smartcasual.ro Web analytics

Tag: pantofi alergare

Nike Free 5.0. Jucarie noua!

Nike Free 5.0. Jucarie noua!

Mi-am luat papuci noi de alergare. Dupa cum se stie, barbatii sunt niste baieti mai mari care isi cumpara jucarii de cate ori au ocazia. Asa si eu. Nu era un “must have” dar…..de ce sa nu daca am avut ocazia si am gasit o “promotie”

Dupa cum scrie si in titlu mi-am achizitionat niste Nike Free Run 5.0. Pana acum, papucii de concurs si de duminica erau Asics Gel Cumulus 15. Pernute, gel, amortizare, colorati…..ce sa mai…..fitza! 🙂

Dar dupa cum spunea un “clasic in viata”: Asta e Mafia! Cand toata lumea cauta amortizari si geluri eu mi-am luat pantofi de alergare minimal. Se spune ca gama Nike Free ar fi raspunsul marii companii americane la Vibram Five Fingers.

E o tendinta in ultimul timp sa ne intoarcem la tot ce este natural. Cat mai aproape de forma anatomica a piciorului. Picior care, se pare, ca a fost construit sa alerge mult. ” Omul alergator” isi urmarea prada pana aceasta obosea…..sau cel putin asa povestesc unii 🙂

 

I-am scos la treaba sambata, cand de obicei fac long run, contrar indicatiilor care spun ca nu e bine sa alergi mult cu niste papuci noi.

Daca va asteptati sa va spun cum este cushoning-ul, hill to toe….si alte astfel de chestii prezente in toate prezentarile de pantofi de alergare, o sa va rog sa schimbati programul 🙂 pentru ca o sa va povestesc cum m-am simtit eu alergand cu Nike Free Run 5.0.

Este prima data cand folosesc astfel de pantofi asa ca nu pot sa compar cu alti pantofi cu “dotari” minimale.

La prima vedere isi respecta numele. Nici nu simti ca ii ai in picioare si ai senzatia ca alergi descult. Sunt cei mai usori pantofi pe care i-am pus in picioare ever. Se pare insa ca exista altii si mai usori, asa ca poate ma entuziasmez eu aiurea.

Am pornit la alergare cu gandul sa fac 10 km pentru a nu avea probleme cu genunchii sa cu spatele, etc…..probleme clasice in cazul in care nu ai amortizare pe calcai.

Ei bine, am alergat 18 km si m-am oprit pentru ca m-am plictisit. Nici nu am simtit ca am ceva in picioare. Nu tu bataturi, nu tu dureri de genunchi, nu tu disconfort. Cea mai mare problema a mea, inclusiv cu Asics, era ca faceam bataturi dupa 15 km. Acum nimic. Nici una. Zero bataturi, de parca ar fi pantofi de alergare fara zahar 🙂

Asa ca sunt super multumit de ei, mai ales ca i-am luat de la Hervis la 260 lei. Pe raft sunt in jur de 450-500 lei, insa culoarea aceasta, care probabil nu s-a vandut, era redusa aproape de jumatate.

Talpa aceea “taiata” in forma de multe hexagoane ii confera o flexibilitate incredibila. Nu opune deloc rezistenta si se muleaza perfect pe miscarea piciorului.

Mie imi plac. Acum poate si faptul ca niciodata nu am avut probleme cu genunchii sau cu spatele. Probabil zilele intregi pe care le petreceam afara, pe terenul de fotbal, in copilarie, isi spun cuvantul.

Concluzionand, papucii astia chiar isi fac treaba. Lumea buna spune ca reprezinta tranzitia intre pantofi de alergare traditionali si “barefoot running”. Nu o sa alerg niciodata descult pentru ca am incredere si cred in tehnologie si progres. Dar o tehnologie care sa “copieze” naturalul ma incanta.

Nu am alergat niciodata cu Vibram dar cu siguranta o voi face…asa…de dragul comparatiei si sa pot sa ma bag si eu in discutie in cazul in care ma intreaba cineva in tramvai despre subiect 🙂

Pun cateva poze cu ei. Mie imi place si design-ul. Par asaaaa……intr-un fel.

Ii voi scoate si la long run-ul de 32 km sa vad cum ma simt dupa. Acum o sa am o noua dilema referitoare la primul meu maraton. Cu ce sa ma incalt? Asics sau Nike?

imageimage

imageimage

imageimage

 

 

Asics Gel Cumulus 15

Asics Gel Cumulus 15

Dupa aproximativ un an de alergare, m-am hotarat sa investesc si in niste pantofi mai de doamne ajuta.
Pana acum am alergat cu Kalenji Eliorun de la Decathlon de 170 ron care si-au facut excelent treaba. Insa in momentul in care alergam peste 10 km simteam un disconfort la nivelul talpii si ceva dureri in genunchi dupa alergare.
Asa ca m-am hotarat ca trebuie sa investesc, pentru alergari mai lungi, intr-o pereche de adidasi mai de calitate.
Nu m-am gandit, in momentul in care am inceput sa studiez, ca imi va fi atat de greu sa ma hotarasc.
Pronatie, gel, talpa, loc pentru degetul mare, aerisire, design, brand……ufff cate chestii care mai rau m-au zapacit.
Dupa 1 luna de citit review-uri si probe prin diverse magazine m-am hotarat.

Asics Gel Cumulus 15.

Si cum prin magazine pe la noi sunt undeva pe la 450-500 lei, bineinteles ca i-am luat de pe Sportsdirect.

I-am gasit la 66 euro (undeva la 290-300 lei). Puteti vedea produsul aici.

