru ca vara” si pentru ca parca n-ai vrea sa arati ca un subnutrit cand te dezbraci pe la vreo piscina de fite.

Si e greu. E greu pentru ca noi, amatorii, noi cei care avem un job full time de 8 – 10 ore, care poate mai avem si niste omuleti acasa care au nevoie de timp cu noi, de atentie, etc. trebuie sa gasim timp pentru tot ce am scris mai sus. Si e greu pentru ca, poate, nu toata viata am fost sportivi. Pentru ca multi dintre noi au descoperit alergarea, ciclismul, triatlonul dupa prima tinerete. Dupa tineretea aia in care ai pierdut nopti pe la Dumars si Maxx si, singurul record la care tinteai, facea referire la numarul paharelor de cuba libre. Dupa tineretea in care viata adevarata incepea in Regie, dupa 12 noaptea.

Si, uite-asa, pe ocolite, ajung la subiectul articolului de astazi.

In ultima perioada am observat o ofensiva, pe social media, foarte puternica, a producatorilor de diverse suplimente. Si stau si ma intreb, vazand centurile si buzunarele, pline de geluri, ale alergatorilor de pe la concursuri:

Chiar avem nevoie de toate isostarurile, geneceurile si pauarbarurile astea? 🙂

(sper sa nu se prinda nimeni despre cine vorbesc) 🙂

Ok, stiu ca acum, cu ocazia asta, mi-am anulat sansele sa primesc si eu un bidonas, un prosopel, un pachet de pastile minune dar compensez, pe cealalta parte, de la sponsorii acestui articol.

Adica pentru noi, astia de la locul 600 in jos, conteaza un baton sau un prafulete din asta? Oare daca, in mod normal, eram pe locul 806, cu o doza minune ies pe 798. Si merita cele 8 pozitii riscul de a baga in mine toate cacaturile astea?

Daaaa, stiu, sunt naturale. Culese din pom si bagate direct  in pliculetele alea frumos colorate, iar micul deranjament in zona digestiva, de fiecare data cand iau geluri, nu reprezinta o mare problema.  🙂

Deja Imodium a devenit nelipsit de la o cursa de maraton. E normal? Nu stiu. Spuneti voi. Vad din ce in ce mai des, la competitii de alergare, la cursele de  10 km, centuri pline de geluri si alte nebunii.

Adica, daca in saptamana premergatoare concursului bag doar 6 ore de somn,  pentra ca ala micu are colici si, la pranz,  bag o pizza, uitand bineinteles sa mai beau si apa suficient, ma ajuta in cursa o chestie care imi spune ca ma hidrateaza instant? Un baton din asta compenseaza lipsa de somn?

Adica, de ce n-am face carbo loading cu o supa crema de linte sau dovlecei?

De ce nu ne-am hidrata si nu ne-am lua electrolitii din apa cu lamaie, miere si putin ghimbir?

De ce nu ne-am lua proteinele dintr-un ou mancat la micul dejun inainte de cursa?

Credeti ca praful minune de hidratare este mai smecher? Sau boost-ul de energie dat de shot-ul  energizant e mai tare decat o manuta de stafide invelite intr-un staniol?

Eu nu cred.

Nu ma acuzati ca sunt impotriva progresului. Pentru ca, eu sunt cel mai bun exemplu de om care face cumparaturi emotionale. Am un ceas care are niste functii, pe care probabil nu le voi folosi niciodata. Folosesc trei lulele din resursele unui laptop, varf de gama, si asa mai departe. Dar stiti ceva? Astea nu imi afecteaza sanatatatea.

E ilogic sa adopti un stil de viata sanataos alimentat de prafuri si geluri, care mai de care chimice.

Pentru ca, cel putin eu, din acest motiv m-am apucat sa alerg. Sa adopt un stil de viata sanatos. Cat mai natural si nu ambalat intr-un tubulet frumos colorat.

Am renuntat la a mai folosi astfel de suplimente de ceva timp. Si am alergat 12 ore folosind doar apa cu lamaie si ghimbir. Si paine cu cascaval si sunca. Ok, am facut 87 km. Poate ca, folosind suplimentele lui peste prajit, faceam 100. Merita?

Sunt convins ca pentru cei care traiesc din sport, fiecare minut in plus sau in minus conteaza, dar nu la ei ma refer. Ma refer la noi, marea majoritate a celor care compun plutonul.

