Prima Evadare 2015! Am invins!!!

Scriam acum ceva timp despre Prima Evadare. Despre cum, in fiecare an, acest concurs care are acel “je ne sais quoi” ma invinge dar care in acelasi timp ma provoaca si ma incita. Am detaliat aici.
Indiferent ca a fost namol sau uscat, soare sau ploaie, de fiecare data am plecat capul in fata acestui concurs relativ “prietenos” cum il descriu organizatorii.
Anul acesta insa am fost hotarat sa inving eu Prima Evadare. Sa fac acest concurs sa “se incline” in fata mea.
Initial mi s-a parut a fi realizabil insa am hotarat pe ultima suta de metri sa particip la Family impreuna cu “voinicul” meu de 7 ani.
Cand am vazut si ploile din saptamana premergatoare concursului aproape ca ma resemnasem ca va mai trece inca un an pana sa “ingenunchez” Prima Evadare.

La insistentele lui Andy m-am prezentat totusi la start.
Eeee de aici incepe povestea interesanta. Am primit o lectie pe care o voi tine minte mult timp.
Interesant este ca am primit aceasta lectie de la un baietel slabut de numai 7 ani.

Dar sa incepem cu inceputul.

La 9.30 ne-am asezat la start undeva in coada puhoiului de biciclisti. Mi-am dat seama pentru prima data ca in coada plutonului este alta lume. Biciclistii sunt altfel, oamenii vad acest concurs total diferit fata de cei din primele linii sau din mijlocul plutonului. Dar despre asta intr-un episod viitor. 🙂

 

Am inceput sa privesc cursa prin ochii lui Andy care descoperea fascinat poza de grup cu bicicletele in aer, valurile de la start si prezenta elecopterului care ne fotografia si filma din aer.

“Tati! Pe noi ne filmeaza? O sa ne vada mami la televizor?” m-a facut sa zambesc si sa ma felicit ca am venit la start insa cu gandul ca poate dupa centura sau cel tarziu la Ghica ne vom retrage.

Privea cu admiratie bicicletele celorlalti participanti si in momentul cand i-am spus ca sunt aproape 3000 de participanti a amutit si a inceput sa socoteasca in gand cat inseamna 3000. “Multi tati, foarte multi”

In prima parte a traseului m-am chinuit sa-i temperez entuziasmul stiind ca avem drum lung. Zbura pe asfaltul de la Zoo si din padure.
Inainte de a pleca l-am avertizat ca o sa dam de noroi si o sa fie greu.
Promisiunea lui ca nici cel mai mare noroi nu o sa-l opreasca sa ia medalia mi-a smuls un zambet gandindu-ma la abandonul meu dupa marea namolelala din 2011.

Pana la palat am mers exemplar. Am depasit, am alergat pe campul din spatele aeroportului si ne-am simtit extraordinar. Primeam incurajari de la fiecare biciclist pe care il depaseam.

La punctul de alimentare ne-am oprit sa ne incarcam bateriile. Ma uitam la Andy si vedeam ca e fascinat de ceea ce se intampla acolo.
Parca era o serbare campeneasca. V-am zis ca in spatele plutonului e alta lume? :-).
Mai, mai ca unii dintre ei isi doreau gratare cu mici care sa sfaraie delicios. 🙂
Ne-am recapatat puterile si am decis sa mergem mai departe.

 

Daca pana la palat am pedalat cu picioarele, prin padurile pline de noroi si balti am inaintat cu ajutorul ambitiei si determinarii.
Sincer eu am vrut sa abandonez insa cand il vedeam pe Andy cum stragea din dinti, lasa capul in pamant si impingea la bicicleta lui putin cam mare pentru varsta lui (are un Drag de 24 inch) m-a facut sa nu capitulez.

 

Cred ca l-am intrebat de 30 ori daca vrea sa ne oprim si sa abandonam. De fiecare data imi raspundea acelasi lucru: TREBUIE sa terminam! TREBUIE sa castigam medalia!

M-a emotionat maxim si mi-a dat putere. A fost pentru prima data cand ma incuraja el pe mine!

Au fost zone in care il vedeam ca se simte putin frustrat. Putea sa mearga pe bicicleta dar impingea la ea din cauza “bravilor biciclisti” care comentau nemultumiti ca exista noroi mergand pe langa biciclete.
Erau aceeasi viteji care la inceputul cursei, printre scartaieli de biciclete chinezesti, semanau panica strigand “stanga, dreapta, stai pe loc” chiar daca erau in coada plutonului pe locul 2346 😉

Niste “kamikaze” damboviteni care s-au speriat la prima balta si care erau deranjati ca un pusti de 7 ani ii depaseste: “ia uite! Chinuie copilul!”

Cu siguranta am fi castigat cel putin 1 ora daca nu am fi stat in spatele “domnisoarelor” plangacioase.
Nu stiu cati dintre voi, cei care cititi, aveti copii. Sentimentul pe care l-am trait prin padure alaturi de baiatul meu a fost unic.
Am petrecut 7 ore impreuna, de multe ori fara sa scoatem niciun cuvant ci doar incurajandu-ne din priviri.

A fost priceless! 🙂

Pe finalul cursei a picat fizic. Dupa 50 km am reusit sa-l motivez doar cu faptul ca la final il asteapta o medalie frumoasa, o portie delicioasa de paste si un tricou superb.

Pentru ca la Prima Evadare nu primesti tricoul in pachetul de start.

Tricoul Prima Evadare se castiga.

8 copii de varsta lui au acest tricou. El este printre ei. E singurul din cercul lui de prieteni care a terminat Prima Evadare.

Si iata cum acest concurs care pe mine m-a doborat de fiecare data a fost “ingenuncheat” de un pusti de 7 ani. Un copil care nu s-a dat batut si care indiferent de conditii nu s-a plans nici macar 1 minut. Un pusti slabut care nu s-a speriat de noroi si care a vazut in PE o modalitate de distractie si nu un chin.

Cand il durea fundul de la sa (biciclistii stiu la ce ma refer) se ridica in picioare si pedala.

Asta a fost lectia invatata. Nu a conceput nici macar o data sa abandoneze. Si asta l-a ajutat sa razbata si sa fie printre cei 8 copii de pana la 8 ani care au terminat PE.

Determinatea si ambitia au fost mai puternice decat noroiul si distanta.

 

 

Faptul ca la final dupa 55 km, noroi, impins bicicleta, 7 ore de traseu mi-a spus ca abia asteapta ca anul urmator sa participe mi-a intarit convingerea ca Prima Evadare e mai mult decat un concurs de MTB.

E o provocare! E un etalon!

Asa ca sfatul meu: veniti la Family la Prima Evadare. Veti avea parte de experiente inedite alaturi de copilul vostru.

Despre partea de organizare ce sa zic? Mie imi place ce se intampla acolo cu toate ca, exact cum spuneam la inceputul articolului, in coada plutonului parerea e total paralela cu realitatea 🙂

Daca toate concursurile ar fi organizate ca PE ar fi excelent.

Asa ca….ne vedem la Prima Evadare 2016 – Family!!!!