N-am mai scris de ceva vreme pentru ca nu mi s-a parut ca am ceva interesant de spus. De asemenea, faptul ca nu traiesc si nu scot nici macar un leu din acest blog, imi permite luxul acesta pe care altii nu il au. Trebuie sa arunce continut in online. Bun, rau, interesant sau nu trebuie sa apara acest continut. Asa e si normal pana la urma. Tine de noi sa-l filtram si sa selectam doar ce ne intereseaza.

N-am comentat nici despre Uniqa Family 10 k  si nici de Cursa Copiilor din cadrul aceluiasi eveniment. Am ales sa nu inscriu copiii anul acesta datorita erorilor de organizare si datorita pericolelor iminente la care erau expusi , pericole generate in primul rand de incapatanarea organizatorilor de a recunoaste ca au probleme si ca trebuie sa faca ceva.

Se pare ca am avut dreptate si, in urma unor incidente destul de grave, organizatorii au decis ca pe viitor sa schimbe formatul. Chiar as fi curios sa aud acum parerile celor care sustineau ca organizarea este buna.

Voluntari zelosi, reprezentanti ai organizatorilor si alti apropiati ai concursului. Va stiti voi! Cum e?

Ma rog, nu neaparat despre asta voiam sa scriu.

Am cateva nelamuriri referitoare la modul cum trebuie sa ne comportam fata de ceilalti alergatori. Fata de cei cu care impartasim aceeasi pasiune cand alergam intr-un spatiu public cum ar fi o pista de atletism sau un parc. Poate sunt eu defazat si vad lucrurile diferit.

De unde aceste nelamuriri?

Am alergat pe Dinamo, zilele trecute si, de cateva ori, mi-a venit sa ma opresc si sa incep un dialog nu tocmai ortodox 🙂

Glumesc insa nivelul de revolta era aproape de cote maxime.

M-a mirat si mi s-a parut extrem de deplasat ca un antrenor cred, care avea un fluier in mana si un caietel, trecut de primele sapte doua tinereti, tipa la toata lumea sa lase liber culoarul 1, unde alergau baietii lui. Baieti care daca ar fi fost profesionisti si ii incurcam as fi inteles dorinta lui Mos Ion Roata. Pe un ton autoritar, dadea la o parte inclusiv copiii care faceau antrenamente. Si nu, nu alergau ca fulgerul invataceii batranelului. Faceau  si ture in care alergau chiar ma incet decat mine 🙂

Ce performante incercau sa atinga de nu puteau sa ocoleasca 30 cm? Pe bune? Poate si ceilalti isi incercau PB-ul lor. Este un spatiu public si fiecare are dreptul sa ocupe ce culoar vrea. Asa gândesc eu.

Sau daca ai nevoie sa faci ceva special, rogi frumos alergatorii sa te ajute si sa lase liber culoarul. Nu strigi, ca pe maidan, ca si cum ar fi pista lù mama ta, arogant, sa se dea toata lumea la o parte.

Este un loc public, deschis pentru publicul larg. Faptul ca ai un batranel cu un cronometru de gat langa tine, caruia ii dai 100 lei sa te invete sa pui dreptul in fata stangului si faci maratonul in 3 ore nu iti da mai multe drepturi. Nu esti mai alergator decat ala care face maratonul in 5 ore.

Nu exista nicio ierarhie bazata pe timpii de la maraton, decat daca esti sportiv profesionist. Si daca esti sportiv profesionist nu ai fite din astea, crede-ma!

Si, daca initial am crezut ca o fi o chestie cu culoarul 1, iata ca, in timp ce alergam cu ochii la batranelul fantastic încercând sa fiu decent si sa nu comentez, un alt voinic, care nu arata nici pe departe a alergator profesionist, cu acelasi aer de superioritate, venind din sens opus mi-a strigat: Culoarul 10 liber!!!. De ce, intreb eu. O sa vezi tu!

Si m-au apucat toate transpiratiile, pe langa alea generate de alergare. Cercopitecul facea niste intervale si probabil 10 era numarul lui norocos. De 10 minute ii dadea pe toti la o parte si isi elibera culoarul. Majoritatea lasau nesimtitul in pace insa de data asta n-am vrut sa las bunul simt sa fie calcat in picioare de arogantele tampitilor. Mi-am continuat alergarea pe culoarul 10 si credeti-ma ca babuinul a avut acelasi performante, la intervale, si pe alt culoar. Si nu l-am vazut tusind ca a alergat pe culoarul 9.

Inteleg ca e la moda sa alergi, sa faci selfie pe pista, sa ai un antrenor, sa iubesti sportul si sa bagi o tona de poze neinteresante cu ceasul tau…dar asta e prea de tot.

Mi se pare normal sa ne respectam. Astia cu eliberatul culoarelor fac parte din aceeasi specie de maimute din parc, carora li se pare cool sa ai o sonerie pe deget sa se dea lumea la o parte când alergi tu.

Ba nu. Eu nu ma dau la o parte. Si daca alergi mai tare ca mine sunt convins ca poti sa ma ocolesti fara efort. Cum eu nu te stresez pe tine, lasa-ma si tu in pace. Sunt convins ca poti sa-ti faci intervalele pe culoarul 9 si cred ca baietii lui nea` batranelu` pot face ceea ce faceau ei si pe culoarul 2.

Asta in cazul in care nu va pregatiti pentru Tokio. Ca va promit ca, nu doar ma dau la o parte, ci va aduc si apa si matur culoarul de pietricele.

Ca daca doar faceti pe interesantii si pe sportivii inchipuiti la 35 ani pentru ca toata copilaria parintii v-au tinut in casa, la teme suplimentare, in timp ce noi bateam mingea toata vacanta in curtea scolii, mi se rupe (adidasul) 🙂 de antrenamentul vostru.

Aaa…si by the way, tarane! Când executi gestul de inalta educatie si scuipi pe pista, chiar daca nu te poti abtine, asigura-te ca atunci când o faci nu vine nimeni din spate.

Cine e de vina si ce putem face?

Scriam si acum ceva timp despre bloggeri din jurul acestui fenomen. Cred ca printre articole publicitare, copy/paste din comunicate de presa si selfie in parc cu noul ceas, au obligatia sa educe. Rolul lor este sa dezvolte frumos comunitatea. Din pacate atitudinea lor este extrem de refractara.

Cum critici cum sunt pusi pe harta. Cum dai un feedback negativ cum esti facut hater, distructiv, in foame dupa trafic si acuzat. Au ochelari de cal si vad doar trafic, like-uri si bani. Au transformat alergarea dintr-o pasiune in ceva rece care se masoara cu Google analytics. Sunt ambasadori de competitii dar rolul lor e meschin si tine doar de a atrage cat mai multi platitori.

In conditiile astea sa nu ne miram ca avem maimute in parcuri si pe pistele de alergare.

#respect