Ati avut curiozitatea sa aruncati un ochi, la maratonul Bucuresti, la sectorul dedicat elitelor? Ii numeri pe degete. In rest, pana la cateva mii, pentru ca asa anunta organizatorii, suntem noi.

Noi cei care nu avem nevoie de prafuri. Noi cei care ne-am schimbat viata si am vrut sa adoptam un stil de viata sanatos. Noi cei care citim de fiecare data eticheta de pe produse, dar inghitim fara niciun regret tot continutul dintr-un plic pentru ca am vazut un instastory cu X-uleasca care, la o alergare banala de 5 km in padurea Baneasa ne zgarie retina cu poze cu  j-de mii de geluri, bidoane, prafuri si pastile. Sarate, dulci, cu gust de corcoduse sau prune culese de o fata balaie dupa asfintit. Ne lasam manipulati de povestea frumoasa.

Argumentul suprem este acela ca sunt la indemana. Te duci la supermarket si bagi in cos. Va zic ca, oricat de corporatisti am fi, la mall gasim supa de linte iar de la baietii aia care fac saorma puteti cere una la farfurie, cu carne de vita, orez si salata de varza.

Hai ca poate imi iese de o lipie gratis de la Taksim 🙂

Sfatul meu NU este sa renuntati la aceste produse, asa cum am facut-o eu. Sfatul meu este sa va intrebati daca merita. Daca nu e pacat de tot eforul pe care il faceti, cand iesiti la alergat, dupa 10 seara cand adoarme copilul.

Va las mai jos un articol:

http://www.sfatulmedicului.ro/Suplimente-nutritive/adevarul-despre-suplimentele-nutritive-pentru-sportivi_12975

din care citez:

“Daca eficacitatea suplimentelor nutritive pentru sportivi este discutabila, nu acelasi lucru se poate spune despre pericolele asociate cu acestea, acestea fiind cat se poate de reale. Industria suplimentelor alimentare este inca insuficient controlata de autoritati, astfel ca produsele de acest tip pot sa nu contina doar ce se poate citi pe eticheta acestora…

 

Specialistii sunt de parere ca persoanele care fac efort fizic regulat isi pot prelua fara probleme proteinele si aminoacizii dintr-o dieta echilibrata. Pana si un sportiv de 90 de kg are nevoie de 150 de grame de proteine zilnic, usor de preluat din alimente. Nutritionistul sportiv Dave Ellis, care a lucrat cu numerosi atleti olimpici renumiti la nivel mondial, spune ca suplimentele pentru sportivi ar trebui sa fie utilizate doar in situatii izolate, in cazuri de epuizare sau alte vulnerabilitati fizice importante…

 

Specialistii spun ca respectarea unui regim alimentar corect si odihna suficienta sunt strategii mult mai eficiente si sigure, decat administrarea suplimentelor nutritive pentru sportivi cu efecte indoielnice.”

 

Asa ca, data viitoare cand luati startul intr-o cursa, intrebati-va daca aveti nevoie, cu adevarat, de chimicale

 

Articolul de mai sus face parte dintr-un parteneriat platit cu sera de rosii a lui var-miu George de la Dragalina, gradina de legume  din Sarulesti-Sat, plantata si udata de socra-miu si de taraba cu dovlecei si ghimbir din piata Obor. De asemenea a beneficiat de consultanta de specialitate in domeniul nutritiei de doamna cu care impart plata ratelor la banca si cresterea celor doi mostenitori ai imperiului media smartcasual.ro

 

 

 

 

 
Out of office!

Out of office!

By | | Comments 0 Comment

Gata, oficial sunt in vacanta. Nu mai critic, nu mai comentez si nici nu ma mai bag in seama dandu-mi cu parerea.

Pana in septembrie cand revin cu forte proaspete.

Pana atunci, imi vad de tendinita mea, si am grija sa nu-mi intre prea mult nisip printre degetele de la picioare. Probabil ne mai vedem prin IOR, dimineata pe racoare, la o tura de lac.

Asa ca, AHOY mateloti, sa ne vedem cu bine la toamna!
Ai gresit buzunaru` federatia mea!

Ai gresit buzunaru` federatia mea!

By | | Comments 7 comments

Am reusit, in sfarsit!

