Prima Evadare 2014 – concursul pe care o sa-l tin minte mult timp!
De patru ani obisnuiesc sa particip la competitii MTB la nivel de amatori.
Imi place spiritul de competitie, ma motiveaza sa ies pe bicicleta si sa imi imbunatatesc timpul an de an.
Am inceput pe o bicicleta B Twin, de la Decathlon si am ajuns la un Scott cu frane hidraulice, cu o echipare peste medie si un pret pe masura 🙂 .
Am investit in echipament si accesorii (spre disperarea Irinei) destul de mult.
Am participat la peste 30 de competitii de diferite feluri (xc, pe plat, cu diferente de nivel, in paduri, in camp deschis, pe noroi, pe asfalt, etc)
Am facut aceasta introducere pentru a va da seama ca am trecut de stadiul de neinitiat si incepator in sportul asta.
Dar aventura mea la Prima Evadare 2014 mi-a intrecut orice asteptare si va ramane un concurs de referinta pentru mine.
Sa incepem cu inceputul, zic! 🙂
Avand in vedere cele de mai sus, plus faptul ca eram la a patra participare la Prima Evadare, mi-am setat ca si tel sa termin in prima mie de finisheri.
Dimineata pregatit, rucsacul cu apa in spate, am luat startul. Spre deosebire de ceilalti ani, in prima parte a traseului, portiunea pana la centura a fost doar pe carari largi, fapt ce m-a facut sa ma simt in largul meu si sa merg bine.
Am uitat sa zic ca de mai bine de trei saptamani, din motive de burta cam mare :-), tin o semi dieta. Adica adio zahar si carbohidrati. Exact ce aveam nevoie la concurs.
In prima faza totul a fost ok si chiar ma gandeam: uite mai! Sunt legende astea ca daca nu consumi carbohidrati esti praf. Eu merg bine!
Va dati seama ca pana la urma am fost praf. :-). Dar sa nu anticipam!
La Ghika eram bine. Dupa cum arata punctul de alimentate care inca nu fusese “jefuit”, dupa entuziasmul localnicilor si al voluntarilor si dupa timpul scurt parcurs de la start, mi-am dat seama ca sunt bine pozitionat.
Am bagat rapid 2 felii de portocala, 1 banana si mi-am facut refill la apa din rucsac.
Dupa max 3 minute am sarit pe bicicleta manat fiind de entuziasmul locului in pluton.
Eeeeeee! Si acum incepe partea haioasa!!!! 🙂
Dupa 2 km i-am spus colegului cu care mersesem pana acolo impreuna:
– Du-te ca m-au luat picioarele!
Brusc muschii mi s-au intarit si nu am mai putut misca.
“Nu-i bai” mi-am zis in gand pentru ca nu era prima data cand pateam asa ceva.
Am baut apa multa, m-am masat pe muschi, m-am odihnit, fizic, pt ca mental…..ma durea sufletul cand vedeam cum trec grupuri, grupuri pe langa mine :-(.
Am pornit si dupa 2 km am patit acelasi lucru.
Si cam asta a fost ritmul pana la final. Din 2 in 2 km ma opream sa-mi revin si muschii sa se relaxeze.
De doua ori am fost extrem de aproape sa abandonez dar datorita unor voluntari de pe traseu (tin sa le multumesc) care m-au incurajat si ajutat nu am facut-o.
Si iata cum obiectivul meu, acela de a termina in prima mie……s-a transformat in acela de a termina macar cursa :-).
Intr-un final, dupa “n” pauze si 6 ore am terminat pe 1938.
Faptul ca am terminat asa greu i-a facut pe insotitorii si pe colega ce venise sa ne ia, sa se grabeasca. Asa ca am luat medalia, tricoul si m-am suit in masina (bicicletele pe suportul de pe hayon) cu gandul ca ma odihnesc pe bancheta din spate.
Dar cum legile lui Murphy functioneaza din plin, aventura abia statea sa inceapa :-).
In cateva cuvinte, suportul de biciclete s-a rupt in timp ce rulam cu viteza pe autostrada si cele trei biciclete s-au imprastiat pe jos.
La ce obosit eram, nu ma gandeam ca s-a stricat bicicleta ci la cum ajung eu acasa de la kilometrul 25 de pe A3.
Dupa o verificare sumara, bicicleta mea era functionala. Arata ceva mai bine decat a prietenilor mei care ramasesera fara jumatati de sa sau cu furcile in pioneze. 🙂
Am luat-o usor pe banda de urgenta spre Bucuresti si logic, ca altfel nu se putea la cat ghinion avusesem, ne opreste Politia sa ne amendeze.
Erau super mirati de faptul ca au vazut trei “terminati” pe biciclete plimbandu-se pe autoastrada avand in spate un paravan format de masina de pe care cazusera bicicletele. 🙂
Dupa discutii lungi ce au durat 30 de secunde :-), ne-au intors inapoi pana la prima iesire de pe autostrada.
Astfel am mai facut inca aproximativ 30 km de pe la Moara Vlasiei pana la Bucuresti.
Cu ocazia asta am descoperit ca frica este un factor motivational extrem de puternic.
Pedalam de zor pe foaia mare (doar ea mai functiona) gandindu-ma ca daca nu ajung acasa si ma opresc, ma mananca lupii cainii pe campurile alea pustii 🙂
Si uite asa…..am facut aproape 100 km la Prima Evadare 2014.
De concurs in sine…..ce sa zic.
Deja ne-am obisnuit sa fie foarte bine organizat.
Urmeaza primul meu concurs de alergare: Bucharest Half Marathon cursa de 10,5 km.
Abia astept sa vad ce se mai intampla! :-))))))
3 Replies to “Prima Evadare 2014 – concursul pe care o sa-l tin minte mult timp!”
Wow!!! Ce poveste si ce peripetie!! Felicitari pentru vointa si indarjire!! Te asteptam cu drag si la anul!!
:-). Da! A fost o aventura. Cu siguranta atat timp cat se va tine concursul o sa fiu prezent!