RBIM 2014 – proasta organizare sau business profitabil?
De obicei nu scriu in ziua cursei. Las sa treaca doua trei zile pentru a avea o imagine limpede si pentru a-mi pune in ordine gandurile astfel incat sa nu risc, scriind la cald, sa nu pot surpinde exact senzatiile traite.
De data aceasta fac o exceptie deoarece consider ca oricate zile ar trece senzatia amara lasata de organizare nu va disparea.
Cele doua curse, organizate de Asociatia Bucharest Running Club, si sponsorizate de doi colosi, Petrom si Raiffeisen, sunt asteptate cu maxim interes de toti iubitorii de alergare. Chiar daca taxa de participare nu este deloc mica, prezenta este impresionanta. Pentru prima data, Cursa Populara a avut o taxa de 30 lei.
Daca de problemele de organizare de la Petrom Halfmarathon am scris aici,si nu detaliez acum, competitia de astazi de la RBIM mi-a lasat un gust amar.
Sambata a avut loc cursa copiilor. Daca in primavara am crezut ca, sistemul prost gandit de acces al copiilor, a fost o greseala si va fi indreptat, iata ca m-am inselat. S-au pierdut atat de multi copii incat nu mai faceau fata la microfon sa anunte numele lor. Cred ca si-au dat si ei seama de greseala si au venit cu o explicatie penibila, spusa chiar la microfon:
“Sa stiti ca nu sunt probleme de organizare. Promitem ca toti copiii pierduti vor fi gasiti”.
Multumim! Nu mai bine faceam in asa fel incat sa nu se piarda? Sa putem sa-i asteptam la finish? Nu sa-i ocoliti toata Piata Constitutiei si apoi sa le dati drumul in multime.
Partea de incalzire a fost sublima dar a lipsit cu desavarsire.
Andy a fost premiant la categoria 5-6 ani. La finish, cand era obosit si extenuat, domisoara de acolo a inceput sa-l chestioneze: Numele, prenumele si numarul de telefon mobil al parintilor! Pe bune?!?! Acolo alergau copii de 5 ani prieteni!
De asemenea au anuntat festivitatea de premiere la ora 12.30. Bineinteles ca a inceput la ora 13.45.
Ma rog! Sa trecem la ziua de duminica.
Este stiut ca nu apari la cursa cu 5 minute inainte. Incalzirea, hidratarea, echiparea etc iti consuma timp. Normal ca dupa aceste lucruri, inainte de cursa, vrei sa nu ai surprize pe traseu si te duci la toaleta.
8 toalete la 8.800 de participanti!!!!!!
Presupunand ca doar jumatate au dorit sa le foloseasca, faceti si voi socoteala ce cozi erau acolo. De asemenea pe traseu nu am vazut niciuna!
Comunicarea din zona de start a fost haotica. Unii ne trimiteau pe un culoar, altii ne scoteau de acolo, nimeni nu stia nimic. Haos general. Foarte multi au luat startul gresit.
La proba stafeta s-a gresit traseul la prima tura, astfel incat primii au facut doar 7 sau 8 km, pentru ca niste voluntari slabi pregatiti nu au fost in stare sa tina minte niste culori si sa directioneze oamenii cum trebuie. Macar taceau din gura pentru ca sunt convinsa ca fara “ajutorul” lor alergatorii s-ar fi ghidat mai bine. Nu e permis asa ceva la o competitie de asemenea anvergura, recunoscuta la nivel international.
Ce sa spun de zona de finish? O poarta ingusta de 1,5 metri prin care intram ca oile si trebuia sa facem un slalom printre garduri pentru a ajunge la primul cort de unde puteai sa-ti iei ceva de baut. Surpriza!!!! Primul era cu bere nu cu apa. Bine ca nu au pus si un spritz si cocktail-uri! 🙂
Eu am ramas dezamagit, avand in vedere amploarea evenimentului. Am schimbat impresii si cu alti participanti si senzatia de lucru prost organizat era omniprezenta. Unii spuneau ca nu au fost pacemakeri sau daca erau, nu erau foarte bine semnalizati, ca apa de la punctele de hidratare nu era suficienta si primeai o sticla plina doar pe sfert, ca nu au fost toalete pe traseu etc.
Eu incerc sa pun aceste carente pe seama faptului ca au fost foarte multi concurenti si nu au putut face fata. Au fost coplesiti si depasiti.
Dupa cum spuneam la inceput taxa nu a fost mica. Facand o medie de 15 euro/participant rezulta 132.000 euro. De asemenea nu cred ca Raiffeisen, Vodafone, Volkswagen, Tupperware, Mega Image au contribuit doar cu pliante. Exact cum spuneam si mai sus m-a mirat faptul ca a existat o taxa, la Cursa Populara, de 30 lei.
De acesti bani se putea organiza un super eveniment.
Sper doar, din tot sufletul, ca au donat toti banii si nu au mai avut pentru organizare! Nu vreau sa cred ca cineva s-a gandit ca poate face un profit din acest eveniment si a facut compromisuri pentru acest lucru! Scuzati-ma, doamna Van Groningen (presedinte Asociatia Running Club), dar asa a parut!!!
Despre cum am trait cursa, voi scrie un articol in doua zile (pentru a avea o imagine limpede…bla bla bla!) 🙂
Later edit: Si la editiile precedente a existat taxa la Cursa Populara.
7 Replies to “RBIM 2014 – proasta organizare sau business profitabil?”
Salut Sorin!
Din postura de privitor a parut si mai slaba organizarea – am stat la coltul cu Institutul National de Statistica – era un sigur om trimis de organizatori acolo care sa dirijeze traficul pietonilor in zona – drept urmare acestia treceau strada incomodand participantii la eveniment – de multe ori au fost evitate ciocnirile intre alergatorii care venea spre linia de finish, accelerand pe ultimele sute de metri, cu pietonii care erau atenti doar la culoarul dinspre Piata Constitutiei…. nici un gard amplasat acolo, nici un metru de banda…. poate nu am vazut eu aceste lucruri la editiile anterioare, fiind concetrat strict la cursa… nu mai spun de greseala de la Stafeta… chiar se mirau oamenii – cum sa faci 10 km in sub 20 minute?? Si mie mi-a lasat un gust amar acest eveniment.. poate la anul toate vor fi mai bine puse la punct…
In fiecare an sunt sesizate probleme insa nu se iau masuri deloc. Din pacate nu avem ce face. Nu duc lipsa de participanti asa ca……..Totusi sa speram ca la anul va fi mai bine.
Deci pana la urma nu ar trebui sa-mi para rau ca nu am ajuns :)? Eu zic sa ne specializam pe Bulgaria: putini participanti, dar macar sunt toalete suficiente 🙂
Hahaha! Da! Ai dreptate. Dar ce ne facem daca o sa creasca maratonul de la Pleven si ne trezim cu 8000 de oameni acolo? Noroc ca se alearga si prin padure :-)))
Gresit , 30 lei a fost cel putin si in mai la Half pentru cursa populara. http://www.bucuresti21km.ro/informatii-despre-cursa/
In rest cam aveti dreptate din pacate 🙁
Ai dreptate George. Mi-am facut “mea culpa” si am editat postul cu informatia corecta. M-a luat valul 🙂 dar ideea de baza ramane aceeasi.