Munca sustinuta, presarata cu sacrificii, noptile nedormite, miile de km alergati si… 10 lei  🙂 intr-un final mi-au adus satisfactii nebanuite.

Astazi am devenit SPORTIV LICENTIAT. De fapt nu astazi ci incepand de sambata, de la ora 00:00.

Dar, la fel ca in basmul cu Cenusareasa, vraja se va stinge la miezul noptii si ma voi intoarce din visul frumos la viata mea stearsa, de zi de zi.

Si, pentru ca am fost crescut si educat sa nu iau ce nu-mi apartine, draga Federatie Romana de Triatlon, recunosc ca nu sunt sportiv si nu merit onoarea conferita de aceasta chitanta.

Recunosc ca, desi m-ai vazut alergand cu un tricou pe care scria Smartcasual Running Team, nu fac parte din niciun club cum ar trebui sa faca orice sportiv. E un club fictiv, o jucarie de copii batrani, daca vrei. O jucarie izvorata din dorinta de a-mi cumpara haine S si costume “slim fit” pentru ca, spre deosebire de un sportiv, “uniforma” mea de lucru nu este compusa din colanti de compresie sau tricouri respirante ci din costume si camasi albe inchise pana sus. Iar tricoul ala e “personalizat” cu 18 lei la Decathon.

Recunosc ca pentru mine, inainte de un concurs, carbo loading inseamna doua Efes, la draft ca e mai gustoasa. Recunosc ca am potential si sunt talentat in zona asta. Pot sa recunosc Efes-ul cu ochii inchisi si cateodata fara sa-l gust. Planul meu de nutritie trece prin bucataria de la Vivo si incepe cu burger Goodfather si cartofi Cheesy 🙂

Recunosc ca “planul” de antrenament variaza in functie de ce chef am sa ies sau nu in IOR sau Tineretului. Recunosc ca singura mea legatura cu sportul intr-un mod organizat a fost in clasa a patra cand, inainte de a ma opera de apendicita, am facut 2 saptamani handbal. N-am niciun antrenor, nici macar MyAsics. Nu ma sponsorizeaza nimeni, ca pe orice sportiv serios. Asa ca hashtag-urile mele de pe facebook si instagram sunt fix irelevante.

 

Am facut intro-ul de mai sus pentru a face legatura cu subiectul pe care il voi relua astazi. S-a tot discutat pe marginea lui insa nimeni, din cadrul federatiei, nu a reusit sa argumenteze de ce este nevoie sa platim aceasta taxa de licentiere de o zi. Si aici ma refer la amatori. La cei care sunt majoritari intr-un astfel de concurs de triatlon/duatlon. Nu stiu daca sunteti la curent dar, FRTRI percepe fiecarui participant la concursurile, aflate sub umbrela ei, o taxa de licentiere de o zi. Explicatia doamnei, care te alearga cu chitantierul in mana cand iti ridici pachetul de start, este ca “asa e regulamentul federatiei“. Sau, mai frumos “duceti-va afara sa concurati sa vedeti ca si acolo e asa“. Sunt convins ca nu acesta e punctul de vedere oficial al federatiei. “Ca asa e si afara”

Iar formularea de “sportiv amator licentiat” este total anapoda. Exista o contradictie intre amator si licentiat. Nu pot fi puse impreuna. Este o incompatibilitate intre cei doi termeni. E ca si cum un presedinte de club ar fi in conducerea federatiei, conducere care acorda licente cluburilor. Pai ar fi ok? 🙂

Ma enerveaza la culme taxa asta si nu inteleg de ce noi, amatorii, bautorii de Efes (poate asa intelege FRTRI ca nu sunt profesionist), trebuie sa ne licentiem. Pai daca m-ai licentiat, nu trebuie sa fac parte si dintr-un club? Sunt asa…sportivul strazii? 🙂

FRTRI-ul asta e un fel de Fane Spoitoru` al vremurilor noastre. Pentru ca, daca imi iei o taxa care nu se numeste  “de participare” dar care imi conditioneaza prezenta la concurs, taxa se numeste “de protectie”

Pentru ca si organizatorii platesc o taxa pentru fiecare concurs. Ar fi excelent sa iasa un organizator si sa spuna:

Dom`le,  platesc aceasta taxa si vreau sa fac parte din calendarul Federatiei pentru ca:

  • imi pun la dispozitie arbitrii
  • ma ajuta sa atrag sponsori
  • o platesc pentru ca ma ameninta….. 🙂
  • platesc pentru ca asa e si afara si noua ne place sa copiem

Ceva! Nimeni nu spune nimic, organizatorii tac malc si federatia incaseaza.

La fel, cineva din Federatie, sa explice ce e cu taxa asta. Care e logica? Daca este vorba despre a sprijini programele federatiei sa o spuna. Si o numim donatie nu licentiere.

Am mai primit o explicatie cum ca, daca esti licentiat si participi la concursurile aflate in calendarul FRTRI, castigi puncte si apari in nu stiu ce clasament. WTF!!! Ce clasament si unde e? Si ce ma intereseaza pe mine, ca amator, aceste puncte?!?

 

Asa ca, draga FRTRI, ne poti lumina cu un raspuns?

Pentru ca desi nu incurajez cersetoria, o prefer hotiei. Prefer sa dau eu 10 lei decat sa-mi bage cineva mana in buzunar dupa ei. Intelegi?

 

 

Semimaratonul Bucuresti. Bun, rau…e al nostru

Semimaratonul Bucuresti. Bun, rau…e al nostru

By | | Comments 0 Comment

Bun! Acu`ca au fost postate toate articolele cu multumiri si aprecieri la adresa organizatorilor, antrenorilor, familiei, verisorilor din strainatate, divinitatii, nutritionistilor, kinetoterapeutilor si lui Iron Man, putem sa facem un pas in spate si, cu mintea limpede, eliberata de euforia momentului, sa privim obiectiv evenimentul cu pricina.

 

Si cum am luat nota 10 la ora de corporatism, vom schimba putin tonul si, in loc de elemente care nu ne-au placut, vom discuta despre elemente care pot fi imbunatatite. Nu vom critica ci vom oferi un feedback, nu vom fi distructivi ci vom propune solutii.

Pentru ca schimbarea incepe cu noi! Pentru ca inainte de a cere schimbarea de la cineva trebuie sa ne intrebam daca noi am facut tot ce se putea face pentru a fi bine.

Yeah, right! 🙂

 

Booon, daca am stabilit asta, hai sa vedem!

 

Ridicarea kit-urilor de start

 

”Babaiatule”, m-am simtit ca in anii 80, cand eram trimis de parinti sa stau la coada la carne (da, da…asa batran sunt, chiar daca nu par, multumesc frumos) 😀

Dar sa fim constructivi si sa vedem partea buna. Era un sir indian asaaaa frumos ! 🙂

In plus, avem ocazia sa ne imprietenim, sa socializam intre noi, etc. Ce Instagram/Facebook/ Tinder…uups!

Bun, serios acum. Ce a generat nebunia?

Pai trebuie sa ne uitam putin peste ceea ce s-a intamplat in trecut. Daca veneai sa ridici kit-ul sambata, riscai sa nu mai gasesti tricou marimea S.

Si cum toti alergatorii sunt slim fit, super extra mother fucker double slim, toti s-au ingramadit la cortul de nunta (ma scuzati, expo sport) vineri.

Care cort (aoleu !) zona expo, pana acum se deschidea la ora 13. Sa plece corporatistul in pauza de masa, sa-si ia un «take away» in loc sa manance la Promenada si sa poata sa ridice desaga cu bunatati.

Acu` au deschis la 15.

Prima coada unde credeti ca era? In zona de unde trebuia sa ridici plicul cu numarul.

Anul acesta au introdus o chestie foarte misto. Ne-am digitalizat si am semnat declaratia online.

Bravo ma! Salvam copaci, ne miscam mai repede, uite Costea, hater ochelarist ce esti, ca se fac si lucruri bune!

Dar, cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din cort targ, Caragiale joac-o p-asta! 🙂

Pe sistemul ”declaratia online se depune la ghiseul 3”

Aveti declaratia la dvs?

Pai nu, ca am semnat online. Semnez online pentru a nu fi nevoit sa o printez

Si dai si lupta cu demonstrarea evidentei. Daca e online ramane acolo. S-a imbunat duduia pana la urma, dar ca orice domnisoara greu de cucerit, nu a cedat:

Macar salvata pe telefon o aveti?

Nu don`soara ca nu scria ca tre` sa arhivez. Dar de ce?

Pai, sa introduc in sistem numarul de concurs.

Pai daca introduceti numele nu se poate? 

Intre timp, a apelat la superiorul ierarhic, care, cu o mina serioasa rezolva situatia:

Aaaaa, ba da!

EVRIKA ! Dupa 15 minute am reusit. Si am inteles atunci de ce era coada asa mare. Pai 5 berbeci din astia, ca mine, si uite cum trece ora.

Si acum hai sa fim sinceri! Apreciez faptul ca voluntarii fac munca asta fara a avea niciun interes si ca trebuie sa le fim recunoscatori. Dar totusi. Puneti si voi niste sprintenei la impartit saculeti. Sunt convins ca domnii care imparteau sacoselele puteau fi mai eficienti in alta parte, daca ma intelegeti 🙂

Ia punga, desfa siretul, cauta sub masa cutiuta cu lapte de soia, ia cate un pliant din fiecare teanc pus pe masa. Aaaaa, stai sa nu uit revista Alerg. Sa fie alergatoru` informat.

Si asta la fiecare punguta. Pai dupa ce faci de 3000 ori asa cred ca, acasa, iti ies sandvis-urile ca la master chef 🙂

Tricoul

Ma rog, dupa 45 minute am reusit. Am inteles ca altii au fost mai ghinionisti. Oricum se pierdea timp si la ridicarea tricoului cu toate discutiile referitoare la marime :

Eu am rezervat S!

Da dom`le e S, doar ca scrie M pe el.

Mah, voi vreti sa ma ardeti. Ia sa probez!

Si da-i cu tricoul peste camasa sa verifici daca M, in limba spaniola (sic) insemna S. Ca nimeni nu a auzit de 42km astia si poate na, in lumea buna s-au schimbat literele intre ele 🙂

Tricoul e ca o carte de vizita a competitiei. Cel putin eu, de fiecare data cand alerg in alt oras sau chiar si in concediu in alta tara, port un tricou cu evenimentele din Bucuresti.

Eee, duda asta, credeti-ma ca nu o s-o port. Asa lucios, rozaliu si largut eu nu port! Pai sa zica lumea ca am sutit din recamier camasa de noapte a matusii… 🙂

Glumesc. E o chestiune de gusturi. Nu inseamna ca e nasol daca mie nu imi place. Bai, dar, daca tot a venit vorba, ce s-o fi intamplat de a divortat Adidas? Nimeni? Nu stie nimeni de ce si-a luat jucariile?

Caldura si startul

Glumesc, aici nu e vina cuiva. Sau poate ora nu e cea mai potrivita? Dar atunci cum gestionam aglomeratia de la start daca toata lumea pleaca la 8?

Grea intrebare. Oricum mie nu mi se pare o idee prea isteata sa pui startul in curba. La cursa de 10 km, plutonul din spate a cam facut slow jogging. Niki, niko pace  🙂

Fotografiile

Unde esti tu Radu Cristi? Tu care ne pozai si ne scoteai mai frumosi si mai sportivi decat suntem. Unde sunt vremurile in care eram cel mai tare alergator, de la mine de pe scara, cand aparea poza facuta de el?

Bine, aici suntem si noi de vina de nebunia de poze anapoda de pe facebook. Pai exista o optiune pe aplicatia minune. Daca iti este lene sa te cauti si vrei doar sa introduci numarul de concurs, macar bifeaza « only me » la vizibilitate.

In felul acesta va scutiti prietenii sa vada o poza cu cotul, genunchiul sau jumatate de cap,  6 poze cu multimea de la start si vreo 3 cu personaje total diferite de tine. Pentru ca na, aplicatia e si ea om si mai greseste.

Referitor la calitatea lor, cred ca trebuie sa sterga putin lentila camerei VGA de la Siemens-ul A101 🙂

Cine ma recunoaste in poza de mai jos primeste de la mine o bere. La sticla de 0,5 ca nu ma uit la bani!

Si hai sa aveti totusi o sansa la bere incercati mai jos:

 

Traseul

In mare traseul e misto. As face o singura remarca. Urcarea spre Berzei e inghesuita si plina de noxe (Bucharest city of joy, city of run).

De ce nu se poate devia traficul pe cele doua benzi de pe sensul opus?

Ma gandesc ca ar fi mai aerisit. Dar hai ca nu e o problema asa mare. Mi-a placut atmosfera de pe traseu.

Am avut parte de entertaiment fain si chiar daca harpa aceea de pe victoriei nu prea m-a energizat, am apreciat efortul 😀

 

Ca o concluzie, exact cum spuneam si cu alte ocazii, e greu ca la acest nivel sa o dai in bara grav cu organizarea.

Sunt detalii care ne pot face viata mai frumoasa, daca sunt luate in considerare si daca exista deschidere pentru schimbare. In principal exista aceasta deschidere si drept dovada iata ca, dupa multe critici aduse cursei copiilor, aceasta a devenit necompetitiva si implicit mai frumoasa.

Doar ca, mai exista personaje, precum coordonatorul fotografilor, care, intr-o discutie pe “Alergare” ne invita sa devenim noi fotografi daca nu ne convin fotografiile oficiale.

Pe sistemul: Fa ba tu altele daca nu-ti convin! Eeee cu atitudinea asta nu sunt de acord.

Uita-te bre la poze! Hai sa nu ne dam dupa cires. Da-o-n palaria mea de treaba! Pozele sunt vai de steaua lor!

Sustinand ca sunt ok si ca nu se puteau face mai bine indiferent de aparat… reusesti doar sa te acoperi de penibil si iti faci multi prieteni.

 

Si aici nu mai inteleg eu ceva. Voluntarii fac asta din pasiune si nu sunt platiti, fotografii fac si ei ce pot, fiind manati doar de pasiunea pentru fotografie, pacer-ii ne ajuta sa atingem un timp dorit doar din dorinta de a ajuta la dezvoltarea comunitatii, apa, bananele si ce mai au ei pe masutele alea vin de la sponsori si daca se termina nu trebuie sa ne suparam ca au facut si ei cat au putut, kit-ul de start are 3 pliante si un burete ca nu despre asta e alergarea.

Dar taxa aia pe care o platim pentru ce, pusca mea,  e?!?

Si sa ma scuteasca deontologii care imi spun ca nu alergam pentru tricou, kit, puncte alimentare, poze etc. Ca atunci cand taxa va fi optionala, o sa pot spune si eu ca nu alerg pentru cele enumerate mai sus. Pentru ca daca am bifat tricou S, vreau sa primesc S. Pentru ca daca mi-ai spus ca in taxa intra poze, vreau poze cu mine!

Ca eu nu am dat bani rupti cand am platit taxa 🙂 sau mai putini spunandu-le ”hai ma, ca doar nu pentru bani organizati evenimentul! Ati scris voi 150 lei dar eu am doar 100. Luna asta am avut niste cheltuieli neprevazute”

 

Si pentru a ramane in nota relatarilor despre eveniment, pentru cei care au deschis televizoarele mai tarziu, va pot spune despre mine ca n-am facut niciun ”personal best”, ca m-am ”taiat” pe la km 13, ca am suferit de caldura si m-am deshidratat pentru ca ca n-am baut suficienta apa, ca n-am fost in stare sa ma tin de pace-rii de 1:45, ca m-au depasit si aia de 1:50, ca pentru prima data la o cursa de semi, m-am oprit si am mers, ca am facut bataturi de la papucii mei, portocalii abia cumparati si ca m-am certat cu nevasta ca nu mi-a facut si mie un meniu specific, nutritionist fiind.

Si m-a luat si cu ameteli si dureri de burta a doua zi.  Ceea ce nu va doresc dvs si telespectatorilor dvs.

Asa ca multumesc Barbosului Suprem ca s-a oprit doar la atat si nu mi-a facut viata si mai grea 🙂

 

In rest, ce sa zic, sanatosi sa fim pentru ca de alergat, slava domnului, avem unde si cu cine.

 

 

 

 
JUR…episodul 2

JUR…episodul 2

By | | Comments 0 Comment

Bucharest International 10k a inceput prost dar, intr-un final, a fost un eveniment care s-a dovedit a fi ok. Cel putin pentru mine. Probabil ca sunteti la curent cu discutiile, din ultima perioada, despre medalii sau mai bine zis despre lipsa lor, sau despre celebra declaratie in care eram pusi sa juram ca nu vom avea nicio pretentie in caz ca se intampla ceva.

Din punct de vedere organizare, la acest nivel, e greu sa gresesti flagrant in timpul evenimentului asa ca nu prea am ce sa scriu. Faptul ca, pe caldura asta, poate era nevoie de inca un punct de alimentare sau ca, la start, au fost doar 6 toalete ecologice la un numar de aproximativ 1000 de participanti, nu pot fi catalogate ca si carente de organizare. Poate mai multa atentie la aceste detalii, pe viitor, nu ar strica.

Eu am primit medalie 🙂

Dupa cele 47 minute, cat a durat cursa mea, mai erau medalii. Sper ca au ajuns pentru toti.

Si nu, nu e vorba despre o tinichea ci este vorba despre respect si principii.

Ma rog, nu vreau sa deschid iar subiectul asta.

 

JUR… episodul 2

 

Cum articolul referitor la declaratia de participare a avut un real succes, inregistrand cateva mii de vizualizari, in primele zile de la publicare, am considerat ca este un subiect de interes pentru participantii la acest tip de competitii.

Si, m-am gandit sa fac si continuarea, intr-o maniera haioasa, care sa demonstreze faptul ca noi, participantii, nu citim declaratiile dar nici reprezentantii organizatorilor nu sunt departe. Este irelevant ce hartie depui.

Profitand de faptul ca am primit aceasta declaratie in format Word, am modificat-o pe ici pe colo, in punctele esentiale, 🙂 pentru a vedea daca cineva observa. Aveti mai jos o captura de ecran cu modificarile evidentiate. Bineinteles ca in declaratia depusa am scos culoarea si bold-ul, pentru a trece neobservata.

In cazul in care vreti sa va delectati cu toate modificarile, puteti vedea intreaga declaratie, mai jos  🙂

declaratie_participant_BI10K_editia_22_Aprilie_2018

 

Ce a iesit?

 

By the way, referitor la tricou, am inteles ca fetele au avut ceva probleme cu masurile. Mie mi se pare un tricou ”ok-ish” si parca ceva mai frumos decat cele de la Adidas.

 

Sa aveti spor la antrenamente si ochii in patru la ce semnati 🙂
Jur…

Jur…

By | | Comments 1 comment

In cazul in care participati duminica la Bucharest International 10k si nu ati citit declaratia de participare, aflati ca tocmai ce v-ati vandut sufletul diavolului alergatorilor 🙂

Pentru a ilustra mai bine aceasta “tranzactie” am disecat putin declaratia si am facut o mica analiza pe text. Lasand la o parte greselile de tehnoredactare, aflam ca:

“ACEST ACORD INCLUDE O EXONERARE DE RASPUNDERE SI RENUNTARE LA DREPTURI LEGALE SI VA PRIVEAZA DE DREPTUL DE A ACTIONA IN JUDECATA ORGANIZATORII BUCHAREST INTERNATIONAL 10K SI ALTE PARTI TERTE”

Asa incepe acest document care, va zic sincer, pe mine m-a lasat fara nicio reactie. Tonul asta asa ferm, formularea avocateasca iti cam da fiori pe spinare. Inca de la inceput.

Documentul continua cu:

“Subsemnatul, si in numele meu, al sotului/sotiei, mostenitorilor, rude primare, orice reprezentanti juridici si personali, succesorilor si cesionarilor, prin prezenta sunt de acord cu, si fac urmatoarele atestari contractuale in conformitate cu aceast Acord de Exonerare de raspundere…”

 

Cu alte cuvinte, renuntarea nu este doar a ta ci a urmasilor urmasilor tai, amin! 🙂

Mai mult de atat, ne dam acordul ca, in cazul in care exista o coliziune, cu un vehicul de exemplu, chiar daca acesta se afla acolo dintr-o organizare inadecvata, renunt la dreptul meu de a cere despagubiri.

“Inteleg ca aceste riscuri pot fi cauzate in totalitate sau partial de propriile mele actiuni sau inactiuni, actiunile sau inactiunile altor participanti la eveniment sau la divertisment, inactiunii sau neglijentei Partilor exonerate definite mai jos, si eu prin prezenta in mod voluntar si de buna voie imi asum toate aceste Riscuri si orice alte daune, raspundere, pierderi sau cheltuieli personale sau bunuri personale rezultate ca urmare a participarii mele la Eveniment”

Cu alte cuvinte, daca nu au marcat traseul si nu l-au delimitat corespunzator si vor circula masini pe traseu, care te-au tavalit, ei n-au mancat usturoi si nici gura nu miroase.

EXONERAREA DE RASPUNDERE: prin prezenta Exonerez, Renunt la pretentii, si Jur sa nu dau in judecata: Organizatorii (…)cu privire la orice raspundere, ptretentii, cereri, cauza(cu) de actiune, daune, pierderi sau cheltuieli (inclusiv cheltuieli de judecata si onorarii rezonabile) de orice fel sau natura (“Raspundere”) de utilizare a, prezenta la sau participarea la eveniment, care pot aparea din, rezulta din sau fi legate de neglijena Partilor exonerate”

Asta cu “JUR” pe mine m-a lasat fara reactie 🙂

 

In cazul in care tot acest document, care arata mai dubios decat un contract de credit de la banca, pentru care iti vinzi viata pe 30 ani, nu era suficient de agresiv, la final, vine decisiva:

“Taxele de inscriere nu se restituie, schimba sau transfera (…) Evenimentul poate fi modificat, amanat sau anulat pentru orice motiv, inclusiv dar fara a se limita la: vreme rea, cause naturale, actiuni ale Politiei, acte/amenintari de terorism sau alte motive dincolo de controlul rezonabil al partilor implicate. Daca evenimentul este anulat sau modificat din motivele descrise mai sus, nu vor fi permise restituiri, credite sau transferuri pentru taxele de inscriere”

 

Deci, daca nu se mai tine evenimentul, si nu neaparat din motive de forta majora sau altceva serios (si-au lasat portita cu folosirea expresiei “fara a se limita la…) poti considera banii de taxa pierduti. Really?!?

 

Si daca, totusi, vreodata, cineva, normal la cap va declara acest document ilegal, pentru a pastra banutii de taxa, in cazul in care nu se mai tine evenimentul, baietii isi mai baga o ancora:

“Daca orice prevedere a acestui acord este determinata a fi ilegala, nula, sau pentru orice motiv, inaplicabila, aceasta prevedere se considera separabila de acest acord si nu va afecta valabilitatea si aplicabilitatea celorlalte prevederi”

 

Draga Constantina Dita, ma adresez doamnei pentru ca de la dansa am primit email-ul cu declaratia, nu doriti dumneavostra sa va virez tot salariul meu lunar, sa veniti sa dormiti la mine in casa si sa-mi mancati din frigider sau sa ma scoateti din dus pentru a nu va deranja zgomotul apei cand va uitati la televizorul pentru care v-am semnat ca renunt?

Iar in cazul in care ma supar si va bat obrazul ca nu e frumos sa nu ma lasati si pe mine sa-mi mananc omleta facuta la aragazul meu, din ouale cumparate de mine, promit ca renunt la dreptul de a da in judecata baietii pe care o sa-i puneti sa ma bata! JUR!

Stiu ca e decizia mea sa nu semnez si sa nu particip, dar totusi, dupa ce am dat 25 euro…

 

In cazul in care doriti sa va delectati cu intreaga declaratie, o puteti gasi aici.

 

 

 

 

 

 
Slow living

Slow living

By | | Comments 0 Comment

In ultimul timp tot dau peste omuletele asta mic care ne invata ca a alerga usor este cheia succesului.

Acum, in toata galagia asta de informatii de pe net, nu mai stii ce sa iei de bun. Numele omuletelui este Hiroaki Tanaka. Tanaka, exact ca in Karate Kid 🙂

El spune ca, alergand niko niko pace, te ajuta sa pierzi in greutate si te fereste de accidentari. Acum, nah, e normal ca daca alergi ca melcul sa minimizezi riscul sa suprasoliciti musculatura si incheieturile.

De asemenea, noi p-aici prin IOR, spunem ca daca alergi incet faci fat burning. Mit sau adevar?

Las mai jos un filmulet cu batranelul simpatic care explica cum e cu slow jogging. Poate ca, la un moment dat, e mai bine sa o lasi mai moale.

Slow jogging, slow food, slow living…

In era vitezei am uitat sa ne bucuram de alergare. Alergam dupa recorduri, alergam cu ochii in ceas, conteaza timpul scos pe 10 km, 21 sau maraton. Vrem sa alergam mai bine decat cel de langa noi, sa ne laudam cu performantele sa fim admirati pe facebook. Si aici ma refer la noi, astia amatorii. Oricum nu ajungem niciodata pe podium si parca nu de asta alergam.

Have fun & have a ”slow” Easter!

 

 

Blogroll

%d bloggers like this: