smartcasual.ro Web analytics

Tag: alergare

Nu vreau sa fiu voluntar!

Nu vreau sa fiu voluntar!

De ce nu vreau sa fiu voluntar? Mi-am propus, de ceva timp, sa scriu un articol pe aceasta tema. Totul a pornit de la interpelarile unora, referitoare la articolele mele, in care critic organizatorii atunci cand gresesc.

Mi s-au pus, aproape obsesiv intrebarile:

  • tu ai organizat vreodata de iti permiti sa comentezi?
  • tu ai fost vreodata voluntar la cursa asta?

 

Voi raspunde la prima intrebare, cea cu organizarea, alta data. Acum o sa explic de ce nu am fost, si nici nu voi fi, voluntar la o astfel de cursa. Pentru ca, trebuie sa nuantez putin afirmatia din titlu, si sa nu generalizam.

Nu vreau sa fiu voluntar la un eveniment de tipul MIB.

Pentru cei mai hateri decat mine, vreau sa precizez de la inceput ca admir si respect munca acestor oameni. Contributia adusa fenomenului este extraordinara si cred ca e nevoie de cat mai multe astfel de organizatii care sa se implice si sa dezvolte sportul amator si de masa.

Dar, pentru ca exista si un dar, nu sunt de acord cu o componenta, extrem de importanta, a organizarii unor astfel de competitii. Asistenta si logistica asigurata de voluntari.

Este inteles total gresit voluntariatul in aceste situatii. A fi voluntar inseamna a pune umarul, total dezinteresat, pentru a sprijini o cauza. Ei bine, in acest context, cauza este profitul unei organizatii si unor persoane. Ca daca imi spune cineva ca Bucharest Running Club sau Smartatletic nu fac profit, dintr-un astfel de eveniment, il rog respectuos sa inchida pagina asta si sa acceseze  www.suntipocrit.ro  🙂

Si nu sariti cu chestii cum ca sunt organizatii non profit ca eu cand spun profit nu ma refer la declaratiile fiscale de la finalul anului, da?

Daca tot evenimentul ar fi caritabil si inclusiv persoanele care coordoneaza organizarea evenimentului ar fi voluntari, va garantez ca eu as fi cel mai zelos voluntar.

De ce unii muncesc gratis (pentru ca se munceste serios) iar altii nu? Nu sprijina toti aceeasi cauza? Nu promoveaza toti miscarea si sanatatea? De ce unii trebuie sa o faca gratis si altii pe bani.

Si nu intelegeti, iar, gresit. Sunt pentru si total de acord pentru munca platita. Sunt pentru si total de acord ca aceste evenimente sa genereze un profit pentru organizatori. Insa a te folosi de cauza pe care o sprijini, pentru a manipula niste tineri care sa munceasca, pentru tine si buzunarul tau, gratuit, mi se pare josnic.

Asta este motivul pentru care nu voi fi “voluntar” la astfel de evenimente. Are cineva nevoie de munca mea, bruta sau intelectuala? Ma poate folosi si ma pun la dispozitia lor cu mare placere. Dar nu gratis.

Credeti ca…… sau…….si nu vreau sa dau nume de persoane, nu primesc niciun ban pentru munca prestata? Hai sa ne interesem si sa vedem daca are cineva curaj sa ma contrazica.

 

Coordonatorul voluntarilor primeste bani pentru munca prestata? Adica cel mai voluntar nu e chiar voluntar? E platit? Hmmmm!!! Pai cum vine asta? El da si “subalternii” nu? 🙂

 

Insa nu ii pot acuza prea tare nici pe organizatori. Atat timp cat exista oameni dispusi sa munceasca gratuit pentru profitul altora de ce sa nu se profite de ei.

S-a perimat de tot ideea de voluntariat. Daca imi dati voie fac  o paralela cu bodyguard-ul caruia ii dai un baston si un spray paralizant si se crede Chuck Norris. Asa si cu “voluntarul” curselor de alergare. Atarna-i un badge de gat, da-i o vesta reflectorizanta sau un tricou pe care sa scrie “staff”, “organizator” sau “official” si se transforma in erou Marvel.

Iata, tendentios cum ma stiti, o dovada clara, a importantei functiei  🙂 🙂

img_2531Vasnicii voluntari tinand piept hoardelor dezlantuite de prichindei. Misiune: siguranta 🙂

Sursa foto: Facebook Bucharest Marathon

 

Asa ca hai sa ne calmam putin cu invitatiile la tipul asta de voluntariat.

Un astfel de eveniment, de o asemenea anvergura, are un plan, foarte bine stabilit si definit, in spate. Un business plan, cu bugete pe fiecare componenta. Doar ca, pentru “resurse umane”, remuneratia se opreste la un anumit nivel.

E ca si cum, intr-o organizatie, iau salariu doar managerii. Angajatii muncesc gratis pentru primii. Parca se numea “sclavie” in trecut, nu? 🙂

So…..

Ori suntem (toti) voluntari, ori nu mai suntem?  🙂

P.S. Acest articol nu are rolul de a denigra si de a minimiza rolul unui voluntar la aceste competitii. Sunt extraordinari. Doar ca trebuie sa fie platiti pentru aportul lor, daca concursul genereaza profit.

 

Cu cine ne antrenam? Trupe si echipe

Cu cine ne antrenam? Trupe si echipe

Din diverse motive te apuci de alergat si iti spui ca o vei face o data pe saptamana doar asa….sa faci miscare. Si apoi o sa vrei sa faci o tura de lac de 3km fara sa te opresti iar faptul ca 5  pare o cifra rotunda te convinge sa incerci sa atingi acest prag.

Dar, daca ai alergat 5 km poate, daca iesi de doua ori pe saptamana, reusesti sa participi la cursa de 10 km de la Petrom. Tricou, medalie….te simti si tu alergator.

Si vezi ca ti se modeleaza corpul, ca iti creste rezistenta si brusc semimaratonul pare un target realizabil. Si incepi sa citesti despre asta. Si afli ca iti poti monitoriza antrenamentele cu un ceas.

Si gata. Te-ai infestat 🙂

Ceasuri, pantofi de alergare, teste de pronatie, compresie, lycra, ochelari si speci speciale, geci si pantaloni pentru sezonul rece. Comenzi pe sportsdirect.com pentru ca Decathlon-ul pare pentru incepatori. Si fara sa-ti dai seama te pregatesti pentru primul tau maraton. Si stii ca nu se va termina aici. Exista si ultra 🙂 🙂 🙂

In mare, cam asta este povestea tuturor celor care au inceput sa alerge si care au transformat acest lucru intr-o pasiune.

Brusc apare nevoia de afiliere.

Vrei sa faci parte dintr-un grup iar informatiile gasite pe net sunt multe si contradictorii. Toti isi dau cu parerea si ai nevoie de o opinie avizata de la un profesionist. Si acum ajungem la subiectul articolului.

Cu cine alergam? Cui ne alaturam?

Am incercat sa fac un mic research si iata ce am gasit:

 

CIA – coaching in alergare sau 42kRosu

Sunt proiectele lui Andrei Rosu. Cei care citesc ceea ce scriu aici stiu ca nu sunt un mare fan al lui Andrei si al metodelor lui. Foloseste marketingul personal prea mult si, in spatele unei povesti frumoase si al unui ambalaj “sclipicios”, ascunde niste costuri nejustificat de mari. Dar…cu toate astea are clienti si acesta este motivul pentru care il mentionez aici. Asa ca, daca aveti bani disponibili si va incanta ca veti alerga si face un selfie cu Rosu, CIA e pentru voi. Aveti si un beneficiu. Calitatea de membru CIA te ajuta sa intri gratis pe Dinamo (2 lei/ora sau 4 lei/zi) 🙂

 

Team Run

Este proiectul in care sunt implicati Marius Ionescu si Radu Milea. Daca sunteti pasionati de alergare stiti cine sunt. Este mai ieftin ca la CIA dar, totusi, exista un cost pentru a va antrena cu ei. Sunt transparenti si au pretul pachetelor pe site.

Sper doar sa fie seriosi. Nu am participat niciodata la un antrenament de-al lor insa am fost la un antrenament de grup al celor de la Sportguru BCR Team la care au anuntat ca vin sa se antreneze cu amatori ca noi  si sa ne impartaseasca secretele lor, insa nu au aparut 🙁 . Nici macar nu au anuntat ca nu vin. Poate ca din cauza faptului ca era gratis  – sunt rau acum, stiu – 🙂 Asa ca….daca sunt seriosi eu zic ca merita. Probabil vei avea parte de sfaturi super profi.

 

Trupa lui Fane

Ii vad in IOR si pe la National Arena. Stefan Oprina, antrenor cu state vechi, si-a facut un grup de alergatori cu care se antreneaza. Banuiesc ca e cu plata insa nu am reusit sa gasesc nicio informatie in acest sens. Din cate am vazut antrenamentele sunt intense si foarte structurate. Insa sunt cam incrancenati asa  🙂 . Cred ca a disparut componenta de “alerg de placere” E si normal daca stam sa ne gandim ca ai trecut de faza asta si vrei un fel de performanta.

 

321 Sport

Este trupa lui Radu Restivan. Il stiti!  E baiatul acela galagios care alearga cu GoPro-ul dupa el. Il vezi pe la orice competitie in mijlocul unei trupe vesele si galagioase. Mereu vesel, mereu cu zambetul pe buze si cu texte in care face risipa de epitete. Fiecare copac este mirific, asfaltul pe care calci are o poveste, iar cladirile din jur sunt opere de arta. Pe stilul american 🙂

La el totul este zen, nimeni nu se supara, dar nici nu face performanta. Acolo chiar ca alergi de placere. Parerea mea e ca e un grup bun pentru cei care experimenteaza primii pasi in alergare. Din cate stiu este gratuit. Doar la alergarile de grup fiecare vine cu cate ceva pentru punctul de alimentare. Ca o familie fericita 🙂  Zen 🙂

 

Gasca lui Ben Ami

Cine e in grupul Alergare de pe facebook este imposibil sa nu-l stie pe Ben. Parerile lui acide si bine documentate ii deranjeaza pe multi. De multe ori exagereaza insa asta este farmecul lui. 🙂

Am participat la un antrenament pe Dinamo cu el si  pot spune ca, antrenamentul cu Ben, este combinatia intre Trupa lui Fane si 321 sport. Se face si performanta insa cu zambetul pe buze. Zambind si cu gluma la el, Ben te pune sa faci flotari pana iti cad mainile ca apoi sa te alerge 4 ture de pista fara sa bei apa 🙂

Ben lucreaza mai mult decat alergare. Toate grupele de muschi sunt puse la treaba. Ai aparte de fandari, mersul piticului, flotari, mers in patru labe (cu fata si cu spatele), roaba si ….preferatele lui: BURPEES 🙂

Este gratuit (sau cel putin mie nu mi-a cerut nimeni nimic 🙂 🙂 ) insa trebuie sa ai la tine 4 lei pentru a plati intrarea pe Dinamo si una alta pentru alimentarea dintre exercitii.

 

Nike+ Run Club

Ii vedeti in Herastrau. Sunt cei cu tricouri scumpe si frumoase. Sunt foarte atasati de brand-ul lor si par asa…o corporatie.  🙂  Cred ca au si sedinte saptamanale in care isi definesc obiectivele si masoara gradul lor de indeplinire. Foarte activi pe facebook insa mie mi se par foarte rigizi. Nu stiu daca trebuie platita vreo taxa insa cu siguranta trebuie sa ai un nivel ridicat al veniturilor pentru a te alinia cu ei, cel putin  din punct de vedere echipament. Pana si locul unde se antreneaza este elitist.  🙂  Cu siguranta punctul de alimentare este la Nuba sau la Fratelli pe lac 🙂 Glumesc.

 

TTR – Time trial running

Este un grup care combina antrenamentele cu competitia. Sunt cronometrate si coordonate de Florin Simion. Fiecare antrenament este de fapt un mini concurs ceea ce iti da un sentiment placut. Faci multe pante si de obicei ii gasim in Tineretului. Nici aici nu cred ca exista taxa dar…never say never 🙂

 

Eu cam atat am gasit la o cautare pe net si prin parcurile bucurestene

In afara de cele de mai sus exista o multime de alergari de grup, gratuite care insa nu beneficiaza de expertiza unui antrenor. Se poate alerga duminica in IOR la STR (Sunday Titan Run). In general sunt alergari tematice, costumate sau accesorizate ca atare. Exista si o tombola la sfarsit unde poti castiga participari gratuite pe la anumite concursuri.

Romniceanu Stairs Run, dupa cum ii spune si numele 🙂 te alearga pe scari. Asa ca daca vrei picioare puternice, Parcul Romniceanu este locul in care trebuie sa te antrenezi.

 

La o simpla cautare pe facebook ii gasim pe cei de mai sus asa ca e nevoie doar de dorinta de alergare. Echipe si grupuri sunt suficiente 🙂

 

Daca mai stiti si alte “scoli” de alergare as aprecia un comentariu in acest sens.

In rest….sa ne vedem cu bine la Maratonul International Bucuresti

 

 

 

 

 

 

Trichallenge si Trikids Mamaia – gust dulce amarui

Trichallenge si Trikids Mamaia – gust dulce amarui

Am participat in weekend la primul meu concurs de triatlon. Putin impropriu spus triatlon pentru ca am participat la proba de stafeta. 🙂  Am fost extrem de curios sa vad organizarea unui triatlon avand in vedere amploarea evenimentului. E ca si cum ai organiza trei concursuri, trei evenimente diferite dar care, in acelasi timp, sa se lege unul cu altul.

Sunt convins ca efortul de organizare este unul imens iar resursele alocate sunt importante.

In acelasi timp, micul meu campion, era inscris la Trikids, evenimentul dedicat copiilor. Ca de fiecare data, cursele copiilor necesita o atentie diferita, deoarece participantii au un profil diferit de cel al adultilor iar tu, ca organizator, ai de-a face, pe de o parte cu nerabdarea si inocenta concurentilor si pe de alta parte cu ambitiile parintilor care-si vad odraslele intr-o lumina, de multe ori, putin distorsionata si ii forteaza, de dragul celebritatii, transformand experienta micutilor intr-una putin neplacuta.

Nu e stilul meu sa relatez experientele traite cu ocazia concursului. Emilian se pricepe mai bine si a scris un articol in care a surprins foarte bine imaginea completa a evenimentului. Puteti citi aici articolul despre care vorbesc.

Eu o sa ma concentrez, fiind de profesie carcotas, pe aspectele care, cred eu, necesita o atentie sporita si care cred ca se puteau face mai bine.

Voi incepe cu concursul adultilor. Fiind la proba de ciclism a trebuit sa-mi astept colega, care a inotat, sa efectuam schimbul de stafeta. Locul in care s-a intamplat schimbul era un tarc cu o suprafata de aproximativ 10 mp. Inchipuiti-va ca stateam toti intr-un dormitor de apartament comfort 1 din Berceni. 🙂

Cand iti vedeai colegul trebuia sa dai din coate si sa inaintezi exact ca intr-un 335 la ora 8 dimineata. Pe viitor cred ca ar fi mult mai bine, ca zona de schimb stafeta, sa fie putin mai generoasa.

Ceea ce am scris mai sus e clar ca poate fi trecut cu vederea si poate intra in categoria “hai ca suntem prea perfectionisti” 🙂

Ceea ce m-a deranjat cel mai tare la concursul adultilor a fost stilul clasic, comunist, dambovitean in care conteaza cine e tata si ce pile ai pe la organizatori. Mi-a lasat un gust extrem de amar si o senzatie de lehamite si dezamagire ca la acest nivel se accepta asa ceva.

Concret, una dintre stafete a fost formata de familia Florea. Sper sa nu gresesc deoarece nu ii cunosc foarte bine insa din declaratiile celorlalti participanti l-am identificat pe Razvan Florea, medaliat olimpic si reprezentant al unui sponsor important al concursului.

Performantele de sportiv profesionist sunt incontestabile si merita aprecierea tuturor dar……….

Daca nu este el, imi cer scuze si voi rectifica. Cu toate ca nu cred ca ma insel.

Lasand la o parte faptul ca regulamentul prevedea o varsta minima pentru participantii la probele adultilor (in cazul de fata fiul lui Razvan a participat la proba de ciclism) si ca s-a facut o exceptie in situatia lui, m-a deranjat modul de desfasurare al concursului.

Astfel la proba de ciclism a participat fiul lui Razvan care nu cred ca are mai mult de 8 ani. Este foarte bine ca il incurajeaza sa faca sport si il expune unor competitii de acest gen. Dar, ca si in cazul lui Andrei Rosu, transmite un mesaj eronat copilului. Ce invatam? Ca unii sunt mai egali decat altii? Ca beneficiezi de conditii diferite pentru ca tati reprezinta un sponsor? Esti mai special deoarece parintele tau e prieten cu organizatorii?

Tot traseul de ciclism cel mic a fost insotit de o persoana care parea a fi din partea organizatorilor (avea o vesta cu “comisar”) care l-a protejat, l-a tinut in plasa si i-a carat bidonul cu apa, oferindu-i sfaturi si hidratare. Este excelent daca organizatorii s-au gandit la asta.

Intrebarile mele pentru organizatori sunt:

Daca toti cei 200 de copii de la Trikids ar fi dorit sa participe si la stafeta sprit de la triatlonul adultilor ar fi putut sa se inscrie?

Daca ar fi avut dreptul sa se inscrie, le-ar fi pus la dispozitie fiecaruia cate un insotitor?

Nu de alta dar sa stim si noi si anul viitor sa ne inscriem copiii. Sunt convins ca multi dintre ei si-ar dori sa faca traseul de 20 km insotiti de un comisar de cursa sau de ce nu, chiar de propriul parinte.

Chiar as aprecia un punct de vedere vis a vis de situatia de mai sus. Nu e vorba de cine castiga, de loc in clasament sau altceva. Este vorba strict de principiu.

Repet, am toata admiratia pentru cel mic si pentru ambitia de care a dat dovada prin participarea la acest concurs. Insa, e pacat, ca de mici copiii sa primeasca mesaje eronate.

Un alt aspect extrem de deranjant a fost la finalul concursului cand s-a deschis zona de tranzitie. Jur ca puteam sa plec cu ce bicicleta voiam eu. Nu m-a intrebat nimeni nimic. Nici macar nu mai eram imbracat in echipament. Eram imbracat de strada, la fel cum erau toti turistii din statiune. Cred ca a fost vorba doar de noroc ca nu a disparut nicio bicicleta. Si nu am fost singurul in aceasta situatie. Nu a fost o scapare de moment deoarece nu mi s-a intamplat doar mie.

Glumind, am scapat ocazia sa-mi fac un mare upgrade la bicla 🙂

Dupa amiaza s-a desfasurat concursul destinat copiilor de rand (copiii vip-urilor au participat dimineata la Traitlon) 🙂 – sunt rautacios iar, nu? 🙂

Chiar daca juniorul meu a castigat locul 1 la categoria lui de varsta, euforia nu m-a orbit astfel incat sa nu vad scaparile de organizare. Aceleasi an de an. Dar sunt perseverent si poate, la un moment dat, Gabi Solomon ma va surprinde intr-un mod placut si imi va inchide gura cu o organizare impecabila 🙂

Sa incepem cu inceputul, sedinta tehnica.

Toti parintii stateau la umbra, in zona de start, cand brusc aflam ca sedinta tehnica este in plina desfasurare in celalalt capat. Fugim cu catel, cu purcel in zona micului grup, in mijlocul caruia se afla Gabi Solomon si incercam sa prindem din mers informatiile. Eu personal l-am intrebat pe Gabi despre traseu. Ne-a explicat ca la alergare se va ocoli tranzitia. Dupa ce am facut simularea cu cei mici, le-am aratat traseul, i-am pus sa repete (noi am avut o experienta nefericita acum 2 ani cu niste voluntari bezmetici care au indrumat gresit copiii) pe unde credeti ca a fost traseul? Exact! Nu a ocolit tranzitia. A fost total diferit.

Fail Gabi, fail!

In al doilea rand startul copiilor de 7 ani (chiar si 6 ani jumatate avand in vedere modul in care se calculeaza varsta) impreuna cu cei de aproape 11 ani nu a fost o alegere inspirata. Diferentele sunt foarte mari si a existat pericolul de accidentare. La start chiar a cazut cineva iar la bicicleta a fost putin haos.

Fac o paranteza si intreb:

Astfel de concursuri pentru copii sunt de fun, de tipul “toti sunt castigatori si importanta e miscarea” sau au devenit ceva serios si cu un nivel de pregatire ridicat?

Pentru ca am vazut niste biciclete mai scumpe ca masina mea 🙂 . In cazul asta trebuie sa vezi organizarea ca fiind una pentru adulti si sa actionezi ca atare, sa dai sanse egale tuturor. Sa dai start diferit avand in vedere traseul ingust si diferentele de talie intre concurenti. Daca la adulti poti comasa categoriile, la copii nu o poti face. O diferenta de 4 ani este enorma din punct de vedere fizic. Ala micu` poate fi accidentat foarte usor.

Revenind la zona de tranzitie, aceeasi problema la fiecare editie. Bicicletele sunt puse sus, pe suport ceea ce le face extrem de greu accesibile copiilor. Cand am sesizat acest lucru am fost asigurati ca exista oameni care ii vor ajuta. La fel ca in ceilalti ani, cand a venit grupul mare de copii nu au facut fata. De parca era prima oara cand se confruntau cu asta. Ma enerveaza la culme aroganta afisata inainte de concurs: “stai dom`le linistit ca stim ce facem. Cum sa le lasam jos? Lasa ca ii ajutam noi sa le dea jos. Stim ce facem” Si apoi sa vezi disperarea de pe fata lor cand se impiedica si nu fac fata grupului de mici alergatori.

Natalia, o galusca de fata, despre care ati citit in articolul lui Emilian a trebuit sa-si de singura jos bicla. Si ca ea, la fel de multi copii.

Un alt aspect deranjant a fost modalitatea de intrare in tranzitie. Foarte multi dintre cei super echipati (membrii ai unor cluburi) au procedat identic, drept dovada ca au fost invatati sa faca asa. Chiar daca regula spunea ca, dupa covorul rosu, trebuiau sa coboare de pe bicla, intrau intr-o viteza mare in zona de tranitie fara ca nimeni sa le atraga atentia.

Rusine antrenorilor care isi invata elevii sa triseze si sa ciupeasca cateva secunde!

Pentru ce fac asta? Ca banuiesc ca nu pentru amaratii de pufuleti primiti drept premiu. Ca ajungem si la premii imediat 🙂

O alta problema a fost reprezentata de modalitatea de cronometrare. Rezultatele au venit foarte, foarte tarziu. Copiii, mai ales cei ai caror parinti au participat si dimineata la tratlon, erau acolo de dimineata. Obositi. In loc sa fi stat la plaja, sa se bucure de timpul liber au stat cu sufletul la gura sa vada pe ce loc au terminat.  Si primeau mesaje de tipul “inca 15 minute” si apoi “inca 15 minute“. Ca drept dovada, la unele categorii, castigatorii nici nu au mai fost prezenti la premire. Ce era atat de greu sa foloseasca din cipurile pentru adulti? De ce nu au urcat pe net rezultatele astfel incat sa fie mai simplu? Cred ca se poate imbunatatii acest aspect.

Premierea s-a facut tarziu, cand deja era intuneric pe o scena fara podium. Cine are copii intelege  stralucirea si bucuria unui copil care se urca pe un podium.

Si acum sa revenim la premii. Sunt convins ca cei care au participat nu au facut-o pentru cele cateva articole promotionale (unele dintre ele defecte 🙂 ) pe care le-au primit ca premiu.

Am o propunere pentru minunata Federatie de Triatlon si pentru sponsori.

Dupa cum stiti federatia “taxeaza” fiecare sportiv amator cu taxa de licenta pentru o zi (o mare tampenie). Adica dai 10 lei si esti sportiv licentiat. Pentru o zi :).

Nu ar fi mai ok ca Federatia de Triatlon sa sprijine talentele? Astfel, din banii de taxa de licentiere si impreuna cu sponsorii, sa ofere casigatorilor burse de pregatire. Cu ocazia asta isi indeplinesc menirea de a sprijini acesta ramura sportiva si in acelasi timp isi formeaza o pepiniera din care pot iesi sportivi cu performante.

Nu ma incalzeste cu nimic ca Federatia trece acest concurs in calendar. Asa si? Sau ca isi trimite arbitrii si comisari (am vazut mai sus ce fac comisarii) 🙂

Sau ca Solaris da o punga de pufuleti si Intersport o casca fara bretele si de o calitate foarte proasta.

E clar ca exista copii talentati care, daca ar beneficia de un sprijin, ar reprezenta noul val al acestui sport. Ajutandu-i doar cu “nimic” ii pierzi. Nu au nevoie de pufuleti si pliante ci de un sprijin real al acestei federatii care, fie vorba intre noi, nu prea inteleg cu ce se ocupa.

 

Cam asta a fost, pe scurt,  🙂 experienta noastra la Trichallenge si Trikids.

Dupa cum spuneam, si la inceput, este practic imposibil, ca organizator, sa multumesti pe toata lumea. Sper ca cele de mai sus sa fie percepute ca o critica constructiva. In acelasi timp un ochi critic si carcotas ca al meu 🙂 sa reprezinte un sprijin pentru organizatori astfel incat sa “repare”ce e de reparat,  iar editiile viitoare sa fie din ce in ce mai bune.

 

Urmeaza Maratonul International Bucuresti si Cursa copiilor  🙂 🙂 🙂

 

 

 

 

After9 Cross sau “Festivalul alergarii”

After9 Cross sau “Festivalul alergarii”

Scriam acum ceva timp ca voi participa la evenimentul organizat de cei de la MPG. Nu am avut asteptari foarte mari deoarece organizatorii sunt aceeasi care se ocupa si de Riders Club. Am participat in trecut, in calitate de biciclist 🙂 la cateva evenimente si am fost cam dezamagit. Nu are rost sa intram in detalii acum.

Am platit cateva zeci de lei sa alerg in parcul in care alerg in mod constant. M-am alaturat grupului de prieteni care participau la eveniment si am zis “hai sa vedem ce-o sa fie”

De data aceasta am folosit platforma Runfest. Identica cu cea de la Riders Club insa dedicata competitiilor de alergare.

In plus, faptul ca urma sa alerg vineri seara, la ora 21.30, pe aleile parcului IOR, alaturi de inca 600 de participanti m-a dus cu gandul la un fiasco.

Recunosc ca am vrut sa particip deoarece avem nevoie de un nou subiect, acum la intoarcerea din vacanta. Nu participasem niciodata la un concurs Runfest si am vrut sa incerc toata experienta. 🙂

De la inregistrarea pe platforma pana la medalia de la finalul concursului. Deci, aveam toate premisele sa am parte de un nou subiect controversat, de o noua cursa care sa genereze nemultumiri si de pareri pro si contra din toate taberele posibile. Organizatori rigizi si participanti pretentiosi. Reteta perfecta si potrivita pentru un articol, aici, pe smartcasual.ro.

In plus, cu cateva ore inainte de cursa, am primit niste mesaje private, putin ciudate le-as cataloga, de la cineva implicat in eveniment, referitoare la partea de organizare.

PERFECT, mi-am spus 🙂

Dar, dupa cum spune un proverb, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, planurile mi-au fost date peste cap si iata ca sunt nevoit sa scriu un articol in care sa laud organizatorii ……lucru putin neobisnuit pentru mine 🙂

Atmosfera generala a fost una de festival. Cu o ora inainte de inceperea cursei, m-am “plantat” la locul faptei pentru a “fotografia” tot ce se intampla.

Am gasit o atmosfera placuta, face painting, apa, isostar si o gramada de fructe, baieti care bateau ritmic in tobe si te faceau sa dansezi stand pe loc si un prezentator extrem de “catchy”. E prima data cand am vazut un “punct de alimentare” inainte de startul cursei.

Incalzirea a fost extrem de haioasa si antrenanta. Mi-a placut tipul care a prestat pe scena. A stiut sa tina in priza publicul.

Insa, partea spectaculoasa a inceput cand s-a lasat seara. Totul era fosforescent si paream ca o mare de licurici.

Ramanea provocarea traseului. Cum sa inghesui 600 de alergatori pe aleile, si asa aglomerate, din IOR?

De doi ani de cand alerg in IOR stiu ca in weekend, vara, pe la orele 20-21 este practic imposibil sa alergi. Faci slalom si te trezesti cu biciclete peste tine.

Am luat startul in valuri, cu convingerea ca voi alerga cei 9 km intr-o masa compacta de alergatori, avand parte de injuraturile biciclistilor si a pensionarilor iesiti la o gura de aer in IOR.

Am ramas surprins sa vad ca plutonul s-a lungit si am putut alerga liber dupa aprox 1 km. Nicio diferenta fata de un concurs cu startul in Piata Constitutiei. Faptul ca traseul a ocolit zonele aglomerate din jurul lacului, prin introducerea unor pante, a crescut gradul de dificultate si a transformat o alergare seaca, in jurul lacului, intr-una provocatoare.

Voluntarii au fost la inaltime. In intunericul noptii erau ca niste extraterestrii, plini de luminite si extremi de vocali. Nu aveai cum sa te ratacesti absolut deloc.

Inca un lucru foarte tare a fost ca am primit incurajari din partea oamenilor aflati in parc.

IOR-ul este unul dintre parcurile prietenoase cu alergatorii.

Spre deosebire de Brasov, de exemplu, oamenii chiar te aplauda si te incurajeaza cand alergi. M-am temut ca, fiind 600, vom “invada” parcul si vom crea un disconfort. Nu a fost deloc asa. Pe langa incurajarile voluntarilor am avut parte de aplauze si chiote de victorie din partea trecatorilor.

Atmosfera de la finish in aceeasi nota. Veselie, distractie, party.

Exact cum spuneam la inceput. Am gasit un festival. Un festival al alergarii.

Spre deosebire de alte concursuri am simtit ca am primit ceva in schimbul taxei de participare.

Poate, intr-un final, organizatorii vor realiza ca participantii nu platesc taxa pentru un pachet de start generos. Platesc experiente. Platesc senzatii. Nu cani, batoane sau tricouri. Experiente traduse in atmosfera excelenta, traseu frumos, voluntari plini de entuziasm si organizare exemplara.

Felicitari MPG!  Mi-am schimbat parerea si voi plati cu placere  taxele de la concursurile viitoare. Cu aceasta ocazie, eu cred,  ca a fost ridicata stacheta pentru concursurile organizate in parcuri. Aviz Gerar si Maratonul Reintregirii Neamului.

De asemenea am hotarat sa nu public mesajele primite din respect pentru organizatori. Evenimentul a fost excelent si e pacat sa nu ramana asa.

 

 

 

100 For Children, o competitie pentru suflet

100 For Children, o competitie pentru suflet

Am participat sambata la prima mea competitie de peste 42 km. Teoretic, alergand 50 km, treci de borna maratonului si poti spune ca esti ultramaratonist 🙂

Competitia in sine are o incarcatura emotionala aparte. Conditia pentru a participa la aceasta competitie este sa reusesti sa convingi cat mai multi oameni sa sprijine cauza fundatiei Provita care are in grija copiii de la Valea Plopului. Avand doi copii acasa, m-a emotionat maxim intalnirea cu copii de acolo. Efectiv iti dai seama ca fericirea inseamna altceva. In goana asta zilnica si stresul generat de serviciu, rate, bani etc, scapam din vedere ce conteaza cu adevarat.

Va las sa descoperiti mai multe despre acest proiect, vizitand site-ul oficial al competitiei.

Am participat, impreuna cu colegul meu Vali, la stafeta 2 x 50 km, avandu-l alaturi pe Bogdan, prietenul si colegul nostru din echipa fictiva de alergare “Smartcasual Running Team” 🙂

100forchildren10

100forchildren7

El s-a ocupat sa avem in permanenta apa rece, haine uscate si “izotropic” 🙂 A pierdut o zi intreaga asistandu-ne si pentru asta ii suntem recunoscatori.

20160604_194129

Dupa cum v-am obisnuit, vorbesc mai putin despre experientele traite in cadrul unui concurs si ma concentrez mai mult pe partea de organizare.

Chiar daca, din punct de vedere siguranta traseu, lucrurile nu au stat foarte bine la acest concurs, nu o sa insist. I-am promis lui Vali ca nu o sa scriu nimic negativ si ca voi da o nota pozitiva evenimentului. 🙂

100forchildren11

Este evident ca scopul acestui eveniment si eforturile facute de organizatorul lui, Daniel Mereuta, compenseaza din plin inerentele scapari de organizare.

Zambetul si bucuria lui Rafael, baiatul asistat de la Valea Plopului care a alergat cu Vali pe finalul cursei, m-a facut sa uit ca, pe DN1, cand treceau camioanele in viteza pe langa mine, aveam inima cat un purice si efectiv inghetam de frica.

100forchildren12

Avand in vedere ca anul acesta numarul participantilor a fost destul de mare, si cu siguranta la anul va creste, cred ca se impune o organizare de traseu, cel putin in zona DN1 si centura Ploiesti unde nu exista posibilitatea sa alergi pe trotuar ci direct pe carosabil.

100forchildren8

Dar cum spuneam, senzatia generala a fost de bine. Pachetul de start, pachetul de la final 🙂 , finish-ul, mancarea de dupa, experienta de pe traseu……extraordinare si extrem de motivante.

100forchildren3

Cu un antrenament adecvat si cu o strategie si organizare diferite vom incerca anul viitor sa participam la 100 km.

Vreau sa le multumesc, inca o data, celor care m-au sprijinit si au donat pentru a ajuta acest copii si pentru faptul ca mi-au dat posibilitatea sa particip la acest concurs. Sincer, daca ar fi sa fac un top al competitiilor la care am participat, Ultramaratonul 100 For Children, ar fi, cu siguranta, pe primul loc.

In acelasi timp am observat un lucru extraordinar. O legatura puternica intre participanti, o comunicare excelenta si sprijin reciproc. S-au legat prietenii si parca ne cunosteam de foarte mult timp. Este total diferit fata de o competitie de maraton sau semimaraton in oras. Te simti ca intr-o familie si ai senzatia ca te poti sprijini pe oricare dintre participanti.

Radu Cristi, fotograful oficial al fiecarui eveniment important 🙂 m-a surprins in cateva ipostaze extrem de interesante. E super tare.

100forchildren5100forchildren1

Asa ca, ne vedem anul viitor, cu donatii mai multe si cu 100 km alergati 🙂

 

Semimaraton Petrom 2016. N-am ce sa scriu despre….

Semimaraton Petrom 2016. N-am ce sa scriu despre….

Chiar daca a trecut ceva timp de cand a fost evenimentul, in online, ecourile inca sunt prezente.

Din pacate, pentru mine, 🙂  nu prea am ce sa scriu. N-am de criticat pe nimeni, n-am nimic de comentat, nu sunt nemultumit 🙂

Cursa Copiilor, acest calcai al lui Achile, care de obicei ridica cele mai mari probleme de organizare si implicit nemultumiri, de data aceasta, a mers ceas.

Mi-a placut accesul, care a fost facut pe mai multe porti, astfel incat sa se evite imbulzeala. De asemenea modalitatea de aranjare la start si startul propriu zis au fost gandite si nu a existat nicio problema.

Referitor la cursele de duminica, ce pot spune? In nota obisnuita.

Vedeti? De asta spun ca nu am ce sa scriu 🙂

Articole in care fiecare isi povesteste trairile de la km 12, euforia finalului si selfie cu medalia sunt puzderie.

Serios acum! Felicitari organizatorilor si daca vor micsora si taxa, acest eveniment va fi in topul preferintelor mele 🙂

 

 

 

 

Taxa pe euforie!

Taxa pe euforie!

Uitandu-ma aiurea pe facebook am vazut la Emilian ca s-au descris inscrierile la Pegas Triatlon Buftea. De curiozitate am deschis articolul, chiar daca o participare la un triatlon, oricat ar fi de tentanta, pare practic imposibila, pentru mine, datorita faptului ca nu stiu sa inot aproape deloc 🙂
Si citind eu asa, fara sa-mi dau seama 🙂 ma duc la rubrica taxe participare.
Au asa, o atractie inexplicabila taxele astea incat mi-e practic imposibil sa nu le despic in patru. 🙂
Nu o sa comentez valoarea taxei. Nu am participat niciodata la un triatlon si nu stiu ce implica. Altceva mi-a atras atentia.
Pentru a participa trebuie sa-ti “cumperi” o licenta de o zi de la Federatia Romana De Triatlon. Adica dai 50 lei esti sportiv licentiat, nu dai, nu esti licentiat.
Eu stiam ca, pentru a fi sportiv licentiat, trebuie sa ai alte atribute in afara de o hartie cu Vlaicu in buzunar.

Mie imi suna a taxa de protectie sau “ce sa inventam sa mai scoatem un ban ca doar ne-am strans si noi 15 baieti si ne-am facut federatie”

Pai hai sa facem si noi Federatia Romana a Participantilor  la Concursuri! :-).

Si sa cerem 30 lei organizatorilor sa ne prezentam. 🙂

Bun! Nu am reusit, poate nu am gasit eu si exista, sa inteleg de ce trebuie sa fiu “sportiv amator licentiat” pentru o zi.
Si cum naiba astazi sunt licentiat si maine nu mai sunt?!?
Adica, concret, care este diferenta intre Pegas Triatlon 2015 (fara taxa de licentiere a lu’ peste prajit) si Pegas Triatlon 2016?!?

Intrebarea e valabila pentru orice alt concurs. Intamplarea face sa mentionez de Triatlonul Pegas de la Buftea.
Ce primesc in plus daca sunt “licentiat”? De ce m-as “licentia”?!?
Pe acelasi model, o sa apara, pe langa taxa de participare si taxa de licentiere, eventual si taxa pe bucuria de la finalul concursului.

Taxa pe euforie!  ;-).

Hai ca suna bine.

Iar exprimarea de “sportiv amator licentiat” …..ma lasa fara cuvinte.
Asa ca, poate imi explica si mie cineva.


Ma intreb de asemenea, si poate organizatorii pot preciza, de ce un concurs ar accepta sa impuna proprilor participanti o asemenea taxa. Concursul trebuie sa fie neaparat sub egida Federatie de Triatlon? De ce? Cu ce scop? Cum anul trecut sau acum doi ani, nefiind sub umbrela Federatiei lumea a venit si s-a simtit bine? De ce tre’ sa fiu “licentiat” sa fac miscare si sa ma bucur de asta?

Recunosc ca nu ma pricep la triatlon si poate imi scapa mie ceva si nu inteleg.

Repet! Nu am nimic cu organizatorii. Doar ca nu vad logica.

 

Later edit:

Am discutat cu organizatorul concursului despre care am vorbit in articol.

Emiterea autorizatiei de la autoritati este conditionata de plata acestor taxe. Si de catre participant si de catre organizator.

Deci Federatia asta e un fel de fisc. Impoziteaza si participantul si organizatorul si au reusit sa gaseasca parghia (impreuna cu autoritatile) sa te oblige.

P.S. Taxa pe zi e 10 lei. Pe un an e 50. M-a luat valul dar principiul ramane acelasi

 

 

Chisinau si Bucuresti, doua inimi romanesti!

Chisinau si Bucuresti, doua inimi romanesti!

Asa cantau niste baieti imbracati in tricouri cu Romania mare pe piept, la o terasa in centrul Chisinaului si este imaginea cu care am ramas dupa participarea la Maratonul International Chisinau.

Ne-am decis sa participam la Maraton International Chisinau pentru a schimba peisajul.

image

La momentul inscrierii, Maratonul de la Cluj era fix in aceeasi zi si am renuntat la el cu gandul ca la Chisinau va fi mai “exotic”
S-a dovedit ca am luat decizia buna si experienta de la Chisinau a fost una pe care, la anul, cu siguranta o vom repeta.
Cand am ajuns in Chisinau, pentru prima data, am avut un sentiment de deja-vu.
M-am intors in timp pentru ca am vazut  Bucurestiul acum 15 ani. Identic 🙂
Nu este un lucru neaparat rau pentru ca “emanciparea” asta a Bucurestiului a adus viteza, stres, nebunie, graba si lipsa timpului de calitate. Suntem prinsi in corporatii, afaceri, intalniri si uitam sa ne bucuram de lucrurile simple si de valoare.
La Chisinau viata este mai simpla, mai ieftina insa si mai linistita sau cel putin asta am simtit eu in cele trei zile petrecute acolo.
Evenimentul in sine a fost bine organizat insa au existat momente in care am simtit “stangacia” inerenta unui concurs aflat abia la a doua editie. O sa fiu foarte succint in a descrie ce mi-a placut si ce nu:

 

Ce mi-a placut:


– atmosfera de sarbatoare. A fost un eveniment important pentru oras si asta s-a vazut;

– preturile. Berea, pizza, “zeama” de pui, “caciula lui guguta”, apa gazata…..ieftine;

– incurajarile de pe margine. Voluntari, trecatori, sustinatori. Nimeni nu s-a suparat ca am blocat orasul. Niciun claxon, nicio injuratura scapata printre dinti. Oamenii de pe margine iti zambeau si parca iti multumeau ca ai venit in orasul lor si ai contribuit la realizarea unui eveniment de asemenea anvergura.

– puncte de alimentare suficiente, apa din belsug astfel incat sa-ti pui si in cap (la propriu) 🙂

– kit-ul de participare. Decent, cu tot ce aveai nevoie pentru cursa;

– taxa de participare. In jur de 85-90 lei pentru Maraton;

– traseu frumos care a strabatut tot centrul orasului;

– spalatoria auto care a scos stropitorile pe traseu. Tunelul de apa a fost incredibil. Mai ales pe final.
Ce nu mi-a placut:

 

– caldura mare si urcarea care te macina 🙂

– cozile de la ridicarea pachetelor de start. Era o procedura greoaie care dura. Pana te gaseau pe lista, pana incropeau kit-ul, pansa se facea asigurarea……iti pierdeai toata rabdarea si coada din spatele tau crestea vazand cu ochii;

– faptul ca la inregistrare/ridicare kit-uri erau voluntari care vorbeau exclusiv limba rusa. Nu aveam pretentia sa stie romana (cu toate ca este limba oficiala a tarii) dar macar o boaba de engleza 🙂

– startul. Au ratat total momentul si ne-au tinut 20 minute intr-un soare nemilos. Daca te asezi la start cu 15 minute mai devreme si apoi mai astepti inca 20 peste ora stabilita, nivelul entuziasmului scade dramatic. Mai ales daca la ora stabilita mai faci si numaratoarea inversa si te opresti la 3 anuntand ca mai dureaza 2 minute. Si apoi inca 3. Si inca 5. Si hai sa mai ridicam o data mainile in aer. Si sa va mai spunem sponsorii. Dar mainile le-ati ridicat? Si in cazul in care nu stiati va anuntam sponsorii. Dar voi sunteti gata? …….Mainileeee suuuuusss!

– traseul in a doua jumatate a cursei. Pentru maratonistii de peste 4 ore parcurgerea zonei centrale, la ultima tura, a fost dificila. Foarte putini voluntari iar traseul se transformase intr-o veritabila promenada unde trebuia sa faci slalom printre tineri care se tineau de mana, mamici cu carucioare, biciclisti, copii care jucau fotbal.
E mai usor sa alergi in IOR la ora de varf.

– lipsa posibilitatii de a te hidrata corespunzator la final. Nu a existat nicun punct cu apa sau altceva la finish. Primeai de la o fata o punguta cu o apa, o banana si o portocala. La un moment dat s-au terminat fructele si primeai doar o apa. Asta daca nu o ratai pe fata respectiva si ramaneai cu buzele arse si uscate. De asemenea, dupa 3 ore 45 minute au disparut mesele de masaj.

– declaratiile organizatorilor referitoare la numarul participantilor. Cand am auzit ca vor fi 15.000 de participanti (mai multi ca la Bucuresti) si cand am vazut spatiul mic am crezut ca o sa ne calcam in picioare.
Daca la cursele competitive au fost 2000 de participanti (conform rezultatelor oficiale) la cursa populara au fost 13.000 de oameni?!?
Cred ca au numarat si voluntarii si familiile acestora si locuitorii cartierelor de pe traseu 🙂

– materialul din care era facut numarul pentru ca nu am reusit sa il pun pe centura si l-am prins cu ace (hai ca sunt hater). Glumesc 🙂

Nu am reusit sa vad cursa copiilor pentru a face o comparatie obiectiva cu competitiile bucurestene.
Chiar daca, citind cele de mai sus pare ca au fost multe scapari, experienta totala a fost una placuta. Scaparile organizatorice au fost compensate de entuziasm si atitudine pozitiva. Zambetul pe buze a fost la ordinea zilei.

Ne vom intoarce si la anul pentru lucrurile frumoase si pentru a ne bucura de acest eveniment important pentru oras.
Ii felicit pe organizatori si bravo lor ca au reusit sa transforme Chisinaul.

Bucharest 10k Family Run, impresii la cald!

Bucharest 10k Family Run, impresii la cald!

….sau cum unii sunt mai egali decat altii.

Cam asa am vrut initial sa pun titlul articolului insa n-am dorit ca o intamplare, izolata, pe care o voi relata putin mai tarziu, sa strice o duminica insorita plina de miscare alaturi de familie.
Vorbesc aici despre Bucharest 10k Family Run, prima editie de acest fel.
Over all e un eveniment frumos si extrem de util in promovarea miscarii.
Putea foarte bine sa se numeasca ” Bucharest Rich Family Run” in conditiile in care, o familie cu doi copii, pentru a participa la toate cursele, a trebuit sa scoata din buzunar undeva la 300 lei (aproximativ). 🙂
N-are rost sa ma iau de calitatea tricoului tehnic (Bucharest Running Club ne-a obisnuit cu Adidas) de la Hervis.
Sau ca acest tricou jalnic era singurul obiect dintr-un pachet de start uimitor de sarac (participarea a fost aprox 20 euro).
Chipul de cronometrare a fost din acela, ieftin, lipit de spatele numarului. Asa ca, niciun gand de gross time sau net time. Cred.

Later edit: Radu Milea zice ca cipul nu e ieftin si ca stie sa faca multe si o sa avem si gross time si net time.

Later edit 2: Cipul lipit pe spatele numarului, in cazul stafetei, a fost extrem de neinspirat. A trebuit sa schimbi numarul si alergatorul numarul 2 sa alerge cu numarul (si numele celuilalt) pe tricou. Schimbul s-a efectuat cu dificultate. In cazul unui cip de picior era mai simplu.

 

Cursa regina a evenimentului, 10 km, s-a desfasurat in nota obisnuita a alergarilor pe acest traseu, alergari organizate de Bucharest Running Club.
Traseu frumos, aerisit, activitati multiple in piata, puncte de alimentare generoase si entertaiment pe traseu (mi-a placut taraful de la Unirii)

Nu sunt prea multe de spus despre aceasta cursa. Eu am venit dupa 3 saptamani de pauza, generata de probleme de sanatate, si in plin tratament cu antibiotic.
Dar, cred ca, pauza si “foamea” de alergare au fost mai puternice decat efectul epuizant al antibioticelor si am facut “Personal Best”. 48:59 minute.

Revenind la ce spuneam la inceputul articolului mi-a ramas asa, undeva in coltul gurii, un gust putin amar. Ma refer aici la partea sensibila a unui astfel de concurs.
La “Calcaiul lui Achile” numit Cursa Copiilor.

Am decis tarziu sa participam in grup la eveniment, asa ca l-am inscris pe Andy, dimineata la 8, inaintea curselor.
Senzatia a fost ca eram primul care se inscrie.
Nimeni nu stia ce trebuie sa semnez, la ce masa trebuie sa ma inscriu, cum sa incaseze banii si ce trebuie sa primesc.

Doua numere identice….nuuuu, stai, doua numere la rand. Aoleu, nu mai avem tricouri. Semnati aici…stati, ca nu trebuie sa completati asta, ba da trebuie…aaaaaa hai sa completam atunci sa fim siguri.

image

Emilian radea in spatele meu si imi facea poze gandindu-se ca o sa scriu de brambureala de la inscriere. Dupa 15 minute (ce ne faceam daca era coada si fiecare ar fi stat atat? ) am reusit sa iesim la aer curat sa ne incalzim la soare.

Fac o mica paranteza intorcandu-ma la cursa de adulti. La garderoba au schimbat sistemul.
Nu mai lasai sacul legat pe standul acela de fier. Il predai voluntarilor, care le asezau la rand, si care iti promiteau ca este spre binele tau, ca va fi mai simplu la ridicare.
Rezultatul:

Am petrecut mai mult timp la coada pentru recuperarea sacului decat in cursa de 10k.

Booon! Sa ne intoarcem la pitici. Mi-a placut ideea cu parintii care alergau pe un culoar, separat, pe langa micii sportivi.
Mi-a placut startul in mini valuri, copiii fiind asezati pe mai multe randuri.
Mi-au placut, de asemenea, “atelierele” de joaca pentru copii.
Inclusiv cursa cu obstacole organizata de Smartatletic (vezi Bogdan Antohe ca imi si plac lucruri si nu doar critic?) 🙂

Nu mi-a placut spatiul meschin pentru acces.
Cand ai la dispozitie toata Piata Constitutiei, sa faci accesul parintilor si copiilor pe un culoar de maxim 2 metri, ma face sa cred ca esti un nostalgic comunist caruia ii placeau cozile si imbulzeala.
Nimeni nu informa pe nimeni astfel incat copii de toate varstele, cu parintii din dotare, se inghesiuiau de parca se dadea ceva gratis.
In poza de mai jos se vede imbulzeala infernala din zona de intrare.

image

 

A trebuit sa stau cu Maya (5 ani) in brate deoarece se sufoca acolo jos.

Aici puteti vedea cat de lata era iesirea.

image

Si daca sunteti mai atenti (am ajuns la motivul supararii mele) il veti vedea pe “eroul national” Andrei Rosu. Care nu statea in multime. Avea statul privilegiat ca nah! Sa nu se murdareasca atingandu-se de oamenii de rand.
In cazul in care nu stiti, e baiatul ala care a alergat 500 si ceva de km la Polul Nord, iesind pe locul trei (sa nu mai spuneti la nimeni dar alergarea a fost mai mult mers, Polul Nord era la vreo 2500 km distanta si, daca privesti din alta perspectiva, a terminat ultimul cursa).
Ma rog, rezumand, este cel are face o poveste lacrimogena din orice alergare, somn pe balcon sau program de “CIA” si “incaseaza” bani vanzand vise ambalate frumos.

Deci il stiti.

Daca va uitati mai atent o sa vedeti un baietel in verde, sprijinit de stalpul de la intrare, care este primul.
Care sta in fata si, respectand blazonul familiei, nu are acelasi regim ca muritorii de rand.
Este “mai egal” decat ceilalti copii.
Cei care aveti copii, care participa la astfel de evenimente, stiti probabil ca la distanta asta mica, 800m, conteaza enorm de unde pleci. Pleci primul si te pricepi putin la alergare, ai sanse. Pleci din pluton, din spate, pentru ca taica-tu e un anonim, n-ai nicio sansa.
La varsta asta sunt foarte competitivi si “toata lumea castiga” sau “important e sa faci miscare” nu prea mai tin.

Sa nu fiu inteles gresit. Am toata admiratia pentru acest pusti care, pentru varsta lui, alearga foarte bine. Mult si bine si cu o postura pe care nu o au multi atleti.

Bravo lui!

Dar sa te puna tati in fata, ocolind toata zona aia, doar pentru a demonstra ca familia Rosu e o familie de super eroi care, ridicandu-se de pe canapea (by the way: oare cat o sa mai treaca pana o sa ceara bani pentru a vizita si atinge celebra canapea), au devenit un fel de “Cei patru fantastici” ai alergarii, e cam mult!
Si nu ma numiti “hater”. Numiti-ma frustrat. Pentru ca asta sunt. Un frustrat care e scandalizat de ipocrizie. Si scarbit ca, pentru scopuri de marketing si PR, unii isi folosesc copiii.
Bravo inca o data pustiului mai ales pentru sprintul final.
Rusine lui Andrei Rosu ca isi invata copilul sa triseze. Pentru ca a ocoli toata coada si a intra in fata, doar pentru ca ii cunosti pe organizatori, se numeste ca ai trisat. Sunt curios cum o sa sune povestea cursei.

Restul nu mai conteaza. Nu mai conteaza ca pustiul care era primul la categoria 7-9 ani a fost indrumat sa faca dreapta, spre Unirii, cand mai avea 50 m pana la finish.
Tare sunt curios cum a scos camasa Gabi Solomon. Era cam fioros parintele respectiv si sincer, la cata violenta emana……. 🙂
Exagera dupa parerea mea dar, un strop de dreptate avea.
Voluntarii aia specialisti pe care ii vedem prin bugete, au fost inexistenti.

Dincolo de sentimentul de lehaminte lasat de imaginea zugravita mai sus, a fost un eveniment frumos la care copiii mei s-au simtit excelent.
Andy a iesit pe locul 9 in conditiile in care a plecat din penultimul rand.
Chiar daca nu a castigat nimic eu l-am premiat.
Pentru ca la noi in casa se premiaza ambitia si nu aparentele. Determinarea si nu povestile frumoase. Dorinta de reusita si nu dorinta de a da bine in poza.

 

 

100 FOR CHILDREN. Alergam pentru normalitate!

100 FOR CHILDREN. Alergam pentru normalitate!

Dimineata!

E frig, bate vantul si nici tipenie de om prin preajma. Stropii reci de ploaie biciuie fara mila obrazul iar noroiul parca tine cu dintii de cizmulitele care se incapataneaza sa faca pas dupa pas.
Inca nu s-a facut lumina dar micul grup de copii, zgribuliti de frig, o ia incet, incet spre scoala. Nu le pasa ca au de mers mult, poate mult prea mult pentru puterile lor, pana sa intre in clasa
.

 

Nu este niciun exercitiu de imaginatie si niciun citat dintr-o opera literara.
Este pur si simplu realitatea in care traiesc niste copii pe care viata grea ii maturizeaza mult prea devreme.
Sunt tata si am doi copii care au avut norocul sa se nasca intr-o familie care ii iubeste si care ii rasfata. Pentru ca asa e normal cand esti copil. Sa nu ai nicio grija si sa stii ca cineva vegheaza sa-ti fie bine. Sa te duca cu masina pana la scoala daca ploua, sa iti cumpere o geaca calduroasa si sa mearga cu tine in parc la joaca. Sa te protejeze si sa te inveleasca in fiecare seara.

Insa sunt copii care nu au parte de normalitatea asta si nu e deloc drept. Nu au absolut nicio vina, pentru ca nu ei au ales sa fie asa.

Copiii din Tabara de la Valea Plopului merg, pe jos, in fiecare zi, 13 km pentru a ajunge la scoala. Dupa scoala, in loc sa-i astepte o farfurie cu mancare calda, ii asteapta inca 13 km de mers pana in tabara.
Parintele Tanase, cel care a initiat acest proiect unic, acest sat al copiilor abandonati, nu se da batut. A inceput constructia unui centru chiar in Valenii de Munte, aproape de scoala. Astfel copiii vor fi mai aproape de educatie si vor avea parte de o masa calda dupa scoala.
Vor dormi poate o ora in plus. Vor sta in frig mai putin si nu vor ajunge la scoala inghetati iarna.
Aveti mai jos un film cu poveste acestui sat minunat:


Ultramaratonul 100 FOR CHILDREN ii ajuta sa fie mai aprope de scoala. Sa aduca mai aproape de ei normalitatea de care au parte copiii nostri.
Noi, cei care participam, alergam pentru ei si incercam sa convingem cat mai multi oameni sa ne sprijine in demersul nostru de a strange o suma de bani (mica in comparatie cu cat au nevoie) care sa ajute la constructia centrului.
Sa alergam 100 km (2×50) poate sa para greu. Dar cred ca e al naibii de usor in comparatie cu greutatile pe care le suporta cei mici.

Voi participa la stafeta (2×50 km) impreuna cu prietenul meu Vali.

image

Ne puteti  sprijini in demersul nostru, “alergand” alaturi de noi. Fiecare leu pe care il veti dona ne va motiva pe parcursul celor 100 km.

Este foarte simplu sa donati. Accesati link-urile iar Galantom face toata treaba.

Toate sumele donate vor merge exclusiv in sprijinul acestui proiect.

Pe 4 iunie vom alerga, poate, cea mai grea cursa din mica noastra “cariera” de alergatori amatori.
Dar abia astept sa ma intalnesc cu curajosii din Valea Plopului sa le strang mana si sa le spun ca ii admir pentru curajul cu care infrunta greutatile.

Ei sunt adevaratii eroi!

 

 

%d bloggers like this: