Trikids, ne-ai ramas dator!

Am participat astazi la Trikids pentru a treia oara.

Foarte frumos evenimentul. Daca in ceilalti ani a fost super, anul acesta ati dat-o putintel in bara cu organizarea. Mi-ar fi placut sa vedeti cati copii erau dezamagiti si plangeau pentru ca i-ati incurcat la duatlon.

Cand am vazut ca ati suplimentat locurile, v-am scris atentionandu-va asupra pericolelor generate de imbulzeala. Cu o usoara urma de aroganta m-ati asigurat ca sunteti profesionisti si aveti controlul. S-au imbulzit, s-au impiedicat unii de alti si au cazut. Profesionalismul de care imi mentionati cu cateva zile in urma nu a functionat.
La duatlon ati dat start comun fete/baieti. La cei mici a fost ok ca erau putini. La 6-8 ani insa, erau mai multi.Mult prea multi pentru cei trei voluntari din zona de tranzitie. Care cei trei voluntari….au fost depasiti. S-au incurcat in biciclete iar copiii se ratacisera sau se chinuiau singuri sa-si ia bicicletele din rastel. Si cum se intampla de obicei cand esti depasit si intri in criza, te apuca proactivitatea. Asa si cu voluntarii vostrii. Au indrumat total aiurea copiii. Unii au facut o tura, altii trei. Chiar stau si ma intreb de ce le-ati dat cipuri de cronometrare. Senzatia a fost ca voluntarii vostri au baut apa dupa voluntarii de la RBIM pentru ca au facut aceeasi greseala de a indruma aiurea concurentii.

Stiti care e ghinionul vostru? Faptul ca piticii astia chiar pun suflet la un astfel de concurs, asa ca “important e sa participi” nu prea tine la ei.
Se antreneaza, isi cultiva spiritul de competitie, viseaza cu o seara inainte la medalie, fac exemplar incalzirea uitandu-se la Gabi Solomon cu mai mult respect decat la profu’ de mate.
Si nu poti sa-i dezamagesti. Pur si simplu nu ai voie!!!

Si acum ma refer strict la al meu.

Anul trecut a iesit pe locul 2. S-a inscris la atletism si in dupa amiezele de dupa scoala mergea la antrenament. Si in loc sa stea sa se joace pe tableta sau sa faca altceva, tragea din greu. De ce? Pentru ca mi-a spus ca vrea sa castige. Si eu i-am incurajat acest spirit competitiv care il motiveaza sa fie mai bun, sa castige, sa fie numarul 1. Si nu pentru a castiga un premiu la Trikids. Ci pentru a reusi in viata, pentru a se descurca in orice situatie si pentru a cauta mereu sa fie un invingator.
Ei bine! In loc de zambete si bucurie am vazut pe fata lui tristete si lacrimi pentru ca la cros, din cauza aglomeratiei, a cazut iar la Duatlon a facut mai multe ture de bicicleta la indemnul voluntarilor.

N-am mai stat la Family Fun Run. Nu a mai vrut. Nu a mai existat placerea cu care alearga de fiecare data.

Asa ca “lasati ca sunt copii, toti primesc medalie la sfarsit indiferent de cum alearga” ar trebui inlocuit cu “mea culpa” si promisiuni ca la anul o sa va concentrati mai bine.

Smartatletic si stimata Federatie de Triatlon! Ii datorati lui Andy, si a celorlalti copii competitivi ca el, o editie 2015 exemplara dupa care sa zambeasca si sa fie fericiti.

Si pentru a ilustra in imagini experienta, check this out:

Textul de mai sus nu stirbeste cu nimic respectul pe care il port fata de acesti oameni de la Smartatletic si fata de munca lor.
E greu ceea ce fac ei si e de laudat initiativa lor. Sunt de laudat si voluntarii care se implica si isi dedica timpul personal acestor copii minunati.

Felicitari tuturor pentru eveniment si haideti sa fie mai bine an de an!!!