Mi-au ajuns astazi si bineinteles ca nu puteam sa stau cu ei in casa fara sa ii incerc.
Le-am facut cateva poze cat erau noi si curati 🙂 si am iesit la alergat in IOR curios fiind de senzatia pe care o ai cand alergi cu pantofi speciali construiti pentru asa ceva.

IMG_8743.JPG

IMG_8742.JPG

Tot ce pot sa spun este ca-si merita banii cu varf si indesat. Sunt niste adidasi pentru pronatie normala, extrem de comozi. Dupa o alergare de 10 km nu am niciun disconfort. Din contra. Gelul atenueaza socul cu asfaltul si iti da o senzatie de alergare pe tartan.

Abia astept sa fac primul semimaraton cu ei. Probabil la o alergare mai lunga voi simti diferentele mult mai bine.

O sa dorm bine in noaptea asta cu gandul ca am facut o investitie excelenta. 🙂

Primul meu semimaraton!

Primul meu semimaraton!

20140323-182250.jpg

Dupa cum ati citit, in ultimul timp am neglijat bicicleta si m-am concentrate pe alergat.

Manat de dorinta de a slabi, am inceput in octombrie anul trecut sa alerg.

La primele ture, tin minte, dupa 400 metri trebuia sa ma opresc sa respir si sa-mi revin.

Mi-am pus atunci in cap, ca intr-un an, sa reusesc sa alerg 10 km, fara pauza. Era o dorinta utopica care parea aproape imposibil de realizat.

Timpul a trecut si impins de la spate de ambitie am incepus sa alerg kilometru dupa kilometru. Si iata ca in week-endul ce a trecut, nu doar ca am reusit sa alerg 10 km, ci chiar un semimaraton.

Mi-am pregatit « atacul » cu ceva timp inainte. Am mancat corespunzator, m-am odihnit si mental m-am pregatit pentru 7 ture de lac IOR. Adica 21,3 km.

Dimineata am mancat extrem de usor, am consumat rapid un baton plin de energie de la Isostar si am plecat la drum.

In mod normal alerg seara. E mai racoare si ma simt mai bine. Era prima oara cand alergam dimineata, chiar daca era ora 6.30.

Pe parcursul cursei caldura ce se instala cu fiecare tura de IOR ma lovea parca in ceafa.

Am facut incalzirea de rigoare, am dat drumul la muzica si am pornit increzator. In trecut, la ture de 10 km, aveam probleme cu zona sfarcurilor care din cauza tricoului sangera.

photo

Mi-am luat benzi kinesio pe care le-am adaptat si lipit in zona respectiva. Tin sa zic ca sunt exceptional de bune. Rezista la umezeala si te feresc de probleme 🙂

Primii 10 km au fost normali. Suflu ok, picioare ok, stare generala buna.

Apoi a inceput partea dificila. Pe la km 15 aveam senzatia ca alerg pe loc. Ca tura de IOR este din ce in ce mai mare, iar tentatia de abandon ma bantuia cu fiecare kilometru.

Soarele incepuse sa arda si senzatia aceea de sfarseala incepea sa ma copleseasca.

Ma motivam cu faptul ca muncisem prea mult pentru a abandona.

La sfatul lui Emilian am inceput sa-mi impart mental cursa pe portiuni mici de cate doua ture de lac. La fiecare tura consideram ca ard o etapa si ma hidratam la o tasnitoare cu apa.

M-a ajutat enorm acest lucru si il recomand cu caldura. Segmentarea mentala a traseului ajuta foarte mult la psihic.

Si in acest fel am ajuns la ultima tura de 3 km. Picioarele incepusera sa nu ma mai asculte si aveam senzatia ca se vor bloca din clipa in clipa. Muzica din urechi déjà ma enerva. Trecusera 2 ore, eram lac de apa, batut de soare in cap si cu nivelul energiei la minim. Tin minte ca aproape ma taram, iar statistica de pe Endomondo arata ca am avut o medie foarte aproape de 7 min/km.

Mi-am dat seama ca batonul plin de energie de la Isostar isi facea treaba si ma ajuta sa inaintez.

Mi-am promis ca la urmatoarea tura lunga sa fiu atent la toate detaliile : pantofi de alergare adecvati, ciorapi speciali, hidratare corespunzatoare, alimentatie adecvata, etc. Conteaza enorm fiecare detaliu.

Mi-am setat aplicatia de Endomondo sa ma anunte la 21,2 km. In momentul in care m-a anuntat, m-am oprit brusc. Picioarele nu au mai vrut sa alerge si mental cursa s-a terminat.

Partea proasta era ca ma aflam undeva la 1,5 km de masina. 🙂 Efectiv nu am mai putut sa alerg si am mers usor pana la masina. Mi s-a parut cel mai lung kilometru din viata mea.

Fizic eram terminat insa in interior imi venea sa strig de bucurie astfel incat fiecare om din parcul acela sa stie ce am realizat eu.

Pentru a face un rezumat al experientei mele :

–          Atentie la detalii  – odihna, alimentatie corepunzatoare, hidratare, energizare (Isostar are produse bune, insa putin cam scumpe) iar benzile Kinesio aplicate in zonele problema pot face minuni.

Banda-Kinesiologica-produs-similar-Kinesio-Tape_3447272_1288190030

–          Impartire mentala a cursei pe sectiuni

–          Ambitie

–          Perseverenta

Sper ca in viitorul apropiat sa repet performanta si de ce nu la anul sa fac in toamna si un maraton 🙂

%d bloggers like this: