smartcasual.ro Web analytics

Tag: prima evadare

Mai avem Federatie de Ciclism? Si presedinte?

Mai avem Federatie de Ciclism? Si presedinte?

In urma cu ceva timp, cand am decis sa “ma ridic de pe canapea” 🙂  si sa fac ceva sport, am cochetat cu ciclismul amator. Nu exista nicio competitie de mountain bike la care sa nu particip. Plecam cu noaptea in cap, agatam bicicleta de masina si mergeam sute de km pentru a participa la astfel de evenimente. Nu existau cip-uri de cronometrare la unele dintre ele si nici “pachete de start” doldora de produse de la sponsori.

Taxele erau decente si erai incurajat sa faci miscare in natura. Nu am simtit niciodata sprijinul unui for competent. Cum ar fi, de exemplu, Federatia Romana de Ciclism. Tot greul era pe umerii organizatorilor, persoane inimoase, pasionate de sport. Nici un ban, niciun sprijin, nici macar o mentiune pe un site extrem de saracacios. In plus federatia era condusa de niste batranei, cu aspect de membrii de partid din vremea comunismului, care, probabil, ultima oara cand se urcasera pe o bicicleta o facusera sa sarbatoreasca sfarsitul razboiului.

In acest context, numirea lui Eduard Novak la conducerea federatiei a aparut ca o raza de speranta care sa scoata din mizerie ciclismul romanesc.

Chiar daca numirea lui a coincis cu un scandal, tipc mioritic, cu acuzatii de furt, spaga, delapidare etc, evenimentul in sine m-a bucurat maxim.

Un baiat tanar, pasionat de ciclism, cu rezultate exceptionale in competitii, cunoscut in randul ciclistilor romani si nu numai.

In ultimul timp am iesit din zona asta a ciclismului si m-am “concentrat” pe alergare asa ca s-ar putea sa nu am imaginea completa si corecta a situatiei ciclismului romanesc.

Au trecut cativa ani de la inscaunarea lui Novak in fruntea ciclismului romanesc insa senzatie este ca am batut pasul pe loc. Exista cumva o un raport de activitate? Un bilant al perioadei petrecute in fruntea ciclismului romanesc? O lista de realizari? Ceva.

In euforia momentului, am dat like paginii lui Eduard Novak. In afara de “promovarea” Tusnad Cycling Team si a unor competitii gen “Turul Tinutului Secuiesc” nimic. Dar nimic. Tusnad Cycling si iar Tusnad Cycling.

Poate mi-a scapat mie, dar exista Turul Romaniei? Mi se pare penibil sa ne plangem ca nu avem rezultate in ciclism si ca sportivii romani au rezultate mediocre spre slabe cand scot capul la competitii internationale, in conditiile in care avem o federatie extrem de discreta (ca sa nu folosesc cuvinte grele).

Vad pe site-ul lor un “calendar” competitional. In acelasi timp au avut grija sa afiseze tarifele percepute. Vrei sa te autorizeze la o cursa? Cotizezi. Vrei alt tricou? Bani. Vrei sa te plimbi cu familia in padure? Bani. Exagerez evident.

In plus, a aparut si ineptia asta cu licentiarea sportivilor amatori.

Adica sa fiu ciclist amator licentiat  🙂 . Pai de aceea ma numesc amator pentru ca nu sunt licentiat. Un motiv inventat pentru a justifica…..o alta taxa.

Inteleg necesitatea unor taxe dar in acelasi timp vreau sa inteleg ce primesti in schimbul lor.

Ar fi interesant sa avem o parere a organizatorilor evenimentelor din aceasta zona. Ce primesc si ce plus vad din includerea in calendarul competitional. Ce primesc in schimbul taxelor.

Cu ce ajuta federatia un astfel de concurs amator? Cronometrare? Exista o multime de solutii in acesta privinta. Arbitrii? Pe bune?

Federatiile primesc bani si de la stat. Se autofinanteaza si din toate aceste taxe.

Cum se intorc acesti bani pentru a sprijini ciclismul? Pentru a atrage copiii spre acest sport?

In afara de a “pastori” si a autoriza aceste curse, ce programe desfasoara Federatia Romana de Ciclism?

Repet, poate nu am eu toate informatiile insa din postura de practicant amator si simpatizant al acestui sport nu simt nicio diferenta intre nea Selejan sau cum il chema pe batranelul “simpatic” si Eduard Novak.

Piata competitiilor de mtb s-a impartit intre “seniorii” de la NoMad, organizatorii Primei Evadari (sprijiniti puternic de o marca privata si nu de federatie) si cei de la Riders Club (cu comportament de multinationala, foarte procedurali si foarte comerciali. Orientati spre a exploata zona asta “glossy” a ciclismului. Zona sportivilor care apreciaza un selfie facut la un concurs cu lumini orbitoare, muzica antrenanta si o defilare impresionanta de sponsori)

Deci tot “resurse proprii” ale organizatorilor.

Poate doar eu m-am saturat de Tusnad Cycling Team si doresc ceva mai concret orientat spre a dezvolta cicismul romanesc. Cu un plan bine pus la punct, cu obiective masurabile si cu o comunicare continua a rezultatelor. Cu o prezenta mai puternica si cu o implicare activa in zona ciclismului amator si nu doar cu “autorizari”, “includeri in calendar oficial” si taxe.

In ritmul asta vom schimba numele in Federatia Romana de Tusnad Cycling Team.

 

Sursa foto:ciclism.ro

 

Prima Evadare 2016. Pareri de pe margine

Prima Evadare 2016. Pareri de pe margine

Mare scandal mare cu Prima Evadare de anul acesta. Concurenti nemultumiti de traseu, de organizare, de comunicare etc. De cealalta parte a “baricadei” organizatori defensivi, elite vocale si multi, multi priceputi care mai de care se intrec sa dea sfaturi despre cum ar fi trebuit sa te prezinti. Cauciucuri speciale, antrenamente si echipament specific, biciclete OZN…..etc

Freerider, partenerul media al evenimentului merge pana la a-i face “boi” pe cei care se plang. Indraznet, n-am ce zice 🙂

 

Prima Evadare este un concurs extrem de bine organizat in general. Am mai scris despre asta. O desfasurare impresionanta de forte. Mii de participanti, zeci de fotografi, drone, elicoptere, sponsori generosi…..fac din Prima Evadare un eveniment de anvergura.

Nu prea am ratat nicio editie iar anul trecut am participat la Family impreuna cu pustiul meu de 7 ani. A fost o experienta frumoasa chiar daca ne-a rupt noroiul.

Ne-am inscris si anul acesta, tot la Family, insa vazand vremea de afara si avand experienta celorlalti ani am decis sa renuntam.

Standard comunicarea organizatorilor este: “traseul este ciclabil, cu putin noroi, dar tocmai asta este fun-ul”. Fun poate pentru primii 500. Dupa ce trec 3000 de oameni noroiul devine cleios si poti sa ai mama cauciucurilor ca ramai impotmolit.

Deci,  daca la “traseu ciclabil” in ceilalti ani ma luptam din greu cu noroiul, faptul ca anul acesta organizatorii au schimbat de cateva ori traseul iar declaratiile erau putin rezervate…..m-a convins ca e de stat acasa anul acesta. Si bine am facut, auzind povestirile cunoscutilor, care au participat.

Motivul pentru care scriu acest articol este sa transmit o critica, constructiva sper, catre organizatori.

Cand a fost de laudat, am facut-o. Dar anul acesta cred ca au gresit in abordare.

Din punct de vedere tehnic au perfecta dreptate. Au spus ca e noroi. Participantii sunt majori si trebuiau sa se pregateasca cu cauciucuri speciale, echipament si provizii. Au anuntat timpul limita de la CP-uri.

Corect. Dar moral nu au dreptate. Moral au gresit. Si sa va zic de ce.

Prima evadare este un concurs de masa. Un concurs, pe care chiar organizatorii il numesc, prietenos. Un concurs adresat amatorilor. Exact acesta este motivul pentru care participa 3000 de oameni.  In afara de mana de “elite” evenimentul are asemenea amploare datorita amatorilor si “nepregatitilor” Asta este publicul tinta. Care nu tine seama de regulamente UCI, de cauciucuri speciale (pentru ca nici nu au) de antrenamente specifice (pentru ca de aia sunt amatori). Care se supara cand il lasi in padure ca nu a “zburat” peste noroi pentru a se incadra in timp. Sunt convins ca cei care nu s-au incadrat, nu au stat sa culeaga panselute sau la picnic ci au inaintat greu prin namol.

Ca si exercitiu ar trebui ca “elitele”, primii 500, intr-un an cu un traseu plin de noroi, sa plece dupa “amatori”. Sa vedem ce timp scot pe un traseu “calcat” de 3000 de oameni inainte lor.

Spuneam anul trecut ca in spatele plutonului este alta lume. De care trebuie sa se tina seama.

Evenimentul trebuie sa tina cont de amatori, de plangaciosi si de nepregatiti. Pentru ca ei sunt cei mai importanti. Daca devine mult prea tehnic evenimentul se va adresa unui grup mai mic. Si in loc de “cel mai mare eveniment din Europa de Est” va deveni o simpla etapa din Riders Club la care vor participa 400 oameni si unicul sponsor va fi Ursus care va da cate o bere participantilor. Yuuuhuuu!

Dupa namolelala de anul trecut numarul participantilor a scazut. Nimeni nu a reprosat nimic organizatorilor.

Anul acesta, pe langa namoleala, au aparut foarte multe critici. Nu trebuie sa te numesti Nostradamus sa-ti dai seama ca anul viitor vor fi mai putini participanti.

Dupa cum spuneam si in alte articole, un astfel de concurs este un business si e normal sa fie asa.

Prietenii mei din echipa de organizare trebuie sa schimbe ceva. “Clientul” principal, cel care formeaza masa de mii de oameni, e nemultumit. Asa nepregatit, amator, cu cauciucuri inadecvate, neantrenat si iresponsabil, e nemultumit.

Si un client nemultumit te va taxa. Cum? Va decide ca anul viitor sa-si petreaca duminica altfel. Sa “cheltuiasca” timpul si banii in alta parte.

Si fara acesti “clienti” concursul va deveni neinteresant pentru sponsori, autoritati, media etc. si toti vor avea de pierdut.

O vorba veche in vanzari spune asa: “pune-te in pantofii clientului”. Pentru a intelege exact cum se simte “clientul” toata echipa de organizare, toti cei care au incercat traseul in saptamana premergatoare concursului, ar fi trebuit sa se urce pe biciclete dupa concurs si sa parcurga “traseul ciclabil” dupa ce a fost “calcat de 1000 de oameni. Si nu pe bicicletele lor de carbon echipate cu ultima tehnologie. Ci cu o bicicleta medie, cum au majoritatea celor care participa.

Atunci ai fi putut intelege ce simte concurentul si ce experienta are. Atunci ti-ai fi dat seama ce ar trebui sa schimbi la anul si cum sa cresti evenimentul.

E doar parerea mea.

Insa, anul viitor ma voi inscrie iar. Daca vremea e decenta va fi o experienta de neuitat. Sper doar ca interesul pentru acest eveniment sa nu dispara.

 

Despre Prima Evadare

Despre Prima Evadare

M-am tot gandit cum sa fac sa fiu mai bine inteles. Si am zis sa ma “leg” de Prima Evadare pentru a zugravi mai bine tabloul asta cu concursurile sportive.

Articolul meu de ieri, desi a fost extrem de sarac in detalii, a starnit iar un val de controverse. Nu intru in detalii pentru ca pana si eu 🙂 m-am saturat de subiectul asta cu taxele.

Insa despre ceea ce vreau sa scriu astazi are o legatura directa cu subiectul in cauza.
Pentru a ma face mai bine inteles am ales sa schimb registrul si sa fiu pozitiv.

Asa ca o sa vorbesc despre…..Prima Evadare pentru ca tot se apropie data concursului.

De la inceput precizez ca ii cunosc pe baietii (si fetele) de la NoMad si nu exista niciun interes in a scrie de bine despre ei si concursul lor. Ba, chiar de cateva ori, pe facebook, Doina mi-a dat cateva replici taioase. 🙂 Nu platesc banner la noi si nici nu suntem “parteneri media” 🙂

Dar sunt un exemplu de “asa da”.

Taxa la concurs este la fel. Undeva in jurul la 100-150 lei si de data asta, eu cred ca este mica in comparatie cu ceea ce ofera.
La ce desfasurare de forte (la start, la finish si pe traseu) exista…eu imi scot palaria in fata lor pentru ca reusesc sa faca acest lucru cu 150 lei/participant. Avand in vedere ca se blocheaza circulatia, se opresc masini pe centura, politie, ATV-uri si motociclete pe traseu, salvari, elicopter si complexul Astoria inchiriat…..ma iertati dar alergarea pe aleile parcului pare “pistol cu apa”.

Multe puncte de alimentare, o armata de voluntari, transport cu autobuze pentru participanti si camioane pentru biciclete sunt doar cateva dintre beneficiile, oferite participantilor, care cu siguranta costa.

Drone, pachet de start ok, paste, tricou, medalii si premii consistente. Nu mai vorbesc despre traseul in sine.
L-as pune pe Daniel Sardan sa le tina un seminar despre cum se organizeaza un concurs si cum se obtin sponsorizari.

Ceea ce imi ofera acest concurs nu pot replica eu cu forte proprii, cum as face, de exemplu, la un concurs in jurul lacului din IOR. Si atunci simt ca merita din plin sa platesc taxa.
Asta am vrut sa zic cu toate articolele mele. La asta ma refer cand spun ca 120 lei/participant e mult pentru o alergare in parc.

Nu am cerut liste de cheltuieli si justificari.
Insa ceea ce ma bucura este ca economia de piata functioneaza si cu siguranta zona asta a concursurilor pentru amatori se va cerne. Cum concursurile de tip Prima Evadare cresc de la an la an, avand din ce in ce mai multi participanti, iar concursurile din parcuri cu taxe supraevaluate au din ce in ce mai putini concurenti (iata ca anul asta nu s-au mai batut concurentii pe locuri la Gerar) cred ca mergem in directia buna.

Chiar daca unii dintre cei implicati in organizare la Prima Evadare imi sunt prieteni si probabil as putea sa fiu invitat si sa nu platesc taxa, nu o voi face.

Vreau sa sprijin un astfel de business si sa pun umarul pentru ca astfel de concursuri sa creasca si sa reziste. Vreau sa “cumpar” acest tip de produs pentru ca eu cred in el.

Si apropos de strans trafic cu articole in care critic. Cel mai citit articol de pe smartcasual.ro este acesta.

 

 

Prima Evadare 2015! Am invins!!!

Prima Evadare 2015! Am invins!!!

Scriam acum ceva timp despre Prima Evadare. Despre cum, in fiecare an, acest concurs care are acel “je ne sais quoi” ma invinge dar care in acelasi timp ma provoaca si ma incita. Am detaliat aici.
Indiferent ca a fost namol sau uscat, soare sau ploaie, de fiecare data am plecat capul in fata acestui concurs relativ “prietenos” cum il descriu organizatorii.
Anul acesta insa am fost hotarat sa inving eu Prima Evadare. Sa fac acest concurs sa “se incline” in fata mea.
Initial mi s-a parut a fi realizabil insa am hotarat pe ultima suta de metri sa particip la Family impreuna cu “voinicul” meu de 7 ani.
Cand am vazut si ploile din saptamana premergatoare concursului aproape ca ma resemnasem ca va mai trece inca un an pana sa “ingenunchez” Prima Evadare.

La insistentele lui Andy m-am prezentat totusi la start.
Eeee de aici incepe povestea interesanta. Am primit o lectie pe care o voi tine minte mult timp.
Interesant este ca am primit aceasta lectie de la un baietel slabut de numai 7 ani.

Dar sa incepem cu inceputul.

La 9.30 ne-am asezat la start undeva in coada puhoiului de biciclisti. Mi-am dat seama pentru prima data ca in coada plutonului este alta lume. Biciclistii sunt altfel, oamenii vad acest concurs total diferit fata de cei din primele linii sau din mijlocul plutonului. Dar despre asta intr-un episod viitor. 🙂

 

Am inceput sa privesc cursa prin ochii lui Andy care descoperea fascinat poza de grup cu bicicletele in aer, valurile de la start si prezenta elecopterului care ne fotografia si filma din aer.

“Tati! Pe noi ne filmeaza? O sa ne vada mami la televizor?” m-a facut sa zambesc si sa ma felicit ca am venit la start insa cu gandul ca poate dupa centura sau cel tarziu la Ghica ne vom retrage.

Privea cu admiratie bicicletele celorlalti participanti si in momentul cand i-am spus ca sunt aproape 3000 de participanti a amutit si a inceput sa socoteasca in gand cat inseamna 3000. “Multi tati, foarte multi”

In prima parte a traseului m-am chinuit sa-i temperez entuziasmul stiind ca avem drum lung. Zbura pe asfaltul de la Zoo si din padure.
Inainte de a pleca l-am avertizat ca o sa dam de noroi si o sa fie greu.
Promisiunea lui ca nici cel mai mare noroi nu o sa-l opreasca sa ia medalia mi-a smuls un zambet gandindu-ma la abandonul meu dupa marea namolelala din 2011.

image
Pana la palat am mers exemplar. Am depasit, am alergat pe campul din spatele aeroportului si ne-am simtit extraordinar. Primeam incurajari de la fiecare biciclist pe care il depaseam.

image
La punctul de alimentare ne-am oprit sa ne incarcam bateriile. Ma uitam la Andy si vedeam ca e fascinat de ceea ce se intampla acolo.
Parca era o serbare campeneasca. V-am zis ca in spatele plutonului e alta lume? :-).
Mai, mai ca unii dintre ei isi doreau gratare cu mici care sa sfaraie delicios. 🙂
Ne-am recapatat puterile si am decis sa mergem mai departe.

image

 

Daca pana la palat am pedalat cu picioarele, prin padurile pline de noroi si balti am inaintat cu ajutorul ambitiei si determinarii.
Sincer eu am vrut sa abandonez insa cand il vedeam pe Andy cum stragea din dinti, lasa capul in pamant si impingea la bicicleta lui putin cam mare pentru varsta lui (are un Drag de 24 inch) m-a facut sa nu capitulez.

 

Cred ca l-am intrebat de 30 ori daca vrea sa ne oprim si sa abandonam. De fiecare data imi raspundea acelasi lucru: TREBUIE sa terminam! TREBUIE sa castigam medalia!

M-a emotionat maxim si mi-a dat putere. A fost pentru prima data cand ma incuraja el pe mine!

Au fost zone in care il vedeam ca se simte putin frustrat. Putea sa mearga pe bicicleta dar impingea la ea din cauza “bravilor biciclisti” care comentau nemultumiti ca exista noroi mergand pe langa biciclete.
Erau aceeasi viteji care la inceputul cursei, printre scartaieli de biciclete chinezesti, semanau panica strigand “stanga, dreapta, stai pe loc” chiar daca erau in coada plutonului pe locul 2346 😉

Niste “kamikaze” damboviteni care s-au speriat la prima balta si care erau deranjati ca un pusti de 7 ani ii depaseste: “ia uite! Chinuie copilul!”

Cu siguranta am fi castigat cel putin 1 ora daca nu am fi stat in spatele “domnisoarelor” plangacioase.
Nu stiu cati dintre voi, cei care cititi, aveti copii. Sentimentul pe care l-am trait prin padure alaturi de baiatul meu a fost unic.
Am petrecut 7 ore impreuna, de multe ori fara sa scoatem niciun cuvant ci doar incurajandu-ne din priviri.

A fost priceless! 🙂

Pe finalul cursei a picat fizic. Dupa 50 km am reusit sa-l motivez doar cu faptul ca la final il asteapta o medalie frumoasa, o portie delicioasa de paste si un tricou superb.

Pentru ca la Prima Evadare nu primesti tricoul in pachetul de start.

Tricoul Prima Evadare se castiga.

8 copii de varsta lui au acest tricou. El este printre ei. E singurul din cercul lui de prieteni care a terminat Prima Evadare.

Si iata cum acest concurs care pe mine m-a doborat de fiecare data a fost “ingenuncheat” de un pusti de 7 ani. Un copil care nu s-a dat batut si care indiferent de conditii nu s-a plans nici macar 1 minut. Un pusti slabut care nu s-a speriat de noroi si care a vazut in PE o modalitate de distractie si nu un chin.

Cand il durea fundul de la sa (biciclistii stiu la ce ma refer) se ridica in picioare si pedala.

Asta a fost lectia invatata. Nu a conceput nici macar o data sa abandoneze. Si asta l-a ajutat sa razbata si sa fie printre cei 8 copii de pana la 8 ani care au terminat PE.

Determinatea si ambitia au fost mai puternice decat noroiul si distanta.

 

 

Faptul ca la final dupa 55 km, noroi, impins bicicleta, 7 ore de traseu mi-a spus ca abia asteapta ca anul urmator sa participe mi-a intarit convingerea ca Prima Evadare e mai mult decat un concurs de MTB.

image

E o provocare! E un etalon!

Asa ca sfatul meu: veniti la Family la Prima Evadare. Veti avea parte de experiente inedite alaturi de copilul vostru.

Despre partea de organizare ce sa zic? Mie imi place ce se intampla acolo cu toate ca, exact cum spuneam la inceputul articolului, in coada plutonului parerea e total paralela cu realitatea 🙂

Daca toate concursurile ar fi organizate ca PE ar fi excelent.

Asa ca….ne vedem la Prima Evadare 2016 – Family!!!!

Prima Evadare 2015! Dragoste cu nabadai, episodul 7!

Prima Evadare 2015! Dragoste cu nabadai, episodul 7!

Prima Evadare.

S-au scris pagini intregi despre concurs, despre organizare, despre traseu, etc.

Intre mine si acest concurs exista o relatie pe care o pot descrie ca fiind ciudata. E un fel de dragoste cu nabadai 🙂

Ma chinuie dar in acelasi timp imi place. Imi provoaca suferinta dar abia astept sa particip.

Impreuna avem o istorie incarcata. E de ajuns sa aruncati un ochi peste aventura de anul trecut sa va dati seama de relatia tumultuasa pe care o avem.

An de an am avut cate o provocare: daca nu a fost noroi a fost praf si ghinion sau crampe si 6 ore infernale. O data m-a chinuit atat de tare incat m-a facut sa abandonez. Mi-a aratat cine este “the boss” in relatia noastra 🙂

Cu toate acestea, abia astept 10 Mai 2015 sa particip la editia din acest an. E perioada din an in care imi aduc aminte ca am o bicicleta si ca acum ceva timp eram calare pe ea mai tot timpul. E perioada in care imi pun in cui pantofii de alergare si scot bicicleta la inaintare.

Si cu toate astea am o teama fata de acest concurs……o teama care ma intriga si ma atrage in acelasi timp.

El este descris ca un concurs prietenos, pentru elite si biciclisti amatori. Ei bine, eu va spun ca nu e atat de prietenos. Cel putin cu mine nu a fost! 🙂

Iti trebuie ceva antrenament sa duci cei aproape 60 km pe drumuri accidentate. Si nu neaparat antrenament fizic. Ci si mental.

Dupa 40 km prin noroi, sau prin praf sau pur si simplu pe drum accidentat te chinuie absolut orice. Te enerveaza la culme saua bicicletei (biciclistii stiu de ce 🙂 ), parca pedalezi in gol, nu ai spor si simti ca nu mai ajungi la finish. Parca toate gropile sunt in drumul tau, parca tot noroiul din lume ti se lipeste de bicicleta, parca soarele arde doar deasupra ta si simti ca exista un complot universal menit sa te impiedice sa termini concursul.

Interesant este ca organizatorii stiu toate aceste aspecte si, habar nu am cum fac, dar in punctele in care simti ca cedezi, exista voluntari plini de entuziasm (cum reusesc sa fie in priza 6-7 ore nu inteleg 🙂 ), care te incurajeza, fac glume si te conving ca esti un invingator si ca tu esti vedeta concursului. Nu mai spun de punctele de alimentare care sunt adevarate oaze intr-un desert nesfarsit.

In acelasi timp iti este jena de fotografii care stau cu obiectivele atintite catre tine, de parca stiu ca urmeaza sa cedezi, si nu vor sa piarda cadrul care le va asigura un premiu la concursul foto.

Si te ridici in sa, iei o mina grava si preocupata si arati ca ai totul sub control 🙂

Si fara sa-ti dai seama depasesti momentul!

Nu am mai scos bicicleta de aproape un an. Mizez pe conditia fizica acumulata in orele si zilele in care am alergat sute de km.

Si totusi imi e teama 🙂

Dar abia astept sa ridic bicicleta sus, la start, pentru poza de grup, sa fac cu mana cameramenului din elicopter, sa ma bucur de apa si portocalele de la Palatul Ghika, sa savurez pastele de final, sa imi gadile orgoliul incurajarile voluntarilor si ale oamenilor de pe traseu si sa petrec ore intregi cautandu-ma printre miile de poze. 🙂

Dar spre deosebire de ceilalti ani, voi schimba foaia!

Auzi Prima Evadare!!! Anul asta te voi chinui eu pe tine!!!

O sa te fac sa-mi dai medalie metalica pentru ca voi fi in primii 500. O sa te oblig sa imi dai numar preferential in 2016!!!!!!

Sau nu! 🙂 🙂 🙂

 

Vedem pe 10 mai!

 

….si alerg!!!

….si alerg!!!

De ceva vreme tot alerg.
Am ajuns la performanta de a parcurge 10 km, legati, fara oprire, in 65 minute.
A inceput sa-mi placa mai mult decat ciclismul.
Anul acesta am alergat peste 100 km iar cu bicicleta nu am facut nimic. Nici macar 1 km.
In ritmul asta cred ca o vand 🙂 spre bucuria Irinei care isi pune mainile in cap cand vede cum arata balconul nostru.
Insa urmeaza Prima Evadare si apoi Maratonul Vinului si recuperez.

Intre timp, referitor la alergare, am observat un tipar in ceea ce ma priveste:

Primii 2 km mi se par cei mai grei iar pe la km 5 simt ca am un prag peste care trebuie sa trec.
Uneori nu reusesc si ma opresc. Ideea e ca daca il trec, urmatorii km intra ca unsi. 🙂

Luna mai este o luna plina din punct de vedere competitii la care particip.
Pe langa Prima Evadare, voi alerga la Halfmarathon Petrom la proba de 10 km si imi voi reprezenta “fabrica” la un turneu de tenis.

Asa ca……sanatosi sa fim!

20140427-155839.jpg

%d bloggers like this: